Inteligenta emotionala

INTELIGENTA EMOTIONALA

1. Scurt istoric al inteligentei emotionale

Inteligenta emotionala a fost identificata inca din 1920 de catre E.L.Thorndike si definita ca inteligenta sociala - abilitatea de a te comporta cu intelepciune in relatiile umane. Mai tarziu, prin anii 1980, acest tip de inteligenta a fost impartit in inteligenta inter si intrapersonala. Primul tip - cea interpersonala - fiind abilitatea de a ii intelege pe altii (ce ii motiveaza, cum lucreaza, cum poti coopera mai bine cu ei), iar cea de a doua - intrapersonala - aceeasi abilitate, numai ca indreptata spre propria persoana. Inteligenta emotionala este astfel o "inteligenta sociala" care inseamna abilitatea de a stapani emotiile personale si ale celorlalti, de a le diferentia intre ele si a folosi aceste informatii pentru a ghida modul de gandire si actiune.

Cand psihologii au inceput sa cerceteze conceptul de inteligenta, s‑au concentrat pe aspecte cognitive, precum memoria sau solutionarea unor probleme. In acelasi timp, alti cercetatori s‑au concentrat pe aspectele non‑cognitive. De exemplu, David Wechsler defineste inteligenta ca fiind capacitatea globala a individului de a actiona in vederea atingerii unui anumit scop, de a gandi rational si de a se adapta eficient mediului in care traieste. Inca din 1940, el face referinta la elemente ale intelectului si elemente ale non‑intelectului, adica la factori afectivi, personali si sociali. La inceputul anului 1943, Wechsler sustine ca aceste abilitati ale non‑intelectului sunt esentiale in prezicerea succesului in viata. In anul 1983, Howard Gardner a inceput sa cerceteze "inteligenta multipla"; el sustinea ca atat inteligenta interpersonala, cat si cea intrapersonala ocupa un loc la fel de important ca si inteligenta logico‑matematica (IQ).

Termenul de inteligenta emotionala a fost formulat pentru prima data in S.U.A. de Wayne Leon Payne in anul 1985, care considera ca inteligenta emotionala implica o relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta (cf. Roco, 2001).

Mai tarziu, in 1990 a fost publicata lucrarea a doi profesori americani, John Mayer si Peter Salovey, sub forma a doua articole intr‑o publicatie academica. Acestia incercau sa dezvolte o metoda stiintifica de masurare a diferentelor dintre oameni in ceea ce priveste abilitatile in domeniul emotiilor. Ei au descoperit ca unii oameni sunt mai priceputi in identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur si in rezolvarea problemelor cu conotatii emotionale. Mayer si Salovey sunt creatorii teoriei inteligentei emotionale. Lor le apartine modelul abilitatilor inteligentei emotionale, prin care definesc inteligenta emotionala ca fiind capacitatea de a constientiza si controla emotiile. Pentru ei, inteligenta emotionala combina sentimentele cu gandirea si gandirea cu sentimentele.

Persoana al carui nume este cel mai des asociat cu termenul de inteligenta emotionala este Daniel Goleman, autorul lucrarii "Inteligenta emotionala", aparuta in 199 De la prima publicare a cartii lui Daniel Goleman pe aceasta tema, inteligenta emotionala a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbatute in Statele Unite ale Americii. Imbinand propriile analize si investigatii cu rezultatele obtinute pana atunci in domeniu, Goleman a reusit sa concerteze preocuparile de cercetare stiintifica asupra inteligentei emotionale.

2. Importanta emotiilor

Reiteram unele aspecte in legatura cu insemnatatea emotiilor si in contextul abordarii temei inteligenta emotionala, in care sens vom face cateva sublinieri.

Emotiile sunt importante pentru ca ele asigura:

Supravietuirea - emotiile noastre ne atentioneaza atunci cand ne lipseste impulsul natural; cand ne simtim singuri, ne lipseste nevoia de a comunica cu alti oameni; cand ne este frica ne simtim respinsi, lipseste nevoia de a fi acceptati.

Luarea deciziilor - sentimentele si emotiile reprezinta o valoroasa sursa de informatii, ajutandu‑ne sa luam hotarari. Cercetarile au aratat ca atunci cand sunt afectati centrii nervosi din emisferele cerebrale, omul nu poate lua nici cele mai simple decizii, pentru ca nu stie ce va simti in legatura cu deciziile sale.

Stabilirea limitelor - sentimentele noastre ne ajuta sa tragem niste semnale de alarma atunci cand ne deranjeaza comportamentul unei persoane. Daca invatam sa ne incredem in ceea ce simtim si sa fim fermi in a exprima acest lucru, putem instiinta persoana respectiva de faptul ca ne simtim incomod, de indata ce devenim constienti de acest fenomen. Acest lucru ne va ajuta in trasarea granitelor care sunt necesare pentru protejarea sanatatii noastre mentale si psihice.

Comunicarea - sentimentele noastre ne ajuta sa comunicam cu ceilalti. In cadrul comunicarii dintre oameni, comunicarea nonverbala reprezinta cel putin 60%, iar adevarul in privinta emotiilor se afla mai mult in "cum" spune persoana decat in "ceea ce" spune ea. De exemplu, expresia fetei noastre poate exprima o gama larga de sentimente: teama, bucurie, surpriza, suparare, dezgust, furie, etc. Daca suntem mai abili in arta comunicarii verbale, vom fi in stare sa exprimam mai mult din nevoile noastre emotionale, avand astfel posibilitatea de a le simti mai bine. Suntem capabili sa‑i facem sa se simta importanti, intelesi si iubiti, daca reusim sa fim cat se poate de receptivi la problemele emotionale ale celorlalti oameni.

Parafrazandu‑l pe marele filozof Constantin Noica, intelegerea este completata de ceea ce nu este exprimat prin cuvinte. Comunicarea il contine pe om, iar omul se infatiseaza sau se ascunde prin comunicare. Din testele efectuate asupra a peste 7000 de persoane din SUA si 18000 din alte tari s‑au constatat avantajele capacitatii de a interpreta sentimentele prin indicii nonverbale, inclusiv o mai buna adaptare emotionala, o mai mare popularitate si deschidere (M. Roco, 2001).

Unitatea - sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursa de unitate a tuturor membrilor speciei umane. Sentimentele sunt universale trecand peste granitele religioase, politice si culturale, cum ar fi sentimentele de empatie, compasiune, cooperare si iertare. Acestea au potentialul de a ne uni ca specie. Intr‑o viziune de ansamblu, sentimentele, ne unesc, convingerile ne despart.

3. Teoria inteligentelor multiple

Howard Gardner (1993) este parintele modelului Inteligentelor Multiple (Multiple Intelligences). In acceptiunea lui, avem de a face cu mai multe tipuri de inteligenta. Unii cercetatori vorbesc de "module ale mintii", altii despre o "societate a mintii", in cazul acesta fiind vorba despre "inteligente multiple". Acestea sunt reprezentate in tabelul de mai jos, cu explicatiile date de catre teoretician fiecareia dintre inteligentele identificate:

Inteligente Multiple

Gardner abordeaza flexibil conceptul de inteligenta, vede in ea o promisiune de potential bio‑psihologic omniprezenta la toate fiintele umane care contribuie la acte de creatie, iar faptul ca domeniul sau campul de manifestare determina inteligenta care este valorizata, subliniaza importanta actului educativ in dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligentele umane in functie de oportunitatile si posibilitatile de dezvoltare.

Teoria lui despre inteligentele multiple, Gardner a schimbat conceptia asupra invatarii si educatiei in ultimii douazeci de ani. De la aparitia ei si pana astazi mii de profesori, parinti si cercetatori din lumea intreaga au explorat implicatiile si aplicatiile acesteia. Gardner propune o transformare majora a modului de functionare a scolilor, prin pregatirea profesorilor si educatorilor, astfel incat sa fie capabili sa prezinte lectiile intr‑o varietate de moduri, utilizand muzica, teatrul, activitatile artistice, multimedia, introspectia, excursiile si multe altele.

Nu exista o modalitate perfecta de invatare, dar este important ca educatorul si parintele sa gaseasca modalitatea potrivita de invatare pentru fiecare copil.

Abordarea invatarii conform acestei teorii nu inseamna ca pentru invatarea unui lucru trebuie folosite, intotdeauna, toate cele 8 canale, ci explorarea a cat mai multe posibilitati de a invata un lucru pentru a putea decide care dintre ele sunt cele mai potrivite in fiecare caz particular.

Teoria inteligentelor multiple ne poate ajuta sa descoperim sau sa trezim talentele ascunse. Descoperirea talentelor, a abilitatilor este la fel de importanta si in cazul copiilor cu dizabilitati, ca si a celor normali si a celor supradotati.

4. Definirea si caracterizarea inteligentei emotionale

Relatiile interumane presupun o serie de capacitati/abilitati de comunicare, cooperare acestea fiind reunite sub forma inteligentei sociale.

Ceea ce ne‑a determinat sa insistam in abordarea acestei teme a fost faptul ca am observat in diferite imprejurari persoane care, desi inteligente (din punct de vedere al inteligentei generale) nu au obtinut in viata succesul scontat. Pentru noi aceasta a reprezentat un semnal de avertizare, intelegand ca, pentru a reusi in viata este nevoie de o dezvoltare personala, nu numai din perspectiva proceselor psihice cognitive, ci si a proceselor emotionale.

Astfel putem constata ca majoritatea dintre noi neglijam aspectul emotional al inteligentei noastre, considerand ca, inteligenta academica este cea care primeaza in dobandirea performantei, nerealizand faptul ca exista si o inteligenta emotionala.

In teoria sa privind inteligentele multiple Gardner rezerva un loc important formelor de inteligenta care permit omului o adaptare superioara la mediul social mai indepartat sau apropiat lui, printre care mentioneaza inteligenta interpersonala si intrapersonala.

Inteligenta interpersonala - consta in capacitatea persoanei de a‑i intelege pe ceilalti, de a coopera mai bine cu ei.

Inteligenta intrapersonala - reprezinta abilitatea de a te intoarce spre sine, in interiorul propriei persoane, putand astfel sa actionam cat mai adecvat pe scena vietii sociale.

Psihologii au aratat ca aceste abilitati nu sunt generate de un nivel ridicat al inteligentei academice/teoretice, ci ele constituie un fel de sensibilitate specifica fata de practica si relatiile interumane. Astfel, s‑a nascut o noua forma de inteligenta - cea emotionala.

In jurul anilor '90 s‑au conturat trei mari directii in definirea inteligentei emotionale, trasate de urmatorii cercetatori in acest domeniu:

1. Mayer si Salovey (1990, 1993) - inteleg prin inteligenta emotionala capacitatea de a percepe cat mai corect emotiile si de a le exprima, de a accede sau genera sentimente atunci cand ele faciliteaza gandirea; de a cunoaste si intelege emotiile in vederea promovarii si dezvoltarii emotionale si intelectuale. Aici putem amintim numele psihologului american Festinger cu teoria disonantei cognitive, conform careia oamenii refuza sa se gandeasca la lucruri care le provoaca sentimente, emotii negative. Totodata, in urma relationarilor interpersonale exista tendinta de a selecta ideile care sunt conforme cu valorile proprii si care declanseaza sentimente pozitive. Este ceea ce in alt termen C. Cucos (1996, p.185) numeste "referential axiologic", citand sugestiv reflectia marelui poet Nichita Stanescu "N‑ai cum sa vezi zane, daca nu esti zanatec".

Iata cum sunt confirmate interconditionarile intre emotie/ sentimente si gandire.

2. Reuven Bar - On - ne prezinta o alta versiune a inteligentei emotionale. Componentele acesteia sunt grupate in felul urmator:

Aspectul intrapersonal

constientizarea propriilor emotii care presupune sa traiesti experienta prezenta si nu ceea ce ai simtit in trecut;

optimism, asertivitate;

respect, consideratie pentru propria persoana;

autorealizare;

independenta.

Aspectul interpersonal

empatia;

relatii interpersonale;

responsabilitate sociala.

Adaptabilitate

rezolvarea problemelor;

testarea realitatii;

flexibilitate.

Controlul stresului

toleranta la stress;

controlul impulsiunilor.

Dispozitia generala

fericire;

optimism.

Acesti cinci factori, componente ale inteligentei emotionale (IE) se evalueaza prin teste specifice, suma punctelor obtinute la aceste teste reprezentand coeficientul de emotionalitate, QE, prin care cercetatorii in domeniu considera ca se poate prevedea succesul in viata.

In cadrul inteligentei emotionale sunt incluse urmatoarele capacitati grupate in cinci domenii:

constiinta de sine a propriilor emotii - introspectia, observarea si recunoasterea unui sentiment in functie de modul in care ia nastere;

stapanirea emotiilor - constientizarea elementelor care stau in spatele sentimentelor, aflarea unor metode de a face fata temerilor, anxietatii, maniei si supararilor;

motivarea interioara - canalizarea emotiilor si sentimentelor pentru atingerea unui scop, insotita de controlul emotional, care presupune capacitatea de a reprima impulsurile si de a amana obtinerea gratificatiilor, recompenselor;

empatia - capacitatea de a manifesta sensibilitate si grija fata de sentimentele altora, persoana fiind in stare sa aprecieze diferentele dintre oameni. Ea aduce uneori adaugiri dimensiunii nerostite a comunicarii, completand ceea ce nu se spune, ceea ce se spune numai in parte, aluziv, caci "limbajul uman ascunde mult mai mult decat defineste. Terenul dintre vorbitor si ascultatoreste instabil, plin de miraje si capcane" (G. Steiner, 1983, p.278). Astfel comunicarea interpersonala devine si un prilej de cunoastere interumana prin intermediul empatiei;

stabilirea si dirijarea relatiilor interumane - se refera la competenta si aptitudinile sociale, persoana fiind in stare sa cunoasca, sa analizeze si sa controleze emotiile altora.

3. In viziunea lui D. Goleman (1995) conceptele care compun aceasta forma a inteligentei sunt:

constiinta de sine;

auto‑controlul;

motivatia;

empatia;

aptitudinile sociale.

El prezinta ca aspecte majore ale inteligentei optimismul, perseverenta si capacitatea de a amana satisfactiile. D. Goleman a deschis noi orizonturi printr‑o definire mai complexa a inteligentei emotionale.

Teste de stabilire a nivelului de dezvoltare a inteligentei emotionale

Psihologii din acest domeniu au elaborat teste specifice prin care sa se evalueze componentele inteligentei emotionale enumerate anterior, insumate in coeficientul de emotionalitate (QE). Un QE ridicat este o premisa a succesului in viata.

Dupa cum am observat una din trasaturile definitorii este empatia, pe baza careia se dezvolta celelalte aspecte ale inteligentei emotionale.

Pentru un QE ridicat este nevoie de a trai cat mai multe experiente emotionale. Desi inteligenta emotionala se desprinde din cea sociala, nu este suficient sa ne axam pe dezvoltarea inteligentei interpersonale si intrapersonale (cele doua dimensiuni ale inteligentei sociale) pentru a avea un QE ridicat. Dovada sta si aplicatia experimentala pe care am realizat‑o pe 90 de studenti cu varsta cuprinsa intre 19‑22 ani.

Scopul a constat in a analiza tipul de relatie dintre inteligenta sociala si QE.

Pentru aceasta le‑am aplicat un test de stabilire a gradului de dezvoltare a tipurilor de inteligenta. Testul are la baza teoria inteligentelor multiple a lui Gardner, conform careia fiecare dintre noi detinem 7 tipuri de inteligenta: inteligenta logico‑matematica, verbala, kinestezica, auditiva, vizuala si nu in ultimul rand inteligenta interpersonala si intrapersonala. Rezultatul avea in vedere ierarhizarea diferitelor tipuri de inteligenta. Cele care se aflau pe primele pozitii erau tipurile de inteligenta mai dezvoltate la persoana respectiva.

Ulterior le‑am aplicat un chestionar de stabilire a QE adaptat de Mihaela Roco dupa Bar - On si Goleman (2001, p. 187) (vezi Anexa).

Rezultatele au evidentiat urmatoarele: 63 de studenti din 90 aveau un QE sub medie (sub 100 de puncte) si o inteligenta interpersonala si intrapersonala situata pe primele pozitii; doar 27 de studenti au avut un QE peste medie (peste 100) si o inteligenta sociala pe primele pozitii. Se constata deci, ca in marea majoritate a cazurilor a existat o relatie invers proportionala intre QE si inteligenta sociala.

In situatia de fata trebuie sa tinem seama de varsta subiectilor, caracterizata prin dorinta de afirmare si integrare sociala care este mai puternica decat cunoasterea celuilalt printr‑o reala implicare emotionala. Ei pot detine o inteligenta sociala ridicata, in sensul stabilirii de relatii de cooperare si comunicare, dar la un nivel mai superficial, mai formal. O cunoastere reala a celuilalt presupune o "scanare" a propriilor emotii, ceea ce poate duce uneori la tulburarea echilibrului emotional.

Asadar, nu este suficient sa‑ti dezvolti inteligenta sociala pentru a avea si o inteligenta emotionala ridicata. De aici putem deduce complexitatea inteligentei emotionale, fiind nevoie de o maturizare si responsabilizare sociala, comportamente de care subiectii nostri inca nu dispun pe deplin.

6. Niveluri si directii ale educarii inteligentei emotionale

Dupa S. Hein ridicarea nivelului inteligentei emotionale si a "culturii emotionale" presupun parcurgerea mai multor etape

(cf. M. Roco, 2001, p. 143).

In prima faza este necesara identificarea propriilor emotii;

Faza de asumare a responsabilitatii;

Etapele urmatoare presupun invatarea compasiunii si empatiei, precum si incercarea de a le pune in practica in viata sociala.

De aici deducem faptul ca, subiectii din experimentul pe care l‑am intreprins se afla in procesul de invatare a empatiei, compasiunii si a altor emotii complexe, precum si de valorificare a acestora prin punerea lor in practica, fapt care necesita cat mai multe experiente de viata.

In figura 1. sunt reprezentate componentele experientei emotionale dupa Reisenzein, 1983 (Atkinson, 2002, p. 503). Schema evidentiaza faptul ca emotiile nu pot fi separate de procesele cognitive si anume ca parerile rezultate in urma evaluarii cognitive si perceperea activarii vegetative contribuie la trairea experientei emotionale.

			Evaluare cognitiva
							Credinta emotionala

Eveniment provocator

Emotia traita

Activare perceputa

Fig. nr. 1. Componentele experientei emotionale

(dupa Reisenzein,

Mayer si Salovey au evidentiat mai multe niveluri ale formarii inteligentei emotionale.

1. Perceptia, evaluarea si exprimarea emotiilor se refera la acuratetea cu care un individ poate identifica emotiile sale cat si ale celorlalti, si anume:

capacitatea de a identifica emotiile in propriile ganduri si la altii;

capacitatea de a exprima emotiile cat mai precis si de a exprima nevoile legate de sentimente;

capacitatea de a diferentia sentimentele precise de cele imprecise, sentimentele sincere de cele nesincere.

2. Facilitarea emotionala a gandirii, in sensul ca, emotiile influenteaza pozitiv gandirea:

emotiile dau prioritate atentiei asupra informatiei importante;

emotiile influenteaza memoria, ce anume memoram si ce anume uitam;

oscilatiile emotiilor determina starea individului de la optimism la pesimism;

emotiile determina flexibilitate in solutionarea anumitor probleme.

3. Intelegerea si analizarea emotiilor. Utilizarea cunostintelor emotionale:

recunoasterea asemanarilor si diferentelor dintre starile emotionale (intre a placea si a iubi);

cunoasterea semnificatiei starilor emotionale in functie de situatiile si relatiile complexe in care se produc (legatura dintre tristete si pierdere);

recunoasterea emotiilor complexe, contradictorii in functie de situatiile in care apar (dragoste si ura fata de aceeasi persoana);

capacitatea de a recunoaste tranzitul de la o emotie la alta (de la furie la rusine).

4. Reglarea emotiilor pentru a promova cresterea emotionala si intelectuala

capacitatea de a fi deschis, de a accepta atat sentimentele placute cat si pe cele neplacute;

abilitatea de a se elibera de o emotie, dupa vointa, la momentul oportun;

capacitatea de a manipula atat emotiile proprii, cat si ale celorlalti, prin moderarea emotiilor negative si evidentierea celor placute (explicata prin fenomenul de disonanta cognitiva mentionat mai sus).

Inteligenta emotionala este un obiectiv important pentru munca educatorilor, parinti sau cadre didactice. Felul cum invata si se comporta un elev poate fi pus in legatura cu inteligenta emotionala.

Elevii care sunt aprobati si incurajati, care sunt motivati pentru activitatea scolara vor avea mai mult succes decat cei care sunt criticati, neglijati, acestia din urma fiind candidati la esec.

Pe parcursul carierei didactice am constatat ca stilul de comunicare al educatorului, capacitatea empatica a acestuia, abilitatea de a‑i asculta pe elevi se rasfrange asupra starii de emotionalitate a acestora. In acest sens exemplificam prin cateva ganduri dintr-o scrisoare pe care am primit-o  de la o studenta:

'Am vazut si am simtit intotdeauna ceea ce faceti, pentru a apropia prima banca de catedra, pentru a sparge gheata in relatia profesor-student.

Cand mi-am dat seama de acestea, cand mi-am dat seama ca si dumneavoastra realizati cat stress exista, cata artificialitate exista si cate complexe avem, mi-am pus intrebarea: sa fie oare materia pe care o predati cea care va determina sa ganditi astfel?'

Profesorii autoritari, complexati sau nevropati genereaza si sustin la elevi un nivel scazut al inteligentei emotionale, pe cand educatorii echilibrati, altruisti, cu interes si caldura pedagogica fata de elevi creeaza o atmosfera securizanta, deschisa, fac totul ca acestia sa se simta ocrotiti, respectati si intelesi.

Este de asemenea, credem, foarte important sa dezvoltam la elevi optimismul si speranta. Aceste trasaturi se constituie in ceea ce psihologii numesc eficacitate personala, convingerea ca esti stapan pe intamplarile vietii tale si ca poti face fata provocarilor cu care esti confruntat. Dezvoltarea unei competente de orice fel intareste eficacitatea personala si face ca persoana respectiva sa fie in masura sa‑si asume riscuri si sa faca fata provocarilor, care odata depasite fac sa creasca sentimentul de eficacitate personala. Aceasta atitudine duce la valorificarea aptitudinilor si talentelor, cu alte cuvinte la dezvoltarea personala.

A. Bandura, psiholog la Stanford, care a realizat multe cercetari in legatura cu eficacitatea personala, o rezuma astfel: "Convingerile oamenilor despre capacitatile lor au un efect profund asupra acestor capacitati. Capacitatea nu este o proprietate fixa. Exista enorm de multe variante in care aceasta capacitate poate fi folosita. Cei care au aceasta eficacitate personala se dau la o parte din calea esecului; ei abordeaza lucrurile in asa fel incat sa le poata stapani si fara sa se ingrijoreze in privinta diverselor dezastre posibile" (Goleman, 2001, p. 117).

Pentru ca elevii sau studentii sa fie orientati spre succes, T.B. Brazelton (1992) recomanda indeplinirea urmatoarelor conditii (Roco, 2001):

increderea in sine - vizeaza capacitatea de a avea control asupra corpului si a comportamentului in general, de a intreprinde si experimenta singur, convingerea ca are sanse de reusita si ca va fi ajutat de adulti atunci cand intampina greutati;

curiozitatea - tendinta de a avea o gandire pozitiva indreptata spre lucruri care ii fac placere;

intentionalitatea - sentimentul competentei si eficientei, al capacitatii de a‑si atinge scopurile propuse;

autocontrolul - capacitatea de a‑si lua sub stapanire propriile actiuni;

capacitatea de a initia si intretine relatii cu altii si de a‑i intelege;

capacitatea de a comunica - dorinta si abilitatea de schimburi verbale si de a impartasi emotiile cu altii;

cooperarea - abilitatea de a echilibra nevoile personale cu ale altora in activitatea de grup.

In opinia unor psihologi educarea si dezvoltarea inteligentei emotionale constituie una din caile pentru eliberarea corpului de "toxinele emotionale". Acestia sugereaza printre modalitatile de asigurare a unei stari emotionale pozitive: analiza viselor si consemnarea lor intr‑un jurnal, umorul si rasul.

Fara a pretinde ca am realizat o abordare exhaustiva a temei tratate, in concluzie mentionam ca, atat sensibilitatea naturala, inteligenta emotionala, cat si inteligenta teoretica sau academica, alaturi de motivatie si de alti factori determina adaptabilitatea, reusita in viata si asigura supravietuirea persoanei.

Consideram, totodata, ca in activitatea instructiv‑educativa se impune cu necesitate aplicarea unui stil educativ, al unui sistem de metode si strategii de natura sa sustina cultivarea inteligentei emotionale, adica a abilitatii persoanelor de a se exprima in limbajul inimii.

Teme de reflectie:

Prezentati cinci modalitati care conduc la dezvoltarea coeficientului de inteligenta emotionala (EQ), la un copil de 7 ani.

Construiti un plan de actiune personal pentru imbunatirea coeficientului de inteligenta emotionala (EQ).

Descrieti comportamentul unui manager cu coeficient de inteligenta emotionala (EQ) ridicat.