Doctrina militara a Germaniei

Doctrina militara a Germaniei

Viata internationala a intrat, in acest inceput de secol si de mileniu intr-o perioada extrem de complexa si contradictorie ca urmare a mutatiilor intervenite in lume in ultimele decenii in cele mai importante si diverse planuri, si a caror dimensiuni sunt inca greu de prevazut cu exactitate. Aceste schimbari, de altfel din ce in ce mai accelerate, au sporit preocuparile pentru a controla "actorii" care pot provoca mari crize in planurile politic, economic, social-spiritual sau religios si nu numai. In acelasi timp si pe acelasi "teren", asistam la o manifestare asimetrica a acestora in ecuatia de putere, ceea ce face ca nivelurile implicarii factorilor politico-militari sa fie incontestabile si de mare importanta.

Aceleasi schimbari au modificat situatia politica la scara mondiala si implicit in Europa si au determinat mutatii in politicile de aparare si in doctrinele militare din principalele centre de putere.

Astazi, puterea fiecarui pol in ecuatie nu mai este exprimata in termeni clasici militari decat partial, pentru ca la dimensiunea militara a potentialului de putere se adauga cel putin alte doua dimensiuni: economica si tehnico-informationala. Interdependenta crescanda va impune actorilor mari sau mici din sistemul relatiilor internationale, cautarea de solutii non-clasice, in vederea gasirii unei formula optime pentru securitate si stabilitate in lume, iar in celelalte planuri, inclusiv cel national, solutii viabile pentru aparare pe baza unor principii doctrinare sanatoase.

Totusi, mentinerea razboiului ca fenomen al vietii sociale contemporane este evidenta, fapt ce obliga statele sa se preocupe de securitatea si apararea lor.

Germania, devenita din nou ceea ce fusese inainte de 1918, se remarca tot mai mult ca un pol de mare putere, care in tandem cu Franta, indeplineste si rolul de pivot al comunitatii europene.

Recunoasterea rolului preponderent al Germaniei de putere economica si politica regionala, de stat cu pondere demografica, prestigiu si experienta in Europa si in afara ei, s-a concretizat in elaborarea unei politici militare proprii.

In continutul acesteia sunt evidentiate noile misiuni ale fortelor armate germane, modernizarea si inzestrarea acestora cu armament si tehnica moderna, capacitatea armatei de a fi in masura sa asigure securitatea tarii si participarea alaturi de aliati la solutionarea unor situatii conflictuale, excluzand conform conceptiei specialistilor, germani, cel putin pentru o perioada istorica, posibilitatea ca Germania sa se angajeze singura intr-un conflict militar.

Se apreciaza ca daca va izbucni un conflict in Europa, acesta nu va putea fi decat unul de coalitie, care va angaja in totalitate resursele umane si materiale ale statului.

Potrivit acestor orientari doctrinare, care stau la baza actualei politici de aparare si securitate a Germaniei unificate, armata germana este pe de o parte, o armata nationala, al carei scop este de a apara suveranitatea tarii, iar pe de alta parte, o armata de alianta, care sa-si aduca contributia in securitatea internationala. In continutul acestor orientari este sesizabila amprenta specificului si intereselor nationale germane, care pastreaza insa interconditionarea cu strategia militara a NATO. In acest cadru, fortele armate germane au un rol bine determinat, structurat in raport cu trei situatii si anume:

- pe timp de pace - asigura securitatea si libertatea de actiune politica, prin mentinerea unei capacitati ridicate de riposta;

- in situatii de criza - sa fie gata de actiune, pentru a asigura stabilitatea factorului politic de decizie;

- in cazul unui conflict armat - sa apere interesele vitale ale Germaniei, impreuna cu armatele statelor din cadrul Aliantei Nord-Atlantice.

Aceste orientari sunt rezultatul mutatiilor produse in Europa, precum si a unor factori care, in evolutia conceptiilor doctrinare au dobandit dimensiuni noi; dintre acestia se pot enumera:

- situatia geostrategica a Germaniei, determinata de dilatarea spatiului terestru, aerian si maritim, de aparat;

- cresterea potentialului economic-militar al statului;

- relatiile politico-militare la nivelul Aliantei Nord-Atlantice si perspectiva cresterii responsabilitatilor Germaniei in cadrul acesteia.

Ia problemele fundamentale ale unui razboi de coalitie in Europa, doctrina militara a Germaniei se alineaza in totalitate doctrinei militare NATO si conceptelor strategice ale Aliantei.

Procesul de reorganizare a fortelor armate germane are la baza cresterea flexibilitatii, manevrabilitatii si gradului de inzestrare cu tehnica a structurilor de interventie rapida, precum si functionarea in conditii bune a raportului dintre acestea si fortele armate principale de aparare.

Prin conceptie este prevazut ca inzestrarea si instruirea celor doua forte sa se faca proportional.

In concluzie transformarea F.A.Germane dintr-o armata defensiva intr-una de interventie, in care trupele de uscat reprezinta componente de baza, este apreciata ca un pas inainte pentru statutul militar al Germaniei dupa unificare.