QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Acordul basel ii - o noua conceptie privind managementul riscului bancar



ACORDUL BASEL II - O NOUA CONCEPTIE PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI BANCAR



Summary  - The author give some considerations about the bank risk management. Also he makes some reference to the importance and the role of the economic and financial ratios used by the analists for apreciate the bank's evolution on the market. His recomandation is to take in consideration the corelations betwen different ratios for to have a good estimate of the bank's financial standing.




COMITETUL DE LA BASEL DE SUPRAVEGHERE BANCARA:

Este un organism international format din reprezentantii autoritatilor de supraveghere bancara si ai bancilor centrale din principalele tari industrializate.

Isi desfasoara activitatea prin intruniri periodice (la fiecare 3 luni) efectuate la sediul Bancii Reglementelor Internationale de la Basel (Elvetia); Belgia, Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Elvetia, Anglia si SUA.

In anul 2001, Comitetul a elaborat proiectul unui nou Acord privind capitalul minim al societatilor bancare, necesar pentru acoperirea intr-o proportie minima de 8% a expunerii bancii la principalele riscuri (de credit, de piata si operational), care in urma consultarii cu reprezentantii sectorului bancar si ai autoritatilor de supraveghere din intreaga lume a fost revizuit, ultima forma (in proiect) fiind emisa in aprilie 2003.

Acordul incheiat in 1988 a stabilit o limita minima a capitalului numai prin prisma riscului de credit (riscul cel mai important pentru banci), chiar daca s-a presupus ca intregul capital alocat (nivel minim 8%) acopera si celelalte tipuri de riscuri, prin inglobarea acestora in riscul de credit.

Incepand cu 1996, riscul de piata a fost tratat separat si, pentru acoperirea acestuia, a fost alocat un anumit nivel al capitalului. In prezent, Comitetul elaboreaza un model din care sa rezulte nivelul de capital necesar pentru diversele tipuri de riscuri operationale (de exemplu, riscul pierderilor pentru intreruperea / defectarea retelei de calculatoare, documentare insuficienta sau frauda).





Abordarea riscurilor operationale este in continua dezvoltare, existand trei modalitati diferite de tratare a acestora:

1. indicatorul de baza - presupune folosirea unui singur indicator care reflecta riscul operational pentru intreaga activitate a bancii

2. indicatorul standard - indicatorul standard presupune stabilirea unui coeficient diferit pentru diferitele tipuri de activitati

3. metodele inteme de evaluare - solicita bancilor sa utilizeze normele interne pentru determinarea cerintei minime de capital.

Avand in vedere lucrarile Comitetului pana in prezent, se asteapta ca si sub noul Acord, partea din capital destinata acoperirii riscurilor operationale sa se situeze in jurul valorii de 20%.

1. Prevederi generale ale Acordului de la Basel II:




Expunerile la risc vor fi evaluate conform unor metode utilizate pe plan international de bancile cu reputatie, bazate pe observatii istorice si pe metode matematice probabilistice si actuariale (Value at Risk - VaR, stabilirea unor indicatori de tipul Probability of Default - PD, Loss Given Default - LGD etc.).

Acordul va fi finalizat pana la jumatatea anului curent si se va aplica incepand cu finele anului 2006/ inceputul anului 2007.

Bancile trebuie sa-si creeze, pana la aplicare, anumite baze de date istorice, care sa stea la baza estimarii anumitor indicatori statistici privind probabilitatea de neplata (PD), pierderea data de neplata (LGD) etc. aferente expunerilor, cu ajutorul carora se vor evalua expunerile la risc din portofoliul propriu.

Noul Acord este format din 3 piloni (segmente);

Cerintele minime de capital,

Activitatea de supraveghere bancara

Disciplina de piata,


1.1. Perioada de tranzitie privind implementarea totala a Acordului:

o               Noul Acord se va aplica tuturor bancilor cu activitate intemationala la fiecare nivel in cadrul grupului bancar respectiv.

o               perioada de tranzitie de 3 ani incepand cu data implementarii pentru aplicarea la nivel subconsolidat poate fi stabilita pentru anumite tari.

1.2 Perioada de tranzitie privind abordarile pe baza ratingurilor interne (IRB):

o   Comitetul considera ca implementarea totala si imediata a anumitor cerinte minime ar putea sa nu fie posibila inclusiv pentru bancile care detin deja sisteme sofisticate de management al riscului de credit.

o   Comitetul ia in considerare pentru expunerile de tipul corporativ, banci, sovereigns si retail o perioada de tranzitie de 3 ani, pe parcursul careia aceste cerinte vor fi relaxate, iar autoritatile de supraveghere vor trebui sa se asigure de implementarea completa a acestor abordari pana la finele acesteia.


Pilonul Nr.l : - CERINTELE MINIME DE CAPITAL

In conformitate cu prevederile noului Acord, bancile trebuie sa detina un volum al capitalului minim care sa acopere riscul de credit, riscul de piata si riscul operational.

Metodele si cerintele noului Acord referitoare Riscul de Credit vizeaza calculul activelor ponderate cu gradul de risc si se concretizeaza in trei variante:


A) ABORDAREA STANDARDIZATA

B) ABORDARI BAZATE PE RATINGUL INTERN (IRB):

de baza

avansata

A) ABORDAREA STANDARDIZATA:

Este varianta revizuita dar mult mai complexa a Acordului din 1988, aplicat in prezent si bancilor din Romania prin Normele B.N.R. nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al bancilor, cu completarile ulterioare, care consta in atribuirea fiecarui element de activ bilantier si din afara bilantului a anumitor grade de risc, in functie de tipul entitatii de risc si garantiile aferente.

Un coeficient de risc de 100% inseamna ca o expunere este luata in considerare la calculul activelor ponderate cu gradul de risc la intreaga ei valoare, care corespunde unui procent al capitalului de 8% din acea valoare. In mod similar, un coeficient de risc de 20% corespunde unui procent al capitalului de 1,6% (o cincime din 8%).

Coeficientii de risc depind in prezent de categoria din care face parte imprumutatul (de exemplu tari, banci sau corporatii). Conform noului Acord, coeficientii de risc urmeaza sa fie redefiniti in functie de calificative (ratinguri) acordate de institutii de credit specializate (cum ar fi de exemplu agentiile de rating). De exemplu, pentru creditele acordate corporatiilor, actualul Acord prevede o singura clasa de risc (100%), dar noul Acord va delimita patru astfel de categorii 100% si




B) ABORDARILE BAZATE PE RATINGUL INTERN DE CREDIT (IRB):

Reflecta evolutiile inregistrate de managementul riscului de credit la nivelul sectorului bancar mondial, avand in vedere faptul ca bancile de prestigiu utilizeaza de mult timp sisteme inteme de rating in scopul clasificarii expunerilor in clase diferentiate de risc.

S-au inregistrat in ultimii ani progrese calitative considerabile, prin utilizarea unor indicatori care exprima probabilitatea de pierdere aferenta fiecarui tip de credit si contrapartida, de tipul Probability of Default - PD, Loss Given Default - LGD etc Acesti indicatori sunt calculati pe baza unor observatii istorice si pe metode matematice probabilistice si actuariale.


Riscul/probabilitatea de neplata (default) se refera la aparitia cel putin a unuia din evenimentele urmatoare:

a) atunci cand din analiza a reiesit posibilitatea ca debitorul sa nu-si plateasca obligatiile fata de banca in intregime (principal, dobanda, comisioane);

b) atunci cand debitorul are restante fata de banca mai mari de 90 zile;

Estimarea probabilitatii de neplata poate avea la baza trei tehnici:

experienta interna

utilizarea unor date externe

utilizarea unor modele statistice de neplata.

Este putin probabil ca multe banci sa dispuna de informatii interne suficiente pe care sa isi bazeze estimarile PD pentru agentii economici si de aceea vor utiliza surse de date externe care sa le completeze pe cele inteme.

Bancile pot de asemenea sa utilizeze o medie stabilita pe baza informatiilor colectate de la mai multe societati bancare, in scopul cresterii profunzimii analizelor respective.


Aceasta trebuie privita ca o cerinta minima de date, deoarece cu cat banca dispune de mai multe informatii, cu atat ea poate estima mai bine aceste rate de neplata pe termen lung.

Se solicita bancilor sa colecteze si sa detina date istorice de un volum substantial privind :

restantele debitorilor fata de banca,

ratingurile acordate inclusiv elementele componente ale deciziilor luate

istoricul ratingurilor, modificarile ratingurilor, informatiile utilizate pentru atribuirea ratingurilor,

istoricul estimarilor PD, caracteristicile de baza ale debitorului

informatii privind facilitatea acordata clientului.

Avand in vedere faptul ca probabilitatea de neplata aferenta debitorului nu furnizeaza o imagine completa asupra pierderii potentiale aferenta creditului/facilitatii respective, bancile vor sa masoare cat de mult vor pierde daca angajamentele unui client devin restante.

Aceasta presupune determinarea a doua elemente:

o  LGD - pierderea aferenta expunerii, respectiv indicatorul pierderea data de neplata (loss given default), exprimata ca procent din expunere;

o  EAD - expunerea la neplata (exposure at default - EAD). Reprezinta suma cu care banca este expusa fata de client in momentul aparitiei neplatii.

Bancile trebuie sa clasifice activele bilantiere in 5 clase, pentru care trebuie calculati distinct acesti indicatori, respectiv: expuneri corporate, retail, banci, suverane si equity (participatii, actiuni etc.), care sunt la randul lor separate in subclase.

 





Astfel, pentru evaluarea expunerii la riscul de credit aferent expunerilor corporate, banci si suverane, bancile pot utiliza 2 metode :

abordarea de baza. in care pot folosi estimarile proprii privind probabilitatea de neplata (PD) aferenta debitorului, iar factorii de risc suplimentari (LGD, EAD si M) sunt stabiliti la nivel standard de autoritatile de supraveghere.

abordarea avansata in care pot folosi estimarile proprii privind toti cei 4 indicatori.

Pentru expunerile retail nu exista diferente intre cele doua abordari, bancile putand folosi estimarile proprii privind toti cei 4 indicatori iar pentru expunerile equity se pot utiliza fie estimarile PD si LGD proprii, fie o abordare in care expunerea se stabileste pe baza marcarii la piata.

Bancile care adopta abordarea de baza sau cea avansata, trebuie sa calculeze indicatorii de solvabilitate atat conform prevederilor noului Acord de la Basel cat si celui aplicabil in prezent, pe o perioada de un an, inainte de implementarea noului acord, la finele anului 2006.

Pentru estimarea indicatorilor de mai sus, bancile trebuie sa aiba o baza de date istorice de minim 5 ani pentru PD si de 7 ani pentru LGD si EAD (5 ani pt. expunerile retail); autoritatile de supraveghere pot totusi acorda o perioada de tranzitie de 3 ani in functie de nivelul de dezvoltare al sistemelor bancare nationale.

Abordarile pe baza ratingurilor inteme nu se bazeaza pe categorii clasice de ponderi de risc stabilite de autoritatile de supraveghere ca in cazul abordarii standardizate sau ca in cazul actualului acord (de exemplu creditele ipotecare au un risc standard de 50% indiferente de alte elemente cum ar fi tipul debitorului etc.).

In schimb, acestea permit diferentierea mai mare a riscului in functie de ratingurile stabilite pe plan intem de institutiile bancare.

Gradele de risc aferente abordarilor IRB sunt exprimate in functie de indicatorii aferenti unei expuneri (PD, LGD etc.), pe baza unor formule prin care componentele riscului mentionate mai sus sunt transformate in ponderi de risc.

Ca si in abordarea standardizata, activele ponderate cu gradul de risc sunt produsul dintre ponderile de risc si expunerile aferente (EAD).


Pentru fiecare categorie de expunere (clasa de activ), se au in vedere 3 elemente importante:

componentele riscului - estimari ale factorilor de risc (PD, LGD etc.), bancile putand utiliza fie estimarile proprii fie standardele stabilite de supervizori;

proceduri/functiuni de ponderare cu riscul, care transforma componentele riscului in ponderi (grade) de risc in vederea utilizarii de catre banci la calculul activelor ponderate cu riscul;

O serie de cerinte minime pe care banca trebuie sa le indeplineasca pentru a fi eligibila pentru utilizarea acestei abordari.

Proiectul noului Acord cuprinde un set de formule pentru calculul activelor ponderate cu riscul, necesare pentru determinarea indicatorilor de solvabilitate ai bancilor (EX)

Pierderea data de neplata (loss given default-LGD si expunerea in caz de neplata (exposure at default-EAD) sunt determinate pentru fiecare tip de facilitate/produs de credit.

o  In abordarea de baza, pierderea data de neplata LGD este estimata prin aplicarea unor standarde stabilite de autoritatile de supraveghere, care diferentiaza nivelul acestui indicator pe baza caracteristicilor tranzactiei respective, incluzand prezenta si tipul garantiilor colaterale.

o  In abordarea avansata, banca va avea oportunitatea de a estima intern acest indicator (LGD) pentru expunerile din portofoliu, in conditiile in care raspunde unor cerinte mai riguroase ale autoritatii de supraveghere.

Bancile trebuie sa indeplineasca cerinte minime suplimentare pentru a fi eligibile pentru acest tratament avansat.


Expunerea la neplata (EAD) este egala in marea majoritate a cazurilor cu valoarea facilitatii acordate clientului, dar pentru anumite expuneri (de exemplu angajamentele netrase inregistrate in afara bilantului contabil), se pot aplica unele procente standard ca de exemplu 75% pentru plafoanele de credit neangajate sau se pot face estimari inteme.

o  In abordarea de baza, acest indicator este estimat prin utilizarea unor reguli (indicatori) standard stabilite de autoritatile de supraveghere.

o  In abordarea avansata, banca insasi isi determina cea mai corespunzatoare valoare a expunerii la neplata (EAD), pentru fiecare produs pe baza unor informatii si analize performante, capabile sa fie validate atat la nivel intem cat si de catre autoritatile de supraveghere.

Maturitatea (M) este, de asemenea, mentionata ca un element important al riscului de credit si de aceea Comitetul a luat in considerare incorporarea maturitatii ca un element explicit al riscului sub abordarea IRB, in functie de care se pot face anumite ajustari ale expunerii la risc.

Maturitatea poate fi calculata :

- in functie de cash flow-uri dupa formula :

unde t=perioada iar CFt= cash flow-ul aferent perioadei t (principal, dobanda si comisioane)

- ca timpul ramas pana la scadenta contractului

Cerintele minime pentru aplicarea unei abordari pe baza ratingului intern (IRB):




Structura sistemului de rating al bancii

Bancile care adopta abordarile IRB trebuie sa detina sisteme de rating intern care furnizeaza evaluari distincte ale debitorului si tranzactiei.

Bancile trebuie sa aiba o distributie a expunerilor pe grade de rating fara concentrari excesive, atat din punct de vedere al ratingului debitorilor cat si al ratingului facilitatilor (produselor).


Ratingul debitorului trebuie sa reflecte evaluarea de catre banca a capacitatii si disponibilitatii acestuia de a-si indeplini obligatiile contractuale, in ciuda aparitiei unor evenimente neprevazute si a modificarii nefavorabile a conditiilor economice; ratingul de credit trebuie stabilit pe baza unor scenarii de stres.

Pentru scala aferenta facilitatilor (produselor) nu este prevazut un numar minim de grade de rating, dar se solicita existenta unui numar suficient de mare care sa evite concentrarea acestora pe un numar redus de grade (pe baza acestora se evalueaza pierderea data de neplata - LGD).

Gradul de acoperire al ratingului


Ratingul de credit al debitorilor trebuie sa fie revazut sau aprobat de o persoana sau o unitate (bancara, departament etc.) care nu beneficiaza de atribuirea unui anumit grad de rating.


Bancile trebuie sa aiba unitati/compartimente de control al riscului de credit independente, care sa fie responsabile pentru realizarea, implementarea si monitorizarea sistemelor de rating.

Pentru a putea demonstra autoritatilor de supraveghere ca un sistem de rating intern poate fi utilizat in scopul determinarii capitalului minim reglementat, o banca trebuie in primul rand sa arate ca acesta, precum si estimarile privind pierderile sau neplata obligatiilor contractuale, sunt o parte integranta a afacerilor curente ale ei si a procedurilor de management al riscurilor.

Se solicita ca o banca sa utilizeze un sistem de rating care raspunde unor cerinte minime cel putin trei ani inainte sa implementeze una din abordarile IRB.


Expunerea fata de segmentul Retail

Comitetul propune o abordare IRB pentru activitatea retail care este distincta fata de cea aplicabila portofoliului corporativ, cu privire la elementele luate in calcul, structura gradelor de risc si cerintele minime.

Comitetul propune un tratament bazat pe ratingul intern (IRB) al portofoliului retail, care reflecta caracteristicile particulare ale acestor expuneri. Una dintre cele mai importante diferente fata de segmentul corporate este data de modul in care bancile diferentiaza riscul.

Astfel, pentru expunerile retail, utilizarea unei scale de rating fixe si atribuirea de ratinguri individuale imprumutatilor este, conform practicii bancare, putin utilizata; mai degraba, pe baza categoriei de imprumutat, tipul de tranzactie/produs si alte caracteristici, bancile divid portofoliul retail in "segmente", construite din expuneri cu caracteristici de risc similare.

In consecinta, bancile vor trebui sa grupeze expunerile retail in segmente determinate la nivel intern in conformitate cu un set de cerinte minime, iar evaluarea componentelor riscului va fi facuta la nivel de segment si nu la nivel de rating asa cum este in cazul expunerii pentru agentii economici, iar bancile trebuie sa foloseasca propriile estimari ale indicatorilor PD, LGD si EAD.


Pilonul Nr.2 - SUPRAVEGHEREA ACTIVITATII BANCARE


Consideratii ale Comitetului de la Basel:

Procesul de supraveghere este un element strans legat de cerintele minime de capital si disciplina de piata;

fiecare banca trebuie sa aiba procese interne performante, capabile sa evalueze gradul de adecvare al capitalului propriu pe baza unei evaluari corespunzatoare a riscurilor portofoliului;

autoritatile de supraveghere vor fi responsabile pentru evaluarea gradului in care bancile isi estimeaza nevoile de capital proprii in functie de riscurile aferente;

se are in vedere imbunatatirea dialogului intre banci si autoritatile de supraveghere, astfel ca atunci cand sunt identificate anumite deficiente sa poata fi intreprinse actiuni prompte care pot fie sa reduca riscul, fie sa majoreze capitalul.

Noul Acord are in vedere patru principii:

Principiul 1:

Bancile trebuie sa aiba procese si proceduri inteme pentru evaluarea capitalului total al bancii, in conformitate cu profilul de risc al acesteia si o strategie pentru mentinerea capitalului la un nivel acoperitor.

Acestea includ: politici si proceduri care sa ia in calcul toate riscurile importante ale bancii; proceduri care sa lege strategiile bancii de nivelul capitalului (stabilit in functie de risc); controale interne, supraveghere si audit care sa asigure integritatea sistemului de management global.

Responsabilitatea respectarii acestui principiu revine managementului bancii.


Principiul II

Autoritatile de supraveghere trebuie sa evalueze procedurile inteme ale bancilor referitoare la adecvarea capitalului, strategiile aferente ca si capacitatea acestora de a monitoriza si a respecta cerintele stabilirii ratelor de capital reglementate.

De asemenea, acestea trebuie sa intreprinda actiuni corespunzatoare atunci cand nu sunt satisfacute de rezultatele analizelor de mai sus.

Principiul III:

Autoritatile de supraveghere trebuie sa se astepte ca bancile sa-si desfasoare activitatea peste ratele minime de capital reglementate si trebuie sa aiba abilitatea de a solicita bancilor sa dispuna de capital superior valorii minime.

Astfel, autoritatile de supraveghere pot sa stabileasca anumite tinte ale ratelor de capital sau sa defineasca anumite categorii superioare ratelor minime de capital reglementate, cum ar fi de exemplu banca bine capitalizata sau adecvat capitalizata.

De asemenea, anumite tari pot alege sa stabileasca rate superioare celor reglementate de prezentul Acord.


Principiul IV :

Autoritatile de supraveghere trebuie sa intervina din timp pentru a preveni scaderea capitalului sub nivelurile minime solicitate pentru a acoperi caracteristicile de risc ale unei anumite banci si trebuie sa solicite actiuni de remediere rapida in conditiile in care volumul capitalului nu este mentinut corespunzator.

Printre mijloacele de aplicare ale acestui principiu se numara: intensificarea monitorizarii activitatii bancii; restrictionarea platii dividendelor; solicitarea pregatirii si implementarii de catre banca a unui plan de imbunatatire al nivelului capitalului; solicitarea ca banca sa-si majoreze imediat capitalul.


Pilonul Nr.3 - DISCIPLINA DE PIATA

Comitetul de la Basel subliniaza urmatoarele elemente:

disciplina de piata reprezinta un element important in promovarea sigurantei si soliditatii bancilor si a sistemului financiar-bancar in ansamblu;

publicarea anumitor informatii de catre banci va contribui la informarea mai buna a participantilor la piata, investitori, depunatori etc. si va facilita realizarea unei discipline de piata eficiente;

frecventa publicarii acestor informatii este foarte importanta pentru mentinerea disciplinei de piata ; publicarea anuala a acestor informatii este insuficienta, deoarece dupa un timp, aceste informatii ar putea sa nu mai reflecte adevaratul profil de risc al institutiei;

noul Acord propune ca publicarea acestor informatii sa se faca de doua ori pe an, iar anumite categorii de informatii privind anumiti indicatori care se pot degrada rapid in timp, de exemplu expunerea la risc, precum si informatiile privind activitatea bancilor cu activitate internationala sa fie publicate trimestrial.


Bibliografie


. Basle Committee on Banking Supervision, "Amendament to the Capital Accord to Incorporate Market Risks", January 1996

Secretariat of the Basle Committee on Banking Supervision, "The New Basel Capital Accord: an explanatory note", January 2001

Petrescu Oana, Popescu Dana, "In ciuda dificultatilor, bancile aplica Basel II", Ernest&Young, martie 2004

Basle Committee on Banking Supervision, "International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards", Basle, July 1988

https://www.bis.org/cgi-bin/print.cgi

https://www.riskglossary.com/articles/basle_commnittee.htm

  1. https://www.riskglossary.com/articles/european_financial_regulation.htm

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }