Perioada adulta - psihologie

PERIOADA ADULTA - PSIHOLOGIE

Schimbari in plan fiziologic

Etapele varstei adulte

Aspecte caracteristice ale gandirii si invatarii in perioada adulta

Teorii cu privire la dezvoltarea in perioada adulta

Caracteristicile personalitatii la varstele adulte

Dinamica si tranzitia rolurilor in perioada adulta

Schimbari in plan fiziologic

Pe durata intregului stadiu exista la majoritatea indivizilor un nivel functional organic stabilizat ca o conditie de fond a desfasurarii bune a tuturor activitatilor. H.B. James constata aceasta stabilitate pana catre 60 - 70 de ani care se datoreaza sistemului nervos autonom si hipotalamusului. Pe fondul acestui echilibru organic se inregistreaza unele modificari discrete incepand cu 40 de ani asa cum ar fi cele privind modificare tensiunii arteriale, functionarea inimii sau a aparatului respirator. La nivelul SNC iesirea din functie a unor neuroni proces care incepe de la 25 de ani, se accentueaza de-a lungul substadiilor adultului. Se produce de asemenea declinul functiilor glandelor sexuale, mai intai la femei si apoi la barbati. Pierderea de tesut osos care incepe de la 30 de ani se accentueaza usor la 40 de ani si mai departe. La fel tonusul muscular scade usor in primul substadiu si se resimte mai mult in ultimul. Datorita acestor fenomene se produc chiar modificari ale siluetei, creste greutatea corporala. Sunt de asemenea mai discrete dar apoi incepand cu 50 de ani mai evidente, unele schimbari fizionomice cum ar fi accentuarea trasaturilor, incaruntirea si rarirea parului, aparitia ridurilor. Toate aceste schimbari biologice au ritmuri diferite la diverse persoane in functie de zestrea genetica a fiecaruia si de stilul propriu de viata. Ele au un ecou in planul vietii psihice indeosebi privind imaginea de sine si stimuleaza gasirea unor modalitati de compensare.

Cele mai multe scaderi ale capacitatilor fizice tin de sensibilitate si de psihomotricitate, mai ales perceptiile vizuale si cele auditive se desfasoara de-a lungul acestui stadiu cu modificari functionale din ce in ce mai accentuate. Astfel perceptiile vizuale incep sa fie influentate de faptul ca scade acomodarea cristalinului. Mobilitatea oculara se pastreaza si se asigura astfel viteza necesara in desfasurarea perceptiilor. Dupa 45 de ani scade capacitatea de extragere a informatiilor din imaginile mai complexe sub presiunea timpului. Sensibilitatea auditiva incepe sa scada putin chiar dupa 35 de ani si se accentueaza dupa 45 de ani fara a perturba adaptarile la ambianta. Daca profesia cere astfel de capacitate de auz fin, ele pot sa le conserve inca multa vreme. Munca desfasurata in spatii poluate sonor afecteaza puternic auzul. Dupa 40 - 45 de ani scade sensibilitate olfactiva cat si sensibilitatea tactila dar solicitarile profesionale privind aceste capacitati le pot mentine la parametrii satisfacatori pe toata durata angajarii in munca. Psihomotricitatea are o dinamica nuantata: rapiditatea miscarilor scade chiar dupa 30 de ani si se accentueaza in stadiul adult dar precizia scade la 40 de ani si ceva mai mult dupa 50. Ea tinde sa fie cel mai bine conservata de solicitarile preofesionale. Intensitatea miscarilor scade dupa 50 de ani in mod real, dar tinde sa fie subiectiv resimtita mai accentuata decat este in realitate. O dinamica deosebita prezinta si capacitatile de atentie. Ele sunt foarte mult influentate de solicitarile profesionale si de aceea cercetatorii au propus sa fie distinse: atentia generala de cea profesionala. Atentia generala este mai mult influentata de inaintarea in varsta, insa scaderile sunt ceva mai mari intre 30 si 35 de ani si apoi pana la 50 de ani diminuarile sunt mai mici si devin mai accentuate in activitatile de lunga durata. Atentia profesionala poate inregistra chiar unele cresteri in primul substadiu adult. Volumul si distributivitatea cresc mai mult, selectivitatea si gradul de concentrare ceva mai putin si totusi semnificativ pentru adaptarea la sarcinile profesionale. Incepand cu perioada adulta mijlocie si aceasta forma de atentie scade dar relativ putin fara sa perturbe desfasurarea activitatilor. Se poate spune ca se inregistreaza profesionalizarea acestor capacitati care le face pe de o parte sa se desfasoare in forme caracteristice si pe de alta parte sa se mentina la parametri buni mai multa vreme.(Tinca Cretu)

2. Etapele varstei adulte

Perioada adulta este perioada cea mai bogata si activa a ciclurilor de viata, este caracterizata de activitate profesionala intensa, relatii sociale si de munca in expansiune precum si de extinderea responsabilitatilor privind viata de familie. Criteriile diferentierii stadiilor dezvoltarii psihice dupa U. Schiopu, E.Verza (1981,pag. 254) sunt tipul fundamental de activitate si tipul de relatii implicate. Ca urmare autorii propun urmatoarele subetape cu anume caracteristici:

35/45 ani este varsta adulta caracterizata de stabilitate, implantatie profesionala intensa, activitate cumulativa, activa creatoare. Statusurile si rolurile incep sa fie mai incarcate de responsabilitati. Copii incep sa frecventeze scoala si creste continutul subidentitatii de parinte

45/55 ani adulta propriu-zisa unde continua dezvoltarea planurilor profesionale si sociale dar are loc diminuarea subidentitatilor de sot si parinte. Evolutia feminina este relativ mai tensionata si incarcata de indispozitii si anxietati cu substrat biologic si hormonal (menopauza).

55/65 ani corespunde perioadei adulte prelungite caracterizata de diminuarea fortelor fizice, este o perioada critica pentru femei fragilizarea lor fizica fiind mai evidenta, este momentul diminuarii acelor 4 subidentitati intr-un mod variat si inegal. Are loc denuclearizarea familiei si diminuarea pana la anulare a subidentitatii profesionale (momentul retragerii din viata profesionala). Ramane activa subidentitatea maritala si cea social-culturala si are loc tranzitia catre varstele de regresie.

Perioada adulta dominata de tinerete este dupa WHITE (1975) una din cele mai importante, datorita multiplelor structuri ce se solidifica acum ca urmare el identifica 4 directii de dezvoltare caracteristice:

-stabilirea identitatii eului

-independenta relatiilor personale

-cresterea intereselor

-umanizarea valorilor

C.Gould este un alt cercetator preocupat de dezvoltarea adultului. In studiile sale propune mai multe etape si anume: elevarea de dominanta de la 16 la 18 ani unde axa comportamentala este lupta pentru castigarea independentei, de la 18 la 22 perioada parasirii familiei unde caracteristica este construirea relatiilor de prietenie ca substitute ale familiei, de la 22 la 28 perioada construirii unei vieti functionale (efective), de la 29 la 34 de ani perioada crizei de evaluare, de la 35 la 43 de ani criza relativa la incheierea perioadei de tinerete, de la 43 la 50 de ani atingerea unei relative stabilitati, de la 50 in sus perioada maturitatii depline cand adultul in varsta este axat pe valorizarea activitatilor zilnice in detrimentul planurilor de lunga durata. Criticile aduse majoritatii studiilor privind adultii si dezvoltarea lor incepand cu Erikson si Levinson au pus in evidenta faptul ca dezvoltarea femeii este diferita in unele aspecte specifice. De exemplu din perspectiva eriksoniana multe femei ajung la intimitate inainte de a incheia procesul formarii indentitatii. Din perspectiva lui Levinson cele mai multe femei urmeaza stadiile propuse de el pentru barbati dar femeile trec prin stadiile respective in mod diferit. De exemplu femeile vad cariera in mod diferit fata de barbati, au tendinta de a trata problematica mai degraba ca pe o asigurare decat ca pe un scop primordial al planului de viata. Problemele legate de echilibrul rolurilor din familie si din profesiune sunt mai importante pentru femei decat pentru barbati. Femeile traiesc diferit criza de la 30 de ani si cele mai multe dintre ele in aceasta perioada doar schimba intre ele prioritatile de la 20 de ani (de exemplu cele legate de profesie cu cele legate de familie) sau adauga noi componente iar toate aceste alegeri compun starea de stres a perioadei respective. In sfarsit, reevaluarea asociata cu criza de la mijlocul vietii pentru barbati tinde sa se petreaca mai devreme pentru femei de exemplu in cazul femeilor care nu au avut copii pana la 30 de ani exista presiunea reevaluarii problemei si luari unei decizii.

Ca o concluzie, putem afirma ca perioada adulta este una dintre perioadele cele mai pline de variatii si in pofida propunerilor de periodizare majoritatea autorilor recunosc faptul ca adultii trec prin stadiile propuse de ei pe paliere largi de varsta. Pe de alta parte trebuie sa mai adaugam faptul ca fiecare aspect al dezvoltarii adultului pe fiecare stadiu este trait diferit fiind afectat de contextul individual de viata si de propriile trasaturi de personalitate.

3. Aspecte caracteristice ale gandirii si invatarii in perioada adulta

In timp ce unii dintre teoreticieni ai dezvoltarii de orientare cognitiv - comportamentalista (de exemplu Kolberg, Piaget) arata ca dezvoltarea cognitiva se incheie in adolescenta, altii sustin ca abilitatile cognitive continua sa se dezvolte si in perioada adulta (Baltes, Loubovie - Veif, Perry, Schaie, Troumin), focusand cercetarile lor pe operatiile postformale si pe idea de intelepciune ca si construct al cognitiei adultului. Idea piagetiana conform careia dezvoltarea se incheie cu atingerea stadiului de operare formala pe de o parte si ca aceasta se petrece in adolescenta pe de alta parte este pusa in discutie de cercetari recente care prezinta al cincilea stadiu cel al operatiilor postformale.

Concluziile studiilor au aratat ca operatiile postformale includ 3 tipuri de rationamente:

q  gandirea relativista - care presupune intelegerea cunoasterii ca fiind dependenta de perspectiva subiectiva a celui care cunoaste;

q  gandirea dualista - abilitatea de a releva si rezolva contradictii survenite din viziuni/ pareri contrare;

q  gandirea sistematica - capacitatea de a gandi sau de a reflecta la toate sistemele de cunoastere sau de idei

Cercetatorii subliniaza faptul ca dezvoltarea adultului se situeaza pe un nou nivel care a primit diferite denumiri: postformal, multiliniar (Chandler), pragmatic (Lahouvie-Vief) metacognitiv (Broughton, Gruber, Voneche), stadiul dialectic

(Riege) si stadiul formularii de probleme (Arlin). Comparand aceste denumiri cu caracteristicile gandirii postformale pot fi evidentiate caracteristicile majore ale gandirii adultului: metacognitiva, dialectica si pragmatica.

Deosebit de importanta pentru dezvoltarea adultului este evolutia capacitatilor intelectuale, stadiul in care se afla aceste capacitati. Desi nu se stie inca suficient despre aceasta, cert este ca devenirea adulta nu duce la o degradare sau o deteriorare a acestor capacitati decat foarte tarziu. Memoria se restructureaza prin maxim de eficientizare la 25 de ani (Lowe) iar dintre componentele memoriei fixarea si pastrarea au o foarte mare longevitate. Recunoasterea si reproducerea devin mai putin prompte dupa 55 de ani dar memorarea logica este mai rezistenta iar memorarea mecanica scade intre 40 si 45 de ani. Invatarea ca achizitie de cunostinte atinge maximum la 40/50 de ani si ramane stabila si deschisa ca posibilitate pana la 58/60 de ani. Viteza si randamentul invatarii se dezvolta pana la 21 de ani dupa care se stabilizeaza si scade lent dupa 30 (Thorndike). Thorndike nu viza mod special capacitatea de invatare ci mai ales o capacitate de intiparire si de retinere in raport cu varsta omului (Lowe, 1978). Cercetarile lui Schaie si Strother au demonstrat ca inaintarea in varsta nu este un factor care sa influenteze negativ abilitatea verbala, aceasta capacitate ramanand stabila sau chiar dezvoltandu-se pana in jurul varstei de 55 de ani (Schwartz si Snyder, 1984). Prin aplicare Thurstone pentru abilitate - Primar Mentale Abilities - Schaie a confirmat ca nu exista un declin apreciabil al capacitatii intelectuale intre 20 si 50 de ani, nici chiar pana la 60 de ani.

Comparand invatarea la adulti cu invatarea la adolescenti U. Schiopu si E.Verza (1997, pag. 325) arata ca fata de perioada anterioara invatarea castiga in perioada adulta:

q  coeziune, capacitate de imbinare a formelor de analiza concret/abstract

q  extragerea ideilor esentiale, sesizarea mai rapida a semnificativului

q  critica pragmatica a noului

q  atitudine clara de refuz a neclaritatilor, nevoia de precizie

q  evaluarea independenta a surselor de informare

q  cerinta de aplicare si practica

q  necesitatea de a completa informatia cu deprinderile, tehnicile, procedeele necesare domeniului

Teoriile cu privire la invatare in perioada adulta sunt centrate in jurul ideii educatiei permanente. Conceptul invatarii transformative (transformative learning) este pus in circulatie de pionierul acestei teorii, Jack Mezirow, autor al lucrarii Transformative Dimensions of Adult Learning care sugereaza ca individul poate fi transformat in procesul invatarii prin reflectie critica. Un alt teoretician de orientare constructivista, Paulo Friere, descrie procesul constientizarii prin care adultii capata o cunoastere profunda a realitatii socio-culturale care le modeleaza viata si capacitatea lor de a transforma realitatea prin actiune asupra ei. Invatarea transformativa prin reflectie critica implica:

q  a fi mai reflexiv si mai critic

q  a fi mai deschis la perspectiva celorlalti

q  a fi mai putin defensiv si mai deschis la ideile noi

Conform teoriei piagetiene multitudinea de situatii la care adultul trebuie sa faca fata sunt rezolvate sau pot fi rezolvate cu ajutorul operatiunilor logice formale, prin rationamente ipotetice deductive. Experientele recente releva insa ca nu toti adultii sunt capabili de operatii logice formale. N. Vintanu (1998) citeaza un studiu realizat in Franta pe 488 de adulti studiati unde s-a constatat ca de fapt 14% din subiecti au o structura intelectuala operatorie incheiata si ca 23 % au un nivel foarte apropiat de aceasta, ceea ce inseamna ca aproape jumatate nu au probleme majore de rationament logic de un nivel corespunzator. Aceleasi experimente pun in evidenta ca nivelul intelectual nu este omogen. El este concret intr-un domeniu si operational formal in altul si ca nu exista o corelatie directa intre nivelul de scolarizare si nivelul de dezvoltare a operatiunilor logice desi o scolarizare mai redusa poate implica un nivel logic mai deteriorat.

Plecand de la aceste date putem confirma unele tendinte in caracteristicile principale ale cunoasterii la adulti:

q  Fixarea asupra concretului

q  Generalizarea, extrapolarea abuziva

q  Regruparea incorecta a notiunilor

q  Explicatii tautologice

q  Interpretare antropomorfica

q  Confuzia intre calitati sau atribute ale fenomenelor si relatiilor acestora.

Ceea ce se desprinde cert din studiile prezentate, apreciaza N. Vintanu din perspectiva educatiei adultilor, este ca "adultul nu se situeaza totdeauna la nivelul logic pe care l-ar putea atinge. Mai mult un numar destul de mare de adulti se situeaza la un nivel intermediar intre stadiul concret si cel logic, ceea ce duce la fixatie si perceptie a imediatului, la caracterul de tatonare al cunoasterii (incercare si eroare)" (N. Vintanu, 1998 pag. 14). Invatarea permanenta atenueaza diferentele in pregatire, prelungeste durata participarii la varsta activa, largeste adaptarea la schimbare si creste randamentul iar viata activa favorizeaza mentinerea unei bune conditii a invatarii.

Concluzionand invatarea are noi functii in perioada adulta, asa cum afirma

Bogdan Suchodolscki (1974), invatarea la varsta adulta este nu numai necesitate sociala ci si mijloc de invingere a alienarii.

4. Teorii cu privire la dezvoltarea in perioada adulta

Psihologia dezvoltarii varstelor adulte s-a extins relativ recent, investigatiile definind-o ca pe o serie de "etape" legate de varsta cat si de evenimente de viata critice cum ar fi: casatoria, grija parentala, divortul, somajul, pensionarea, pierderea partenerului, decesul. O teorie care cuprinde intreg parcursul vietii aste aceea a lui E.ERIKSON (1963).

Studii mai recente asupra teoriei lui Erikson conduse de Block (1971, 1981) au sprijinit credinta lui Erikson conform careia schimbarile de personalitate apar si in perioada adulta. Aceleasi studii au aratat ca adolescenta este o perioada foarte importanta in dezvoltarea personalitatii. In acest sens, un studiu longitudinal realizat de Kahn si colaboratorii (1985) sustine de asemenea afirmatia lui Erikson ca stabilirea identitatii in adolescenta are importanta cruciala pentru relatii intime de mai tarziu studiul punand in evidenta ca un scor scazut la probe de identitate in 1963 (perioada cand subiectii se aflau in adolescenta) s-au corelat cu situatia maritala de peste 20 de ani.

Intre teoriile cele mai cunoscute privind dezvoltarea la varsta adulta este teoria lui Levinson cuprinsa in lucrarea "The seasons of a man's Life ". Daniel Levinson sustine ca cei mai multi adulti considera ca viata incepe la 40 de ani dar marea anxietate incepe tot acolo. Conform acestei teorii la aceasta varsta se petrece tranzitia de la anii tineretii la perioada adulta si lucrul aceasta se intampla fara optimism si sperante mai de viitor. Teoria sa s-a bazat pe interviuri cu 40 de barbati americani intre 35 si 40 de ani. Prelucrarea interviurilor a dat posibilitatea lui Levinson sa schiteze 4 "sezoane" de viata:

q  Copilaria si adolescenta

q  Perioada adulta timpurie (dupa 20 de ani pana in jur de 45)

q  Perioada adulta mijlocie (40 - 65 de ani)

q  Perioada adulta in regresie ( de la 60 de ani in sus)

Studiul psihologic realizat de Levinson a relevat ca 80% din indivizii intervievati au trecut printr-o perioada de criza si reevaluare personala a vietii de pana atunci in momentul tranzitiei varstei de mijloc. Levinson a sustinut de asemenea ca 20 % din cei intervievati care nu au trecut printr-o astfel de criza sunt intr-o faza a negarii si ca vor trece cu siguranta prin aceasta mai tarziu. Alte cercetari se opun ideii cum ca totii indivizii trec cu siguranta prin aceleasi etape si mai ales prin aceleasi crize argumentand prin diferentele sociale, culturale si religioase. Cercetarile polemice cu cele ale lui Levinson au subliniat faptul ca el a concluzionat in baza unor studii realizate pe o populatie numai de barbati si toti nascuti in America crizei economice din anii '30, respectiv crescuti in perioada caracterizata de recesiunea economica. Levinson nu sustine ca strabaterea aceleiasi crize este determinata de o nivelare de motivatii si aceasta nu face ca indivizii ce o intampina sa fie mai putin unici prin personalitatea lor el spune insa ca exista o succesiune de baza in etapele vietii adulte si ca fiecare "sezon" al vietii este caracterizat de elemente specifice iar experienta de viata a unei persoane este influentata de problemele fiziologice si sociale, contextul de viata si de momentul sau sezonul de viata in care se petrece experienta respectiva. De exemplu intr-un fel se traieste experienta de a deveni parinte la 20 de ani si in alt fel este traita la 40 de ani. Criticii teoriei lui Levinson asupra perioadei adulte timpurii si mijlocii au insistat asupra faptului ca el descrie autoperceptiile si orientarile sociale ale unui grup de barbati dar el sugereaza existenta unui model asemanator si in cazul femeilor (Ann Birch 2000 pag 270). Barbatii din grupul studiat de Levinson in 1978 au in comun mai multe lucruri: cu toti au crescut in familii stabile, aveau scopuri precise stabilite pentru viata lor si au devenit adulti intr-o perioada de expansiune economica. Criticii teoriei lui Levinson arata ca un esantion pe o populatie care acum este la varsta adulta mijlocie nu ar mai avea aceleasi caracteristici socio-economice si deci rezultatele ar putea sa fie modificate caci generatiile urmatoare au crescut cand familiile au devenit mai putin stabile iar acum isi intemeiaza propriile familii intr-o lume in care divortul este ceva foarte comun, pe de alta parte conditiile social economice in care si-au construit criterile nu mai era nici pe departe de expansiune economica ci dimpotriva.

In cercetarea sa Levinson accentueaza si asupra fenomenelor legate de schimbarile de rol social si de adaugarea sau castigarea de noi roluri pentru perioada adulta.

Sunt cateva teme mari ale perioadei adulte timpurii sustine Levinson una din ele fiind cea a adaptarii la noile roluri, la implicarea activa in noile roluri si desigur la acceptarea responsabilitatilor de survin de aici. Pana la varsta de 30 de ani se asteapta de la adultul tanar un insusirea comportamentului parental. O caracteristica insa a generatiilor survenite dupa studiul Levinson arata ca exista la nivelul populatiei cuprinse intre 20 si 30 de ani o tendinta de amanare a casatoriei, forma de cuplu cea mai frecventa fiind uniunea libera si o crestere a varstei la care tinerii devin parinti toate acestea indicand o extindere a varstei de tinerete si o amanare a intrarii in viata adulta. Levinson sustine ca intre 28 si 30 de ani are loc o criza menita a pregati perioada adulta mijlocie. Criza se caracterizeaza prin conflictul intre asimilarea scopurilor varstei adulte si ramasitele scopurilor varstei de tinerete sau chiar a adolescentei tarzii. Suportul in solvarea crizei este nevoia de independenta ca si vector de dezvoltare a "visului". "Visul " sau proiectia despre viitor, in conceptia lui Levinson este conceptia despre lume si viata reorganizata in baza valorilor noului stadiu de varsta asociata cu scopurile de viitor respectiv planul de viata care asigura energia si motivatia implinirii lui. "Modul cum se relationeaza individul cu visul sau este considerat de Levinson ca fiind crucial, altfel spus daca "visul" nu devine o parte a vietii sale el poate muri, isi pierde simtul scopului in viata si simtul responsabilitatii"(Ann Birch, 2000 pag 270).

Perioada adulta mijlocie confrunta individul cu noi probleme. Un barbat de 40 de ani este apreciat de cei inferiori ca varsta mai degraba ca un parinte decat ca un partener sau covarstnic. Aceasta perceptie apare ca o mare surpriza pentru barbatul de varsta mijlocie. Aceasta este perioada de consolidare a scopurilor de viata dobandite in perioada anterioara. Tranzitia catre perioada adulta mijlocie se realizeaza pe un interval de circa 5 ani in jurul varstei de 40 de ani. Acum are loc o alta reevaluare din perspectiva " visului" ca scop de viata, o reevaluare ce presupune compararea intre realizari si elementele fixate in scopul de viata. Acum se petrec ajustari sau aducerea obiectivelor mai aproape de realitate si posibilitati. Discrepantele survenite intre scopuri si realizari pot conduce individul la crize semnificative in aceasta perioada astfel ca stabilitatea psiho-afectiva este data de tocmai capacitatea individului de a accepta discrepantele. In lucrarea The Seasons of a Man's Life Levinson arata ca "visul" ca si scop de viata este in general atat de complex incat este foarte putin probabil sa fie complet indeplinit. Scopurile de viata pot fi nerealiste, neadecvate. Succesele modeste nu sunt masuri cu care se opereaza la acest nivel si de cele mai multe ori evenimentul culminant al perioadei adulte face parte din categoria mici succese ce sunt apreciate in termenii de succese imperfecte daca nu ca ratari. Acesta face ca evenimentul culminant al vietii adulte sa fie catalizatorul concluziilor cu privire la raportul intre vis si realitate sau realizari.

Criticile aduse studiului au fost nevoia unei cercetari transculturale, si de studiu privind dinamica dezvoltarii femeilor in perioada adulta Roberts si Newton (1978).

In general procesul evolutiv legat de varsta al vietii femeilor pare sa fie foarte asemanator cu cel al barbatilor diferente apar in ceea ce priveste "visul", respectiv putine si-au propus scopuri ocupationale.

Caracteristicile "visului" ca scop de viata, la femei este mai complex si mai difuz decat al barbatilor, reflecta un conflict intre scopul personal si obligatiile fata de ceilalti, o alta caracteristica este aceea ca un exista mentorul care in teoria lui Levinson are un rol important in dezvoltarea carierei la barbati. Tranzitia de 30 de ani la fel de importanta dar daca pana la 30 de ani orientarea era spre cariera ea isi modifica cursul spre familie si invers. Criticile aduse studiului Roberts si Newton (1978) sunt cele legate de marimea esantionului si de faptul ca se refera doar la populatia americana ca si in cazul studiului lui Levinson. In concluzie prioritatile din viata femeilor difera de cele ale barbatilor, accentul cade pe relatii mai mult decat pe cariera profesionala.

O alta teorie interesanta cu privire la raportul intre generatiile adulte este cea a filosofului spaniol Ortega y Gasset. El defineste 5 generatii din care 4 sunt mature: copilaria, tineretea, initierea, dominanta si batranetea. Ceea ce el numeste initierea este perioada care include tranzitia spre perioada adulta mijlocie si face trecerea spre perioada pe care el o denumeste a generatiei dominante. Generatia dominanta este cea in care se asteapta de la indivizi sa-si asume conducerea, autoritatea si responsabilitatea. Conform ideilor filosofului Ortega y Gasset cele mai importante perioade sunt cea de initiere si cea dominanta. Relatia dintre ele si felul in care autoritatea trece de la una la cealalta afecteaza dezvoltarea societatii.

Caracteristicile personalitatii la varstele adulte

Personalitatea sanatoasa la varsta maturitatii spune Allport (1991, pag 280) isi stapaneste in mod activ mediul, manifesta o anumita unitate a personalitatii si este capabila sa perceapa in mod corect lumea si pe ea insasi. Maturitatea personalitatii nu are o relatie necesara cu varsta cronologica (idem, pag. 280) dar expectanta sociala aliniaza varsta adulta cu maturitatea.

Dupa Allport criteriile de maturitate ale personalitatii sunt sase la numar si anume:

q    Extensiunea simtului eului

q    Raportarea calda a eului la ceilalti

q    Securitatea emotionala ( autoacceptarea )

q    Perceptie realista, abilitati si sarcini

q    Obiectivarea eului : intuitie si umor

q    Filosofia unificatoare a vietii

Extensiunea simtului eului presupune dezvoltarea intereselor puternice in afara eului. Aceste interese se refera la participarea autentica a persoanei in cateva sfere semnificative ale efortului uman. A participa nu este acelasi lucru cu a fi activ, spune Allport, iar domeniile sunt: economic, educational, recreational, politic, domestic si religios. " Daca nu s-au dezvoltat interese autonome in unele din aceste domenii - daca munca noastra, studiul nostru, familia noastra, ocupatia favorita din timpul liber, politica sau aspiratia religioasa, nu au devenit personale in mod semnificativ- nu putem fi calificati ca personalitati mature" (Gordon Allport, 1991 pag 287).

In virtutea extensiunii eului persoana matura este capabila de o mare intimitate in capacitatea sa de a iubi. Alaturi de intimitate se afla compasiunea respectiv intelegerea conditiei umane a tuturor oamenilor. Raportarea calda la ceilalti presupune deci din perspectiva lui intimitate, compasiune dar si toleranta si "structura de caracter democratica". In contrast exemplifica Allport persoana imatura doreste mai mult sa fie iubita decat sa daruiasca iubire.

Autoacceptarea, toleranta la frustratie, sentimentul securitatii, autocontrolul caracterizeaza achizitia securitatii emotionale.

Persoanele mature sunt centrate pe probleme. Ceea ce este obiectiv este demn de facut. Acest fapt insemna ca imboldurile egoiste ale satisfactiei impulsului, placerea, mandria, starea de defensiva pot fi toate uitate pentru lungi intervale de timp deoarece implicarea intr-o sarcina le preia. Acest criteriu special poate fi pus in legatura cu scopul "responsabilitatii" care este subliniat de ganditorii existentialisti. Sintetizand Allport arata ca o persoana matura va fi in contact strans cu ceea ce numim "lumea reala". Va vedea obiectele, oamenii si situatiile asa cum sunt si va fi implicat intr-o activitate (munca) relevanta pentru sine. Prezenta umorului ca si caracteristica a personalitatii mature face individul capabil sa perceapa dezacordurile si absurditatile prezente inlauntru, propriile calitati si valori. Allport mai adauga si faptul ca personalitatea matura reclama o intelegere clara a scopului vietii in termenii unei teorii inteligibile.

Pe toata perioada continua modelarea personalitatii si este legata de adaptarea profesionala si sociala. In a doua perioada a varstei adulte se constientizeaza simtul reusitei si al implinirii sau al nereusitei si al neimplinirii. Odata cu apropierea retragerii din viata activa adultul se pregateste pentru dezangajare profesionala cu tot ce implica aceasta. Problematica privind adaptarea profesionala si sociala pentru perioada adultului tanar este abordata dupa U. Schiopu, E.Verza (1997, pag 326) in consecinta a trei tipuri de situatii:

disconfortul "socului realitatii", inadaptarea profesionala, investitii mari de aspiratii si responsabilitati neadaptate profesiunii exercitate

adaptare restransa, fara investitii de aspiratii dar cu efort de realizare profesionala si a aptitudinilor

adaptare gradata, investitie de aspiratii crescatoare, flexibilitatea acestora, posibilitati multiple de dezvoltare

Perioada adulta de stabilizare 34-45 de ani este caracterizata de faptul ca pot interveni modificari ale proportiilor celor trei categorii de relatii.

Perioada adulta II - 45-55 de ani se petrece constientizarea reusitei/nereusitei; implinirii/ neimplinirii, simt al ratarii latente/ active

Perioada adulta III are loc dezangajarea profesionala si un nou "soc al realitatii"

Activitatea profesionala constituie aspectul cel mai reprezentativ pentru persoana adulta. Persoanele de 35 - 40 de ani care ajung la functii medii in ierarhia profesionala sesizeaza diferenta fata de generatia mai tanara acest fapt se constientizeaza ca un plus de experienta practica si ca o cerinta de perfectionare teoretica. Viata profesionala si integrarea in comunitate devin mai intense si mai pline de responsabilitati.

Relatia intre modelarea personalitatii si profesiune este recunoscuta de majoritatea autorilor si contureaza numeroase teorii. Intre acestea teoriile dezvoltarii pun accent pe aparitia unor alegeri succesive si dispunerea lor in cursul vietii in contrast cu cele care se concentreaza asupra determinantilor unei alegeri in momentul inceperii specializarii sau intrarii in campul muncii sau la un anumit substadiu al varstei adulte. Aceste teorii pot fi clasificate ca: teorii asupra maturitatii vocationale sau teorii asupra conceptiei despre sine (Super, in lucrarea Davidtz si Ball, 1978 pag 436). Teoriile maturitatii vocationale au conceput o serie de scale ale evolutiei carierei si au oferit cateva variabile semnificative: modificari de echitate, realismul motivelor pentru intreprinderea unei actiuni, perfectionarea folosirii aptitudinilor, perfectionarea orientarii intereselor, avansarea spre un tel, imbunatatirea statutului socio-economic, imbunatatirea nivelului de instruire, numarul de schimbari, de cate ori a ramas fara slujba, numarul de luni in care a fost fara slujba si numarul de luni in care s-a intretinut singur. Toate acestea compun un corolar important al dezvoltarii tanarului adult in relatie cu alegerea si exercitarea profesiunii. Studiul tipurilor de cariera (Super, 1957) a concluzionat ca variabila statutul socio-economic al parintilor joaca un rol important in evolutia carierei, pe de alta parte rolul variabilelor : inteligenta, rezultate scolare, participare activa la activitati organizatorice in scoala si comunitate sunt inalt predictive pentru o buna cariera. Multi psihologi accepta ca actiunile unei persoane sunt determinate de constiinta sa despre sine si despre situatia in care se afla ca si de modul in care isi reprezinta lumea din jur (Kelly, 1955). Teoriile care sustin rolul conceptiei despre sine in alegerea si exercitarea profesiunii nu sunt noi, incepand cu Tyler (1951) care s-a bazat pe teoria rolurilor pentru a explica diferentele dintre interesele fetelor si cele ale baietilor apoi (Super, 1953) care a sugerat faptul ca in exprimarea preferintei vocationale individul isi formuleaza opiniile despre propria persoana in terminologie profesionala. Prin abordarea unei profesiuni individul cauta sa-si puna in aplicare conceptia despre sine si ca stabilindu-se intr-o profesiune el incearca sa se implineasca pe sine (Davidtz si Ball, 1978 pag 446).

Atat sfera profesiunii cat si cea familiala sunt presionate de noi adaptari de rol iar pentru ca si in viata de familie apar noi probleme, de multe ori se ivesc conflicte de rol si se impun decizii privind prioritatile in viata individului. Cresterea copiilor si intrarea acestora in scoala implica aspecte noi mai complexe, legate de educatie si instruire. Aceasta este perioada in care pot aparea tensiuni mari in familie si cele mai multe divorturi. Intre 40 si 45 de ani experienta profesionala devine tot mai bogata iar pe prim plan se afla capacitatea de munca si randamentul. In familie se reinstaleaza echilibrul si un stil adecvat de interrelationare. Intre 45 si 55 de ani cresc responsabilitatile atat pe plan profesional cat si marital.

6. Dinamica si tranzitia rolurilor in perioada adulta

Femeile si barbatii trec prin perioada adulta si batranete in maniere personale si complexe implicand numeroase procese sociale, psihologice si biologice. Comportamentul de rol, identitatea de rol si transformarea rolurilor de-a lungul vietii sunt componente majore ale acestor procese complexe. In mod traditional schimbarile si transformarile rolurilor au fost prezentate mai ales in lipsa contextualizarii dar realitatea arata ca rolurile sunt dependente de contextul social si de caracteristicile psihologice ale individului. Adultul este implicat intr-o serie de roluri printre care cele din viata profesionala, viata familiala si cea sociala.

Perspectiva studiului longitudinal asupra rolurilor aduce o viziune noua cu privire la roluri si la dinamica acestora pe parcursul vietii axandu-se pe traiectoriile de rol si pe elementele implicite in tranzitia rolurilor (Giele si Elder, 1998). Traiectoria de rol se refera la o directie, definita de procesul de imbatranire sau de miscarea care traverseaza structura de varsta (Elder, 1985). Un curs individual de viata este compus din multiple traiectorii interdependente (sau cariere) ale rolurilor sau relatiilor. Aceste directii ale "carierei " (evolutia profesionala, familiala, sociala, a sanatatii), nu exista separat, sunt interdependente astfel incat schimbarile produse intr-una dintre traiectorii deseori le afecteaza pe toate celelalte. Aceste traiectorii sunt intrerupte si alterate de secvente ale dinamicii vietii care cuprinde evenimente si stari tranzitorii. De aceea o schimbare brusca cum ar fi vaduvia poate conduce la o serie de alte schimbari mai mari sau mai mici. Cu atat mai complexa devine problematica cu cat in cadrul acestor traiectorii o persoana poate avea roluri diferite, de exemplu in traiectoria profesionala un individ poate fi : angajat, sef sau proprietar. Pentru intelegerea tranzitiei rolurilor in viata adultilor sunt importante 4 concepte: " coordonarea in timp", "procesualitatea", "contextualitatea" si

" legaturile de viata" (Moen, 1988,2000, Giele si Elder 1998). Coordonarea in timp se refera la durata petrecuta in fiecare rol sau distanta in timp intre doua sau mai multe tranzitii de rol. Procesualitatea se axeaza pe imbatranire ca pe o serie de tranzitii de rol mai degraba decat ca pe un eveniment singular. Intrarile si iesirile din rol sunt importante si procesualitatea subliniaza ordinea acestor tranzitii de-a lungul cursului vietii. De exemplu adultii parasesc anumite roluri cum ar fi cele de fiu si intra in altele cum ar fi cele de parinte. Contextualitatea poate fi vazuta pe doua nivele pe nivel individual si pe nivel social. Circumstantele personale ale vietii indivizilor, educatia lor, relatiile sociale, statutul marital, marimea familiei, etnia, rasa si varsta vor avea insemnatate in procesul devenirii pe perioada adulta. Circumstantele sociale de asemenea pot influenta optiunile si oportunitatile indivizilor de varste diferite contextul socio-economic punand de cele mai multe ori amprenta asupra unei generatii. Legaturile de viata presupun ca traiectoriile de viata ale indivizilor sunt strans legate de traiectoriile de viata ale parintilor, sotilor, copiilor, prietenilor si colegilor de munca (Antonucci, 1994, Ryff si Seltzer, 1996, Moen 2000). Riley (1994) si colaboratorii ei au adus in discutie idea conform careia schimbarile in structura sociala a rolurilor, normelor si institutiilor se schimba mult mai incet decat viata oamenilor. Majoritatea ideilor si politicilor despre imbatranire, munca si familie sunt ancorate in realitatea mijlocului secolului XX si nicidecum adaptate secolului XXI.

Legatura maritala este rolul cheie pentru majoritatea indivizilor. Ea asigura un sens al comuniunii si al suportului. Dinamica rolurilor parentale este si ea importanta in perioada adulta. White R.W.(1975) a considerat ca ciclurile vietii se centreaza pe modificarea de pondere a unor subidentitati ce coexista in structura personalitatii si se organizeaza in jurul rolurilor si statutului social (cuprinde activitati si aptitudini, creativitate, interese, cunostinte). White se refera la subidentitatea de cariera - profesionala, cea de parinte, si de sot sau sotie analizand dezvoltarea lor in fazele adulte. Se poate observa ca exista o mare fluctuatie si diversitate referitoare la limitele inferioare (adolescenta) si superioare ale stadiilor adulte si mai ales ale primului dintre ele (tineretea). U. Schiopu, E.Verza (1997, pag 326) propun urmatoarele elemente caracteristice ale perioadei adulte din perspectiva subidentitatilor maritale si parentale:

q  adult tanar - are loc consolidarea casniciei, un proces de adaptare activ, libidoul foarte activ, crescator, creste intimitatea, familia este dominata de dorinta intretinerii confortului afectiv, se realizeaza diferentierea rolurilor in familie, se constituie gradele de dependenta si autonomie intre soti, iar cresterea copiilor mici largeste sfera intimitatii

q  adult 34/45 de ani - perioada este caracterizata de un rol parental mai incarcat, rolurile profesionale sunt absorbante, apare erodarea intimitatii, libidoul este in continuare activ, se consolideaza identitatea familiei, tendinta este spre confort afectiv - pot interveni unele crize maritale -

q  adult 45/55 de ani - apar unele tensiuni pe dimensiunea rolului parental, are loc fragilizarea sanatatii mamei, temperarea discreta a libidoului, anularea capacitatii de procreare a femeii

q  adult 55/65 de ani - rolul parental este solicitat de denuclearizarea familiei, are loc dezangajarea profesionala si in consecinta se produce o criza de identitate profesionala, legatura matrimoniala devine una de securizare, poate interveni pierderea partenerului si aparitia nepotilor.

Ca si in cazul stabilirii stadiilor perioadei de varsta adulta trebuie precizat faptul ca societatea contemporana releva noi tendinte cum ar fi cele de amanarea casatoriei pentru perioade de varsta mai inaintate, amanarea momentului cand adultul tanar devine parinte, restrangerea numarului de copii etc. Ca urmare chiar daca stadiile propuse sunt inca relevante, intervalele de varsta pentru aceste stadii se coreleaza cu tendintele mentionate. Apar de asemenea numeroase modificari in interiorul rolurilor maritale si parentale. Cei mai multi autori sunt insa de acord ca adaptarea la schimbarile ce intervin in perioada de adult tanar si perioada adulta mijlocie este intr-o relatie directa cu adaptarea in viata de familie. Dezvoltarea adultului a fost ignorata de perspectiva psihanalitica, asumand ca perioada adulta este una mai degraba statica ea urmand perioadei foarte dinamice din adolescenta. Sunt doua grupuri majore de teorii care privesc dezvoltarea adulta: primul grup descrie dezvoltarea psihologica ca fiind un proces ce are loc stadial ca o extensie a ideii de cicluri de viata. Al doilea grup de teorii descrie dezvoltarea ca fiind un proces care urmeaza ca raspuns la situatii sau factori specifici de stres. Realitatea arata ca dezvoltarea adultului este o combinatie de factori descrisi in ambele grupuri de teorii. Procesul de baza in perioada adulta este castigarea independentei respectiv adultul tanar paraseste familia de provenienta si isi intemeiaza propria familie. Aceste schimbari de rol de la rolul de copil la cel de parinte este dificil si cere reevaluarea unor probleme din istoria devenirii adultului. Factorii de favorizeaza sau dimpotriva reduc adaptarea la propria viata de familie au solicitat atentia multor cercetatori. Studiul longitudinal, condus de Vaillant (inceput in 1955 si urmarit pana in 1983), studiu cunoscut si sub titlul de Grant Study, a incercat sa puna in evidenta factorii adaptarii in viata adulta. Studentii au fost intervievati si li s-au aplicat o serie de teste psihologice inclusiv Rorschach, elemente WAIS si TAT. Vaillant a pus in relatie adaptarea sanatoasa la viata adulta cu experientele din copilarie traite de subiecti. El a concluzionat ca episoadele singulare traumatice din copilarie nu pot fi predictori pentru o adaptare slaba in viata adulta dar dezvoltarea intr-o familie cu probleme poate prevedea o slaba adaptare in viata adulta. Cei mai buni predictori ai adaptarii sanatoase au fost cei de tipul mecanismelor de aparare sanatoase construite pana la varsta de 18 ani. Asadar mecanismele da aparare sunt cele care construiesc abilitatea individului de a face fata provocarilor evenimentelor din viata adulta. Vaillant G. E. (1976, pag 535-545) descrie o ierarhie a mecanismelor de aparare:

Aceste mecanisme de aparare descrise initial de Anna Freud sunt din punct de vedere psihologic corespondente cu "mecanismele de adaptare" descrise de Piaget (Constantin Enachescu, 1998 pag 55). Piaget considera ca adaptarea este o stare de echilibru, un acord care se realizeaza prin mecanismele de asimilare si acomodare prin care organismul reorganizeaza realitatea externa astfel incat sa se armonizeze cu tendintele si interesele pe care cauta sa le puna in acord cu mediu. Vaillant arata ca mecanismele de aparare de tip narcisist sunt folosite de copii si pacienti psihotici, cele imature de adolescenti si pacienti cu depresii, cele nevrotice de adultii in situatii stresante si mecanismele defensive mature de adultii cu maturitate psiho-afectiva.

Rolurile pe care individul le poate trai in viata de familie sunt cele de sot si de parinte. Chiar daca tendinta actuala este aceea de a intarzia casatoria, cuplurile, casatorite sau nu, sunt susceptibile de a fi mai mult sau mai putin trainice, in consecinta a trei componente (Lloyd Saxton, 1980) legate de functionalitatea rolurilor in cuplu:

q  congruenta perceptiei rolurilor

q  reciprocitatea performantei de rol

q  echivalenta functionarii rolului.

Congruenta perceptiei rolurilor presupune ca fiecare persoana percepe rolul ei sau rolul lui aproape la fel cum este perceput de celalalt. Dificultatea in perceperea congruenta a rolurilor este aceea ca individul in mode frecvent priveste atitudinile si asteptarile sale ca fiind corecte si le mentine fara a incerca sa vada sau sa inteleaga atitudinea si asteptarea celeilalte persoane. Cand fiecare ia o pozitie ferma in felul sau dificultatea de a vedea, intelege si accepta punctul de vedere al celuilalt devine din ce in ce mai dificila. Congruenta de perceptie a rolurilor este esentiala pentru stabilitatea cuplului (Lloyd Saxton, 1980 pag 245). Performanta de rol se refera la felul in care individul intra in rolul sau si ii da viata. Reciprocitatea performantei de rol presupune implicarea in rol si folosirea lui pentru a intampina solicitarile rolului celuilalt. Performanta de rol si congruenta perceptiei rolurilor sunt interdependente. Echivalenta functionarii rolului se refera la principiul conform caruia gradul de satisfactie al fiecaruia primit din partea celuilalt trebuie sa aiba acelasi grad ca si satisfactia oferita celuilalt. Nevoile ce sunt implinite in interiorul cuplului sunt : materiale, sexuale si psihologice (Lloyd Saxton, 1980,pag 247).

Rolurile parentale sunt conform celor mai multi autori intr-o mare proportie o repetare a rolurilor la care indivizii au fost expusi in copilarie. Parintii tinda sa repete atmosfera din propria familie. Mecanismul psihosocial care genereaza disfunctii maritale exprima de fapt jocul incrucisat al proiectiilor si expectatiilor de rol mutual (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991, pag 299). Rolurile parentale functionale prezinta o clara exprimare al limitelor. Insuficienta limitelor conditioneaza independenta si autonomia copiilor. Limitele slabe caracterizeaza parinti supraprotectori sau dimpotriva parinti indiferenti (slab implicati in rol). Intr-un studiu efectuat de Rose Vincent (1972) pe o populatie de aproape 100 de copii au fost puse in evidenta mai multe tipuri de parinti (mame si tati) si frecventa alegerii de catre copii a unui tip sau altul. Aceste tipuri pentru tati au fost: tatal important, seducator, autoritar, mester la toate, vedeta, om de interior, tatal "bomboana", si tatal sportiv. Pentru mame au fost identificate urmatoare le tipuri: mama "bomboana", mondena", calma, energica, mama copilaroasa si mama "closca".

Concluziile autoarei sunt acelea ca tatal autoritar este cel mai frecvent ales de copii; de asemenea cel care seamana in cele mai multe cazuri cu tatal adevarat, dintre copii care au un tata autoritar doar 1 din 4 crede ca acesta este cel ideal, cei care si-l doresc sunt cei care nu au un astfel de tata. Concluzia privind autoritatea paterna manifestata fata de copii este: afirmarea brutala a unei suprematii si autoritatea de tip epistemic. Doar 20% dintre copii l-au identificat pe tatal lor cu tatal ideal (Rose Vincent, 1972 pag 12). Privind alegerea tipurilor de mame s-a constatat ca exista un nivel mai ridicat al asteptarilor si implicit al criticilor fata de mama decat fata de tata. In timp ce tatal ideal si tatal real au acelasi profil din punctul de vedere al copiilor, mama ideala difera aproape intotdeauna de cea adevarata. Copii nu aleg mama in functie de gradul de rasfat oferit ci dimpotriva pe timp ce copilul creste, incepand cu varsta scolara, orice atitudine excesiv de protectoare este respinsa ca posesiva, invadatoare, ea pare uneori o masca ipocrita a unei vointe de dominare (Rose Vincent, 1972 pag 18).

Rolurile conjugale si cele parentale pot fi privite izolat dar manifestarea lor este interdependenta si disfunctionalitatile intr-un sector antreneaza disfunctionalitati si in celelalte. Multi autori trateaza de aceea rolurile parentale si maritale in complexul rolurilor familiale aici enumerand: rolurile sexual-afectiv si procreativ, rolurile parental-educational, rol organizatoric administrativ (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperca 1998, pag 330). Cercetarile autorilor citati au reliefat mai multe tipuri de disfunctionalitati de rol: adoptarea si exercitarea inadecvata a rolului specific sexului, adoptarea si exercitarea incompleta a rolului familial, adoptarea si exercitarea inautentica a rolului familial. Rolurile conjugale sunt serios modificate de aparitia copiilor si deci de extinderea pentru un noul rol, cel parental. Statisticile arata o curba a satisfactiei maritale in forma de "U" cu cele mai mari valori in perioada dinaintea aparitiei copiilor care scade pe parcursul cresterii copiilor pana la varsta de 6-13 ani dupa care are loc o crestere usoara pana la varsta de 21 de ani ai copiilor(Rollins si Feldman, 1970).

Perioada de 6 - 14 ani ai copilului este una de presiuni economice, psihologice si sociale fiind corelata cu perioada adulta tanara cand partenerii de cuplu sunt preocupati de profesie, problemele familiale fiind mai mult in seama femeii ca urmare a obiceiurilor culturale si a rolului matern mai consistent. Rolul de mama implica o serie de noi sarcini pentru care femeia este mai mult sau mai putin pregatita in functie si de socializarea din familia de provenienta. Rolul patern este dificil datorita concurentei la atentia femeii dar gratificant datorita satisfacerii prin paternitate a orgoliului de patronaj.

Cercetari efectuate in Romania au scos in evidenta corelatia ridicata negativa dintre numarul de copii si scolaritatea mamei, insa in conditiile in care scolarizarea si calificarea superioara va fi tot mai costisitoare este previzibila o accentuare a scaderii fertilitatii datorita costului copiilor (P.Ilut, 1995, pag.128). Conform statisticilor INS Romania, publicate in COMUNICAT DE PRESA - Nr. 24/2000 , fertilitatea specifica a scazut la toate grupele de varsta. Fertilitatea femeilor din grupa de varsta 20-24 ani continua sa inregistreze intensitatea cea mai mare. In consecinta prelucrarii datelor privind natalitatea, INS Romania, in comunicat de presa nr.38 din 2000, apreciaza ca: "libertatea cuplurilor de a decide asupra numarului dorit de copii, costurile economice si sociale ridicate suportate de populatie in perioada de tranzitie, criza locuintelor si conditiile deosebit de dificile pentru posibilitatile unui tanar care-si doreste intemeierea unei familii, instabilitatea sociala si somajul sunt printre principalele cauze care au determinat scaderea, an de an, a numarului de nascuti-vii".