Recursul in Interpretare

Recursul in Interpretare

art. 267 din TfUE, forma consolidata a tratatului (fost 234 TCE și fost art. 177 TCEE): "orice instanța naționala poate solicita Curții de Justiție de la Luxemburg interpretarea unei norme juridice obligatorie a UE sau sa se pronunțe cu privire la valabilitatea unui act juridic al UE"

instanța care va pronunța o hotarare definitiva (și irevocabila in dreptul intern) este obligata sa adreseze Curții o intrebare preliminara

intrebarea trebuie sa aiba legatura cu litigii pendinte (in desfașurare :)

Legitimarea Procesuala:

particularitatea acestui recurs consta in faptul ca avem numai legitimare procesuala activa, instanța naționala solicitand doar interpretarea dreptului

relația dintre judecatorul național și cel al UE este una de colaborare și nu de subordonare

ori de cate ori judecatorul național hotaraște ca trebuie sa adreseze o intrebare preliminara, trebuie sa suspende la nivel național procesul

Condițiile acceptarii Intrebarii Preliminare:

    situația in care intrebarea adresata are in vedere o norma asupra careia instanța de la Luxemburg nu s-a pronunțat sau deși s-a pronunțat, cazul judecatorului respectiv nu este similar celorlale cazuri

    norma ce urmeaza a fi interpretata sa aiba legatura directa cu litigiul național

Curtea intotdeauna va respinge o intrebare preliminara daca ea va fi nerelevanta, s-a pronunțat anterior sau raspunsul este evident (teoria actului clar - studiem la seminar:)

cine are calitate procesuala activa = orice instanța naționala indiferent de grad

Curtea - in sensul dreptului UE, instanța = orice organ intern stabilit prin lege, care are caracter permanent, jurisdicția sa este obligatorie, este independent, aplica dreptul, procedura in fața sa este una contradictorie și intrebarea pe care o adreseaza organul Curții de la Luxemburg a aparut in timpul exercitarii funcției judiciare

Curtea de Arbitraj nu are un caracter permanent, de aceea nu este instanța in sensul dreptului UE

hotararea pronunțata de Curte este obligatorie pentru judecatorul care a formulat intrebarea preliminara

in caz contrar, poate fi angajata raspunderea statului pentru prejudiciul cauzat particularilor din cauza neaplicarii in mod corespunzator a dreptului Uniunii de catre instanța (hotararea Köbler)

Politica In Domeniul Comerțului

la nivelul UE, inca din tratatele de la Roma se desfașoara, deruleaza o serie de politici in diferite domenii

pornind de la competențele prevazute in tratate, putem clasifica politicile astfel:

politici exclusiv unionale = competența de legiferare aparține UE: politica agricola comuna (PAC), pescuitul, politica comerciala comuna (PCC) și transporturile

politici partajate = competența de a legifera aparține statelor membre, Uniunea intervenind numai in temeiul principiului subsidiaritații: politica sociala, fiscala, regionala, de mediu, protecția consumatorilor

politici exclusiv naționale: au legatura cu domeniul justiție și afaceri interne (JAI) + cele din sfera politicii externe și de securitate (PESC)

Politica Comerciala Comuna (PCC)

este o politica externa a UE deoarece reglementeaza raporturile comerciale stabilite intre statele membre ale UE și state terțe

pcc este reglementata in cadrul art. 206-207 TfUE, fostele art. 131, 133 TCE

principiile sunt urmatoarele:

o  modificarea tarifelor

o  incheierea acordurilor tarifare și comerciale privind schimburile de marfuri și servicii

o  uniformizarea masurilor de liberalizare a comerțului

o  politica exporturilor

o  stabilirea masurilor de protecție comerciala

Comisia este cea care asigura punerea in executare a masurilor de politica comerciala:

S Comisia este cea care recomanda statelor membre metodele optime de cooperare intre ele, astfel incat sa se evite apariția unor dificultați economice

S Comisia este cea care autorizeaza, daca este cazul, adoptarea unor masuri de protecție naționala, stabilind condițiile și modalitațile concrete de aplicare

ca domeniul al pcc, este reglementat regimul importurilor și regimul exporturilor

prima masura concreta de punere in aplicare a acestei politici a fost adoptata in 1962 printr-un program de acțiune al Consiliului, care prevedea (valabile și in prezent):

o politica uniforma privind importurile și exporturile

elaborarea unei liste comune de produse care nu mai sunt supuse restricțiilor (așa-numitele "liste liberalizate") și inlocuirea cotelor naționale cu cele comunitare

Regimul Importurilor și Exporturilor la Nivelul UE

importurile, in cadrul UE, sunt supuse Regulamentului nr. 260/2009, regulament care prevede derularea importurilor fie in mod liber, fie pe baza de cote (principiul contingentarii)

daca importul este liber, orice stat poate aduce cantitați nelimitate

problema apare in momentul stabilirii cotelor de import - Regulamentul prevede urmatoarele proceduri:

    informarea Comisiei de catre statele membre cu privire la tendința la importuri a surplusului acestora (din aceasta situație =˃ Comisia Europeana impune masuri de supraveghere sau instituie masuri de subrogare)

    consultarea in cadrul unui Comitet, la cererea unui stat membru, cu privire la condițiile și modalitațile importurilor, evoluția lor, situația economica și comerciala in ceea ce privește produsele in cauza și la eventualele masuri de adoptat

    derularea unei anchete la sfarșitul careia Comisia prezinta un raport in urma caruia se pot adopta masuri de supraveghere sau masuri de salvgardare (aparare)

masurile de salvgardare se adopta in urmatoarele situații:

un produs este important intr-o cantitate mult sporita

prin importul masiv al unui produs, se cauzeaza prejudicii grave producatorilor din cadrul Uniunii

masurile de salvgardare pot consta in limitarea perioadei de valabilitate a documentelor de import sau modificarea regimului de import pentru produsul in cauza, in sensul ca, acesta (produsul) poate fi admis in Uniune numai dupa obținerea unei autorizații de import adordata de Comisie