Educatia in Grecia asigura coeziunea cetatii
EDUCATIA MILITARA. In Sparta, de la varsta de 7 ani copilul iesea de sub protectia familiei, intrand apoi in complexul sistem de educatie colectiva organizata in stat. Supus unor exercitii dure si unei discipline severe avand ca scop atat cresterea rezistentei fizice, cat si a fortei morale, tanarul se pregatea sa devina soldat. Timpul acordat educatiei intelectuale era redus si se limita la cantecul coral, la studierea poetilor nationali, la desprinderea unei morale civice exigente. Dispretuind elocinta, sistemul educativ spartan ii indrepta pe tineri in directia unei exprimari concise si sintetice, ramase pana astazi cu numele de aconism.
Tinerele fete practicau aceleasi activitati sportive si muzicale ca si baietii, pentru a deveni bune mame de razboinici.
MODELUL ATENIAN. La Atena, tatal dispunea de educatia copiilor pana la varsta de 18 ani, acest lucru constituind o indatorire civica. Parasind tovarasia exclusiva a femeilor, baietii de 7 ani incepeau scoala, in timp ce fetele ramaneau a fi educate in familie. Educatia se realiza in scoli particulare elevii deprizand scrisul si cititul, notiuni de aritmetica si muzica, pentru ca dupa varsta de 14 ani educatia fizica sa capete caracter preponderent in palestre, apoi in gimnaziile publice, la Academia sau Liceu. Deosebit de important pentru formatia intelectuala si morala a copiilor atenieni era studiul poemului Iliada si Odiseea ale lui Homer, al poemului didactic al lui Hesiod intitulat Munci si zile sau al celor lui Solon.
Cei care dispuneau de mijloacele materiale isi continuau studiile la scolile sofistilor si ale retorilor, care aveau scopuri exclusiv practice: cel de a-i invata pe tineri arta elocintei si tehnica convingerii publicului, ambele indispensabile carierei politice.
TEATRUL SI VALOAREA SA EDUCATIVA. Modalitate de educare, teatrul reusea sa trezeasca constiinta cetateanului, sa-l conduca spre o meditatie permanenta asupra miturilor cetatii, asupra relatiilor intre zei si oameni, asupra legilor ancestrale sau a responsabilitatilor civice. Problema destinului apare ca o piatra unghiulara in operele celor trei mari tragici greci, Eschil, Sofocle si Euripide si in functie de ea se construieste intreaga substanta tragica a piesei. Soarta omului este de multe ori jucata in afara hotararii sale, tinand doar de vointa divina.
Comediile lui Aristofan se evidentiaza prin puterea distructiva a satirei. Ele ataca demagogia ateniana, modelele de corupere a poporului carentele educatiei si justitiei, instigatorii la razboi, coruptia si abuzurile, facand astfel din teatrul grec o mare forta politica si o scoala de educatie a cetatenilor in spirit civic.
EDUCATIA IN ROMA ANTICA
Dupa ce pater familias isi exercita dreptul sau de recunoastere a copilului, urma, in ziua a opta daca era fata si intra noua daca era baiat, ceremonia acordarii numelui; pana atunci, dupa cum era baiat sau fata. Ceremonia consta din sacrificii si rugaciuni de purificare, care se incheia cu o masa familiala. Cu acest prilej se indeplineau si o serie de practici, mai ales din partea bunicelor si a moaselor, pentru inlaturarea si prevenirea oricaror vraji, farmece, blesteme sau deochi, care ar fi putut dauna nou-nascutului. Pentru a-l feri si in viitor de toate acestea, se atarna de gatul copilului, ca amulet, un medallion (bulla), rotund sau in forma de inima. Toti copiii nascuti liberi purtau acest amulet, dar pe cand al celor saraci se facea din piele, al celor bogati era de aur; baietii il purtau pana cand imbracau toga virilis, iar fetele pana la casatorie.
In epoca republicana nou-nascutul nu era anuntat la nici o autoritate religioasa sau civila pentru inregistrare. De aceea nici numele care-i era dat nu era tinut in evidenta inainte de a imbraca toga virilis, cand era constatat official si trecut pe listele de cetateni. Singura instiintare se facea din partea tatalui cu ocazia efectuarii recensamantului de catre censori pentru stabilirea veniturilor, respective a impozitelor. In timpul imparatului Marcu Aureliu, au fost introduse primele registre oficiale de nasteri, care aveau scopul de a stabili varsta fiecarei persoane. De atunci tatal era obligat ca in rastimp de 30 de zile de la nastere sa anunte numele si data nasterii copilului.
Influenta mamei isi punea pecetea asupra intregii vieti viitoare a copilului. Este simbolic, dar nu mai putin elocvent in aceasta privinta, episodul transmis de traditia istorica privitor la revolta lui Coriolan si actiunea lui dusmanoasa impotriva patriei sale: dupa ce nici rugamintile trimisilor poporului roman, nici acelea ale preotilor nu l-au putut indupleca, el s-a oprit in fata dojenilor mamei sale.
Atunci cand mama nu isi putea indeplini acest rol de educatoare a propriilor sai fii, se cauta in cadrul familiei vreo ruda mai in varsta si care impunea respect in jurul ei pentru a i se incredinta misiunea de a-i creste intr-o atmosfera de inalta tinuta morala si severitate. Deci, nu se recurgea nici atunci la vreo doica platita.
La varsta de sapte ani baietii ieseau de sub influenta directa a mamei si, in general, a femeii, trecand sub aceea a tatalui. Sub supravegherea tatalui, copii se initiau treptat in cunoasterea si practicarea unui fel de viata traditional; ei se deprindeau sa imite gesturile, vorbele si chiar munca celor mai in varsta. Pe masura ce cresteau in ani, ascultand mereu pe cei mari in mijlocul carora traiau vorbind despre mersul vremii, despre animale dometice si salbatice, despre lucrarile de zi cu zi sau de sezon, copii isi castigau si o anumita experienta de viata. Intr-o etapa urmatoare ei asistau la muncile campului, insoteau pe pastorii de turme sau pe plugari si incercau sa indeplineasca ei insasi anumite lucrari pentru care, inainte chiar de a le fi indeplinit, se simteau mandrii ca le-au fost incredintate.
Evident, in educatia de acest fel a copiilor din familiile din Roma surveneau anumite deosebiri, impuse de insusi felul deosebit de viata. Aici copiii ajunsi la varsta respectiva asistau pe tatal lor cand acesta, cu ocazia unei aniversari, deschidea nisele din atriu lasand sa se vada imaginile stramosilor de care era legata amintirea glorioasa din trecutul familiei, mergeau cu el la mese unde auzeau cantece de glorificare a unor figuri din trecutul istoriei romane sau asistau la ceremonii funebre unde auzeau enumerandu-se meritele unor vestiti oameni de stat; toate acestea constituiau pentru ei tot atatea lectii pline de invataminte pentru intreaga lor viata. In felul acesta, tinerii se initiau, alaturi de tatal lor, in variate aspecte ale vietii pe care aveau sa o traiasca ei insasi mai tarziu, invatand atat din sfaturile lui, cat mai ales din propriul lui exemplu.
Fetele continuau sa ramana in casa in jurul mamei lor, care le deprindea cu lucrarile din interiorul gospodariei, ca gatitul mancarurilor si torsul lanii.
Educatia in familie lua sfarsit pe la 16-17 ani, cand tanarul imbraca toga virilis. Cu acest prilej avea loc o cereminie in cursul careia tanarul, in fata altarului zeilor protectori ai casei, depunea toga cu tiv si bulla, dedicandu-le-o lor, apoi imbraca toga fara tiv, imbracamintea caracteristica a barbatului-cetatean. Dupa indeplinirea sacrificiilor in cinstea divinitatilor protectoare ale caminului, tanarul era insotit de catre tata sau, in lipsa acestuia, de catre tutore, si urmat de catre celelalte rude in Forul roman. Acolo, in cladirea tribunalului de pe panta Capitoliului, era inscris in listele cetatenesti, devenind astfel cetatean cu drepturi depline. Atunci i se dadea si numele complet, daca nu-l primise cumva mai inainte. Ceremonia se incheia cu un sacrificiu pe Capitoliu si cu o masa in familie, la care erau invitati rude si prieteni.
