Principalele partide politice ale romaniei dupa 1989

PRINCIPALELE PARTIDE POLITICE ALE ROMANIEI DUPA 1989

Revolutia din 1989, care a dus la rasturnarea statului totalitar, reprezinta un fenomen politic major si totodata unic, sui generis, in peisajul politic al fostelor tari socialiste est- europene.

Ea este rezultatul acumularii unor contradictii interne, dar si a presiunilor si interventiei indirecte, a unor forte politice internationale. In timp ce rasturnarea regimurilor totalitare din celelalte foste tari socialiste vecine si nevecine s-a realizat fie pe calea unei "revolutii de catifea", ca in Cehoslovacia sau pe calea unor masuri politice transformatoare a structurilor vechii societati, initiate de unele elemente lucide, realiste din conducerea partidelor comuniste aflate la putere (exemplu Ungaria, Bulgaria, Polonia, R.D.Germana), in Romania acelasi proces s-a derulat pe cale violenta, a unei revolutii nu de partid, ci de strada, in care rolul principal l-au avut tinerii.

In mod logic, dupa inlaturarea prin forta a organismelor de conducere centrala si locala a statului totalitar au fost create organisme politice noi si anume Frontul Salvarii Nationale si respectiv Consiliul acestuia, constituite chiar in noaptea de 22 decembrie 1989. In componenta acestora au intrat elementele dezidente care s-au manifestat si au actionat impotriva regimului totalitar, unii participanti direct la revolutia spontana de la Timisoara si Bucuresti, precum si reprezentanti cunoscuti pentru atitudinea si pozitia lor democratica, provenind din toate categoriile sociale, inclusiv exponenti ai nationalitatilor conlocuitoare, cultelor, fortelor armate, etc.

Cu acelasi prilej, al constituirii noilor organe ale puterii de stat a fost elaborata si difuzata catre natiune Platforma - Program a Frontului Salvarii Nationale, care cuprinde obiective general-democratice, antitotalitariste si preconiza transformarea Romaniei intr-un stat de drept, bazat:

pe lege, 2.

pe libertatea deplina a individului in toate compartimentele vietii sociale,

in ultimii ani, orice tendinta si intentie reformatoare in plan politic si social, noi n-am putut iesi pe o economie de piata,

pe pluralismul politic ca si pe pluralismul economic,

al pluripartitismului,

constitutionalismului,

parlamentarismului,

pe diversitatea formelor de proprietate etc.

Pana in luna mai 1990, Consiliul Frontului Salvarii Nationale, a exercitat rolul de parlament neales al tarii, rezultat direct din revolutie, in care au fost reprezentate toate formatiunile si partidele politice constituite dupa 22 decembrie 1989. Pe baza alegerilor din mai 1990 s-au constituit noile organisme ale Puterii, respectiv Parlamentul cu cele doua Camere, si anume Senatul si Camera Deputatilor, guvernul ca organ executiv, organele de conducere ale Puterii judecatoresti si in mod corespunzator s-au produs schimbari in componenta prefecturilor si primariilor locale prin numire, intrucat alegerile avea sa se organizeze la acest nivel abia in februarie 1992.

Ambele Camere si Constitutia - rezultat al reunirii lor periodice au pregatit, printr-o comisie de specialitate, Proiectul unei noi Constitutii, care timp de un an a fost dezbatut si amendat, capitol cu capitol, articol cu articol, in plenul acestor organisme. Dupa votarea si aprobarea noii Constitutii, aceasta a fost supusa validarii poporului prin Referendum ce a avut loc in luna noiembrie 1991, iar apoi a fost promulgata de presedintele tarii.

Romania a cunoscut intre anii 1989-1992 mutatii substantiale, transformandu-se dintr-un stat totalitar, intr-un stat de drept bazat pe domnia legii, pe separatiunea puterilor in stat, pe o economie de privata, de piata.

Revolutia romana a fost, efectiv, o eruptie sociala cu un autentic caracter popular si national . Ea a atins rapid o faza exploziva, in cateva zile la Timisoara si in cateva ore la Bucuresti, extinzandu-se in aproape toate centrele importante ale tarii. Noi n-am putut avea privilegiul unei "revolutii de catifea". Datorita regimului ceausist, rigid si inflexibil, care blocase,din chingile dictaturii pe o cale lipsita de violenta. La noi, istoria a trebuit sa-si croiasca drum printr-o revolutie dramatica si controversata, ce a facut ca alaturi de semnul biruintei sa stea si semnul de doliu pentru martirii ce au facut posibila aceasta izbanda .

Revolutia romana s-a declansat intr-un complex de imprejurari negative, fara a beneficia de faze si procese pregatitoare. Revolutia romana nu a fost punctul culminant al unor acumulari treptate in directia schimbarii, ci punctul critic in care s-a ajuns datorita imobilismului unui sistem opresiv. Revolutia a fost categorica: demoland structurile statului totalitar dintr-o data, ca o lovitura de trasnet, ea si-a avut dramatismul si nimbul ei tragic. Ea a incheiat un capitol dramatic si contradictoriu din cartea de istorie.

Fara a subaprecia elementele de context geopolitic decisive, de altfel, pentru din Europa Rasariteana - la noi se adauga acest factor particular: rezistenta incrancenata a regimului fata de cursul reformator ce cuprinsese aceasta - parte de lume. In absenta-unei solutii pasnice de schimbare, societatea romaneasca, aflata de multa vreme intr-o opozitie surda si tacuta fata de aberatiile regimului, s-a vazut intr-o situatie limita, de explozie.

Atmosfera era deja foarte incarcata si oamenii asteptau la o schimbare ce nu mai putea intarzia. Zidul Berlinului cazuse, Cehoslovacia trecea prin revolutia ei "de catifea", Bulgaria la fel; in RDG lumea era in fierbere si vorbea deja de reunificarea celor doua Germanii, iar Moscova asista la prabusirea acestor regimuri intr-un mod neasteptat de linistit. La Timisoara, pe 20 decembrie, armata a fraternizat cu multimea. Toate elementele unei revolutii pareau reunite si numai o actiune politica ar mai fi putut sa crute tara de suferintele unei asemenea convulsii extreme .

Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale - prezentat prin intermediul televiziunii si al radioului, dupa ce constata ca: "Traim un moment istoric. Clanul Ceausescu, care a dus tara la dezastru, a fost eliminat de la putere"; ca "victoria de care se bucura intreaga tara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate nationalitatile si, in primul rand, al admirabilului nostru tineret" si afirma ca "in acest moment de rascruce am hotarat sa ne constituim in Frontul Salvarii Nationale, care se sprijina pe armata romana si care grupeaza toate fortele sanatoase ale tarii, fara deosebire de nationalitate", proclama: "Din acest moment, se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea. Intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale . " si recomanda constituirea de "consilii judetene, municipale, orasenesti si comunale ale Frontului Salvarii Nationale, ca organe ale puterii locale, si masuri pentru asigurarea desfasurarii normale a intregii vieti economice si sociale" . Prin acest comunicat, Frontul propunea in esenta - ca program - zece obiective fundamentale :

1. Abandonarea rolului conducator al unui partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamant;

2. Organizarea de alegeri libere;

3. Separarea puterilor legislativa executiva si judecatoreasca in stat; Elaborarea unei noi Constitutii;

4. Restructurarea intregii economii nationale. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice si promovarea liberei initiative si a competentei;

5. Restructurarea agriculturii si sprijinirea micii productii taranesti. Oprirea distrugerii satelor;

6. Reorganizarea invatamantului Eliminarea dogmelor ideologice asezarea pe baze noi a dezvoltarii culturii nationale, a presei, radioului si televiziunii;

7. Respectarea drepturilor si libertatilor minoritatilor nationale

8. Organizarea intregului comert pornind de la cerintele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populatiei;

Intreaga politica externa sa serveasca promovarii bunei vecinatati. prieteniei si pacii in lume. integrandu-se in procesul de construire a unei Europe unite

Promovarea unei politici interne si externe subordonate nevoitor si intereselor dezvoltarii fiintei umane, respectului deplin al drepturilor si libertatilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare libera.

Din textul declaratiei se vede limpede caracterul radical al Revolutiei Romane. El consacra pluralismul si pluripartitismul politic, separarea puterilor, respectarea drepturilor omului, restructurarea sistemului economic, integrarea in structurile Europei unite etc. Se proiecta neechivoc, abandonarea vechiului sistem comunist si dictatorial, organizarea alegerilor libere si trecerea la un sistem nou, democratic. Acest Comunicat arata limpede ca vointa maselor iesite in strada nu era doar aceea de a inlocui anumite personaje din centrul puterii, ci de a schimba radical sistemul politic si morfologia societatii .

Programul Revolutiei era clar, concis, in concordanta cu principiile democratiei autentice a statului de drept, avand ca obiectiv imediat instaurarea noii puteri. A fost intocmita o lista de persoane susceptibile de a constitui nucleul acesteia: personalitati reputate pentru ca au contestat in mod deschis dictatura, laolalta cu persoane perfect necunoscute noua si tarii, dar a caror participare la evenimentele in curs dovedea curaj, spirit de sacrificiu si de initiativa, entuziasm si sentimentul cauzei colective. A fost prima forma a viitorului Consiliu al Frontului Salvarii Nationale.

Concomitent cu prezentarea Comunicatului, catre tara si a listei celor 35 membri inclusi in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, s-a mentionat ca "deocamdata este o structura provizorie gandita intr-un mod foarte operativ - lista ramane deschisa" si ca; "pentru a putea completa componenta Consiliului se astepta propuneri din partea tuturor categoriilor si fortelor sociale care au luptat si au invins" . In zilele urmatoare, lista a fost completata, adaugand reprezentanti si ai altor categorii, precum si presedintii consiliilor judetene si ai sectoarelor din municipiul Bucuresti .

Noua putere a inceput treptat sa se inchege si sa functioneze, in pofida unor dificultati si adversitati inimaginabile. Aceasta reprezenta o structura provizorie, dar avea un program si incepea sa se organizeze in tipare administrative noi, pentru a gestiona cea mai complicata faza a tranzitiei spre democratie.

Putem conchide, cu aprecierile lui Ion Iliescu, artizanului Evenimentelor din decembrie 1989, si anume ca "A fost o revolutie uimita de propriul ei radicalism, pentru care nu dispunea de conditii si forte necesare; o revolutie obligata sa-si inventeze si sa-si recupereze cu acceleratie timpul care ar fi trebuit s-o preceada".

Primele partide romanesti s-au constituit inca din luna ianuarie, in ideea de a oferi Romaniei o democratie parlamentara, dupa modelul tarilor occidentale. In lipsa unei doctrine. a unei echipe si a unui lider, deseori aceste formatii, se multumeau sa reinvie viziuni, experiente, traditii modele de dinainte de razboi sau sa preia ex abrupto, traducand in romaneste titlurile unor partide politice, tarile democratice europene. Ele pareau mai preocupate de a cere puterea decat de a-si gasi, o baza electorala, de a cauta sa afle in numele cui se exprima si care sunt optiunile politice ale celor pe care vor sa-i reprezinte .

Inca din primele zile ale anului 1990, au aparut forte politice care refuzau acest mod democratic de functionare a statului. Formatii foarte diverse, prea minoritare pentru a avea cea mai mica sansa, cel putin imediat, de a ajunge la putere, oameni politici amatori, sedusi de entuziasmul unei multimi de manifestanti si carora le era greu sa creada ca acestia nu reprezinta chiar intreaga suflare a Romaniei, forte alteori puse in miscare de presiuni venite din strainatate au apelat la fel de fel de mijloace pentru a intretine o agitatie care nu slujea interesului national. Profitand de libertatea redobandita, toti acestia au incercat sa impuna prin forta solutii politice pe care colectivitatea nationala nu le dorea .

Decretul-lege nr. 8/31 decembrie 1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si organizatiile obstesti din Romania pune capat regimului de partid unic, creand bazele dezvoltarii pluralismului politic. Revenirea la valorile politice democratice, brusca si cu accente violente a avut ca urmare explozia fenomenului partidist. Aparitia a peste 200 de partide, de diverse orientari ideologice nu a avut un suport real in structurile sociale si a fragmentat in mod excesiv electoratul. Pluripartitismul romanesc s-a definit prin labilitate, exprimata in numeroase disidente, fractionari, aliante conjuncturale. Al. Radu, Gh. Radu si I. Porumb afirmau ca pluripartitismul specific anului 1990 a fost mai curand un "ambuteiaj ideologic", sub presiunea tendintei naturale de reechilibrare a sistemului politic si a fricii de extreme, de cea stanga in special, calificand acest sistem ca "pluripartitism hipertrofiat". Luand in considerare numarul foarte mare al partidelor reprezentate in Parlament (18 partide alese) si puternica forta a FSN, Gh. Voicu l-a apreciat ca "multipartitism cu sistem dominant salt hiperdominant". Primul partid inregistrat la Tribunalul Municipiului Bucuresti este Partidul National Taranesc Crestin si Democrat (P.N.T.C.D), pe 8 ianuarie 1990. Pe 15 ianuarie este inregistrat si Partidul National Liberal (PNL). Romania este singura tara din Europa Centrala si de Est in care partide continuatoare ale unor partide interbelice au inregistrat un succes electoral semnificativ. In multe tari, partidele interbelice nu au mai renascut deloc.

Pe 3 ianuarie, FSN anunta ca "nu este si nu va fi un partid politic; FSN nu va participa la alegeri". Totusi, desi FSN nu va participa la alegeri in ansamblul sau, unele personalitati din FSN pot forma partide care sa participe la alegeri. Peste numai 20 de zile, liderii FSN se razgandesc si isi anunta participarea la alegeri, motivand ca se primesc foarte multe adeziuni din intreprinderi si o mare parte a populatiei cere ca FSN sa devina partid politic. Ion Iliescu considera ca FSN reprezenta deja tendintele multiple afirmate in timpul revolutiei" . Unii autori considera ca in felul acesta, FSN a incalcat, astfel, o regula de bun simt, intrucat nu poti fi in acelasi timp si jucator si arbitru.

Decizia FSN a starnit proteste; pe 28 ianuarie a avut loc o manifestatie de protest organizata de PNTCD, PNL si PSDR (in paralel are loc o contramanifestatie organizata de FSN, sustinuta de muncitorii de la mai multe fabrici bucurestene). Este atacat sediul Guvernului si totul se incheie, pe 29 ianuarie, cu prima mineriada.

In urma acestor evenimente, se ia decizia constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), care sa asigure, pana la alegeri, reprezentarea in structurile puterii a partidelor nou infiintate.

Prima jumatate anului 1990 este caracterizata de violenta (inca doua mineriade, pe 28 februarie si 13-15 iunie, confruntari interetnice la Targu-Mures pe 20 martie), pe fondul unei extrem de puternice mobilizari a maselor. Aceasta mobilizare are loc in conditiile slabei institutionalizari a regimului, dar si a opozitiei (care organizeaza ambigua manifestatie - marathon din Piata Universitatii).

In aceasta atmosfera au loc alegerile de la 20 mai 1990. Nu mai putin de 71 de formatiuni politice au prezentat liste de candidati. Sistemul electoral fiind proportional fara prag, 18 formatiuni politice au obtinut reprezentare parlamentara prin vot si 9 formatiuni ale minoritatilor nationale au obtinut un mandat din oficiu. Prezenta la vot a fost foarte ridicata, 80,6%. FSN (care s-a putut folosi de institutiile si resursele statului in campania electorala, spre deosebire de celelalte partide) reuseste o victorie zdrobitoare, obtinand un procentaj mediu de 66,6%, adica doua treimi. Urmeaza UDMR cu un procentaj mediu de 7,2%. La alegerile prezidentiale Ion IIiescu isi adjudeca victoria cu un procent si mai mare, 85,0%, ceea ce este un veritabil record, in conditiile unoe alegeri democratice, chiar din Occident. Rezulta ca avem de-a face cu un sistem de - partide complet dezechilibrat. Pornind de la formularea lui Jean Blondel (care a dat "bipartidismului imperfect" si denumirea alternativa "sistemul doua partide si jumatate". Daca ar fi existat si un prag electoral, dezechilibrul ar fi fost si mai mare.

Se formeaza un guvern sub conducerea lui Petre Roman, care rezista insa doar pana la

mineriada din septembrie 1991. Caderea guvernului Roman pare surprinzatoare daca ne gandim la slabiciunea opozitiei. Hiperdominanta FSN ar fi trebuit sa asigure, in mod normal, stabilitatea guvernamentala.

Noul guvern este unul de coalitie (in structura cabinetului apar trei ministri ai PNL, care fusese pana atunci in opozitie), iar prim-ministru devine un independent, Theodor Stolojan. Misiunea principala a acestui guvern este sa organizeze referendumul pentru adoptarea unei noi Constitutii si alegerile din 1992 (locale si generale). Referendumul a avut loc pe 9 decembrie

1991, prezenta a fost de 69,1%, 77,3% din cei care s-au prezentat la urne au votat in favoarea Constitutiei.

In perspectiva alegerilor din 1992 au loc unele mutatii pe scena politica: o unificare in tabara opozitiei si o scindare in tabara puterii. In noiembrie 1991 s-a format Conventia Democratica din Romania (CDR), in care au intrat atat partide (PNTCD, PNL, PSDR, PER, UDMR, PAC, etc.), cat si organizatii civice (Alianta Civica, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Solidaritatea Universitara, etc.). Peste cateva luni la alegerile locale din martie 1992, CDR obtine un rezultat bun, 24,3%2.

In FSN se produce in schimb o sciziune, ca urmare a amplificarii disensiunilor intre aripa Iliescu si aripa Roman. Apare astfel Frontul Democrat al Salvarii Nationale (care si-a schimbat apoi numele in Partidul Democratiei Sociale din Romania), condus de IIiescu, care se desprinde din FSN (acesta isi va schimba si el numele ulterior, devenind Partidul Democrat). Rezulta asadar o echilibrare a raportului de forte pe scena politica romaneasca, care se va face simtita si la alegerile din septembrie 1992. Legea electorala a pastrat sistemul proportional, dar a fost introdus un prag electoral de 3%. Participarea la vot fost din nou mare, 76,3% .

FDSN castiga alegerile, cu un procentaj mediu de 28,0%. Pe locul doi se claseaza CDR, cu 20,1%. Cele doua formatiuni politice totalizeaza deci 48,1% din voturi. Sistemul de partied din Romania ia asadar dupa alegerile din 1992 forma multipartidismului "pur"[14]. Guvernul care s-a format, condus de Nicolae Vacaroiu, a beneficiat de o majoritate parlamentara fragila, motiv pentru care a apelat la sprijinul PUNR, PSM si PRM, cele patru partide formand ceea ce unii au numit "patrulaterul rosu". Guvernul Vacaroiu a fost cel mai longeviv guvern al perioadei postdecembriste, el rezistand patru ani incheiati.

In 1996 se realizeaza alternanta la putere. CDR castiga alegerile, cu un procentaj mediu de 35,5% din voturi, in timp ce PDSR obtine doar 22,3%. Rasturnarea puterii este completa, dat fiind ca Emil Constantinescu il invinge pe Ion Iliescu in turul II al alegerilor prezidentiale, obtinand 54,4% din voturi.

Primele doua formatiuni politice totalizeaza asadar 52,8% din voturi. Sistemul de partied ramane deci la configuratia multipartidismului "pur", demonstrand asadar o anumita stabilitate.

A existat in schimb o pronuntata instabilitate guvernamentala in perioada 1996 - 2000. S-a format o coalitie CDR - USD - UDMR si s-au succedat trei guverne, conduse de Victor Ciorbea (PNTCD), Radu Vasile (PNTCD) si Mugur Isarescu (independent).

In urma alegerilor din 2000, PDSR revine la putere, reusind sa castige alegerile cu un procentaj mediu de 36,9% din voturi. Pe locul doi urca PRM, cu 20,2% (dupa ce obtinuse doar 4,5% in 1996); CDR 2000, din care s-au retras unele partide, in primul rand PNL, nu reuseste sa atinga pragul electoral, de 10% fixat pentru aceasta alianta (pentru partide, pragul electoral a fost ridicat de aceasta data la 5%).

Desi PDSR se plaseaza cu 3% sub nivelul de 40%, avand in vedere diferenta de peste 16% intre primul si al doilea partid, putem aprecia ca sistemul de partide trece la configuratia multipartidismului cu partid dominant stanga- dreapta.

Extrema stanga a fost reprezentata de Partidul Socialist al Muncii (PSM) si de Partidul Socialist (PS). Aceste partide nu au reusit insa sa castige prea multi aderenti, fiind percepute ca "neocomuniste" de marea majoritate a electoratului. Aceasta acuza a fost lansata adesea si la adresa FSN si apoi PDSR, care au avut insa un electorat stabil si consistent. Spre deosebire de FSN si apoi PDSR, PSM si PS nu au reusit sa convinga o parte semnificativa a electoratului de anticeausismul lor. Pe de alta parte, aceste partide nu au avut lideri charismatici. O exceptie o constituie poetul national, omul de cultura multivalent, Adrian Paunescu. Aceste partide de stanga, au avut mereu probleme cu pragul electoral si dupa 1996 au disparut practic de pe scena politica. Principalul partid de stanga ramane Partidul Democratiei Sociale Romane, care este si cel mai puternic partid al Romaniei anilor`90, pe scena vietii politice.

In ce priveste Partidul Democrat, desi(acesta este membru al Internationale Socialiste, programul sau si actiunile ministrilor Traian Basescu si Radu Berceanu in timpul guvernarii 1996 - 2000 il recomanda mai degraba ca partid de centru.

Un alt partid de stanga, de orientare nationalista, care a pierdut insa mult teren in ultimii ani, este PUNR, care a avut o pondere electorala substantiala in Transilvania, sub conducerea presedintelui Gh. Funar.

Principalele partide de dreapta sunt PNL si PNTCD. De dreapta sunt si majoritatea partidelor autoproclamate liberale(cu unele exceptii; orientarea liberala a liderului unui asemenea partid, Niculae Cerveni, a fost mai mult decat discutabila), care au avut o lunga si alambicata istorie de sciziuni si aliante in decursul anilor '90. Un liberalism mai radical a incercat sa promoveze Partidul Alternativa Romaniei (PAR), care si-a schimbat apoi denumirea in Uniunea Fortelor de Dreapta. Acest partid, avand ca presedinte pe Varujan Vosganian a lansat si un "Manifest al Dreptei", care a prilejuit unor ziaristi, comparatii stupide cu miscarea legionara, ceea ce o aberatie, cu atat mai mult cu cat presedintele fondator este armean, de origine si chiar Presedintele Uniunii Armenilor din Romania. Liberalismul radical a gasit insa putini adepti in societatea romaneasca, PAR avand un rol marginal in CDR si UFD un rol secundar in CDR 2000.

In general, se poate releva faptul ca, este mai slab reprezentata in politica romaneasca decat stanga. Oarecum surprinzatoare este orientarea de centru - dreapta a PNTCD, avand in vedere ca PNT era in perioada interbelica un partid de stanga, care se baza in special pe electoratul rural. Liderii PNTCD au motivat aceasta orientare prin faptul ca, in tranzitia spre economia de piata, este nevoie de politici de dreapta, ceea ce este real, dar nu in mod absolutizant.

Avand in vedere pozitia sa in chestiunile economice, UDMR poate fi considerat de asemenea o formatiune politica (mai ales etnica, maghiara) de centru - dreapta. Functionalitatea acestei organizatii pe scena politica romaneasca a fost si este vehement si legitim, contestata, intrucat nu este inregistrata la tribunal ca partid politic.

Partidul Romania Mare combina elemente ale doctrinei nationale cu cele ale doctrinei sociale, umanitare - comunismului cu elemente ale extremei drepte. Unii autori, cred ca PRM este, pe o pozitie de Centru in viata politica, totusi, alti politologi il plaseaza aproape de extrema dreapta, ceea ce este o vadita exagerare.

Clivajul centru / periferie apare in schimb cu mult mai mare claritate decat in Polonia si Ungaria. Pe latura periferica se plaseaza UDMR, in timp ce pe latura centralista se plaseaza in primul rand partidele care se opun cel mai transant UDMR-ului si anume: PRM si PUNR.

In 1992, numarul partidelor parlamentare scade si primele doua forte politice totalizeaza fiecare peste 20% din numarul voturilor, ceea ce antreneaza calificativul de Sistem multipartid "pur', pentru sustinerea caruia pleda si dispunerea celor doua forte politice pe axa stanga-dreapta (FDSN la centru-stanga, CDR la centru-dreapta). Analizele efectuate au constatat ca in Parlamentul romanesc nu se gasesc cel putin doua partide care sa detina minimum 20% din sufragii, dupa cum cere, in opinia lui Jean Blondel un sistem multipartid "pur", ci numai unul - FDSN (ulterior PDSR si apoi PSD), al doilea partid de importanta electorala PNTCD detinand sensibil sub 20% din voturi si o medie de 12,9% din mandatele celor doua Camere. Cerinta multipartidismului "pur" nefiind indeplinita, s-a afirmat ca in Romania, intre 1992-1996 a existat un sistem "multipartid cu defect". De remarcat, este faptul ca, Fundatia pentru Democratie, Freedom House din New York l-a catalogat insa sistem de partid dominant.

O tendinta pozitiva a dinamicii sistemului multipartidist, sesizabila de la o alegere la alta a fost aceea a simplificarii esichierului politic. Alegerile din 1996 aduc o schimbare politica esentiala: alternanta la putere. "Defectul" constitutiv de la precedentele alegeri este in mod evident diminuat. In urma alegerilor din anul 2000 au rezultat doar cinci partide parlamentare - PDSR, PRM, PNL, PD si UDMR, primele doua avand fiecare peste 20% din voturi si mandate, satisfacand cerinta lui Blondel pentru un sistem "multipartid pur" si democratic. Adrian Miroiu atragea atentia asupra faptului ca structura parlamentului, in forma aparuta dupa alegerile din noiembrie 2000 este semnificativa nu numai la scara unei legislaturi; ea stabileste cadrul evolutiei sistemului de partid romanesc intr-o perioada de 12-16 ani. Conform configuratiei evolutiei sistemului de partide schitata de el si numita "Configuratia in doua opozitii", exista doua partied majore - PDSR (PSD) si PRM, si trei mai mici - UDMR, PNL si PD, grupate in "opozitia democratica". In afara unei mari instabilitati a configuratiei, exista si o mare problema: cea a posibilitatii alternantei la guvernare, o lunga perioada de timp cel de-al doilea partid major - PRM avand de intampinat dificultati in constituirea unei majoritati parlamentare din care sa faca parte.

In perspectiva alegerilor din anul 1992, FSN s-a scindat in:

1. Partidul Democrat, avandu-l ca presedinte pe Petre Roman

2. Partidul Democratiei Sociale din Romania condus de Ion Iliescu.

La alegerile din 1992, excesele celor doua partide (PD si PDSR), precum si ale partidelor mai mici afiliate, s-au mai temperat, iar numarul alegatorilor care votau neconditionat cu puterea a scazut, crescand in schimb numarul celor ce au votat pentru schimbarea propusa de partidele democratice traditionale.

Se remarca succesul obtinut de Conventia Democratica Romana (actuala Conventie Democrata din Romania) la alegerile din 1992, care a reusit sa coaguleze in jurul sau electoratul orientat spre economia de piata si spre consolidarea relatiilor cu marile democratii occidentale.

Primul presedinte al CDR a fost Corneliu Coposu, caruia i-a succedat prof. Emil Constantinescu. Conventia a fost formata initial din PNTCD, PNL, PSDR, Alianta Civica, AFDPR si alte cateva asociatii si ligi care nefiind inscrise la tribunal ca formatiuni politice, nu puteau prezenta la alegeri candidati pe liste proprii.

Frontul Salvarii Nationale s-a divizat in FSN, avandu-l ca presedinte pe Petre Roman si FDSN, cu Ion Iliescu la conducere care, impreuna, cu celelalte partide de stanga, au sustinut in Parlament si in Guvern politica economica si sociala dintre anii 1990-1996.

Conventia Democratica din Romania, a castigat majoritatea relativa, dar nu a obtinut majoritatea absoluta (50,1%) din sufragii, fiind nevoita sa asocieze la guvernare si alte partide (UDMR).

PNTCD a obtinut cel mai mare numar de parlamentari din CDR, iar opozitia a fost dominata de PDSR, avand 91 de deputati si 41 de senatori. Se constata ca electoratul a voit schimbarea, dar nu in masura suficienta, pentru ca aceasta nu se poate realiza doar cu o majoritate relativa, guvernarile de dupa 1996 fiind marcate de permanente neintelegeri ivite intre partenerii aflati la putere. Voturile obtinute de CDR sunt mai putine decat in 1996, deoarece PNL s-a prezentat la alegeri separat de Conventie, iar alta parte din voturi a fost data la formatiuni mai mici, apropiate ca doctrina de CDR. Rezultatele acestor alegeri demonstra ca procesul consolidarii democratiei in Romania este in curs de consolidare.

Totusi, dupa cum subliniaza Samuel P. Huntington, "niciodata nu se poate spune cu certitudine absoluta ca a dispune cu certitudine absoluta ca o democratie absoluta este consolidata". Autorul releva, cu legitim temei ca "fiecare val al democratizarii este urmat de un reflux; regimuri care au fost multa vreme democratice pot deveni din nou autoritare".

Daca ar fi sa facem o analiza generalizatoare a evolutiei sistemului partidist din Romania, sustinem ca in urma Decretului-Lege nr. 8/1989, tara a cunoscut un fenomen precum 'inflatia partidista' - cererea indulgenta a 251 de membri pentru inregistrare a facut ca numarul de partied sa explodeze. Acest sistem, numit de Al.Radu, Gh. Radu si I. Porumb 'sistem al pluripartidismului hipertrofiat', in urma alegerilor din mai 1990 a dat nastere unui sistem de un dezechilibru teribil. FSN a luat nu mai putin de 2/3 din voturi si mandate, urmat de UDMR (un partid etnic!), cu 7,23% din voturi si PNL cu 6, 41%. Astfel, diferenta dintre primele doua partide era de aprox. 60%. O atare dominatie reducea la zero potentialele eforturi ale opozitiei.

Alegerile din 1992, desfasurate in baza Legii electorale nr. 68/1992, care i-a adaugat sistemului proportional un barem minimal de 3%, au dat nastere unui alt sistem de partide. Formal, in legislativ au intrat 8 formatiuni (dintre care CDR nu era partid, ci un 'cartel electoral', in expresia lui G. Voicu). Dar tocmai FDSN si CDR au obtinut fiecare mai mult de 20% din voturi, astfel putandu-se vorbi, cu o oarecare aproximare, de un 'multipartidism perfect'. Aceasta formula era argumentata si din punctul de vedere al dispunerii pe esichierul politic - FDSN la centru-stanga si CDR la centru-dreapta. Dar tocmai faptul ca CDR era o alianta slabeste puterea acestui argument. Partidele din CDR au optat pentru grupuri parlamentare proprii, iar PNTCD, al doilea partid ca importanta electorala, detinea mult sub 20%. De aceea, este vorba mai degraba de un 'multipartidism cu defect', tinzand spre un multipartidism cu un partid dominant.

Alegerile din 1996, desfasurate si ele in conditiile Legii electorale nr. 68/1992, a consfintit sistemul multipartid 'pur' si a adus alternanta la putere. Organizatorul alegerilor, FDSN (intre timp transformat in PDSR) a pierdut (cu 21,5% din voturi) alegerile in fata CDR (30,2% din voturi). In plus, reprezentantul CDR, Emil Constantinescu, a castigat si alegerile prezidentiale din acel an. De aceasta data, insa, existau nu doar doua formatiuni, ci chiar doua partide cu sprijinul a minimum 20% din alegatori - PDSR si PNTCD. Apoi, era vorba si de dispunerea pe esichierul politic: PDSR pe centru-stanga, CDR, USD si UDMR pe centru-dreapta si PUNR cu PRM pe extrema stanga.

Alegerile din 2000 au avut loc in conditiile amendarii Legii nr. 68/1992. i s-a adaugat un prag de 5% pentru partide si unul special pentru coalitii de minimum 8% si maximum 10%, impus prin O.U.G. nr. 129/2000. Astfel, au intrat in legislativ Polul Democrat Social din Romania (36,61%), Partidul Romania Mare (19,48%), Partidul Democrat (7%), PNL (6,8%) si UDMR (6,8%). Aceste alegeri au consfintit o noua structura a sistemului partidist romanesc - fara echivoc, de data aceasta este vorba despre un multipartidism cu un partid dominant.

Asadar, in primul deceniu de pluripartidism, Romania a cunoscut trei tipuri diferite de sistem de partide: - sistemul 'unui partid si jumatate' in legislatura 1990-1992, sistemul multipartidismului fara partid dominant in legislaturile 1992-1996 si 1996-2000, si un sistem multipartid cu un partid dominant in legislatura 2000-2004.

Alegerile din 2004, desfasurate sub noua Lege nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, au adus si ele o noua fateta a sistemului de partide. De data aceasta, din motivul unei echilibrari a scenei politice multipartidiste - prin raporturile de forte existente in legislativ, atat intre cei doi protagonisti (Alianta D. A. - 161 de mandate, PSD - 159 de mandate), cat si intre putere (241 de mandate) si opozitie (228 de mandate). Este vorba acum despre un 'sistem multipartidist bipolarizat', sau, 'sistem multipartidist cu partid dominant diminuat'.