Notiunea si obiectul dreptului uniunii europene

NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI  UNIUNII EUROPENE

Notiune

Comunitatile Europene si Uniunea Europeana care le-a inglobat pe acestea au fost instituite prin tratate internationale; rezultat al vointei suverane a statelor membre, care le-au acordat o larga autonomie, le-au stabilit o serie de obiective si le-au dotat cu institutii proprii care sa actioneze pentru atingerea acestor obiective, in limitele stabilite de tratate.

Normelor cuprinse in tratatele institutive ale Comunitatilor Europene (Tratatul de la Paris instituind CECO si Tratatele de la Roma, instituind CEE si CEEA) li s-au adaugat cele cuprinse in tratatele ce au amendat tratatele institutive (Tratatul de fuziune de la Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa), precum si actele adoptate de institutiile comunitare in exercitarea atributiilor ce le-au fost conferite de Tratate.

Ansamblul acestor norme juridice ce se aplica in ordinea juridica a Uniunii Europene formeaza dreptul comunitar. Dreptul comunitar este un drept propriu al Uniunii Europene, care nu se confunda nici cu dreptul intern al statelor membre si nici cu dreptul international public.Avand o origine conventionala, dreptul comunitar imprumuta o serie de elemente de la dreptul international public, insa, in acelasi timp are si trasaturi care il apropie de dreptul national, printre destinatarii sai aflandu-se subiecte de drept intern.Cu toate acestea, dreptul comunitar nu este nici drept international si nici drept intern, ci dreptul unei asocieri de state cu caracter integrationist, este o "ordine juridica autonoma, distincta, in acelasi timp de ordinea juridica internationala si de ordinile juridice nationale"[1] .

Dreptul comunitar reprezinta o ordine juridica noua autonoma in raport cu ordinea juridica internationala si in acelasi timp integrata in sistemul juridic al statelor membre[2].

1.2. Obiect

"Dreptul comunitar reglementeaza raporturile  juridice din cadrul Comunitatilor Europene, precum si dintre acestea si statele membre, precizeaza statutul institutiilor europene, definind atributiile ce le revin, statueaza competentele Uniunii si ale mecanismelor sale componente" .

De la tratatele institutive  si pana la ultimul Tratat comunitar (cel de la Nisa), dreptul comunitar a inregistrat o dezvoltare considerabila, cuprinzand in sfera sa de actiune tot mai multe domenii (piata interna, politica economica si monetara, protectia sociala, mediul inconjurator, cercetarea si dezvoltarea tehnologica etc.)

Cuprinderea in sfera de actiune a dreptului comunitar a acestor domenii s-a facut pe baza acordului statelor membre care au acceptat o limitare a competentelor lor si un transfer de atributii catre Comunitate.

Prin limitarea drepturilor lor suverane s-a creat un drept aplicabil resortisantilor proprii si lor insele[4].

Obiectul dreptului Comunitar il constituie asadar reglementarea raporturilor juridice din cadrul Uniunii Europene (reglementarea organizarii si functionarii institutiilor comunitare), precum si a unor activitati comune, in domenii in care statele membre ale Uniunii au acceptat limitarea drepturilor suverane.

Avand in vedere aceste doua elemente ce dau contur obiectului dreptului comunitar literatura de specialitate opereaza o clasificare a dreptului comunitar in drept institutional comunitar, format din normele juridice aplicabile organizarii si functionarii institutiilor comunitare si dreptul comunitar material, format din regulile aplicabile in anumite domenii precum libera circulatie a persoanelor si serviciilor, concurenta comerciala, agricultura, protectia mediului etc.