Raportul psihologiei scolare cu alte stiinte si ramuri stiintifice

Raportul psihologiei scolare cu alte stiinte si ramuri stiintifice

Inainte de a analiza raportul propriu-zis al psihologiei scolare cu alte stiinte vom evidentia locul acestei discipline in randul stiintelor psihologice si, mai recent, al stiintelor educatiei.

In ceea ce priveste locul psihologiei scolare in randul stiintelor psihologice vom pleca de la definitia oferita de T. Cretu (1992, "psihologia scolara incearca sa selecteze un cuantum de cunostinte psihologice si de fapte psihice pentru realitatea educationala"). Din acest punct de vedere consideram ca psihologia scolara realizeaza un decupaj fiind produsul interferentei mai multor ramuri ale psihologiei care studiaza activitatea desfasurata in invatamant. Aceasta opinie, sub forma schematica poate fi redat ca mai jos.

Din schema prezentata rezulta urmatoarele aspecte mai importante:

a.  partea de decupaj reprezinta granitele relative ale psihologiei scolare (activitatea din institutia scolara depaseste limitele unei simple abordari psihologice, unele aspecte ale vietii scolare revenind altor stiinte din domeniul preocuparilor vietii scolare, cum ar fi spre exemplu sociologia si ramura acesteia, sociologia scolara sau educationala);

b.  acest decupaj nu trebuie privit prin prisma respectarii stricte a granitelor si a delimitarilor realizate in disciplinele implicate, ci el trebuie privit ca o sinteza ce are ca punct de referinta scoala si activitatea realizata in cadrul acestei institutii;

c.  modelul propus poate fi adoptat pentru orice domeniu de psihologie aplicata;

d.  este o abordare intradisciplinara si, de aceea, oarecum limitata, solicitand pozitionarea psihologiei scolare in raport cu stiintele educatiei, in special, si cu ansamblul stiintelor, in general.

Incercand sa surprindem relatia psihologiei scolare cu stiintele educatiei si a locului acesteia in cadrul acestor stiinte, T. Bogdan (1973) propune urmatoarea configuratie ce surprinde acest raport.

Din schema prezentata se evidentiaza urmatoarele aspecte:

a.    psihologia scolara - a educatiei apare ca o disciplina de interferenta a mai multor stiinte care au ca obiect problematica socio-umana;

b.   este o disciplina ce apare pe fondul interdisciplinaritatii, deci o subramura in cadrul unei ramuri.

Consideram ca psihologia scolara apare ca un nucleu al psihologiei educationale, cea mai importanta treapta a activitatii educationale fiind treapta institutionalizata prin intermediul scolii, deci si preocuparile psihologiei in cadrul activitatii educationale sunt mai relevante la nivelul acestei institutii.

Raportul psihologiei scolare cu psihologia generala

Asa cum am mai aratat, psihologia scolara este o ramura a psihologiei generale si parte integranta a acesteia. Psihologia generala ofera suportul teoretic si metodologic, concluziile unor investigatii psihologice sau legitati ale psihologiei vin in sprijinul psihologiei scolare - a psihopedagogiei.

Sub raport investigational un rol deosebit revine metodelor oferite de psihologia generala, cum ar fi:

convorbirea;

metoda biografica;

testele de personalitate;

metoda aprecierii obiective;

ancheta psihopedagogica;

experimentul psihopedagogic;

testul sociometric.

In interactiunea lor, aceste doua discipline optimizeaza procesul cunoasterii si dinamica procesului de invatamant. Astfel, psihologia si implicit psihologia scolara exploreaza anumite manifestari si rezultate in raport cu varsta, dezvoltarea psihica, capacitatile si abilitatile in plan intelectual: deprinderi intelectuale, inteligenta, sentimente intelectuale sau alte componente psihice nonintelectuale (motivatia, vointa, afectivitatea) dar cu impact deosebit in planul invatarii si, mai ales, al eficientei acesteia. Deci acest raport se obiectiveaza prin transferul cognitiv si metodologic din planul psihologiei generale in cel al psihologiei scolare, conexiunile realizate venind in sprijinul activitatii didactice si prin intermediul retroactiunii, incidenta fiind resimtita si la nivelul dezvoltarii unor asemenea structuri psihice ale personalitatii.

Raportul psihologiei scolare cu pedagogia

Ca rezultat al imbinarii sincretice dintre psihologie si pedagogie, psihologia scolara are puternice conexiuni cu pedagogia. Vom analiza acest raport mai mult din perspectiva stiintei care interfereaza cu pedagogia, adica psihologia. Aceasta cauta sa prezinte tabloul simptomatologic si configuratia psihologica a personalitatii fiecarui individ, in speta a elevilor/studentilor, in cadrul psihologiei scolare, iar in schimb pedagogia este preocupata sa fixeze normele si principiile care conduc spre cresterea si dezvoltarea proceselor psihice, a maturizarii personalitatii caracterizata prin procese psihice dezvoltate si consolidate, cum ar fi:

gandirea dezvoltata;

memoria buna;

imaginatie productiva;

sentimente si motive superioare;

comportament demn si civilizat;

trasaturi atitudinale caracteriale pozitive.

Psihologia generala si in speta psihologia scolara devine o disciplina indispensabila activitatii educationale. Pe langa oportunitatile cognitive, aceasta contribuie la fixarea scopurilor educatiei diferentiate pe varste, profesiuni si tipuri ale educatiei. La randul sau pedagogia ofera cadrul teoretic normativ si mai ales metodologia necesara realizarii unor asemenea obiective si idealuri ce apartin structurii individului. Sintagma "nemo pedagogus nisi psichologus" este pe deplin justificata, legitimand totodata acest raport dintre psihologie si pedagogie.

Raportul psihologie scolara - pedagogie este analizat de catre J. Piaget, in mod deosebit interferenta psihologie - pedagogie. Acest mare psiholog isi pune intrebari care vin in sprijinul justificarii acestei interferente, cum ar fi: care este scopul invatamantului; in ce scop are loc acumularea cunostintelor; de ce trebuie sa invatam etc. Raspunsurile la asemenea intrebari fac parte integranta din obiectul si preocuparile psihologiei scolare. Spre exemplu, R.M. Houtchius considera ca telul principal al invatamantului consta in a dezvolta inteligenta in sine si mai ales a-l invata pe copil s-o dezvolte atata timp cat este capabila de progres, adica mult  timp dupa incheierea vietii scolare.

Ca stiinta a educatiei, pedagogia in stransa interdependenta cu psihologia scolara abordeaza procesul educativ in toate aspectele sale si din toate punctele de vedere. Psihologia se ocupa prea putin de scopurile educatiei sau de aspectele metodice, dimensiune ce ii revine in exclusivitate pedagogiei. Aceasta disciplina studiaza actiunile educative si rezultatele lor nu doar din punct de vedere psihologic ci si din punct de vedere igienic si chiar ergonomic, moral, economic etc. De aceea, pedagogia stabileste care sa fie structura unei scoli, ce anume sa se predea elevilor si ce metode sa fie utilizate. In raport cu aceste obiective psihologul scolar si psihologia scolara ofera recomandari necesare pedagogului si pedagogiei fara a lua decizii proprii.

Un exemplu ar fi mai concludent in evaluarea acestor conexiuni: problema introducerii filmului in cadrul predarii lectiei ridica foarte multe aspecte de ordin psihologic: evidentiaza pe de o parte unele avantaje ale acestei metode dezvoltand imaginea in miscare si favorizand totodata concentrarea atentiei; in acelasi timp aceasta metoda evidentiaza si unele limite cum ar fi cea de scadere a interesului si mai ales a eforturilor depuse de elev in intelegerea si aprofundarea unor cunostinte transmise prin intermediul filmului, cultivand o oarecare stare de pasivitate si o insuficienta activitate mintala. Progresul gandirii, obtinut pe calea metodelor didactice, cere un efort personal de analiza, comparatie, generalizare, initiativa in dirijarea observatiilor directe si a amintirilor pentru a solutiona o anume problema, o nelamurire sesizata. Utilizarea exclusiva a filmului ar putea stanjeni progresul gandirii, fapt accentuat in prezent si prin introducerea si  a tendintei de generalizare a invatamantului asistat de calculator si a altor practici si mijloace didactice care diminueaza interesul si efortul necesar a fi depus de catre elevi in intelegerea celor predate.

Desi in mod evident psihologia scolara se afla permanent in raport cu pedagogia, unii autori nu o considera o subramura, ori chiar o ramura a teoriei pedagogice, asa cum o considera D. Ausubel. Ea constituie o stiinta psihologica atat prin obiectul ei, prin metode, cat si prin caracteristicile rezultatelor obtinute. Ea devine mai mult o stiinta auxiliara pentru pedagogie si nu o subramura a acesteia.

Raportul psihologie scolara - sociologie si psihosociologie

O alta  stiinta cu care interfereaza psihologia scolara este sociologia si una dintre ramurile acesteia, psihologia sociala. Sociologia studiaza conditionarile social-economice si ideologice ale procesului educativ, pe cand psihologia scolara are ca obiectiv principal legitatile procesului de invatamant si conditionarile unor procese psihice in functie de asemenea determinari sociale. Un exemplu concludent ar fi caracterul ca principala dimensiune a personalitatii - atitudinile si componentele moral-caracteriale. Se subintelege ca aceste elemente se particularizeaza de la o etapa istorica la alta si in functie de conditionarile sociale si politice ale etapelor respective.

Influentele psihologiei sociale in raport cu psihologia scolara se resimt in functie de cadrele - structurile in care are loc procesul de invatamant si educatia in general. Unele structuri pot influenta pozitiv activitatea didactica, iar altele negativ. Sintalitatea clasei, coeziunea grupala, sinergia grupului si alte proprietati ale grupului scolar au un impact diferentiat asupra activitatii didactice, psihologia scolara beneficiind de asemenea situatii si conditionari obiective. La acestea am adauga rolul managementului educational si in mod deosebit stilul de conducere si predare, care au un impact diferentiat in cadrul climatului educational si psihosocial.

Raportul psihologiei scolare cu logica

Din ce in ce mai mult logica este considerata o stiinta educationala, logica si educatia interferand in mod complementar in cadrul activitatii didactice si a invatamantului in general. Psihologia scolara nu studiaza - nu are ca obiect de studiu numai aspectele generale ale invatarii in scoala ci trebuie sa studieze si mecanismele logice ale invatarii: sa promoveze in primul rand invatarea logica prin descoperire, euristica, problematizare etc., logica devenind suportul unei invatari si educatii eficiente.

Logica si educatia sunt domenii de interferenta ce nu pot scapa nici psihologiei scolare. Forta instrumentala si metodologica a demersului logic participa in mod evident si cu sanse mari in organizarea, structurarea procesului de invatamant si a activitatii didactice propriu-zise. Logica este un instrument - organon in activitatea de invatare, asa cum am aratat, devenind o stiinta a educatiei. Este instrument - arta instrumentala si principiu al oricarei stiinte. Logica ne invata sa invatam - "docet docere" - si ne invata sa invatam si pe altii - "docet discere" -.

Logica este o suprastiinta dupa unii: este singura care, nu numai ca vrea sa faca oamenii oameni care stiu, dar si poate sa-i faca. Ne ingaduie sa cunoastem modul de a proceda corect in toate celelalte stiinte: teoretice, practice, lingvistice si ofera caile rationale ale cunoasterii prin intermediul educatiei.

In acelasi timp logica este considerata o disciplina propedeutica (pro - inainte, paideutic - invatamant), deci o disciplina ce apare inaintea invatamantului si care ajuta acestui proces. Unii o considera ca a fi un fundament al tuturor celorlalte stiinte, adica un instrument al intelectului si ratiunii, opinie pe deplin justificata.

Fundamentand actul educational, logica devine indispensabila evaluarilor si explorarilor psihopedagogice: in primul rand dimensiunea rational - cognitiva contribuie la modelarea spiritului stiintific - dimensiunea formativa si deci la formarea intelectului, pe care ulterior il evaluam prin metodele psihologiei generale si ale psihologiei aplicate, in speta ale psihologiei scolare - psihopedagogiei. Constantin Noica ii delimita statutul logicii in raport cu educatia, fiind o arta a inductiei, deductiei, simbolizarii, formalizarii, sistematizarii operatiilor logice ce devin obiect de investigatie pentru psihologia scolara. Din raportul psihologiei scolare cu aceste stiinte se desprinde importanta disciplinei analizate, problematica pe care o vom dezvolta in secventa urmatoare a cursului.