Ideologia intre distinctii conceptuale si adevarul stiintific

In sens larg, putem include in ideologie nu numai conceptiile politice sau economice, dar si valorile morale, religioase, familiale, estetice, juridice, sportive. "Astfel incepand cu hranirea si sexualitatea si terminand cu cele mai abstracte expresii ale gandirii, nu exista nici o parte componenta a existentei sociale a carei existenta concreta intocmai-astfel sa nu fie codeterminata intr-un mod esential de conditiile sociale in care a aparut. Aceasta si nimic altceva este cea mai larga definitie a ideologiei."[1] Daca ideologia ar contine numai minciuni si iluzii, cum ar putea ea sa fie totusi eficienta? Oricat am dori, in numele anumitor trasaturi, sa clarificam ideologia ca rationala, recunoastem ca multi ideologi pretind - si nu totdeauna abuziv - ca se sprijina pe o argumentatie quasi-stiintifica. Ei refuza, desigur, sa ia in considerare argumentele si faptele care le displac. Iar asa ceva reprezinta totusi o negatie a spiritului stiintific.

Sintetizand, ideologiile se disting de alte tipuri de credinte prin pozitia pe care o ocupa in raport cu opt criterii:

- caracterul explicit al formularii;

- vointa de a se concentra asupra unei credinte pozitive sau normative particulara;

- distinctia fata de alte sisteme de credinte trecute sau contemporane;

- inchiderea sau respingerea inovatiei;

- caracterul intolerant al prescriptiilor;

- caracterul pasional al promulgarii lor;

- exigenta lor privind adeziunea;

- asocierea lor cu institutiile menite sa intareasca si realizeze credintele respective.

"Ideologiile politice amesteca intotdeauna, intr-un mod mai mult sau mai putin fericit, propozitii de fapt si judecati de valoare. Ele exprima o perspectiva asupra lumii si o vointa orientata spre viitor. Ele nu cad in mod direct sub alternativa adevarului si falsului, nici nu apartin gustului sau culorilor."

In ceea ce priveste raporturile dintre ideologie si adevar stiintific sunt cunoscute cateva teoretizari clasice. Ne vom referi aici pe scurt la conceptiile lui Raymond Aron , Karl Mannheim si Louis Althusser. In ciuda insistentei cu care se recurge in epoca noastra la conceptul de ideologie politica el pastreaza in continuare o fizionomie polimorfa. Se poate totusi vorbi de cateva distinctii caracteristice.

Raymond Aron[2] semnaleaza o ambiguitate funciara a termenului, o oscilatie a sensurilor identificabile in utilizarea lui curenta:

1.In acceptiunea peiorativa a termenului (depreciativa, critica si polemica) ideologia apare ca o idee falsa menita sa legitimeze interese ascunse si pasiuni viscerale.

2. In acceptiunea neutra (uneori laudativa) ideologia este definita ca o interpretare mai mult sau mai putin sistematica a realitatii.

O alta distinctie importanta, cel putin prin prisma incidentelor ei epistemologice, este aceea intre ideologie si suprastructura. Intre cei doi termeni nu exista o simpla relatie de cauzalitate sociala. Suprastructurile au in mod evident o origine sociala si datoreaza destul de multe ideologiei (in virtutea celebrei "legi a mediului"). Pe de alta parte ideologia nu face la randul ei decat sa codifice doctrinar interesul propriu al diversilor agenti politici.

O teoretizare interesanta a distinctiilor conceptuale care apar la nivelul intelegerii notiunii de ideologie se regaseste in tipologia lui Karl Mannheim. El distinge analizand textele marxiste:

Un concept particular si polemic al conceptului de ideologie. Aceasta intelegere isi asuma egocentrismul natural al vietii politice. Ideologia este in acest sens gandirea politica a celuilalt.

2. Un concept total, general si structural, in interiorul caruia ideologia se prezinta ca o forma universala, care fasoneaza inevitabil orice gandire. Orice forma de gandire este "angajata"; ea angajeaza simultan o atitudine si o pozitionare care raman macar in subsidiar ideologice. Mannheim foloseste termenul de utopie intr-o formula insuficient rafinata. Asa cum observa R. Ruyer, el nu distinge intre utopia care ignora istoria (pe care eu as numi-o utopie pasiva), de utopia care isi propune sa stimuleze schimbarea, si care intervine cu putere la nivelul constiintei actionale a indivizilor (ceea ce as numi utopii active).

Raymond Boudon distinge "doua tipuri fundamentale de definitie a ideologiei: cea traditionala, care defineste ideologia plecand de la criteriul adevarului si falsului si cea moderna, care o defineste mai curand plecand de la ideea de sens. Astfel, o norma poate avea un sens, poate fi adaptata la o anumita stare a societatii, fara sa fie, din aceasta cauza nici adevarata nici falsa. Este cazul valorii pozitive a imprumutului fara dobanda din economiile de reciprocitate. ()

Pe de alta parte, se pot distinge doua tipuri principale de explicatie a fenomenelor ideologice: explicatia irationala si explicatia rationala. Primul tip reia intr-o mare masura filosofia clasica a erorii; ca eroare, ideologia ar fi produsul fortelor care scapa controlului subiectului ().

In explicatiile de tip rational adeziunea la ideologii poate, dimpotriva, sa fie analizata ca un comportament comprehensibil, in sensul lui Max Weber. Aceasta nu inseamna, evident, ca acest comportament este produsul deliberarii si al calculului"

Din incrucisarea celor doua tipuri de definitii si a celor doua tipuri de explicatie, Raymond Boudon obtine patru combinatii posibile:

1. Definitie traditionala (ideologia este o eroare) si explicatie irationala (adeziunea la ideologie este rezultatul fortelor care scapa controlului subiectului;

2. Definitie traditionala (ideologia este o eroare) si explicatie rationala (adeziunea la ideologie este comprehensibila);

3. Definitie moderna (ideologia nu releva criteriul adevarului si falsului) si explicatie irationala (adeziunea la ideologie este rezultatul fortelor care scapa controlului subiectului);

4. Definitie moderna (ideologia nu releva criteriul adevarului si falsului) si explicatie rationala (adeziunea la ideologie este comprehensibila).

Tipuri de explicatie a ideologiei

Cf. Raymond Boudon, op. cit., p. 79 si urm.

Istoria teoretizarilor despre ideologie. Istoria filosofica a conceptului de ideologie este tratata cu destula pertinenta de David McLellan in lucrarea sa Ideologia . Fara a remarca macar in treacat faptul ca ideologia s-a manifestat implicit inca din prima clipa in care intre oameni s-au instituit forme primare de relatie autorul vorbeste despre premisele conceptuale care au permis cristalizarea conceptului.

Premisele istoriei conceptuale sunt: 1) critica religiei de catre Machiavelli, 2) epistemologia lui Bacon din Novum Organum (1620) 3) traditia empirica engleza reprezentata de Hobbes si Locke; 4) iluminismul francez. Toate acestea sunt premise cu caracter nemediat, filosofic. Premisa indirecta este, potrivit autorului, impactul protestantismului, care pune accentul pe individ, pe libertatea constiintei si pe puterea cuvantului. Lupta teoretica a filosofilor cu "ideologia" dogmatica a bisericii marcheaza inceputul modernitatii.

Istoria conceptului in secolul al XVIII-lea

Iluminismul francez credea ca depasirea prejudecatilor, minciunilor aparate de cler, este educatia bazata pe ratiunea umana omnipotenta. In acest climat este limpede de ce credea de Tracy, ca originea ideilor ar sta la origine a tuturor stiintelor. In Elements d' ideologie, el foloseste pentru prima data cuvantul cu sensul de teorie a ideilor, de stiinta a ideilor, care ar putea intemeia toate celelalte stiinte.

In mediul francez, sensul pozitiv al conceptului a fost ruinat de catre Napoleon. Al doilea parinte al ideologiei conceptualizate este romantismul german, pentru care ideologia este, mai ales, interpretarea pe care o dam lumii, ca raspuns la schimbarea imprejurarilor. Hegel va depasi secventialitatea romantica si va da o versiune universala de interpretare, in care Spiritul Universal prin viclenia ratiunii isi face loc prin circumstante particulare, dar se misca dupa legile lui proprii. Cum va spune in curand Marx, care face din concept un concept politic, in aceasta interpretare exista mult loc pentru partizanat- legitimare a pozitiei proprii si delegitimare a pozitiilor exterioare, fie ele adverse sau doar neutre.

S-au conturat astfel doua linii de abordare: 1) cea a lui de Tracy, conform caruia ideologia poate fi o reflectare obiectiva a universalitatii umane; cea a lui Marx, conform careia ideologia poate fi doar o reflectare partizana a societatii si politicii in vesnica schimbare , prin prisma intereselor si pozitiilor de clasa. Cele doua linii sunt, dupa McLellan, evidente pana azi. Linia Tracy, priveste ideologia ca studiu stiintific si obiectiv al lumii si societatii. Empirismul anglo-saxon, durkhemismul, structuralismul, teoriile dezideologizarii, post-modernismele sunt expresii derivate ale acestei linii. Linia istorista germana este ilustrata de Hegel, Marx, Mannheim, Habermas, care considera ca adevarul se constituie in societati macinate de conflicte. Grupuri specifice isi asuma o pozitie teoretica sau alta, in functie de situatia lor sociala.

Pentru Karl Marx (1818-1883), ideologia are doua mari sesuri:

sens peiorativ ( Ideologia este apanajul idealismului, ca intelegere falsa a realitatii) si

ideologia reflecta pozitii de clasa. Prima intelegere marxista este proprie perioadei de inceput in elaborarea operei lui Marx, cealalta perioadei de inchegare. Pentru Marx, nu orice idee este ideologie, ci doar ideile legate de conflictul social. Conexiunea cu lupta de clasa si/ sau cu determinarea ei socio-economica transforma unele idei in ideologice. Ideile, care camufleaza natura nedreapta a relatiilor economice si sociale, cele care servesc claselor aflate la putere, sunt ideologii. Astfel productiile intelectualilor germani despre social, care nu demasca realitatea exploatatoare sunt ideologii, vederi ale realitatii cu picioarele in sus. Ideologia ca reflectare cu capul in jos a realitatii este analizata in Ideologia Germana (1845), carte neterminata si nepublicata de catre Marx insusi . Aici se sustine teza Ideologie = iluzie, "falsa constiinta' . Falsa constiinta nu este o simpla eroare. Intelegerea falsa este o consecinta a vietii sociale distorsionate.

In Prefata la editia din 1859 a cartii Contributii la Critica Economiei Politice, el va considera ideologia ca o forta reala, care mascheaza exploatarea si inegalitatea proprii relatiilor de productie capitaliste sub aparenta liberului schimb. De aici se degaja conceptia potrivit careia, toate ideile care influenteaza praxisul sunt ideologice. Pe aceiasi linie merge si prima parte din Capitalul, vol. I. Raportul esential in devenirea sociala este cel dintre baza si suprastructura. Baza este alcatuita din elementele materiale ale relatiilor de productie, suprastructura din ideile care apara si consolideaza relatiile din baza. Baza determina suprastructura in statica si in dinamica sa. Suprastructura influenteaza baza. Exista in suprastructura si idei neideologice: stiinta, arta. Deci nu toate determinarile sociale conduc la ideologie.

Este o intrebare in privinta operei lui Marx, "Sunt ideile lui Marx ideologice?' noteaza McLellan. McLellan considera ca Marx si-a vazut propriile idei ca stiintifice, deci non-ideologice. In opinia noastra este o interpretare a lui Marx potrivit Ideologiei gemane, care nu discuta existenta ideologiilor revolutionare, ci doar ideologiilor claselor exploatatoare, ideologiei dominante. Clasele exploatate pot avea doar constiinta de clasa. Pentru Marx este importanta distinctia dintre ideologia claselor exploatatoare si ideologia claselor exploatate. Ideologia claselor ne-exploatatoare este critica prin destin si destinatie. partizanatele diferitelor pozitii de clasa nu sunt echidistante fata de adevar. Unele clasele progresiste merg in directia adevarului, cele legate de trecut, merg impotriva sa. "Comunistii . din punct de vedere teoreticau superioritatea de a intelege limpede, conditiile, mersul si rezultatele generale ale miscarii proletare" Este intelesul preferat de cariera marxista, reluat si de Lenin in Ce-i de facut?. Partizanatul va fi marca ideologiei de dupa Marx. partinitatea deschisa, declarata va fi cartea de onoare a marxismului. Teoretic aici incepe constiinta limitelor ideologiilor. Ele au baze limitate - de clasa si istorice ( Marx) - dar propun proiecte generale si adeziuni cvasi totale. Se naste astfel ideea ca ideologiile sunt credinte, in care ratiunea nu mai este pilonul central.

Alte intelegeri, calificate drept dificile de Mc Lellan, cu privire la ideologie se refera la: 1) faptul ca ideologia este parte intrinseca a existentei sociale, parte a praxisului.; 2) la faptul ca ideologia dominanta ascunde si reflecta contradictiile sociale si prin aceasta le reproduce ; si 3) ideologia poate fi si un instrument critic, cand este vorba de ideologia claselor neexpoatatoare. Ideologia este parte a praxisului, a muncii de constructie politico - sociala a comunitatii. De aici insemnatatea propagandei in construirea pozitiilor de clasa ale proletariatului si respectiv in constructia comunista. Ideologia dominanta ascunde si reproduce contradictiile sociale, pe cand cea revolutionara le dezvaluie si cauta sa le rezolve, avand esential o functie critica. Conexiunile acestor pozitii politice cu teoria generala de dupa Ideologia germana, nu se evidentiaza pe axa dihotomiei adevar ( stiinta) - fals (ideologie), ci pe axa ideologii ale unor clase progresiste ( ideologii autentice, adevarate, revolutionare) versus ideologii ale unor clase retrograde (ideologii false, mistificatoare si mistificate, conservatoare si reproducatoare de contradictii, de nedreptate si inechitate sociala).

Traditia marxista

Prin dezvoltarea ideilor lui Marx intr-o formula sistematica sa nascut marxismul. Rolul esential in construirea marxismului le revine doctrinarilor miscarii muncitoresti si lui Engels, in primul rand.

In miscarea muncitoreasca de la inceputul secolului XX intelesul conceptului de ideologie capata nemijlocit functii politice si se recontura dupa aceasta sarcina. Astfel, mai intai, in cadrul conceptiei determinismului economic al Internationalei a II- ideologia este redusa la 'falsa constiinta'. O a doua transformare o opereaza Lenin pentru care ideologia in sine nu mai este neaparat ceva rau, facand loc pentru conceptul ideologiei socialiste. A treia transformare o fac - Gramsci si Althusser - care vad ideologia ca o forta politica independenta si eficienta.

Engels se va reexplora linia obiectivista a lui de Tracy, pentru a aduce totul in viziunea marxista. Pentru el ideologie insemna idei despre real deduse din concept si nu induse din realitate, inseamna ' falsa constiinta'. Astfel ideologia ar fi falsa prin chiar radacinile sale, dar si prin ignoranta celor care produc ideologii. Acestia ignora determinarile esentiale, determinarile materiale care genereaza ideile lor. In scrisorile de la sfarsitul secolului trecut, el Engels vorbeste despre relatii economice, politice si ideologice, intre care exista determinari si influente reciproce. Forta principala a determinarii revine insa economicului, urmat de politic si ideologic. Ideologiile sunt parti ale suprastructurii. Tipurile de ideologii sunt dispuse ierarhic - in functie de indepartarea lor de baza economica. In randul ideologiilor intra ideile politice, juridice, morale religioase, filosofice. Uneori la Engels, cuvantul ideologie are si sens de idei determinate social, fara conotatii negative. (Dar esential el impune o intelegere a negativista a termenului.) Ideologie inseamna , pentru Engels fals si ignoranta.

Bernstein, pe la 1900 a fost primul care a declarat si impus ideea ca si marxismul este o ideologie, deoarece consta in idei. El relanseaza intelegerea pozitiva a ideologiei. Nici un program politic nu se poate dispensa de ideologie, scrie Bernstein.

Lenin , in pamfletul Ce-i de facut?, schimba din nou perspectiva. Pentru el exista ideologii adevarate si false. Ideologia elaborata de pe pozitiile de clasa ale burgheziei este falsa si reactionara. Cea elaborata de pe pozitiile proletariatului este adevarata si revolutionara. Astfel ideologiile importante sunt cea burgheza si respectiv cea socialista. Pentru ca muncitorimea nu poate dezvolta decat o constiinta sindicala, ideologia clasei muncitoare va fi elaborata de intelectualitatea socialista. Ideologia marxista este stiintifica pentru ca este elaborata de pe pozitii de clasa obiective. Dupa 1917 aceasta conceptie a devenit o 'adevarata ortodoxie'- pg. 49. - o dogma lipsita de orice spirit critic.

Georg Lukacs subliniaza importanta pozitiei structurale a clasei destinatare a ideologiei. Clasele interesate in progres si revolutionare sociala vor avea ideologii progresiste, iar cele interesate in conservare sau revenire la trecut ideologii retrograde. Aceasta pozitie decide caracterul fals /adevarat al unei ideologii sau alteia. Forta si adevarul unei ideologii vine din pozitia de clasa, din orientarea ei sociala si economica, si nu din institutii, cum afirma Lenin. Ideologia poate avea asadar si un caracter pozitiv. Materialismul istoric este o ideologie, dar este si mai mult decat o ideologie. Este expresia constiintei de clasa a proletariatului care se auto-elibereaza. Practica va dovedi validitatea / invaliditatea acestei ideologii. Burghezia prin statutul sau social este legata de o productie de idei care reifica relatiile sociale, si chiar lumea statului - prin birocratiile moderne. Productia burgheza faramiteaza intregul, ignorand relatiile dintre oameni. Subordonarea materiala a proletariatului in capitalism se datoreaza si subordonarii sale ideologice. Impotriva acestora proletariatul este determinat sa adopte punctul de vedere al intregului si sa examineze daca partile sunt atat de inamovibile pe cat par. Aceasta va fi constiinta sa de clasa. Ideologia are la Lukács un rol coplesitor, ea este forta motrice a istoriei.

McLellan ii reproseaza lui Lukács caracterul excesiv de abstract, ruptura de orice abordare empirica a teoriei sale si lipsa teoriei complementare, cu privire la felul in care proletariatul isi construieste ideologia. Am riposta acestor reprosuri aspectul metodologic. Lukács nu si-a propus sa faca investigatii sociologice, ci sa limpezeasca principial in traditie hegeliana, nu empirista, niste raporturi conceptuale. Nu si-a propus o teorie despre constructia unei constiinte proletare, pentru ca el era un filosof social si nu un lider politic. Avea nevoie sa inteleaga intregul social in ceea ce avea el stabil si respectiv dinamic, si nu caile politice de rupere a acestui intreg. De altfel referintele lui McLellan la Lukács se opresc la Istorie si constiinta de clasa ( 1923), o lucrare de tinerete si nu ajung la Ontologia existentei sociale( 1971) lucrarea majora a lui Lukács, unde este dedicata o sectiune intreaga acestei analizei rolului ideaticului in devenirea sociala: Ideaticul si ideologia .

Antonio Gramsci este considerat teoreticianul de varf al ideologiei in marxism. Si pentru el ideologia este dependenta de clasa careia ii este destinata. Ea nu este de la inceput nici falsa, nici adevarata. Ideologia este examinata de teoreticianul italian sub distinctia ideologii organice si ideologii arbitrare. Ideologiile organice raspund nevoilor unei societati reale 'ele organizeaza masele umane si creeaza terenul pe care omul actioneaza', Ele creeaza o unitate intre conceptia despre lume si norma de conduita.

Ideologiile sunt create de catre intelectuali, care se impart, in intelectuali organici, creatori ai ideologiilor necesare si intelectuali traditionali care se considera deasupra intereselor de clasa si purtatori ai unei continuitati istorice transcendente, dar legati in fapt de clase istorice muribunde. Ei creeaza o ideologie idealista, care mascheaza caracterul perimet al realitatii. Intelectualii organici conectau ideologia = constiinta colectiva cu sfera reala, politica, economica, sociala. Ei obtineau hegemonie intelectuala, astfel incat viziunea lor devine judecata sanatoasa a intregii societati. Aceasta este hegemonia ideologica. Cat timp hegemonia ideologica apartine burgheziei, revolutia proletara este imposibila. Impunerea unei contra-hegemonii presupune interventia activa a intelectualilor clasei muncitoare. Partidul revolutionar de asemenea este decisiv in impunerea acestei hegemonii. Lupta partidului trebuie sa fie si culturala si ideologica. Partidul trebuie sa fie o institutie cu rol educativ, care sa poata oferi o contra-cultura serioasa fata de cea promovata prin institutiile politice ale puterii, inainte de trece efectiv la acapararea puterii. Gramsci nu reduce ideologia la un sistem de inalta rationalitate - la ideologie politica sistematica. Pentru el ideologia este "judecata sanatoasa' despre societate si chiar folclorul. Am zice ca pentru el ideologia este acelasi lucru cu ceea ce se numeste azi mentalitate. Referirea lui McLellan la Gramsci, desi elogioasa, este si ea limitata. Gramsci este citat prin o singura lucrare - Scrisori din inchisoare - lucrare scrisa in perioada detentiei sale1920 si publicate in 1947. Este opera cea mai extinsa a lui Gramsci, dar exact pe subiect ar fi fost alta. Intelectualii si organizarea culturii publice publicata in 1949. Deci pesimismul lui intelectual poate fi explicat pin ascensiunea fascismului si poate mai putin prin dezamagirea provocata de decaderea comunismului si stalinizare.

Louis Althusser, marxistul structuralist francez, se individualizeaza in traditia marxista prin abordarea functiilor ideologiei. Pentru el ideologia este ' felul in care oamenii isi traiesc relatia intre ei si conditiile lor de existenta. relatia reala , dar incorporata intr-o relatie imaginara'. El priveste ideologia ca existenta cvasi-materiala fata de individ, pe care tocmai ideologia il subiectivizeaza, il face persoana independenta si subiectiva. Ea ne transforma astfel in proprii nostri prizonieri. Ea este un liant social, care cimenteaza dominatia de clasa sau ordinea sociala. Dupa Althusser si in comunism va exista ideologie. Ideologia presupune aparatul ideologic de stat: biserica, scoli, sindicate. Ea are si o componenta iluzorie

Cat priveste raportul ideologie - stiinta el este, pentru Althusser, un raport de contrast puternic. Adevarul teoriei stiintifice nu este dependent de istorie, metodele de validare ii sunt intrinseci. Adevarul ideologiei se va valida / invalida doar istoric. Meritul lui Athusser este aducerea conceptului in relatie directa cu realitatea sociala. Limita majora a modului lui de intelegere este opozitia stricta stiinta - ideologie- crede Mc Lellan. Pentru noi Althusser este abordat cu o diminuata disponibilitate empatica. Nu rezulta din prezentarea profesorului american de ce trebuie cunoscut Althusser pentru intelege conceptul de ideologie. Merita insa citita cartea lui Bernard Henri Levy, Aventurile libertatii, pentru a intelege ce ideologie profesa personajul Althusser cu opera sa subtire, cu profesoratul sau mereu amanat si cu gandirea sa tacuta. Pare un fel de pledoarie life pentru ideologia organica de care avea nevoie epoca, pe care o cereau discipolii, iar maestrul nu a dat-o niciodata si nici n-a dat seama de absentele sale. Cand Levi se pregatea sa-l viziteze sa-i ceara aceasta socoteala, in fata istoriei, istoria a interzis clarificarea, cu o formula simpla: "Althusser, a murit azi dimineata!".

Marxismul nu-si mai producea legitimarea, acceptand istoria, asa cum este ea.

Traditia non-marxista

Este tratata de McLellan prin: I) marile modele de abordare ale socialului care marcheaza modul de abordare a rolului ideilor si al intelectualilor in viata sociala; II) si prin contributia nemijlocita a lui Karl Mannheim la investigarea unui concept de ideologie. Weber si Durkheim, ca si Freud si Pareto, prin teoriile lor despre societate au produs intelegeri care au intemeiat un alt concept de ideologie.

I. Weber este inspirator al investigatiilor empirice din lumea anglo-saxona, investigatii aproape a-ideologice. Realizari punctuale ale modelului lui Weber sunt si intelegerea rolului birocratiei - aici alternativa la rolul ideologiei- in stabilitatea sociala si imobilitatea sociala, "cusca de fier", pledoaria pentru idealul de obiectivitate si claritate 'chiar si pentru un chinez' a concluziilor formulate in stiintele sociale.

Durkheim ca avant-gardist al analizei structurale contribuie la devoalarea procedurilor ilicite ale ideologiei in cercetarea de tip sociologic. Dupa Durkheim, metoda infestata de ideologiei este aceea prin care faptele sunt culese si colationate pentru a ilustra teze. Aceasta metoda trebuie demisa sociologic definitiv. Durkheim este insemnat pentru consideratiile sale din lucrarea de maturitate Formele elementare ale vietii religioase, ( 1912) in care trateaza religia ca un fenomen social prin origine si prin rolul sau. Rolul religiei este de integrare sociala. In spiritul abordarii lui Durkheim se poate considera ca acestea - considerarea ca fapt social, cu origine in societate si cu rol pentru societate - sunt transferabile si ideologiei, termen pe care el nu l-a folosit. Abordarea de tip sociologic a ideologiei, proprie modalitatilor de dupa razboi, isi are temeiul in opera lui.

Freud este considerat de McLellan un reper in devenirea conceptiei despre ideologie, prin cele doua lucrari ale sale Totem si tabu (1913 ) si respectiv Viitorul unei iluzii ( 1920). In prima, el sustine ca omul este un animal de hoarda - un grup cu multi egali si cu un conducator, fata de care grupul este intr-un raport de supunere si intr-un raport erotic totodata. Ideologia este cea care are rolul de a intensifica legaturile intre conducator si condusi. In Viitorul unei iluzii conceptia se nuanteaza. Freud arata ca atasamentul condusilor se bazeaza pe un mecanism de aparare. Fiinta umana inspaimantata de forta conducatorului se identifica cu el si isi asuma unele din trasaturile sale. Concluziile teoriei lui Freud au fost folosite in SUA impotriva miscarilor radicale, pentru a discredita radicalismul pe baza discreditarii posibilitatilor rationale. Teoria despre ideologie a lui Freud va primi o directie speciala in la Wilhelm Reich, cel care si-a propus sa explice fascismul prin psihanaliza. Reprimate multe secole, in familii puternic autoritare, instinctele sexuale s-au transformat in impulsuri sadice. Ideologia fascista s-a nascut din aceste impulsuri sadice carora li s-a conferit o motivatie politica, in familiile autoritare. Aceste familii sunt "uzine in care se modeleaza ideologia si structura de stat". Eliminarea represiunii sexuale este inceputul oricarei emancipari reale. The Mass Psychology of Fascism ( 1970).

Vilfredo Pareto considera ca orice credinta in adevar, progres ratiune trebuie considerata ne-logica. In natura umana - exista reziduuri - care sunt sentimente legate de anumite instincte umane. Reziduurile dau nastere la "derivatii", credinte cu privire la politic si social. Ele sunt i-logice, iluzorii fagaduind irealizabilul. Derivatiile joaca rolul hotarator in orientarea comportamentului politic. Rolul derivatiilor este de a promova sau submina ordinea deja stabilita, in interesul uneia sau alteia dintre elite.

Abordari americane

Sunt descriptibile, dupa McLellan, prin sintagma "sfarsitul ideologiilor". Temeiul acestei abordari este legat de respingerea ororilor nazismului si stalinismului. ( Fascismul si stalinismul sunt explicate, esential, prin indoctrinari, prin suprematia unei ideologii unice. Ca revers si protest fata de acestea creditul teoretic se va dirija spre abordarea sociologica libera de valori. Doar sociologia va fi considerata apta sa dezvaluie o modalitate pragmatica de ameliorare sociala.

Inceputul acestei abordari este european. El apare mai intai la Mannheim si apoi la Raymon Aron in Opium des Intellectuels ( 1955). Apoi englezul Seymour Martin Lipset, in lucrarea sa Political Man, intr-un capitol intitulat The End of Ideology, concluzioneaza ca si in viitor va exista lupta de clasa fara sa mai existe si ideologii. Aceiasi concluzie formuleaza si Daniel Bell in cartea sa The End of Ideology -On the Exhaustion of Political Ideas in Fifties (1960), care vede in ideologia ramasa dupa esecul comunismului si fascismului "o fundatura' si opune ferm ideologiei o abordare stiintifica. Michel Oakeshott, in Rationalismul in politica (1962) , va glorifica politicile inspirate de cunoasterea empirica a trebuintelor, impotriva "politicilor dupa manual". Respingerea ideologiei in Europa este asociata cu conservatorismul considera Mc Lellan.

Marile dezvoltari ale sfarsitului ideologiilor apartin insa americanilor. Hannah Arendt in Originile totalitarismului Lasam aici de o parte expunerea lui McLellan si urman direct textul Hannei Arend. Hannah Aredt considera ca orice gandire ideologica are potential totalitar. Gandirea ideologica devine efectiv mijloc de totalizare prin unirea cu miscarile totalitare. Acestea evidentiaza ca gandirea ideologica are drept subiect istoria careia i se aplica ideea "Ideologia trateaza istoria, cursul evenimentelor ca si cum ar fi urmat aceiasi lege cu expunerea logica a ideii sale". Ideologiile pun istoria sub Teroarea logicii, suprimand libertatea, instituind ruptura cu ideile pe care le produce experienta si izolarea oamenilor. Pusa sub teroarea logicii istoria devine aplicare a politicii ideologice. Ca politica ideologica, ideologia se caracterizeaza prin: 1) tendinta de explicatie totala, fara atentie la fenomen, la fiintele concrete, de aici fagaduinta de a explica total trecutul, de a cunoaste total prezentul si a prevedea veridic viitorul; 2) independenta de orice experienta care duce la emanciparea de orice realitate, de la care nu invata nimic; 3) aplicarea la realitate a unei consecvente logice uniliniare pe care realitatea nu o are nicaieri, de aici acceptarea in dezvoltarea ideologiilor doar a procedeelor deductiei logice.

Eduard Shils in articolele sale din International Encyclopedia of Social Sciences pune problema ideologiei in raport cu stiinta. In prima editie accepta ca gandirea ideologica influenteaza dezvoltarea stiintei, in al doilea accepta ca progresul stiintei erodeaza ideologia. Aceiasi traditie a opozitiei ideologie - stiinta este privilegiata si de Karl Popper, care in Societatea deschisa si dusmanii ei ) ii condamna pe Platon, Hegel, Marx, pentru gandirea lor bazata pe metode ideologice periculoase.

Reprezentantii Scolii de la Frankfurt, considera ca stiintele sociale si naturale nu sunt separate, ca insasi tehnica are componente ideologice; ca nu poate fi vorba de nici o opozitie stiinta - ideologie, ca insasi stiinta este ideologica.

Cel mai reprezentativ curent este insa cel care incearca sa elaboreze concepte analitice, libere de valori: Comportamentalistii. Ei infiereaza analizele altora ca ideologice, fara sa accepte determinarea ideologica si pentru propriile lor vederi. McLellan citeaza in acest sens pe Giovanni Sartori cu un articol din American Political Science Revew- Politics Ideology and Belief System si respectiv Robert Dahl cu A Preface to Democratic Theory McLellan demonstreaza ca, in ciuda incercarilor lor de a elabora concepte neutre de ideologie, Giovanni Sartori reprezentantul consacrat al directiei empiriste, porneste de la premise ne-empirice si ajunge prizonier a propriilor sale respingeri epistemice. Sartori formuleaza recomandari si ierarhizari ideologice, adica foarte puternic orientate spre valori. Dar Sartori ramane in istoria clarificarii conceptului, prin incercarea de a realiza o unealta analitica si prin reusita de a impune teza ca ideologia se opune pragmatismului. Crezurile ideologice provin dintr-o matrice rationalista, sistemele de crezuri pragmatice din una empirista. Ca urmare, ideologia este vazuta ca impenetrabila pentru informatii care nu provin din interiorul ei, fiind chiar produsul rigid si dogmatic al unei minti inchise. Mentalitatea pragmatica este lipsita de prejudecati si tinde sa evalueze informatia in functie de propriile merite. Mentalitatea ideologica are astfel mai multe limite: 1) abordarea rigida si dogmatica a politicii; 2) perceperea principiala si doctrinara a acesteia;.3) ridicat continut emotional. Alte proprietati ale ideologiilor sunt: a) sunt inteligibile, au concepte explicite si numeroase; b) sunt puternic restrictive fiindca elementele sunt legate strans intr-o maniera cvasi ideologica; c) mentinerea ideologiilor se limiteaza la o minoritate putin numeroasa, la o elita. "Ideologiile reprezinta parghia cruciala aflata la dispozitia elitelor pentru a obtine mobilizare politica si pentru a maximiza posibilitatile de manipulare a masselor. Acesta mi se pare unicul motiv pentru care ideologiile sunt atat de importante pentru noi. Ne preocupa ideologiile, deoarece, in ultima instanta, ne preocupa puterile omului asupra altor oameni, felul in care natiunile si popoarele pot fi mobilizate si manipulate pe drumul care duce la mesianism si fanatism politic'

McLellan considera ca acolo unde nu sunt explicit asumate ideologiile, se mascheaza si chiar in teoriile cele mai anti ideologice avem tendintele ideologice ascunse.

Alt grup de tendinte ideologice, de data aceasta, ascunse, este cel al teoriilor pluraliste, ilustrat major prin teoria lui Robert Dahl despre Poliarhii . Ideea de baza a fost expusa mai intai in A Preface to Democratic Theories (1956) si completata prin Who Governs? (1961). Teoriile pluraliste se doresc si se pretind descriptii ale societatii americane, lipsite de continut evaluator. Pluralismul este o cale de mijloc intre teoria elitei puterii si cea democratica de tip clasic. Sustinatorii teoriei elitei puterii credeau ca America este condusa de o elita unica, care controleaza deciziile esentiale. Sustinatorii teoriei democratice cred ca deciziile esentiale sunt luate de majoritatea indivizilor. Pluralismul, in contradictie cu amandoua, cred ca difuziunea puterii politice se bazeaza pe bogatie, statut, pozitie oficiala si puterea de vot. Grupuri a caror influenta depinde de un factor din cei amintiti intra in competitie cu grupuri si indivizi care depind de alt factor. Contrar teoriei elitei, nici un grup nu detine monopolul puterii, si contrar teoriei clasice a democratiei, decizia nu se ia conform dorintei majoritatii, ci este rezultatul concurentei dintre diferite grupuri. Sistemul poate fi numit "poliarhic' . El consta in concurenta intre minoritati organizate, el este deschis. Orice grup legal constituit poate concura pentru castigarea puterii. Strategia se rezuma la negocieri. in negocieri intre minoritati organizate. In urma negocierilor se decid toate strategiile specifice. Dar acestea stationeaza intr-un interval valoric care ar intruni consensul general. Pentru ca grupul votantilor ar sanctiona orice s-ar abate de la consens. Propunatorii unor solutii politice discordante fata de asteptarile publicului nu ar mai intruni suficiente voturi ca sa fie din nou alesi. "Ceea ce se intelege de obicei prin politica, - lupta din campaniile electorale, platformele program opuse - nu reprezinta decat conflicte superficiale. In profunzime exista un consens fundamental asupra strategiilor intre toti membrii societatii activi politic".

McLellan vede incarcatura ideologica a teoriilor pluraliste in neglijarea ne-luarii unor decizii. Se examineaza doar procesele vizibile. Niciodata nu va iesi la iveala ceea ce ar putea deveni o problema publica. Nu se va decide niciodata asupra unor probleme care ar pune in discutie regulile jocului politic stabilit. Studiul empiric al lui Dahl de la New Haven se refera doua probleme mari: invatamantul public si propunerile de candidati pentru cele doua mari partide politice americane. Studiul este auto-confirmativ, deoarece aceste probleme sunt tocmai problemele care sunt solutionate prin modele in care pluralismul pretinde ca sunt proprii politicilor in general.

Apoi pluralismul nu ia in considerare faptul ca adesea indivizii isi vor ajusta parerile si solicitarile si in functie de efectul pe care acestea l-ar putea avea asupra celor aflati in pozitii de putere.

In al treilea rand este discutabil daca toti indivizii sunt capabili sa-si cunoasca si sa-si exprime interesele. Daca unii oameni nu sunt in stare de a-si cunoaste si sustine interesele, pluralismul nu are cum sa fie considerat reprezentativ.

Mai probabil este ca, modelul conflictului de suprafata si al consensului profund este aplicare la problemele sociale a valorilor pe care le detin in comun cei din varful ierarhiei sociale. Elita puterii modeleaza consensul social. Teoriile pluraliste sunt conservatoare. Modelul lui Dahl care prezinta consensul fundamental si concurenta de suprafata drept conditii necesare ale democratiei, nu este descriptiv.

Iesirea din cercul ideologiei este mai dificila, decat sunt multi pregatiti s-o admita.

Liliana Mihut - il aseaza pe Dahl in contextul general al gandirii pluraliste, alaturi de Arthur Benthley - inauguratorul pluralismului si de David B. Truman Dahl reprezinta curentul major al gandirii pluraliste. (Gandirea pluralista a produs, pe langa numeroase cercetari empirice, si o teorie secundara coplesitoare.) Dahl este vazut din perspectiva cartilor sale mai noi : Poliarchy: Participation and Opposition ( 1971); Democracy in the United States. Conflict and Consent ( 1976)[15] Dilemmas of Pluralist Democracy ( 1982), Democracy and its Critics ( 1989) After the Revolution?: Authority in a God Society (1990). Liliana Mihut mentioneaza ca Dahl, ca reactie la disputele provocate de termenul poliarhie - descriptiv si normativ in acelasi timp - revine asupra lui, cu precizari. Il foloseste pentru a defini o stare reala fata de democratie care ar fi doar un ideal. Prin urmare o abordare mai minutioasa a pozitiilor lui Dahl, nu il poate fixa in linia gandirii anti- ideologie, chiar daca literatura secundara a pluralismului isi asuma aceasta pozitie. Prin urmare nu ne insusim teza lui McLellan cu privire la orientarea anti-ideologista a pluralismului teoretic.

Ne insusim insa teza de baza a lui McLellan cu privire la prezenta valorilor in orice teorie despre social, fie ea si descriptiva. Fata de aceasta adaugam ca orice teorie proiectiva este esential orientata valoric.

In opinia noastra orice ideologie este concomitent descriptiva si proiectiva. Este descriptiva in masura in care la temeliile oricarui proiect realizabil trebuie sa stea o cunoastere cat mai adecvata a problemelor, resurselor, tehnicilor de actiune potrivite comunitatii date ca si o clara identificare a obiectivelor pe care acea comunitate si le-ar putea asuma. Este proiectiva in masura in care orice ideologie, propune conform unui proiect un modus vivendi sau un modus operandi intr-o comunitate marcata de interese diferite si chiar opuse, de clivaje structurale, ca si de diferentieri intelectuale, morale, afective. Prin urmare ideologia este legata decisiv de 1) un ideal de cunoastere, in descrierea sociala; si 2) de idealuri, mai mult sau mai putin coerente de libertate, dreptate si solidaritate / individualism in societate, de un ideal de actiune politica si de unul de stabilitate / dinamism social in propunerile de participare sociala. Literatura anti- ideologista este valorizabila in aceasta perspectiva ca un avertisment serios impotriva tendintei culturii de specialitate de a cadea in maladia schizoizilor, care deformeaza realitatea in sensul dorintelor lor.

Stiinta, ideologie, limbaj

Teoriile pozitiviste, indiferent de nuanta, sunt de acord ca stiintele sociale ar trebui sa urmeze modelul stiintelor naturii care produc cunostinte valide prin eliminarea din parametrii cunoasterii a dorintelor, valorilor, orientarilor personalitatii experimentatorului. Aceasta pozitie a generat o colectie impresionanta de date empirice, folosite si folosibile in luarea unor decizii concrete.

Impotriva acestui curent s-au ridicat reprezentantii Scolii de la Frankfurt: Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Theodor Adorno. Teza lor principiu este: Ratiunea a fost redusa la un jargon tehnic despre , mijloace. Discutiile despre scopuri au ramas pe taramul si domeniul propagandei. Modernitatea a industrializat ratiunea, a instrumentalizat-o si a generat o lume in care omul este condamnat la unidimenisionalizare, iar civilizatia la realitate unidimensionala. Cea mai reprezentativa carte a acestei pozitii, este considerata cartea lui Herbert Marcuse, Omul unidimensional.

Structuralismul a furnizat o metoda riguroasa de analiza in stiintele sociale, pornind chiar de la o stiinta sociala: lingvisti ca Saussure fac deosebirea dintre limbaj si vorbire. Limbajul sta la baza vorbirii, este imuabil fata de diferiti vorbitori, are legi obiective , care actioneaza in sistem. Unul dintre structuralistii care a analizat ideologia este Claude Levy Strauss. Levy Strauss a studiat mai intai miturile, considerate ca expresie a unor legi universale sistematice ale structurilor latente sub - constiente. Legile universale au fost asemanate de el cu regulile unui joc de carti. Dupa aceleasi reguli se pot juca infinit de multe partide Mitologia secolului nostru este ideologia politica. Lumea stiintei contemporane si lumea mitului produc doua stiinte pozitive distincte, desi egale. Una ajunge in lumea materiala prin intermediul comunicarii, si cealalta ajunge in lumea comunicarii prin intermediul materialului. Cunoasterea este un sistem inchis. Consecinta cea mai importanta in plan ideologic a gandirii lui Levy Strauss este trecerea interesului de cunoastere ' spre felul cum opereaza miturile in mintile oamenilor fara ca ei sa fie constienti". Explica astfel consensul din viata sociala, dar nu si conflictul.

In ce priveste ideologia, ea este latenta fata de limbaj. Ea urmeaza a fi descoperita in limbaj. Mesajul ideologic este descoperit in structura de baza, mai mult sau mai putin accesibila vorbitorului / auditorului.

Socio-lingvistii vor sustine impreuna cu Chomsky, ca in subsidiar fiecare enunt contine straturi succesive de structura ideologica, divers transformate si clasificate. Putem incerca sa ajungem la cele esentiale, printr-un proces de decodare, invers celui de geneza.

Analistul american, nu pare foarte increzator in structuralism. El cere sa fie pastrata functia critica a ideologiei. Vrea de asemenea sa fie subliniat faptul ca textul depinde de context. Recunoaste insa ca socio-lingvistii au meritul de a fi demonstrat felul cum prejudecatile politice, sexuale si sexuale sunt consolidate de limbaj.

Habermas face o analiza a unei societatii in care conceptul de ideologie si-a pastrat ascutimea critica. Pentru el progresul tehnologiei influenteaza tipul ideologiei. In secolul nostru progresul a dus la aparitia unei constiinte tehnocrate, care reduce politicul la tehnic. Interventia statului in economie, societate a dus la cresterea numarului de administratori si experti care adopta decizii bazate pe cerintele sistemului tehnocrat. Ideologia se modifica: trece la schimbul corect si la justificarea deciziilor in termenii de egalitatii. Ea nu mai presupune idealizari si iluzii cu privire la viata reala, ci doar tehnici de ameliorare. De aici depolitizarea societatii. Dar si aceasta constiinta tehnocrata este ideologica. Este insa si mai patrunzatoare si mai greu de contracarat, decat precedentele sale, deoarece ea suprima alternativele in numele eficientei, permitand doar dezbaterile legate de mijloacele eficiente fata de un scop predeterminat.

In viata reala modelul tehnocrat a generat o serie de crize, propulsate de jos in sus. Asa cum crede Habermas: "crizele economice sunt translatate in sistemul politic, prin intermediul activitatii guvernamentale de evitare a reactiilor intr-un asemenea mod incat ofertele de legitimare pot compensa deficitele de legitimare". De aici multitudinea de crize, care din punctul de vedere al managementului guvernamental sunt "reciproc substituibile".

Ideologiile apar in societatile cu relatii asimetrice de putere ca rationalizari reprimate, ignorate si deformate de limbaj ale amintitelor relatii. Este rolul teoriei critice sa conduca societatile spre constiinta de sine, asa cum este rolul psihanalistului sa-si ajute pacientul nevrotic. Studiul ideologiei este studiul comunicatiei sistemic ditorsionate. Realizarea ideologica este analoaga cu tulburarea nevrotica. De ea trebuie sa ne vindecam. Sa ajungem la emancipare, prin vointa discursiva. Pornind de la limbaj, Habermas propune un criteriu de evaluare a ideologiilor. Situatia ideala este de comunicare nedistorsionata sau a discursului rational, unde forta argumentului superior va decide singura rezultatul. Aceasta presupune ca partenerii angajati in interactiunea comunicativa: 1) sa spuna lucruri comprehensibile; 2) adevarate: 3) legitime in context; 4) intentionate cu toata sinceritatea. Pe scurt. presupune ca ei sa aiba competenta comunicativa, autonomie si responsabilitate. Or deocamdata, aceasta egalitate este departe de a fi realizata social. Realizarea ei presupune emancipare a vointei, ca vointa discursiva.

Din expunerea lui McLellan nu reiese foarte clar punctul de vedere a lui Habermas cu privire la rolul ideologiei in capitalismul tarziu. Din acest motiv, precum si din ratiunea ca Habermas era considerat la Congresul Mondial de Stiinte Politice de la Rio din 1982 ganditorul contemporan cel mai util dezvoltarii stiintelor politice, reluam doua din punctele de vedere ale lui Habermas dupa cartea lui Andrei Marga, Actiune si ratiune in conceptia lui Jurgen Habermas Habermas vede "discursul practic" drept cale de dezvoltare a democratiei participative si alternativa la ideologiile de intentie manipulatoare sau autoritariste. In acest sens el vorbeste despre: 1) legitimarea normelor si 2) necesitatea ca statul constitutional modern sa aiba si o justificare morala. Legitimarea normelor se face in temeiul "discursului practic" / "rational", adica "a cautarii cooperative a argumentului celui mai bun" , pentru ca in viziunea sa normele au veridicitate si pot fi analizate in termenii adevarului , cu alte cuvinte "reflexivitatea", reflectia de sine este emancipare, creiere de subiecti reali angajati in democratia participativa; demontare a coercitiilor internalizate ; ca ea este completiva actiunilor instrumentala si comunicativa ; ca este si pavaza impotriva posibilei indoctrinari - am adauga noi. Justificarea morala a statului de drept se discuta in termenii distinctiei legalitate / legitimitate. Statul de drept poate pretinde cetatenilor sai supunere calificata, nu neconditionata. Nu legalitatea intemeiaza legitimitatea, ci invers, legitimitatea intemeiaza legalitatea.

Pe scurt, Habermas face distinctia ideologie / discurs rational. Pentru el ideologia este "comunicare distorsionata". Discursul rational este idealul de comunicare nedistorsionata. Habermas este ultimul mare teoretician modern al cunostintelor si cunoasterilor, comunicarii si manipularii in domeniul politic. Marele sau rezultat este, in opinia noastra, apelul la transmiterea si deschiderea fata de discursul rational, fata de forta argumentelor.

Postmodernismul

Este curentul care respinge, submineaza, distruge orice incercare a modernitatii de a intemeia mari sisteme sau intelegeri sistematice. El este impotriva tuturor "ismelor". Schemele cu tendinta universala sunt considerate "meta-naratiuni" si desconsiderate din principiu. Post-modernismul vrea naratiuni, descrieri de fapte si perspective la scara localista. Naratiunile nu au cum fi si nici nu se doresc congruente. Ele nu pot fi reunite in aceiasi explicatie si nici supuse aceleasi aprecieri[21].

Principalele pozitii post-moderne sunt: 1). Nu ne aflam in contact direct cu realitatea, ci doar cu imaginile noastre despre realitate, si cu imaginile imaginilor noastre. Referentul nu mai exista. (J. Derida). 2) Eu-l nu mai este fiinta suverana, puternica din gandirea moderna. daca s-ar petrece o revolutie culturala, ca iluminismul, "omul s-ar sterge ca urmele de nisip pe malul marii" ( Foucault). 3) Nu exista nici o unitate intemeiata ontic. Existentii sunt intr-o imensa diversitate. Efortul de omogenizare a imaginilor despre realitate, efortul de a oferi unitatea caracterizeaza gandirea ideologica. Unitatea si stabilitatea au disparut.

Influenta pozitiilor post-moderniste asupra realitatii economico-politice consta dupa McLellan in urmatoarele: a) "anti-planificare", anarhie in viata economica, frenetica productie de nou cu orice pret, frenetica productie de ambalaj si imagine justificabile doar in multimile de zero-uri la cifrele de afaceri; b) informatia despre evenimentele politice cele mai sangeroase sunt "naratiuni" - "povesti", iar natiunile teroriste sunt "piese pe esicher; "politica se comercializeaza prin ambalaj si imagine"; spatiul si timpul se comprima prin "autostrazile informationale", realitatea este tratata ca virtuala, valorile se relativizeaza astfel incat nimic nu mai este inacceptabil la modul absolut.

Pentru unii autori, aceste intelegeri au dus la inflorirea ultra-pluralismului si la pariul masiv pe rolul societatii civile in politica.

Pentru altii, a dus la favorizarea conservatismului. Unii autori post-moderni ca Lyotard si Baudrillard, refuza orice ierarhie a intereselor, dorintelor, conflictelor. Interesele filatelistilor si ale politicienilor sunt de acelasi rang.

Post-modernismul este vazut si ca o reciclare a tezei sfarsitului ideologiilor. Pasiunea sa principala fiind eshatologiile de tot felul. El insusi fiind, dupa expresia unui exeget. "un milenarism inversat" in care premonitiile viitorului au fost inlocuite de perceperea diferitelor sfarsituri. (a "leninsmului"; a Social- democratiei; al "Statului bunastarii".) Richard Rorty - (un important reprezentant al post-modernismului in SUA) a proclamat din nou sfarsitul ideologiei. Liberalismul sau glumet si ironic, deriva din traditia europeana. ( Nietzsche, Heidegger ) Societatea liberala contemporana nu are nevoie de nici o justificare de tip teoretic. Ideologiile ii sunt inutile. Echilibrul reflexiv, bazat pe principii si intuitii, este unica metoda necesara discutarii strategiei sociale. Echilibrul reflexiv va elimina derivatele din comentariile filosofice si din orizontul ratiunii.

Cel mai influent ganditor contemporan al "sfarsitului" ideologiilor este Francis Fukuyama cu articolul sau din vara lui '89 The End of History?', publicat partial si in romaneste in Secolul XX si dezvoltat in cartea Sfarsitul istoriei si ultimul om - Victoria liberalismului politic si economic asupra tuturor concurentilor inseamna sfarsitul razboiului rece, al istoriei si prin urmare al ideologiilor. Universalizarea ideologiei liberale occidentale inseamna capacitatea statelor de democratie liberala de a-si rezolva toate conflictele in termenii confruntarii comerciale, inlocuirea tuturor vechilor entuziasme si mobiluri umane prin calcule economice. Universalizarea ideologiei liberale a dus la vesnicia sistemului capitalist care a realizat egalitatea universala, "recunoasterea universala a fiecarui om in calitate de Cetatean".

Fukuyama ofera o teorie generala a istoriei in care stiintei si Thymos - ului le revin roluri importante in satisfacerea cerintei umane de recunoastere. In ultima parte a cartii, imagineaza critica dinspre stanga si respectiv dinspre dreapta a ideologiei liberale. Dinspre stanga vine cererea de extindere generala a drepturilor omului pentru promovarea unui egalitarism radical. ( Se respinge aici miscarea sustinuta de Alan Bloom pentru " corectitudinea politica".). Dreapta ar putea considera ca societatea bazata pe prosperitate, eficienta si forta este superioara altor societati, rasturnand astfel principiile democratiei liberale. Dar democratia liberala poate infrunta aceste critici, crede Fukuyama.

Incercand evaluarea contributiilor lui Fukuyama, McLellan inventariaza ambiguitati in puncte cardinale ale sistemului, cum ar fi: 1) retragerea asertiunii despre sfarsitul istoriei sub presiunea lui Platon, Hegel, Strauss, si Kojeve; 2) acceptarea pluralismului lipsit de directie al societatii contemporane si dezacordul cu post-modernismul la moda. Ca deficite de deschidere i se reproseaza lui Fukuyama ignorarea lui Freud intr-o carte care se ocupa cu motivatiile umane; inoperabilitatea meta-naratiunii sale pentru ideologii contemporane cum sunt feminismul si ecologismul.

McLellan, evident teoretician de stanga, releva cu satisfactie pozitia lui Fukuyama cu privire la chestionabilitatea legaturii capitalism - democratie. McLellan sesizeaza problema de principiu. Capitalismul presupune o anumita forma de exploatare si dominare, pe care democratia n-o poate asimila. Capitalismul depinde de inegalitati, pe cand democratia cere egalitati. El este satisfacut sa gaseasca la Fukuyama remarca despre capitalismul occidental ca subminator al solidaritatii sociale si ideea ca in Orient ar putea castiga teren o alternativa nedemocratica, combinatoare a rationalismului economic cu autoritarismul paternalist. Democratia liberala cu tendintele ei auto-distructive ar putea fi sortita pierii asemeni comunismului sovietic. Sfarsitul istoriei ar fi un capitalism confucianist est-asiatic, avand ca model Singapore din perioada lui Lee Kuan Yew. De asemenea releva, ca Fukuyama accepta ca promisiunea recunoasterii universale ramane neimplinita in societatile liberale, pentru ca inegalitatea economica, duce la o recunoastere inegala. De aici se impune concluzia: daca dorinta de recunoastere universala a oamenilor nu s-a implinit in societatile liberale, sfarsitul istoriei este inca foarte departe.

Concluzia lui McLellan este: Nu suntem in lumea actuala in fata sfarsitului ideologiei, ci in fata ideologiilor fara sfarsit. Aceasta pentru 'ca ideologia este un aspect al tuturor sistemelor de semne si simboluri in masura in care ele sunt implicate intr-o distributie asimetrica a puterii si resurselor' Termenul poate fi depreciat. Dar si lumea in care traim este depreciata. In aceasta lume ideologia are rost; ca instrument de intelegere a lumii asimetrice si ca instrument critic.

Ne aflam inca odata destul de departe de pretentiile noastre initiale, daca nu chiar cantonati intr-o intelegere limitata, irelevanta a unui concept care risca sa devina acum nu numai polisemic, ci si polimorf pana la o relativa disolutie. Cum poate fi deci reabilitata o intelegere riguroasa si functionala a conceptului intr-un context (cel postmodern) care denunta tocmai exigentele acestor rigori rationaliste? Intr-o epoca cand teorii de tot felul vorbesc limba repulsiei morale si a denuntarii aceasta sarcina nu se anunta deloc usoara mai ales ca trebuie sa o facem sub presiunea "profetiilor premature" de la inceputul anilor 60 despre anuntatul "sfarsit al ideologiilor". Nu subscriem tonului apocaliptic al acestor profetii. Sfarsitul unei ideologii nu inseamna neaparat sfarsitul oricaror ideologii. Probabil ca aceasta pretentie megalomana de maximizare a anvergurii ideologicului a condus in final la acel tip de concluzie resentimentar-metafizica si superficiala conform careia "termenul de ideologie a devenit un passe-partout , insemnand orice si deci nimic". Pentru a clarifica motivatiile in virtutea carora homo ideologicus este azi un "anumal ratacit" si un suflet pierdut, devine obligatoriu un elementar survol al interpretarilor succesive ale conceptului de ideologie politica.

Spre deosebire de polisemantismul unor concepte-cheie din campul stiintelor social-politice (precum democratia sau libertatea, de exemplu) care au o vechime milenara, termenul ideologie are o varsta de mai putin de doua sute de ani. Aparitia si apoi consacrarea lui definitiva reprezinta incununarea fireasca a maturizarii unui curent de gandire - iluminismul care prin laicizarea valorilor si fetisizarea ratiunii la rang de lege universala credea ca poate crea o lume in care pasiunile si dorintele umane sa-si gaseasca o implinire in conformitate cu dreptul omului la fericire

In urma trecerii in revista a conceptiilor despre ideologie nu dobandim un instrument teoretic operational pentru a aborda societatea in relatia ei cu politica. Abordarile mentionate introduc mari ambiguitati. Prima este identificarea referentialului cu modele epistemice, meta-naratiunile despre social. A doua este asimilarea in acelasi referential a modelelor epistemice a filosofiilor cunoasterii, cu ideologii propriu-zise si cu scontatele lor efecte sociale. A treia, si poate cea mai importanta ambiguitate, este identificarea ideologiei ca tip de intelegere a socialului: 1) cand cu ceea s-ar putea fi o disciplina independenta ideal-logia- proiectia idealurilor (de aici locul central in analiza ideologica a opozitiei ideologie stiinta si a paralelei religie - ideologie la Gramsci, Mannheim); 2) cand cu ideologiile totalitare; 3) cand cu pozitia partinica, de clasa a oricarei teorii despre social, fie ea colectionara de date -asa zisa abordare empirica a realitatii sociale -, fie chiar ajunsa la nivelul de analiza si sinteza despre social.

Dar parcurgerea domeniului conexiunilor cu ideologia intr-o perspectiva atat de larga, lamureste: 1) ca intelegerea devenirii sociale este marcata de limite aproape prin definitie - datorita conexiunilor acestei intelegeri a) cu modelele generale de cunoastere; b) cu modelele de intelegere ale socialului ; c) cu modele de intelegere ale politicului si cu rolul idealurilor si ideilor partizane in structura si dinamica sa.

2) ca ideologia si ideal- logia determina structura si dinamica socialului, cel putin in aceiasi masura in care socialul determina continutul ideologiei si al idealurilor dintr-o comunitate.

Credem ca motivul este fixarea obiectului de analiza in meta-naratiunile despre ideologii si nu in ideologiile insele, in structura si functiile pe care una, doua, trei ideologii si le-au asumat intr-o miscare sau intr-o statica sociala anume. Or credem ca o directie fertila cu adevarat ar fi acolo. Si totusi dobandim ceva. Dobandim doar curajul de a intelege ca diferiti teoreticieni isi construiesc concepte congruente cu propria lor teorie; ca in functie de aceste constructe decupeaza epistemic anumite secvente istorice care sa le confirme teoria, fie prin aliniere la o intelegere consacrata, fie prin opozitie cu una. McLellan isi construieste un asemenea concept. Pentru el ideologia este suma ideilor despre structura si dinamica societatii in care exista asimetrii de putere si de resurse.