Rolul proceselor cognitive inferioare in cadrul invatarii

Rolul proceselor cognitive inferioare in cadrul invatarii

Diversele tipuri ale invatarii implica atat procesele psihice cognitive superioare cat si pe cele inferioare. Daca ne referim la invatarea senzorio-motrica si psihomotrica in general, aceste tipuri ale invatarii implica cu necesitate anumite senzatii, cum ar fi cele vizuale, tactile, chinestezice, de echilibru, fara de care invatarea nu ar putea avea loc. Senzatiile contribuie in procesul invatarii mai ales prin interactiunea si sinteza lor in cadrul perceptiilor. Definim perceptia ca acel proces psihic de reflectare si cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor si in momentul cand ele actioneaza asupra organelor senzoriale.

Dar, asa cum am aratat, perceptia nu e doar o suma de senzatii, ea le implica intr-un mod unitar si integrator. Pe langa senzatii, in cadrul perceptiei, mai intervin  si alte procese, cum ar fi reprezentarea si chiar memoria, la care contribuie, desigur, si gandirea. Reprezentarile actioneaza asupra perceptiilor prin intermediul unor imagini care sunt urme ale perceptiilor anterioare. Reprezentarile fac perceptia mai bogata, mai vie. Cand sosim cu trenul intr-un orasel necunoscut, piata din fata garii ne apare destul de confuza vad niste cladiri, niste strazi fara vreo semnificatie. Dar daca stam acolo mai mult timp, in aceeasi piata vedem multe lucruri: in colt e o cofetarie, in dreapta e farmacia, langa ea coteste o strada care duce la padure etc.

Faptul de a recunoaste un obiect, o persoana presupune si interventia gandirii. Numai avand notiunea de stejar pot recunoaste acest copac. Identificarea presupune o comparatie, observarea de detalii, de pilda frunzele lobate (intervine analiza) si stabilirea de legaturi cu imaginile altor stejari (sinteza).

Apoi, in perceptie sunt implicate o serie de atitudini. Mai intai intervine o atitudine motorie, pozitia noastra, postura adoptata cand percepem ceva. Apare insa si o stare de pregatire intelectuala (englezii li spun "set") care asigura o selectie in ceea ce percepem. Un experiment simplu dovedeste ca daca prezentam la tahistoscop (aparat care expune imagini un timp scurt) planse cu variate figuri geometrice, in diferite culori, cand cerem subiectilor sa observe figurile ei vor retine multe forme, dar foarte putine nuante colorate. Invers, solicitandu-i sa remarce culorile - formele vor ramane oarecum ignorate. Deci orientarea, atitudinea intelectuala au o mare insemnatate in perceptie, putand duce si la erori: prezentam subiectilor de multe ori (un timp scurt) un cerc de 20 cm urmat de altul de 10 cm in momentul cand schimbam cercurile, infatisand succesiv doua cercuri egale (de 15 cm), subiectii vor sustine ca al doilea cerc este mai mic.

In fine, in perceptie intervine si atitudinea noastra afectiva, motivatia, interesele. Atitudinea afectiva este "o predispozitie de a reactiona pozitiv sau negativ fata de o situatie, o persoana ori fata de o simpla afirmatie". Observam cu usurinta ceea ce ne convine. Mult mai greu remarcam ceva care ne displace. R. Bruner a dat unor copii americani o diafragma si le-a cerut sa arate, cu ajutorul ei, care e marimea diferitelor monede metalice curente. Mai ales cei saraci au indicat mereu marimi mai mari decat cele reale - in cazul banilor cu valoare mare.

Fiecare observa mai bine ceea ce il intereseaza. Iata, presupuneti ca, intr-o excursie organizata, autocarul se opreste in varful unui deal si calatorii sunt invitati sa priveasca peisajul. Un pictor va percepe coloritul splendid al padurii din apropiere. Un botanist poate fi frapat de existenta unei specii de arbore care n-ar trebui sa fie prezenta la aceasta altitudine, pe cand un inginer silvic se va indigna ca padurea nu e bine pazita, fiind evidente multe taieri clandestine de copaci.

S-a putut deci constata ca procesele psihice senzoriale, in mod deosebit perceptia, nu actioneaza in mod independent, ele validandu-si rolul in procesul invatarii in coroborare cu alte procese si structuri ale personalitatii.

In vederea optimizarii actiunii proceselor cognitiv senzoriale in activitatea de invatare, specialistii au evidentiat anumite deficiente si, in acelasi timp, au propus anumite modalitati optimizatoare ale acestor procese.

Doua deficiente principale se manifesta in perceptia copiilor, cu atat mai accentuate cu cat elevii sunt mai mici. Mai intai, avand o experienta mai redusa decat a adultului, perceptiile lor sunt mai putin bogate, neavand la baza numeroase reprezentari. Este nemotivata reactia acelor profesori care se enerveaza cand scolarii nu observa ceea ce lor le sare in ochi. Volumul amintirilor difera mult intre cei doi factori ai actului didactic.

In al doilea rand, copiii intampina greutati in a distinge esentialul de neesential, in cadrul observatiilor efectuate. Aceasta dificultate are si o baza obiectiva: aspectele principale sunt adeseori acoperite, mascate de insusiri secundare. De exemplu, salcamul si mazarea sunt plante inrudite, dar la prima vedere difera mult: salcamul este un copac rezistent si cu frunzele in forma de solzi, pe cand mazarea este o planta ce are nevoie de sprijin (arac) pentru a se dezvolta pe verticala, iar frunzele sale arata altfel. In schimb, si salcamul si mazarea au fructul in forma de pastaie, caracter esential. Dar floarea si fructul apar tarziu si sunt camuflate de frunzis.

Intrebarea care se pune este prin ce modalitati si procedee combatem aceste insuficiente ? Aceste modalitati se diferentiaza de la o disciplina la alta, utilizandu-se metode specifice.

La stiintele naturii sau geografie excursiile sunt un prilej excelent de inzestrare a memoriei cu impresii vii. Cand este cazul, se recomanda sa prezentam copiilor o planta ori o substanta in asa fel incat sa fie receptata prin mai multe simturi: sa o examineze nu numai pe cale vizuala, ci sa simta si mirosul, gustul (cand e posibil), sa-si dea seama de asprimea unei frunze etc.

Inlesnirea desprinderii esentialului comporta o munca didactica variata. Un mijloc facil este utilizarea desenului schematic pe tabla, care scoate in evidenta aspectele importante, eliminand detaliile. Schematizarea trebuie insa insotita si de o prezentare a obiectului fiintei in integritatea sa, pentru a putea fi identificata de elevi.

O alta recomandare priveste variatia materialului intuitiv. O cercetatoare (E. Kabanova-Meller), urmarind lectiile tinute intr-o clasa gimnaziala, a observat cum unii scolari nu recunosteau triunghiul dreptunghic decat daca era desenat cu o cateta orizontala. incercand sa-si explice eroarea, ea a constatat ca profesorul de matematica desena totdeauna triunghiul in acest fel si elevii au ajuns sa considere pozitia ca un aspect caracteristic.

La fel, la geografie elevii nu recunosteau ca forma de relief campia, decat daca li se prezenta imaginea unei campii perfect netede si cu vegetatie de stepa. In acest caz profesoara avusese la indemana numai o astfel de plansa si a omis sa precizeze posibilitatea unor alte forme de campie. Ca urmare, se recomanda folosirea de material intuitiv cat mai variat. Mai intai sa insistam asupra aspectelor comune, esentiale, iar apoi, reluand plansele, sa precizam ce aspecte pot sa difere. In felul acesta putem fi siguri de formarea unor notiuni corecte.

Un rol fundamental in facilitarea sesizarii esentialului il are cuvantul profesorului. In primul rand acesta asigura starea de pregatire intelectuala necesara intelegerii lectiei, o orientare preliminara in care se indica ce anume urmeaza sa se studieze. Totodata, trebuie sa ne asiguram ca materialul intuitiv faciliteaza sesizarea a ceea ce urmarim sa reliefam, de unde rezulta ca procesele senzoriale cognitive au un rol deosebit de important in activitatea de predare si invatare.

In alte discipline cum ar fi aritmetica, in predarea numerelor se folosesc materiale simple cum sunt betisoarele, bilele. Aceste materiale, fiindu-le familiare copiilor, nu le atrag in mod deosebit atentia si se poate evidentia aspectul cantitativ: toate sunt cate trei. Plansele invatatorului au atras atentia copiilor spre aspecte mai interesante, contravenind scopului lectiei.

Procesele psihice senzoriale nu actioneaza in mod independent ci in interactiune cu limbajul si in mod deosebit prin intermediul cuvantului. Prin interactiunea acestuia cu intuitia se poate facilita o cunoastere analitica (Zankov, L.). Ea poate decurge in doua moduri. Profesorul vine in clasa cu o plansa, anunta scopul observatiei, si, in timp ce o descrie verbal, indica pe imagine detaliile, confirmand spusele sale ("vulturul are ciocul puternic si incovoiat"; "picioarele sale sunt acoperite cu un fel de solzi" etc.). In acest caz, sursa cunostintelor o constituie relatarea verbala a profesorului, iar plansa confirma, demonstreaza adevarul. De aceea in pedagogie acest mod de predare este denumit metoda demonstratiei.

Dar se poate proceda si astfel: nu explicam nimic elevilor. Le prezentam plansa, spunem despre ce este vorba si le cerem lor sa observe. Profesorul ii ajuta punandu-le intrebari ("cum e ciocul vulturului ?"; "ce observati pe picioarele sale ?" s.a.). Acum, materialul intuitiv devine sursa de cunostinte, cuvantul profesorului doar orienteaza atentia clasei. Se vorbeste in acest caz de metoda observatiilor independente. Interventia profesorului poate fi aici mai detaliata sau foarte vaga, in functie de complexitatea plansei ori a aparatului prezentat si, desigur, in raport cu varsta scolarilor.

Metoda demonstratiei mai are avantajul ca poate imbina analiza cu sinteza: descriind un anume aspect, profesorul poate stabili relatii cu alte fenomene, cu ambianta etc. De pilda, descriind tigrul el poate efectua corelatii intre aspectul labelor, al coltilor si modul sau de a vana, ceea ce ajuta la o mai buna intelegere a particularitatilor de ordin anatomic si la o mai clara intiparire in memorie.

Prin urmare, in practica invatamantului se folosesc ambele metode, tinandu-se cont de specificul materialului disponibil, de pregatirea elevilor si de timpul disponibil.