Puterea judecatoreasca si puterea executiva

Puterea judecatoreasca si puterea executiva

Raporturile dintre puterea judecatoreasca si puterea executiva ridica una dintre cele mai importante si complexe probleme ale principiului separatiei puterilor in stat. Numai cu titlu de exemplu mentionez ca puterea judecatoreasca ar fi lipsita de posibilitatea de a duce misiunea pana la captat daca nu ar apela la puterea executiva pentr-un a pune in executare hotararile pronuntate. Dificultatile isi au origini istorice deoarece la baza puterea judecatoreasca ( jurisdictio ) se afla in aceeasi mana in care se afla si puterea executiva. Reminscente au ramas: judecatorii pronunta hotararea in numele legii dar punerea ei in executare presupune cel mai adesea investirea cu formula executorie care nu este alceva decat un ordin dat in numele Presedintelui Romaniei  executorilor judecatoresti sa staruie in executarea hotararii si agentilor fortei publice sa acorde concursul la executarea acesteia.

Teoretic, judecatorul nu se poate substitui organului administrativ, dar asa cum voi arata, aceasta nu implica in niciun caz ca activitatea organelor administrative scapa controlului de legalitate si oportunitate al instantelor judecatoresti. Pe de alta parte, puterea executiva nu poate efectua imixtiuni in activitatea instantelor judecatoresti. In concret insa, voi arata ca anumite influente indirecte ale executivului sunt imposibil de evitat in stadiul actual al legislatiei, ramanand numai ca buna-credinta in exercitarea atributiilor de catre reprezentantii acestei puteri sa fereasca justitia de asemenea influente. Cateva repere ale interferentelor dintre puterea judecatoaresca si puterea executiva vor fi prezentate, urmand a fi completate in cadrul analizei despre independenta justitiei si statutul magistratilor.

a. Instantele judecatoresti de contencios administrativ sunt chemate sa controleze legalitatea actelor administrative. Potrivit art.52 din Constitutia Romaniei persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin solutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ reglementeaza conditiile si limitele exercitarii acestui drept. In categoria actelor administrative ce sunt supuse cenzurii instantelor judecatoresti intra atat actele administrative unilaterale cu caracter individual dar si actele administrative normative, precum unele hotarari de guvern sau ordonantele de guvern[1]. In privinta controlului pe care instantele de contencios administrativ il exercita asupra ordonantelor guvernului trebuie precizat ca, datorita naturii speciale pe care o au ordonantele guvernamentale de a avea o forta identica cu cea a legii, atacarea acestora implica problema constitutionalitatii lor. Totusi actiunea in contenciosul administrativ nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstitutionalitatii unei ordonante sau a unei dispozitii dintr-o ordonanta, deoarece instantele nu pot sa isi depaseasca limitele substituindu-se Curtii Constitutionale in ceea ce priveste controlul de constitutionalitate a unei legi ori ordonante . In acest caz, actiunea in contencios administrativ va fi insotita de exceptia de neconstitutionalitate a ordonantei sau a dispozitiilor din ordonanta iar dupa verificarea conditiilor de procedura privind admisibilitatea exceptiei, instanta de contencios administrativ va sesiza Curtea Constitutionala pentru solutionarea acesteia, suspendand judecata de fond. Dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios administrativ va repune cauza pe rol si daca exceptia de neconstitutionalitate a fost admisa, solutioneaza cauza in fond iar daca exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa, va respinge actiunea ca inadmisibila.

In cadrul controlului exercitat asupra actelor administrative instantele judecatoresti pot dispune suspendarea actului adminsitrativ pe durata judecatii si anularea acestuia. Fara a se considera ca isi depasesc sfera de exercitiu a puterii judecatoresti, instantele pot obliga organele administratiei publice sa efectueze un act administrativ in forma dictata de instante si sa aplice daune impotriva reprezentantului organului administrativ care nu se conformeaza . Atunci cand instantele obliga administratia la emiterea unui anume act nu se poate aprecia ca si-au depasit limitele puterii judecatoresti . Destul de controversat, acest drept al instantelor este indispensabil pentru realizarea unui control complet impotriva eventualelor abuzuri ale administratiei care s-ar putea prevala de dreptul lor de a aprecia asupra oportunitatii adoptarii unor masuri pentru a ascunde abuzul.

In anumite domenii a fost reglementat si un control jurisdictional - administrativ[5] al actelor administrative, control efectuat nu de catre judecatori ci de diferite comisii infiintate in cadrul ministerelor, avand totodata autonomie decizionala. In legatura cu controlul jurisdictional - administrativ se impune a se retine doua caracteristici importante: este facultativ si gratuit; se finalizeaza printr-un act care poate fi atacat in fata instantelor judecatoresti de contencios administrativ, accesul la justitie fiind asigurat si in acest caz - art.21 din Constitutia Romaniei.

b. Executivul nu are mijloace legale de a se interpune in activitatea de judecata. Totusi potrivit art.132 alin.1 din Constitutie prevede ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. Este adevarat ca ministrul justitiei exercita un control asupra intregului Minister Public dar din prevederile legii de organizare judecatoreasca rezulta ca acest control nu vizeaza activitatea parchetelor sub aspectul urmaririlor penale sau solutiilor adoptate de acestia ci numai eficienta manageriala, modul in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor ( art.69 alin. 2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca ). Pe de alta parte existenta unui control din partea ministrului justitiei sub aspectele aratate nu poate fi apreciata ca o imixtiune a executivului in exercitiul puterii judecatoresti deoarece procurorii, desi magistrati, nu fac parte din puterea judecatoreasca. Activitatea lor nu consta in infaptuirea justitiei, adica solutionarea unor conflicte ivite intre cetateni sau intre acestia si autoritati ori sanctionarea faptelor penale prin pronuntarea unor hotarari obligatorii. Asa cum voi arata, specificul activitatii procurorilor consta in apararea ordinii de drept prin introducerea de actiuni in folosul celor aflati in situatii speciale precum minori, pusi sub interdictie, disparuti, atacarea hotararilor nelegale iar in materie penala, efectuarea actelor de urmarire penala. In niciun caz procurorul nu decide asupra solutiei in cauza, acest atribut fiind rezervat exclusiv judecatorului. Aceasta pozitie aparte pe care procurorul o ocupa in randul autoritatilor publice face atributiile de control ale ministrului justitiei sa nu conduca la concluzia unei imixtiuni in exercitiul puterii judecatoresti[6].

c. se vorbeste despre o ,, relativa dependenta a autoritatii judecatoresti fata de executiv ce decurge din faptul ca activitatea instantelor judecatoresti si a parchetelor este finantata de la bugetul de stat. Astfel, bugetul curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor este gestionat de Ministerul Justitiei, ministrul justitiei avand calitatea de ordonator principal de credite. Intradevar o masura preconizata, de natura sa diminueze dependenta financiara a instantelor fata de puterea executiva si care intazie sa fie pusa in aplicare o reprezinta preluarea gestiunii bugetului curtilor de apel, al tribunalelor, tribunalelor specializate si al judecatoriilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta masura binevenita pentru echilibrarea raportului dintre puteri a fost prevazuta in art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca cu incepere de la data de 1 ianuarie 2008 dar aplicarea ei a fost ulterior amanata prin ordonante ale guvernului astfel ca nici in prezent ea nu se aplica[7]. Recent Consiliul Superior al Magistraturii a inaintat Curtii Constitutionale o cerere de constatare a conflictului juridic de natura constitutionala intervenit intre puterea judecatoreasca si executiv, reprezentat de guvern si Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, in care un dintre problemele sesizate se refera chiar la problema subfinantarii sistemului judiciar si la amanarea preluarii gestiunii financiare de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie . Nu poate fi depasita problema exceselor de putere ale executivului fara a aminti ca in ultima perioada guvernul s-a prevalat destul de des de practica ordonantelor guvernamentale pentru a reglementa aspecte ce tin de organizarea sistemului judiciar si organelor puterii judecatoresti. Acesta in conditiile in care art.115 alin.6 din Constitutie prevede ca ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului . Numai in ultimii ani, Guvernul a modificat in mai multe randuri legile de organizare judecatoreasca iar unele dintre acestea au vizat in mod clar incercarea de diminuare a fortei Consiliului Superior al Magistraturii, in special cu privire la activitatea procurorilor.

d. Faptul ca judecatorii si procurorii sunt numit in functie de catre Presedintele Romaniei nu poate conduce la concluzia unei dependente a autoritatii judecatoresti fata de executiv deoarece numirea se face numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care actioneaza ca un ,, organ tampon '' iar ulterior numirii controlul activitatii magistratului si evolutia carierei acestuia sunt in competenta acestui organism independent.

Analiza raportului intre puterile statului si identificarea interferentelor aproape de neevitat in activitatea acestora aduce in discutie problema masurii in care, prin prisma acestor raporturi, se poate afirma existenta unei justitii independente. In realitate, nu se pune problema afirmarii independentei, fapt rezolvat, dupa cum voi arata in continuare, de normele constitutionale, legale si internationale ci de existenta in fapt a independentei justitiei, lucru mult mai complicat si generator de controverse.