Relatia socializare - ideal educational

Raportul educatie - socializare

Socializarea reprezinta procesul prin care individul, in interactiune cu semenii sai, acumuleaza deprinderi, cunostinte, valori, norme, atitudini si comportamente. Dezvoltarea fizica intelectuala si afectiva, si cu atat mai mult conduitele sociale complexe, nu se realizeaza automat, ci prin invatare si implicit prin socializare si educatie, intre ele instituindu-se anumite raporturi. Societatea printr-o serie de mecanisme si agenti (familia, scoala, mass-media) transmite achizitiile culturale existente noilor generatii, prezentandu-le totodata un anumit comportament - considerat normal in respectiva cultura si societate. Socializarea este procesul determinant in formarea personalitatii si a identitatii de sine, la care contribuie in mod decisiv si educatia.

Prin educatie se transmit nu doar cunostintele de care are nevoie individul pentru a-si dobandi cele necesare subzistentei sale, ci si elementele comportamentului social. Prin educatie se urmareste ca fiecare membru al societatii sa interiorizeze si sa accepte normele si valorile dominante ale respectivei societati, obiectiv comun pana la un anumit punct cu cel al socializarii.

Totusi intre aceste doua procese, pe langa punctele comune si interferente, exista si anumite diferentieri. Relatia dintre educatie si socializare, privita ca relatie de complementaritate, a fost amplu analizata in literatura de specialitate. La noi, o contributie de seama o are G. Baziliade. El considera educatia drept factor esential al socializarii personalitatii. O functie similara ii este atribuita si de T. Parsons, care intrevede prin socializare "procesul prin care personalitatea este generata", sau de sociologul maghiar C.S. Laszlo care defineste socializarea ca a fi "un proces de invatare in cursul caruia individul nu numai ca primeste efecte si influente, dar le si prelucreaza in conformitate cu cerintele reclamate de dezvoltarea personalitatii". In analiza intreprinsa asupra acestui raport dintre socializare si educatie, G. Baziliade delimiteaza trei raporturi conexe:

un raport de implicare a activitatii educative (inclusiv a autoeducatiei) in procesul de interiorizare de catre individ a valorilor si normele grupului social din care face parte si de motivare a comportarii in functie de aceste repere axiologice si normative intr-un raport de interdependenta intre educatie si celelalte tipuri de interactiune socializatoare (invatare sociala, imitatie sociala etc.); intre diferitele modalitati de socializare exista o relatie continua care poate sa fie atat contradictorie cat si convergenta (de concordanta) sub aspectul normelor si valorilor interiorizate si al obiectivelor si continutului educatiei. Educatia detine sau trebuie sa detina in cadrul acestei relatii un rol proeminent si determinant;

un raport de orientare a procesului de socializare in functie de obiectivele si idealurile educatiei si de continutul acesteia; se considera in mod justificat ca destinatia educatiei este prin definitie pozitiva si, ca atare, o activitate directionata spre asemenea scopuri ii confera socializarii un caracter de proces care determina interiorizarea normelor, valorilor si modelelor comportamentale prescrise in societatea globala si nu numai in anumite grupuri sociale. Prin acest caracter ea devine principalul factor care configureaza ceea de a denumit autorul citat socializarea concordanta a personalitatii. In acest fel se manifesta functiile si scopurile educatiei ca mijloc de integrare sociala a indivizilor si de participare a lor in sistemul relatiilor sociale. Autorul amintit mentioneaza, insa, faptul ca orientarea socializarii prin obiectivele si continutul educatiei este deziderativa si tendentiala. Nu intotdeauna raportul de orientare conduce spre o asemenea finalitate. Face referinta asupra influentei precumpanitoare a unor factori educationali cu obiective si continuturi educative diferite de cele ale educatiei institutionalizate si dominante intr-un anumit tip de societate.

In scopul explicitarii rolului specific al educatiei in socializarea personalitatii se pot delimita anumite niveluri educationale distincte si integrate in procesul de transmitere, interiorizare si transformare in repere motivationale a normelor, valorilor si modelelor grupurilor si ale societatii globale, cum ar fi:

planul formarii, dezvoltarii si consolidarii unor capacitati si calitati ca atribute, elemente structurale ale personalitatii de factura psihica si fizica, cum sunt cele cognitive, volitionale si afective. Aici sunt implicate elemente ca: educatia intelectuala, educatia vointei, educatia vietii afective, educatia fizica, educatia capacitatii creative;

planul invatarii interiorizarii si implicit al asimilarii de cunostinte (informativ). Este nivelul la care se conjuga intr-un ansamblu unitar procesul de instruire cu cel de educatie generala, fara insa a le confunda. De aici deriva si se delimiteaza diferitele forme ale educatiei: educatia morala, educatia politica, educatia stiintifica, educatia filosofica, estetica, juridica etc.;

planul dirijarii comportamentului in situatii date sau posibile, dirijare care urmareste adecvarea comportamentului la scopul educatiei asa cum sunt prefigurate de un anumit model de personalitate, in corespondenta cu modelul dezvoltarii societatii si oferit totodata de aceasta.

In esenta, realizarea obiectivelor educationale trebuie sa fie consecinta convergentei activitatii tuturor formelor educationale (educatia in familie, educatia in scoala, educatia in colectivul de munca, educatia in armata, educatia in cadrul organizatiilor politice etc.) convergenta care priveste principalele valori si norme sociale.

Opiniile privind relatia educatie-socializare sunt diverse si uneori contradictorii. Unii le identifica, altii le privesc in maniera de relativ exclusivism. Parerea noastra este ca ele nu se identifica si nu se exclud reciproc. Intre ele exista o linie de demarcatie (evident relativa), nu atat sub aspectul continutului, cat mai mult al formei. Socializarea constituie efectul, scopul educatiei, care la randul ei se poate constitui drept cauza a socializarii. Intre ele se instituie permanente raporturi de interdependenta functionala din perspectiva temporara si evolutiva.

Este vorba de o dedublare a celor doi termeni ai relatiei in fenomene si procese diferite: socializarea se constituie drept premisa a saltului ontogenetic al speciei umane, iar educatia, efect al acestui proces care in acelasi timp este si cauza unui grad superior al socializarii. Ea permite accesul spre normele si valorile sociale, a normativitatii ce urmeaza a fi asimilata prin intermediul procesului de socializare. Daca educatia este privita in esenta ca un proces de socializare (E. Durkheim o interpreta ca "socializare metodica a tinerei generatii"), acesta este un proces complex de interiorizare a normelor si valorilor socialmente recunoscute, prin el realizandu-se pregatirea si adaptarea indivizilor pentru exercitarea rolurilor sociale. Socializarea are, astfel, o importanta functie de reglare sociala, a carei esenta, finalitate si eficienta nu pot fi judecate decat in raport cu caracteristicile fundamentale ale contextului social.

Relatia dintre socializare si educatie ni se pare mai oportuna ca a fi mai mult o relatie de implicatie dinspre socializare spre educatie, decat ca educatie prin socializare, unde socializarea poate fi interpretata ca mijloc, instrument al educatiei. Sunt multe puncte interferente, iar o delimitare clara este greu realizabila. Socializarea este un proces cu o sfera mai larga decat cea a educatiei. Acest aspect rezulta si din urmatorul rationament: socializarea solicita o strategie educational-formativa specifica concomitent cu promovarea unor tehnologii socializatoare, cat mai flexibile si eficace. Solicitand o strategie educational-formativa se subintelege ca unul si acelasi proces nu se poate presupune si implica reciproc. Ele se delimiteaza, intre ele existand raporturi de interferenta si interconditionare reciproca. Rezulta si de aici ca procesul socializarii este un proces mult mai complex decat educatia, atat din perspectiva temporara cat si ca influenta in dinamica vietii sociale.

Socializarea si, mai ales, socializarea anticipativa este un proces continuu ce insoteste ontogenia speciei umane. Din acest punct de vedere ni se pare deosebit de relevanta definitia data socializarii de A.D. Guskin, conform careia prin socializare se intelege "procesul prin care un individ studiaza comportamentul, valorile - am spune noi - si le internalizeaza ca achizitii sociale si perspectivele altora, ajutandu-i astfel sa ocupe un rol special in societate". Din aceasta perspectiva, socializarea are un caracter functionalist, iar sub raportul functionalitatii autorul citat desprindea urmatoarele sensuri acordate socializarii:

socializarea este procesul prin care oamenii isi insusesc anumite abilitati avand astfel posibilitatea de a detine functii folosite in viitor, deci un anumit rol-status. Aceeasi modalitate este regasita si in analiza intreprinsa asupra procesului socializarii de catre Catalin Mamali. El afirma ca teoria "rol-statusului" permite studierea interactiunilor intime dintre individual si social, si ajuta la explicarea mai complexa a socializarii, dar si a personalizarii;

educatia tinerilor de a duce mai departe rolurile de viitor, care are loc in doua institutii sociale majore - familia si scoala;

rolul socializator al scolii trebuie sa fie in concordanta cu necesitatile si schimbarile acestor necesitati ale societatii;

scoala trebuie vazuta ca o institutie cu socializare in curs de dezvoltare, care clarifica si construieste practicile familiei si/sau ca o institutie de socializare care asteapta schimbarile radicale ale instantelor socializatoare ale familiei si scolii - ale socializarii primare si secundare asupra carora ne-am referit deja.

In evaluarea acestei relatii plecam de la urmatoarele premise teoretice:

in dinamica lor, educatia si socializarea determina niveluri aspirationale complexe si diferentiate, angajand componentele cognitiv-intelectuale, atitudinale si motivationale, afective si volitive ale fiecarui elev/student;

indicele motivational al angajarii in sarcinile de invatare si, implicit in configurarea idealului educational, este in functie de reuniunea si interferenta urmatorilor vectori functionali: valenta, instrumentalitatea si expectanta.

Valentele educatiei si socializarii in raport cu idealul educational si profesional pot fi analizate si evaluate prin raportul socializare - ideal educational, care este un raport de complementaritate si, mai ales, prin intermediul socializarii anticipative, care interfereaza in mai mare masura cu idealul educational si profesional. Vom analiza in continuare acest ultim aspect prezentat.

Adeziunea spre un ideal este facilitata si de procesul socializarii anticipative. Asa cum se stie, prin socializare anticipativa este desemnata actiunea de pregatire si de invatare a rolurilor si statusurilor viitoare, in vederea autodepasirii celor prezente in contextul unei dinamici si mobilitati sociale si in corespondenta si convergenta spre un anumit ideal educational si profesional. Schema generala a procesului de socializare prin invatamant, dupa cum sublinia Mahler (1983), reflecta cerinta ca procesul instructiv sa asigure, in conformitate cu o anumita gradualitate ce tine de legitatile propriei activitatii de invatare, reflecta trecerea prin statusurile si rolurile tranzitorii (de elev, student), deci, de la statusurile si rolurile mostenite, la statusurile si rolurile dobandite, unde socializarea anticipativa are un rol deosebit de insemnat.

Autorul citat distinge urmatoarele statusuri, roluri si relatii dintre ele:

Aceste relatii pot fi simplificate si pe fondul statusului si rolului prezent (Sp Rp) si statusului si rolului viitor (Sv Rv), intre care pot exista cel putin doua raporturi :

de corespondenta:    SpRp Sv Rv

2. de necorespondenta:  SpRp Sv Rv

Intre statusurile si rolurile prezente si viitoare apar statusurile si rolurile de tranzitie, unde de fapt este implicata si socializarea anticipativa asupra idealului educational si profesional, a statusurilor si rolurilor viitoare.

Si aici putem desprinde urmatoarele relatii intre statusurile si rolurile tranzitorii St1 (St2 . Stn) si respectiv Rt1 (Rt2 . Rtn) si statusurile si rolurile originare (So Ro) si cele dobandite Sd Rd, acestea putand fi:

St1 (St2 . Stn) = So Ro, cand exista o continuitate a statusurilor si rolurilor tranzitorii fata de cele originare;

St1 (St2 . Stn ) So Ro, cand exista o discontinuitate;

St1 (St2 . Stn) = Sd Rd, cand exista o continuitate spre statusurile si rolurile dobandite, unde socializarea anticipativa are un rol deosebit (pozitiv si concordant) in idealul educational si profesional;

St1 (St2 . Stn) Sd Rd, cand pe fondul diverselor influente conjuncturale apare o discontinuitate, idealul profesional si educational fiind schimbat.

Un mod aparte de surprindere a motivatiei si a impactului socializarii anticipative asupra idealului educational se poate realiza cu ajutorul unor modele ce implica in continutul lor mai multe componente, cum ar fi: Modelul A (componenta intelectuala); care ar implica la randul sau pe cea:

afectiva;

motivational - volitionala;

atitudinala.

Pentru noi prezinta un mai mare interes componenta afectiva si motivationala, neexcluzandu-le nici pe celelalte, in mod deosebit pe cea atitudinala.

Tot prin intermediul evaluarii indirecte a rolului socializarii anticipative, putem utiliza aceeasi metoda a ierarhizarii unor modele cu un continut psihocomportamental, pe care le redam mai jos:

Modelul A: presupune un nivel ridicat al cerintelor profesionale corespondente cu nivelul capacitatilor, aspiratiilor, motivatiei si vointei fata de care individul se adapteaza cu usurinta si le respecta pe deplin.

Modelul B: se caracterizeaza printr-o tendinta de reducere permanenta a gradului de implicare profesionala fiind multumit de nivelul atins, fara a-si propune directii si modalitati de perfectionare si ascensiune.

Modelul C: este limitat de nivelul si potentialul intelectual si motivational-afectiv care nu poate acoperi cerintele impuse de viitorul post-viitoarea functie pe care o va detine, cu consecintele si capacitatile ce le implica acestea.

Modelul D: este caracteristic celor ce indeplinesc sarcini ce nu corespund nivelului de dotare intelectuala, fiind sub nivelul acestui potential psihic si aspirational, doresc schimbarea locului de munca.

Modelul E: este specific celor care exercita sau vor exercita activitati care nu le vor pune in valoare potentialul intelectual si psihic (motivatie, vointa, afectivitate) fapt ce-i va determina sa se orienteze spre alte domenii in vederea verificarii potentialului si aspiratiilor.

Modelul F: este specific celor care dispun de posibilitati superioare activitatii profesionale ce o desfasoara sau o vor desfasura, dar aspiratiile acestora s-au modelat si rezumat dupa nivelul scazut al sarcinilor la care va fi solicitat, deci nu doreste schimbarea.

Modelul G: caracterizeaza pe cei cu buna - intentie si dorinta de realizare profesionala si succes, dar pe care posibilitatile intelectuale de care dispun cat si cerintele concrete ale viitoarei activitati nu-i sprijina in asemenea realizari bazate pe succes si afirmare profesionala.

Modelul H: este specific acelor activitati care presupun roluri, posturi, forta, cu implicatie deosebita in plan individual.

Modelul I: este specific acelei activitati care presupune posturi roluri fara implicatie deosebita in plan profesional si intelectual, pe care le accepta si totodata ii satisfac.

In esenta, aceste caracteristici contin elemente si parametri psihologici prin care pot fi evaluate dimensiunile atitudinal - comportamentale si axiologice ale individului si profesiei alese. Dintre modelele prezentate, pe prim plan sta modelul ce presupune un nivel ridicat al cerintelor profesionale, corespondent cu nivelul capacitatilor, aspiratiilor, motivatiei si vointei, calitati care le vor facilita o integrare mai rapida si eficienta viitorilor absolventi in noile structuri, urmand modelul specific celor ce exercita sau isi vor exercita o activitate care nu le va pune in valoare potentialul intelectual si psihic (motivatia, vointa, afectivitatea), fapt ce-i va determina sa se orienteze spre alte domenii in vederea valorificarii potentialului si aspiratiilor acestora, deci a celor frustrati si nemultumiti.

Educatiei si celor care desfasoara asemenea activitati responsabile le revine un rol determinant in reorientarea si fundamentarea unor noi modele, compatibile cu necesitatile sistemice si nevoile individuale ale viitorilor absolventi.