Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri, Consiliul)

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri, Consiliul)

Din art. 146 Tratatul CE (care a devenit art. 203 in urma amendamentelor aduse  prin Tratatul Uniunii Europene) care precizeaza: 'Consiliul va fi format dintr-un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa angajeze guvernul acelui stat membru' rezulta:

- fiecare stat are dreptul doar la un reprezentant;

- Consiliul se prezinta sub forma unei institutii unitare;

- in functie de ordinea de zi a lucrarilor Consiliului statele pot delega membri ai guvernului cu atributii corespunzatoare problemelor ce vor fi dezbatute;

- doar persoanele care au calitatea de membru al guvernului unuia dintre statele membre, poate sta in Consiliu. Cu toate acestea 'un membru al Consiliului care nu poate participa la o sesiune poate fi reprezentat' (art. 4 'Reprezentarea unui membru al Consiliului' din Decizia Consiliului din 5 iunie 2000 pentru adoptarea regulamentului sau intern 2000/396/CE)[1].

Consiliul se poate manifesta fie ca un Consiliu general in sensul ca este alcatuit din ministri de externe ai statelor membre si dezbate probleme de politica generala ale Uniunii (de regula, se reuneste o data pe luna), fie ca un Consiliu specializat cand este format din ministri de resort pe diferite domenii (agricultura, finante, transporturi etc.) si abordeaza problemele pe domenii de activitate[2].

Regulamentul intern al Consiliului include norme privind functionarea si componenta lui si anume:

- Consiliul se reuneste la comunicarea presedintelui sau, la initiativa acestuia, a unuia dintre membrii sai sau a Comisiei[3];

- presedentia este exercitata pe rand de fiecare stat membru al Consiliului, pe o durata de sase luni, in ordinea fixata de Comisie, care hotaraste in unanimitate (art. 203. alin. 2 TUE. Desi Tratatele i-au conferit Presedintelui atributii mai mult de ordin procedural[4], realul statut al Presedintelui s-a conturat in practica (in principal in domeniul relatiilor externe ale Uniunii.

- Un comitet compus din reprezentanti permanenti ai statelor membre are obligatia sa pregateasca lucrarile Consiliului si sa indeplineasca sarcinile care ii sunt incredintate de acesta (art. 207 TUE). COREPER este alcatuit din COREPER I format din reprezentanti permanenti pentru problemele tehnice si economice si COREPER II format din reprezentanti permanenti pentru problemele de politica (in cadrul COREPER fiecare stat are un reprezentant permanent cu rang de ambasador si un reprezentant adjunct cu rang de ministru plenipotentiar, ajutati de experti). COREPER este un organ de dialog si control politic, dialogul realizandu-se in dublu sens, caci pe de o parte, in cadrul COREPER reprezentantii fiecarui stat se fac purtatorii de cuvant ai interesului statului propriu incercand sa convinga pe ceilalti membri de justetea pozitiei adoptate, iar, pe de alta parte, ei reprezinta pe langa autoritatile nationale pozitia COREPER aducandu-le la cunostinta continutul problemelor dezbatute, punctele de vedere afirmate, motiv pentru care respectivii reprezentanti sunt considerati 'ochii si urechile' statelor comunitare'[5]. In orice situatie, COREPER asigura coerenta politicilor si actiunilor Uniunii si respectarea urmatoarelor reguli: a) principiul egalitatii, al subsidiaritatii, al proportionalitatii si al motivarii actelor; b) normele care stabilesc competentele institutiilor si organelor Uniunii; c) dispozitiile bugetare; d) normele procedurale, regulile de transparenta si de calitate a redactarii (art. 19 alin. 1).

In concret misiunea de a pregati lucrarile Consiliului se realizeaza prin aceea ca toate punctele inscrise pe ordinea de zi a unei sesiuni a Consiliului fac obiectul unei examinari prealabile a COREPER. Totodata, COREPER asigura prezentarea adecvata a dosarelor in Consiliu si, daca este cazul, prezinta orientari, optiuni sau propuneri de solutionare (in caz de urgenta Consiliul poate decide cu unanimitate sa delibereze in lipsa acestei examinari prealabile, art. 19 alin. 2 Regulament). Pentru indeplinirea anumitor sarcini de pregatire sau de studiu se pot infiinta de catre COREPER ori cu acordul acestuia comitete sau grupuri de lucru[6]

- Consiliul este asistat de un secretariat general aflat sub conducerea unui secretar general, asistat de un secretat general adjunct insarcinat cu gestiunea secretariatului general. Secretarul general si secretarul general adjunct sunt numiti de Consiliu, care hotaraste in unanimitate (art. 23 'Secretarul general si secretariatul general' din Regulamentul intern al Consiliului)[7]. Secretarul general exercita functia de depozitar al acordurilor si conventiilor prevazute de art. 25 din Regulamentul intern si asigura publicarea in Jurnalul Oficial a datei intrarii in vigoare a acestora. De asemenea, secretarul general:

- are rol in programarea, coordonarea si asigurarea coerentei lucrarilor Consiliului;

- asista Presedentia, sub responsabilitatea si conducerea acesteia, in cautarea solutiilor

- asista Consiliul in chestiunile care tin de politica externa si de securitate comuna, inclusiv in coordonarea lucrarilor reprezentantilor speciali (daca este cazul, Secretarul general poate invita presedentia sa convoace un comitet sau un grup de lucru in special pentru chestiuni care tin de politica externa si de securitate comuna)

- sau Secretarul general adjunct prezinta Consiliului, in timp util, pentru a se asigura respectarea termenelor impuse de dispozitiile financiare, proiectul de estimare a cheltuielilor acestuia (art. 23 din Regulament).

Consiliul cunoaste mai multe modalitati de vot:

1) votul cu majoritate simpla este prevazut de art. 205 TUE (ex. art. 148 din Tratatul de la Roma): 'cu exceptia dispozitiilor contrare ale prezentului tratat Consiliul hotaraste cu majoritatea membrilor sai[8];

2) votul cu majoritate calificata, voturile membrilor fiind ponderate astfel: saizeci si doua de voturi cand, in virtutea tratatelor ele trebuie adoptate la propunerea Comisiei, saizeci si doua de voturi care exprima acordul a cel putin 10 membri, in celelalte cazuri.

In Protocolul privind extinderea Uniunii Europene', Protocol anexa la Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001) se prevede ca incepand cu 1 ianuarie 2005 in cazul in care pentru adoptarea unui act al Consiliului este necesara o majoritate calificata, voturile membrilor sunt ponderate astfel: Belgia -12;  Damenarca -7; Germania - 29; Grecia - 12; Spania - 27; Franta - 29; Irlanda - 7; Italia - 29; Luxemburg - 4; Olanda - 13; Austria - 10-; Portugalia - 12; Finlanda - 7; Suedia - 10; Marea Britanie - 29. Pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 169 de voturi, favorabile exprimate de majoritatea membrilor, cand ele trebuie adoptate la propunerea Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 169 de voturi favorabile, exprimate de cel putin doua treimi dintre membri. In cazul in care o decizie trebuie adoptata de Consiliu cu majoritate calificata, un membru al Consiliului poate cere sa se verifice daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta 62% din populatia totala a Uniunii. Daca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu este adoptata.

In Declaratia privind extinderea Uniunii Europene adoptata de Conferinta reprezentantilor guvernelor statelor membre (convocata la Bruxelles la 24 februarie 2000) se prevede ca in cazul unei Uniuni cu 27 de state membre, pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 258 de voturi favorabile exprimate de majoritatea membrilor, cand actele trebuie adoptate la propunerea Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptarea actelor Consiliului, sunt necesare cel  putin 258 de voturi favorabile, exprimate de cel putin doua treimi din membri. In cazul in care o decizie trebuie adoptata de Consiliu cu majoritate calificata, un membru al Consiliului poate cere sa se verifice daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din populatia Uniunii (daca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu este adoptata).Ponderea voturilor in Consiliu - prevazuta de Declaratie - este: Germania 29; Marea britanie 29; Franta 29; Italia 29; Spania 27; Polonia 27; Romania 14; Olanda 13; Grecia 12; Cehia 12; Belgia 12; Ungaria 12; Portugalia 12; Suedia 10; Bulgaria 10; Austria 10; Slovacia 7; Danemarca 7; Finlanda 7; Irlanda 7; Lituania 7; Letonia 4; Slovacia 4; Estonia 4; Cipru 4; Luxemburg 4; Malta 3.

3) votul cu unanimitate - date fiind modificarile aduse de AUE si TUE, are in prezent un camp de aplicare mai restrans indeosebi in cazul unor decizii politice de o importanta deosebita (primirea de noi membri, modificarea Tratatelor: in cazul in care chestiunile in discutie sunt sensibile pentru suveranitatea nationala ori privesc probleme economice importante[9]).

Consiliul are urmatoarele atributii

- constituie principalul organ legislativ, actele sale aplicandu-se direct subiectelor de drept pe care le are in vedere (Consiliul adopta impreuna cu Parlamentul - regulamente[10], directive si decizii ; de asemenea, Consiliul adopta directive, decizii, recomandari si avize).

- atat in raporturile externe cat si in cele interne se manifesta si ca un organ executiv, cu atributii ce revin in mod traditional guvernelor.

- in relatiile cu statele terte el reprezinta Uniunea, incuviinteaza purtarea negocierilor, da Comisiei mandat sa-l reprezinte in raporturile externe si la negocieri (cand participa ca subiect de drept public la lucrarile diferitelor organizatii internationale - ONU de exemplu - Uniunea este reprezentata de  presedintele Consiliului).

- joaca un rol hotarator al negocierile pentru aderarea la UE.

- in materie bugetara elaboreaza proiectul de buget si participa alaturi de Parlamentul European la o procedura complexa de elaborare a bugetului in forma sa definitiva.

- coordoneaza actiunile statelor membre si alaturi de Consiliul European participa la elaborarea politicilor de integrare economica, politica si juridica definind linia politica generala[12].