Resursele sociale

Resursele sociale

Doua concepte de baza au fost identificate ca resurse sociale in literatura de specialitate: reteaua sociala si suportul social.

Conceptul de retea sociala a fost introdus de Bornes in studiul sau despre o comunitate rurala norvegiana. Adams definea retelele sociale ca: "acele persoane care se mentin in contact si care intra in legaturi sociale.

Modelul retelei sociale a resurselor de adaptare ofera posibilitatea descrierii, cuantificarii si analizei complexitatii mediului social ca un potential mediator al stresorilor.

Marrsella si Snyder (1981) au observat patru dimensiuni ale retelei sociale si care au utilitate pentru cercetare:

structura (marime, densitate, interactiune, pozitie)

relatiile interpersonale (reciprocitate, simetrie, directie)

calitatea atributelor (intensitate, raceala, ostilitate)

functionare (suport material, sfat, locuinta).

Cu alte cuvinte, resursele sociale reprezinta o resursa de adaptare, un rezervor al sprijinului social la care fiecare individ se poate intoarce pentru a se sprijini in timp.

Suportul social se refera la rezultatele favorabile ale relatiilor interumane, ele fiind functia mai multor factori incluzand caracteristicile retelei sociale. Dar mult mai important este faptul ca suporturile sociale constituie resursele la care individul poate apela pentru rezolvarea problemelor. Ele sunt aprecieri valabile pentru noi atunci cand ne confruntam cu o problema (Gottlieb 1981, Cohon si Willis 1985, Lin, Dean si Ensel 1986, Dunkd-Schetter, Folkman si Lazarus 1987, Coyne si Downey 1991). Dunkel-Schetter (1987) observa trei feluri de suporturi sociale ce pot fi utilizate pentru rezolvarea stresului:

emotional;

sprijin;

informational.

Lazarescu M (1994) arata ca reteaua de suport social joaca atat un rol general protectiv si stimulativ (intretinere si stimulare a existentei firesti, sanatoase, pozitive), cat si un rol de "tampon" fata de stresori. El arata importanta acestui rol de tampon pentru sanatatea generala cat si pentru cea psihica in special in situatiile de criza. Omul traieste uneori lungi perioade de stres psihosocial in care tamponul realizat de suportul social trebuie sa aiba continuitate si durata, crescand astfel integrarea sociala a individului, ridicand nivelul stimei de sine si sentimentul de securitate, operand astfel mutatia asupra personalitatii. Un individ mai puternic va suporta mai bine experientele de stres si deci se va adapta la un nivel superior.

Pe scurt, bazat pe o revedere a literaturii teoretice si de cercetare asupra adaptarii, incluzand o suma de definitii, autorii au propus o noua definitie a adaptarii care incorporeaza dimensiunile esentiale ale definitiilor prioritare. Autorii de asemenea au sintetizat unele dintre rapoartele lor majore despre natura adaptarii, resursele si modelele (mostrele) si categoriile de comportament ale adaptarii. Sintetizand putem afirma ca resursele adaptative in cele trei variante ale lor biologic, psihologic si social sunt sursa comportamentelor adaptative care pot fi grupate in patru antonimii:

ACTIV PASIV

COGNITIV EMOTIONAL

CONTROL LIPSA DE CONTROL

PSIHOLOGIC ACTIUNE SOCIALA

Suntem de acord cu toti acei autori care considera adaptarea drept cheie a cresterii si evolutiei umane care ii da individului posibilitatea de a accede la un nou nivel functional caracterizat de competenta selectiva si posibilitatea transcederii.

Acest tip de abordarea integrativa in explicarea fenomenologiei si psihopatologiei l-a condus pe Ionescu S la o tentativa de depasire a semiologiei psihiatrice clasice, considerata prea rigida si centrata pe simptom.

Autorul propune cresterea interesului pentru aspectele semiologice, care ar putea fi calificate drept functionale din cauza scopului lor: reducerea pulsiunii tensionale si a angoasei care rezulta din aceasta si respectiv adaptarea la schimbarea conditiilor externe.

Aceasta semiologie pune accentul pe aspectul de proces al functionarii psihice, sugerand continuumul mecanismelor de adaptare.