Teoria dezorganizarii sociale

Teoria dezorganizarii sociale

Daca actul de nastere al sociologiei deviantei a fost semnat in Europa, configurarea indentitatii sale de disciplina sociologica de sine statatoare, se produce in spatiul american. In acest sens, o contributie importanta o are scoala sociologica de la Chicago, mai ales prin formularea teoriei dezorganizarii sociale. Conform ideilor de baza ale acestei teorii explicative, atat problemele sociale cat si devianta, sunt determinate de dezorganizarea sociala, produsa la randul sau, de procesele de industrializare si urbanizare, adica de modernizare, pe casre societatea le traieste.

Astfel, delincventa este vazuta ca un produs al factorilor de mediu, aceasta fiind o perspectiva explicativa ecologica, ce vine in prelungirea altor cercetari si teoretizari de factura asemanatoare bine acceptate in secolul al XIX lea. Teoria dezorganizarii sociale a avut rolul sa explice si sa orienteze interpretarile si rezultatele cercetarilor deja existente, intr-o analiza coerenta facuta asupra legaturii dintre dezorganizarea sociala si delincventa.

Contributia esentiala in formularea si sustinerea bazata pe cercetari a acestei perspective explicative apartine lui Clifford Show si Henry McKay, doi sociologi si cercetatori apartinand scolii de la Chicago. Rezultatele studiilor lor privitoare la delincventa juvenila in orasul Chicago, au fost prezentate intr-o serie de lucrari precum "Ariile delincventei" (1929) sau" Delincventa juvenila in ariile urbane" (1942).

Unul dintre obiectivele principale urmarite de cei doi cercetatori a fost evaluarea efectelor asupra comportamentelor indivizilor din societate, ale procesului de industrializare rapida, proces cunoscut de societatea americana in primii ani ai secolului trecut.Aceasta evaluare a fost realizata mai ales din perspectiva lucrarilor lui Emile Durkheim, dar au mai existat si alte influente, ca de ex. conceptia darwinismului social.

Fiind interesati de relatia oamenilor cu mediul lor fizic, unii sociologi apartinand Scolii de la Chicago, cum a fost cazul lui Robert Park, au fost preocupati de modul in care "lupta pentru spatiu" influenteaza comportamentul indivizilor. Astfel, Park a observat ca valurile succesive de emigranti care soseau in orasele americane, aveau un efect negativ asupra constituirii unor comunitati stabile.

Asemenea teme au fost incorporate si dezvoltate,inclusiv pe o baza empirica, in teoria dezorganizarii sociale elaborata de Clifford Show si Henry D. McKay.

Principiile ecologiei umane enuntate de catre Robert Park au inspirat si cercetarile asupra delincventei juvenile realizate de catre Show si McKay in orasul Chicago si in alte 20 de orase americane si care au acoperit o perioada de 30 de ani. Cei doi cercetatori au folosit in analiza lor asupra delincventei juvenile, conceptul de "zone concentrice" elaborat de catre Burges (Burges, 1967) pentru a descrie dezvoltarea urbana.

Conceptul de zone concentrice se refera la acele zone din cadrul unui oras care prezinta caracteristici distincte si care apar in diferitele stadii de dezvoltare ale acestuia ca urmare a cresterii si expansiunii urbane (Burges, 1967).

Analiza dezvoltarii urbane a condus la identificarea a cinci zone concentrice distincte care sunt caracteristice procesului de dezvoltare al oraselor americane:

Prima dintre acestea este Zona I. situata in centrul orasului si cuprinde centrul administrativ si comercial al acestuia.

Aceasta este inconjurata de Zona II., cea mai veche sectiune a orasului si care este denumita zona interstitiala sau zona de tranzitie. Aceasta zona este afectata de expansiunea industriala si a activitatilor comerciale pierzandu-si valoarea de zona rezidentiala si fiind locuita in majoritate, de emigranti sau noi veniti.

Zona a III-a se situeaza in exteriorul zonei de tranzitie si cuprinde cartierele muncitoresti, locuite in majoritate de muncitori calificati care formeaza o populatie stabila.

Urmeaza Zona a IV., formata din cartierele rezidentiale locuite in majoritate de reprezentantii clasei de mijloc.

Zona a V-a este reprezentata de suburbii si localitati satelit ale orasului.

Descrierea zonelor orasului nu epuizeaza toate tipurile posibile de zone urbane.

Ratele de delincventa in orasul Chicago au fost masurate in trei perioade distincte:

a) 1900 - 1906, b)1917 - 1923, c)1927 - 1933. Aceste analize ale delincventei s-au bazat pe statisticile oficiale si au avut in vedere tinerii delincventi intre 10 si 16 ani care au fost cercetati pentru diferite infractiuni, indiferent daca au fost condamnati sau nu in zona de rezidenta a acestora si locul in care au fost comise infractiunile

Rezultatele obtinute au aratat ca zona urbana care inregistreaza cele mai mari rate de delincventa este zona de tranzitie sau zona interstitiala. Aceasta este zona mahalalelor unde locuiesc familiile de emigranti sau noi veniti in oras. Pe masura ce avansam spre centrul orasului sau spre exteriorul acestuia, ratele de delincventa scad.

De asemenea, s-a constatat ca indiferent de compozitia etnica a zonei interstitiale, ratele mari de delicventa se mentin la nivelul cel mai ridicat. Cei doi autori au concluzionat in consecinta, ca nu caracteristicile biologice, psihice sau specificul cultural explica tendintele spre delincventa ale tinerilor ci, ecologia orasului.

O alta constatare a investigatiilor conduse de cei doi cercetatori americani, a fost faptul ca ratele de delincventa se coreleaza puternic cu frecventa si severitatea altor probleme ale comunitatii cum ar fi: abandonul scolar, mortalitatea infantila, tuberculoza si bolile mentale (Shoemaker, 2005, pg. 87.).

De asemenea, Show si Mc Kay au evidentiat faptul ca ratele de delincventa se asociaza puternic cu o serie de caracteristici economice ale zonei urbane care reprezinta indicatori ai nivelului de dezvoltare economico-sociaa (exemple de indicatori sunt: proportia de proprietari de locuinte in populatia zonei, nivcelul de dependenta economica, declinul populatiei etc.

Asadar, cauza principala a ratelor ridicate de delincventa este reprezentata de caracteristicile zonei de rezidenta afectate de fenomenele de urbanizare si de migratie in care constituirea unor comunitati stabile capabile sa asigure un control social eficace nu este posibila. In aceste zone urbane se formeaza comunitati eterogene, caracterizate de un grad scazut de coeziune sociala, unde controlul social este scazut sau ineficace si prin urmare, se inregistreaza rate mari de delincventa.

Show si McKay au utilizat conceptul de dezorganizare sociala pentru a descrie schimbarile suferite de zonele urbane, schimbari care conduc la delincventa. Potrivit celor doi autori, o societate este organizata atunci cand exista un consens al membrilor societatii cu privire la valorile si normele care trebuie sa ghideze comportamentele indivizilor, cand exista o coeziune si o dependenta reciproca intre indivizi si institutii.

O societate este dezorganizata atunci cand ordinea sociala este afectata de ruperea consensului moral si de slabirea coeziunii sociale, determinate de incapacitatea normelor si valorilor traditionale de a regla in mod adecvat conduitele indivizilor si de aparitia unor conflicte intre valori si sisteme normative diferite. O asemenea situatie apare in cursul perioadelor de schimbare sociala rapida in viata indivizilor si comunitatilor; sporirea tendintelor de dezvoltare inegala, determina cresterea frecventei manifestarilor de dezorganizare sociala si in consecinta, a celor delincvente.

An concluzie, teoria dezorganizarii sociale poate fi sintetizata de urmatoarele idei principale:

Delincventa este rezultatul slabirii capacitatii institutiilor din cadrul comuniații de a realiza in mod eficace controlul social. Indivizii care locuiesc in comunitati caracterizate de dezorganizare sociala nu sunt persoane dezorientate ci, ele doar raspund la starea de dezorganizare ce caracterizeaza comunitatea.

Starea de dezorganizare a comunitatii este determinata de procesul rapid de industrializare si urbanizare ca si de procesul de emigratie care se produce in aceste zone.

Eficienta institutiilor comunitare ca si valoarea rezidentiala si comerciala a zonelor urbane, corespund conceptelor si principiilor ecologice influentate de conceptele de competitie si dominare.

Zonele dezorganizate social conduc la formarea unor subculturi delincvente care iau locul culturii dominante si care tind sa se autoreproduca. (Shoemaker, 2005, pg. 82.)

Teoria dezorganizarii sociale reprezinta o contributie importanta la intelegerea cauzelor delincventei juvenile dar, prezinta si o serie delimite:

Una dintre cele mai importante critici aduse, este aceea ca, desi conceptul de dezorganizare poate fi util, este dificil de sustinut conceptul "comportament dezorganizat", deoarece in fapt, nici un tip de comportament uman nu poate fi considerat "dezorganizat" pentru protagonistii lui, desi poate parea asa pentru ceilalti. In al doilea rand, dezorganizarea sociala este in acelasi timp, cauza si efect. Astfel, dezorganizarea sociala determina rate crescute de delincventa, iar ratele crescute de delincventa determina dezorganizarea sociala. Nu putem determina insa, in spatiul acestei elaborari teoretice, care este factorul care actioneaza primul, intr-un mod determinant.