Secolul xx, intre democratie si totalitarism

SECOLUL XX, INTRE DEMOCRATIE SI TOTALITARISM

A. IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE

1. Caracteristici generale ale evolutiei regimurilor democratice din Europa. La incheierea Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au instaurat in unele dintre statele nou constituite in centrul si estul Europei, asa cum a fost cazul Cehoslovaciei. Totusi, perioada interbelica a fost dominata de instituirea, inclusiv in noile state europene, a regimu­rilor autoritare sau dictatoriale (Polonia, Iugoslavia; Austria etc.). Regimurile democratice, bazate pe principiul separarii puterilor in stat, vot universal, alegeri libere, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, pluripartidism, s-au consolidat in tarile nordice, precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, si in cele mai multe state din vestul Europei. In timp, s-au manifestat diferente in abordarea problemelor economico-so­ciale, potrivit modelelor democratice consacrate.

2. Trasaturi specifice ale regimurilor democratice. In primul deceniu interbelic, Germania a fost organizata prin Constitutia de la Weimar ca o tara cu un regim politic democratic. In 1933 insa, puterea a fost preluata de regimul dictatorial national-socialist. In a doua jumatate a secolului al XX-lea, germanii au fost nevoiti sa traiasca in doua state separate. In zona de ocupatie militara occidentala, s-a constituit un stat democratic, avand ca forma de guvernamant republica federala, care a devenit apoi membru NATO si al Comunitatii Economice Europene (Republica Federala Germana). In actiunile de reconstructie si de consolidare a democratiei in statul vest-german s-a remarcat Konrad Adenauer, de orientare crestin-democrata. Un rol insemnat in istoria germana l-a avut cancelarul crestin-democrat Helmuth Kohl, in timpul caruia s-a realizat reunificarea Germaniei (1990).

Franta a avut intre anii 1918 si 1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin instabilitate guvernamentala. Dupa al Doilea Razboi Mondial, a fost adoptata o noua Constitutie, care instituia un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle, presedinte al tarii din 1959, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului. Reforma constitutionala din anul 1962 a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales de cetateni prin vot universal, nu de un colegiu electoral, ca pana atunci. Franta a inregistrat progrese economice importante, dar pro­blemele sociale s-au mentinut. Datorita flexibilitatii arti­colelor Constitutiei, in Franta a fost posibila si coabitarea la putere a unui presedinte si a unui prim-ministru de orientari diferite. Astfel s-a intam­plat, de exemplu, in anul 1986, cand presedintele Mitterand era de orien­tare politica de stanga, iar prim-ministrul Jacques Chirac, de dreapta.

In Marea Britanie, prim-ministrul, sef al majoritatii parlamentare, are un rol insemnat, isi alege ministrii si are puteri executive extinse. Cele mai puternice formatiuni politice au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si Partidul Laburist. In prima jumatate a secolului al XX-lea, s-a remarcat personalitatea lui Winston Churchill, prim-ministru din partea Partidului Conservator in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940-1945), apoi, dupa razboi, intre 1951-1955. In perioada postbelica, alt prim-ministru con­servator, Margaret Thatcher, s-a afirmat prin actiunile de consolidare a economiei, prin privatizarea unor intreprinderi si servicii de stat, cat si prin cele care au vizat cresterea prestigiului extern al tarii.

B. IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE TOTALITARE. FASCISMUL SI NAZISMUL

1. Caracteristici comune ale regimurilor politice totalitare. Opuse celor democratice, regimurile politice totalitare au avut o serie de trasaturi co­mune: existenta partidului unic si a unui dictator in fruntea statului, incal­carea de catre regim a drepturilor omului, lichidarea oricarei forme de opo­zitie, supravegherea populatiei de catre politia politica, cenzura presei etc.

2. Ideologia fascista si practicile politice ale regimului. Miscarea fas­cista a aparut dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in conditiile in care Italia se gasea intr-o criza profunda. Aceasta era sustinuta atat de populatia debusolata de razboi si de saracie, cat si de multi industriasi si bancheri, care sperau ca noua formatiune politica sa reprezinte o contra­pondere eficienta la ideile comuniste. Miscarea fascista a ajuns la putere prin presiune (Marsul asupra Romei - 1922). In aceste conditii, prim-ministrul Benito Mussolini a inceput sa puna in aplicare ideile cuprinse in progra­mul Partidului National Fascist. Printr-o lege speciala, lui Mussolini i se acordau puteri sporite (noiembrie 1922). Acesta a interzis orice forma de opozitie, ca si toate organizatiile care nu erau fasciste (partide, sindicate etc.). Partidul National Fascist a devenit formatiune politica unica. Regimul fascist era sustinut de politia politica (OVRA) si de organizatiile paramilitare Camasile negre si Ballila. Prin masurile adop­tate, Italia a fost transformata in "stat corporatist", in care nu primau interesele individului, ci ale "corporatiei" din care acesta facea parte. Indoctrinarea cetatenilor se facea prin propaganda si prin diferite organi­zatii fasciste (populatia matura, prin Dopolavoro, copiii si tinerii, prin Avanguardisti si Ballila).

3. National-socialismul german, ideologie si practici politice. Ideolo­gia national-socialista a fost ultranationalista, rasista si antisemita, fiind expusa de Adolf Hitler in lucrarea sa, Mein Kampf. Pentru ca rasa ger­mana ar fi avut nevoie de spatiu vital, national-socialismul sustinea nece­sitatea cuceririi acestuia prin razboi. Prin propaganda abila, valorificand nemultumirile populatiei fata de greutatile din timpul Marii Crize eco­nomice, Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani, condus de Adolf Hitler, a castigat alegerile pentru Reichstag (1932). In cadrul regi­mului national-socialist, Hitler, instalat in functia de cancelar in ianuarie 1933, a fost inves­tit cu puteri speciale, devenind in 1934 Führer (conducator). Toti germanii au fost inregimentati in organizatii controlate de Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani, precum Frontul Muncii, care a inlocuit sindicatele, sau Hitlerjugend (Tineretul hitlerist). Presa a fost cenzurata, iar propa­ganda regimului prin publicatii, radio, cinematografe s-a intensificat. Temuta politie politica a regimului, Gestapo, supraveghea orice activitate. Regimul national-socialist a transformat antisemitismul in politica de stat. A inceput discriminarea evreilor, care au fost inlaturati din slujbe, au fost supusi legilor rasiale (legile de la Nürenberg) si carora le-au fost interzise drepturile politice si civile. Crimele naziste asupra evreilor nevinovati s-au inmultit, asa cum s-a intamplat in 9/10 noiembrie 1938, cand multi au fost ucisi, in Noaptea de cristal. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, din 1942, regimul hitlerist a hotarat sa aplice solutia finala impotriva evreilor. Astfel a inceput drama Holocaustului ("Shoah"), pana in anul 1945 fiind ucisi aproximativ 6 milioane de evrei, proveniti atat din Germania, cat si din tarile ocupate de armatele hitleriste, in lagare de exterminare, precum cele de la Auschwitz, Treblinka sau Maidanek.

C. IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE TOTALITARE. COMUNISMUL

1. Actiuni pentru instaurarea comunistilor la putere in Rusia. In luna februarie a anului 1917, Rusia era afectata de saracia generalizata si de infrangerile de pe front. In aceste conditii, a izbucnit, la Petrograd, revolutia condusa de Partidul Constitutional Democrat (al burgheziei liberale) si de mensevici (membrii Partidului Social-Democrat). A fost instaurat un guvern provizoriu la 16 februarie/1 martie 1917, iar a doua zi, tarul a abdicat. Ulterior, condusi de V.I. Lenin, bolsevicii au declansat actiunile in forta pentru preluarea puterii, realizata prin lovitura de stat de la 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, de la Petrograd. Denumita Revolutia din Octombrie, aceasta este considerata actul de nastere al statului sovietic.

2. Ideologie si practica politica in statele comuniste. In Rusia, apoi in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, stat creat de Rusia Sovietica, Ucraina, Bielorusia si Transcaucazia in 1922, toate domeniile de activitate au fost organizate conform conceptiei lui Lenin, expuse in Tezele din Aprilie 1917. Inca de la preluarea puterii, teroarea a fost instituita in stat. Orice forma de opozitie a fost desfiintata, fiind interzisa func­tionarea tuturor partidelor, in afara celui comunist (bolsevic) rus, denumit apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.). A fost creata, in anul 1917, politia politica a regimului, cunoscuta cu abrevierile C.E.K.A., N.K.V.D. apoi K.G.B. Statul si-a impus controlul in economie, prin natio­nalizarea intreprinderilor. Proprietatea privata a fost inlocuita cu cea de stat sau colectiva.

Teroarea asupra populatiei s-a intensificat in perioada in care s-a aflat la conducere Iosif Visarionovici Stalin (1924-1953). Acesta a impus o economie centralizata si planificata rigid. Din 1929 s-a trecut la colectivi­zarea fortata a agriculturii (careia i-au cazut victime milioane de tarani ce nu vroiau sa-si cedeze pamanturile in gospodariile colective sau de stat), in paralel cu industrializarea fortata si planificarea productiei prin planu­rile cincinale. Opozantii politici fie au fost executati, fie li s-au inscenat procese in urma carora au fost trimisi la inchisoare sau in lagarele de munca fortata din tara, care formau GULAG-ul, si unde au murit milioane de oameni. Marii Terori, desfasurate la ordinul lui Stalin intre anii 1936 si 1939, i-au cazut victime oameni din randul tuturor cate­goriilor sociale si profesionale, inclusiv din randurile armatei. In acelasi timp, cultul personalitatii lui Stalin a capatat proportii fara precedent, presa era cenzurata sever, iar intreaga creatie culturala se gasea in slujba intereselor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si ale dictatorului. Dupa moartea lui Stalin, noul secretar general al partidului, Nikita Hrusciov, a dezvaluit, in 1956, unele crime comise din ordinul lui Stalin si a con­damnat cultul personalitatii acestuia, fara ca esenta regi­mului sa fie modificata. Desi au aplicat modelul sovietic, regimurile comu­niste europene au avut si trasaturi specifice. Astfel, au existat o mai mare libertate economica in Iugoslavia, pastrarea proprietatilor asupra paman­tului in Polonia, nationalismul si interzicerea vietii religioase in Albania etc.

Abia dupa anul 1985, Mihail Gorbaciov, noul secretar general al parti­dului, a initiat politica perestroika si glasnost (reconstructie si deschidere), prin care a incercat reformarea partidului si statului sovietic. Anul 1989 a inregistrat inlaturarea regimurilor dictatoriale din majoritatea statelor europene foste comuniste. Criza in care se zbatea Uniunea Sovietica nu a putut fi depasita, comunismul s-a prabusit, iar statul s-a destramat (1991).

D. IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE IN ROMANIA

1. Ideologii si practici politice in Romania pana in anul 1918. Sis­temul politic romanesc de la inceputul secolului al XX-lea era organizat potrivit Constitutiei Romaniei din anul 1866. Romania era o monarhie constitutionala, bazata pe principiul separarii puterilor in stat, iar regele Carol I (1866-1914) si-a indeplinit rolul de arbitru al vietii politice. In conditiile exercitarii votului cenzitar (doar de catre barbati), in primii ani ai secolului al XX-lea, cele doua formatiuni care au dominat viata politica, Partidul National Liberal si Partidul Conservator, au guvernat alternativ (potrivit principiului rotativei guvernamentale, practica introdusa in 1895). Acestea erau exponentele a doua ideologii diferite cu privire la evolutia Romaniei. Liberalismul, reprezentat de oameni politici precum Ion I.C. Bratianu (presedinte al P.N.L. din 1909), se pronunta pentru dezvoltarea rapida a tarii, dupa model occidental, pe baza capitalului autohton. Conservatorismul, reprezentat de politicieni ca Gh.Gr. Cantacuzino (conducator al Partidului Conservator intre anii 1899-1907), dorea o dezvoltare organica, treptata, a statului, prin crearea institutiilor moderne pe masura ce societatea simtea nevoia aparitiei lor.

2. Ideologii si practici politice dupa Primul Razboi Mondial. Din anul 1918, a fost introdus in Romania votul universal, pentru barbatii de peste 21 de ani, cu exceptia magistratilor si a cadrelor militare. In aceste conditii, numarul partidelor parlamentare sau al celor care au reusit sa ajunga la guvernare a sporit. O alta lege electorala, cea din anul 1926, a adus schimbari in privinta vietii parlamentare. In perioada interbelica, in viata politica romaneasca, adepti numerosi au avut ideologii politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, in esenta, de Partidul National Liberal, si taranismul, avand ca exponent principal Partidul National Taranesc. Neoliberalismul, ideologie reprezentata, intre altii, de Stefan Zeletin si Vintila Bratianu, sustinea consolidarea democratiei parlamentare si, pe plan economic, dezvoltarea industriei nationale. La baza acestei doctrine statea dictonul "prin noi insine". Taranismul, ideologie reprezentata, intre altii de Virgil Madgearu, sustinea edificarea statului taranesc, in care taranimea urma sa colaboreze cu alte clase sociale in exercitarea puterii, iar pe plan economic, pe langa primatul agriculturii, sustinea dezvoltarea ramurilor industriale care dispuneau de resurse in tara. La baza doctrinei taraniste se afla politica "portilor deschise". In conditiile afirmarii in Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stanga (comunismul) si de dreapta (legionarismul) s-au manifestat si in viata politica romaneasca, incepand din deceniul al treilea al secolului XX.

Extremismul de dreapta a aparut ca urmare a evenimentelor din Italia fascista si ca reactie la ideologia comunista. Formatiunile politice de extrema-dreapta, precum Liga Apararii Nationale Crestine, intemeiata de A.C. Cuza in anul 1923, si Legiunea Arhanghelului Mihail, creata in anul 1927 de catre Corneliu Zelea Codreanu, au avut un caracter antidemocratic, xenofob si antisemit. Cea mai importanta grupare extremista de dreapta a fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii aruncau responsabilitatea dificultatilor din tara pe seama sistemului democratic de guvernamant si a partidelor politice. Adepti ai regimului totalitar, ei propuneau solutii radicale: stergerea datoriilor facute la banci si camatari, starpirea hotiei, ameliorarea situatiei materiale a populatiei. Doctrina legionara se proclama, inainte de toate, crestina, element menit sa sublinieze atat orientarea antisemita, cat si condamnarea morala a oamenilor politici din partidele democratice acuzati de materialism, de lipsa de credinta in Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificarii prin moarte, exacerband misticismul, promovand ura, intoleranta si apologia mortii. In viziunea lor democratia parlamentara era condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea natiunii prin lupta dintre partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de moralitate, facilitarea acapararii avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei marii finante internationale evreiesti. In planul politicii externe miscarea legionara a actionat pentru alianta Romaniei cu Germania si Italia. Interzisa de guvernul liberal, Garda de Fier nu a ezitat sa-l asasineze pe primul-ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933. Peste un an, ea s-a legalizat sub numele "Totul pentru Tara".

Extrema stanga din Romania este reprezentata de Partidul Comunist, infiintat in 1921 care a aderat la Internationala a III-a comunista (aflata in slujba Uniunii Sovietice). Conceptia comunista (marxist-leninista) aprecia ca oranduirea capitalista e perimata din punct de vedere istoric si trebuia lichidata pe calea revolutiei. Esenta doctrinei comuniste se afla in documentele Partidului Comunist, care apreciau ca Romania era o "veriga slaba a lantului imperialist" si ca de aceea trebuia pregatita revolutia in vederea inlaturarii de la putere a burgheziei si mosierimii, instaurarii dictaturii proletariatului, nationalizarii principalelor mijloace de productie, in scopul edificarii societatii socialiste. In anul 1923 comunistii romani au adoptat si sustinut teza cominternista privind dreptul popoarelor la autodeterminare, mergand pana la despartirea de stat. Astfel Romania era considerata "stat multinational", creatie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrata. Orientarea antinationala a PCR a dus la scoaterea lui in afara legii, in anul 1924. Acest partid nu a gasit aderenta in Romania, din mai multe cauze: numarul mic de militanti, ideile nerealiste din program, puternicul sentiment de proprietate specific taranimii, numarul relativ redus de muncitori. In anii ilegalitatii (1924-1944) influenta sa a fost restransa, partidul avand circa 1.000 de membri, cei mai multi provenind din randul minoritatilor nationale. In august 1944, insa, in conditiile inlaturarii regimului antonescian si ale ocupatiei sovietice, PCR participa la guvernare si treptat reuseste sa preia treptat intreaga putere.

3. Monarhia a reprezentat, si in perioada interbelica, centrul functionarii sistemului politic din Romania, bazat pe prevederile Constitutiei din 1923. Regele in timpul caruia a fost infaptuita Marea Unire, Ferdinand I (1914­1927), nu a incalcat principiile vietii politice democratice. Evolutia mo­narhiei a marcat si practicile politice in stat. Criza dinastica din decem­brie 1925, cand printul Carol a renuntat la mostenirea tronului, a fost rezolvata de Parlament in ianuarie 1926, prin proclamarea lui Mihai ca mostenitor al tronului. Dupa moartea regelui Ferdinand I, acesta a condus tara tutelat de o Regenta, fiindca era minor. Dar, dupa ce a revenit in tara, in anul 1930, si a fost proclamat rege, de Parlament, in locul lui Mihai I, Carol al II-lea a urmarit reducerea rolului partidelor politice si instaurarea unui regim in care monarhul sa aiba puteri sporite. Astfel, in anul 1938, acesta a instaurat un regim autoritar, in timpul caruia singura formatiune care a functionat a fost cea care il sustinea pe rege, Frontul Renasterii Nationale, denumita, din 1940, Partidul Natiunii. In conditiile pierderilor teritoriale din anul 1940 regele Carol al II-lea a abdicat (septembrie 1940).

4. Evolutia politica a Romaniei in perioada interbelica. Mecanismul democratic stabilit de Constitutia din 1923, s-a dovedit a fi extrem de dificil de pus in aplicare. Dificultatea a fost data in primul rand de faptul ca si dupa 1918 s-a mentinut vechea practica, instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul dupa care urma dizolvarea corpurilor legiuitoare si organizarea de alegeri. Astfel ca nu legislativul desemna executivul, ci invers. In perioada interbelica s-a inregistrat o mare instabilitate guvernamentala; in cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la carma tarii 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale.

Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punand in aplicare politica "prin noi insine" au urmarit, prin masurile luate, valorificarea bogatiilor tarii si emanciparea economiei tarii de sub dependenta capitalului strain. A fost adoptata noua Constitutie in 1923; au fost adoptate legi privind comercializarea si controlul intreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924) legea pentru organizarea si exploatarea cailor ferate (1925) etc. Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trasatura alternanta la guvernare a national-taranistilor si liberalilor. Taranistii au guvernat in intervalele 1928-­1931 si 1932-1933 punand in practica politica economica a "portilor deschise". Reveniti la guvernare, in 1933, liberalii au promovat masuri de incurajare a industriei nationale si de crestere a rolului statului in economie. Datorita unui complex de factori interni, dar si pe un fond international caracterizat prin ofensiva fortelor de extrema dreapta, regimul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 a inceput sa functioneze tot mai defectuos si a esuat in urma alegerilor parlamentare din 1937.

5. Carente ale democratiei interbelice: subiectivismul unor politicieni; abuzurile administratiei in timpul alegerilor parlamen­tare, judetene, comunale; in perioada 1919-1937, regele a dizolvat de opt ori parlamentul prin decret regal, inainte de termenul legal de patru ani, fapt ce a afectat regimul democratic; Legea electorala din 1926 stabilea ca partidul care obtinea minimum 40% din voturi primea 50% din totalul mandatelor in Adunarea Deputatilor (prima electorala), cealalta jumatate se impartea proportional intre toate partidele, inclusiv cel castigator; sistemul "rasturnat" prin care regele numea guvernul, dizolva parlamentul, se schimba conducerea admi­nistratiei locale si apoi se organizau alegeri generale; astfel, guver­nantii iti asigurau succesul electoral; exagerarile presei, indeosebi ale celei de partid, demagogia, recurgerea la cenzura, starea de asediu, abuzuri ale administratiei; amestecul tot mai evident al regelui Carol al II-lea (dupa 1930) in activitatea de guvernare, cu scopul introducerii regimului de autoritate monarhica (fapt realizat in februarie 1938); ascensiunea organizatiilor extremiste de dreapta, fapt care a condus la practici antidemocratice: amenintarea, santajul, violenta, crima (asasinarea lui I.G. Duca in 1933, a lui A. Calinescu in 1939, a lui N. Iorga in 1940).