Jurisdictia penala internationala

JURISDICTIA PENALA INTERNATIONALA

Proiecte de inceput ale infiintarii unei instante internationale penale

Problema crearii unor instante penale internationale, a fost preocuparea juristilor inca din secolul trecut.

Jurisconsultul elvetian Gustav Moynier a conceput in anul 1877 organizarea unei Jurisdictii criminale internationale pentru represiunea crimelor comise impotriva dreptului gintilor. Un asemenea tribunal urma sa fie compus din 5 membri, dintre care doi numiti de beligeranti si trei numiti de statele neutre. Competenta tribunalului viza judecarea crimelor de razboi comise prin incalcarea dispozitiilor Conventiei de la Geneva din 1864.

Moynier a reluat propunerea sa la Institutul de drept national de la Cambridge, lovindu-se de un nou insucces, obiectandu-se ca proiectul sau nesocoteste jurisdictiile nationale.

Prin Conventia de la Haga, din 1907 s-a incercat instituirea unei "Curti internationale de prize maritime".

Dupa primul razboi mondial, Tratatul de la Versailles prevedea in articolul 227, constituirea unui tribunal special compus din cinci judecatori, provenind din tarile victorioase in razboi - Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franta, Italia, Japonia - pentru a judeca pe Wilhelm al II-lea de Hohenzolern, imparatul Germaniei.

In perioada interbelica, dat fiind responsabilitatile antrenate in primul razboi mondial, au fost multiple preocupari pe plan international atat in cadrul Societatii Natiunilor, cat si in cadrul unor foruri stiintifice de drept international, pentru crearea unei instante penale internationale permanente.

In 1920 in cadrul Societatii Natiunilor, Comitetul de juristi constituit de Consiliul Ligii Natiunilor a intocmit un proiect de organizare a unei Inalte Curti de Justitie Internationala, separata de Curtea Permanenta de Justitie Internationala, competenta de a judeca crimele contra dreptului gintilor deferite de Adunarea sau Consiliul Legilor.

Intre 1920 - 1936, infiintarea unei jurisdictii penale internationale a fost sustinuta de mai multe societati internationale ale juristilor intre care Asociatia de drept international, Institutul de drept international, Asociatia de drept penal.

In calitatea sa de presedinte al Asociatiei de drept penal, reputatul jurist roman Vespasian Pella a intocmit in 1928 un proiect de Statut al unui tribunal penal international, statut pe care Asociatia l-a aprobat.

In 1935 Vespasian Pella, in calitate de raportor, a intocmit planul unui cod represiv mondial, plan ce includea si proiectul de statut din 1928 vizand crearea unei camere criminale in cadrul Curtii Permanente de Justitie Internationala.

Eforturile lui Vespasian Pella s-au concretizat prin adoptarea la 16 noiembrie 1937, odata cu Conventia asupra prevenirii si reprimarii terorismului a "Conventiei pentru crearea unei Curti penale internationale". Rolul Curtii era acela de a judeca pe indivizii acuzati de savarsirea vreuneia din infractiunile prevazute de Conventia referitoare la terorism.

Desi semnata de 24 de state Conventia n-a intrat in vigoare, procedurile de ratificare fiind impiedicate de declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

2. Crearea instantelor internationale penale ad-hoc. Jurisdictie.

Tribunalul militar international de la Nürnberg

Declaratia de la Moscova din 30 octombrie 1943 a principalelor puteri aliate si asociate in timpul razboiului cuprindea intentia ferma a acestora ca ofiterii si soldatii germani si membrii partidului nazist care au fost responsabili de atrocitati si crime si care au luat parte la indeplinirea lor, sa fie trimisi in tarile unde au fost savarsite faptele lor abominabile pentru a fi judecati si pedepsiti conform legilor din aceste tari, iar mari criminali ale caror crime erau fara localizare geografica precisa sa fie pedepsiti potrivit unei decizii comune a guvernelor aliate.

In baza acestei declaratii, Guvernul provizoriu al Republicii Franceze si Guvernele Statelor Unite ale Americii, al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si al U.R.S.S. au incheiat la Londra la 8 august 1945 "Acordul privind urmarirea si pedepsirea marilor criminali de razboi ai Puterilor europene ale Axei", prin care au hotarat instituirea unui Tribunal militar international care sa judece pe criminalii de razboi ale caror crime erau fara localizare geografica precisa.

Acordul cuprindea in anexa statutul Tribunalului in care se stabileau reguli de constituire, de jurisdictie si de functionare a acestuia.

S-a convenit ca sediul acestui Tribunal sa fie in orasul Nürnberg din Germania.

Tribunalul militar international de la Nürnberg era compus din patru membri si patru supleanti, reprezentand pe cele patru mari puteri invingatoare in razboi, presedintia acestuia fiind asigurata pe rand de catre unul din judecatori. Hotararile erau luate cu majoritatea membrilor sai, in caz de egalitate prevaland votul presedintelui. Pentru a se hotari condamnarea era necesar votul a cel putin trei judecatori.

Tribunalul era competent sa judece orice persoana care, actionand in contul tarilor europene ale Axei, a comis individual sau cu titlu de membri ai unor organizatii, oricare din crimele mentionate in Statut.

Conducatorii, organizatorii, provocatorii sau complici care au luat parte la elaborarea sau executarea unui plan concertat ori a unui complot pentru comiterea oricareia dintre crimele prevazute de Statut erau considerati raspunzatori pentru toate actele indeplinite de catre alte persoane in executarea planurilor respective, situatia lor fiind cea de instigatori sau complici, dupa caz.

Faptul ca asemenea persoane erau sefi de stat sau inalti functionari nu constituia nici o scuza absolutorie, nici un motiv de diminuare a pedepsei, iar imprejurarea ca acuzatul a actionat conform instructiunilor guvernului sau ori a unui superior ierarhic, nu il exonereaza de raspundere, putand fi, insa, considerata un motiv de diminuare a pedepsei, daca tribunalul aprecia ca acesta ar fi in interesul justitiei (articolul 7-8).

In cazul in care in cadrul unui proces se constata ca un inculpat vinovat de o anumita fapta face parte dintr-un grup sau organizatie, Tribunalul era abilitat (articolul 9) sa declare ca grupul sau organizatia respectiva sunt criminale. In virtutea acestui text, Gestapoul, S.S-ul si conducerea partidului nazist german au fost declarate criminale. O asemenea declaratiei indreptatea autoritatile competente ale fiecaruia dintre statele care au constituit tribunalul sa defere tribunalelor militare nationale pe oricare dintre membrii organizatiei sau grupului declarat ca avand caracter criminal in virtutea simplei lor afilieri la un asemenea grup sau organizatie, al caror caracter criminal ramanea stabilit si nu putea fi contestat.

Tribunalul era imputernicit sa judece pe acuzati si in contumacie, indiferent ca acestia nu au fost descoperiti sau nu se prezinta, daca se considera ca judecata lor este in interesul justitiei.

Statutul prevedea in articolul 16 garantiile fundamentale pentru ca acuzatii sa fie judecati in cadrul unui proces echitabil, precum si reguli de procedura amanuntite care sa fie observate de tribunal pe timpul procesului, inspirate din regulile fundamentale judiciare si procedurale in vigoare la acea data in cadrul procesului penal in legislatia statelor care au constituit tribunalul.

Hotararea tribunalului prin care se constata vinovatia inculpatului sau acesta este achitat era potrivit articolului 26 al Statutului definitiva si nesusceptibila de revizuire si trebuia sa fie motivata.

Tribunalul putea sa pronunte in caz de constatare a vinovatiei pedeapsa cu moartea sau orice alta pedeapsa pe care o considera ca justa, avand si dreptul de a ordona confiscarea oricaror bunuri furate de catre condamnat, care erau remise Consiliului de Control al Aliatilor din Germania (articolul 27 si 28).

Executarea pedepselor era incredintata Consiliului de Control al Aliatilor, care avea si dreptul de modifica sau de reduce pedepsele aplicate, fara a le agrava (articolul 29).

Tribunalul militar international de la Nürnberg a functionat intre 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946.

La aceasta ultima data Tribunalul militar international de la Nürnberg s-a pronuntat condamnand la moarte 12 persoane, la munca silnica pe viata 3 persoane, la inchisoare intre 10 si 20 de ani alte 4 persoane, iar in privinta a 3 inculpati s-a dispus achitarea.

2.2.Tribunalul militar international de la Tokio

Tribunalul militar international pentru Extremul Orient, cunoscut ca Tribunalul de la Tokio, a fost infiintat in conditii istorice asemanatoare cu cele de la Tribunalul de la Nürnberg.

Infiintarea unui asemenea tribunal a fost convenita prin "Declaratia de la Postdam" din 26 iulie 1945, semnate de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie si China si care cuprindea conditiile de capitulare a Japoniei. La aceasta declaratie a aderat in 8 august 1945, o data cu intrarea sa in razboi contra acestei tari si fosta U.R.S.S.

In baza acestei Declaratii, Comandatul suprem al fortelor aliate din Extremul Orient, generalul Mac Arthur, a aprobat la 19 ianuarie 1946 "Carta Tribunalului militar international pentru Extremul Orient" care oferea cadrul juridic de a pedepsi cu promptitudine pe militantii japonezi si ei raspunzatori de crimele de razboi comise in aceasta parte a lumii.

Tribunalul era compus din cel putin 6 membri, judecand in complet de 6 judecatori.

Tribunalul, comparativ cu cel de la Nürnberg, nu era abilitat sa declare criminale anumite grupuri sau organizatii, competenta Tribunalului "ratione persone" limitandu-se la persoanele invinuite a fi comis crime grave.

Regulile de procedura si garantiile judiciare, precum si cele privind responsabilitatea acuzatiilor sau pedepsele ce se puteau aplica erau similare celor din Statutul Tribunalului de la Nürnberg.

Nu erau cuprinse mentiuni in Carta despre caracterul definitiv sau nerevizuibil al hotararii, hotararea fiind executorie la ordinul Comandantului Suprem al fortelor aliate, singurul pentru care se prevedea dreptul de a o modifica.

Tribunalul militar de la Tokio si-a incheiat lucrarile la 12 noiembrie 1948, condamnand la moarte 7 persoane, la inchisoare pe viata 11 persoane, iar alte 7 la detentie pe viata.

Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie

Ororile savarsite in conflictul armat izbucnit pe teritoriul fostei Iugoslavii intre sarbi, croati si musulmani au determinat Organizatia Natiunilor Unite sa ia initiativa studierii aspectelor juridice si de alta natura pe care le-ar ridica constituirea unui tribunal international ad-hoc pentru judecarea infractiunilor grave savarsite de combatanti prin incalcarea regulilor de ducere a razboiului.

Consiliul de securitate prin Rezolutia nr. 827 din 25 mai 1993 a decis "stabilirea unui tribunal international pentru scopul unic de a pedepsi persoanele responsabile de violari grave ale dreptului umanitar. Comise pe teritoriul fostei Iugoslavii, intre 1 ianuarie 1991 si o data ce urmeaza a fi stabilita de Consiliul de  Securitate la restabilirea pacii".

Totodata prin aceasta rezolutie a fost stabilit si statutul Tribunalului international pentru fosta Iugoslavie.

Acesta a fost constituit ca organ subsidiar al Consiliului de Securitate, in virtutea articolului 29 din Carta O.N.U.

Potrivit Statutului, Tribunalul international al carui sediu este stabilit la Haga, est compus din 11 judecatori, alesi pe o perioada de 4 ani, cu dreptul de a fi realesi de Adunarea Generala a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate. Cei 11 judecatori sunt repartizati in doua camere  de prima instanta de 3 judecatori si o camera de apel de 5 judecatori (articolul 11-12).

Procurorul tribunalului este numit de Consiliul de Securitate pe baza propunerii Secretarului general al O.N.U., tot pentru o perioada de 4 ani  (articolul 16).

Competenta dupa persoane a tribunalului este limitata la persoanele fizice, autori, coautori, complici si instigatori, care au comis violari grave ale dreptului international, fara a se prevedea inculparea unor grupuri institutionalizate (articolele 6-7).

Procedura Tribunalului este publica, iar acuzatului i se recunoaste toate garantiile judiciare prevazute de Pactul referitor la drepturile civile si politice din 1966 (articolele 21-22).

Hotararile date de camerele de prima instanta sunt supuse recursului in fata Camerei de apel a Tribunalului, la sesizarea procurorului sau comandantului, numai pentru eroare intr-o problema de drept si eroare asupra faptelor stabilite. Camera de apel poate confirma, casa sau revizui hotararea camerelor de prima instanta (articolul 25).

Statutul nu prevede decat pedepse cu inchisoarea, la individualizarea cuantumului pedepsei tribunalul trebuind sa recurga la practica generala privind pedeapsa inchisori a tribunalelor locale de pe teritoriul fostei Iugoslavii, deci la normele aplicabile pe teritoriul unde s-au comis infractiunile.

Pedeapsa inchisorii se executa intr-un stat desemnat de Tribunalul international de pe o lista a statelor membre ale O.N.U. care au indicat Consiliului de Securitate vointa lor de a accepta persoanele condamnate potrivit regimului aplicabil    in statul respectiv (articolul 27). Statele respective au dreptul sa acorde si gratierea, insa sub controlul Tribunalului international (articolul 28). Statele membre ale O.N.U. sunt obligate sa coopereze si sa acorde asistenta juridica tribunalului international pentru identificarea si cautarea persoanelor vinovate, producerea de dovezi, indeosebi pentru arestarea si aducerea in fata tribunalului a persoanelor impotriva carora s-a emis mandat de arestare sau de aducere (articolul 29).

Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie reprezinta un pas pentru tragerea la raspundere penala a tuturor persoanelor "prezumate responsabile" de crime si anume : reprezentanti politici cu putere de decizie, comandanti de diferite ierarhii si subordonati sau simpli executanti.

Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie a servit de altfel ca model pentru infiintarea ulterioara a unui tribunal international penal ad-hoc si anume Tribunalul international penal pentru Ruanda.   

Tribunalul international pentru Ruanda

Tribunalul international pentru Ruanda a carui titulatura completa este: "Tribunalul international penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile de genocid si alte violari grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul Ruandei si a cetatenilor ruandezi responsabili de genocid si alte asemenea violari comise in teritoriul statelor vecine, intre 1 ianuarie 1994 si 31 decembrie 1994", a fost infiintat in baza prevederilor Capitolului VII al Cartei O.N.U.,, prin Rezolutia nr. 955 din 8 noiembrie 1994 a Consiliului de Securitate.

Rezolutia nu mentioneaza un sediu al tribunalului, acesta urmand a se stabili ulterior tot de catre Consiliul de Securitate, insa precizeaza ca un oficiu al tribunalului este obligatoriu sa functioneze pe teritoriul Ruandei.

Tribunalul are o organizare si principii de functionare similare cu cele ale Tribunalului international pentru fosta Iugoslavie in ce priveste atat competenta sa, statutul judecatorilor, procedura de judecata, raspunderea individuala a faptuitorilor, garantiile procesuale pentru inculpati, cat si cooperarea si asistenta judiciara datorata de statele membre ale O.N:U. pentru identificarea, arestarea si anchetarea persoanelor invinuite de savarsirea unor crime.

Tribunalul este abilitat sa judece pe de o parte persoane, indiferent de calitatea si cetatenia acestora, care au comis crime legate de razboiul fratricid pe teritoriul Ruandei, iar pe de alta parte persoanele, cetateni ai statului ruandez, care au comis acte de genocid sau alte crime pe teritoriul statelor vecine Ruandei, in perioada conflictului armat (1 ianuarie - 31 decembrie 1994).

Statutul prevede o competenta prevalenta a Tribunalului international fata de orice alta instanta care ar judeca fapte de natura savarsite in limitele teritoriale stabilite, principiul non bis in idem aplicandu-se in mod absolut in ce priveste hotararile tribunalului international si in mod relativ pentru hotararile date de tribunalele nationale, in sensul ca persoanele judecate de acestea vor putea fi rejudecate de tribunalul international daca hotararile pronuntate in ceea ce-i priveste se refera la fapte caracterizate ca fiind crime de drept comun, ori daca judecata in fata unui tribunal national nu a fost impartiala, a fost angajata doar cu scopul de a salva pe inculpat de la raspunderea penala internationala sau nu s-a desfasurat cu diligenta necesara.

Sentinta Tribunalului international poate fi atacata cu apel pentru erori de fapt sau de drept si supusa revizuirii pentru motive specifice acestei cai de atac.

Pedeapsa aplicata de tribunal nu poate fi decat inchisoarea pe termen determinat, ale carei limite se apreciaza in raport de practica generala privind pedepsele privative de libertate a tribunalelor din Ruanda. Ea se executa pe teritoriul Ruandei sau al oricarui stat care si-a exprimat vointa de a accepta persoane condamnate de catre Tribunal. Gratierea sau comutarea pedepsei se poate face numai de catre presedintele tribunalului, cu consultarea celorlalti judecatori, la propunerea autoritatilor statului pe teritoriul caruia aceasta se executa.

Si acest Tribunal penal international pentru Ruanda, ca sui Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie, este in actualitate, el fiind o solutie tot a momentului - cu inerentele ei lacune - pentru a responsabiliza pe autorii crimelor de genocid sau a gravelor violari ale dreptului international umanitar savarsite pe teritoriul Ruandei.

3. Competenta materiala a instantelor internationale penale ad-hoc

Tribunalul international de la Nürnberg

Articolul 6 al Statutului Tribunalului international de la Nürnberg stabileste competenta de judecata a Tribunalului cu privire la urmatoarele crime :

a) crimele conta pacii : ordonarea, pregatirea, declansarea sau ducerea unui razboi de agresiune sau a unui razboi prin violarea tratatelor, a garantiilor sau a acordurilor internationale sau participarea la un plan concertat sau la un complot pentru indeplinirea oricaruia dintre urmatoarele acte;

b) crime de razboi : violarea legilor si obiceiurilor razboiului, in cadrul carora erau incluse cu caracter exemplificativ asasinatul, relele tratamente si deportarea pentru munca fortata sau in orice alt scop a populatiilor civile in teritoriile ocupate, asasinatul sau relele tratamente ale prizonierilor de razboi sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea ostaticilor, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fara motiv a oraselor si satelor sau devastarea lor nejustificata de necesitatile militare;

c) crimele contra umanitatii : asasinatul, exterminarea, aducerea in stare de sclavie, deportarea si orice alt act inuman comis contra oricarei populatii civile inainte sau in timpul razboiului, ca si persecutiile pentru motive politice, rasiale sau religioase, daca aceste acte sau persecutii, indiferent daca constituiau sau nu o violare a dreptului intern al tarii unde s-au produs, au fost comise ca urmare a oricarei crime aflate in competenta tribunalului sau in legatura cu asemenea crima.

Aceste crime cuprinse in Statutul Tribunalului international de la Nürnberg au capatat consacrarea juridica universala ca urmare a confirmarii lor prin Rezolutiile 3 (I) si 95 (I) ale Adunarii Generale a O.N.U. din 13 februarie 1946 si 11 decembrie 1946.

3.2 . Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie

In competenta materiala a Tribunalului intra urmatoarele categorii de fapte :

incalcari grave ale Conventiilor de la Geneva din 1949 (articolul 2);

violarile legilor si obiceiurilor razboiului (articolul 3);

genocidul (articolul 4);

crimele impotriva umanitatii altele decat genocidul (articolul 5).

Ca violari ale legilor si obiceiurilor razboiului (articolul 3) sunt mentionate :

intrebuintarea armelor otravite si a altor arme calculate sa produca suferinte inutile;

distrugerea intentionata a oraselor si satelor sau devastarea lor nejustificata de o necesitate militara;

atacarea sau bombardarea prin orice alte mijloace a oraselor neaparate, a satelor, a locuintelor sau cladirilor, ridicarea, distrugerea sau producerea de daune institutiilor dedicate religiei, caritatii si educatiei, artelor si stiintelor, monumentelor istorice si lucrarilor de arta si stiinta;

jefuirea proprietatii publice sau private

Purificarea si epurarea etnica nu figureaza printre faptele vizate de Statut, dar acestea cad sub incidenta crimelor impotriva umanitatii, in masura in care constituie expulzari de persoane, persecutii pentru ratiuni de ordin politic, rasial sau religios sau alte acte inumane ori acte de genocid.

 . Tribunalul international pentru Ruanda

In competenta acestui Tribunal intra trei categorii de fapte :

genocidul, definit in cuprinsul articolului 2 intr-o formulare similara celei din Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid din 1948;

crimele impotriva umanitatii, constand potrivit articolului 3 in atacuri sistematice si pe scara larga savarsite impotriva oricarei populatii civile in baza unor considerente de ordin national, politic, etnic, rasial sau religios sub forma de ucidere, exterminare, aducere in stare de sclavie, deportare, lipsire de libertate, tortura, rapire, persecutii pentru ratiuni politice, rasiale sau religioase si alte asemenea acte inumane;

crimele de razboi savarsite prin violarea articolului 3, comun al Conventiilor de la Geneva din 1949 si ale prevederilor corespunzatoare din Protocolul II de la Geneva din 1977 referitor la conflictele armate fara caracter international, avandu-se in vedere ca pe tot parcursul sau conflictul armat din Ruanda s-a pastrat in limitele unui conflict intern.

Sub acest ultim aspect Statutul enumera fara a limita la acestea competenta Tribunalului urmatoarele crime de razboi :

violente exercitate asupra vietii, sanatatii ori integritatii fizice sau mintale ale unor persoane, in special uciderile sau relele tratamente (torturi, mutilari sau orice forma de pedepse corporale);

pedepse colective;

actele de terorism;

ultragierea demnitatii corporale (umiliri, tratamente degradante, rapiri, prostituarea fortata, etc.);

jaful si executiile fara o judecata prealabila;

judecarea fara respectarea garantiilor judiciare corespunzatoare.