Schimbarile fonetice - limba araba

SCHIMBARILE FONETICE - LIMBA ARABA

In lingvistica se disting doua tipuri principale de schimbari fonetice:

a) schimbari combinatorii sau conditionate

b) schimbari necombinatorii sau neconditionate

Primele rezulta din combinatiile fonetice care se realizeaza in cursul vorbirii, din contactul sau vecinatatea diverselor sunete. Ele se mai numesc din aceasta cauza si pozitionale. Schimbarile neconditionate tin de evolutia limbajului insusi si ele se produc in toate cuvintele, indiferent de natura sunetelor inconjuratoare. A fost emisa opinia general acceptata ca la baza schimbarilor fonetice se afla considerente care tin de usurarea sau simplificarea pronuntiei. Fara indoiala ca acesta este rezultatul schimbarilor fonetice, insa ele se produc dupa reguli fonetice la care ne vom referi succint in continuare.

Cele care ne intereseaza in mod deosebit sunt cele combinatorii, iar pentru limba araba, in mod special, asimilarea, disimilarea, 'idġam, metateza, proteza si anaptixa.

1. Asimilarea este modificarea fonetica intalnita cel mai frecvent. Ea consta in tendinta a doua foneme diferite, vecine sau apropiate, de a capata trasaturi comune.

1.1. Dupa gradul de apropiere a trasaturilor, asimilarea poate sa fie totala si partiala. Asimilarea totala consta in dobandirea de catre un fonem a tuturor trasaturilor celuilalt fonem, deci in identificarea cu el. In cuvantul اِتّفق ittafaqa "a fi de acord" (verb la forma a VIII-a), consoana dubla tt rezulta din asimilarea lui waw (prima consoana a radacinii triconsonantice وفق wqf) de catre consoana infixata t, a formei اِفتعل ifta'ala. In cuvantul اِدّنى iddana "a se apropia", consoana dubla dd rezulta, dimpotriva, din asimilarea infixului t de catre consoana initiala d a radacinii دني dny. Asimilarea se produce mult mai usor in cazul sunetelor pe care le diferentiaza o singura trasatura articulatorie.

Asimilarea partiala lasa anumite deosebiri intre foneme. In cadrul acestui tip de asimilare, un fonem imprumuta de la altul modul de articulare (sonorizarea, surdizarea, velarizarea, nazalizarea) sau punctul de articulare.

Se distinge, de asemenea, o asimilare partiala reciproca, in care rezultatul unei influente reciproce este aparitia unui termen mediu, a unui sunet intermediar. Radacina ذخر dhr devine cu infixul t iddahara "a pastra, a aduna". Deci din contactul sunetelor dt rezulta termenul mediu dd, in care d a luat modul de articulare (oclusiv) al lui t si punctul sau de articulare (dental), iar t a luat sonoritatea lui d.

In cazul numeralului sitt "sase" s-a produs tot o asimilare partiala reciproca intre sunetele dt din *sidt. In numeralul ordinal sadis "al saselea" si in numeralul fractionar suds "sesime" finala t este asimilata de s initial.

1.2. Dupa pozitia sunetelor se disting asimilarea in contact si asimilarea la distanta. Cazurile de asimilare in contact sunt, fara indoiala, mult mai frecvente. Majoritatea exemplelor anterioare au prezentat situatii de asimilare in contact. (Mai putin exemplele sadis si suds, care au oferit situatii de asimilare la distanta: t si-a pierdut caracteristica interdentala sub influenta lui s initial.)

Uneori vin in contact si se asimileaza finala unui cuvant cu initiala cuvantului urmator: sunetul n din tanwīn - ul de acuzativ este asimilat de un m initial din cuvantul urmator cum ar fi كثيراً ما "deseori" pronuntat katīramma, شيئاً ما "intrucatva" pronuntat say'amma etc. Aceeasi asimilare se produce si la intalnirea finalei n dintr-o particula cu relativ-interogativul ma: "despre" + ﺎﻣ "ce" (relativ-interogativ) se pronunta 'amma, marcandu-se si grafic aceasta modificare: La fel, in cazul lui "cine" (relativ-interogativ), care se scrie عمّنْ si se pronunta 'amman "despre cine". In exemplul ْﻦﺃ "sa"+ ﻻ "nu" finala n este asimilata de initiala l > 'alla"sa nu".

Sunt frecvente exemplele de asimilare a consoanelor t, d, in pozitie finala, chiar urmate de o vocala scurta care se elimina, cu initiala cuvantului urmator, daca aceasta este una din consoanele t, d, , d¸ s, z, etc. Astfel: d > razi mai mult" se pronunta zi i kan

1.3. Dupa directia in care se produce, asimilarea este progresiva, regresiva si bilaterala. Cand un sunet asimileaza un alt sunet care urmeaza dupa el, vorbim de o asimilare progresiva: in cuvantul i adama a se tampona", sunetul din radacina dm si-a transmis trasatura emfatica sunetului t care-i urmeaza.

Deseori, in cursul conjugarii, consoana t din sufixele personale -tu, -ta, -ti, -tum,   -tunna, -tuma este asimilata de ultima consoana radicala a verbului: سقطت se pronunta saqa u "eu am cazut"; حَفِظْتُ se pronunta afi tu "eu am pastrat" (asimilare partiala de emfatizare), se pronunta 'aradta "tu ai vrut" (asimilare totala de surdizare) etc.

Asimilarea regresiva consta in anticiparea trasaturilor articulatorii ale unui sunet care se transmit la un sunet anterior. In cuvantul isti la "ameliorare", trasatura emfatica a lui se transmite consoanei t si chiar consoanei s, ambele din prefixul ist-, chiar daca aceasta modificare nu este marcata grafic. In cazul verbului i alama "a suferi o nedreptate", provenit de la radacina lm (prin infixarea lui t), avem de-a face cu o asimilare bilaterala: pe de o parte fonemul si-a transmis trasatura emfatica lui t, iar pe de alta parte acesta din urma si-a transmis caracteristica de surda lui z . Rezultatul a fost o consoana dublata care a imbinat trasaturile ambelor consoane, fara a fi nici una din ele:

1.4. In cadrul asimilarii trebuie distinse cateva situatii in care asimilarea are un caracter sistematic:

. Asimilarea consoanei finale n de catre initiala m in cazul prepozitiilor ﻦﻋ "despre" si ﻦﻤ "din" la contactul cu relativ - interogativele "cine" si ﺎﻤ "ce" precum si a finalei n din particulele "daca" si ْ ﻦﺃ "sa" la contactul cu ﺎﻤ :   ﻦﺇ + ﺎﻤ >إِمّا'imma "ori", ْﻦﺃ + ﺎﻤ > 'amma "cat despre".

1.4.3. Asimilarea finalei n in cazul unor particule de catre initiala l din particula de negare la, atunci cand intra in contact cu ea: ْﻦﺃ + ﻻ > ﻻﺃ 'alla "sa nu"; ْﻦﺇ + ﻻ > ﱠﻻﺇ 'illa "numai; in afara de".

1.4.4. La forma VIII a verbului triconsonantic (ifta'ala), infixul -t- antreneaza urmatoarele modificari in raport de consoana care-l precede:

a) In contact cu o emfatica sufera o asimilare de velarizare, devenind - adama > اصطدم i adama "a se ciocni arra > i arra "a sili", طلع ala'a > i ala'a "a lua cunostinta (de)", a-alama > i alama " a fi asuprit". Aceasta asimilare poate merge si mai departe, devenind totala afa > i afa "a alege", araba > i araba " a fi tulburat" alama > اظّلم i alama "a fi asuprit".

b) In contact cu oclusiva dentala d sufera o asimilare de sonorizare, care este si totala: دعاda'a > ادّعى idd'a " a pretinde, a afirma".

d) In contact cu fricativa interdentala t se produce o asimilare totala, care poate fi progresiva sau regresiva: ثأر ta'ara > itta'ara si itta'ara "a se razbuna".

e) In contact cu siflanta sonora z are loc o asimilare de sonorizare zahara > izdahara "a inflori".

f)  In contact  cu hamza are loc asimilarea totala a acesteia: أخذ 'ahada > اتّخذ ittahada "a lua".

g) In contact cu consoana slaba waw are loc asimilarea totala a acesteia: وفقwafaqa > اتّفق ittafaqa ('ala) "a fi de acord cu"

2. Disimilarea este procesul opus asimilarii, ea constand in tendinta de diferentiere

a doua foneme identice sau care prezinta unele trasaturi comune. In unele cazuri se poate impinge disimilarea pana la eliminarea unuia din cele doua sunete. Mult mai rara decat asimilarea, disimilarea are cam aceleasi categorii pe care le-am intalnit la asimilare: in contact si la distanta, progresiva si regresiva, partiala si totala. In verbul استسخذ istathada "a lua pentru sine" < تخذ tahida, cel de-al doilea t din silaba -tat- este suprimat (disimilare totala), cuvantul aparand in forma istahada.

2.1. Repugnanta fata de pronuntarea consoanelor slabe waw si ya' in aceleasi silabe cu vocalele inrudite, precum si a lui waw cu i, asociatii care ar da nastere la secventele wu, yi, wi, determina disimilarea frecventa a lui waw si ya' in hamza:

a) La participiul activ al verbului care are R2 waw sau ya': صائم a'im " care posteste" in loc * awim, زائر za'ir "vizitator" in loc de *zayir.

b) La pluralele interne de tipul fawa'ilu, fa'a'ilu: عوائل 'awa'ilu "familii", in loc de *'awayilu, ağa'izu "femei batrane" in loc de *'ağawizu.

c) Intr-o serie de nume de la radacini care au waw sau ya' ca R3, pentru a se evita aparitia asociatiilor de tip wu, wi, yi cu vocalele de flexiune u, i, are loc disimilarea consoanelor slabe in hamza:

numele de actiune cu schemele: 'if'al, infi'al, ifti'al, istif'al إلقاء 'ilqa' "aruncare" in loc de *'ilqay, التقاء iltiqa' "intalnire" in loc de *iltiqay ادّعاء iddi'a' "pretentie" in loc de *idd'aw, استدعاء istid'a' "citatie, somatie" in loc de *istid'aw. Daca R3 este waw, ar aparea la nominativ combinatia wu si la genitiv combinatia wi. Daca R3 este ya', ar aparea la genitiv combinatia yi. Apoi, prin analogie unificatoare, aceasta disimilare se generalizeaza.

pluralul intern de tipul: 'af'al: 'an a' (pluralul de na w "parte") in loc de *'an aw.

2.2. Mult mai rar, fenomene de disimilare se intalnesc si la vocale. Astfel, pentru evitarea unei suite vocalice monotone, a (scurt) tinde sa devina i, in vecinatatea unei silabe care contine un a (lung). Aceasta ar explica:

declinarea pluralului feminin extern cu doua cazuri: N fa'ilat-un > G.,Ac. fa'ilat-in. Sub presiunea vocalei a (lung), acuzativul * fa'ilat-an a devenit fa'ilat-in, fiind identic cu genitivul.

Sufixul -ani de la dualul numelor si verbelor in loc de *-ana kitabani "doua carti" in loc de *kitaba-na; yaktubani "ei doi scriu" in loc de   *yaktuba-na.

Demonstrativul هذان hadani "acesti doi" in loc de *hada-na

Un fenomen identic se produce in cazul contactului particulelor 'inna, 'anna si lakinna cu pronumele afixe -na si -nī: 'inna-nī si إنّي 'innī; أنّنا 'anna-na si أنّا 'anna; لكننا lakinna-na si لكنا lakinna.

Suprimarea unei silabe devine insa obligatorie in cazul verbelor tatayya'a (fī) "a insista (in)" si tataya'a (fi) " a se precipita (in)", in care silaba ta s-ar repeta la persoanele a II-a neindeplinit de trei ori: tatatayya'u si tatataya'u. Evitarea acestei suite dezagreabile creeaza formele tatayya'u si tataya'u.

3. 'Idġam este o schimbare fonetica frecventa care consta in contractia a doua consoane identice intr-una singura . Ea este generata de repugnanta fata de rostirea unei consoane repetate. Atunci cand intre cele doua consoane identice se interpune o vocala scurta, contractia survine dupa indepartarea in prealabil a acestei vocale . Cercetatorii arabi au folosit pentru acest fenomen termenul 'idġam (sau'iddiġam) "contractie, contopire", pe care il mentinem ca atare. In grafie o astfel de consoana se noteaza prin semnul marca a geminarii sadda.

3.3. Contractia este frecventa, oferind unica alternativa, si la o serie de nume provenite de la radacini cu R2 si R3 identice:

- pluralele interne cu schema fa'alilu خاصّة ha a "particularitate" > *hawa i u> hawa u مهمّة muhimma "sarcina"> *mahamimu > mahammu.

- participiul activ de la forma I: *marir-un > marr-un "trecator".

- participiul activ si participiul pasiv de la formele III, IV, VI, VII, VIII, X, la care cele doua derivate, cu exceptia formelor IV si X, se contopesc: *mu'did-un > mu'idd-un "care pregateste; *mu'dad-un > mu'add-un "pregatit"; *mustaqlil-un > مستقلّ mustaqill-un "independent".

- numele de actiune al formelor III si VI: *mumadadat-un > mumaddat-un "lungire, tergiversare", * tamadud-un > تمادّ tamadd-un "lungire".

Contractia se poate produce si intre finala unui cuvant si initiala cuvantului urmator, cand acestea sunt identice, chiar daca finala este urmata de o vocala scurta: sezi o ora" se pronunta iğlis sa'a ti-a spus tie" se pronunta qallaka.

Mai rar se produce constrictia la contactul persoanelor a II-a si a III-a plural masculin, a II-a feminin singular, a II-a si a III-a dual, la aspectul neindeplinit, cu pronumele afix -ni. Dupa suprimarea vocalei scurte intermediare, aceste forme se pot pronunta astfel: يكرموني yukrimūna-ni si yukrimūnnī "ei ma onoreaza"; يكرمانني yukrimani-ni si yukrimannī "ei doi ma onoreaza etc.

4. Metateza este fenomenul fonetic care consta in schimbarea ordinii unor sunete in cadrul cuvantului. Ea genereaza forme incorecte, dar exista si cazuri in care astfel de forme se generalizeaza, circuland in paralel cu cele de la care au provenit. Formele i ma alla si im a alla (cu acelasi sens "a disparea") sunt considerate la fel de corecte.

5. Proteza este o alta schimbare fonetica intalnita frecvent in limba araba pentru evitarea unui grup biconsonantic in pozitie initiala. Ea consta in adaugarea unei vocale (precedate de hamza) la inceputul unui verb la imperativ sau al unui cuvant imprumutat: *ktub> اكتب 'uktub scrie!"; engl. studio > استوديو'istūdiyū "studio"

6. O alta schimbare fonetica este anaptixa. Ea consta in introducerea unei vocale intre doua consoane, asa numita vocala eufonica, intalnita frecvent atunci cand se creeaza un grup biconsonantic la pauza: جسم ğism "corp" > ğisim; ġu n "ramura" > ġu un

Opinia general acceptata, este ca la baza modificarilor fonetice stau considerente legate de cautarea unei pronuntii mai usoare.