Strategii didactice

Strategii didactice

Conceptul de tehnologie didactica

Conceptul de tehnologie didactica deriva si implica totodata tehnologia educatiei, a invatamantului, gasindu-si aplicabilitate in mod diferentiat de la un sistem de invatamant la altul. Acest concept desemneaza in general aplicativitatea sistematica a cunostintelor teoretice si practice in vederea indeplinirii unor obiective didactice si a rezolvarii unor sarcini practice. Complexitatea sistemului de invatamant ca rezultat al interdependentei dintre predare si invatare si cu o finalitate bine conturata a personalitatii implica asemenea tehnologii didactice. Din aceasta cauza procesul de invatamant se supune legii generale de apreciere a oricarei activitati umane - aceea de a obtine rezultate cat mai bune cu mijloacele cele mai adecvate si potrivite scopurilor si obiectivelor anticipate. Cresterea productivitatii este un deziderat ce se extinde si asupra scolii, iar in cadrul ei asupra procesului de invatamant. Calea principala prin care se realizeaza acest lucru este perfectionarea tehnologiei, respectiv a formelor si mijloacelor prin care se ajunge la rezultatul scontat. Prin analogie cu ceea ce se intampla in alte domenii a fost adoptat in limbajul pedagogic conceptul de tehnologie didactica. In sens larg, el se refera la aplicarea descoperirilor stiintifice in vederea rezolvarii unor probleme practice. Detaliind vom spune ca tehnologia didactica desemneaza demersul intreprins de profesor in vederea aplicarii "principiilor invatarii intr-o situatie practica de instruire".

Opiniile legate de acest concept sunt foarte variate, mentionarea expresa a necesitatii unei tehnologii a instruirii fiind intalnita la Thorndike inca din anul 1912. Prin termenul de tehnologie se intelege un mod stiintific de proiectare, realizare si evaluare a unui sistem, iar prin instruire si tehnologie a instruirii sau didactica o activitate cu doua componente: predarea (activitatea profesorului) si invatarea (activitatea elevului/studentului).

La fel ca si alte concepte si acesta cunoaste o anumita evolutie - dinamica semantica. S-au produs evolutii legate de mijloacele tehnice utilizate in procesul predarii si invatarii, a mijloacelor audiovizuale, a masinilor de instruit si a calculatoarelor, tehnologiile didactice devenind tot mai modernizate.

Conceptul de tehnologie didactica este plurisemantic si diversificat sub raportul formelor si continutului sau de manifestare. El capata mai multe acceptiuni:

a.  ansamblul mijloacelor audiovizuale utilizate in practica educativa (sensul restrans din ce in ce mai putin utilizat);

b. ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de invatamant, al strategiilor de organizare a predarii - invatarii puse in aplicatie in interactiunea dintre educator si educat printr-o stransa corelare a lor cu obiectivele pedagogice, continuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalitatile de evaluare (sensul larg al termenului generalizat in literatura de specialitate cf. C. Cucos, 1996).

Exista si alte acceptiuni, cum ar fi:

tehnologia didactica consta in conceperea si elaborarea strategiilor si mijloacelor vizand o exploatare rationala a tuturor resurselor educative, o aplicare sistematica a cunostintelor la rezolvarea sarcinilor practice ale invatamantului si educatiei;

implica pe de o parte studiile teoretice si conceptiile, iar pe de alta parte cautarea solutiilor practice corespunzatoare in vederea optimizarii activitatii didactice;

reprezinta asa-zisa mass-media nascuta din revolutia mijloacelor de comunicare si care pot fi folosite in scopuri didactice, cum ar fi: radioul, retroproiectoarele, filmele, instruirea programata, computerele si alte elemente hard-ware si soft-ware.

Alte definitii trec de orice mijloc (masina, mass-media sau dispozitive), aceasta intrucat o atentia prea mare acordata mijloacelor tehnice ar limita aplicatiile acestor tehnologii. In sens nou tehnologia educationala inseamna un mod sistematic de proiectare, realizare si evaluare a intregului proces de invatare si predare bazate pe cercetarea in invatarea si comunicarea umana, folosind o combinatie dintre mijloacele mass-media si cele tehnice (nonumane) pentru a realiza o instruire eficienta.

Rezulta de aici ca tehnologia didactica nu se reduce la folosirea mijloacelor tehnice pentru transmiterea informatiei, ea incluzand intr-un tot unitar toate componentele procesului de invatamant, inlaturand anumite granite artificiale dintre ele, insistand asupra interdependentei dintre continut si toate celelalte aspecte, cum ar fi organizarea, relatiile profesor-elevi, metodele, procedeele folosite etc.

Aplicarea de catre profesor in activitatea de predare a principiilor moderne pe care le sugereaza psihologia contemporana constituie un aspect al tehnologiei didactice in aceeasi masura cu folosirea masinilor de invatat, a computerului si a altor mijloace tehnice. Din aceasta cauza renovarea ei este dependenta de activitatea nemijlocita a profesorului. Orice modificare s-ar introduce, fie chiar cel mai perfectionat mijloc tehnic, eficienta depinde nu numai de modificarea in sine, ci si de modul in care a fost valorificata de profesor prin directionarea ei, in conformitate cu obiectivele urmarite.

Exista si alte opinii asupra acestui concept, una dintre acestea apartinand profesorului iesean C. Cucos. Dupa acesta, tehnologia didactica se structureaza prin intercorelarea necesara a componentelor procesului de invatamant si prin racordarea acestor componente la determinari din afara acestui sistem procesual (dinamica tehnicii si stiintelor, mutatiile manageriale, rezultate si solutii inedite ale cercetarii stiintelor educatiei etc.). In acest context tehnologia didactica vizeaza nu numai resursele active, unele aspecte ale mass-mediei, aparatura tehnica avuta in vedere, ci toate acestea impreuna raportate la continuturi, strategii didactice, aspecte relationale, procedee evaluative sau autoevaluative.

Conceptul de tehnologie didactica sau educationala are impact si implicatii si in planul managementului educational, prin continutul sau si mecanismul functional cerand organelor de decizie - a conducerii sistemelor si subsistemelor educationale - sa-si puna o serie de intrebari cu privire la premisele care optimizeaza procesul de invatamant. Aceste intrebari si raspunsuri cautate ar fi:

De ce un cadru didactic trebuie sa predea o anumita lectie sau o anumita tema din cadrul unei anumite discipline ?

De ce cadrul didactic tine un curs cu un numar precizat de elevi/studenti ?

Ce efect ar avea cresterea numarului de cursanti din clasa, rezultatele ar fi mai bune sau mai rele ?

De ce nu asteptam ca toti elevii - cursantii sa parcurga planul de invatamant in acelasi ritm ?

De ce nu exista o posibilitate practica pentru profesori de a lucra cu grupuri mici de elevi pentru a-si putea combina talentele - aptitudinile sale cu cele complementare ale colegilor sai, de a-i incuraja pe copii sa invete independent unul de altul ?

Ce invatare poate fi obtinuta efectiv folosindu-se astfel de mijloace cum sunt manualele, televiziunea, calculatorul si invatarea asistata pe calculator astfel incat profesorul sa fie liber sa-si indeplineasca alte functii decat cele clasice, depasite deja ?

De ce orele de curs tin 45 - 50 de minute ?

De ce este necesara diferentierea salilor de curs, dupa marime etc. ?

In functie de aceste intrebari care, in continutul lor, surprind anumite probleme legate de cerintele si resursele invatamantului fiecare tara isi va crea propriul sistem de invatamant tinand seama de schimbarile si programele inregistrate in cadrul tehnologiei educationale.

In general conceptul de tehnologie didactica - educationala se exprima prin doua sensuri cunoscute in literatura de specialitate in Tehnologia 1 si Tehnologia 2 (denumiri date de Lumsdaine, 1964).

Tehnologia 1 a educatiei se refera la aplicarea tehnologiei sau a principiilor tehnologiei invatarii si la instrumentele necesare instrumentului de predare. Acest sens vizeaza mai curand o abordare tehnica de hard-ware care subliniaza necesitatea urgenta a dezvoltarii mijloacelor audio-vizuale in procesul de predare decat simpla incercare de edificare a mijloacelor elaborate anterior cu alte scopuri. Avem in vedere din acest punct de vedere televiziunea, filmele de 16 mm si 8 mm, aparatele de proiectat, retroproiectoarele, inregistrarile pe banda de magnetofon, reprezentarea grafica etc. Se deduce de aici ca prin acest tip de tehnologie procesul de predare devine mecanizat - automatizat prin producerea de mijloace de invatamant care au si unele aspecte si utilitati benefice cum ar fi:

transmit, amplifica, distribuie, inregistreaza si reproduc materiale - stimuli paralel cu o crestere corespunzatoare a impactului profesorului;

in acelasi timp profesorul poate lucra cu un numar mai mare de elevi - cursanti. Din acest motiv s-a ajuns la posibilitatea predarii la un numar din ce in ce mai mare de ore fara a diminua ponderea profesorilor calificati si cu experienta, costul real al predarii pe elev a fost uneori redus.

Tehnologia 2

Din ce in ce mai mult conceptul de tehnologie vizeaza mai mult acest sens, tehnologia educatiei referindu-se la aplicarea principiilor stiintifice prin procesul de invatamant. Acesta este sensul pe care l-a atribuit Skinner, Gagné si Pas, pentru acestia mijloacele tehnice - "masina de instruire" - reprezentand numai o problema de prezentare.

Exista si puncte de vedere convergente care atribuie un rol atat Tehnologiei 1  cat si Tehnologiei 2, astfel incat tehnologia educationala trebuie sa puna accentul pe obiective si performante in sensul ca profesorul sau programatorul trebuie sa se angajeze atat in plan informativ cat mai ales formativ, prin modelele de comportament oferite. Se poate deduce ca un asemenea concept si sens al tehnologiei didactice este prin excelenta orientat spre problematica educationala vizand dimensiunea formativa - a formarii deprinderilor necesare in actul predarii si invatarii.

Intelegerea acestor doua tehnologii intr-o maniera disjuncta si nu in mod corelat (fiind necesare atat mijloacele tehnice cat si materialele necesare invatarii - programele) din partea unor cadre didactice ar avea un impact negativ in procesul educational, s-ar putea ca unii profesori sa fi perceput mecanizarea procesului predarii in mod incompatibil cu adevarata arta a predarii, pe cand alti profesori sa fie cuprinsi de frenezia formelor moderne utilizate in activitatea didactica.

Putem conchide, in conformitate cu opinia unor experti in problema ca prin tehnologia educationala vizam proiectarea, aplicarea, evaluarea sistemelor, tehnicilor si mijloacelor utilizate in perfectionarea procesului de invatare umana. Deci tehnologia educationala este aplicarea unor cunostinte stiintifice despre invatare si conditiile ei in scopul ridicarii eficacitatii si eficientei predarii si invatarii. Se concentreaza, in ultima instanta, asupra metodelor de instruire, a tipurilor - modelelor de invatare, probleme asupra carora vom reveni in alt cadru de analiza.

In literatura pedagogica romaneasca s-au conturat cateva pozitii - opinii legate de semantica si continutul semantic al acestui concept:

prima identifica tehnologia instruirii cu teoria si practica utilizarii tehnicilor audiovizuale, a instruirii programate si a instruirii asistate de calculator;

a doua, o defineste ca ansamblu de forme, metode, mijloace, tehnici si relatii cu ajutorul carora se vehiculeaza continuturi in vederea atingerii obiectivelor;

a treia pozitie include in sfera tehnologiei didactice toate elementele constitutive incepand cu obiectivele si terminand cu tehnicile de evaluare.

In aceasta perspectiva, tehnologia didactica rezida in proiectarea, realizarea si evaluarea unui sistem de instruire.

Conceptul de strategie didactica

In literatura de specialitate nu exista un consens in ceea ce priveste conceptul de tehnologie si strategie didactica. Din cele prezentate deja si cele care urmeaza, se poate deduce ca intre tehnologie si strategie se instituie atat un raport de implicatie cat si de complementaritate functionala. In opinia lui I. Nicola primeaza raportul de implicatie, astfel ca prin strategie se intelege un ansamblu de procedee prin care se realizeaza conlucrarea dintre profesor si elevi in vederea predarii si invatarii unui volum de informatii, a formarii unor priceperi si deprinderi, a dezvoltarii personalitatii umane.

Prin strategie didactica sau de instruire intelegem un ansamblu de decizii vizand desfasurarea procesului instructiv - educativ, in vederea atingerii unor obiective, decizii adecvate situatiei concrete, factorilor care influenteaza asupra rezultatelor proiectate (E. Noveanu).

Strategia didactica are trei semnificatii, in esenta complementare:

a.    ca adoptare a unui anumit mod de abordare a invatarii (prin problematizare euristica, algoritmica, factual - experimentala);

b.   ca actiune pentru un anumit mod de combinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor de invatamant, formelor de organizare, intr-o succesiune optima a fazelor si etapelor (evenimentelor) proprii procesului de desfasurare a lectiei - activitatii didactice (I. Cerghit);

c.    strategia didactica este o forma specifica si superioara a normativitatii pedagogice, prin capacitatea ei de a structura si modela o situatie de invatare (L. Vlasceanu).

Privind structura si dimensiunile strategiilor didactice, cei mai multi autori considera ca orice strategie didactica incumba cel putin doi parametri:

Programarea externa, ce se refera la modul in care este prelucrata, ordonata si prezentata informatia didactica. Prin intermediul ei se realizeaza reglarea externa a procesului de invatare. Ea imprima un caracter organizat invatarii, orientand si directionand acest proces, in conditiile asigurarii independentei si initiativei celui care invata.

Programarea operationala interna, ce se refera la registrul componentelor psihice antrenate in procesul de invatare a informatiilor. Ea faciliteaza autoreglarea interna prin valorificarea experientei acumulate si a potentialului psihologic, propriu fiecarui elev.

Intrucat intre cei doi parametri, unul vizand activitatea de predare, iar celalalt activitatea de invatare, nu se stabileste o relatie univoca datorita imposibilitatii racordarii depline a celor doua programari calitativ deosebite si factorilor intamplatori ce se interpun, consideram ca adoptarea conceptului de strategie didactica ofera posibilitatea surprinderii specificului relatiilor dintre acesti parametri. Sa vedem, deci, prin ce se caracterizeaza o strategie didactica.

In primul rand ea urmareste aparitia si stabilizarea unor relatii optime intre activitatea de predare si cea de invatare prin care se urmareste declansarea mecanismelor psihologice ale invatarii potrivit particularitatilor de varsta si individuale ale elevilor si a conditiilor concrete in care are loc aceasta invatare. Orice strategie didactica este eficienta numai in masura in care, transmitand o cantitate de informatie reuseste sa-i antreneze pe elevi in asimilarea ei activa si creatoare. Procesul de invatamant, ca proces de cunoastere, este determinat, dupa cum am vazut, de structura logica a continutului, precum si de particularitatile psihologice ale invatarii. Misiunea strategiei didactice este aceea de a asigura adaptarea continutului la aceste particularitati si de a de-termina, totodata, miscarea interioara a acestora pe o traiectorie ascendenta.

In al doilea rand, orice strategie didactica actioneaza intr-un camp de factori si posibilitati, in consecinta finalitatea ei include un oarecare grad de probabilitate. Orice strategie didactica are astfel un caracter stocastic sau probabilist. Ponderea si rolul factorilor intamplatori difera de la o strategie la alta.

In al treilea rand orice strategie impune imbinarea intre activitatea profesorului si cea a elevului. Din acest punct de vedere rolul profesorului se poate deplasa de la polul in care este doar o sursa de informatii la polul in care conduce si controleaza activitatea independenta a elevilor, in timp ce activitatea acestora se poate deplasa de la cea de simpla reproducere la cea creatoare. Folosirea diverselor strategii impune un sens ascendent acestei miscari, apropiind astfel procesul concret al asimilarii de modelul sau ideal, invatarea independenta si creatoare. Eficienta pedagogica a strategiei poate fi apreciata prin aceasta prisma. Conlucrarea dintre profesor si elevi confera strategiei o dimensiune psihosociala prin multitudinea si diversitatea relatiilor interpersonale ce se stabilesc intre ei.

Orice strategie este, in acelasi timp, rezultatul interactiunii mat multor procedee, este o succesiune de operatii, urmarind multiple obiective didactice. De aceea, alegerea unei strategii se face in functie de anumite criterii: continutul informational, particularitatile de varsta, situatia concreta etc.

In fine, strategia didactica nu se reduce la o simpla tehnica de lucru, ea este, totodata, manifestare si expresie a personalitatii profesorului. Strategia include deci intr-un tot unitar tehnica de lucru si conceptia pe care o adopta agentul in procesul aplicarii ei. Daca tehnica de lucru este rezultatul unor descoperiri psihopedagogice in limitele demersului stiintific, ea impunandu-se in mod obiectiv in virtutea relatiilor evidentiate intre elementele sale, aplicarea ei imbraca nuante diferite in functie de personalitatea celui care o manipuleaza intr-o situatie data. Ca atare, orice strategie este concomitent tehnica si arta educationala. Privita in acest fel ea devine componenta a "stilului de predare", propriu fiecarui profesor.

Deducem din toate acestea ca strategiile didactice ocupa un loc central in cadrul tehnologiei didactice, alegerea si folosirea lor depinzand in mod hotarator de pregatirea si personalitatea profesorului.