Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (O.S.C.E.) este o organizatie internationala la nivel regional european, creata in mod evolutiv si avand trasaturi speciale.
Originea ei se afla in Conferinta pentru securitate si Cooperare in Europa (C.S.C.E.), o conferinta diplomatica internationala la nivel regional european, tinuta la Helsinki in anul 1975, cu participarea a 35 de state. Conferinta s-a incheiat prin adoptarea a Actului final al Conferintei de la Helsinki[1], un document international politic si juridic, fara caracter de tratat international.
Ulterior, aceasta conferinta internationala s-a transformat, potrivit dispozitiilor Actului final al Conferinei de la Helsinki, intr-un proces, prin organizarea de reuniuni periodice privind urmarile Conferintei.
Intr-o a treia etapa, in urma Reuniunii la varf de la Paris din anul 1990, prin adoptarea Cartei de la Paris pentru o noua Europa[2], se creeaza un sistem institutional permanent al acestui proces.
Finalul acestei evolutii are loc in anul 1994 si este reprezantat de transformarea intr-o organizatie internationala, O.S.C.E., in urma Reuniunii la varf de la Budapesta.[3]
Domeniul de actiune al O.S.C.E. este extrem de larg, cooperarea si securitatea in Europa, care includ o importanta dimensiune privind drepturile omului. In materia drepturilor omului insa, accentul este pus pe dimensiunea afirmativa, de consacrare a drepturilor omului, iar nu pe dimensiunea de de garantare si aparare concreta a drepturilor omului (desi aceasta a doua dimensiune nu este total absenta).
Intre trasaturile specifice ale acestei organizatii internationale, din punct de vedere formal juridic aceasta se particularizeaza prin faptul ca la baza ei nu se afla un tratat international, ci acte internationale cu caracter politic si juridic si cu valoare de soft law.
O a doua particularitate deriva din prima si ea priveste faptul ca normele juridice relative la protectia drepturilor omului nu sunt continute in tratate internatonale, ci in surse de soft law, adica in actele internationale cu caracter politic si juridic. [4](Popescu C,113)
Cea de-a treia caracteristica a O.S.C.E. este caracterul ei regional extrem de larg, fiind organizatia regionala europeana cea mai extinsa din punct de vedere geografic, cu peste 50 de membri, si care nu se limiteaza numai la statele din Europa strict geografica, ci le include si pe acelea din Europa politica (statele asiatice din Comunitatea Statelor Independente), precum si statele direct implicate in cooperarea si securitatea europeana (Statele Unite ale Americii si Canada).
Au competente in domeniul drepturilor omului atat organele cu atributii generale ale O.S.C.E., cat si organe specializate in materie.
a .Organe care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului
Organele O.S.C.E. care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului, dar care intervin in acest domeniu, sunt: Reuniunile sefilor de stat sau de guvern; Consiliul; Comitetul Inltilor Functionari.
1.Reuniunile sefilor de stat sau de guvern
Reuniunile la varf sunt organizate periodic, la ele participand sefii de stat sau de guvern din statele membre. In cadrul acestor reuniuni la varf, sunt adoptate acte internationale politice si juridice, cu valoare de soft law, care consacra drepturile omului.
2. Consiliul Ministerial
Consiliul este un organ principal al O.S.C.E., compus din ministrii afacerilor externe ai statelor membre.
Potrivit Documentului Reuniunii de la Praga a Consiliului C.S.C.E. asupra dezvoltarii ulterioare a institutiilor si structurilor C.S.C.E.[5], Consiliul poate, in scopul cresterii capacitatii O.S.C.E. de a garanta drepturile omului, democratia si statul de drept prin mijloace pasnice, sa ia masurile necesare, daca este cazul fara consimtamantul statului in cauza, in caz de violare flagranta, grava si persistenta a angajamentelor corespunzatoare din cadrul O.S.C.E. Astfel de actiuni constau in declaratii politice sau alte masuri de natura politica, aplicate in afara teritoriului statului in cauza. Aceste actiuni nu deroga cu nimic de la celelalte mecanisme existente in cadrul O.S.C.E. (Apetrei I, 194)
3. Consiliul Superior (care a inlocuit Comitetul Inaltilor Functionari)
Consiliul Superior raspunde de orientarea, coordonarea si gestionarea tuturor activitatilor OSCE. Examineaza si stabileste politica si orientarile bugetar-financiare. Anual, Consiliul Superior se intruneste ca Forum Economic la Praga. De notat ca periodicitatea reuniunilor acestei structuri, de la crearea ei prin Carta de la Paris, a fost de cel putin doua ori pe an, la care se adauga reuniuni speciale, in aplicarea mecanismului de urgenta. Ultima reuniune a Consiliului Superior a avut loc in anul 1996 la Praga. Desi nu exista o decizie formala privind desfiintarea acestei structuri, unele state participante considera inutila mentinerea acesteia, datorita existentei Consiliului Permanent.
b. Organe specializate in materia drepturilor omului
O.S.C.E. dispune de doua organe specializate in materia drepturilor omului: Biroul Institutilor Democratice si al Drepturilor Omului; Inaltul Comisar al O.S.C.E. pentru Minoritatile Nationale.
1. Biroul Institutiilor Democratice si al Drepturilor Omului
Biroul Institutiilor Democratice si al Drepturilor Omului a fost creat, sub denumirea de Biroul Alegerilor Libere, prin Carta de la Paris pentru o noua Europa.
In Carta de la Paris pentru o noua Europa, in capitolul "Structuri si institutii noi ale procesului C.S.C.E.", se prevede crearea unui Birou al Alegerilor Libere, cu sediul la Varsovia, pentru a facilita contactele si schimburile de informatii asupra alegerilor in statele participante. Reglementarea detaliata a acestei structuri institutionale este facuta in Documentul complementar referitor la punerea in aplicare a anumitor dispozitii continute in Carta de la Paris pentru o noua Europa, capitolul 1 - "Aranjamente institutionale", sectiunea G - "Biroul Alegerilor Libere".
2. Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale
O.S.C.E. a creat postul de Inalt Comisar pentru Minoritati Nationale in 1992, prin Actul Final al Summit-ului de la Helsinki, in scopul de a asigura un raspuns adecvat si rapid, tensiunilor etnice care pot sa se transforme intr-un conflict (chiar intr-un conflict armat) intr-o zona din regiunea statelor membre. Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale functioneaza ca un instrument al diplomatiei preventive: el identifica si ia masurile necesare detensionarii unor situatii conflictuale generate de tensiuni interetnice care pot pune in pericol pacea, stabilitatea unor subregiuni si a unor state membre ale organizatiei. Sediul Inaltului Comisar este la Haga, in Olanda.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |