Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene

119. Preliminarii. Aceasta institutie, cunoscuta mai intai sub numele de Consiliul de Ministri, apoi sub acela de Consiliul Comunitatilor Europene, a primit denumirea de Consiliul Uniunii Europene, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht. In proiectul de Constitutie Europeana se prevede revenirea la denumirea de Consiliul de Ministri. Initial, fiecare dintre cele trei comunitati detinea cate o asemenea organism. Aceasta pana in anul 1965, cand prin Tratatul de fuziune, semnat la Bruxelles, se instituie un Consiliu Unic.

120. Structura Consiliului Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri) este format din reprezentantii guvernelor statelor membre. Este un organ interguvernamental, dar si comunitar, in care sunt reprezentate statele membre prin cate un ministru, care nu poate actiona in nume propriu, ci numai in conformitate cu instructiunile primite de la guvernul sau. "Consiliul Uniunii Europene reprezinta emanatia guvernelor statelor membre, exprimand cadrul comunitar de negociere intre administratiile nationale. El este autoritatea interguvernamentala ce exprima legitimitatea statala, exercitand functii multiple in cadrul sistemului comunitar"[1]. Mai complet spus, "Consiliul (de Ministri al) Comunitatilor Europene reprezinta centrul de greutate institutional al Comunitatilor, fiind in substanta organul principal, chiar adevaratul organ dotat cu putere de decizie. In Consiliu sunt adoptate liniile directoare ale actiunii Comunitatilor. Influenta Consiliului rezida si in aceea ca el poate discuta toate problemele pe care statele le doresc sa fie tratate impreuna. Este un organ in care reprezentantii fiecarui stat adopta acte care ii angajeaza si care sunt aplicabile fara a mai fi ratificate" .

121. Functionarea Consiliului Uniunii Europene. Functionarea Consiliului Uniunii Europene poate lua forma unui Consiliu general, daca este compus din ministrii de externe ai statelor membre, ori a unor Consilii speciale, atunci cand sunt compuse din ministrii domeniilor specializate. Consiliul general se intruneste lunar, iar Consiliile speciale se reunesc atunci cand este nevoie. "In interiorul Consiliului Uniunii Europene se realizeaza echilibrul intre interesul comunitar (pe care trebuie sa-l apere ca organ colegial si ca institutie comunitara), si interesul national al statelor membre, care dau instructiuni ministrilor ce-l compun. Tendinta de a pune interesul national mai presus de interesul comunitar, care totusi exista, este contracarata prin plasarea monopolului initiativei legislative in mainile Comisiei europene"[3].

Conducerea Consiliului Uniunii Europene este asigurata de catre un presedinte, desemnat dintre reprezentantii statelor membre, intr-o ordine prestabilita, la fiecare sase luni. "Presedintele Consiliului U.E. are indatorirea de a organiza, in tara sa de origine, una din cele doua intalniri anuale ale sefilor de stat si de guvern, cunoscute sub denumirea de Consiliul european. In timp ce Consiliul european discuta problemele de strategie viitoare ale Uniunii, Consiliile U.E. specializate se intalnesc in localitati de provincie, intr-un cadru informal si relaxat, pentru a schimba opinii despre probleme concrete, insa tot pe termen lung" .

Consiliul Uniunii Europene are functii legislative si executive. In exercitarea atributiilor, uneori Consiliul trebuie sa se foloseasca de metoda votului majoritar, alteori de metoda votului unanim. In situatia in care este necesara o majoritate calificata, voturile au ponderi diferite. "In cazul extinderii Uniunii la 27 de membri, cand totalul de voturi va fi de 345, pentru realizarea majoritatii calificate este necesara obtinerea a 255 de voturi, adica 73,91%, apartinand la 51% dintre statele membre, reprezentand 62% din populatia acestora" .

Dintre cele mai importante atributii ale Consiliului, pot fi amintite:

a) adopta legislatia;

b) coordoneaza politicile economice din statele membre;

c) incheie acorduri internationale;

d) aproba bugetul U.E. impreuna cu Parlamentul;

e) defineste politica externa si de securitate comuna;

f) coordoneaza cooperarea intre instantele judiciare si fortele de politie nationale in materie penala.