Partidele politice

PARTIDELE POLITICE

1. Definitiile si caracteristicile partidului modern

Partidele politice sunt organizatii formale care urmaresc reprezentarea scopurilor si intereselor diferitelor forte socioeconomice in sfera politica.

Partidele politice sunt instrumente organizationale prin intermediul carora se recruteaza candidatii pentru ocuparea unor functii si se propaga ideologii.(Dictionar de sociologie, Oxford Editura Univers Enciclopedic, 2003)

Analistii politici subliniaza faptul ca, desi primele incercari de institutionalizare a luptelor pentru putere au aparut inca din timpul antichitatii si s-au dezvoltat mai tarziu (cand identificam mai multe forme istorice de clanuri sau camarile politice si organizatii partizane), totusi toate grupurile politice anterioare secolului XIX sunt lipsite de caracteristicile tipice ale partidului.

Astfel, pana in secolul XIX grupurile politice prezinta urmatoarele particularitati:

1. Cadrul structural al grupurilor politice este cel al sistemului de inrudire, prelungit sau transformat in retea clientelara sau de notabilitati.
2. Relatiile interne si de actiune externa sunt relatii de patronaj.

Caracteristicile  partidului modern

Analiza comparativa a grupurilor politice prezente in sistemele politice contemporane, realizata de Joseph La Palombara si Myron Wiener, pune in evidenta urmatoarele caracteristici ale  partidul modern :

1. Stabilitatea organizatiei in timp, exprimata prin capacitatea unui partid  de a supravietui fondatorilor sai sau conducatorilor in functie (deosebindu-se astfel de partidul retelei clientelare a unui patron sau a unui notabil).
2. Continuitatea organizatiei in spatiu, existenta unor structuri centrale, dar si teritoriale(spre deosebire de un simplu grup parlamentar lipsit de structuri locale permanente).
3. Capacitatea  organizatiei de a obtine si de a exercita direct puterea, revendicare bazata pe baza unui proiect politic mai mult sau mai putin global (fapt ce o distinge de grupuri de presiune care vizeaza doar sa influenteze sau sa controleze puterea).
4. Obtinerea puterii prin organizarea sustinerii membrilor colectivitatii pe care vizeaza s-o conduca politic (spre deosebire de cluburi sau cercuri de reflectie politica).

Tipuri de partide

M. Duverger face distictie intre doua tipuri de partide: partidele de cadre si partidele de masa. In realizarea acestei tipologii Duverger ia in considerare deosebirea dintre procesele istorice de formare a partidelor de origine electorala si parlamentara si cele pentru formarea partidelor de origine extraparlamentara.

I. Partidele de cadre s-au format in primele faze de institutionalizare a democratiei reprezentative, marcata de extinderea drepturilor civile la baza si a puterilor adunarilor la varf. Au aparut din initiativa alesilor pentru a le asigura controlul resurselor (voturi, subsidii) necesare pentru legitimarea hegemoniei lor politice.

Partidele de cadre se organizeaza pe doua niveluri strategice:

Circumscriptia electorala - comitete restranse cu activitate intermitenta, care regrupeaza in jurul candidatilor sau alesilor, notabilitatile ale caror retele de influenta vor permite mobilizarea corpului electoral.

Incinta parlamentara care permite o minima coordonare intre alesi.

Partidele de cadre au o structura lejera, slab articulata si puternic descentralizata, lipsita de mecanisme formale de adeziune, in exclusivitate polarizata in jurul parlamentarilor si dedicata in principal asistarii acestora.

II. Partidele de masa apar pe de o parte, ca urmare a diferentierii la varf si a largirii la baza a democratiilor burgheze, iar pe de alta parte din necesitatea de a oferi grupurilor sociale defavorizate, ecluse din viata politica, structuri de incadrare menite a le asigura integrarea sociala globala.

Partidele de masa sunt caracterizate prin structuri organizatorice ferme, disciplina, printr-un numar mare de adepti care platesc cu regularitate o cotizatie.

Primele partide de acest tip sunt emanatia miscarii muncitoresti si au reprezentat instrumentul politic al luptelor economice si sociale ale proletariatului industrial european.

O situatie intermediara intre partidele de cadre si partidele de masa au partidele indirecte. Partidele indirecte isi formeaza comitetele de baza din reprezentanti ai sindicatelor, ai societatilor de ajutor reciproc, ai asociatiilor de intelectuali care sunt de acord sa actioneze in comun in viata politica. Spre deosebire de partidele de masa,  adeptii partidelor indirecte nu adera propriu-zis la un anumit partid, ci la o organizatie socio-profesionala care are calitatea de membru colectiv si asigura functionarea partidului.

Pornind de la tipologia propusa de Duverger alti specialisti au propus o clasificare a partidelor in doua categorii: partide electorale de masa si partide de aparat.

Partidele electorale de masa sunt rezultatul proceselor declansate dupa al doilea razboi mondial in interiorul partidelor de cadre ca urmare a ascensiunii partidelor socialiste si a integrarii lor in sistemul politic.

Din punct de vedere organizatoric partidele electorale de masa se aseamana cu unele partide muncitoresti dar, spre deosebire de acestea, ele nu constituie nici produsul si nici exponentul unei anumite forte sociale.

Partidele electorale de masa urmaresc sa obtina increderea celor mai diverse categorii de populatie. Aceste partide acorda putina atentie disciplinei si actiunii politice unitare a aderentilor. Ele se bazeaza pe activitatea unor cadre capabile sa atraga votanti si sa furnizeze mijloace economice pentru finantarea campaniilor electorale.

Partidele de aparate au aparut indeosebi in perioada 1950-1970 si au promovat profesionalismul politic atat la nivelul mediu al partidului, cat si la cel superior. De asemenea, partidele de aparate au adoptat ideea cooptarii expertilor pentru a face fata problemelor complexe si dificile.

Alte clasificari ale partidelor

• Partide ideologice care isi conditioneaza rolul, functiile si intreaga lor evolutie de o doctrina explicita si de o anumita filosofie.
• Partide personale - se construiesc in jurul unor personalitati si beneficiaza de prestigiul si influenta acestora.
• Partide istorice limitate in timp, dispar ca partide propriu-zise si se mentin ca tendinte.
• Partide de tendinte - raspund modului de structurare a opiniilor unor largi categorii sociale. Exista cinci tendinte politice care pot forma tot atatea partide: liberale, conservatoare, reactionare, radicale si socialiste.

3. Functiile partidelor politice

Partidele politice incearca sa solutioneze principalele probleme ale unei societati, dar si sa dirijeze si sa controleze evolutia societatii in raport cu anumite valori si idealuri specifice unei natiuni sau doar unor forte si grupari sociale.

Virgil Magureanu[2] considera ca partidele politice indeplinesc trei functii: 1) functia de a elabora doctrine, ideologii si programe politice; 2)functia de exercitare a puterii politice si 3) functia de control si de critica asupra puterii executive si legislative.

1. Functia de a elabora doctrine, ideologii si programe politice

In general, fiecarui partid ii corespunde o anumita doctrina, ideologie politica si un program politic.

Doctrina politica - "ansamblu de teze articulate pe baza unui principiu unificator, care intrupeaza, apreciaza si tinde sa orienteze realitatea politica, in lumina unor valori care exprima optiuni politice."(Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977)

Ideologia politica - "rationalizeaza normele, valorile si rolurile sociale, politice ale unei forte sociale in jurul unor principii fundamentale, ofera o explicatie partinica despre societate si identifica obiectivele sistemului ei politic." (Francois Chatelet, Histoire des Ideologies, Hachette, Paris, 1978)

Programul politic - ansamblu teoretic de obiective si proiecte formulate pe baza optiunilor doctrinare si ideologice, care urmeaza a fi infaptuite pe termen scurt si /sau mediu.

Functia de elaborare de programe si ideologii asigura coeziunea optiunilor in interiorul partidului, impiedica multiplicarea exagerata a tendintelor in cadrul aceleiasi forte politice si contribuie la simplificarea si stratificarea obiectivelor politice.

Aceasta functie presupune:

• Formularea sistematica si specifica a intereselor nationale si a preocuparilor fundamentale ale fortelor sociale din interiorul acesteia.
• Determinarea obiectivelor strategice si precizarea directiilor de actiune in vederea atingerii scopurilor propuse.
• Preocuparea pentru formarea si dezvoltarea culturii politice si a constiintei civice a populatiei.
• Motivarea teoretica sistematizata a intregii activitati pe care un partid o defasoara.

2. Functia de exercitare a puterii politice

In sistemele pluraliste, partidele lupta pentru a controla principalele institutii de stat si a infaptui guvernarea societatii pentru un anumit interval de timp. Partidele de guvernamant isi propun sa construiasca un sistem de relatii sociale caracterizat prin: definirea reglementarilor care precizeaza cadrul de actiune al persoanelor, intreprinderilor, asociatiilor private, relatiile dintre acestea precum si raporturile lor cu organismele publice; incurajarea prin subventii de la bugetul de stat a unor activitati din anumite domenii; infiintarea de institutii sau organisme publice cu competente.

3. Functia de control si de critica asupra puterii executive si legislative

In general, partidele din opozitie pastreaza atributii active de exprimare, de critica si control asupra institutiilor si reprezentantilor puterii. Partidele din opozitie incearca sa blocheze sau sa revizuiasca anumite initiative legislative recurgand la practici precum. Interpelarile, discutiile si informarile de detaliu.