Dezvoltare durabila - necesitatea secolului xxi

Dezvoltare Durabila - NECESITATEA SECOLULUI XXI

Conceptul de dezvoltare durabila a fost lansat de Comisia Mondiala pen­tru Mediu si Dezvoltare a ONU in 1987, cunoscut fiind drept Raportul Brundtland. Acesta stipula ne­vo­ia "dezvoltarii catre care converg ne­ce­si­ta­tile generatiei contemporane fara a com­promite capacitatile generatiilor vii­toare de a-si satisface propriile nece­si­tati".

Conceptul sintetizeaza atat in gand, cat si in fapta cele doua elemente esen­tia­le ale "conditiei umane", in sensul lui André Malraux. Dezvoltarea in­­seam­na spirit de initiativa, nu numai in activitati de natura economica, dar si in viata, ideea de deschidere, de inovatie, de creativitate. In lumea duala este in­­susi opusul pasivitatii si resemnarii. Daca adaugam notiunea de "du­ra­bil" acoperim sfera participarii in co­mun, dar nu in spirit gregar, la res­pec­ta­rea valorilor naturale, culturale si eti­ce, in opozitie cu indiferenta fata de in­divid si societate.

Conceptul este dinamic, se fun­da­men­teaza pe ereditate si evolutie; el sin­tetizeaza bipolaritatea organizarii so­ciale a omenirii, atingerea libertatii in­dividuale, conjugata cu spiritul co­mu­nitar de participare si solidaritate la stabilirea echilibrului intre com­po­nen­­tele sale de natura sociala, eco­no­mi­ca si de mediu.

Dezvoltarea durabila se dobandeste prin­tr-o mare putere de adaptare, prin cul­tura schimbarii, prin initierea unei stra­tegii pe termen lung, care sa res­pec­te limitele de toleranta ale naturii si sa se bazeze pe principiul precautiei, in­susit la nivel individual si in­stitu­tio­nal.

Daca ne referim la mari promotori ai conceptului, Norvegia este un exem­plu concludent: o tara cu resurse bo­ga­te si cu traditie in protectia mediului, tara aflata pe primul loc in cla­sa­men­tul ONU vizand calitatea vietii/dezvol­ta­rea umana si care prezinta un ade­va­rat model de strategie nationala a dezvoltarii durabile. Iata ce spune in con­text Constitutia Norvegiei in art. 110b: "Orice persoana are dreptul la un mediu inconjurator caruia sa i se asi­gure sanatatea si ambientul natural prin prezervarea productivitatii si di­ver­sitatii. Resursele naturale trebuie uti­lizate in urma unei evaluari apro­fun­date si complexe pastrand dreptul ge­neratiilor viitoare de a beneficia de ele in egala masura. In scopul pre­zer­va­rii acestui drept, cetatenii sunt in­­drep­ta­titi sa fie informati despre situatia me­diului inconjurator si de efectele ori­ca­rui abuz asupra naturii, fie acesta pla­nificat sau initiat. Statul va for­mula in mod constant masuri cores­pun­za­toare vizand implementarea acestor prin­cipii".

Au trecut aproape doua decenii de la initierea conceptului, dar comple­xi­ta­tea si incertitudinea lumii noastre se ex­tind. Insusi conceptul incepe sa fie con­testat de unele cercuri, dar nu aces­ta este scopul prezentei interventii. Po­le­mica ar fi prea lunga si ne­con­clu­den­ta. Umanitatea secolului XXI se con­frun­ta cu o serie de tendinte de evolu­tie pe termen lung, fata de care se im­pu­ne adoptarea de solutii clare. Este vor­ba de impactul celei de a treia revo­lu­tii industriale, agravarea saraciei si a izolarii, noi pericole la adresa pacii, se­curitatii, drepturilor omului, mo­di­fi­cari demografice dramatice, mediul in­­con­jurator in pericol, incredibilul pro­gres al informaticii, noi interferente cul­­tu­rale, provocari majore ale tehno­stiin­telor, amplificarea autoritatii. So­cie­tatea se misca foarte repede, de ace­ea adaptarea este mai grea, nevoia de a echi­libra bugetul planetei si a lasa ceva in urma noastra, mai mare. Si ast­fel, dezvoltarea durabila nu poate ra­ma­ne un mit, un slogan al unor poli­ti­cieni sau ecologisti, ci se contureaza drept prioritate a intregii comunitati in­ternationale.

VIII.1. Omul - pericol pentru natura

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut odata cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale. Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice. Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit odata cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul, nave tot mai mari si mai puternice despica marile si oceanele, cascade de hidrocentrale transforma puterea apelor in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa. Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderne, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.

Dar reversul civilizatiei industriale contemporane, al progresului material, a fost si este inrautatirea mediului natural. Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele. Efectele ei sunt resimite pana si pe intinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat ca, in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube. mai .mari decat intr-un mileniu.

La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme sesizabile. La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului a ajuns la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunostea inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale.

Incepand cu Anglia,care au creat primeIe in 'trenul industrializarii', gratie, in primul rand, masinii cu abur.

Poluarea ca problema globala este apanajul secolului XX, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.

Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta acestei populatii si numai in ultimele decenii si-au indreptat atentia.asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important: degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, cauzate de actiunile, voite sau nu, ale omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilor sale. La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrage totalitatea resurselor necesare vietii. Or, unul dintre marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii,. din cauza actiunilor omului. De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fieeare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt 'devorate' de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.

De cand primul topor primitiv a doborat intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea, in acest rastimp, s­a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea padurilor carora i se datoreaza, in cel mai inalt grad, stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul, aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor Ie revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea. Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei. Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare. Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva. La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar, conditie in care, in prezent, ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.

In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului, absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen. Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi 'sunt absorbite de paduri, acei 'plamani verzi' ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.

Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor. De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, la

conservarea multor specii de plante si animale utile etc. Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si viata insasi nu sunt posibile. Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan mondial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar, sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare. In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump. Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduuri de tot felul. Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua dintre aspectele acestui fenomen nociv. Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul. Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare. Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie ce de felul de viata de la sate.

Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase, cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase ­fata de unul din sapte la inceputul secolului. In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acelea cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 20q. Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene 'produce' mai bine de 1,5 kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult. De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, "acceptate' ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane. $i mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacteriilor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximativ un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze. Pe langa arderea combustibililor ­ - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria alimentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor, vapoarelor etc.

Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase. Asa ca primele victime sunt orasenii. Exista de acum un numar apreciabil de 'infernuri ecologice', perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate: aer viciat, zgomot, aglomeratie. In asemenea locuri - cum sunt orasele Sao Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callcuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pulmonar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase. Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi. Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are, de mai multa vreme, un pret. $i inca in continua crestere. Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial. In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de 'tratare' a apelor naturale, prin decantare, filtrare, sterilizare de mai multe feluri etc.

La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime. Chestiunea e ca 97% din apa globului este sarata, iar din restul de 3% cea mai mare parte se afla in ghetari. Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activitatile sale economice numai in jur de 1 % din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice. Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata. Tn ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.

Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii 'perforati' de 'ploile acide', la poluarea apei expresii caracteristice ar putea fi considerate 'mareele negre', adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastruoase asupra florei si faunei marine.

VIII.2. Evaluarea impactului asupra mediului

Pentru a vorbi despre DD trebuie mai intai definita notiunea de mediu. Potrivit definitiei legale mediul este ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale.

Pare atunci evident ca mediul 'se refera de fapt la ceea ce constituie cadrul in care traim.' Suntem atinsi incurabil, de la inceputurile noastre pe acest pamant, de tendinta de a transforma locurile in care traim, modificandu-le intr-o maniera sau alta, in speranta de a le adapta mai bine la propriile noastre scopuri. Unele modificari aduse de stramosii nostri au fost la fel de radicale ca maniera precum cele de care astazi noi suntem raspunzatori.

Dezvoltarea agriculturii a fost in sine una dintre cele mai importante transformari care au fost impuse naturii si aceasta s-a realizat printr-o suita de numeroase variatii pe aceeasi tema, mutatiile decurgand din revolutia industriala nefiind decat modul cel mai recent si mai spectaculos al capacitatii noastre de a altera habitatul pentru a-l face de nerecunoscut, uneori de o maniera ireversibila.

Daca faptul de a modifica mediul nu constituie in sine nimic nou, ceea ce este incontestabil nou in ecuatie este atitudinea noastra de a intelege importanta a ceea ce suntem noi pusi sa facem sau cel putin de a intelege ca ceea ce facem noi risca sa aiba importanta mai tarziu. De exemplu, se stie ca DOT si alte pesticide utilizate in trecut in emisfera nordica au fost regasite nu numai in corpul ursilor polari din Arctica, ci si in cel al balenelor si altor specii marine care traiesc la celalalt capat al lumii. Stim ca, sub efectul substantelor chimice aparent inofensive eliberate in atmosfera de decenii, stratul protector de ozon al Terrei va ramane afectat o perioada lunga din secolul XXI. Stim ca, de fiecare data cand ardem combustibili fosili precum carbunii si hidrocarburile sau cand punem pe foc un copac, contribuim inexorabil la modificarea climei. Stim ca, de fapt, potrivit cuvintelor poetului englez John Donne, 'nici un om nu este o insula' ceea ce face unul dintre noi se repercuteaza asupra tuturor. Nu exista un mediu national: granitele nationale nu inseamna nimic pentru fluvii sau vanturi si ceea ce facem - bine sau rau - in caminele noastre individuale va avea consecinte asupra marelui camin pe care il impartim cu toti. Aceasta conceptie, de care au fost lipsiti stramosii nostri (sau le-a fost ascunsa), ne confera o noua responsabilitate.

Cel mai greu lucru cand se abordeaza problema "ce este de facut pentru mediul nostru' este pur si simplu de a gasi noi moduri de a reflecta asupra problemei si asupra noua insine. A admite amploarea si natura modificarilor pe care le aducem si imposibilitatea de a reveni la trecut reflecta o transformare culturala profunda.

Insa modificari mult mai modeste pot sa antreneze transformari radicale ale ideilor si chiar comportamentale. Si deja sunt semne de schimbari. Unul dintre acestea este constientizarea ca in loc de a incepe sa actionezi si sa incerci apoi sa stapanesti consecintele a ceea ce este de facut, in general este mai bine sa incerci sa gandesti la consecinte inainte de a actiona. Daca aceasta idee nu pare decat expresia bunului simt, in mare este vorba de evaluarea impactului asupra mediului.

VIII.3. Scurt istoric al conceptului DD

In anii '60 odata cu publicarea unor carti precum Primavara linistita (Silent Spring) a lui Rachel Carson (1962), care descrie o catastrofa ecologica imaginara, a aparut un prim semn de alarma. Raportul Limitele cresterii (Limits to Growth) publicat de Clubul de la Roma, in 1972, a prezis ca daca dezvoltarea economica continua in acelasi ritm ca pana atunci, omenirea va folosi toate resursele neregenerabile pana in 2072, cel mai probabil rezultat fiind 'un declin brusc si necontrolabil al capacitatii populatiei si capacitatii industriale'. In anii 70 s-au nascut primele organizatii non guvernamentale ecologice puternice ca Prietenii Pamantului (1971), Greenpeace (1971).

In 1972, la Stockholm, s-a desfasurat Conferinta Natiunilor Unite, in care cele 113 natiuni prezente si-au manifestat ingrijorarea cu privire la modul in care activitatea umana influenteaza mediul. Erau subliniate problemele poluarii, distrugerii resurselor, deteriorarii mediului, pericolul disparitiilor unor specii si nevoia de a creste nivelul de trai al oamenilor, si se accepta legatura indisolubila intre calitatea vietii si calitatea mediului pentru generatiile actuale si viitoare. Una dintre cele mai autorizate voci, japonezul Saburo Okita, afirma ca "mediul inconjurator este factorul de baza pentru continuarea supravietuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput daca nu suntem in stare sa asiguram generatiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. In acelasi timp insa dezvoltarea este necesara pentru a putea

solutiona problema saraciei din tarile in curs de dezvl/tare si de a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni sa traiasca in mod civilizat intr-un mediu ambient propice. Deci protectia mediului si dezvoltarea economica trebuie sa constituie preocupari contemporane"

In 1986 Natiunile Unite au infiintat Comisia Mondiala de Mediu si Dezvoltare, avand ca scop studierea dinamicii deteriorarii mediului si oferirea de solutii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societatii umane. Comisia a fost prezidata de Gro Harlem Brundtland, Prim-ministru al Norvegiei. Raportul comisiei Brundtland, Viitorul nostru comun (Our common future), a devenit un document de referinta, primul ce a folosit termenul de dezvoltare durabila ('sustainable development'. El atrage atentia ca, adesea, cresterea economica duce la o deteriorare, nu o imbunatatire a calitatii vietii oamenilor, si de aceea considera ca a devenit imperios necesara ,,o forma de dezvltare durabila care sa indeplineasca nevoile prezente fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si indeplini propriile nevoi".

Comisia a subliniat existent a a doua probleme majore:

- dezvoltarea nu inseamna doar profituri mai mari si standarde mai inalte de trai pentru un mic procent din populatie, ci cresterea nivelului de trai al tuturor;

- dezvoltarea nu ar trebui sa implice distrugerea sau folosirea nesabuita a resurselor noastre naturale, nici poluarea mediului ambiant.

Mesajul acestui raport se regaseste in Principiul 3 al Declaratiei de la Rio cu privire la Mediu si Dezvoltare (3-14 iunie 1992) potrivit caruia 'dreptul de dezvltare trebuie exercitat astfel incat sa fie satisfacute, in mod echitabil, nevoile de dezvoltare si de mediu ale generatiilor prezente si viitoare". La momentul anului 1992 parea incontestabil ca marea adunare de forte de la Rio - Intalnirea mondiala a sefilor de state si ministrilor mediului - nu va ramane fara rezultate. S-a afirmat de mai multe ori ca dupa Rio omenirea va trebui sa fie alta, sa gandeasca altfel si sa actioneze in alt mod. A fost o constientizare a conducatorilor de state si a opiniei publice in general ca protejarea mediului si a naturii nu este o fantezie a unor romantici, ci o necesitate stringenta de actiune imediata pe diverse planuri.

Cu aceasta ocazie au fost realizate o serie de documente ce ofera cadrul pentru viitoare cooperari internationale. Natiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabila cuprinzator, numit Agenda 21, si asupra a doua seturi de principii: cu privire la mediu si dezvoltare si, respectiv, principiile padurii.

Agenda 21 arata ca omenirea se afla intr-un moment crucial al istoriei, confruntandu-se cu o inrautatire a problemelor saraciei, foametei, imbolnavirilor, si cu o continua deteriorare a mediului de care depinde bunul nostru trai, si pentru a putea depasi acest moment e nevoie de unirea fortelor la nivel global, printr-un parteneriat pentru dezvoltare durabila.

Agenda 21 ofera indrumari cu privire la politicile guvernamentale si de afaceri, dar si in plan personal fiind compusa din patru sectiuni:

- Dimensiunea sociala si economica (combaterea saraciei, schimbarea obiceiurilor de consum, protejarea si promovarea sanatatii oamenilor etc.);

- Conservarea si managementul resurselor pentru dezvoltare (protejarea atmosferei, combaterea defrisarilor, managementul ecosistemelor, conservarea biodiversitatii, protejarea oceanelor, marilor, apelor dulci, traficul ilegal cu substante toxice sau periculoase etc;

- Intarirea rolului marilor grupari (copiii si tinerii in dezvoltarea durabila, intarirea. rolului organizatiilor non-guvernamentale, suportul Agendei 21 din partea autoritatilor locale, intarirea rolului muncitorilor si organizatiilor sindicale, intarirea rolului fermierilor, comunitatea stiintifica si tehnologica etc.);

- Mijloace de aplicare (resurse si mecanisme financiare, promovarea educarii si constientizarii publicului etc.).

Declaratia de la Rio cu privire la mediu si dezvoltare include 27 de principii ce enunta drepturile si obligatiile natiunilor in tendinta lor spre dezvoltare si cresterea nivelului de trai. Printre principalele idei enuntate sunt: oamenii au dreptul la viata sanatoasa si productiva in armonie cu natura; natiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fara insa a cauza distrugeri ale mediului in afara granitelor proprii.

Principiile Padurii sunt un ghid cu privire la managementul, conservarea si dezvoltarea durabila a padurilor de toate tipurile, recunoscandu-se ca padurile sunt de importanta vitala pentru dezvoltarea economica si mentinerea tuturor formelor vietii. Tn acest scop toate tarile ar trebui sa actioneze pentru reimpadurire, impiedicarea defrisarilor si conservarea padurilor existente.

Scopul declarat al Conferintei secolului a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltarii economice, industriale si sociale in lume, cuprinsa sub numele de dezvoltare durabilaDD. Semnificativ in ce priveste scopul conferintei a fost chiar numele ei. Daca la Stocholm s-a organizat 'Conferinta O. N. U. pentru mediu', la Rio s-a desfasurat 'Conferinta O. N. U. pentru mediu si dezvoltare', ca urmare a constatarii ca deteriorarea mediului este ireversibila si crescanda din cauza mersului ascensional al dezvoltarii industriale.

In 1997 la Kyoto, Japonia, s-a dezbatut problema incalzirii globale si s-a semnat un protocol care traseaza un set de obiective cu privire la reducerea principalelor sase gaze ce creaza efectul de sera, astfel incat nivelul sa se situeze sub cel al anilor 1990. Perioada vizata este 2008­2012, iar cele sase gaze sunt: dioxidul de carbon (C02), gazul metan (CH4), oxidul de azot (N20), hidrofluorocarburile (HFCs), perfluorcarburile (PFCs) si hexaflourura de sulf (SF6). Tn acest protocol Romania s-a angajat sa reduca aceste gaze la 92% din anul sau perioada de baza.

La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, in 2002 a avut loc Summitul de la Johannesburg, Africa de Sud, in care s-a analizat progresul facut spre DD si s-a reafirmat angajamentul tarilor participante. Printre principalele probleme discutate au fost: saracia, accesul la apa potabila, salubritatea.

- S-a cazut de acord asupra catorva obiective:

- reducerea numarului celor care nu au acces la rezerve de apa potabila, de la peste 1 miliard la 500 milioane pana in anul 2015;

- injumatatirea numarului celor ce nu au conditii de salubritate corespunzatoare (la 1,2 miliarde); .

- cresterea folosirii surselor durabile de energie si refacerea efectivelor de peste secatuite.

VIII.4. Concepte privind DD

Definitia DD aparuta in Raportul comisiei Brundtland - "0 forma de dezvoltare durabila care sa indeplineasca nevoile prezente fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si indeplini propriile nevoi "  - desi cea mai uzitata, nu este singulara.

- Dezvoltarea durabila ofera o viziune alternativa, in care sistemele naturale sunt legate in mod intim de sistemele create de om, pentru a permite vietii sa infloreasca in nenumarate forme;

- Chestiunea elementara este ca afacerile au nevoie de societati

sustenabile pentru a-si asigura propria sustenabilitate;

- Alegerile economice si modul de viata adoptate in ultimii ani ne-au dus intr-o fundatura: criza ecologica globala. De aceea, avem nevoie de un sistem nou de valori, un sistem de unitate organica intre umanitate si natura, ca si de o etica a responsabilitatii globale.

Cuvantul durabil are radacini in limba latina, subtenir insemnand 'a stavili/retine' sau 'a sprijini de jos'. 0 comunitate trebuie sa fie sprijinita de jos de catre locuitorii actuali si viitori. Unele locuri, prin combinarea specifica a caracteristicilor fizice, culturale si poate spirituale, inspira oamenii sa aiba grija de comunitatea lor. Acestea sunt locurile in care durabilitatea are cele mai mari sanse de existenta.

Conceptul de durabilitate are diferite intelesuri in discipline diferite. Astfel:

- in biologie, durabilitatea a devenit similara cu protejarea biodiversitatii si se refera la nevoia de a salva capitalul natural in numele viitoarelor generatii;

- in economie este un concept vehiculat de cei ce concep mediul ca fiind un 'capital natural', o resursa ce poate fi cuantificata si se arata modul in care mediul de piata conventional esueaza in a proteja mediul natural;

- in sociologie implica judecarea celor ce iau decizii asupra folosirii resurselor naturale ce influenteaza viata de zi cu zi a altora;

- in strategie reprezinta procesul de revitalizare urbana acolo unde se urmareste integrarea urbanizarii cu conservarea mediului inconjurator:

- in etica de mediu inseamna pastrarea, conservarea, folosirea 'durabila' a resurselor naturale. Trebuie avut aici in vedere ca oamenii trebuie sa realizeze ca sunt indisolubil legati de natura si ca acesta trebuie sa fie un principiu moral de baza.

Gestiunea unei resurse se defineste drept durabila daca, fiind cunoscuta capacitatea sa de refacere, nu se exagereaza in exploatarea ei peste un anumit prag. Tn acest sens, gestiunea durabila inseamna, de exemplu, a folosi marea pentru pescuit respectand ciclul natural de reproducere al pestilor si asigurand, prin urmare, altora si noua insine, posibilitatea de a continua aceasta activitate. Tn schimb 'cand folosirea unei resurse depaseste acest prag, apare o diminuare considerabila a stocului (adica a populatiei de peste), si daunele imense, nu numai de ordin economic, pe care acest lucru le implica'.

Privite in ansamblu, resursele naturale - parte componenta a resurselor economice - sunt un factor primar de productie, in aceasta categorie fiind incluse aerul, apa sub toate formele, razele solare, biomasa aflata pe sol, ca si resursele minerale ale subsolului.

Solow considera resursele prajitura ce trebuie impartita intre generatii ('cake-eating'). Daca succesorii nostri vor avea acelasi comportament economic inseamna ca am facut un lucru rezonabil. 'Daca le vom lasa un stoc mai mic, atunci ei vor trebui sa compenseze cu un stoc mai mare de cunostite stiintifice '.

Exista trei abordari cu privire la dezvoltarea durabila: neoliberala, populara, interventionista.

in abordarea neo-liberala (contabilitatea mediului), mediul este vazut ca fiind un 'capital natural': serviciile ce deriva din aer, apa, sol, depind de mentinerea intacta a acestor 'bunuri' sau de posibilitatea de a le reinnoi, pentru ca altfel acest 'capital' ar scadea. Prin atribuirea unei valori, folosind clasicul criteriu economic, se poate masura rezultatul unui anumit mod de dezvoltare in raport cu folosirea capitalului natural.

Limitarile acestei abordari se datoreaza dificultati1or de a evalua 'capitalul natural', din cauza faptului ca trebuie luata in considerare valoarea pe care acesta o va avea pentru generatii1e urmatoare, ale caror tipare de consum sunt necunoscute.

Abordarea populara presupune productia si comertul pentru nevoi locale si este adesea opusa modelelor de dezvoltare urbana si industriala pe scara larga. Dificultatile ce deriva din aceasta abordare constau in faptul ca folosirea in mod 'durabil' a resurselor naturale poate afecta supravietuirea comunitatilor locale la integrarea in economia mondiala.

In cazul abordarii interventioniste accentul cade pe cooperarea la nivel international. Comisia Brundtland a anticipat aparitia unor tratate internationale cu privire la mediu. Problemele in cazul acestei abordari sunt legate de faptul ca tarile industrializate au posibilitatea de a influenta acordurile internationale in favoarea lor.

Programele guvernamentale de mediu trebuie sa includa solutii ce pot fi utilizate in planurile manageriale prin: reglementari, cercetare, realizarea de noi infrastructuri, planificare etc. Integrarea obiectivelor de mediu in activitatea decizionala este un deziderat greu de atins. De aceea identificarea oricarui precedent care poate fi folosit drept exemplu este foarte utila. Se impune evaluarea activitatii institutiilor si organismelor care se ocupa de managementul mediului pentru a asigura luarea unor decizii corespunzatoare.

DD poate fi o solutie de 'conciliere a tuturor conflictelor cu conditia ca interesele unanime sa convearga spre dezvoltarea umana. Asigurand mai mult si mai bine educatia, asistenta medicala si serviciile sociale, se asigura de fapt realizarea intregii strategii a dezvoltarii durabile'. Este unanim recunoscut faptul ca educatia este mijlocul eel mai eficace de care dispune societatea pentru a raspunde provocarii viitorului. Progresul depinde din ce in ce mai mult de capacitatea de cercetare, inovare, adaptare a noilor generatii. Accesul la educatie este conditia sine qua non a participarii tinerilor la viata social-economica si culturala de la toate nivelurile societatii. Evident ca educatia nu rezolva in totalitate problemele contemporane, dar trebuie sa faca parte din efortul de a crea noi raporturi intre membrii societatii si de a genera un respect crescut la nevoile de protectie a mediului.

Evaluarea dezvoltarii durabile se realizeaza cu ajutorul a diferite sisteme de indicatori prin care sunt evaluate componentele principale umane, economice, sociale si de mediu specifice pentru un anumit teritoriu.

Comisia Dezvoltarii Durabile din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite a elaborat un sistem de indicatori numiti "indicatori de presiune - situatie - raspuns" (pressure - state - response framework) (Hens, 1996). Indicatorii de presiune, numiti si "driving force", pun in evidenta impactul unor factori sociali, economici si naturali asupra mediului. Ei au un rol esential in formularea politicilor de dezvoltare durabila. Indicatorii de stare descriu situatia actuala a mediului fiind utili pentru semnalarea problemelor actuale ale mediului. Indicatorii de raspuns pun in evidenta masurile luate pentru rezolvarea problemelor de mediu (spre exemplu combaterea eroziunii, reducerea poluarii etc.) . Acesti indicatori "presiune - situatie - raspuns" sunt utilizati in mod curent pentru evaluarea nivelului de implementare al prevederilor din "Agenda 21".

Specialistii Bancii Mondiale au propus un alt sistem de indicatori bazat pe evaluarea cantitativa a patru tipuri de capital si anume: capitalul realizat de om, capital natural, capital uman si capital social.

Capitalul realizat de om este utilizat in evaluarile economice si financiare curente.

Capitalul natural este reprezentat de totalitatea componentelor naturale - aer, apa, sol, vietuitoare - utilizate de om pentru obtinerea de bunuri si servicii. Utilizarea capitalului natural (resurse minerale si energetice, spre exemplu) peste anumite limite determina epuizarea sau degradarea lui. Daca nu este evaluat corespunzator, fiind considerat inepuizabil se ajunge la secatuirea si la deteriorarea lui. Prin consumul exagerat de capital natural se ajunge la limitarea productiei, fiind necesare masuri de regenerare (spre exemplu impaduririle). In acest mod se ajunge la un nou tip de capital numit "capital natural cultivat" (Serageldin, 1995).

Capitalul uman este reprezentat de populatie, de nivelul de pregatire si de starea de sanatate ale acesteia. Investitiile in resursele umane au un rol esential pentru dezvoltarea durabila.

Capitalul social este reprezentat in primul rand de componenta institutionala a carei functionare este vitala pentru implementarea dezvoltarii durabile. In acest context sunt importante valorile democratiei si ale societatii civile.

Nivelul de dezvoltare durabila se stabileste prin evaluarea integrata a celor patru tipuri de capital, pe cap de locuitor. Pastrarea acestora intr-o stare cat mai buna si la un nivel asemanator cu cel actual (eventual chiar imbunatatit) defineste nivelul de dezvoltare durabila.

In functie de modul in care sunt mentinute cele patru tipuri de capital au fost definite trei tipuri de dezvoltare durabila si anume: slaba, sensibila si puternica (Dally, Cobb, 1989, citati de Serageldin, 1995).

Dezvoltarea durabila slaba este asigurata atunci cand capitalul total format din cele patru tipuri de capital (natural, realizat de om, social si uman) este pastrat intact, indiferent de tipul de capital consumat.

Dezvoltarea durabila sensibila se realizeaza atunci cand pe langa mentinerea intacta a capitalului total se impun anumite praguri in consumul fiecarui tip de capital. Odata cu depasirea acestor praguri se realizeaza degradarea tipului respectiv de capital. Prin dezvoltarea durabila sensibila se urmareste asigurarea unor raporturi armonioase intre diferite tipuri de capital si asocieri cat mai eficiente ale acestora pentru evitarea situatiilor critice.

Dezvoltarea durabila puternica pune in evidenta necesitatea pastrarii intacte a fiecarui tip de capital in parte. Astfel, spre exemplu fondurile rezultate din utilizarea pentru energie a petrolului este necesar sa fie investite in productia de energie regenerabila. Conform acestui tip de dezvoltare exista raporturi de complementaritate intre fiecare tip de capital in toate procesele de productie avand ca scop pastrarea pentru generatiile viitoare a unor oportunitati similare sau mai bune decat cele actuale.

VIII.5. DD la nivel macro- si micro-economic

Exista doua niveluri ale durabilitatii: slab si puternic.

Durabilitatea slaba sustine ideea ca, putem folosi capitalul natural cat mai mult transformandu-l in capital de productie de valoare egala. Cu alte cuvinte putem defini durabilitatea slaba ca fiind conceptul conform caruia capitalul de productie are valoare egala cu cel natural.

Problema durabilitatii puternice este ca daca pentru bunurile si capitalul de productie putem stabili o valoare monetara, pentru capitalul natural si servicii este foarte greu de stabilit aceasta. Durabilitatea puternica porneste de la ideea ca functiile pe care mediul inconjurator le are nu pot fi inlocuite de om. Stratul de ozon este un exemplu al serviciilor ecosistemului pe care omul nu-l poate crea. Rezulta ca este nevoie de un consum de resurse naturale fara depasirea capacitatii de suport al mediului.

Fundamental pentru conceptul DD este necesitatea integrarii obiectivelor economice cu cele ecologice si de protectie a mediului. Pana nu demult se acorda prioritate cresterii economice, problemele de protectie a mediului fiind excluse. Formele grave de manifestare a deteriorarii componentelor mediului inconjurator impun, insa, o schimbare de optica.

Perspectiva cresterii economice inaintea protectiei mediului este posibila, deoarece o economie stabila genereaza fonduri si permite abordarea problemelor de protectie a mediului. Astfel de strategii sunt aplicate mai ales in tarile in curs de dezvoltare, dar asemenea abordare nu permite acestor tari sa se dezvolte sustinut. Se favorizeaza astfel pagubele ecologice cu consecinte grave asupra sanatatii generatiilor prezente si viitoare cu toate ca se cunoaste principiul "prevenirea este intotdeauna mai buna si mai economica decat tratarea".

De aceea, este esential ca, in aceasta etapa de dezvoltare a omenirii, obiectivele economice si cele ecologice sa fie integrate de la inceput cu scopul de a minimiza pagubele ecologico-economice.

In general, cerintele minime pentru realizarea DD includ urmatoarele:

- redimensionarea cresterii economice, avand in vedere distributia mai echitabila a resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei;

- eliminarea saraciei in conditii1e satisfacerii nevoilor esentiale pentru loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;

- asigurarea cresterii populatiei la un nivel acceptabil (crestere demografica controlata);

- conservarea si sporirea resurselor naturale, intretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului;

reorientarea tehnologiilor si punerea sub control a riscurilor;

- descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea deciziilor si uniformizarea deciziilor privind mediul si dezvoltarea pe plan international.

Calamitatile naturale sunt un exemplu dramatic de influenta nefasta a mediului inconjurator atat la nivel macroeconomic (impactul asupra terenurilor, constructiilor, transporturilor etc.) cat si la nivel microeconomic unde comunitatile, oamenii se afla in mijlocul calamitatii.

Un exemplu relativ recent il reprezinta zona calamitata pe cursul inferior al Dunarii, unde inundatiile au generat distrugeri si avarii la locuinte, infrastructura si terenuri agricole. Asemenea calamitati au devenit comune in ultimii ani si frecventa acestora continua sa creasca. Din 1990 pana in 1996, industria de asigurari a achitat 48 miliarde dolari in intreaga lume pentru revendicari referitoare la pierderile suferite din cauza vremii.

Actele naturii nu sunt in mod inerent dezastruoase. Uraganele, tornadele, incendiile, inundatiile sunt asemeni unor simple fenomene naturale. Ele devin calamitati doar cand intra in conflict cu oamenii si cu pamantul. Cu cat este mai extinsa zona periculoasa, cu atat mai dezastruoase sunt consecintele.

Comunitarile din zone cu risc de dezastre crescut nu sunt durabile prin definitie. Rezidentii nu pot lua in considerate ramasitele comunitatilor pentru generatii1e care vin. Unele traiesc cu teama ca ploaia sau furtuna urmatoare ar putea insemna sfarsitul unei vieti normale. Acestia sunt oameni si comunitati expuse riscurilor, angajati intr-un joc costisitor pe viata si pe moarte cu natura.

DD ofera un lucru extraordinar. Pentru unele comunitati singura solutie este relocalizarea, mutarea definitiva din vaile inundabile, plecarea din fata riscului. Pentru altele DD inseamna limitarea constructiilor noi in special in zonele vulnerabile, inaltarea structurilor pentru indepartarea pericolului de inundatii sau construirea altora mai ingenioase, constructii mai rezistente la expunerea la riscuri.

DD poate ajuta sa previna transformarea in dezastre a actiunii naturii. Asa cum industriile din jurul oraselor gasesc mai eficient faptul de a preveni poluarea decat sa o inlature sau sa incerce sa o controleze, comunitatile amenintate de calamitati incep sa adopte DD ca pe un mijloc de a indeparta - sau cel putin de a diminua - conflictul lor cu mediul inconjurator.

Exista la fel de bine o explicatie mai vasta fata de aceasta. DD implica nu numai rezistenta in fata dezastrelor dar, de asemenea, si eficientizarea resurselor - folosirea chibzuita a energiei, apei si materialelor pentru asigurarea rezervelor pentru generatiile viitoare. In timp ce, la prima vedere, acest aspect al DD poate parea ca irelevant pentru prevenirea calamitatilor, in realitate ele sunt unite. 0 multime de dovezi demonstreaza folosirea energiei - in special arderea combustibilelor fosile - ca factor al schimbarii climatului global. Schimbarea climatului global, la randul lui, poate fi cel putin partial responsabil pentru numarul mare si gravitatea furtunilor. Prin eficientizarea resurselor de energie, comunitatile predispuse la dezastre care aplica regulile DD contribuie la reducerea amenintarii globale si la temperarea 'furtunilor' care ii ameninta.

Lupta pentru durabilitate este o misiune descurajatoare, chiar si pentru acele comunitati care nu sunt predispuse la dezastre. Schimbarea modului in care folosim resursele si dezvoltarea este incetinita si deseori impiedicata.

Comunitatile predispuse dezastrelor pun in miscare noi scenarii care ofera speranta si stabilitate, nu riscuri si distrugeri.

Constientizandu-se la nivel national si international, faptul ca 'gestiunea rationala a resurselor presupune implicarea deosebita a tuturor factorilor de decizie, atat din sectorul public, cat si din sectorul privat; se impune directionarea si amplificarea actiunilor in cadrul unui management al colectivitatilor locale favorabil protectiei mediului si a resurselor naturale'.

In acest context este evident ca "resursele, productia, amplasarea structurilor economice de prelucrareraman principalul obiect al activitatii economice in procesele sale de obtinere a bunurilor destinate existentei omului si societatii umane, in general".

VIII.6. Cadrul general european

Edificator este exemplul tarilor UE de a adopta o strategie pe termen lung pentru transpunerea in practica a cerintelor DD, cu stabilirea scopului, obiectivelor, termenelor si mijloacelor de realizare. Aceasta a facut posibila trecerea conceptelor DD din sfera macroeconomicului in sfera microeconomicului. In tari dezvoltate ca Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, Germania, Franta si Anglia, presiunea legislativa cu caracter ecologic, aparitia ecotaxelor, a normelor si standardelor tehnice cu limitari ecologice pentru produse au dus la modificarea comportamentului firmelor producatoare de bunuri si servicii in sensul ecologizarii acestora.

Astfel produsele si serviciile nu sunt acceptate pe piata daca nu indeplinesc conditiile impuse de standardele de mediu si, mai mult, aceasta se manifesta si in relatiile dintre state de a nu accepta pe pietele lor de desfacere prod use sau servicii ce nu respecta standardele ecologice.

Ideea dezvoltarii durabile caracterizata de grija deosebita fata de mediul inconjurator a dus la schimbare de mentalitate la nivelul individului in raport cu mediul.

Tarile dezvoltate isi valorifica experienta, spiritul inovator, cheltuielile masive efectuate, promovand produse compatibile cu mediul inconjurator, tehnologii 'blande', curate si, pe aceasta baza, acumularea de atuuri pe piata produselor si tehnologiilor mai putin sau nepoluante.

Legislatia referitoare la un 'protectionism verde' a fost elaborata deja in tari puternic dezvoltate: in Germania - programul Ingerul albastru, in Franta ­programul N.F.Environment, Anglia - Produsele verzi. Acest lucru face dificila patrunderea pe pietele tarilor dezvoltate a produselor tarilor sarace sau in curs de dezvoltare. Pe planul dezvoltarii durabile, acestea tind sa devina ,,o groapa de gunoaie si sursa de poluare continentala si globala'.

In tarile UE atitudinea civico-ecologica este un fenomen de masa, atitudine promovata nu numai de stat prin institutiile sale (scoli, universitati, municipalitati etc.), dar chiar si de intreprinderile publice sau private. Acestea au inteles ca este preferabil sa acorde o importanta sporita calificarii ecologice a angajatilor, sa stimuleze creativitatea in vederea gasirii de solutii la probleme cum ar fi eficienta utilizare a consumului de energie si materii prime, reciclarea deseurilor, minimalizarea poluarii la sursa, sa faca educatia celor trei RRR - recuperare, refolosire si reciclare, decat sa plateasca ecotaxe majorate. Fondurile astfel economisite se pot constitui in resurse ale dezvoltarii viitoare a intreprinderilor sau firmelor, imbinandu-se in acest mod eficienta economica cu cea ecologica. Pentru a indeplini acest deziderat este necesara urmarea unor strategii precise, din punct de vedere economic, politic, cultural, tehnologic, stiintific, ecologic, social, institutional.

DD a devenit un obiectiv si al UE, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit­ul de la Goteborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002.

In 2005 Comisia a demarat un proces de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabila, proces care a cuprins mai multe etape:

- in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si critica la adresa progresului inregistrat din 2001 si a evidentiat viitoarele directii de urmat. Au fost evidentiate o serie de directii de dezvoltare non­durabila care au avut efecte negative: schimbarea climatica, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale si afectarea biodiversitatii;

- in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat declaratia privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile;

- pe 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe instituii si persoane implicate, Comisia a prezentat o propunere de revizuire. Se punea accent pe 6 prioritati: schimbarea climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse naturale si saracie si erau identificate caile care trebuie urmate pentru a solutiona aceste probleme.

- in iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana extinsa, bazata pe strategia de la Goteborg si rezultat al procesului inceput inca din 2004.

Strategia de dezvoltare durabila a UE intampina mai multe provocari. Unele dintre acestea sunt foarte asemanatoare cu problemele intalnite de alta strategie a Uniunii, respectiv Agenda Lisabona. Cu toate ca UE a stabilit ca DD este principiul atotcuprinzator al tuturor politicilor europene, in realitate problema competitivitatii economice a ajuns sa domine agenda politica. Cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona (competitivitate economica, incluziune sociala si protejarea mediului inconjurator) au fost comparati cu trei copii, dintre care unul, ­competitivitatea economica - are nevoie de mai multa atentie. In acest proces, Strategia de Dezvoltare Durabila este, uneori, redusa numai la pilonul de mediu - al Strategiei de la Lisabona. Mai multi comisari europeni au declarat, cu diferite ocazii, referitor la aceste probleme, ca UE are nevoie 1n primul rand de crestere economica inainte de a putea actiona pentru protejarea mediului ori implementarea unor politici de protectie sociala.

Pentru ca DD este un concept atat de vast, uneori prea multe probleme diferite sunt puse sub umbrela Strategiei cle Dezvoltare Durabila a UE, indepartand atentia de la adevaratele directii de dezvoltare non-durabila (lipsite de sustenabilitate).

Scopul declarat al Strategiei reinnoite este acela de actiona pentru o imbunatatire continua a calitatii vietii atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Dar acest lucru nu se poate obtine decat in cadrul unor comunitati capabile sa utilizeze resursele in mod rational si eficient si sa descopere potentialul ecologic al economiei, asigurand prosperitate, protectia mediului si coeziune sociala.   

Strategia de Dezvoltare Durabila reinnoita priveste intreaga Europa si de aceea propune mijloace de imbunatatire a cooperarii cu nivelul guvernamental si ceilalti factori de decizie, cu ONG-uri si cu cetatenii, entitati care trebuie sa-si uneasca eforturile in acest scop ce ar putea aduce beneficii consistente.

VIII.7. Incalzirea climei si DD

In contextul MGM, notiunea de DD tinde sa fie definita tot mai mult in legatura cu necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera si cu pastrarea unui stoc corespunzator de resurse productive pentru generatiile viitoare. In aceste conditii, imbunatatirea calitatii vietii, care constituie unul din obiectivele esentiale ale dezvoltarii durabile, nu se poate realiza decat printr-o utilizare mai redusa a unor resurse neregenerabile prin marirea eficientei proceselor productive, prin tehnologii noi, prin extinderea utilizarii resurselor regenerabile si   printr-o grija mai mare pentru problemele mediului.

Evaluarea DD viitoare este dificila datorita atat complexitatii sistemelor globale de mediu, cat si incertitudinilor legate de efectele incalzirii globale intr-o lume cu o dezvoltare accelerata a unor tehnologii noi cu impact necunoscut asupra mediului (Harris, 2004). In aceste conditii, este evidenta importanta principiului precautiilor pentru evitarea oricarei actiuni pana la momentul in care suntem siguri ca nu are efecte negative asupra mediului.

Pentru evaluarea unor variante posibile de DD in viitor, au fost elaborate atat diferite grupe de scenarii sectoriale referitoare la probleme legate de resursele de apa, de resursele de hrana, de biodiversitate si de energie, cat si la aspectele complexe ale dezvoltarii, in ansamblu, care necesita studii interdisciplinare (Munasinghe, Swart, 2005). Unele tari, mai ales cele dezvoltate din grupul OECD, si-au fixat obiective precise legate de emisiile de dioxid de carbon, de utilizarea resurselor, de presiunea asupra ecosistemelor etc.

Problemele de securitate a apei au fost identificate de editia a doua a Forumului Mondial al Apei, desfasurata la Haga (martie 2000), ca fiind problema cheie a DD pentru acest secol, mai ales in conditiile in care doua treimi din populatia globului va trai in conditii de stres al apei (Iyngararasan et al., 2004). Pentru Europa, spre exemplu, se prevede o descrestere a apei disponibile pe timpul verii si disparitia, pana la sfarsitul acestui secol, a jumatate din ghetarii montani. In zona tropicala si temperata a Asiei va creste riscul de inundatii datorita unei torentialitati mai accentuate a precipitatiilor.

Dezvoltarea sectorului energetic va fi, in continuare, una dintre cauzele principale ale cresterii emisiilor de gaze cu efect de sera. In urmatorii 25 de ani, conform estimarilor Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), se vor cheltui 16 trilioane USD pentru energie. In vederea unei dezvoltari durabile a acestui sector se vor realiza investitii in tehnologii curate, care vor folosi surse regenerabile si se vor lua diferite masuri pentru cresterea eficientei utilizarii energiei. Asigurarea unor surse de energie convenabile este esentiala pentru DD si pentru stabilitatea economica.

Specialistii pentru probleme de mediu din cadrul UNEP au realizat patru scenarii cu diferite variante regionale referitoare la existenta unor variante posibile de DD in acest secol. Un prim scenariu, denumit "Economia de piata pe primul loc", ia in considerare continuarea tendintelor actuale de globalizare, de extindere a privatizarii si liberalizarii. Un al doilea scenariu, "Securitatea umana pe primul loc", pune in evidenta posibilitatea dezvoltarii unei lumi foarte polarizate. In scenariul "Politicul pe primul loc" se considera posibilitatea rezolvarii preponderente a problemelor negative ale societatii prin politici guvernamentale. Cel de-al patrulea scenariu, "Dezvoltarea durabila pe primul loc", pune accentul pe o modificare majora a atitudinii societatii fata de resursele mediului.

Scenariile mentionate se bazeaza, intr-o larga masura, pe rezultatele obtinute de IPCC (2001) si de Grupul pentru Scenarii Globale, format in anul 1995 in cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Grupul mentionat din cadrul UNEP a dezvoltat trei clase de scenarii numite: a) "Lumea Conventionala"; b) "Lumea Barbara" si c)"Marea Tranzitie" (Munasinghe, Swart, 2005). In aceste scenarii sunt luate in considerare o serie de variabile care reflecta, de fapt, trasaturile actuale ale dezvoltarii in diferite parti ale lumii si renunta la unele elemente cantitative simplificatoare.

Evaluarea DD se realizeaza si cu ajutorul unor indicatori care pot sa furnizeze si unele elemente preliminare de alarmare, in conditiile unor activitati antropice care pot sa genereze dezechilibre de mediu (UK Department of the Environment, 1996). Cu ajutorul acestor indicatori se poate masura care dintre politicile de DD sunt eficiente. In acelasi timp, cu acesti indicatori se pot stabili costurile de mediu si beneficiile obtinute pentru diferite tipuri de politici. Pentru strategia de dezvoltare durabila din Marea Britanie, spre exemplu, a fost stabilit un set de 120 de indicatori referitori la economie, aspecte sociale si mediu (UK Department of the Environment, 1996).

In prima clasa de scenarii, "Lumea Conventionala", se presupune o evolutie similara celei din ultimele decenii, in care valorile materiale si activitatile legate de economia de piata sunt dominante. In aceste conditii, vor persista decalajele sociale si economice, iar in unele regiuni ale globului se vor mentine probleme grave ale mediului.

In clasa de scenarii denumita "Lumea Barbara" se prevad o serie de aspecte alarmante referitoare la adancirea decalajelor economice si sociale, care vor submina reformele si capacitatea de adaptare a societatii (Gallopin et al., 1997, citat de Munasinghe, Swart, 2005). Se vor extinde cartierele luxoase incercuite de ziduri (asa cum au aparut in Bucuresti in ultimii ani), pentru a-i proteja pe cei bogati de numarul tot mai mare al saracilor si vor fi posibile chiar conflicte, in unele parti ale globului, in conditiile accentuarii saraciei.

In ultimul scenariu, "Marea Tranzitie", sunt aduse argumente pentru o dezvoltare durabila bazata pe o crestere a interesului pentru mediu si pe o incercare de reducere a inegalitatilor sociale si a decalajelor dintre diferite regiuni. In acest tip de dezvoltare societatea civila va avea un rol tot mai important.

Cercetarile efectuate pentru cel de-al patrulea raport IPCC din 2007, au pus in evidenta sectoarele cele mai semnificative pentru schimbarile climei si pentru DD: resursele de apa, energia, sanatatea, hrana, ecosistemele (biodiversitatea si silvicultura), asezarile umane si pregatirile pentru atenuarea dezastrelor. De fapt, intarirea capacitatii de adaptare in aceste sectoare, implica masuri similare celor necesare pentru asigurarea dezvoltarii durabile (IPCC, 2001a). Noul raport IPCC, denumit AR4 (Assessment Report 4) va pune in evidenta relatiile schimbari climatice/dezvoltare durabila prin diferite variante alternative de evolutie a societatii, care vor include politici economice noi, norme si tehnologii corelate cu problemele schimbarilor climatice (Srivastava, Heller, 2003). Aceste activitati implica, asa cum a fost subliniat in ultima intrunire a expertilor IPCC de la Colombo (2003), eforturi sinergice, interdisciplinare ale unui numar mare de specialisti din mai multe domenii.

Pentru asigurarea DD in conditiile incalzirii climei in viitor sunt posibile cel putin sase strategii (Munasinghe, Swart, 2005):

identificarea unor alternative de dezvoltare care sa implice atat guvernele, cat si sectorul privat si societatea civila;

dezvoltarea unor tehnologii noi, eficiente, care sa reduca emisiile de CO₂ si sa ia in considerare toate criteriile de dezvoltare economica;

protejarea diversitatii biologice si marirea rezilientei ecosistemelor in vederea reducerii vulnerabilitatii fata de modificarile climei;

utilizarea durabila a resurselor naturale si reducerea cat mai accentuata a poluarii;

reducerea decalajelor sociale si marirea, in acest fel, a capacitatii de atenuare a vulnerabilitatii comunitatii internationale fata de hazardele naturale.

Conform datelor IPCC, in unele regiuni ale globului este posibila o intensificare a hazardelor hidrometeorologice, legate de variabilitatea climatica. Se vor extinde arealele afectate de seceta si desertificare, se vor intensifica inundatiile, astfel ca in multe tari elementele referitoare la dezvoltarea durabila sunt in legatura cu variabilitatea climatica (ISDR, 2004).

In concluzie, dezvoltarea actuala a stiintei este corelata tot mai mult cu programele globale de cercetare (IGBP, IHDP, WCRP, DIVERSITAS) printr-o concentrare interdisciplinara a preocuparilor asupra problemelor globale ale omenirii cum sunt desertificarea, poluarea atmosferei si a Oceanului Planetar, distrugerea solului prin eroziune si alunecari, despaduririle. Tendintele actuale de incalzire a climei si extinderea efectelor dezastrelor naturale, mai ales in tarile sarace reprezinta de asemenea, preocupari majore. In acest context conceptul de dezvoltare durabila devine esential pentru toate domeniile stiintei, pentru viitor fiind necesara o corelare mai stransa intre cercetarea stiintifica si activitatile politice, sociale si economice.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Airinei, St. (1982), Pamantul ca planeta, Editura Albatros, Bucuresti.

Allen, Ph. (1997), Earth surface processes, Blackwell Science Ltd.

Baciu C, Costin D (2008), Geologie ambientala, ed Casa Cartii de Stiinta Cluj-Napoca

Balteanu, D. (1982), Invelisul de gheata al Pamantului, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Balteanu, D. (1984), Relieful - ieri, azi, maine, Editura Albatros, Bucuresti.

Balteanu D., Ozenda, P., Kuhn, M., Kerschner, H.,Tranquillini, W., Bortenschlager, S. (1987), Impact analysis of climate change in the Central European mountain ranges, Volume G. European Workshop on interrelated bioclimatic and land use changes, Olanda.

Balteanu, D., Serban, Mihaela (2005), Modificarile globale ale mediului (editia a II-a), Universitatea din Bucuresti, ed. Coresi Buc

Benedek, J. (2002), Riscurile umane, Riscuri si catastrofe (editor V. Sorocovschi), Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca.

Bojariu, Roxana, Gimeno, L. (2003), The role of snow cover fluctuations in multiannual NAO persistence, Geophysical Research Letters, vol. 30, no. 4.

Brown, L. (1996), Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnica, Bucuresti.

Bryant, E.A. (1991), Natural hazards, Cambridge University Press.

Budyko, M. (1999), Climate catastrophes, Global and Planetary Change 20, 281-288, Elsevier.

Busalacchi, A., Legler, D., Cattle, H., Palmer, T., Gould, J. (2005), Evolution et variabilité du climat: que peut-on prévoir ?, Bulletin, Organisation Météorologique Mondiale, vol. 54, no. 2, avril 2005.

Busuioc, Aristita, Boroneant, Constanta, Matei, Daniela (2003), Scenarii ale schimbarilor in frecventa evenimentelor pluviometrice extreme din Romania realizate cu modelul HADCM, Sesiunea Stiintifica Anuala a INMH, Bucuresti.

Busuioc, Aristita (2003), Schimbari climatice - perspective globale si regionale, Sesiunea Stiintifica Anuala a INMH, Bucuresti.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc si catastrofe climatice, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (2003), Schimbari climatice globale, Terra, an XXXI (LI), vol. 12/2001, Bucuresti.

Climate Change (1990), Scientific Assessment of Climate change - Report of Working Group I, JT Houghton, GJ Jenkins and JJ Ephraums (Eds)
Cambridge University Press, UK.

Cocean, P. (2004, coord.), Planul de amenajare a teritoriului regiunii de Nord-Vest (PATR). Coordonate majore, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Constantinescu, L. (1991), O "Mare Aventura Stiintifica", Academica, an I, nr. 7, Bucuresti.

Consiliul Mondial al Energiei (2003), Traim pe o singura planeta, Editura Academiei Romane, Bucuresti.

Cornford, S.G. (2003), Consequences socio-economique des phenomenes meteorologiques en 2002, Bull. OMM, vol. 52, 3.

CRED-OFDA (2002), EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, Centre for Reasearch of the Epidemiology of Disasters, https://www.cred.be/emdat.

Cristea, V., Denayer, S. (2004), De la biodiversitate la OGM-uri?, colectia Universitas, Editura Eikon, Cluj-Napoca.

Cuculeanu, V., Balteanu, D. (2005), Modificarea climei in Romania in context global, Editura Academiei Romane.

Das, H.P., Adamenko, T.I., Anaman, K.A., Gommes, R.G., Johnson, G. (2003), Agrometeorology related to extreme events, World Meteorological Organization, Technical Note no. 201, WMO-No. 943, Geneva, Switzerland.

Di Gregorio, A., J.M. Jansen, L., (2000), Land Cover Classification System, FAO, Rome.

Dutu, M. (2003), Dreptul mediului: abordare integrata. Tratat, vol. I, Editura Economica, Bucuresti.

Ehlers, E. (1999), Environment and Geography. International Programmes on Global Environmental Change, IGU Bulletin 49, 1.

ESA (2005), Observing the Earth, European Space Agency (www.esa.int).

FAO (2001), Agriculture: Towards 2015/30, Technical Interim Report April 2000, Food and Agriculture Organisation, www.fao.org/es/ESD/at2015.

Farcas, I., Croitoru, Adina-Eliza (2003), Poluarea atmosferei si schimbarile climatice, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca.

Geicu, A., Cuculeanu, V. (2002), Analiza predictiilor modelelor climatice din Programul Cosmic pentru parametri climatici globali ai Romaniei, Modificarile globale ale mediului. Contributii stiintifice romanesti, Editura ASE, Bucuresti.

Geist, H., Lambin, E. (2001), What drives tropical deforestation?, LUCC Report, Series No. 4.

Giarini, O., Stahel, W. (1996), Limitele certitudinii, Editura Edimpress-Caro, Bucuresti.

Giurgiu, V. (1995), Protejarea si dezvoltarea durabila a padurilor, Editura Arta grafica, Bucuresti.

Giurgiu, V. (2005, redactor), Padurea si modificarile de mediu, Silvologie, vol. IVA, Editura Academiei Romane.

Gleick, P.H. (1998), The world's water: the biennial report on freshwater resources 1998-1999, Island Press, San Francisco.

Grecu, Florina (1997), Fenomene naturale de risc - geologie si geomorfologie, Editura Universitatii din Bucuresti.

Goodal, B. (1987), Dictionary of Human Geography, Penguin Books.

Gornitz, V., Rosenzweig, C., Hillel, D. (1997), Effects of anthropogenic intervention in the land hydrologic cycle on global sea level rise, Global and Planetary Change 14, 147-161, Elsevier.

Gornitz, V., Couch, S., Hartig, E. (2002), Impacts of sea level rise in the New York City metropolitan area, Global and Planetary Change 32, 61-88, Elsevier.

Goudie, A. (2000), The human impact on the natural environment, Fifth edition, Blackwell Publ. Oxford, UK.

Gore Al (2007), Un adevar incomod, ed RAO Bucuresti

GWSP (2005), The Global Water System Project. Science Framework and Implementation Activities, ESSP Report No. 3, GWSP Report No. 1.

Harris, F. (ed., 2004), Global Environmental Issues, John Wiley & Sons, Ltd.

Hens, L. (1996), The Rio Conference and Thereafter, Textbook on Sustainable Development, London.

Hughes, L. (2000), Biological consequences of global warning: is the signal already, Tree, vol. 15, no. 2, Elsevier.

IPCC (2001a), Climate change 2001: The scientific basis, Contribution of Working Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Houghton JT, Ding Y, Griggs DJ, Noguer M, van der Linden PJ, Dai X, Maskell K, Johnson CA (eds), Cambridge University Press, Cambridge and New York.

IPCC (2001b), Climate change 2001: Impacts, adaptation and vulnerability, Contribution of Working Group II to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, McCarthy JJ, Canziani, OF, Leary NA, Dokken DJ, White KS (eds), Cambridge University Press, Cambridge and New York.

IPCC (2001c), Climate change 2001: Mitigation, Contribution of Working Group III to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Metz B, Davidson O, Swart R, Pan J (eds), Cambridge University Press, Cambridge and New York.

IPCC (2007), Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Solomon S., D. Qin, M. Manning, Z. Chen, M. Marquis, K.B. Averyt, M.Tignor and H.L. Miller (eds), Cambridge University Press, Cambridge and New York.

Ionita. I. (2000), Geomorfologie aplicata. Procese de degradare a regiunilor deluroase, Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi.

ISDR (2004), Livind with risk. A global review of disaster reduction initiatives, United Nations.

IUCN (2003), Securing protected areas in the face of global change, World Comission on Protected Areas.

Iyngararasan, M., Tianchi, L., Shrestha, S., Mool, P.K., Yoshino, M., Watanabe, T. (2004), The challenges of mountain environments: Water, natural resources, hazards, desertification, and the implications of climate change, in vol. "Key issues for mountain areas" (edited by: Price, M., Jansky, L., Iatsenia, A.), United Nations University.

Jaeger, J. (1988), Developing policies for responding to climatic change, World Climate Programme Impact Studies, Stockholm.

Jelev, I (2001), Managementul mediului inconjurator, SC F&F International SRL, Gheorgheni.

Kasperson, J.X., Kasperson R.R., Turner B.L. II (eds) (1995), Regions at risk: Comparison of threatened environments, United Nations University, Tokyo.

Keller, E. A. (2000), Environmental Geology, 8^th edition, Mac Millan NY

Lal, R. (2003), Soil erosion and the global carbon budget, Environ. Int. 29(4), 437-50.

Marinescu Daniela, (1996), Dreptul mediului inconjurator, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti.

McBean, G. (2004), Climate change and extreme weather: a basis for action, Natural Hazards 31, 177-199, Kluwer Academici Publishers.

Mehedinti, S. (1967), Opere Alese, sub redactia V.Mihailescu, Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Mieck, I. (1990), Reflections on a typology of historical pollution: complementary conceptions, in vol. "The silent count down", Springer Verlag, Berlin.

Mihailescu, V. (1968), Geografia teoretica, Ed. Academiei, Bucuresti.

Mihailescu, C. (2004), Clima si hazardurile Moldovei. Evolutia, starea, predictia, Editura Licorn, Chisinau.

Moldovan, F. (2003), Fenomene climatice de risc, Editura Echinox, Cluj-Napoca.

Morse, S., McNamara, N., Acholo, M., Okwoli, B. (2001), Sustainability, Indicators: The problem of integration, Sustainable Development, J.Wiley, Chichester.

Motoc, M. (1982), Ritmul mediu de degradare erozionala a solului in RSR, Bul. Inf. ASAS, 2, Bucuresti.

Moss, R.H. (1992), Research on Global Change and its Human Dimensions, Global Change Newsletter, 9, Stockholm.

Munasinghe, M., Swart, R. (2005), Primer on climate change and sustainable development. Facts, policy analysis and applications, Cambridge University Press.

Popescu, N., Erdeli, G. (2000), Rural land-use change, slope stability and erosion in the post-communist period, Communist Romania: Geographical perspectives, Liverpool Hope Press.

Population Bulletin (2004), Transition in World Population, vol. 59, no. 1, March 2004.

Population Reference Bureau (2004), 2004 World Population Highlights, www.prb.org.

Population Reference Bureau (2005), Human population: fundamentals of growth, www.prb.org.

Povara, R. (2000), Riscul meteorologic in agricultura, Editura Economica, Bucuresti.

Primack, R.B., Patroescu, M., Rozylowicz, L., Ioja, C. (2002), Conservarea diversitatii biologice, Editura Tehnica, Bucuresti.

Prunache, D., Nemes, L.V., Trandafir, P., Geanta, S. (2003), Accidentul nuclear, Bucuresti.

Serageldin, I. (1995), Sustainability and the Wealth of Nations: First Steps in an Ongoing Journey, Draft, Third Annual World Bank Conference on Environmentally Sustainable Development, Washington D.C.

Slaymaker, O. (2000, ed.), Geomorphology, human activity and global environmental change, John Wiley and Sons.

Srivastava, L., Heller, T. (2003), Integrating sustainable development and climate change in AR4, IPCC.

Steffen, W., Jager, J., Carson, D., Bradshaw, C. (2002, eds.), Challenges of a changing Earth, Springer, Berlin.

Steffen, W., Sanderson, A., Tyson, P.D., Jager, J., Matson, P.A., Moore III, B., Oldfield, F., Richardson, K., Schellnhuber, H.J., Turner II, B.L., Wasson, R.J. (2004), Global Change and Earth System. A planet under pressure, Springer.

Stanev, E., Peneva, E. (2002), Regional sea level response to global climatic change: Black Sea examples, Global and Planetary Change 32, 33-37, Elsevier

Strahler, A. (1963), The earth sciences, New York, Harper&Row.

Turner, II B. L., Kasperson R. E., Meyer, W. B., Dow, K. M., Golding, D.Kasperson, J. X., Mitchell, R. C., Ratick, S. J. (1990), Two types of global environmental change: definitional and spatial-scale issues in their human dimensions, Global Environmental Change, vol. 1, 1, Butterworth - Heinemann, U.K.

UNAIDS (2003), AIDS Epidemic Update 2003, Joint United Nations Programme on HIV/AIDS (www.unaids.org).

UNEP (1999), GEO-2000, United Nations Environment Programme, London and New York, Earthscan.

UNEP (2000), Action on ozone, Nairobi, United Nations Environment Programme.

UNEP (2002), Global Environment Outlook 3. Past, present and future perspectives, Earthscan Publications Ltd., London.

UNEP (2005), One Planet, Many People: Atlas of Our Changing Environment, Earth Print (www.unep.org).

Ungureanu, Irina (2005), Geografia Mediului, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi.

United Nations Population Division (2001), World Population Prospects 1950-2050 (The 2000 Revision), New York, United Nations, (www.un.org/esa/population/publications/wpp2000/wpp2000h.pdf.)

United Nations Population Division (2003), World Population Policies 2003 (www.un.org/esa/population/unpop).

USDA-NRCS (1999), Risk of human induced desertification, US Departament of Agriculture, Natural Resources Conservation Service, Soil Survey Division, World Soil Resources, Washington D.C. (https://soils.usda.gov/).

USDA-NRCS (2002), Water Eosion Vulnerability, Wind Erosion Vulnerability, US Departament of Agriculture, Natural Resources Conservation Service, Soil Survey Division, World Soil Resources, Washington D.C. (https://soils.usda.gov/).

Vadineanu A., (1998), Dezvoltarea durabila. Teorie si practica, vol. I, Editura Universitatii Bucuresti

Vlad SN (2008), Gelogia Mediului, note de curs UEB

Vlad SN (2008), Principiiile dezvoltarii durabile, note de curs UEB

WGBU (1997), World in transition: ways towards sustainable management of freshwater resources, German Advisory Council on Global Change.

WMO (2004), Management strategies in agriculture and forestry for mitigation of greenhouse gas emissions and adaptation to climate variability and climate change, Technical Note No. 202, WMO-No. 969, Geneva, Switzerland.

Wood, W. (1990), Tropical deforestation: balancing regional development demands and global environmental concerns, Global Environmental Change, vol. 1, no. 1.

Yoshino, M. (2001), Rice production and climate change in Monsoon Asia: Problem in the 21st century, Human Ecology Special Issue, no. 10.

Yoshino, M. (2002), Secular variations of sand-dust storm and blown sand occurence in the Taklimakan Desert, NW China, Journal of Arid Land Studies, vol. 11, no. 4.

*** (1968), The Encyclopaedia of Geomorphology, Ed. by R.W. Fairbridge, New York.

*** (1986), The Greenhouse Effect, Climatic Change and Ecosystems, B. Bolin, B. R. Doos, J. Jaeger, R.A. Warrick, editori, Scope 29. J.Wiley and Sons, Chichester.

*** (1987), European Workshop on Interrelated Bioclimatic and Land Use changes, vol. I-X, Noordwijkerhout, Olanda.

*** (1990), Research Strategies for the U.S., Global Change Research Program, National Academy Press, Washington D.C.

*** (1992), IGBP report, no. 19.

*** (1995), Land Use and Land Cover Change, Science/Research Plan, IGBP Report no. 35.

*** (1996), EU Directive on Pollution Prevention and Control, IPPC Directive 96/82/EC.

*** (1996), Indicators of sustainable development for the United Kingdom, UK Department of the Environment.

*** (1997), Fluvial-Marine Interactions, International Workshop, Malnas, Romania, edited by National Institute of Marine Geology and Geo-Ecology.

*** (1997), A synthesis of GCTE and related research, IGBP Science, no. 1.

*** (1999), IHDP Briefing Note, April, 1999, Bonn, Germany.

*** (1999), IHDP Update, IHDP 4/99, Bonn.

*** (2000), Historical Land Use Changes over past 300 years: New Global Data Sets, RIVM, SAGE.

*** (2000), Global Change Newsletter, IGBP, no. 43.

*** (2000), IGBP Directory 2000/2001, The International Geosphere-Bisphere Programme: A study of Global Change of the ICSU, Stockholm, Suedia.

*** (2000), La Lettre du changement global, French IGBP-WCRP News Letter, no. 11, Novembre.

*** (2000), UN Documents on ISDR.

*** (2000), IHDP Annual Report, Bonn, Germany.

*** (2000), IHDP Update, IHDP 2/00, Bonn.

*** (1995-2009), Protectia Civila, Revista trimestriala, editata de Comandamentul Protectiei Civile, Bucuresti,

*** (2001), The Dictionary of Human Geography (edited by Johnston, R.J., Gregory, D., Pratt, G., Watts, M.), Blackwell Publishers.

*** (2001), Global change and the Earth System: a planet under pressure, IGBP Science, 4.

*** (2001), International Human Dimensions Programme on Global Environmental Change, Annual Report 2000, Bonn, Germania.

*** (2001), Environmental variability and climate change, IGBP Science, no. 3.

*** (2001), Global change and the Earth System: a planet under pressure, IGBP Science, 4.

*** (2001), Global change research in the Netherlands, Netherlands Committee for the IGBP and WCRP, Amsterdam.

*** (2001), Ocean biogeochemistry and global change, IGBP Science, no. 2.

*** (2001), IGBP Report: From Synthesis to the Next Decade of Global Change Research.

*** (2001), IHDP Update, IHDP 4/01, Bonn.

*** (2001), Environmental Change and Security Project Report, Woodrow Wilson Center, issue no. 7.

*** (2001), The Amsterdam Declaration on Global Change, IGBP Conference, Amsterdam 2001.

*** (2002), Global Change Newsletter, IGBP, no. 50.

*** (2002), La Lettre du changement global, French IGBP-WCRP News Letter, no. 14, octobre.

Buletin IGBP - Comitetul National Roman pentru Programul International Geosfera-Biosfera, 1-3, Academia Romana, Bucuresti.

*** (2002), World Resources 2001-2002. People and ecosystems, World Resources Institute, Washington.

*** (2002), A European Union Strategy for Sustainable Development, European Commission.

*** (2002), World Summit on Sustainable Development in Johannesburg, South Africa, 2 - 4 September 2002.

*** (2002), IHDP Update, IHDP 03/2002, Bonn.

*** (2003), Marine ecosystems and global change, IGBP Science, no. 5.

*** (2003), IHDP Update, IHDP 02/2003, Bonn.

*** (2003), IHDP Update, IHDP 03/2003, Bonn.

*** (2003), Environmental Change and Security Project Report, Woodrow Wilson Center, issue no. 9.

*** (2003), The Encyclopaedic Dictionary of Environmental Change, editor: John A. Matthews, London, Arnold.

*** (2003), Sinteza calitatii apelor din Romania, Administratia Nationala "Apele Romane".

*** (2004), IHDP Update, IHDP 02/2004, Bonn.

*** (2004), The Surface Ocean - Lower Atmosphere Study, IGBP Report 50.

*** (2004), IGBP Directory 2004/2005, The International Geosphere-Bisphere Programme: A study of Global Change of the ICSU, Stockholm, Suedia.

*** (2005), Urbanisation and Global Environmental Change, IHDP Report no. 16.

www.diversitas-international.org

www.icsu.org/diversitas

www.igbp.kva.se

www.uni-bonn.de/isdr

www.wmo.ch/web/wcrp/wcrp-home.html

www.undp.org

www.unep.org

www.wri.org

www.uni-bonn.de/ihdp

www.esa.int

www.cred.be

www.swissre.com

www.wmo.ch

https://terra.nasa.gov

https://earthobservatory.nasa.gov

https://soils.usda.gov