Copilul Institutionalizat din perspectiva psihosociala

Copilul Institutionalizat din perspectiva psihosociala

In Europa Evului Mediu, dintre cele mai joase locuri ocupate in ierarhia sociala de cei carora le lipseau identitatea si siguranta oferita de numele cunoscut si onest al parintilor, de o resedinta stabila si de o buna reputatie in comunitate. Din aceasta categorie faceau parte cei orfani sau abandonati, adica: copii ai caror parinti nu erau cunoscuti, acei copii ai caror mame nu erau casatorite sau care au murit la nastere, copii ai caror parinti au parasit regiunea pentru a scapa de sanctiuni sociale pedeapsa legii. Distinctia intre orfani si abandonati se facea in defavoarea celor abandonati.

Primele "institutii de ocrotire" au fost organizate de Biserica si de stat. In acelasi timp apare si "plasamentul familial" (ingrijirea de tip foster). Olfelinatele aparute si dezvoltate in Europa Evului Mediu, se raspandesc pe parcursul procesului de colonizare si misionariatului crestin,(George Neamtu,Tratat de Asistenta Sociala,2003).

Termenul de institutie tinde sa aiba o conotatie puternic negativa, deoarece se asociaza imaginile unor mari spitale psihiatrice, cu cele ale orfelinatelor din cartile lui Dickens. Din acest motiv se cauta inlocuirea termenului cu cel de ingrijire rezidentiala. Ingrijirea rezidentiala reprezinta modalitatea de crestere a copiilor, in care ingrijirea este asigurata de personal platit care nu are alte legaturi cu minorul, decat stric de ingrijire a acestuia.

Numarul copiilor aflati in grija institutionala in intraga lume este extrem de greu de estimat; un raport al Defence for Children International (1985) sugera cu multi ani in urma un total de 6-8 milioane. Acestia sunt numiti in moduri diferite  cum ar fi: ''copii instotutionalizati'', ''copii fara parinti'',''copii fara casa'', ''deprivati", ''privati'', ''separati'', etc,(George Neamtu,Tratat de Asistenta Sociala,2003).

Prin termenul de orfan se poate descrie copilul care a pierdut unul dintre parinti sau pe ambii. Pierderea mamei sau tatalui este frecvent mentionata ca motiv de acces la ingrijire in institutii. Moartea tatalui poate atrage dificultati economice care sa o determine pe mama sa plaseze copilul intr-un centru rezidential, in timp ce decesul mamei poate crea situatii in care sotul sa fie incapabil sa ingrijeasca copilul sau sa gaseasca o alternativa. In numeroase modele sociale, tatalui nu i se rezerva un rol activ in ingrijirea celor mici. Recasatorirea parintelui vaduv creeaza probleme care pot avea ca efect instiutionalizarea copiilor. In folclorul tuturor popoarelor, mama sau tatal vitreg constituie personaje negative.

Prin abandon intelegem situatia in care un copil, de obicei sugar, este parasit de parinte sau ingrijitor cu intentia de a crea o separare permanenta. Termenul de abandon este folosit si atunci cand parintele incredinteaza temporar copilul unei institutii(centu de plasament, spital). In astfel de situatii, legea constata abandonul la scurgera unei perioade mai mari de sase luni in care copilul nu a mai fost vizitat de, ''apartinatori''(parinti). In situatii de razboi sau dezastre naturale, separarea de parinti a copilului este accidentala iar copiilor aflati in astfel de situati sunt numiti copii neisotit sau copii pierduti /disparuti.