Doctrina militara a Frantei

Doctrina militara a Frantei

Evenimentele istorice produse in ultimul deceniu, marcate, indeosebi, prin caderea zidului Berlinului si disparitia Pactului de la Varsovia, mutatiile accelerate din cadrul mediului de securitate european si international, progresul tehnologic si al vietii economico-sociale, precum si perspectivele noi de integrare europeana, aparute dupa incheierea Tratatului de la Maastricht, au determinat conducerea politica franceza sa elaboreze o noua doctrina politico-militara, care sa faca Franta mai apta in fata provocarilor previzionate a caracteriza orizontul mileniului III.

Inscrisa in "Le livre blanc sur la défence", adoptata in 1994, doctrina politica de aparare a Frantei are, ca obiectiv primordial, potrivit primului ministru francez, de atunci, Eduard Baladur, "asigurarea independentei tarii si a intereselor vitale ale natiunii franceze".

Convinsa de capacitatile sale de putere mondiala, politica de aparare a Frantei doreste sa-si asume responsabilitati militare in intreaga lume, indeosebi in regiunile in care ea dispune de "teritorii peste mari" si acolo unde apreciaza ca ii sunt periclitate, direct sau indirect, interesele geopolitice.

In contextul strategic actual, analistii politici francezi apreciaza ca, pentru prima data in istoria sa, Franta nu mai cunoaste o amenintare militara directa, manifestata in apropierea frontierelor sale, dar au aparut altele noi, ce-i pot afecta nemijlocit securitatea.

Dupa disparitia antagonismului bipolar, mediul de securitate mondial este destul de instabil, osciland intre doua tendinte diametral opuse: una de integrare si globalizare si cealalta de destructurare progresiva. In aceste conditii, politica de aparare franceza percepe o gama mult mai larga de pericole, care ar proveni din discrepantele dintre Nord si Sud, din opozitia tot mai accentuata dintre bogati si saraci.

Fara a considera ca trebuie prejudiciate puterile regionale, in curs de afirmare, doctrina politico-militara a Frantei pleaca de la ideea ca, in lume, vor exista trei poli majori: America de Nord, Europa Occidentala si spatiul asiatic (ingloband Japonia). America de Nord reprezinta 28% din produsul intern brut mondial, Europa Occidentala, aproape 32%, iar spatiul asiatic, 25%, ultimul avand tendinta de a atinge 35% in anul 2010. Ritmurile diferite de crestere economica ale celor trei poli geopolitici obliga la dezvoltarea unor relatii de concurenta tot mai acerba si, apreciaza analistii francezi, nu este exclus ca, in rezolvarea diferendelor, sa se recurga la un razboi. Intrucat, Franta isi recunoaste explicit apartenenta la Europa Occidentala si, mai mult, doreste ca, impreuna cu Germania, sa constituie motorul unificarii europene, iar interesele sale raman majore" catre toate azimuturile", atat in Europa, dar si in Africa, Asia, Pacificul de Sud si America Centrala, ea include in doctrina sa de aparare si perspectiva antrenarii in conflictele dintre cei trei mari poli geopolitici.

In Europa, au disparut amenintarile generate de fostul imperiu sovietic, dar centrul si estul continentului cunosc o instabilitate primejdioasa, la care se adauga incertitudinea care planeaza asupra evolutiei Rusiei, ce ramane o putere militara importanta, fata de care orice actor geopolitic trebuie sa tina seama.

Crizele actuale sau virtuale din Europa suscita o atentie sporita din partea Frantei, atata timp cat institutiile de aparare colectiva europene sunt firave, fara suportul militar si indeosebi logistic al N.A.T.O.

Potentialul tot mai crescut al crizelor si reaparitia razboaielor in Europa constituie o preocupare majora a factorilor politico-militari francezi, care apreciaza ca, in stabilirea prioritatilor in domeniul politicii de aparare trebuie sa se aiba in vedere atat aspectele clasice, cat si noile amenintari. Analiza ar fi incompleta fara evocarea amenintarilor non militare care ii afecteaza securitatea, cum ar fi:

Terorismul

Fara indoiala, actiunile teroriste sunt principala amenintare non militara, cu care Franta s-a confruntat inca din timpul razboiului cu Algeria, a perioadei de recrudescenta din anii ̉80, dar care au capatat o dimensiune neobisnuita odata cu atentatele asupra S.U.A. din 11 septembrie 2001.

Terorismul utilizeaza o strategie indirecta pentru atingerea unor obiective politice prin care destabilizeaza statul, ii pune in dificultate sistemul de securitate si obtine maximum de profit din impactul considerabil pe care reflectarea actiunilor sale in mass-media il are asupra opiniei publice.

Franta este in mod deosebit expusa acestui gen de amenintari.Ca orice democratie moderna, ea ofera facilitati strategiei teroriste, indeosebi cele ce privesc libertatea de circulatie a persoanelor si bunurilor, calitatea comunicatiilor si respectul drepturilor omului.

Extremismul religios si nationalist

Extremismul, indiferent daca provine din mediul religios sau cel nationalist, reprezinta o sursa privilegiata a terorismului. O mentiune aparte trebuie facuta in legatura cu extremismul islamic, care constituie amenintarea ce provoaca cele mai mari nelinisti. Sub forma fundamentalista, el se propaga rapid, ca urmare a crizelor economice si sociale sau a cresterii demografice in unele zone mai putin dezvoltate si se constituie intr-un model de opozitie, adesea violenta, impotriva lumii occidentale, din care face parte, indiscutabil, si Franta.

Extremismul nationalist a fost exacerbat, spun analistii politici francezi, odata cu incetarea razboiului rece, manifestandu-se, cu precadere, in Europa. Implicarea activa a Frantei in operatiuni de mentinere a pacii, angajamentele sale in prevenirea sau rezolvarea crizelor, sunt actiuni cu grad mare de risc in domeniul securitatii nationale si colective.

Traficul de droguri

Traficul de droguri constituie o amenintare pentru sanatatea publica, pentru suveranitatea statului si securitatea internationala, in masura in care acesta se manifesta adesea ca un factor de prelungire a conflictelor, de alimentare a guerilelor sau a miscarilor teroriste.

Spalarea banilor proveniti din traficul de droguri aduce gruparilor mafiote din intreaga lume profituri de sute de miliarde de dolari pe an, iar pentru combaterea acestui flagel Franta are obligatia ca, prin intensificarea cooperarii internationale, sa uziteze de toate mijloacele de care dispune.

Globalizarea securitatii si a strategiilor de comunicare

Logica unitatii teritoriale care anima, pana acum, actiunea statelor, a slabit, putin cate putin, in favoarea logicii transnationale, cea care antreneaza mondializarea schimburilor. Acest fapt influenteaza securitatea Frantei si, implicit, politicile sale de aparare.

Mondializarea fluxurilor, favorizata de actorii economici, dar, mai ales, de circulatia persoanelor, a capitalurilor si bunurilor duce la o distinctie mult mai clara intre actorii publici si cei privati, intre national si international. Intreprinderile de stat franceze sunt afectate de acest fenomen, care le slabeste din ce in ce mai mult, fapt ce poate fi perceput ca o amenintare la adresa securitatii economice a statului.

Fluxurile de informatii sunt inima globalizarii schimburilor si ele depind de sistemul mediatic, ce functioneaza dupa o logica proprie, in care transmiterea de imagini, in direct, in timp real, a devenit, din ce in ce mai mult, o permanenta.

Este un fenomen cu efecte benefice pentru realizarea transparentei in luarea deciziilor, dar si in apararea drepturilor omului, in prevenirea si dezamorsarea conflictelor si a tensiunilor sociale.

Media ierarhizarii evenimentelor dupa criterii proprii, insistand asupra unei zone de tensiune sau asupra alteia, cu accent pe faptele grave, dureroase si, nu in putine cazuri, spectaculoase, care deseori sunt diferite de sistemul de valori utilizat de factorul politic. In rezolvarea unie crize, efectul mediatic poate sa incite la interventie, prin recurgerea la mijloacele militare, ceea ce va obliga statul francez sa adopte strategii adecvate, ca parte integranta a doctrinei sale de aparare.

Concentrarea de mijloace mediatice (agentii de presa, agentii de informatii, retele de televiziune prin satelit) de catre unele grupuri de presiune si de influenta se constituie in noi centre de putere ce pot slabi statul francez prin actiuni specifice de manipulare si dezinformare a opiniei publice nationale si internationale. In acest caz, gestionarea mediatica devine unul dintre elementele de baza ale strategiei militare, in care controlul asupra informatiei isi are locul in centrul doctrinei de aparare.

In general, se apreciaza ca, pe termen mediu si lung, pentru Franta, principalii factori care vor influenta direct politica de aparare sunt urmatorii:

In ciuda faptului ca amenintarea sovietica globala a disparut, in Europa, Rusia va ramane o putere militara de care trebuie sa se tina seama in toate evaluarile strategice, intrucat ea se poate implica in crize locale ori regionale, ce pot degenera in razboaie de tip clasic, afectand trecerea continentului spre un nou echilibru geopolitic. In aceste conditii, principalul risc pentru securitatea Frantei ramane cel generat de conflictele regionale;

In domeniul echipamentelor militare, numeroase puteri regionale vor dori sa le dezvolte, nu numai in domeniul armamentelor clasice, dar si in cel de distrugere in masa, aflate inclusiv in panoplia armelor nucleare;

Asupra securitatii nationale nu vor plana doar amenintari cu caracter strict militar ci, in politica de aparare, Franta va trebui sa ia in considerare si alte tipuri de amenintari, indeosebi a celor legate de terorism si activitatile de tip mafiot;

Politica de aparare trebuie sa tina cont de mondializarea schimburilor si definirea, in cadrul instrumentelor de integrare, a rolului pe care-l poate juca media in gestionarea crizelor;

In stabilirea rolului institutiilor politice internationale, aflat in plina schimbare, ca urmare a disparitiei antagonismului bipolar, Franta trebuie sa propuna acele reguli care ii sunt favorabile si ii pot influenta pozitiv politica de aparare;

In urmatorii douazeci de ani, Statele Unite vor ramane pilonul principal al securitatii internationale, dar Europa Occidentala va trebui sa-si afirme identitatea sa de aparare pentru ca, alaturi de polul asiatic, format in jurul Chinei si al Japoniei, sa se realizeze echilibrul strategic mondial.

Modificarile din contextul de securitate international si actualele perspective strategice solicita, din partea Frantei, ca aceasta sa-si adapteze politica de aparare, care trebuie sa-i orienteze eforturile pentru realizarea urmatoarelor obiective:

Apararea intereselor Frantei

Interesele Frantei sunt definite ca avand, cel mai adesea, un caracter patrimonial (teritorii, bogatii economice, mijloace de comunicatii, resortisantii - ce trebuie protejati oriunde acestia si bunurile lor se afla). Dar, pe plan international, doctrina politica de aparare a Frantei expliciteaza ca interesele sale majore raman legate de Africa, continent in care ea poate sa-si exercite, in continuare influenta si mentine preocuparile de ordin strategic.

In ceea ce priveste interesele vitale, ele sunt atasate conceptului de supravietuire a natiunii franceze, ceea ce face sa se afirme ca "primul obiectiv al politicii noastre de aparare este acela de a fi in masura sa ne asiguram singuri, daca va fi nevoie, apararea pana in ultima clipa a intereselor noastre vitale, impotriva tuturor amenintarilor, oricare ar fi ele" (Le livre blanc sur la défense, cap.2.1). Integritatea teritoriului national, care include atat metropola, cat si teritoriile de peste mari, spatiul maritim si cel aerian, precum si libera exercitare a suveranitatii si protectiei populatiei constituie inima intereselor franceze.

Pe langa interesele vitale, Franta este preocupata si de atingerea unor interese strategice care, desi nu sunt precizate cu claritate in doctrina politicii sale de aparare, vor fi urmarite cu aceeasi intensitate si determinare.

Construirea Europei si contributia la stabilirea internationala

Politica de aparare franceza urmareste, pe de o parte, dezvoltarea progresiva, a unei capacitati de aparare proprii Uniunii Europene, iar pe de alta parte, participarea la constituirea unui spatiu de securitate care sa cuprinda intregul continent. In acest scop, Franta va actiona in cadrul aliantelor sale si a comunitatii de interese ale europenilor. Ea doreste sa influenteze decisiv constructia si viitorul Europei, considerand ca, daca va fi puternica pe continent isi va putea face auzita vocea oriunde in lume.

In noul context international, politica de aparare trebuie ca, in stransa coordonare cu actiunile diplomatice, sa contribuie la prevenirea conflictelor si razboaielor. Securitatea Frantei implica adoptarea de masuri prin care sa se previna aparitia de amenintari majore pe continentul european.

Constructia si mentinerea unei ordini internationale stabile si pasnice sunt necesare tuturor popoarelor lumii, fapt pentru care doctrina de aparare franceza se orienteaza catre respectarea valorilor universale si sprijinul tuturor institutiilor de securitate, in scopul sporirii eficientei acestora la realizarea stabilitatii si echilibrului mondial.

Realizarea unei conceptii globale a apararii

Mutatiile produse in sistemul international, care privesc apararea Frantei, nu se limiteaza doar la aspectele militare si cele strategice. Ele influenteaza deopotriva si viata natiunii, in ansamblu, iar existenta cotidiana a populatiei poate fi afectata de instabilitate si incertitudini, intrucat orizonturile noului mileniu sunt marcate, de pe acum, de o vulnerabilitate tot mai adanca a societatilor democratice.

Aceste evolutii cer, astazi, considera specialistii francezi, o noua viziune si, mai ales, o conceptie globala asupra apararii. Este vorba, in esenta, de o conceptie care sa asocieze apararii militare o dimensiune civila si economica, sociala si culturala. Sprijinindu-se atat pe mijloacele militare, cat si pe cele civile, Franta ar putea face fata mai bine diversitatii gamei de amenintari care apasa asupra cetatenilor ei. In acest sens, directiile non militare spre care ar trebui sa-si orienteze propria politica de aparare sunt urmatoarele:

coeziunea nationala

Puterea natiunii provine mai putin din intinderea teritoriului sau, cat, mai ales, din organizarea sociala, educatia cetatenilor si solidaritatea lor in jurul unor valori care ii uneste ca intr-o echipa. In acest sens, apararea este indisolubil legata de ideea de natiune si are in vedere modelul francez de organizare a societatii, valorile comune ale Republicii, vocatia universala si raspandirea limbii franceze. Politica globala de aparare are, in acest sens, ca prim obiectiv, intarirea si mentinerea coeziunii natiunii franceze.

apararea civila

Apararea civila trebuie sa asigure, in principal, protectia populatiei, mentinerea ordinii publice si prezervarea continuitatii activitatii guvernului.

Protectia populatiei impune prevenirea si asigurarea impotriva riscurilor naturale si tehnologice majore, indiferent de circumstante si fara a face distinctie intre situatia de pace, de criza sau de razboi. In ultimul timp, Franta a fost confruntata cu numeroase situatii dificile (inundatii catastrofale, maree neagra, mari incendii de paduri), iar cetatenii asteapta din ce in ce mai mult ca statul sa ia in permanenta masuri de prevenire a acestor situatii si sa dispuna de mijloacele de interventie necesare.

Mentinerea sau restabilirea ordinii publice este o misiune impusa de cerinta sociala de a asigura securitatea bunurilor si persoanelor, iar intr-o acceptie mai larga acestea implica si asigurarea continuitatii serviciului public.

Mentinerea continuitatii activitatii guvernului incepe prin protectia instalatiilor si retelelor sensibile, care sunt, intr-un numar destul de mare, esentiale atat pentru populatie, cat si pentru apararea nationala. In situatii exceptionale, apararea trebuie sa fie in masura sa actioneze impotriva actiunilor intreprinse de catre un agresor pe teritoriul Frantei, astfel incat activitatea guvernului sa nu fie afectata.

apararea economica

Apararea economica vizeaza, inca din timp de pace, reducerea vulnerabilitatii tarii, prin asigurarea securitatii resurselor si o cat mai buna repartitie a acestora.

Anumite sectoare de activitate, precum cel energetic, telecomunicatiile, transporturile si unele sectoare tertiare sensibile (serviciile financiare si cele informatice) au un rol fundamental in economia franceza. Intreruperea functionarii unuia dintre aceste sectoare poate antrena paralizarea totala a economiei si deregla echilibrul social.

Apararea economica vine, deci, sa garanteze agentilor economici mentinerea acestor sectoare cheie in stare de functiune.

Daca doctrina trebuie sa raspunda la intrebarea "Ce este de facut?", la intrebarea "Cum sa facem?" adica, prin ce modalitate concreta de actiune poate fi pusa in practica politica de aparare, raspunsul vine din partea strategiei.

Strategia de aparare a Frantei se bazeaza pe ideea ca, in prezent, ea nu cunoaste un adversar nominalizat, fapt ce o determina sa adopte o atitudine defensiva. Dar, in fata diversificarii tipologiei amenintarilor la adresa securitatii sale, Franta isi pune intrebarea daca o strategie de aparare axata pe descurajarea nucleara, elaborata in perioada bipolarismului mondial, mai este de actualitate. Fara a renunta la componenta descurajarii nucleare, strategia de aparare franceza incearca sa o completeze cu alte elemente care sa o faca mai potrivita noilor provocari. Una dintre directiile in care se manifesta aceasta tendinta de reinnoire o constituie domeniul principiilor strategiei de aparare:

Un model de aparare echilibrat

Strategia de aparare isi propune, ca finalitate, asigurarea intereselor vitale ale Frantei, in concordanta cu rolul sau major in Europa si vocatia sa internationala. Considerandu-se a fi, atat o putere continentala, cat si una maritima, ea apreciaza ca trebuie sa fie in masura sa-si apere interesele singura ori intr-un cadru multinational in numeroase regiuni din lume, fara a putea pretinde ca detine o capacitate de actiune globala.

Axandu-se, in principal, pe sanctuarizarea teritoriului national, strategia franceza nu poate exclude orientarea catre misiuni de mentinere a pacii si a ordinii internationale, fapt ce o obliga la adoptarea unui model de aparare echilibrat, care sa-i permita sa raspunda mai bine intereselor si ambitiilor sale. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat in lume au aparut noi factori ce confera crizelor un caracter tot mai diversificat si imprevizibil.

Apararea echilibrata trebuie sa se manifeste si printr-o noua complementaritate intre descurajare si actiune. Noua doctrina franceza considera ca: "Autonomia noastra strategica va fi din ce in ce mai mult tributara aptitudinii noastre de a stapani cateva functii cheie, in afara celor nucleare (informatiile, gestionarea situatiilor complexe, mobilitatea strategica)".

In realizarea unui model de aparare echilibrat, specialistii francezi considera ca trebuie realizata o mai buna articulare intre mijloacele nucleare si cele conventionale, ambele aflate in plina evolutie, intrucat binomul "descurajare - actiune", caruia acestea ii corespund, cunoaste mutatii strategice deosebit de importante.

Descurajarea nucleara

Descurajarea nucleara urmareste sa ofere oricarui adversar, in cazul in care acesta ar intentiona sa treaca la agresiune impotriva Frantei, perceptia unor riscuri inacceptabile. Intensitatea efectelor distrugatoare ale armei nucleare, teroarea pe care aceasta o inspira dau notiunii militare de descurajare o amplitudine strategica radicala, iar strategia nucleara franceza se bazeaza tocmai pe acest efect, incercand, totodata, sa evite confuzia dintre descurajare si intrebuintarea efectiva a arsenalului nuclear.

Doctrina franceza apreciaza ca, in fundamentarea strategiei de descurajare trebuie sa se tina cont, atat de evolutia amenintarilor si riscurilor, cat si de perspectivele privind dezarmarea nucleara.

Foarte probabil, in lume, va creste numarul statelor detinatoare de armament nuclear sau alte tipuri de armament de distrugere in masa . In aceste conditii, pentru ca efectul descurajator al arsenalului sau nuclear sa ramana credibil, Franta se considera obligata sa depuna in continuare eforturi pentru a-l diversifica si perfectiona.

In ceea ce priveste proiectul european  de aparare colectiva, problematica unei doctrine nucleare comune ramane un subiect fierbinte, intrucat nici un stat posesor de arme nucleare nu va fi dispus sa renunte la independenta deciziei sale de a le utiliza sau nu, in functie de gradul in care propriile interese ii sunt grav afectate. Dar, recunosc analistii francezi, o Europa autonoma in materie de aparare nu poate fi constituita fara a dispune de o "umbrela" nucleara proprie.

In discutiile privitoare la faptul ca este posibila o descurajare conventionala, bazata pe ideea ca anumite tehnologii clasice sofisticate, cu mare putere de distrugere, pot suplini efectul descurajator al armelor nucleare, doctrinarii francezi se manifesta destul de circumspecti, considerand ca, in cadrul conceptului global de descurajare, armele conventionale performante nu pot decat sa le completeze pe cele nucleare in crearea unei perceptii descurajante cat mai desavarsite.

In general, conceptul francez de descurajare nucleara se bazeaza pe crearea sentimentului de incertitudine privind imbunatatirea armelor nucleare, ambiguitate care trebuie sa contina o determinare cat mai precisa, cu rol de ultim avertisment.

Indiferent de evolutiile geopolitice, conceptul francez de descurajare nucleara isi propune sa mentina viabila o dubla credibilitate, atat politica, cat si tehnologica, la soliditatea carora un rol deosebit il au fortele nucleare, ce trebuie sa fie capabile, in permanenta, sa indeplineasca doua misiuni:

- aplicarea unei lovituri nucleare, ca urmare a pierderilor inacceptabile provocate sau susceptibil de a fi provocate de catre adversar;

- executarea unei lovituri nucleare limitate asupra unor obiective militare ale adversarului, ca ultim avertisment.

O noua strategie de intrebuintare a mijloacelor conventionale

Potrivit doctrinei de aparare a Frantei, in rolul mijloacelor conventionale trebuie sa opereze o adevarata conversie, in ideea ca ele au nevoie de consolidarea unor aptitudini prin care sa contribuie la prevenirea, limitarea ori solutionarea crizelor sau a conflictelor regionale, fara a prezenta riscul de a le escalada spre extreme nedorite.

In acest cadru, mijloacele conventionale sunt chemate sa joace, in strategia franceza, un rol care se prezinta sub trei forme: prevenirea, actiunea si protectia.

Prevenirea, constituie o directie prioritara in strategia apararii, iar gama ei de actiuni este destul de intinsa: diplomatice, economice, politico-militare, militare, etc.

La acest nivel, se urmareste, indeosebi:

- prevenirea aparitiei unor situatii potential periculoase si a amenintarilor directe sau indirecte;

- prevenirea utilizarii fortei;

- oprirea escaladarii crizelor si conflictelor si reducerea acestora la un nivel cat mai scazut posibil.

Mijloacele de prevenire sunt chemate sa actioneze pe termen lung, mediu sau pe termen scurt, in functie de riscurile de aparitie a crizelor si conflictelor. Recurgerea la forta militara este permisa numai daca efectul masurilor preventive si al descurajarii nu este cel dorit, caz in care strategia franceza indica intrarea in domeniul actiunii:

Actiunea apare ca posibila, potrivit doctrinei de aparare franceze, in urmatoarele ipoteze:

- ca actiune militara limitata, caz in care se urmareste solutionarea crizei chiar din momentul in care ea apare sau, daca ea se manifesta deja sub o forma deschisa, atunci cand aceasta se afla pe o treapta cat mai scazuta, cu mentiunea ca, pentru anumite situatii se impune ca actiunea sa se desfasoare sub egida unor organisme internationale;

- actiuni de lupta sau de razboi, atunci cand se raspunde unei agresiuni ori in cazul unei interventii externe sub mandat international;

- operatiuni de mentinere sau de restabilire a pacii, sub egida ONU sau a unor organizatii regionale, cum ar fi, spre exemplu, OSCE.

In toate aceste cazuri, strategia franceza pune accent pe capacitatea fortelor armate de a opri razboiul, de a limita conflictul si nu de a le sustine, intrucat, desi conventionale, acestea pot fi de lunga durata, cu rezultate incerte si, mai ales, deosebit de costisitoare.

Protectia teritoriului national constituie o dimensiune mereu actuala a strategiei, o misiune permanenta pentru fortele armate si un obiectiv constant al politicii de aparare a Frantei. Proliferarea armelor de distrugere in masa, nucleare, biologice, chimice, asociate sau nu vectorilor balistici, va pune noi probleme, fie sistemului de aparare al teritoriului francez din metropola sau de peste mari, fie fortelor militare franceze deplasate spre a indeplini diferite misiuni cu caracter international. Pentru ca protectia sa fie cat mai eficienta este necesara dezvoltarea tehnologica a unor domenii sensibile, cum este cel al apararii aeriene, care ridica pentru componenta sa spatiala, ce include si sistemele antiracheta, studiul si rezolvarea unor probleme complexe, in care aspectele cele mai dificile sunt de natura financiara.

Dupa o atenta analiza geopolitica, analistii francezi au elaborat, in cadrul doctrinei politico-militare a Frantei, ipotezele de intrebuintare a fortelor armate, sub forma a sase scenarii, pe care le vom prezenta succint, in continuare:

Conflict regional ce nu pune in cauza interesele vitale ale Frantei

Afirmarea unor puteri regionale, care detin mijloace conventionale demne de a fi luate in consideratie, poate afecta, in mod indirect sau direct, interesele strategice franceze, prin conflictele pe care acestea le pot genera.

Pentru Franta, zonele prioritare de interes se situeaza in Europa, in Mediterana si Orientul Mijlociu, ceea ce necesita realizarea unei capacitati de proiectare a fortelor pana la 5.000 - 7.000 km.

In situatia unor interventii, fortele franceze, aflate sub mandat international, in cadrul N.A.T.O., al U.E. sau in cadrul unei coalitii vor trebui sa execute urmatoarele misiuni:

- incetarea unei agresiuni externe si restabilirea suveranitatii unui stat;

- evitarea extinderii conflictului la intreaga regiune; asigurarea liberei circulatii si a aprovizionarilor strategice;

- constrangerea unui agresor de a respecta rezolutiile internationale.

Gradul de probabilitate al acestui scenariu este considerat a fi, pe termen scurt si mediu, destul de ridicat.

Conflict regional ce afecteaza interesele vitale ale Frantei

Aceasta ipoteza ia in calcul posibilitatea ca, in urmatorii douazeci de ani, securitatea europeana sa fie grav amenintata de un conflict regional, implicand o putere nucleara si comportand riscul afectarii intereselor vitale ale Frantei. In mod similar, ipoteza ia in considerare nu numai continentul european, dar si, pe termen lung, afectarea intereselor vitale franceze in Mediterana, in Orientul Apropiat sau cel Mijlociu.

Se apreciaza ca, pentru comunitatea internationala, in acest caz, obiectivul principal trebuie sa-l constituie evitarea unei evolutii necontrolate a situatiei. Franta va actiona, deci, intr-un cadru multinational, fie in interiorul N.A.T.O., fie, atunci cand va fi realizat propriul sistem de aparare, in cadrul U.E., iar decizia de interventie va trebui sa raspunda unor obiective precise, precum:

- cererea ultimativa de revenire la o situatie stabila, prin darea unui semnal militar;

- constrangerea agresorului de a renunta la ambitiile sale;

- interpunerea intre beligeranti, la nevoie prin forta, pentru a pune capat conflictului sau cel putin pentru a-l reduce sub o anumita limita;

- distrugerea, la nevoie, a fortelor unui agresor sau ale beligerantilor.

Scenariul este, potrivit analizei sensului de evolutie a posibilelor amenintari, ca fiind plauzibil pe termen mediu, incepand chiar cu primul deceniu al mileniului III. El implica refuzul tuturor provocarilor privind o "batalie nucleara" si a unui razboi conventional prelungit.

Afectarea integritatii teritoriului national, dincolo de mari

Este o ipoteza care se concentreaza pe posibilitatea exercitarii unor amenintari impotriva departamentelor franceze de peste mari si care ar putea fi concretizate prin mai multe forme:

- agresiunea directa, avand un scop teritorial, considerata a fi putin probabila;

- actiunea indirecta, de destabilizare a unor teritorii franceze de peste mari.

In acest caz, Franta isi propune sa actioneze independent si fara a lua in considerare eventualele presiuni internationale, pentru a stapani si solutiona acest gen de conflict. Teritoriile de peste mari sunt, in primul rand, aparate prin puterea de descurajare a metropolei, iar probabilitatea desfasurarii unui asemenea scenariu este destul de slaba astazi, dar se apreciaza ca ea poate creste, in timp.

Respectarea angajamentelor luate prin acorduri de aparare bilaterale

Acest tip de interventie este analizat in scopul prevenirii sau stoparii conflictelor regionale de slaba intensitate, indeosebi cele care se desfasoara frecvent pe continentul african.

Franta va fi in masura si in acest caz sa actioneze singura, dar nu exclude implicarea O.N.U. sau a U.E., in situatia in care, aceasta din urma reuseste sa puna in practica o conceptie de aparare comuna.

Cadrul unui asemenea scenariu este dat de multitudinea acordurilor de aparare pe care Franta le-a semnat cu mai multe state, indeosebi africane, iar interventia militara franceza se doreste a fi, in acest caz, cat mai scurta, cu atat mai mult cu cat probabilitatea unei asemenea ipoteze este destul de ridicata si in conditiile in care fortele militare vor trebui sa actioneze fara o pregatire prealabila consistenta.

Operatiuni in favoarea pacii si a dreptului international

Se apreciaza ca, operatiile in favoarea pacii si a dreptului international vor imbraca forme multiple, cum ar fi:

- interpunerea intre beligeranti, cu sau fara incetarea reala a ostilitatilor;

- controlul frontierelor terestre, aeriene si maritime;

- conducerea operatiunilor cu caracter strict umanitar;

- restabilirea securitatii comunicatiilor;

- supravegherea incetarii focului, etc.

Contributia Frantei la solutionarea unor asemenea situatii nu poate avea loc decat intr-un cadru politic international (O.N.U., O.S.C.E., etc.) si intr-un context multinational (N.A.T.O., U.E., coalitii), cu stabilirea prealabila a regulilor de angajare a fortelor si evaluarea duratei acestor operatiuni.

Contracararea unei amenintari majore impotriva Europei occidentale

Acest scenariu vizeaza reaparitia, in urmatorii douazeci de ani, a amenintarii privind o agresiune majora impotriva Europei occidentale, din partea unui stat ori a unei coalitii de state, dispunand de importante forte nucleare si conventionale si manifestand ambitii hegemonice.

Foarte putin reala astazi, aceasta ipoteza ramane putin probabila intr-un orizont de timp asteptat, dar nu poate fi in nici un caz exclusa, spun analistii francezi, intrucat ea reprezinta un risc mortal pentru Franta si democratiile occidentale, iar pentru contracararea ei este nevoie de o strategie de prevenire permanenta si activa.

Concluzionand, putem afirma ca, fara a putea epuiza toate capitolele doctrinei politico-militare a Frantei, cele cateva aspecte prezentate sunt de natura sa reliefeze statutul geopolitic al acestei puteri, modul in care ea concepe apararea, la nevoie prin forta militara, a intereselor sale vitale si strategice si rolul pe care si-l asuma in Europa si in alte zone din lume, ca actor cu vocatie universala in mentinerea pacii si a ordinii mondiale.