Limba araba - limba flexionara

LIMBA ARABA - LIMBA FLEXIONARA

1.1. Limba araba este o limba prin excelenta flexionara. Ea se bazeaza in principal pe flexiunea interna si in mai mica masura pe utilizarea afixelor. Dupa cum este cunoscut, limba romana si numeroase alte limbi indo-europene utilizeaza un radical compus din consoane si vocale care alcatuiesc un tot inseparabil. La acest radical se adauga pentru a forma cuvinte, o serie de sufixe si prefixe. Spre deosebire de acest sistem de derivare, araba, ca si celelalte limbi semitice, utilizeaza o radacina alcatuita numai din consoane, de a caror grupare este legata o idee mai mult sau mai putin precisa. Aceasta radacina, o carcasa cel mai adesea tricononantica si mai rar cvadricononantica, se realizeaza in cuvinte pin modificarile care se produc in interiorul sau, in mod deosebit prin "jocul" vocalelor.

Radacina triconsonantica ktb, de exemplu, cu sensul general de "a scrie", se regaseste in toate cuvintele din acesta familie, care se deosebesc intre ele si capata un sens precis prin vocalele introduse in interiorul acestui schelet consonantic. Aceste vocale, in numar doar de trei-  a, u, i- alterneaza in interiorul radacinii creand opozitii si realizand in felul acesta formele gramaticale ale cuvintelor : katab(a) "el a scris", kutib(a) "a fost scris"(pasiv), katb "scriere"(nume de actiune), katab(a) "el a scris cuiva", k tib(a) "i-a fost scris"(pasiv), kitab "carte", katib "scriitor", kutub "carti".

1.1.1. Se remarca din exemplele prezentate, pe de o parte, o alternata a timbrelor vocalice din interiorul radacinii, iar pe de alta parte, o opozitie de durata. Cuvantul kutib(a) difera de katab(a) si de kutub prin timbrele vocalice, in schimb katab(a) si k tib(a) difera de katab(a) si kutib(a) doar prin vocala care urmeaza dupa R1, care in primele doua exemple este o vocala lunga, iar in celelalte doua este o vocala scurta. Dar katib se deosebeste de kitab prin locul vocalei lungi a fata de vocala . Asadar, alternanta vocalica implica in cazul limbii arabe nu numai timbrul, ci si durata. Vocala lunga are, deci, in limba araba valoare fonologica.

1.1.2. Alaturi de alternanta vocalica trebuie mentionata si geminarea consoanei a doua (R2) si mai rar a consoanei a treia (R3) ca  element diferentiator intre cuvinte: kattab(a) "a invata pe cineva sa scrie" difera de katab(a)"a scrie" doar prin faptul ca R2 apare in primul caz geminata. In cazul cuvantului kuttab "sciitori"(plural), identitatea cuvantului se realizeaza numai gratie geminarii, o forma kutab, adica fara geminarea R2 nu exista. Deci si geminarea are in limba araba valoarea fonologica, diferentiind cuvinte din aceeasi familie sau diferite. Forma verbala II, adica fa''ala difera de forma I, adica fa'ala doar prin faptul ca are R2 geminata. In acest caz este vorba despre cuvinte apartinand aceleiasi familii. De asemenea, numele ammam "baie" difera de numele amam "porumbei"(col.) tot prin faptul ca are R2 geminata. In acest ultim caz este vorba de cuvinte care apartin unor familii diferite.

1.1.3. Asadar, alternanta vocalica (opozitia de timbru si opozitia de durata) si geminarea reprezinta procedeele esentiale care permit utilizarea radacinii. Aceste procedee, impreuna, constituie ceea ce se numeste flexiune interna.

1.2. Dar limbii arabe nu ii sunt straine nici afixele (prefixe, sufixe, infixe). Cu ajutorul lor se deriva majoritatea formelor verbale, atat de la radacinile triconsonantice (forma IV 'af'ala, forma V ta-fa''ala, forma VI ta-fa'ala, forma VII in-fa'ala, forma X ista-f 'ala) cat si de la radacinile cvadriconsonantice (forma II ta-fa 'lala). Apeland tot la radacina ktb, observam ca forma IV 'aktaba "a invata pe cineva sa scrie" se deosebeste de forma I kataba prin prefixul 'a-, forma VI takataba "a scrie unul altuia" se deosebeste de forma III kataba prin prefixul ta-, forma X istaktaba "a cere cuiva sa scrie" se deosebeste de forma IV 'aktaba prin prefixul ist-. In cazul formei VIII iktataba "a subscrie; a se abona" apare si un infix -ta-.

Sufixul -at diferentiaza infinitivul kitabat "actiunea de a scrie, scriere" de numele kitab, fiind in aceelasi timp si marca a genului feminin. Cu sufixul -iyy s-a derivat de la plural kutub "carti" un nume de meserias: kutubiyy "vanzator de carti" .

Cu prefixul ma- s-au format de la radacina ktb doua nume de loc: maktab "birou, scoala" si maktabat "biblioteca". In al doile caz, pe langa perfixul ma- a intervenit si sufixul deferentiator -at. Tot cu ajutorul prefixului ma- s-a derivat si participiul activ al formei I: makt b "scris, scrisoare"

Cu prefixul mu- se deriva numele de actiune al formei III- mukatabat "corespondenta" si participiile active si pasive de la toate formele verbale: mukatib "care corespondeaza, corespondent" , muktatib "care subsrie, subscriitor", muktatab "subscris"etc.

O serie de sufixe (incluzand in acest termen si desinentele) si prefixe apar ca marca de aspect, mod, persoana, gen, numar, caz.

Dupa cum se observa, afixele sunt mijloacele care ajuta la imbogatirea considerabila a lexicului si la exprimarea unor categorii morfologice cum sunt aspectul, modul si persoana la verb, cazul la nume, genul si numarul la verb si la nume. Ele sunt insa subordonate flexiunii interne, nota distinctiva esentiala a limbii arabe.

In limba contemporana se remarca tendinta de renuntare la unele din sufixe, cel putin la  pauza ( desinente cazuale si modale). Cat priveste dialectele vorbite, tocmai absenta desinentelor cazuale si modale reprezinta nota esentiala care le deosebeste de limba literara.