Evolutia Drepturilor omului

Evolutia Drepturilor omului

Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea  unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare.

Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.

Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.

Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca  actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu.

Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal - decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta - multitudinea actelor normative impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale.

In acest context se remarca necesitatea promovarii cunostintelor teoretice despre drepturile omului. Volumul de fata subscrie, prin structura si fundamentare dezideratului realizarii adecvate, accesibile maselor largi ale populatiei, a educatiei in materie, conditie sine qua non a respectarii drepturilor omului.

Avand in vedere locul drepturilor omului in constructia europeana, dar si faptul ca prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale a fost asigurata de Curtea Europeana a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale - intelegem sa supunem atentiei sistemul de organizare, structura si functionarea Curtii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura in fata Curtii, inlusiv cea de examinare a admisibilitatii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura in fata Marii Camere

Tema prezinta o importanta sporita cu atat mai mult cu cat, dincolo de publicarea hotarariilor acestora in Monitorul Oficial, cazurile Brumarescu - al carui obiect l-a reprezentat respectarea dreptului la proprietate - si Dalban - circumscris domeniului libertatii de exprimare - au fost intens mediatizate.

Dincolo de aceste aspecte este de subliniat ca literatura consacrata problematicii drepturilor omului nu este indestulatoare si datorita zonei de reglementare juridica, vasta datorita implicatiilor problematicii aratate in dreptul international, dar si in dreptul national.

Trebuie de asemenea mentionat ca tematica impune o tratare nu numai din perspectiva juridica, fiind necesara o abordare interdiciplinara . Efortul doctrinar trebuie completat, date fiind carentele acestuia, prin idei exprimate cu privire la drepturile omului in filosofie, sociologie, criminologie, biologie, in genere disciplinele socio-umane, disciplinele ecologice, acestea putand fi posibile si ca mijloace de promovare a drepturilor la care faceam referire.

In ceea ce priveste drepturile omului in plan national si legislatia aferenta intelegem sa realizam intr-un alt volum, structurat, pe capitole distincte o analiza riguroasa institutiilor raspunderii civile, penale, administrative.

III.     DREPTURILE OMULUI - generalitati

Institutia drepturilor omului

Generatiile drepturilor omului

Instrumentele juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului

Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului

IV.    Scurt istoric

V.      4.2. Integrare in ordinea juridica internationala

Institutia drepturilor omului

Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare"[2].

Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ - societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis" al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate.

Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia fiecare persoana este supusa in exercitarea drepturilor sale unor ingradiri prevazute de lege ,,in scopul recunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor altora si in scopul satisfacerii exigentelor juste, cerute de morala, de ordinea publica si de bunastarea generala intr-o societate democratica".

De notat ca in lumea contemporana institutia drepturilor omului reprezinta o cerinta majora si ca in timp conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective, in prezent institutia fiind deosebit de complexa. Se poate vorbi chiar de un proces al elaborarii drepturilor omului pe plan international, dat fiind substantialele dezvoltari ale acestora, determinate in principal de adoptarea a numeroase conventii internationale. Se poate aprecia ca institutia are un caracter bivalent, fiind

o ,institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale ale unei tari sau alteia, afectand un numar considerabil de ramuri de drept"[3]

De subliniat, dincolo de aceste aspecte, cauza lor determinanta, respectiv esenta stiintei drepturilor omului, aceea de a fi ,,ramura speciala a stiintelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni in functie de demnitatea umana, determinand drepturile si facultatile al caror ansamblu este necesar infloririi personalitatii fiecarei fiinte umane"[4]

2. Generatiile drepturilor omului

Aparitia conceptului de drepturi ale omului a fot rezultat al evolutiei ideilor umaniste si a receptarii acestora din ce in ce mai intense. Debutul, din punct de vedere cronologic poate fi pozitionat in antichitatea preocupata de definirea omului si a pozitiei sale in societate si de formularea inaltelor principii morale, a ideii de justitie. In timp, conceptii noi au fost cristalizate, datorita in principal evolutiei societatii, a mutatiilor produse in plan politic si juridic, a teoriilor filosofice reflectate pregnant in acte si documente ale vremurilor. Se poate aprecia deci ca ,,elaborarea conceptului de drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice cu un bogat continut moral si politic, a consacrarii sub forma unor documente redactate de juristi de mare prestigiu, a unor principii de organizare politica, fundamentate in opere teoretice de valoare universala, care au rezistat timpului. Conceptul in sine de drepturi ale omului a reprezentat prin urmare, o sinteza a tot ceea ce gandirea umana a avut mai bun, ridicand pe trepte noi principiile umaniste, reluand elemente din gandirea religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atata vigoare in secolele XVII si XVIII"[5].

Initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic, ulterior in plan economic si social, aceste etape fiind inregistrate in doctrina ca prime generatii ale drepturilor omului, intre care exista o interdependenta evidenta. In prezent, data fiind dimensiunea internationala dobandita de necesitatea garantarii drepturilor omului, cooperarea statelor pentru realizarea dezideratului enuntat, s-a conturat o a treia generatie a drepturilor omului, rezultat al definirii in plan teoretic si transpunerea practica a conceptelor noi de drept la dezvoltare, drept la viata, drept la pace, dreptul la un mediu sanatos de viata, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii.

3. Instrumente juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului

Declaratiile si rezolutiile reprezinta puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor conventii internationale privind protectia internationala a drepturilor omului. Aceste instrumente ce trateaza fie problematica de ansamblu a materiei (ex: ,,Pactele drepturilor omului"), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc) reafirma si dezvolta normele de drept international existente in aceasta materie.

In privinta conventiilor, pactelor si altor forme concrete de manifestare juridica, esentiale sunt in privinta tematicii aratate:

Convetia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, amendata prin Protocolul nr 11, intrata in vigoare la 1 noiembrie 1998;

Protocolul nr. 11 la Conventia de Aparare a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale;

Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata si proclamata de Adunarea Generala a ONU prin rezolutia 217 A (III) din 10 decembrie 1948;

Pactul international cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 dec. 1966 prin Rezolutia 2200 A (XXI);

Pactul international cu privire la Drepturile Civile si Politice; adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966, intrat  in vigoare la 23 martie 1976;

Protocolul facultativ la pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Adoptat deschis  spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 2200 (XXI) din 16 decembrie1966;

Al doilea protocol facultativ la pactul international cu privire la drepturile civile si politice, vizand abolire pedepsei cu moartea : adoptat prin rezolutie a Adunarii generale a ONU in cea de-a 44-a sesiune a acesteia, la 15 decembrie 1989;

Statutul Consiliului Europei semnat la Londra in 5 mai 1949, intrat in vigoare la 3 august 1949, modificat prin procesele verbale ale Secretarului General al Consiliului Europei;

Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa - Bucuresti 1975;

Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: adoptat la Paris la 20 martie 1952, intrat in vigoare la 18 mai 1954;

Protocolul nr 4 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 16 aprilie 1983;

Protocolul nr 6 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983;

Protocolul nr 7 la Convetie, incheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984;

Convetia Culturala Europeana, adoptata la Paris la 19 decembrie 1954;

Carta Sociala Europeana revizuita adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996.

De subliniat ca ratificarea lor implica asumarea de catre state a obligatiilor inscrise in acestea. Acest fapt echivaleaza cu includerea in dreptul intern.

In cazul Romaniei, ratificarea documentelor prezentate s-a realizat prin adoptarea urmatoarelor legi sau decrete:

Decretul nr. 212 publicat de ,,Buletinul Oficial al Romaniei'' partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

Lege nr. 39 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei", partea I, nr. 193 din 30 iunie 1993 de ratificare a Protocolului la 28 iunie1993,.

Legea nr.7 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei" partea I, nr. 18 din 26 ianuarie 1991 de ratificare a Protocolului la 25 ianuarie 1991.

Legea nr. 64 din 4 octombrie 1993, publicata in ,,Monitorul Oficial" nr. 238 din 4 octombrie 1993 de ratificare a Statutului.

Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficil" nr. 135 din 31 mai 1994 de ratificare a Conventiei si Protocoalelor sale aditionale.  

Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficial", Partea I nr. 35 din 31 mai 1994 de ratificare a Protocolului.

Legea nr. 77/dec 1991 publicata in ,,Monitorul Oficial", Partea I nr. 258 din 20 dec 1991 de aderare a Romaniei la Convetie. 

Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicata in ,,Monitorul Oficial", Partea I nr. 193 din 4 mai 1999 de ratificare a Cartei.

De subliniat ca toate aceste instrumente juridice (conventii, pacte, protocoale) sunt rod al recunoasterii de catre state (inclusiv Romania) a importantei universale a drepturilor omului si libertatilor sale fundamentele, ,,a caror respectare este un factor esential al pacii, justitiei si bunastarii necesare pentru  a asigura dezvoltarea relatiilor amicale si a cooperarii dintre ele, ca si intre toate statele"

Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului

Scurt istoric

In Romania, conceptiile privind drepturile omului s-au cristalizat si afirmat in procesul infaptuirii aspiratiilor de libertate si unitate nationala.

In Transilvania, sub influenta Renasterii, s-au dezvoltat inca de timpuriu idei umaniste. Pe teritoriul de azi al tarii, se manifesta chiar o adevarata scoala umanista in contextul european, care fundamenteaza originea, continuitatea si unitatea poporului roman. Aceasta scoala are exponenti de seama in marii carturari Grigore Ureche, Miron Costin, C-tin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei, Antim Ivireanu. Un important document, care marcheaza inca de timpuriu preocuparile romanesti pentru definirea drepturilor si libertatir il constituie hrisovul emis la 15 iulie 1632 de Leon Voda Tomsa, domn al Tarii Romanesti (1629-1632), considerat de prestigiosi cercetatori romani (Valentin Al. Georgescu) ca fiind pe acelasi plan al importantei cu ,,chartele" emise in alte tari, fapt ce evidentiaza si pe acest plan ,,integrarea tarilor romane in evolutia generala a societatii europene" .

Influenta Revolutiei franceze a fost deosebit de puternica in Principatele Romane unde aspiratiile de unitate si emancipare nationala, coroborate cu marile idei ale Revolutiei franceze, s-au regasit in documentele programatice ale Revolutiei de la 1848 din Transilvania. Moldova si Tara Romaneasca. Sub influenta unor mari ganditori - Nicolae Balcescu, Ghe Lazar, Ion Ghica s.a. - conceptul romanesc de drepturi ale omului - ,,drituri firesti" a fost elaborat din multiple unghiuri de vedere, tinand seama de interesele tarii, in armonie deplina cu unitatea si independenta nationala.

Principiile constitutionale moderne de organizare a statului si-au gasit exprimare cat se poate de elocventa in Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris -1864, promulgat de Alexandru Iona Cuza si in Constitutia romaneasca din 1866, prima constitutie moderna, inspirata din constitutia belgiana, considerata la timpul sau cea mai inaintata din Europa.

O expresie deosebit de clara au capatat drepturile si libertatile omului din Constitutia din 29 martie 1923 care consacra neechivoc dreptul romanilor, fara deosebire de origine etnica, de limba sau religie, de a se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, a presei, intrunirilor, asociatiilor si alte libertati si drepturi stabilite prin lege.

Privita in raport cu Constitutia din 1923, Constitutia din 1938 contine evident anumite limitari. Asadar, numai cetatenii romani sunt admisibili in functiile si demnitatile publice, civile sau militare.

In conditiile instaurarii regimului de dictatura comunista, drepturile omului au suferit importante amputari si reduceri, ele fiind subordonate noii conceptii cu privire la organizarea statului, bazata pe dominatia unui singur partid si interzicerea celorlalte partide, pe prohibirea oricaror actiuni sau atitudini politice care ar fi contravenit ideologiei comuniste.

Dupa 1989 au fost create conditiile pentru edificarea unui autentic sistem democratic al drepturilor si libertatilor omului, intemeiat pe recunoasterea si stricta traducere in viata a standardelor internationale. In acest sens au fost intreprinse o serie de masuri legislative. In perioada imediat urmatoare Romania a devenit parte la numeroasele instrumente juridice internationale, adoptand totodata prevederi pentru adaptarea legislatiei sale interne la exigentele conventiilor internationale. S-a urmarit refacerea intregului edificiu legislativ in consonanta cu imperativele edificarii statului de drept cu prevederile conventiilor internationale si in special ale Cartei de la Paris (1990) prin care toate statele europene s-au angajat sa-si fundamenteze sistemul de drept pe baza principiilor democratice.

Integrare in ordinea juridica internationala

Recunoasterea si consacrarea drepturilor omului prin documente internationale a avut o influenta benefica asupra legislatiei interne a statelor in sensul contributiei la afirmarea respectului fata de drepturile omului si perfectionarii legislatiilor nationale. ,, Indivizii pot beneficia de drepturi si libertati pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care apartin si care, in virtutea suveranitatii lor, asigura totodata caile concrete de realizare a drepturilor si libertatilor respective. Fara inscrierea drepturilor omului in normele constitutionale si fara adoptarea masurilor necesare pentru garantarea lor de catre fiecare stat, drepturile si libetatile cetatenesti sunt lipsite de orice eficienta"[8].

Astfel, in cazul Romaniei, Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953 a fost ratificata  prin Legea nr 30 din 18 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr 135 din 31 mai 1994, intrand astfel in dreptul intern al acesteia.

Indivizii pot beneficia de drepturi si libertati pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care apartin. Acest principiu este consacrat in doctrina ca principiu al subsidiaritatii dreptului international fata de dreptul intern.

Un specific deosebit il reprezinta in privinta Romaniei principiul ,,self executing", consacrat in art 20 din Constitutie, in sensul ca drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, in caz de neconcordanta cu legislatia interna, primele avand prioritate.

Bibliografie:

1. Stelian Scaunas: 'Protectia juridica a drepturilor omului'.

2. Crstina Otovescu Frasie: 'Drepturile omului in societatea contemporana'.

3. Cristian Popa: 'Justitia europeana'.