Definirea logicii

Definirea logicii

Aristotel este considerat parintele incontestabil al logicii. El a analizat principiile si regulile gandirii corecte, indiferent de continutul concret al gandurilor, dezvoltand o logica formala. Scrierile lui logice au fost grupate de catre Andronicus din Rhodos, dandu-li-se mai tarziu numele de Organon. Acesta era alcatuit din sase mici tratate:

a) Categoriile, in care este cuprinsa teoria referitoare la termeni;

b) Despre interpretare, cuprinzand teoria propozitiilor;

c) Analiticile prime, sau teoria generala a silogismului;

d) Analiticile secunde, sau teoria demonstratiei, adica silogismul in care premisele sunt propozitii necesar adevarate;

e) Topicele, cuprinzand teoria rationamentului dialectic si probabil, adica silogismul ale carui premise sunt opinii general-acceptate;

f) Respingerile sofistice, referitoare la rationamentul incorect sau paralogism.

Desi este considerat intemeietor al stiintei logicii, Aristotel nu foloseste in scrierile lui cuvantul logica. Acest termen va fi introdus prin filiera latina (nu greaca), neputandu-se preciza insa cine l-a folosit prima data. Pana in secolul al III-lea, s-a folosit cuvantul dialectica pentru a denumi preocuparile din domeniul logicii.

Intelesul initial al logicii, dat de Aristotel, este acela de stiinta a formelor gandirii corecte (concepte, judecati si rationamente), cele formulate de el fiind acceptate si in prezent.

In timp, logica a evoluat, prin schimbarea metodelor de abordare, prin largirea obiectului si prin diversificarea preocuparilor, depasind intelesul dat domeniului de catre Aristotel. Vorbim azi de logici (nu de o logica), precum logica neformala, logica matematica, logica simbolica, logica polivalenta, logica deontica, logica intrebarilor s.a.

Folosirea termenului de logica presupune putina atentie, pentru ca, in combinatie cu diferite cuvinte, ar putea deveni improprie. De exemplu, multe persoane considera ca fiecare domeniu isi are "logica' lui: logica zugravitului sau logica fotbalului. Asemenea intrebuintari se distanteaza de sensul dat anterior - de stiinta a formelor - si merg catre ideea ca, in fiecare activitate, simpla sau mai putin simpla, trebuie respectata o anumita succesiune, o anumita ordine a momentelor ei. Atunci cand succesiunea fireasca este schimbata, spunem ca "am pus carul inaintea boilor". Folosirea termenului de "logica' nu este indicata in asemenea cazuri, pentru ca poate crea confuzii.

Inteleasa, in fond, ca stiinta despre formele si metodele generale ale gandirii abstracte corecte, logica are variate definitii care difera de la un autor la altul. Iata doar cateva definitii date logicii de unii autori contemporani:

. "In sensul cel mai larg al cuvantului, logica este studiul principiilor rationamentului sau ale argumentarii corecte In sens mai restrans insa, logica studiaza principiile inferentei deductive sau metodele demonstratiei' Anthony Flew, Dictionar de filosofie si logica. Bucuresti: Editura Humanitas, 1996, p. 208].

. "Intr-un sens strict, logica (numita si logica formala) este studiul legilor formale ale rationarii, legi apte sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate. Intr-un sens mai larg, logica este studiul formelor de rationare apte sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate sau de la propozitii adevarate la propozitii probabil adevarate' [Gheorghe Enescu, Tratat de logica. Bucuresti: Editura LIDER, 1997, p. 7].

. "Gandirea care respecta legile logice, adica legile operatiilor logice, este corecta, valida. Iar gandirea corecta se bucura de proprietatea remarcabila de a transmite adevarul din propozitie in propozitie Din acest punct de vedere se poate spune ca logica este teoria derivarii cunostintelor sau teoria inferentei valide' [Petre Botezatu, Introducere in logica. Iasi: Editura Polirom, 1997, p. 22)].

. "Stiinta logicii cerceteaza formele, conexiunile dintre forme, operatiile cu forme in care sunt cunostintele noastre, indiferent in ce limba ar fi adresate si gandite' [45, p. 21].

. "Sa ne multumim, pentru moment, cu o definitie aproximativa si provizorie si sa zicem ca logica este studiul rationamentelor sau inferentelor, considerate din punctul de vedere al validitatii lor' [Robert Blanché, Introduction à la logique contemporaine. Paris: Librairie Armand Colin, 1957, p. 9].

. "Logica studiaza propozitiile si relatiile dintre ele cu scopul constituirii de argumentari inferentiale, tinand seama de forma lor si facand abstractie de continut' [Teodor Dima, Logica si argumentare. Iasi: Institutul European, 2000, p. 11].

Daca vom consulta si alte surse bibliografice, vom constata ca exista multiple si variate definitii ale logicii. In fond, logica este stiinta despre gandire, sub aspectul ei formal, despre corectitudinea gandirii, validitatea inferentelor (rationamentelor), indiferent de continutul concret si de procesele psihofiziologice ce insotesc gandirea. Este clar ca nu poate exista o definitie unitara ce ar ingloba toate aspectele logicii ca stiinta.

Din cele expuse mai sus, observam ca logicienii nu au ajuns deocamdata la un consensus in definirea disciplinei lor. Putem constata ca, pe de o parte, logicienii nu au ajuns sa stabileasca o unica definitie a logicii care sa fie unanim recunoscuta, dar si ca, pe de alta parte, logica, disciplina complexa, ramificata, cu multiple aplicatii in stiinta si practica, nu poate dispune de o astfel de definitie care ar putea cuprinde intregul ei sistem conceptual.

Se poate, totusi, conchide ca, dincolo de diversitatea de opinii despre logica si de definitii date acestei discipline de-a lungul timpului, exista anumite legi, reguli de a caror respectare depinde corectitudinea gandirii.