Uniunea Europeana. Sistemul institutional.

Uniunea Europeana. Sistemul institutional

In doctrina se spune deseori ca sistemul juridic comunitar are calitatea de ordine juridica - reprezentand un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri care le fac apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, atunci cand este cazul, incalcarile - el deosebindu-se in mod fundamental atat de dreptul national - o data prin faptul ca reglementeaza pe langa alte raporturi si raporturi interstatale si apoi prin faptul ca dreptul comunitar se caracterizeaza prin suprematia sa in raport cu dreptul national si prin aplicarea sa directa in statele membre ale Comunitatii - cat si de ordinea juridica internationala pentru ca daca aceasta este fondata pe ideea de cooperare, ordinea comunitara are ca obiectiv realizarea unui proces de integrare, pentru indeplinirea careia statele membre si-au limitat, in unele domenii, suveranitatea[1].

Stabilitatea si echilibrul intregului sistem institutional comunitar, in variatele raporturi juridice stabilite fie intre institutii, fie intre institutii si statele membre sunt asigurate prin aplicarea constanta a urmatoarelor principii:

- principiul suprematiei dreptului comunitar - conform caruia dreptul comunitar va fi aplicat cu prioritate fata de normele nationale indiferent daca acestea au intrat in vigoare anterior sau dupa intrarea in vigoare a tratatelor comunitare[2];

- 'principiul efectului direct al dreptului comunitar conform caruia normele de drept comunitar devin in mod direct aplicabile in momentul in care un stat devine membru al Comunitatii;

- principiul nediscriminarii pe criterii de sex si nationalitate;

- principiul asigurarii protectiei drepturilor omului in Comunitate;

- principiul raspunderii statelor membre fata de nation alii lor pentru incalcarea dispozitiilor de drept comunitar (care presupune, conform Curtii Europene de Justitie, indeplinirea urmatoarelor conditii: sa existe o dispozitie legala comunitara care sa confere drepturi persoanelor fizice si juridice din Comunitate iar incalcarea adusa de statele membre sa afecteze aceste drepturi; persoanele afectate sa fie in masura sa dovedeasca existenta prejudiciului precum si relatia de cauzalitate intre incalcare si prejudiciul propus)'[3].

In raport de functiile indeplinite, de competentele generale cu care au fost dotate, institutiile formeaza aparatul decizional comunitar in cadrul caruia intra:

- Consiliul European;

- Consiliul de ministri;

- Comisia;

- Parlamentul.

Acestor institutii li se alatura o serie de organe complementare ce au rol consultativ: Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor.

Pe langa institutiile mai inainte amintite - care pot fi numite Institutii Politice - exista institutii dotate cu puteri de control care functioneaza in domeniul juridic (Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta) si financiar (Curtea de Conturi).

In realizarea mecanismului financiar al Uniunii Europene intervin organe cu caracter tehnic: Banca Europeana de Investitii si Banca Centrala Europeana.

Vom observa din scurta expunere a statutului juridic al institutiilor - adica rolul si pozitia lor in constructia comunitara - ca ele sunt concepute potrivit regulilor de drept intern, dupa modelul si potrivit principiilor dreptului public intern; asa se face ca, intocmai ca si in dreptul intern - vom vorbi despre autoritati raspunzatoare de elaborarea normelor juridice, si de autoritati raspunzatoare de executarea si respectarea regulilor de drept. La aceasta structurare s-a ajuns pornindu-se de la ideea ca institutiile, in cadrul organizatiilor internationale, sunt pur interstatale si nu dispun de puteri suficiente pentru a impune o aplicare unica si omogena a tratatelor, a caror executare ramane supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind principala cauza a asa numitei 'paralizii' a tratatelor .

Vom observa, de asemenea, ca activitatea institutiilor comunitare este guvernata de urmatoarele principii:

- principiul autonomiei de vointa, conform caruia institutiile au posibilitatea de a-si elabora regulamente proprii de organizare si functionare si de a-si numi functionari proprii[5];

- principiul atribuirii de competente conform caruia institutiile au doar acele atributii stabilite in mod extres de tratate[6];

- principiul echilibrului institutional care presupune atat separarea competentelor institutiilor europene (ceea ce inseamna ca delegarea de competente de la o institutie la alta este imposibila) cat si colaborarea, cooperarea intre institutiile UE (exista domenii in care, pentru atingerea obiectivelor propuse se prevede colaborarea intre institutii in materie normativa, de exemplu, adoptarea bugetului comunitar)[7]