ETAPE DE DEZVOLTARE SI DE SOCIALIZARE ALE COPILULUI

Termenul de dezvoltare, in sensul larg, reprezinta o serie de procese de transformare biologica, psihologica si sociala, prin intermediul carora au loc treceri de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la nediferentiat la structurat.

Astfel, in continuare vom vorbi pe scurt despre cele trei tipuri de procese ale dezvoltarii, pentru a putea face legatura cu procesul de socializare, deoarece nu putem vorbi, in cazul dezvoltarii umane, numai despre dezvoltarea sociala, deoarece ea este in stransa legatura cu celelalte doua tipuri (dezvoltarea biologica si cea psihologica).

In primul rand vom trata dezvoltarea biologica a oamenilor, fiind denumita si dezvoltare fizica, identificandu-se cu procesul de crestere: marirea dimensiunilor fizice (inaltime, greutate, statura, perimetre), dar si modificarea unor parametri functionali (forta, rezistenta, precizie, dezvoltarea dominantei, motricitatea). Coordonatorul orarului de crestere este programul ereditar, dar si instantele neuroendocrine. Cresterea poate fi caracterizata prin ritmuri care sunt foarte alerte la varste mici, dupa care inregistreaza o incetinire, fiind reactivate de "puseele de crestere" din pubertate (12 ani la fete, 14 ani la baieti).

La finalul acestui proces de crestere se afla maturitatea fizica, si anume, deplinatatea functionala a organelor sau a sistemelor.

Al doilea tip, dezvoltarea psihica, presupune dezvoltarea atentiei, perceptiei, gandirii, imaginatiei, memoriei sau personalitatii, procese ce determina transformari continue in sens ascendent, si care fac posibile comportamente mai diferentiate, capabile sa se adapteze la mediu. Comportamentele umane sunt intr-o continua schimbare, nu ajung niciodata la o stare finita datorita variabilitatii conditiilor de mediu, dar si a starii interne a organismului viu care se modifica permanent, existand, in acest caz si o anumita regresie, involutie, adica o "dezvoltare negativa".

Dezvoltarea psihica isi atinge punctul maxim dupa perioada adolescentei, in maturitate, ceea ce inseamna emanciparea personalitatii care devine apta sa preia activitati, responsabilitati sau roluri ce ii permit autonomia si independenta prin definitivarea structurilor cognitive, afective si morale.

Ultimul tip de dezvoltare, cel pe care il vom dezbate mai pe larg, este cel de dezvoltare sociala. Ea se afla in relatie de interdependenta cu celelalte doua tipuri, si presupune interiorizarea progresiva a normelor, a valorilor sociale sau ale culturilor de baza. La maturitatea sociala, persoana poate participa ca membru egal si activ la viata si activitatea sociala, poate fi integrata in campul muncii si isi poate asuma roluri stabile prin casatorie, profesie, apartenenta la diferite grupuri. (A. Clinciu, 2005)

Din perspectiva sociologica, acest proces poarta numele de socializare si reprezinta "procesul prin care societatea isi creeaza, reproduce si realizeaza conduite adecvate ale membrilor sai, un model normativ si cultural." (I. Dragan, 1996, p. 180 apud N. Bujdoiu)

Conceptul de socializare defineste procesele, mecanismele si institutiile prin care societatea se reproduce in fizionomia personalitatii umane care ii este specifica, in anumite structuri de comportament ce raspund asteptarilor si prescriptiilor sociale.

Socializarea este un proces care incepe de la cea mai frageda varsta, copiii insusindu-si normele, valorile si regulile de conduita compatibile cu modul etico-normativ al societatii careia ii apartine. Tinerii isi dobandesc capacitatea de exercitiu in cadrul socializarii prin: abilitatea de a exercita rolurile sociale, urmand regulile si normele de referinta, participarea lor constienta la atingerea scopurilor si idealurilor societatii si prin dobandirea capacitatii corecte de discernamant, pentru a putea distinge intre conduite acceptabile, dezirabile si cele interzise, sanctionabile.

Socializarea cuprinde urmatoarele aspecte:

Socializarea formeaza disciplina, stapanirea de sine, a pornirilor biologice si a nevoilor, satisfacerea lor intr-o maniera prescrisa de conduitele sociale;

Socializarea dezvolta aspiratii, nazuinte, idealuri in vederea dobandirii unui prestigiu social;

Socializarea mijloceste asimilarea unor cunostinte si satisfacerea unor roluri;

Socializarea asigura un status profesional si multe alte calitati utile in derularea vietii persoanei. (N. Bujdoiu, 1996)

Exista doua etape ale socializarii dupa N. Bujdoiu:

socializarea primara: are loc in primii 7-8 ani de viata, asigurand deprinderea regulilor de comportare, a valorilor, a limbajului.

socializarea secundara: este succesiva primului tip si aici, tanarul si adultul dobandesc statusuri si roluri succesive prin integrarea lor in structuri.

In cadrul procesului de socializare, tanarul interactioneaza in permanenta cu mediul sau social, ajungand sa se schimbe atat el, cat si mediul. Cand vorbim de mediu, ne referim si la instantele de socializare carora le corespund diferite modele de socializare. Dintre acestea putem aminti cele mai importante modele: familia, scoala si grupul de prieteni. Familia realizeaza socializarea intr-un anumit climat afectiv, cu un stil educativ si de control specific, cu sanctiuni parentale. Scoala utilizeaza alte modalitati si mijloace de socializare caracterizate printr-o sistemicitate fundamentala mai accentuate decat cele folosite in familie. Grupurile de prieteni, de clasa, de strada realizeaza o socializare informala, deseori cu efecte mai puternice decat familia sau scoala. (N. Bujdoiu, 1996)

Deoarece am discutat intr-un capitol anterior despre devianta, vom identifica, in cele ce urmeaza, factorii din cadrul instantelor de socializare care pot determina aparitia unui comportament deviant la tineri.

I.1   FAMILIA, MEDIU PRIMAR DE SOCIALIZARE

Familia reprezinta primul mediu de socializare al copilului, si, cu siguranta, cel mai important lasandu-si o profunda amprenta asupra personalitatii copilului pe viitor.

Din punct de vedere al structurii, mediul familial poate prezenta carente foarte diverse de ordin social, juridic, moral, pedagogic, legate de situatii ca: infidelitate, divort, concubinaj, deces, narcomanii, parinti plecati in strainatate, etc. O alta mare problema este chiar lipsa unei familii, a copiilor abandonati, orfani, neocrotiti. Un alt factor negativ in dezvoltarea copilului poate fi reconstituirea unei familii din vaduvi sau divortati cu copii rezultati din casatorii anterioare, cu deprinderi educative diferite, la care apoi se adauga copii ai noului cuplu. In mijlocul unei familii dezorganizate, violente, se pot dezvolta trasaturi negative ale personalitatii copilului, apar frecvent manifestari de inadaptare, spirit de dezordine, conduite deviante, neexistand o armonie comportamentala si a relatiilor interpersonale, compatibila cu normele sociale. (Dragomirescu V, 1976)

La un copil sau tanar care provine dintr-un astfel de mediu, dezvoltarea spre conduitele deviante va trece printr-o prima etapa de periclitare, caracterizata printr-o labilitate a structurii personalitatii, nesiguranta, insecuritate, care vor permite o mai usoara expunere la influentele nocive antisociale ale mediului si facilitarea spre trecerea la savarsirea delictelor.

O mentiune speciala trebuie facuta in cazul copiilor infiati. Aici pot aparea diverse situatii in care ori parintii sunt mai in varsta, ori pot fi exagerat de protectivi cu copilul.

Putem spune ca reusita sau nereusita socializarii prin intermediul grupului familial sunt conditionate de anumiti factori:

o  Climatul afectiv: atunci cand acesta este echilibrat, caracterizat de un nivel inalt de satisfactie obtinut in relatiile cu ceilalti parteneri ai actului interpersonal, el constituie o premisa importanta a maturizarii intelectual-afective a copilului. Dezechilibrele emotionale, tensiunea, violenta, conflictualitatea vor fi de incriminat in primul rand atunci cand avem de-a face cu diferite forme de tulburari de comportament, dar si cu retardari intelectuale, care adesea nu sunt conditionate atat genetic cat social.

o  Simetria sau asimetria familiei: in familie, relatiile de rol ale parintilor trebuie sa fie simetrice si complementare; ele sunt reglate de exigente socio-culturale de care nu se poate face abstractie. Absenta unuia dintre parinti este nefavorabila maturizarii, fie datorita faptului ca un singur parinte este nevoit sa-si asume sarcini cu valente contradictorii (afective si autoritare), fie datorita distorsiunilor ce pot interveni in comunicarea adultului cu copilul (afectiune excesiva, de exemplu).

o  Atitudine de acceptare / neacceptare a parintilor fata de copil. De multe ori neconstientizata, neacceptarea se poate manifesta in forme disimulate, de tipul comportamentelor autoritare, motivate in plan constient prin grija pentru copil, sau al unor comportamente aparent acceptante, cu ar fi supraprotectia.

o  Numarul de copii si locul in familie: copilul unic are multe sanse sa creeze o situatie problematica deoarece el va focaliza afectivitatea adultilor care vor avea tendinta sa-l supraprotejeze. Familiile cu doi sau trei copii favorizeaza maturizarea afectiva, realismul in relatiile interpersonale si capacitatile adaptative.

o  Modelele culturale ale familiei: copilul este de la inceput "prizonier" al unui anumit mediu cultural. De aceea, succesul sau esecul sau sunt, intr-o oarecare masura, predeterminate de ceea ce i se ofera de timpuriu.

o  Stilul educativ practicat in familie: comportamentul autoritar (paternalist), exagerat permisiv (de tip matern) ca si comportamentul indiferent constituie factori importanti de predictie a esecului in dezvoltarea sociala a copilului. Comportamentul responsiv caracterizeaza un regim educativ democratic superior celorlalte forme de exercitare a prestatiei educative.

o  Nivelul de aspiratie al familiei in raport cu copiii: acesta poate fi realist, adecvat potentialului psihointelectual al acestora, excesiv sau sub posibilitatile de realizare ale copiilor, lipsindu-i astfel de stimularea necesara oricarei dezvoltari.

Carentele de tip educativ sunt cele mai importante in cadrul familiei, si vom aminti cateva dintre acestea:

stil educativ deficitar lipsit de valente morale, atitudine toleranta si permisiva fata de conduitele deviante ale tinerilor;

neimplinirea sarcinilor educative in unele familii duce la "subsocializare" morala;

protejarea adolescentului de orice dificultate a vietii sociale conduce la "suprasocializare" ceea ce diminueaza toleranta la frustrare;

practicarea unui stil educativ autoritar, ce il priveaza pe tanar de afectivitate paterna ceea ce are drept consecinta tendinta de evaziune din familie, acte de agresiune si violenta, comportament introvertit;

realizarea unei socializari "negative" a tinerilor prin insuflarea unor modele de conduita aflate in totala discordanta cu normele si valorile sociale dezirabile, ceea ce faciliteaza tendinta spre devianta a acestora.

Totusi, aceasta dezorganizare familiala, carentele educative din cadrul acesteia, nu pot determina singure aparitia unui comportament deviant, ci doar in asociatie cu alti factori negativi din mediul extrafamilial.

I.2   SCOALA CA MEDIU DE SOCIALIZARE

Socializarea prin scoala impune de asemenea o modificare a raportului familie-copil sub aspectul mediului, deoarece in etapa de socializare secundara scoala este aceea care ofera copiilor un spatiu propriu de invatatura si joaca, precum si de intalnire cu persoane de aceeasi varsta. Scoala este acel agent care obliga parintii sa exercite asupra copiilor un control riguros supunand acestui control in special conduitele publice.

   Prezenta scolii in socializarea copilului modifica formele si continuturile educatiei din familie, oferind copiilor un capital cultural si intelectual congruent cu reusita scolara si cu o educatie morala care sa atraga o evaluare pozitiva a societatii.

Scoala se deosebeste de mediul familial, prezentand fata de acesta o serie de avantaje si dezavantaje din punct de vedere educativ. Printre avantaje se poate aminti faptul ca educatia scolara este organizata, constienta si planificata, iar dintre dezavantaje ar putea fi mentionat gradul scazut de afectivitate cu care este incarcat sistemul scolar, comparativ cu mediul familial. Atunci cand apare, inadaptarea scolara reprezinta de fapt lipsa sau functionarea defectuoasa a proceselor de apropriere a intereselor celor doi parteneri scolari. Inadaptarea scolara se manifesta prin insatisfactii ce produc temeri si descurajare. Repetarea in timp a acesteia conduce la cronicizarea starii de anxietate, a frustrarii elevului, ceea ce determina gesturi de revolta si aparitia de situatii conflictuale, la inceput cu colegii si apoi cu intreaga lume. Nerezolvarea acestor conflicte sau ignorarea lor il imping pe elev la apatie, dezinteres si indiferenta fata de scoala, manifestandu-se apoi prin absenteism, vagabondaj si in final prin abandon scolar. (Ionescu I., 1997, p. 87).

Vom prezenta in continuare si deficiente care apar in cadrul socializarii in scoala care pot determina elevii sa devina mai vulnerabili, mai expusi la experientele de comportament predeviant sau deviant.

1. In scoala, socializarea se realizeaza mai sistematic, orientata in functie de obiectivele educationale proiectate. Ea poate atenua deficiente ale socializarii in familie dar poate, de asemenea, sa ramana ineficienta, datorita caracterului formal al cadrului depersonalizat.

2. Datorita faptului ca in societate actioneaza mai multe instante de socializare, este posibil ca sistemul valoric-normativ promovat de scoala sa nu coincida cu acela din familie sau din alte grupuri in care este inclus copilul. Necoincidenta modelelor de socializare poate fi descrisa sub trei forme:

- paralelismul: fara a fi disjunctive, valorile unui sistem nu se regasesc in celelalte;

- divergenta: ceea ce este valoare intr-unul din sistemele normative devine comportament marginal, discutabil - in limitele acceptabilitatii - in celelalte;

- contradictia: desemneaza antagonismul flagrant dintre modelele de socializare; semnul atribuit unei valori se inverseaza la trecerea de la un model la altul; un comportament pozitiv in cadrul unui grup in grupuri de varsta este recuzat si transformat in interdictie explicita in celelalte grupuri (familie, uneori scoala).

3. Intelegerea gresita de catre unii educatori a finalitatii procesului de socializare ca "dresura sociala" prin care sunt favorizate conformismul, adecvarea la norma instituita si impusa din exterior de catre adult, standardizarea comportamentala.

4. Tratamentul preferential acordat elevilor "buni" cu care profesorul are tendinta de a se interactiona mai frecvent si care sunt astfel mai motivati si mai receptivi la influentele educative, odata cu tendinta de a slabi legaturile interpersonale cu elevii care au un randament scolar mediu mai scazut.

5. Tendinta de a intari, prin sanctiuni severe, comportamentele asa-numitilor "copii - problema" de a-i "eticheta" negativ, de a-i considera irecuperabili.

6. Necunoasterea psihologica a perioadelor "critice" ale dezvoltarii (pubertate, adolescenta), marcate de negativism, comportament excentric, ostentativ, "normale" pentru aceasta etapa de varsta, cand tanarul incearca sa-si configureze propria identitate in opozitie cu adultul, sa se afirme si sa actioneze autonom.

7. Necunoasterea particularitatilor individuale ale copilului: oferta educativa este omogena, uniforma, dezindividualizata pentru copiii extrem de diferiti din punctul de vedere al capacitatilor, al reactivitatii emotionale, al stilului actional etc.

8. Insuficienta cooperare a scolii cu familia, lipsa unui feed-back informational intre cele doua instante educative, absenta sau caracterul ocazional a unor decizii luate in comun, a impartasirii de experiente pedagogice in cadrul unui dialog deschis din ambele parti.

Cauzele acestei situatii sunt multiple si tin atat de familie (nivel socio-economic si cultural, mentalitati, timp liber, factori de stres care orienteaza atentia parintilor spre alte domenii de actiune), cat si obisnuintele si prejudecatile profesorilor. Printre acestea din urma se numara: limitarea actiunii educative la orele de clasa, ignorarea de catre profesor a modului in care elevii isi petrec timpul liber, a grupurilor de afiliere, a problemelor familiale de care copilul este marcat etc. Nu in cele din urma se numara si reactia de prestigiu a profesorilor fata de interventia parintilor considerata ca o intruziune intr-un domeniu in care ei nu au competentele necesare.

9. Insuficienta dialogului dintre profesorii din aceeasi scoala care ar trebui sa constea in dezbateri comune privind problemele si dificultatile intampinate; conditia unui asemenea dialog ar fi ca el sa se desfasoare, pe cat posibil, intr-un cadru informal, astfel incat sa poata fi depasite rezistentele, prejudecatile, orgoliile, sa poata fi deblocata spontaneitatea si gandirea creatoare prin intermediul comunicarii de grup.

10. Efectele educatiei formale, ale invatamantului frontal, in general efectele actului educativ de tip autoritar, caracterizat prin preponderenta tabuu-urilor, a restrictiilor, a "normelor" se constata si in inabilitatea educatorilor de a stabili legaturi interpersonale atat cu copiii cat si intre ei.

11. De multe ori, imaginea de sine a profesorului este construita in raport cu un canon social (modelul ideal al profesorului "bun") care poate fi mai mult sau mai putin adecvat sinelui real al persoanei. Asemenea educatori au tendinta de a se adapta exigentelor emise de cei de care depinde exercitarea profesiei lor chiar daca aceste exigente contravin propriilor convingeri.

12. Scoala promoveaza inca metode excesiv de traditionale, inflexibile, perimate in raport cu schimbarile sociale si cu mediul socio-cultural al varstei tinere. Aceasta problema apare frecvent - si acut - la varsta adolescentei, atunci cand educatorii, ei insisi tributari unui model cultural, sunt incapabili sa asimileze si sa integreze transformarile de ordin social si, in legatura cu acestea, noul profil psihologic al adolescentului care tinde spre un stil de viata cu totul diferit de al antecesorilor. Este vorba, de fapt, de problema mult disputata a conflictului dintre generatii in care, trebuie s-o recunoastem, varstnicii se fac vinovati prin conservatorism si inacceptanta fata de tineri. (Stanciulescu, E, 1996)

I.3   GRUPUL DE PRIETENI CA INSTANTA DE SOCIALIZARE

Grupul de prieteni sau anturajul reprezinta "un mediu socio-uman constand din persoanele cu care copilul (adolescentul) se afla in relatii apropiate, frecvente si care-l influenteaza in formarea gusturilor, dorintelor, intereselor, idealurilor si optiunilor scolare sau profesionale." (Jurcanu, G, 2000, p. 199)

Grupul de prieteni este cel care la o varsta mai mare ii ocupa copilului intregul timp liber. Individul este atras de grup pentru a-si extinde relatiile sociale, pentru a avea o companie agreabila si a-si adapta interesele individuale la interesele de grup. Grupul joaca un rol deosebit de important in dezvoltarea si validarea propriilor concepte. In grup, copilul se valideaza ca persoana, isi dezvolta comportamente dezirabile social si se simte valorizat. Pe de alta parte grupul isi dezvolta anumite abilitati si il determina sa joace diferite roluri.

Adolescentii stabilesc o serie de relatii prin intermediul carora se integreaza in

anumite grupuri de referinta (grup de joaca, de prieteni, asociatii de tineri), deoarece acestia impartasesc aceleasi idealuri, ii preocupa aceleasi probleme, au interese si trebuinte identice.

Pentru ca aceste nevoi nu si le pot satisface in cadrul familiei sau scolii, adolescentii se refugiaza in grupul de prieteni. Perioada adolescentei este specifica formarii unui grup de prieteni, a intemeierii unor relatii stabile, de lunga durata.

In grupul de referinta adolescentul isi gaseste identitatea, acest grup permitandu-i afirmarea de sine. Cele mai multe grupuri de referinta au o influenta benefica asupra individului, asupra structurii lui de personalitate. Exista insa si grupuri a caror influenta are ca repercusiuni socializarea negativa a adolescentilor. Acestea sunt asa-numitele grupuri "stradale" sau "gasti" formate din indivizi recidivisti sau cu antecedente penale, care reusesc sa atraga in anturajul lor numerosi adolescenti a caror educatie morala nu este suficient de riguroasa si care manifesta predispozitii sau chiar serioase tulburari de comportament. Aceste grupuri reusesc sa-i antreneze pe unii adolescenti in diferite acte si fapte deviante si delincvente, cu un grad ridicat de periculozitate sociala cum ar fi talharii, violuri, vatamari corporale, furturi, trafic de substante interzise etc.

Individul, in perioada adolescentei se orienteaza spre urmatoarele tipuri de grupuri:

non-formale (de prieteni, de joaca);

semi-formale (de discutii);

formale, unele organizate cu interventia adultilor, altele fara interventia acestora.

Grupurile informale se formeaza fie ca grupuri in cadrul celor formale, fie in afara unor cadre institutionalizate. In cazul in care grupul informal se dezvolta in cadrul celui scolar, acesta urmareste satisfacerea unor nevoi de exprimare mai libera, mai putin constrangatoare. In acest caz, grupul informal satisface membrilor trebuintele de securitate si recunoastere sociala.

Dar, ca un fapt sociologic acceptat, socializarea la nivelul grupului de prieteni are loc intre tineri de aceeasi varsta sau varste apropiate, cu acelasi prestigiu, autoritate, si care impartasesc aceleasi valori si norme. Grupul de prieteni ii ofera adolescentului securitate, pozitie recunoscuta, siguranta rezolvarii unor probleme. In cadrul grupului, adolescentii sunt invatati cum sa evite constrangerile parintilor sau educatorilor si tehnici de manipulare a adultilor. In momentul in care adolescentilor le lipsesc orientarea si afectiunea parintilor, influenta anturajului devine foarte puternica. Acesta ajunge sa se identifice cu o familie, caracterizata prin raporturi informale, care datorita desfasurarii unor multiple activitati sportive, culturale, determina cresterea creativitatii adolescentine, dar poate directiona conduita si spre zone ale excluderii sociale.

Grupul de prieteni ii capteaza tanarului atentia, interesul, sociabilitatea, ii permit sa-si valorifice calitatile, contribuind astfel la dezvoltarea conceptului de sine. Prin evaluarile celorlalti se contureaza autoevaluarea. Adolescentul face eforturi pentru a crea o buna impresie in grup, de aceea incearca sa respecte regulile, sa-si creeze ocupatii interesante, sa intretina discutii convingatoare. Spre deosebire de perioada copilariei in care predomina relatiile de prietenie spontane, in adolescenta acestea sunt bazate pe intimitate si seriozitate.

Aceste prietenii pot dura chiar toata viata si pot marca definitiv personalitatea adolescentului. Influenta grupului de prieteni prezinta o serie de efecte pozitive asupra individului:

satisface nevoi afective fundamentale: intelegere, sprijin, model de identificare, recunoastere, comunicare, apartenenta la o colectivitate sau grup;

asigura posibilitatea invatarii, solidaritatii, a cooperarii, a ierarhiei, a unui sistem de valori, insusirea normelor de convietuire, a rolurilor sexuale;

faciliteaza autocunoasterea, intercunoasterea, empatia, formarea prieteniilor, asumarea sarcinilor si obligatiilor.

Desi s-a abordat aceasta problema, ca in procesul de socializare al adolescentului, un loc important il ocupa si grupul informal de la scoala. Clasa, privita ca un grup, poate indeplini o serie de functii privind socializarea adolescentilor. Cele mai importante functii (Neamtu, C., 2003, p.91) in acest sens ar fi:

o  ofera elevului confort (dar si disconfort) psihologic, in functie de gradul de integrare al acestuia;

o  asigura securitatea adolescentului;

o  ofera suport social in situatiile de confruntare cu autoritatea scolara;

o  reglementeaza relatiile din interiorul grupului, grupul sanctionand pozitiv sau negativ comportamentul membrilor;

o  reglementeaza relatiile inter-individuale, dar si problemele intra-individuale in sensul ca procesul de construire a identitatii de sine include calitatea de membru al grupului.

In cadrul grupului de prieteni, socializarea este bazata pe interactiunea mai multor adolescenti, egali ca varsta sau autoritate, ce impartasesc aceeasi viziune asupra lumii, diferita de cea a adultilor. Din acest punct de vedere, socializarea facuta in cadrul grupului se diferentiaza de socializarea facuta in cadrul familiei, in care rolul de transmitator de norme, valori si modele revine adultului. Grupul de prieteni, poate avea in acelasi timp si functia de a initia adolescentul in nenumarate taine ale vietii adultului, printre care si sexualitatea, modul de nastere al copiilor, etc.

In anul 1960, James Coleman elabora definitiv, ca o continuare a altor scoli, notiunea de subcultura sau de societate adolescentina, notiune care considera ca adolescenta implica un set de norme si valori specifice ce caracterizeaza un anumit stil de viata al copiilor sau tinerilor, diferit de cel al adultilor, si care ofera sprijin, orientare, securitate, recunoastere si criterii evaluative de grup. Spre deosebire de criteriile de evaluare folosite de adulti, cele ale grupului de adolescenti vizeaza autonomia personala, identificarea cu modele eroice si confruntarea deschisa cu lumea adultilor.

Socializarea adolescentului prin intermediul anturajului existent in scoala si in afara ei are un rol mai important decat socializarea in cadrul familiei, deoarece in societatile contemporane perioada de scolarizare a tanarului s-a marit spre deosebire de societatile traditionale.

I.4   FACTOR SECUNDAR DE SOCIALIZARE: MASS-MEDIA

Un rol important in socializarea secundara il are televiziunea, dar si mesajele transmise prin radio, reviste si ziare. De multe ori mesajele scrise sau auditive vin in contradictie cu valorile si regulile pe care copilul si le-a insusit in socializarea primara.

De aceea copilul trebuie sa-si dezvolte capabilitatea de a selecta acele materiale care se bazeaza pe propriile lor convingeri si conceptii si sa incerce sa ajusteze materialele cu care vin in contact la aceste aspecte.

In urma unui sondaj realizat in cadrul elevilor la solicitarea Consiliului National al Audiovizualului privind influenta scolii, a familiei si a televiziunii asupra elevilor (Abraham, D, 2006) s-a constatat ca influenta televiziunii este mai puternica in ceea ce priveste insusirea "valorilor" mediatice care sunt: senzationalul, placerile vietii, violenta, sexualitatea, minciuna, vedetismul, etc. Scoala influenteaza cu precadere in ceea ce priveste valorile etico-morale care sunt adevarul si respectul. Violenta din filme si din emisiunile de stiri este perceputa de majoritatea elevilor ca fiind excedentara. O treime din elevi resimt violenta ca pe ceva negativ, care le da un sentiment de nesiguranta (unii dintre ei acuzand chiar tulburari ale somnului).

Familia, in acest studiu, apare ca avand cea mai mica influenta in opinia elevilor asupra valorilor si antivalorilor retinute sau invatate cu precadere de catre elevi. Ii sunt atribuite doua valori etico-morale esentiale: adevarul si respectul (compasiunea, generozitatea). Chiar daca nu apare pe primul loc in ceea ce priveste influenta exercitata asupra elevilor, familia detine valori importante in ceea ce priveste influentarea asupra unui comportament activ si a placerilor vietii.

In 1963, Albert Bandura realizeaza o serie de experimente prin care arata ca un copil nu trebuie sa fie recompensat sau pedepsit in mod explicit pentru a invata noi atitudini sau comportamente din programele de televiziune, ci poate sa faca acest lucru pur si simplu, observand diferite modele simbolice. Prin aceasta perspectiva, Bandura mergea impotriva curentului dominant din psihologie, potrivit caruia inva­tarea se realizeaza numai prin sistemul de recompense si pedepse. In timpul expe­rimentelor, unor copii li se arata un model care are un comportament violent fata de papusa Bobo. Unui grup i se arata ca personajul este recompensat pentru acest comportament, altuia ca personajul nu sufera nici o consecinta, iar celui de-al treilea grup de copii ca personajul este pedepsit pentru manifestarile de violenta. Dupa aceea, cele trei grupuri de copiii au fost puse intr-o situatie asemanatoare cu cea pe care o urmarisera. Rezultatul: cei care vazusera ca personajul este recom­pensat ori nu sufera nici o consecinta au aratat un grad inalt de imitatie directa a ceea ce vazusera, in timp ce al treilea grup nu a imitat aproape deloc comporta­mentul agresiv. Diferentele dintre cele trei grupuri s-au sters cand, dupa catva timp de la primul experiment, copiilor li s-a cerut sa reproduca cat mai mult din com­portamentul agresiv al modelului si li s-au oferit recompense atractive pentru a face acest lucru. Este posibil ca un copil sa invete o forma de comportament agresiv prin observatie si imitatie. Abilitatea de a imita nu se traduce in mod automat in com­portament violent: daca ceea ce a fost observat va fi si imitat intr-o noua situatie, similara celei observate, depinde de o serie de factori personali si situationali.

Experimentele lui Bandura au stat la baza articularii teoriei modelarii, care reprezinta o incercare de a explica mecanismul prin care oamenii dobandesc noi forme de comportament, adopta modele de actiune si le transforma in moduri per­sonale de actiune, mai ales dupa ce observa modul in care alti oameni actioneaza. (Bargaoanu A, Dobrescu P, 2003)

Ca si concluzie, pe langa sursele de divertisment si de informare pe care le ofera televiziunea, elevii, mai ales consumatorii "inraiti" de televizor, sunt influentati si pe linia insusirii unor antivalori, a unor comportamente cu efecte negative.

I.5   INTERNETUL CA AGENT MODERN DE SOCIALIZARE

Intr-un studiu efectuat pe populatia adolescentina a Liceului Teoretic "Calistrat Hogas" din Piatra-Neamt in mai 2004, Marius Ionut Chitosca vorbeste despre aspectele esentiale ale procesului de socializare, precum comunicarea, asocierea, identificarea, culturalizarea si diferentierea, toate reprezentand concepte centrale in dinamica socializarii, considerand Internetul ca reprezentand un mediu favorabil desfasurarii tuturor acestor subprocese ale socializarii, transformandu-l intr-un agent de socializare la fel de important ca si cei clasici (familia, scoala, grupul de egali, mass-media). In cazul adolescentilor cel putin, poate fi transformat intr-un factor predominant care a ajuns sa medieze relatia de interdependenta dintre agentii clasici ai socializarii, de vreme ce computerul si Internetul au ajuns sa fie atotprezente in majoritatea domeniilor vietii, asa cum putem observa si din imaginea urmatoare:

Modelul conceptual al relatiilor dintre factorii/mediile socializarii

adolescentine si subprocesele acesteia