Prezentati progresiv pasii de reforma ai PAC si evaluati impactul acestora asupra PAC

Prezentati progresiv pasii de reforma ai PAC si evaluati impactul acestora asupra PAC

Toate problemele cele mai mari ale PAC proveneau din decizia de a pastra preturile interne in UE mult peste preturile mondiale. Cea mai evidenta solutie de reforma ar fi fost reducerea acestor preturi. Acest lucru nu era insa fezabil din punct de vedere politic. Desi numarul fermierilor era mic - mai putin de 5 % din populatie - puterea lor politica era si inca este enorma.

Marii fermieri comerciali au inceput sa se serveasca de miliardele pe care preturile ridicate li le-au adus. Mai mult, ei au investit in restructurarea fermelor si si-au reorientat activitatile, concentrandu-se pe produsele cel mai mult sprijinite prin PAC. Fermierii mici au castigat mult mai putin de pe urma PAC, dar, in absenta preturilor ridicate, multi dintre ei ar fi disparut complet. O parte a disproportiei puterii fermierilor provenea din faptul

ca, in medie, europenii continuau sa aprobe sprijinul PAC pentru fermieri.

Este important de notat ca tratamentul special acordat fermierilor in UE nu era neobisnuit. La inceputul anilor '90, generozitatea UE era la jumatatea grupului tarilor membre OCDE. OCDE (1994) raporta ca subventia echivalenta pe fermier in UE era de 13.000 $, mai putin de jumatate decat in cazul tarilor AELS (Suedia, Elvetia, Norvegia, Finlanda si Austria) si aproape egala cu cea din SUA si Japonia. Acest obstacol politic punea in dilema reforma; scaderea preturilor era exclusa,dar cumpararea intregii productii de alimente era prea costisitoare.

Prima reactie: a UE a fost aceea de a incerca sa analizeze problema,

concentrandu-se pe situatia surplusului fara nici o modificare fundamentala in sistemul "price-floor'. Asa cum arata Comisia Europeana (1994), perioada 1983-1991 a constat in "ani de experimentari'.

De-a lungul anilor '80, UE a experimentat un set ad-hoc si extrem de complex de controale asupra productiei agricole.

Putem puncta doua politici notabile.Contingentele de productie au fost introduse in 1986 pentru fermierii din domeniul produselor lactate; ele fusesera utilizate pentru sfecla de zahar incepand din 1968; taxarea fermierilor atunci cand depaseau plafoanele de productie specificate ajuta direct problema bugetului si incerca sa descurajeze productia, insa a creat mari dificultati administrative, care au deschis poarta fraudelor. Pana la mijlocul anilor '80, principala modalitate de a face fata costurilor inalte ale PAC a fost cresterea contributiei statelor membre, insa, cand Spania si Portugalia au aderat in 1986, politica in cadrul Consiliului de Ministri s-a modificat semnificativ. PAC a ajutat putin fermierii spanioli si portughezi deoarece clima ii impiedica sa produca acele bunuri pe care PAC le sprijinea cel mai mult, adica lapte, grau si carne de vita. Cei nou-intrati s-au aliat cu doua tari sarace (Irlanda si Grecia) pentru a modifica prioritatile cheltuielilor UE in directia "cheltuielilor structurale' in tarile sarace. Aceasta situatie a impus primul program general real menit sa limiteze costurile PAC in 1988.

Reformele din 1988 (care au coincis cu planul bugetar multianual Delors II) au fost complexe, principala presiune constand in instituirea "cantitatilor maxim garantate' pentru toate produsele agricole majore, cu exceptia carnii de vita. Desi aceasta a limitat cota bugetului alocat pentru PAC, nu a facut nimic pentru a rezolva problemele fundamentale de supraoferta. Impulsul final pentru o reforma profunda a PAC a venit din afara UE.

In 1986, intreaga lume s-a angajat la un set de negocieri comerciale - Runda Uruguay, care trebuiau sa se finalizeze in patru ani.  Unul dintre obiectivele explicite era reducerea politicilor agricole protectioniste, cum erau cele ale SUA, UE si Japonia. Desi primele negocieri comerciale mondiale au esuat in mod repetat, in anii '80, SUA au sprijinit liberalizarea in cadrul Rundei Uruguay. Mai mult, un grup de tari exportatoare de alimente - numit Grupul Cairns - a refuzat in mod ferm orice acord care nu includea o importanta liberalizare comerciala in agricultura. Pe durata negocierilor, UE a refuzat sa accepte orice liberalizare importanta. Cand s-a ajuns la reuniunea "finala', in decembrie 1990, refuzul UE privind liberalizarea a dus la "greva' Grupului Cairns. Aceasta criza ameninta intregul viitor al sistemului comercial international - un rezultat pe care cei mai multi exportatori din UE nu l-ar fi putut accepta.

mai mult de 80% dintre exporturile UE includ bunuri industriale. Guvernele UE au inceput sa se confrunte cu o foarte serioasa presiune din partea propriilor oameni de afaceri din industrie si sectoarele orientate spre export, in final, aceasta presiune a fost suficienta pentru a forta o reforma a PAC si a permite un acord in cadrul Rundei Uruguay care sa fie acceptabil pentru Grupul Cairns.

Acordul privind agricultura incheiat in 1994 in cadrul Rundei Uruguay a avut 3 efecte importante asupra PAC privind liberalizarea :- Taxele variabile si restrictiile cantitative la import trebuiau transformate in taxe standard, nefluctuante,UE a fixat initial taxele la niveluri extrem de ridicate, intre 40 -

Runda Uruguay insa a insistat ca tarile sa permita importurile pentru cele mai multe produse la un nivel egal cu cel putin 5 % din consumul intern, deci o anumita liberalizare a importului a avut loc.- Reducerea sprijinului intern, insa platile compensatorii ale UE nu au fost vizate.- Angajamentul de a reduce gradual subventionarea exporturilor cu

procente intre 1,3 si 1,5.

Pachetul reformei PAC, numit reformele MacShary, dupa numele comisarului UE pentru agricultura, a fost adoptat la mijlocul anului 1992.

Negocierile in cadrul Rundei Uruguay s-au incheiat 18 luni mai tarziu.

Fundamentul reformelor MacSharry consta intr-o reducere substantiala a preturilor produselor agricole in UE care a dus preturile UE pentru recoltele vegetale aproape de nivelurile de pe piata internationala. Pentru a face aceasta reducere a preturilor politic acceptabila de catre fermieri,UE a inceput sa-i plateasca direct, prin asa -numitele "plati compensatorii' .

Spre deosebire de cumpararile garantate la "price-floor', platile directe nu recompensau fermierii pentru fiecare unitate in plus de productie; plata era legata de numarul de hectare cultivate. Desi aceasta a ajutat la pastrarea terenului agricol in circuitul productiv, nu a incurajat productia atat de intensiv cum o facea "price-floor' inalt. "Problema ofertei' a fost abordata de reforma MacSharry prin prevederile "setaside'. Pentru a obtine plata directa, fermierii trebuiau sa accepte sa reduca cu 15% suprafata pe care o cultivau. Scheme de natura similara au fost implementate si pentru produsele

animaliere, iar pachetul continea un numar de masuri in favoarea mediului si

a bunastarii animalelor. De exemplu, fermierii primeau o prima pe animal pentru pastrarea numarului de capete pe hectar sub limitele specificate.

Important de mentionat este ca sectoarele laptelui si zaharului nu au fost reformate.

La reuniunea de la Berlin din martie 1999, liderii UE au cazut de acord asupra viitoarei reforme a PAC in contextul planificarii bugetare pe termen mediu pentru 2000-2006.

Reformele sunt in mod esential o amplificare a reformelor MacSharry. Ele vor continua reducerea "price-floor' si compensarea fermierilor pentru o parte a pierderilor prin cresterea platilor directe. Important de notat este faptul ca reforma propusa prin Agenda 2000 a angajat UE sa fixeze cheltuielile totale ale PAC in termeni reali. Aceasta este ceva nou deoarece reformele MacSharry nu au inclus angajamente bugetare totale si, de fapt, cheltuielile PAC au continuat sa creasca pe durata anilor '90.

Impactul reformelor asupra PAC:

Reforma PAC - in particular reducerea "price-floor' al UE catre nivelurile preturilor mondiale - a rezolvat o serie dintre problemele PAC detaliate.

Nivelul total al cheltuielilor PAC, insa, a continuat sa creasca, dar UE cheltuieste acum cea mai mare parte a banilor pentru platile directe ale fermierilor, si nu pentru cumpararea muntilor de alimente. Pe masura ce reformele din 1992 au fost instituite, stocurile de alimente ale UE au scazut brusc. Desi exista o serie de dovezi potrivit carora UE incepe sa stivuiasca din nou, nivelul total al stocurilor este mai putin decat jumatate din cel dinainte de reforma din 1992.Restrictiile impuse de acordul privind agricultura negociat in cadrul Rundei Uruguay au obligat UE sa reduca practicarea dumpingului alimentar pe pietele internationale. Dumpingul alimentar al UE insa a continuat. De fapt, membrii UE sunt acum singurele tari bogate care continua sa subventioneze intr-o mare masura exportatorii de produse alimentare, practica cu impact negativ asupra celor mai sarace tari ale lumii.

Venitul din activitati agricole a crescut simtitor imediat dupa reformele MacSharry, dar de atunci foarte putin. Sistemul de sprijin al PAC prezinta 2 mari probleme:

SPRIJINUL PAC DUPA REFORME MERGE MAI ALES CATRE FERMIERII MARI, BOGATI FERMIERII PRIMESC NUMAI CIRCA JUMATATE DIN SPRIJINUL PAC.

PAC dupa reforma a inceput sa tina seama de impactul agriculturii asupra mediului, in particular, preturile mai mici au determinat reducerea stimulentelor artificiale de a practica o agricultura intensiva. Mai mult, UE a inceput sa se preocupe direct de bunastarea animalelor printr-o serie de reguli care interzic cele mai rele practici. Acest progres este insa probabil doar inceputul incorporarii preocuparii "verzi' in PAC. Gruparile de protectie a mediului si partidele politice continua sa critice PAC dupa reforma pentru impactul sau negativ asupra peisajului, calitatii apei si biodiversitatii in UE. Deoarece PAC dupa reforma continua sa furnizeze cea mai mare parte a sprijinului sau pentru fermele mari din UE, agricultura de familie a continuat sa decada. Fermele de dimensiune intermediara care obisnuiesc sa asigure existenta pentru o familie implicata full-time in agricultura sunt tot mai mult fortate sa paraseasca sectorul.