Sistemul institutional romanesc

SISTEMUL INSTITUTIONAL ROMANESC

Dupā parcurgerea acestei teme veti Invāta:

. Guvernul - Intre parlament si presedintie

. Alcātuirea si modul de functionare a guvernului

. Raporturile dintre guvern si presedinte

_{. Raporturile guvernului cu parlamentul}

Sistemului institutional reprezintā ansamblul relatiilor dintre diferitele puteri si autoritāti ale statului. In functie de atributiile ce revin fiecārei autoritāti publice pot fi distinse autoritatea deliberativa, Indeplinind In principal functia legislativā, autoritatea prezidentiala, Indeplinind In special functia de mediere Intre puterile statului, precum si Intre stat si societate, de reprezentare a statului roman si de garant al independentei nationale si al integritātii teritoriale a tārii si autoritatea guvernamentala, avand ca functie principalā asigurarea Infāptuirii politicii interne si externe a tārii si exercitarea conducerii generale a administratiei publice. In raport cu specificul si nivelul de competentā unele autoritāti sunt centrale (Parlamentul, Guvernul) sau locale (Consiliul local, Primāria).

Sub aspect functional relational autoritātile publice sunt rezultatul unui proces In mai multe etape. Intr-o primā etapā corpul electoral alege prin sufragiu universal, egal, direct, secret si liber exprimat membrii celor douā camere ale parlamentului.

Ca urmare a constituirii unei noi majoritāti parlamentare si In conformitate cu procedurile constitutionale

Presedintele intervine Intr o a doua etapā prin desemnarea unui candidat pentru functia de Prim ministru.

A treia etapā constā In investirea Guvernului de cātre Parlament In sedintā comunā a celor douā Camere prin acordarea votului de Incredere. Dacā votul de Investiturā a fost acordat Presedintele procedeazā la numirea Guvernului.

Alte relatii privesc revocare din functie. Parlamentul, In sedinta comunā a celor douā Camere, poate suspenda din functie pe Presedintele Romaniei, In cazul sāvarsirii unor fapte grave prin care Incalcā prevederile Constitutiei. Parlamentul poate, de asemenea, sā cearā trimiterea In judecatā a Presedintelui pentru Inaltā trādare. In ce priveste guvernul Parlamentul poate face uz de o procedurā opusā votului de Incredere, motiunea de cenzurā, prin care, In conditiile acceptārii ei prin vot, se retrage Increderea acordatā Guvernului. Atat votul de Incredere, cat si motiunea de cenzurā, pot fi rezultatul deliberat al actiunii guvernamentale exprimate prin angajarea rāspunderii In fata Camerei Deputatilor si a Senatului, asupra unui program, a unei declaratii de politicā generalā sau a unui proiect de lege.

Un alt aspect important si controversat al relatiilor institutionale Il reprezintā delegarea legislativā. Parlamentul poate decide, printr o lege specialā de abilitare, delegarea legislativā In favoarea Guvernului.

La randul sāu Guvernul interactioneazā cu Parlamentul prin cateva mijloace specifice: exercitā dreptul la initiativā legislativā; poate solicita delegarea legislativā pentru emiterea de ordonante si trebuie sā solicite aprobarea Parlamentului pentru ordonantele de urgentā emise; poate provoca" un vot de Incredere implicit sau o motiune de cenzurā, angajandu si rāspunderea In fata Parlamentului; poate solicita Parlamentului adoptarea unor proiecte de legi In procedurā de urgentā; membrii Guvernului au acces la lucrārile Parlamentului

Intre cele douā Camere existā relatii caracteristice reglamentate prin regulamente speciale: organizarea unor sedinte comune; transmiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative de la o Camerā la cealaltā In vederea dezbaterii si eventualei lor adoptāri; constituirea comisiei paritare pentru declansarea proceduri de mediere, atunci cand una din Camere adoptā un proiect de lege sau o propunere legislativā Intr o redactare diferitā de cea aprobatā de cealaltā Camerā.

De asemenea Intre Presedintele Republicii si Guvern sunt stabilite forme specifice de interactiune: Presedintele poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importantā deosebitā; el poate participa la sedintele Guvernului, caz In care prezideazā acele sedinte; Primul-ministru contrasemnea zāunele dintre decretele emise de Presedintele Romaniei, angajandu-si astfel propria rāspundere politicā.

GUVERNUL INTRE PARLAMENT SI PRESEDINTIE

Desi problema separatiei puterilor In stat are o istorie lungā nu se poate afirma cā s a cristalizat o conceptie unitarā In aceastā privintā, cu toate cā In practica statelor democratice principiul functioneazā sub diferite forme. Cele mai Intalnite critici acuzā artificialitatea si datarea teoriei In perioada luptelor Impotriva absolutismului monarhic al secolelor XVII lea si al XVIII lea. Pentru acesti puristi" nu se poate sustine existenta In realitatea politicā a statelor a diferentierii Intre puteri.

Unitatea de esentā a puterii, definitā a fi de naturā politicā, In virtutea teoriei cā politicul Isi manifestā preeminenta In raport cu celelalte aspecte ale guvernārii statelor, fiind la baza actului legiferārii si putand controla actiunile justitiei, este consideratā a fi reprezentatā de posibilitatea de a obtine de la o persoanā sau un grup de persoane o reactie scontatā, fie cā aceasta este acceptatā sau impusā. Ca urmare, separatia puterilor nu ar porni de la un fapt real, ci ar urmāri limitarea abuzurilor si controlul relativ al actiunii guvernelor.

In fapt, notiunea de putere politicā este o abstractie, o constructie lingvisticā care denumeste o serie de actiuni individualizate de influentare a diferitelor persoane, grupuri sau a colectivitātii. Avem de a face nu cu o putere, ci cu puteri de tipuri de intensitati diferite: puterea de a emite legi, puterea de a executa legi, puterea de a initia proiecte de legi, de a numi, de a elabora ordonante si hotārari etc.

In māsura In care aceste puteri sunt precis definite, astfel Incat sā nu continā ambiguitāti sau concepte vagi, si sunt repartizate la institutii si autoritāti diferite, astfel Incat fiecare sā detinā puteri de o intensitate egalā, se poate stabili un echilibru Intre puteri, evident instabil si legat de persoanele care Il detin. Posesorii acestor puteri devin purtātorii unor interese specifice care au drept consecintā comportamente distincte si duc la exercitarea unui anumit control asupra posesorilor altor tipuri de puteri cu care intrā In concurentā. Atunci cand persoanele investite cu putere dovedesc slābiciuni sau pot fi supuse presiunilor sau santajelor, interesul specific este Inlocuit cu dorinta de conservare si, evident, puterea In cauzā se diminueazā, apārand astfel un dezechilibru. Insā atata vreme cIt asupra limitelor impuse prin conventie juridicā nu se intervine, pericolul de cronicizare a abuzului de putere este remediabil. In centrul preocupārilor privind controlul puterilor s-a aflat de la Inceput guvernul, care prin parghiile sale coercitive, se dovedeste a fi cel mai predispus spre exces. Adeptii acordārii unor puteri sporite guvernelor incrimineazā In special riscul crizei de autoritate si al aparitiei dezordinilor, pe cand adversarii acestora au In vedere excesul si abuzul ce pot apare, datoritā naturii corupātoare a puterii, In actiunea de guvernare. In subsidiar, divergentele In aceastā privintā pornesc de la o evaluare eticā a naturii umane de o manierā bivalentā, considerandu se fiinta umanā fie cu precādere bunā, fie In mod irevocabil Inclinatā spre rāu.

In teoria clasicā a separatiilor puterilor In stat, puterile guvernamentale sunt reunite In notiunea de Executiv, care ar defini puterea de a pune In aplicare, de a executa" legislatia. Termenul de Executiv nu este pe deplin satisfācātor deoarece organele politice, denumite astfel, altele decat Parlamentul sau organele judecātoresti nu se mārginesc doar la a executa legile, ci asigurā directia generalā a politicii statutului, potrivindu-li se termenul de guvernanti, pe cand parlamentul asigurā mai degrabā o functie de control si delimitare

Practic, pentru cazul concret al Romaniei, existā douā categorii de guvernanti: Presedintele si Guvernul, Intre aceste douā autoritāti existInd o anumitā dualitate care face ca regimul politic romanesc sā fie definit ca unul semiprezidential, deoarece seful statului nu are doar un rol pur onorific, ci puteri reale pe care le poate exercita In raport cu Parlamentul prin intermediul mesajelor, prin posibilitatea dizolvārii camerelor legislative, In raport cu Curtea Constitutionalā prin numirea unui numār de judecātori ai acesteia, In raport cu Guvernul sau Impreunā cu acesta, precum si prin dreptul de a recurge la referendum.

Pe  de altā parte, In māsura In care precedentul constituit de simultaneitatea alegerilor legislative si prezidentiale din septembrie 2 devine cutumā, iar repetarea experientei In 6 si 0 Intāreste aceastā ipotezā, posibilitatea ca Intre Presedinte si grupul majoritar din cele douā Camere sā existe afinitāti politice si interese comune este crescutā. Pot apare deci influente fie dintr o directie, fie din alta, In functie de conjunctura politicā si de raportul de forte. Guvernul devine astfel rezultatul vointei comune a Presedintelui si Parlamentului si este de presupus cā doar cu greu si ar putea exercita mandatul fārā Increderea Sefului Statului.

ALCATUIREA SI MODUL DE FUNCTIONARE A GUVERNULUI

Conform Constitutiei Romaniei din 1 Guvernul reprezintā, Impreunā cu Parlamentul, Presedintia, administratia publicā si autoritātile judecātoresti o autoritate publicā. Activitatea si alcātuirea Guvernului Romaniei se bazeazā pe reglementārile constitutionale si pe Legea / 0 la care se adaugā Hotārarile de Guvern ce completeazā structura acestuia.

Guvernul este alcātuit din Primul Ministru, ministri de stat, ministrii si secretari de stat, membri ai Guvernului. Este vorba de un organ colectiv, deoarece puterea de decizie a Guvernului se exercitā sub formā colectivā In cadrul Sedintelor de Guvern. Legea / , defineste Guvernul ca organ central al puterii executive, care exercitā, In conformitate cu legea, administratia publicā pe tot teritoriul tārii". Sedinta de Guvern este functia guvernamentalā cea mai importantā juridic, deoarece reprezintā cadrul In care se dezbat si se decid ordonante si hotārari guvernamentale. O serie de puteri ale Guvernului nu pot fi exercitate decat In sedintele de Guvern sau ca urmare a deliberārilor din acestea: aprobarea proiectelor de legi, ordonante sau hotārari, autorizarea Primului Ministru de a angaja responsabilitatea Guvernului In fata Parlamentului.

In sens larg, prin sedinta Guvernului se exercitā puterile atribuite acestuia prin Constitutie, exceptand cazurile In care existā alte dispozitii. Articolul 6 al Legii / 0 stipuleazā ca obligatorie prezenta a cel putin jumātate plus unu din membrii Guvernului pentru a se putea exercita functia de decizie colectivā.

Ministrii au putere de decizie personalā asupra departamentului ministerial pe care Il conduc. Dar, politic vorbind, ei aplicā In sectorul lor deciziile luate de ansamblul Guvernului. Dealtfel, o influentā

politicā realā au mai ales ministrii membri ai Biroului Executiv. Biroul Executiv al Guvernului are ca

obiectiv rezolvarea operativā a unor probleme curente ale guvernārii si urmārirea punerii In aplicare a dispozitiilor guvernamentale, fiind compus din Primul Ministru, ministrii de stat, ministrii de finante, de interne, al apārārii si de justitie

Primul Ministru este seful real al Guvernului, In acest punct prevederile Constitutiei fiind foarte clare, afirmand cā acesta conduce Guvernul si coordoneazā activitatea acestuia". Seful Guvernului convoacā si prezideazā sedintele Cabinetului si ale Biroului Executiv, semneazā ordonantele si hotārarile aprobate In timpul dezbaterilor, contrasemneazā decretele prezidentiale cand este cazul. Dacā Presedintele tārii asistā la sedintele de Guvern nu si la cele ale biroului executiv), atunci acesta prezideazā automat deliberārile.

Din perspectiva importantei functiilor In stat, Primul Ministru urmeazā imediat dupā Presedintele republicii, presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor. Ca influentā, urmeazā In ierarhia guvernamentalā ministrii de stat, care sunt Insārcinati cu coordonarea activitātii anumitor domenii, fārā a ocupa In mod obligatoriu un portofoliu ministerial. In cazul In care un ministru de stat dirijeazā un departament ministerial, acesta are un rang si o autoritate superioare ministerului pe care Il conduce. Titulatura functiilor In cadrul Guvernului variazā si exprimā prioritātile politice ale fiecārui prim ministru si sprijinul pe care acesta Il poate revendica. Este grāitoare In aceastā privintā dublarea functiei de Ministru de Stat cu un portofoliu.

Independentei totale a Presedintelui fatā de Parlament si fatā de Guvern i se opune dependenta relativā a Guvernului In raport cu aceste douā autoritāti publice, care Impreunā au roluri specifice In numirea sau In revocarea cabinetului. Presedintele desemneazā candidatul la functia de Prim Ministru, iar acesta alcātuieste Guvernul, de presupus nu fārā o prealabilā consultare a Sefului statului. Dar atat Presedintele, cIt si Primul Ministru au o libertate de alegere limitatā de acordarea Increderii de cātre Camerele legislative, astfel cā atat nominalizarea Premierului, cIt si alcātuirea Guvernului trebuie sā fie susceptibile de a primi acordul majoritātii deputatilor si senatorilor.

Revocarea Guvernului este consecinta unui vot de neIncredere al parlamentului, rezultat al unei motiuni de cenzurā depusā de cel putin o pātrime din senatori si deputati (art 2 al Constitutiei), sau ca urmare a angajārii rāspunderii de cātre Guvern asupra programului sāu, a unei declaratii de politicā generalā sau a unui proiect de lege art.

Termenul Cabinet are mai multe acceptiuni. In cazul de fatā, el are In vedere Guvernul, desi In mod oficial aceastā denumire nu este utilizatā In Constitutia din . In Franta, Consiliul de Cabinet desemneazā reuniunea tuturor ministrilor si secretarilor de stat cu rol de pregātire a deciziilor, dar prin Cabinet sunt desemnate uneori guvernele reduse numeric.

In cazul In care motiunea de cenzurā este votatā ori dacā Guvernul nu a reunit majoritatea asupra textului pentru care si a angajat responsabilitatea, Primul Ministru va prezenta demisia sa presedintelui, care va angaja consultāri In vederea alcātuirii unei noi echipe guvernamentale.

Presedintele poate cere Parlamentului un nou vot de Incredere asupra Guvernului si dacā cele douā camere resping de cel putin douā ori cererea de investire, se poate recurge la dizolvarea acestora (art.89). Prin amenintarea cu dizolvarea, Seful Statului ar putea obtine sprijinul majoritātii parlamentarilor, dar In conditiile In care acestia sperā In alegeri legislative favorabile sansele de mentinere a Guvernului dincolo de data validārii scrutinului sunt nule.

Cat priveste incompatibilitātile, pozitia de membru al Guvernului nu poate fi detinutā In cumul cu o altā

functie publicā de autoritate (exceptand pe cea de membru al Parlamentului) si, de asemenea, cu o functie de reprezentare profesionalā salarizatā In cadrul organizatiilor cu scop comercial.

RAPORTURILE DINTRE GUVERN SI PRESEDINTE

In afara acestor puteri, care sunt exercitate In comun de Presedinte si de Parlament In raport cu Guvernul, Intre Seful statului si echipa guvernamentalā existā o serie de legāturi care fac ca dualitatea dintre aceste douā categorii de guvernanti sā se estompeze In anumite privinte, iar In altele sā genereze ambiguitāti. Aceste legāturi iau forma , In general a relatiilor dintre Presedinte si Primul Ministru, care are drept de contrasemnāturā asupra unora din decrete prezidentiale, rezultand o serie de puteri comune In domeniul politicii externe, apārārii nationale, In acordarea gratierii sau conferirea decoratiilor si a titlurilor de onoare. Conform articolului 7 din Constitutie Presedintele are prioritate In ceea ce s ar putea defini ca domeniul sāu rezerva: politica externā, apārarea nationalā si ordinea publicā. Practicarea efectivā a acestor puteri se loveste Insā de tipul de sprijin pe care Presedintele Il poate revendica. Existenta majoritatii prezidentiale asigurā presedintelui o largā marjā de manevrā, pe catā vreme coabitarea absoluta sau relativa Ii limiteazā sfera de influentā. Desi nu este prevāzutā In textul constitutional majoritatea prezidentialā pe care Seful statului se poate baza In Parlament permite exercitarea unei largi influente politice. Coabitarea absolutā presupune cā majoritatea guvernamentalā este compusā din reprezentantii curentelor adverse Presedintelui care astfel nu beneficiazā de nici un suport parlamentar, pe cand coabitarea relativā este rezultatul unei coalitii guvernamentale din care fac parte si concurenti si adversari politici ai Sefului statului.

Presedintele reprezintā statul In relatiile externe si, In aceastā calitate, el Incheie tratate internationale care au fost negociate anterior de Guvern prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe sau a altor departamente interesate, si sub rezerva ratificārii lor de cātre Parlament. La propunerea Primului Ministru Presedintele, acrediteazā sau recheamā reprezentantii diplomatici ai Romaniei sau Infiinteazā, desfiinteazā si stabileste statutul misiunilor diplomatice din strāinātate. In calitatea sa de comandant al fortelor armate si de presedinte al Consiliului Suprem de Apārare a Tārii, Seful statului are o serie de atributii militare pentru realizarea cārora colaboreazā cu Premierul, care este totodatā si vicepresedintele acestui organism.

Primul Ministru are drept de contrasemnāturā In problema mobilizārii partiale sau generale a armatei, care In cazuri exceptionale va fi supusā ulterior aprobārii Parlamentului, dar nu la mai mult de 5 zile de la luarea deciziei. Sunt de asemenea supuse contrasemnārii māsurile luate In caz de agresiune armatā pentru respingerea agresorului. Si tot In domeniul militar, Premierul contrasemneazā decretele privind acordarea gradelor de maresal, general sau amiral.

In afara procedurii de numire a Guvernului, In urma votului de Incredere al Parlamentului, presedintele este investit si cu dreptul de a numi, In caz de remaniere guvernamentalā sau de vacantā a postului, la propunerea Primului Ministru, pe unii membrii ai Cabinetului (art. 5 al Constitutiei). Dupā cum au dovedit remanierile guvernamentale de dupā august 3 ale guvernului Vācāroiu, ca si cele din decembrie 7 sau ianuarie 999 asupra acestui punct existā divergente de opinie alimentate de prevederile ambigue privind interimatul functiei de ministru ale art. , alin , cumulat cu art 5 din Constitutie, care dupā unii, ar putea fi interpretat In sensul cā, In urma revocārii, la propunerea Sefului Guvernului, ar urma sā se exercite un interimat de 5 de zile. Disputa a fost In general solutionatā In sensul art.85, care prevede cā Premierul poate propune si Presedintele poate numi ministrii In caz de remaniere, fārā a mai consulta Parlamentul, urmand ca In alte cazuri sā se stabilesc interimatul functiei (demisie, incompatibilitate, pierderea drepturilor electorale, deces etc.). In decembrie 7 tendinta paralmentaristā a fost mai puternicā remanierea guvernului Ciorbea realizandu se prin consultarea legislativului. Dar acest interludiu ce pārea sā indice o scādere a influentei prezidentiale a fost depāsit In ianuarie 9 cand numirea ca Ministru de Interne a lui Constantin Dudu Ionescu s a fācut, In conditii de urgentā, fārā consultarea Parlamentului. Implicit s a Intārit tendinta de prezidentializare a regimului politic romanesc. Presedintele poate consulta Guvernul In probleme de urgentā sau de importantā deosebitā, Insā nu rezultā cā pot fi impuse prin aceasta solutii cu caracter obligatoriu echipei guvernamentale. Atat prin dreptul de consultare, cIt si prin prezidarea sedintelor de Guvern la care este prezent, ori prin sprijinul oferit In cazul unui vot de neIncredere, se exprimā posibilitatea Sefului statului de a influenta indirect actiunile sau deciziile guvernamentale.

RAPORTURILE GUVERNULUI CU PARLAMENTUL

Parlamentul Isi manifestā In raport cu activitatea guvernamentalā atributiile sale de control si de delimitare, desi Intre cele douā autoritāti publice partenariatul este mai degrabā regula, asistand un acord Intre actul de decizie guvernamental si sprijinul majoritātii parlamentare.

Membrii Guvernului pot asista la sedintele celor douā Camere, prezenta devenind obligatorie atunci cand existā o solicitare In acest sens legatā de interpelārile parlamentarilor sau de informatiile si documentele cerute de plenul adunārilor ori de comisiile parlamentare. Cererile de informare sau interpelārile sunt trimise celor interesati prin intermediul aparatului de lucru al ministerului pentru relatia cu parlamentul. In ceea ce priveste interpelārile privind directia generalā a politicii Guvernului, rāspunsul este de competenta Premierului.

In teorie, un Guvern Isi poate exercita atributiile pe parcursul unei legislaturi parlamentare, dar In practicā putine guverne reusesc acest lucru. Una din modalitātile cele mai utilizate pentru Inlāturarea guvernelor, ori pentru uzarea lor este motiunea de cenzurā, care poate fi initiatā In legāturā cu anumite aspecte ale politicii guvernamentale sau ca urmare a angajārii rāspunderii - procedurā prin intermediul cāreia Primul Ministru cheamā la ordine parlamentarii majoritātii In cazul unor diferende In probleme considerate vitale pentru linia politicā a cabinetului.

Formā a luptei parlamentare dintre majoritate si opozitie, motiunea de cenzurā reuseste foarte rar sā determine cāderea guvernelor, dar slābeste pozitia acestora In fata partenerilor de coalitie, a sindicatelor sau a opiniei publice. In cazul regimurilor multipartidiste, cum este situatia In Romania, majoritātile sunt rezultatul coalizārii pe bazā principalā sau de oportunitate a mai multor grupāri politice, iar motiunile de cenzurā sunt modalitāti tactice de evaluare a solidaritātii si gradului de cooperare dintre partidele parlamentare majoritare. Pentru a se limita numārul de socuri ce pot fi resimtite de echipele guvernamentale eterogene ale coalitiilor, motiunile de cenzurā nu pot fi initiate decat o singurā datā pe parcursul unei sesiuni parlamentare de cātre aceiasi semnatari (art 2 al Constitutiei). In practica parlamentarā romaneascā s a manifestat ca modalitate auxiliarā a cenzurii motiunii simple sau a motiunii de cenzurā initiatā In cadrul sesiunilor extraordinar.

Puterea de initiativā legislativā este Impārtitā Intre Guvern, cele douā Camere sau cel putin de cetāteni, dar In realitate, ea este exercitatā In cvasitotalitate de cātre Cabinet. Pentru introducerea proiectelor de lege pe ordinea de zi a Camerelor, In functie de prioritātile Guvernului, este abilitat responsabilul pentru relatia cu Parlamentul (In functie de conjuncturā ministru sau secretar de stat, ceea ce demonstreazā diferita abordare a relatiei cu Parlamentul In functie de contextul politic). Cel mai curent repros care se adreseazā Parlamentului este legat tocmai de ritmul redus de adoptare a proiectelor de lege, dar Parlamentul este un organ deliberat si dacā atunci cand este ales Intre alternative limitate majoritātile pot fi frecvente, cand numārul de optiuni este mare nu existā nici un motiv sā se formeze o majoritate In

favoarea fiecāreia dintre ele . Deciziile de tip majoritar nu sunt cele mai potrivite pentru astfel de situatii, deoarece consensul este, dacā nu imposibil, In orice caz greu de realizat.

Slaba productivitate legislativā este argumentul invocat pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonante. In fond este vorba de o manierā prin care Parlamentul Incearcā sā eludeze o parte din responsabilitatea sa In probleme In care costul politic este mare si repercusiunile asupra proximelor alegeri pot fi nefavorabile. Constitutia Romaniei, la art , stabileste existenta a celor rezultate ca urmare a unor

legi speciale de abilitare, sau a ordonantelor de urgentā emise In cazuri exceptionale, care intrā In vigoare

dup depunerea lor spre aprobare la Parlament. Delegarea legislativā prin abilitarea Guvernului de a emite ordonante are o valabilitate restransā la o perioadā strict delimitatā, ordonantele putere panā la Implinirea termenului de abilitare, dacā la aceea datā nu au fost aprobate de Parlament. Procedura ordonantelor a fost folositā Incepand cu guvernul Stolojan, continuand cu guvernele Vācāroiu, Ciorbea, Vasile si Isārescu din motive de eficientā a activitātii guvernamentale. Impotriva acestor practici a fost invocat art 5 alin 1 al Constitutiei In Parlamentul este desemnat drept unica autoritate legiuitoare a tārii. Conform acestui punct de vedere, legiferarea prin parlament trebuie sā constituie regula, iar cea prin ordonante exceptia. Obiectia are ca temei temerea cā Guvernul s ar putea transforma Intr un organ de planificare economicā si legislativā. Pericolului scāpārii de sub control a echipelor guvernamentale din motive de optimizare a activitātii lor i se poate contrapune delegarea doar a atributiilor legate de detalii" problemele de principiu fiind rezervate dezbaterilor parlamentare.

Practica guvernārii dupā 7 a transformat ordonanta de urgentā Intr o situatie curentā. Aceastā procedurā a limitat In mod categoric influenta Parlamentului, subliniind In fapt rolul determinant al partidelor politice, reprezentate atat In cele douā Camere cat si In Guvern, In definirea practicilor politice. In fapt locul si rolul partidelor politice a crescut permanent In interiorul regimului politic romanesc, voluntarismul liderilor prezenti In Guvern imprimand un caracter vag guvernamentalist, inducand o situatie conflictualā Intre institutia guvernamentalā si cea prezidentialā.

In regimul politic si constitutional inaugurat de Constitutia din 1 Guvernul are puteri Insemnate, desi limitate prin controlul parlamentar si influenta prezidentialā, care fac ca responsabilitatea acestuia In conturarea liniei generale a politicii statului sā fie de primā importantā.

Raportul de forte la nivelul coalitiei majoritare si conjuncturile politice, economice sau sociale fluide pot influenta echilibrul puterilor prin stabilirea unui grad de dependentā crescutā sau unor dezechilibre Intre diversi posesori ai puterilor si Intre institutiile pe care acestia le reprezintā, cu accent pe relatia Parlament - Guvern.

Rolul Presedintelui, important In impunerea unei linii politice generale datoritā alegerii sale prin vot universal dar si puterile acordate acestuia prin Constitutie, conferā posibilitatea implicārii, In situatii delicate, In sustinerea uneia sau alteia din pārti. Dar arbitrul absolut In ultimā instantā ar trebui sā fie cetāteanul, constient de interesul sāu si de forta implicitā a votului liber exprimat.