Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Oligopolul
Piata de tip oligopol, cea de-a doua mare componenta a concurentei imperfecte, se defineste prin existenta a catorva firme producatoare (oligopol) sau a catorva firme cumparatoare (oligopson) care detin cea mai mare pondere in productia sau achizitionarea unei anumite marfuri. In analiza acestei structuri de piata cu concurenta imperfecta ne intereseaza comportamentul purtatorului ofertei, respectiv al firmelor oligopoliste.
Cauzele si caracteristicile oligopolului Oligopolul reprezinta o industrie sau o ramura de activitate dominata de cateva firme care produc si vand cea mai mare parte a productiei ramurii respective. Termenul de oligopol inseamna "cativa vanzatori", ceea ce in contextul analizei de fata poate fi de 3, 5 sau chiar mai multe firme. Esential este faptul ca fiecare firma in parte detine o fractiune semnificativa din produsul total al industriei si , prin deciziile luate, poate influenta pretul si alte variabile ale pietei. Firmele oligopoliste au suficienta putere de piata pentru a nu fi in situatia unui primitor de preturi ("price takers"), ca in cazul concurentei perfecte. Ele isi administreaza preturile, adica sunt in postura de a face pretul ("price maker") sau de a cauta pretul ("price searchers") care sa le aduca profitabilitatea maxima dorita.
Fenomenul dominatiei unei industrii sau ramuri de activitate de cativa competitori caracterizeaza, asadar, prin definitie, structura pietei de oligopol. Prin aceasta caracteristica ea se distinge atat de piata cu concurenta perfecta si cea monopolistica, care au multi competitori, cat si de monopol, care, prin definitie, nu are competitori.
In economiile tarilor dezvoltate, oligopolul este structura de piata dominanta in majoritatea industriilor moderne producatoare de bunuri de consum (in principal de folosinta indelungata), precum si a celor care produc bunuri de capital. Oligopolurile se intalnesc si in alte ramuri ale economiei, precum transporturile, comunicatiile, sectorul bancar etc.
Industriile oligopoliste pot fi de mai multe tipuri. Astfel, in unele ramuri, firmele oligopoliste produc si vand pe piata un produs mai mult sau mai putin omogen, cum este cazul petrolului, otelului, aluminiului etc. De cele mai multe ori, produsul industriilor ologopoliste este diferentiat, precun avioanele, autovehiculele, frigiderele, televizoarele, detergentii si multe alte bunuri de consum sau de capital.
Pe un alt plan, in unele industrii exista doar cateva firme. In alte ramuri pot opera mai multe firme, dar sunt considerate industrii oligopoliste intrucat doar "cei cativa mari" domina piata respectiva. Sunt si alte aspecte prin care sunt diferentiate oligopolurile care opereaza in economia moderna. Aceasta varietate de situatii a determinat o extindere a teoretizarii cazurilor de ologopol din partea economistilor, precum si numeroase studii empirice referitoare la existenta si activitatea acestora in economia unor tari.
Economistii explica fenomenul dominatiei multor industrii de cateva firme mari prin doua categorii de factori. In prima categorie sunt inclusi asa-numitii factori "naturali" care privesc in principal economiile de scara sau eficienta productiei de scara mare. Acolo unde marimea firmei ofera un avantaj net de cost in virtutea producerii economiilor de scara, in mod natural exista loc numai pentru cateva firme. Cea de-a doua categorie de factori tin de politicile promovate de firmele oligopoliste care, in dorinta dobandirii unei puteri mari de piata, reusesc sa introduca si sa mentina bariere ridicate in calea intrarii pe piata a potentialilor rivali .
Dominatia industriilor oligopoliste de catre un numar restrans de mari firme este strans legata de o alta caracteristica fundamentala a acestui tip de piata - interdependenta strategica dintre concurenti. In contrast cu piata perfect concurentiala si cu concurenata monopolistica, cele cateva firme care opereaza pe piata oligopolista se cunosc intre ele si sunt constiente de interdependenta dintre deciziile luate de fiecare in parte. Cum fiecare producator detine o fractiune semnificativa a ofertei totale, deciziile si actiunile sale privind productia si pretul vor afecta profitul si situatia afacerilor celorlalte firme concurente. De aceea, fiecare producator trebuie sa tina cont de deciziile celorlalte firme concurente si sa ia in considerare efectele propriilor decizii asupra comportamentului acestora. De exemplu, daca o firma oligopolista decide sa reduca pretul pentru a creste volumul vanzarilor si al profitului, ea trebuie sa ia in considerare posibilitatea ca firmele concurente sa raspunda cu aceeasi moneda, iar un razboi al preturilor ar putea fi dezavantajos pentru toti. Atunci cand comportamentul adoptat de catre o firma depinde si de reactiile rivalilor acesteia, spunem ca are loc o interactiune strategica. Ea este caracteristica pietelor oligopoliste, unde comportamentul adoptat de fiecare dintre cei cativa competitori ia in considerare impactul deciziilor sale asupra firmelor concurente si reactiile la care se asteapta din partea acestora.
Tipuri de oligopol Intrucat caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt numarul mic de producatori si interdependenta strategica, in alegerea strategiilor firmele oligopoliste se confrunta mereu cu dilema "cooperare sau rivalitate?". Daca frmele dintr-o industrie oligopolista aleg calea unor intelegeri explicite sau implicite, respectiv solutia cooperarii, intalnim cazurile asa-numitului tip de oligopol cooperant. Cealalta situatie o reprezinta tipul de oligopol necooperant sau cu rivalitate - cazuri de oligopoluri cu comportament dominant de rivalitate.
Atunci cand firmele oligopoliste considera ca strategia competitiei si confruntarii directe este defavorabila fiecareia in parte si sunt premise pentru realizarea unor acorduri explicite sau implicite (tacite) in scopul maximizarii profiturilor lor reunite, ele sunt dispuse la intelegeri si aleg solutia cooperarii. Cand adopta un astfel de comportament, avem de-a face cu diferite situatii sau cazuri de oligopol cooperant. In aceste cazuri, firmele care alcatuiesc oligopolul impart intre ele productia ramurii, stabilesc nivelul pretului si al ofertei si iau impreuna alte decizii referitoare la afacerile lor. In principiu, firmele care aleg strategia cooperarii, incearca, de fapt sa ajunga la asa-numitul echilibru de oligopol cooperant, cautand pretul si nivelul ofertei care le vor permite sa-si maximizeze profiturile. Teoretic, cooperarea completa (oligopolul perfect cooperant) tinde spre rezultatele monopolului; variabilele industriei oligopoliste (volumul ofertei totale, nivelul preturilor si al profiturilor reunite) sunt similare unei piete de monopol.
In unele cazuri, firmele care adopta solutia cooperarii reusesc sa se apropie mult de obiectivul maximizarii profiturilor reunite, cel putin pe termen scurt. Ele obtin supraprofituri peste cele normale intr-un mod asemanator monopolului, asa cum se va vedea in analiza cazului cartelului. Pe termen lung, supraprofiturile firmelor oligopoliste pot persista numai daca exista restrictii la intrarea in ramura, fie prin bariere naturale, fie prin bariere create si aparate de catre firmele existente, de genul celor la care s-a facut referire in Caseta 8.2.
Cazul intelegerii secrete reprezinta una din formele concrete ale oligopolului de tip cooperant intalnita in economia de piata. In prezent, in tarile dezvoltate cu economie de piata, legea interzice firmelor sa incheie acorduri in scopul fixarii preturilor sau impartirii pietelor. In consecinta, firmele oligopoliste sunt tentate sa adopte un comportament cooperant, alegand calea unor intelegeri secrete sau a asa-numitei complicitati tacite, fara sa incheie un acord explicit si deschis. In aceasta situatie, avem de-a face cu un oligopol secret, in care doua sau mai multe firme se inteleg asupra volumului ofertei si nivelului preturilor de vanzare practicate si a altor aspecte menite sa le asigure profituri ridicate. Cand ajung la astfel de intelegeri, iar acestea pot fi mentinute si respectate, situatia firmelor participante la oligopol secret poate fi deosebit de profitabila, timzand spre ceea ce am numit echilibru de oligopol cooperant. Daca exista si bariere de intrare in ramura, pe o asemenea piata, intre pret si cantitatea vanduta se stabileste o relatie similara cu cea de pe piata de monopol.
In multe cazuri, oligopolul secret nu poate ajunge la un echilibru stabil, mai ales pe termen lung. Dupa cum s-a aratat, acordurile secrete sunt ilegale si, in masura in care sunt descoperite, firmele participante sunt sanctionate prin legile concurentei. Pe de alta parte, firmele intre care se incheie intelegeri secrete sunt tentate sa "triseze" practicand preturi mai mici sau profitand de alte avantaje pentru a-si mari segmentul de piata si profiturile individuale obtinute. Aceasta tentatie este cu atat mai mate cu cat intelegerile cu privire la preturi sau cota de piata sunt secrete, iar produsele sunt de cele mai multe ori diferentiate. In plus, datorita dezvoltarii schimburilor comerciale externe, firmele care aleg solutia cooperarii trebuie sa faca fata si concurentei din partea firmelor straine. Toate acestea fac ca, in conditiile actuale, intelegerile intre firmele oligopoliste sa fie instabile pe termen lung.
Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a intelegerii implicite sau tacite, situatie intalnita pe unele piete oligopoliste, unde o firma indeplineste rolul de ghid in domeniul pretului. Ea este denumita firma-barometru sau leader, intrucat are initiativa stabilirii sau modificarii pretului, iar celelalte firme adopta acelasi pret de vanzare pentru produsele lor.
Comportamentul cooperant, manifestat pe cale tacita, de acceptare si preluare a pretului firmei dominante apare, de regula cand celelalte firme sunt de dimensiuni mai mici. Astfel, aceasta situatie se intalneste atunci cand industria si piata unui produs este dominata de un mare producator, care isi recunoaste superioritatea si adopta o atitudine de conducator; el nu are interesul de a elimina producatorii mai mici (sateliti) pentru a putea evita interventia statului prin legislatia antitrust. La randul lor, frimele mai mici accepta postura de sateliti, mai convenabila decat angajarea intr-o rivalitate directa cu firma conducatoare care, pe termen lung, se poate dovedi extrem de riscanta.
Cazul
firmei-barometru poate fi intalnit si in unele industrii oligopoliste unde
concurentii sunt de dimensiuni aproximativ egale. In aceasta
situatie, nu cifra
de afaceri este elementul care determina pozitia firmei dominante, ci
abilitatea dovedita in alegerea momentului propice pentru a introduce
modificari de pret
si, implicit, increderea manifestata de celelalte firme privind
evolutia industriei si firmei respective.
Situatiile de cooperare pe cale tacita de genul celor descrise mai sus sunt de cele mai multe ori instabile pe termen lung, bazandu-se pe comportamentul general al firmelor care accepta comportamentul de lider al unei firme, dar, implicit, si riscul unor piederi in cazul in care deciziile acesteia se dovedesc gresite. De aceea, pozitia de firma-leader sau barometru poate fi preluata de una sau de alta dintre firmele oligopoliste sau chiar de cateva simultan.
Cazul cartelului constituie forma cea
mai reprezentativa de acord explicit si, totodata, situatia
de oligopol cooperant cea mai ilustrata de manualele si tratatele
de specialitate.
Cartelul este o organizatie (acord) format din doua sau mai multe firme independente care produc bunuri similare si conlucreaza in directia restrictionarii volumului ofertei si cresterii preturilor, in vederea maximizarii profiturilor lor reunite. Spre deosebire de celelalte forme de oligopol cooperant, in cazul cartelului, independenta firmelor este mai restransa, in masura in care trebuie sa respecte deciziile unui organism comun de conducere; aceste decizii sunt, insa, adoptate cu asentimentul firmelor componente.
In trecut, firmele oligopoliste formau adeseori carteluri dar, odata cu adoptarea legilor care protejeaza concurenta, ele sunt ilegale in tarile dezvoltate cu economie de piata. Astfel de acorduri nu sunt considerate ilegale peste tot in lume, iar uneori sunt chiar sprijinite de guvernele nationale. Cel mai ilustrativ exemplu modern al unui acord care incurajeaza comportamentul cooperant intre producatorii oligopolisti este faimosul cartel OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol).
In general, un cartel odata constituit tinde sa se comporte asemanator monopolului, cautand acel nivel al ofertei si al pretului care sa maximizeze profiturile insumate ale firmelor componente. Daca acestea respecta cotele de productie stabilite de comun acord, atunci oferta totala (a ramurii) va fi mai redusa, iar pretul pietei mai mare decat in situatia in care firmele ar actiona pe o piata perfect competitiva.In Figura 8.3 este ilustrat cazul unui cartel constituit din trei firme apartinand unei ramuri date. Exemplul este ipotetic, iar pentru simplificarea ilustrarii, se considera ca pentru toate cele trei firme, curbele costului sunt identice. Conditiile pietei (ramurii) sunt prezentate in partea dreapta, iar situatia uneia dintre cele trei firme este reprezentata in partea stanga a figurii. Initial piata este in echilibru competitiv la pretul de 70 u.m. si cantitatea de 9 000 produse, punct in care curba Cm a ramurii intersecteaza curba cererii pietei. La pretul de echilibru al firmei de 70 u.m., productia de echilibru a firmei este de 3 000 produse, nivel la care isi acopera costurile totale, care includ si profitul normal.
Asadar, la echilibru pe termen lung (determinat pe baza conditiei Cm = p = minCTM) toate cele trei firme realizeaza profituri normale, supraprofiturile fiind eliminate.
Prin formarea cartelului, firmele au stabilit ca cel mai mare profit insumat se obtine la o productie totala de 6 000 de produse, nivel la care curba Cm intersecteaza curba Vmg al acestei ramuri (conditia de maximizare a profitului este aceeasi ca la monopol Cm = Vm). Punctul M de pe curba cererii pietei indica faptul ca cele 6 000 de produse pot fi vandute la un pret de 100 u.m., care poate fi obtinut doar daca toate cele trei firme respecta cotele de productie stabilite. Presupunand ca profiturile insumate sunt de 120 000 u.m.. fiecare firma asociata in cartel poate obtine un profit suplimentar (peste cel normal inclus in costuri) de 40 000 u.m. (suprafata evidentiata: 100AB80).
Ca si in celelalte cazuri de oligopol cooperant, acordurile dintre membrii cartelului sunt instabile, pericolul destramarii lor in timp venind in principal din doua directii. Prima dintre aceste directii se refera la faptul ca insusirea unor supraprofituri substantiale de catre membri cartelului exercita o puternica atractie pentru noii producatori. Prevenirea intrarii lor pe piata si functionarea pe termen lung a cartelurilor devin practic imposibile in absenta unor bariere naturale la intrare.
Cea de-a doua directie care actioneaza pe linia instabilitatii si destramarii cartelurilor provine tocmai din interiorul acestora. Astfel, firmele individuale sunt tentate sa triseze, violand intelegerea privind cotele de productie necesare pentru a impune pretul de monopol. In Figura 8.3 se observa ca firma tinde sa-si creasca productia pana acolo unde costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata; profitul suplimentar obtinut prin depasirea cotei de productie este reprezentat de zona evidentiata, AB CD. Pe de alta parte, costurile de productie ale membrilor cartelurilor sunt diferite, fiecare firma dispunand de o structura proprie a costurilor si profiturilor. Tentatia unor firme de a participa la competitie si de a iesi din intelegerea instituita prin cartel este cu atat mai puternica atunci cand ele dispun de un avantaj de cost, iar interesul individual incepe sa prevaleze asupra celui comun.
In situatiile de oligopol necooperant, firmele actioneaza pe cont propriu in vederea maximizarii profiturilor individuale, deciziile adoptate in acest scop, fiind luate fara a intra in complicitate (explicita sau tacita) unele cu altele. Ele cunosc, insa, interactiunile strategiilor pe care le adopta, intrucat confruntarea pentru intaietate are loc intre cateva firme mari.
Manifestarea unui comportament dominant de rivalitate se bazeaza pe strategii care iau in considerare posibilitatea mentinerii unui segment cat mai mare pe piata si castigarii unor profituri superioare celor obtinute in situatia alegerii solutiei cooperarii. Strategiile firmelor oligopoliste se concretizeaza in deciziile lor asupra preturilor si productiei oferite pe piata, iar obiectivele privesc maximizarea profitului.
Atunci cand echilibrul firmelor oligopoliste este atins prin maximizarea profiturilor proprii, fara a coopera unele cu altele, acesta este numit echilibru de oligopol necooperant. El poate fi realizat fie prin cantitatile produse, fie prin preturi: firma regleaza numai volumul productiei sau numai nivelul preturilor de vanzare, miscarea celeilalte variabile a relatiei cantitate-pret fiind lasata la latitudinea pietei. Cand firmele oligopoliste apeleaza la arma preturilor, reducerea acestora poate avea loc pana la nivelul la care pretul egaleaza costul marginal. In unele cazuri firmele se angajeaza intr-o concurenta atat de acerba unele cu altele, incat se declanseaza un adevarat "razboi al preturilor" care poate ajusta nivelul ofertei si al pretului pana la punctul zero al supraprofitului, singurele profituri obtinute fiind cele normale.
In multe dintre industriile oligopoliste concurenta prin preturi este mai putin relevanta (nu total neglijata), acestea apeland la alte forme de competitie, precum diferentierea produselor, prin calitatea lor sau prin reclama puternica a marcii. In plus, pe termen lung, cand tehnologiile de productie si caracteristicile produselor se pot modifica frecvent, exista avantaje certe ale manifestarii unui comportament concurential. O firma careia ii reuseste o strategie care sa o situeze mereu inaintea rivalilor prin inovare, are un puernic stimul pentru a intra in competitie. Analizele empirice arata, de asemenea, ca exista suficiente motive si stimulente pentru firmele oligopoliste de a se angaja in competitie si nu de a opta pentru solutia cooperarii, chiar si atunci cand inteleg riscurile inerente ale unui astfel de comportament. Important pentru cei implicati in politica publica este de a promova reguli si masuri care sa mentina firmele oligopoliste in competitie si nu in complicitate.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |