Puterea judecatoreasca si puterea legislativa

Puterea judecatoreasca si puterea legislativa

Caracteristic puterii judecatoresti este ca aceasta se pronunta pe cale de reglementare, edictand reguli generale si abstracte. Judecatorul realizeaza o aplicare concreta a legii in scopul solutionarii unui litigiu determinat. Legiuitorul actioneaza de o maniera diferita, edictand norme cu caracter general si abstract care nu sunt menite sa reglementeze caazuri particulare ci raporturi si situatii viitoare nedeterminate.

Echilibrul dintre cele doua puteri se poate sintetiza in aceea ca puterea judecatoreasca nu poate interveni in mod direct asupra puterii legislative iar aceasta din urma nu poate interveni in activitatea de judecata.

Supunerea judecatorului fata de lege este un principiu fundamental in functionarea puterilor in stat. Judecatorul nu poate impiedica aplicarea legii si nu o poate modifica chiar daca conceptiile sale juridice il conduc catre ale solutii decat cele impuse de legiuitor. In acest sens, art.124 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si judecatorii se supun numai legii[1].

La prima facia, raportul dintre cele doua puteri nu ridica probleme sub aspectul delimitarii atributiilor acestora. Totusi ce va face judecatorul daca va constata ca legea nu reglementeaza o situatie care s-a invit in practica si solutionarea careia este investit ori apreciaza ca legea nu este in acord cu prevederile constitutionale sau cum se cerifica caracteristica activitatii judiciare de a se pronunta la speta atunci cand Inalta Curte de Casatie si Justitie stabileste in general si cu caracter obligatioriu pentru toate instantele modul in care trebuie interpretat un text legal Cateva precizari sunt necesare pentru a marca mai bine limitele puterii judecatoresti in raport cu puterea legislativa, incalcarea acestor limite reprezentand un exces de putere[2] din partea judecatorului

a.   In acest sens, art.4 C.civ. prevede ca judecatorul nu se poate pronunta prin dispozitii generale sau pe cale de reglementare. Au fost insa semnalate cazuri in care chiar legiuitiorul a fost acela care, printr-o lege lacunara, a pus pe judecatori in fata dilemei de a refuza judecata sau de a da o anume reglementare unei situatii tratata de catre legiuitor de o modalitate ambigua. Astfel, prin decizia Curtii Constitutionale nr.189/2006 s-a declarat necostitutionalitatea art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ[4] Curtea Constitutionala apreciind ca textul legal era acela care ii punea pe judecatori in situatia sa adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, conditiilor si partilor fata de care termenul de recurs in care poate fi atacata hotararea primei instante curge de la pronuntare sau de la comunicare. Curtea a apreciat ca redactarea textului legal constrange judecatorul sa stabileasca el insusi, pe cale jurisprudentiala in afara legii, substituindu-se legiuitorului relulile necesare pentru a se pronunta asupra recursului.

b.       Judecatorul nu poate sa refuze aplicarea legii pe motivul ca aceasta ar fi imperfecta. Art.3 C.civ. sanctioneaza penal, pentru denegare de dreptate[5], judecatorul care refuza judecata pe motiv ca legea nu reglementeaza un anumit aspect sau pe motiv ca este neindestulatoare sau intunecata. In aceste cazuri judecatorul trebuie sa faca apel la normele generale din materia respectiva iar in cazul in care nici acestea nu exista, la principiile de drept, analogia cu alte situatii asemanatoare sau chair analogia dreptului.

c.   Judecatorul este obligat sa solutioneze cauza dedusa judecatii potrivit legilor aplicabile iar nu potrivit principiului echitatii, in afara de situatia in care, in materia arbitrajului, partile ar solicita judecata in echitate[6].

d.       Judecatorul nu incalca principiul separatiei puterilor in stat interpretand legea atunci cand ea este obscura sau ambigua, deoarece face acest lucru tocmai pentru a determina vointa reala a legiuitorului. Este adevarat ca judecatorul nu creeaza legea, ci numai o aplica la un caz concret dar nu este vorba de o aplicare automata. Judecatorul poate interpreta legea realizand un echilibru intre litera si spiritul acesteia. De cele mai multe ori judecatorul este obligat sa interpreteze textul de lege si sa il adapteze la ipoteze pe care legiuitorul nu si le-a imaginat dar care au aparut in cazuistica sa. Chiar Curtea Constitutionala a admis ca legiuitorul poate fi uneori mai restrictiv, obligand pe judecator sa fie mai apropiat de lege, dar poate prefera, tinand seama de diversitatea si complexitatea relatiilor sociale, o redactare mai generala a legii, fara a intra in detalii, impunand judecatorului sa determine semnificatia concreta in raport cu datele spetei pe care o solutioneaza[7].

e.   In activitatea de infaptuire a justitiei, judecatorul nu este tinut de precedentele solutii adoptate de instantele judecatoresti in alte spete similare, solutia sa urmand a se raporta numai la textele legale aplicabile cauzei. In dreptul nostru, bazat pe traditia romano-germanica precedentul judiciar nu reprezinta izvor de drept, motiv pentru care autoritatea ce emana dintr-o jurisprudenta creata in legatura cu o anumita situatie juridica nu poate sta la baza motivarii unei hotarari judecatoresti. Pentru asigurarea unei unitati de jurisprudenta pe intreg teritoriul tarii, Inalta Curte de Casatie are dreptul ca pe calea recursului in interesul legii sa stabileasca asupra modului de interpretare a legii in cazul unor chestiuni de drept ce au primit solutii diferite din partea instantelor judecatoresti. Dezlegarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie asupra problemelor de drept rezolvate este obligatorie pentru toate instantele judecatoresti. Aceasta prevedere a condus pe unii autori la ideea ca jurisprudenta ar constitui un izvor subsidiar de drept sau izvor indirect de drept[8]. Apreciez ca obligativitatea solutiilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie in Sectii Unite in scopul asigurarii unei interpretari unitare a legii in acele cazuri in care instantele au pronuntat solutii diferite nu este de natura sa conduca la concluzia ca jurisprudenta ar fi izvor de drept si nici sa puna in pericol bazele continentale ale sistemului nostru de drept . Este de observat in cazul recursului in interesul legii, instanta suprema nu face decat sa interpreteze legea atunci cand a fost sesizata ca in legatura cu aplicarea acesteia instantele judecatoresti au pronuntat solutii diferite. Instanta suprema nu intervine asupra legii si nu efectueaza o corectare a acesteia, adica nu dispune contra legem si nici extra legem. Obligativitatea dezlegarii date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in prinvinta chestiunilor de drept pe calea recursului in interesul legii nu afecteaza principiul potrivit caruia judecatorii nu sunt tinut de precedent ci aplica numai legea in fiecare caz in parte. Recursul in interesul legii nu vizeaza un caz anume ci numai un mod unitar de interpretare a unui text de lege. Judecatorul este tinut numai de modul de interpretare considerat a fi corect de catre judecatorii instantei supreme dar sunt liberi ca, in raport de acest mod de interpretare, sa aprecieze in fiecare caz in parte aplicarea respectivului text legal in functie de situatia de fapt si de drept ce caracterizeaza speta respectiva . Recent, pornind de la doua decizii date in recursuri in interesul legii de catre instanta suprema , Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul existentei unui conflict conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlament si Guvern, pe de alta parte. S-a aprecita ca in exercitarea atributiilor prevazute de articolul 126 alineatul 3 din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor, consacrat de articolul 1 alineatul 4 din Constitutia Romaniei insa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.

f.   Judecatorul nu poate sa se pronunte in legatura cu constitutionalitatea unui text de lege. Aceasta revine in competenta Curtii Constitutionale. Potrivit art.146 lit.d din Constitutie, Curtea Constitutionala se pronunta asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial[12].

g.       Judecatorul are dreptul sa verifice in mod direct daca legea romana este in concordanta cu tratatele internationale privind drepturi fundamentale ale omului la care Romania este parte, in caz contrar urmand a prevala acestea din urma. Daca insa se invoca necostitutionalitatea prevederilor unui tratat sau altor acorduri internationale numai Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte, conform art.146 pct.b din Constitutie.

h.       Judecatorul are dreptul sa verifice in mod direct concordanta dintre legea romana si o reglementare europeana care se impune cu precadere. 

Legislativul nu poate solutiona aspecte cu caracter litigios intervenite in societate si nici nu are dreptul sa intervina in actul de infaptuire a justitiei[13].

In general, procesele au ca obiect recunoasterea unor drepturi preexistente sesizarii instantelor, astfel incat aparitia unei noi legi in cursul solutionarii litigiului nu ar trebui sa aiba influenta asupra solutiei judecatorului. Aceasta se va raporta va situatia de drept aplicabila litigiului fara a se putea folosi de legile intrate in vigoare in cursul procesului astfel ca legiuitorul nu va putea sa influenteze solutiile prin exercitarea propriei atributii de legiferare.[14]. Potrivit Constitutiei legile nu retroactiveaza, in afara de legea contraventionala sau penala mai favorabila. In acest context trebuie amintit ca nu sunt acceptate nici legile interpretative sau legile de validare in masura in care prin acestea s-ar aduce atingere autoritatii de lucru judecat.

In mod cu totul exceptional legislativul poate influenta activitatea de infaptuire a justitiei

a.  Amnistia conduce la stingerea procesului penal si chiar a pedepsei pronuntate de instanta de judecata.

b. Avizul dat de Camera Deputatilor in cazul cererii procurorilor de a incepe urmarirea impotriva unui parlamentar[15]. Acest aviz a creat vii dezbateri in ultima perioada, atat societatea civila cat si reprezentanti ai puterii executive afirmand in nenumarate randurio ca Parlamentul se foloseste de textele ce reglementeaza imunitatea pentru a proteja pe unii parlamentari de inceperea urmarii penale impotriva lor. Nu doresc sa comentez situatii concrete ivite in practica deoarece analiza lor chiar si strict doctrinara ar putea sa capete conotatii de ordin politic. In plus, febra evenimentelor nu a trecut iar o pozitie transanta in legatura cu aceste cazuri ar putea fi catalogata imediat drept atitudine politica. Cu toate acestea discutiile aprinse pe aceasta tema si implicarea in aceste discutii a persoanelor care, desi formatori de opinie, sunt total profani in legatura cu stiinta dreptului, obliga la unele precizari. In primul rand trebuie recunoscut ca avizul cerut Camerei reprezinta un amestec direct si evident in activitatea judiciara, rezultatul fiind acela ca pe durata mandatului parlamentarul nu poate fi urmarit penal pentru orice fel de fapte care nu au nicio legatura cu activitatea politica. In al doilea rand, trebuie mentionat ca aceasta imixtiune a fost acceptata in mai multe regimuri cu democratie consolidata, fiind apreciat ca reprezinta o garantie a exercitarii mandatului si nu un privilegiu al persoanei. In al treilea rand, imunitatea stabilita la nivel constitutional nu impiedica activitatea organelor de cercetare sau urmarire penala ci numai masuri care afecteaza liberatatea sau inviolabilitatea parlamentarului, respectiv retinerea, arestarea sau perchezitia. In ultimul rand, imunitatatea in forma consacrata de Constitutie este regula iar ridicarea imunitatii reprezinta o masura de exceptie iar nu invers, ceea ce presupune ca pentru admiterea ridicarii imunitatii trebuie sa existe motive serioase iar nu simple banuieli. In acest context s-a aratat si ca solutia revocarii masurii retinerii de catre puterea legiuitoare se inscrie in spiritul separatiei si echilibrului puterilor in stat, astfel ca in situatia in care puterea judecatoreasca devine abuziva, invetand infractiuni flagrante pentru a putea fi arestati parlamentarii, Parlamentul sa aiba parghia constitutionala prin care sa stabileasca echilibrul in mecanismul statal .

c.  Nu este de neglijat influenta pe care legislativul o are asupra puterii judecatoresti prin faptul ca el este cel organizeaza in totalitate sistemul judiciar cu limitarile determinate de principiile cuprinse in Constitutie si in tratate sau conventii internationale la care Romania este parte si cel care aproba bugetul de stat in care este inclusa sa suma de urmeaza a se repartiza instantelor judecatoresti. Administrarea sumei stabilite prin bugetul anual se afce deocamdata de catre Ministerul Justitiei, ca ordonator principal de credit. Desigur ca influenta in acest mod este indirecta si desprinsa de o cauza concreta. Cu toate acestea nu trebuie ignorat faptul ca independenta justitiei poate fi afectata de factorul material, asa cum voi arata in prezenta lucrare. Aici intervine ceea ce doctrina a desemnat ca fiind marele paradox al judecatorului, el fiind chemat sa controleze celelalte puteri dar depinzand totodata de ele.