Normativitatea instruirii. principii de proiectare. principii de realizare

NORMATIVITATEA INSTRUIRII. PRINCIPII DE PROIECTARE. PRINCIPII DE REALIZARE

1. DEFINIREA CONCEPTELOR

Procesul instructiv-educativ (desfasurat in mod intensiv, progresiv, sistematic in cadrul gradinitei si la modul general la nivelul institutiei scolare) desi necesita creativitate din partea educatoarei, comportament flexibil, adaptat situatiilor concrete, impune si respectarea unor cerinte care izvorasc din legitatile dezvoltarii, invatarii si comunicarii umane. Respectarea acestor cerinte asigura eficienta activitatii instructiv - educative, pe cand nerespectarea lor prejudiciaza insasi realizarea functiilor procesului. Aceste cerinte cu caracter legic sunt numite principii.

Termenul de principiu provine din limba latina, din 'principium' (inceput, origine, introducere) si din 'princeps' (primul, cel mai important). De aici, definirea etimologica a principiilor ca idei fundamentale in luarea deciziilor cu privire la initierea, proiectarea, desfasurarea, evaluarea actiunilor educative.

Conceptul de principiu didactic a fost introdus de Jan Amos Comenius care, de altfel, prezinta un complex de principii fundamentate pe legitati care guverneaza invatarea si dezvoltarea (principiul conformitatii cu natura, principiul intuitiei, principiul invatamantului temeinic, principiul instruirii progresive.etc), unele valabile si astazi.

Definind principiile procesului de invatamant ca 'imperativele categorice cu valoare axiomatica, stiintifica si morala, care ordoneaza proiectarea si realizarea instruirii la intersectia dintre actiunea educationala si actiunea didactica' (1998, p. 369) Sorin Cristea face distinctie intre principii pedagogice care functioneaza in planul proiectarii pedagogice, intr-un plan de maxima generalitate si concentreaza 'un cod de norme cu valoare de previziune si de prospectare' (1998, p. 369) si principii didactice care reprezinta nivelul programarii didactice, vizeaza eficienta activitatii concrete de predare-invatare- evaluare.

Principiile pedagogice exprima necesitatea comunicarii pedagogice, cunoasterii pedagogice, creativitatii pedagogice.

Principiul comunicarii pedagogice reprezinta un imperativ categoric al actiunii didactice, angajat la nivelul proiectului elaborat special de educator pentru a genera reactia formativa a educatului. Acest principiu directioneaza si stimuleaza cadrul didactic in construirea proiectului pedagogic in sens curricular, in elaborarea mesajului educational tinand cont de finalitati, de particularitatile cognitive, lingvistice, motivafjonale ale grupului si ale copilului, in focalizarea mesajului educational asupra fiecarui copil, in respectarea si imbogatirea repertoriului lingvistic individual, in valorificarea informatiilor primite prin conexiunea inversa in vederea perfectionarii activitatii instructiv - educative.

Principiul cunoasterii pedagogice reprezinta un imperativ categoric al actiunii didactice, angajat la nivelul mesajului educational. Principiul sustine cadrul didactic in ierarhizarea obiectivelor in functie de mecanismele psihice implicate in invatarea specifica domeniului si disciplinei de invatamant /tipului de activitate, in construirea mesajului educational utilizand continuturi formative, in corelarea permanenta a continuturilor la obiectivele urmarite, in prelucrarea didactica a cunostintelor (teoretice, todologice, valorice).

Principiul creativitatii pedagogice este un imperativ categoric al actiunii didactice gajat la nivelul circuitelor de conexiune inversa care permit cadrului didactic sa perfectioneze permanent actiunea educativa. Principiul creativitatii pedagogice exprima nta adaptarii permanente a actiunilor de instruire la conditiile concrete. Aceasta .ptare (a proiectului didactic, a mesajului educational, a strategiei didactice, a relatiei agogice) necesita din partea cadrului didactic competente teoretice (de proiectare si luare) si practice precum si receptivitate la reactiile copiilor, la dificultatile aparute, xibilitate, inventivitate, decizie promta, empatie, respect neconditionat.

Principiile didactice sunt cerinte cu caracter legic referitoare la organizarea si fasurarea procesului didactic, idei de baza pe care se intemeiaza procesul didactic; exprima legitatile care guverneaza invatarea si dezvoltarea. Sunt idei care uzesc, ghideaza cadrul didactic (educatoare, invatator, profesor) in organizarea si fasurarea activitatii instructiv-educative, precum si pe cei care elaboreaza planul de tamant, programele scolare, manualele scolare. Au fost elaborate pe baza rificarii atente si reflexive a experientei pedagogice dar si pe baza valorificarii asterii stiintifice din domenii care au legatura cu fenomenul educational. Cu siguranta ca un rol deosebit de important l-au avut cercetarile pedagogice si psihopedagogice asupra mecanismelor, factorilor si conditiilor invatarii si ale dezvoltarii.

Normele (regulile) didactice reprezinta prescriptii cu caracter particular, indicatii concrete; ele sunt subordonate principiilor pe care se fundamenteaza si pe care le concretizeaza. Intre aceste reguli fac parte cele referitoare la utilizarea materialului didactic, la elaborarea fiselor de activitate independenta, la captarea atentiei, la utilizarea exercitiului ca metoda, la coneperea si utilizarea jocului didactic.

Normativitatea didactica desemneaza ansamblul principiilor si regulilor procesului de invatamant.

2. FUNCTIILE SI TRASATURILE PRINCIPIILOR DIDACTICE

Principiile didactice indeplinesc in procesul educativ, importante functii de orientare, control, reglare. Astfel, ele orienteaza cadrul didactic in organizarea optima a componentelor procesului asigurand obiectivelor pozitia dominanta in ierarhia interactiunilor, in stabilirea celor mai adecvate caracteristici ale acestor componente si in identificarea celor mai adecvate interactiuni concrete in vederea realizarii obiectivelor preconizate. Indica restrictiile si permisivitatile actului educativ la varsta la care se construiesc bazele personalitatii. Respectarea lor constituie o conditie fundamentala pentru invatarea generatoare de dezvoltare. in acelasi timp, principiile didactice ofera cadrului didactic criterii pe baza carora evalueaza eficienta propriei activitati. in cazul in care intervin disfunctionalitati in planul componentelor sau interactiunilor, principiile didactice ofera posibilitati concrete de reglare.

Principiile didactice se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: fundamentare stiintifica, caracter general, caracter normativ, caracter dinamic, caracter sistemic.

Fundamentele stiintifice sunt oferite de psihologie (psihologia generala, psihologia invatarii, psihologia dezvoltarii, psihologia personalitatii) si exprima legile care guverneaza invatarea, dezvoltarea psihica, comunicarea didactica.

Caracterul general exprima obligativitatea respectarii cerintelor in raport cu toate componentele procesului educativ (in elaborarea si ierarhizarea obiectivelor, in selectarea, organizarea si prelucrarea continuturilor, in stabilirea strategiei didactice, in desfasurarea predarii, invatarii si evaluarii). El deriva din specificul procesului instructiv-educativ care este un sistem ce beneficiaza de trasaturile generale ale sistemor-ierahizare, integralitate, organizare, reglaj.

Caracterul normativ exprima valoarea procedurala a principiilor, faptul ca ele sintetizeaza restrictii si permisivitati, oferind cadrului didactic siguranta, eficienta in demersurile sale teoretice si practice.

Caracterul dinamic reflecta transformarile intervenite in continutul principiilor (restructurari, nuantari, dezvoltari sau chiar modificari) de-a lungul timpului, potrivit celor mai noi date din psihologia invatarii si psihologia dezvoltarii, teoria informatiei si stiinta comunicarii. Astfel, atat la J. A. Comenius cat si la J. J. Rousseau apare principiul conformitatii cu natura. Comenius pune accent pe conformitatea actiunilor educative cu I natura fizica, exterioara omului, pe cand Rousseau cu cea interioara, in fapt, cu I particularitatile psihice ale varstei si cele individuale. In timp, datorita cercetarilor in [ domeniul psihologiei dezvoltarii si psihologiei invatarii, principiul isi modifica denumirea si ! isi imbogateste continutul, punand accent pe strategia invatarii diferentiate si individualizate.

Caracterul sistemic reflecta interactiunile dintre principii, fundamentate pe relatiile dintre componentele procesului didactic: principiile didactice sunt respectate in I totalitate nerespectarea unuia periclitand respectarea celor/a/te. Astfel, invatarea ■temeinica este posibila in conditiile in care sunt valorificate experientele copilului, se «sigura, prin metodele utilizate, o invatare constienta si activa, se valorifica achizitiile .loare, se respecta procesualitatea formarii lor, se are in vedere zona proximei oltari, se organizeaza, intr-o formula optima, fortele intelectuale si emotionale, se ira conexiunea inversa.

3. SISTEMUL PRINCIPIILOR DIDACTICE

Sistemul principiilor didactice include urmatoarele principii: principiul unitatii dintre teorie si practica, principiul invatarii constiente si active, principiul invatarii sistematice si continue, principiul invatarii temeinice, principiul accesibilitatii si individualizarii, principiul unitatii dintre senzorial si logic, principiul conexiunii inverse. La acestea, Hristu Barbu, inspirat fiind de conceptia lui Rousseau asupra motivatiei, activitatii si libertatii copilului adauga principiul liberei optiuni (1995, pp 22-23)

a. Principiul unitatii dintre teorie si practica reflecta determinarea sociala a educatiei scolare precum si relatia dintre teoria stiintifica si activitatea practica. Principiul sugereaza educatoarei care pregateste copilul nu numai pentru scoala ci si pentru viata (in vederea cunoasterii si adaptarii la fenomenele si procesele fizice, biologice, sociale) ca, in organizarea si desfasurarea activitatilor comune si optionale, sa porneasca de la situatiile-problema, teoretice si practice, pe care copilul le intalneste in mediul fizic si social (pentru a-i declansa motivatia cunoasterii si a activitatii, pentru a-i forma receptitate fata de problematica realitatii, pentru a-l stimula sa aplice in viata cele invatate). in acelasi timp va fi preocupata sa cunoasca, sa valorifice, sa largeasca, sa sistematizeze experienta cognitiva a presolaruluilui, sa-l invete sa aplice si cum sa aplice in natura, in relatiile cu ceilalti, in familie ceea ce invata la gradinita. Prioritara va fi, nu insusirea de cunostinte ci formarea capacitatilor intelectuale (de analiza, sinteza, comparatie, generalizare, predictie), a instrumentelor operationale, a atitudinilor fata de activitate, fata de sine ca subiect al activitatii, fata de cunoastere. Activitatea independenta si cea in echipa constituie cadrul optim pentru valorificarea situatiilor -problema ca si pentru aplicarea cunostintelor in noi situatii.

b. Principiul invatarii constiente si active se bazeaza pe legile care guverneaza invatarea si pe relatia determinativa dintre invatare si dezvoltare. Este constructiva doar acea invatare care il implica plenar pe copil, care presupune mobilizarea optima a fortelor intelectuale si emotionale, care, desi utilizeaza capacitatile perceptive si mnezice, este centrata pe gandire si pe posibilitatile acesteia.

invatarea constienta este posibila daca prescolarul face asociatii intre cunostintele noi si cele de care dispune deja, decodifica cunostintele noi raportandu-le la propriul sistem cognitiv, le integreaza in acest sistem pe care il restructureaza permanent, identifica cauzele, si consecintale fenomenelor, exemplifica, argumenteaza, face asociatii cu ceea ce spune educatoarea dar si ceilalti copii.

invatarea este activa daca prescolarul insusi observa, actioneaza cu diverse obiecte si materiale, alege obiectele necesare unei activitati, verbalizeaza, experimenteaza, emite pareri, compune, descompune, recompune, compara, verifica, formuleaza concluzii, raspunde la intrebari, pune intrebari, relateaza experiente traite personal, asculta experientele celuilalt, completeaza sau corecteaza raspunsul celuilalt, mediteaza inainte de a vorbi, confectioneaza obiecte simple pe care sa le foloseasca in jocurile sale, participa in elaborarea unor reguli necesare activitatii in grup, depune efort, ofera sprijin colegului de echipa. invatarea constienta si activa este asigurata prin utilizarea metodelor bazate pe problematizare, explorare, actiune, comunicare interpersonala si mai ales pe jocul didactic, prin imbinarea muncii in echipa cu cea independenta, prin declansarea si mentinerea interesului pentru activitate si pentru cunoastere, prin manuirea adecvata a factorilor memoriei, atentiei, motivatiei, invatarii. Pentru aceasta, educatoarea trebuie sa aiba consistente cunostinte despre procesualitatea si mecanismele cunoasterii / invatarii, despre caracteristicile cognitive, lingvistice, motivationale, emotionale, temperamentale ale prescolarilor din grupa ei, despre varietatea si complexitatea sarcinilor cognitive in care poate fi implicat copilul in viata cotidiana ca si despre strategiile de explorare, experimentare specifice fiecarui domeniu al practicii.

c. Principiul invatarii sistematice si continue, fundamentat pe caracterul procesual, stadial al dezvoltarii, exprima cerinta ca toate cunostintele, deprinderile, abilitatile, competentele sa fie formate progresiv, intr-o ordine logica si psihologica, respectandu-se procesualitatea invatarii si a dezvoltarii. in acelasi timp, principiul este impus de cerintele unei intelegeri reale, operative, integrale (intelegerea reprezinta conditie indispensabila invatarii) si de relatia dintre invatare si dezvoltare: dezvoltarea poate fi provocata, sustinuta, influientata numai de o invatare continua, sistematica, indiferent daca este centrata pe joc, explorare, intercomunicare, problematizare. Se recomanda asigurarea cunostintelor- premisa pentru intelegerea noilor cunostinte, formarea etapizata si progresiva a deprinderilor, abilitatilor, realizarea corelatiilor intra, inter si pluridisciplinare, continuarea invatarii prin activitati organizate in afara gradinitei (vizite, excursii, vizionari de spectacole, serbari) care vor avea caracter aplicativ, diferentiat, variat, interesant, atractiv, accesibil. invatarea sistematica se asigura si prin utilizarea organizatorilor cognitivi, expozitivi si comparativi. Ierahizarea si integrarea cunostintelor in structuri cognitive, reactualizarea ideilor ancora, consolidarea achizitiilor nou formate, transferul specific si nespecific, permanentele restructurari ale sistemului cognitiv sunt alte modalitati de respectare a cerintelor principiului. Planificarea temelor, proiectarea activitatilor de invatare, organizarea activitatilor de dezvoltare si optionale sunt conditii pentru asigurarea unei invatari sistematice. Acest principiu este respectat nu numai de educatorul care lucreaza la clasa /grupa ci si de cei care elaboreaza curricuiumul pedagogic formal, produsele curriculare fundamentale (plan de invatamant, programa activitatilor instructiv-educative, metodici, caiete de activitate).

d. Principiul invatarii temeinice exprima cerinta formarii unor cunostinte si deprinderi durabile si profunde astfel incat copilul sa le poata utiliza / valorifica ulterior, in activitatea scolara / activitatea practica / viata. Profunzimea si durabilitatea noilor achizitii garanteaza valentele formative ale invatarii, capacitatea ei de a genera dezvoltare. Acest principiu se refera la cunostintele stiintifice (reprezentand astfel conditia indispensabila pentru formarea unui sistem notional flexibil si cu valoare practico-operatorie), valorice (care pot deveni mecanism fundamental de autoorientare, autoreglare, criteriu de autoapreciere), metodologice (procesarea informatiilor deja insusite, utilizarea conduitelor formate sunt premise si conditii pentru identificarea si rezolvarea diferitelor probleme). Acest principiu se fundamenteaza pe conditiile invatarii eficiente favorabile unei dezvoltari psihice reale.

in vederea asigurarii unei invatari temeinice, cadrul didactic declanseaza si mentine optim motivatia prescolarului, face apel la formele de atentie existente, manipuleaza conditiile externe ale atentiei si factorii memoriei, utilizeaza metode activ-participative si interactive, coreleaza activitatea independenta (centrata pe actiune, observare, problematizare, pe decodificarea semnificatiilor) cu cea in echipa (care favorizeaza schimbul de idei, cooperarea, competitia, autodepasirea, valorificarea experientei celuilalt). Principiul impune si utilizarea exercitiului ca metoda importanta in formarea corecta a deprinderilor/ priceperilor de activitate practica si intelectuala si in aplicarea noilor cunostinte. intarirea imediata a raspunsurilor permite consolidarea cunostintelor, solutiilor, conduitelor corecte, integrarea lor in sistemul cognitiv si, simultan, eliminarea rapida, sigura a celor inadecvate, eronate. Verificarea continua si sistematica, (pe parcursul activitatilor prin evaluarea formativa a achizitiilor nou formate) ofera copilului prilejuri de reinvatare, de permanente restructurari, autoevaluare si autocorectare. Includerea pe parcursul fiecarei activitati a momentului de consolidare precum si a celui de aplicare in alte situatii a achizitiilor nou formate, desfasurarea activitatilor de recapitulare constituie alte modalitati de formare a unor cunostinte si deprinderi corecte si, mai ales, de prevenire a diferitelor forme de uitare. Evaluarile finale permit copilului sa faca multiple corelatii intre cunostinte, sa le utilizeze integrativ in abordarea si rezolvarea diferitelor probleme teoretice si practice. Integrarea actului evaluativ in procesul educativ il pregatesc pe prescolar pentru viitoarea evaluare scolara, preintampina aparitia starilor de teama, genereaza satisfactie pentru rezultatele obtinute si activitatea desfasurata, ii ofera cadru si mijloace de autoexprimare.

Principiul invatarii temeinice atrage atentia asupra uitarii care constituie nu numai un mecanism antiredundant, ci si un factor defavorizant. invatarea temeinica se orienteaza asupra esentialului, asupra acelor informatii indispensabile abordarii complexe, integrale a obiectelor si fenomenelor realitatii. Un rol deosebit in prevenirea destructurarilor achzitiilor invatarii il au manipularea factorilor (acordarea de semnificatii, tensiunea afectiva, selectarea si organizarea materialului, prezentarea lui intr-o forma atractiva si accesibila, interactiunea copilului cu materialul, utilizarea unor procedee mnezice) si a caracteristicilor memoriei (activism, selectivitate, inteligibilitate), utilizarea jocului didactic si a elementelor de joc specifice varstei. Prevenirea diferitelor forme de interferenta (proactiva, retroactiva) constituie o alta conditie petru invatarea temeinica.

Intuirea obiectelor si a fenomenelor, verbalizarea demersurilor observative, organizarea activitatilor de dezvoltare si exersare a aptitudinilor individuale sunt alte modalitati de asigurare a unei invatari temeinice.

invatarea temeinica este asigurata si de respectarea celorlalte principii didactice, ceea ce demonstreaza caracterul sistemic al principiilor didactice; reprezinta o consecinta a invatarii constiente si active, a invatarii continue si sistematice precum si o conditie pentru transformarile ascendente, ireversibile in starea psihica a copilului, in cresterea capacitatilor sale adaptative.

e. Principiul accesibilitatii si individualizarii sau respectarii particularitatilor de varsta si individuale se bazeaza pe caracterul stadial si pe cel individual al dezvoltarii, reflectand legea stadialitatii si legea heteronomiei. Traiectoria dezvoltarii cuprinde anumite stadii si substadii evolutive distincte care au un continut diferit si ireductibil. Ele dispun de momente de preparare si momente de definitivare iar trecerea de la un stadiu inferior la altul superior este posibila numai daca se realizeaza continutul celui inferior. Fiecare stadiu se circumscrie unei varste. Modificarile anatomofiziologice, transformarile psihice, achizitiile sociale sunt asemanatoare la persoanele de aceeasi varsta. Exista insa si deosebiri sub raportul directiei, continutului, ritmului, profunzimii dezvoltarii, deosebiri datorate ereditatii, mediilor socioculturale strabatute, nisei de dezvoltare. in acest sens, principiul respectarii particularitatilor de varsta si individuale impune respectarea posibilitatilor reale ale varstei si individuale, sub aspectul nivelului de dezvoltare a mecanismelor psihice cognitive, energetice, reglatorii, repertoriului verbal, ritmului de lucru, nivelului de pregatire, realizarea unei concordante intre posibilitati si dificultatea / complexitatea situatiilor de invatare. Elaborarea obiectivelor, selectarea / prelucrarea / organizarea continutului, stabilirea strategiei pedagogice, a standardelor de performanta au in vedere, alaturi de alte criterii, si particularitatile varstei (uneori si pe cele individuale).

Principiul nu exclude insa efortul (forte intelectuale si emotionale concentrate intr-un punct care reprezinta, din punct de vedere psihologic, scopul sarcinii) care il ajuta pe copil, prin rezolvarea adecvata a sarcinii propuse, sa-si depaseasca posibilitatile de moment. Din acest punct de vedere sunt importante "zona proximei dezvoltari' si "nisa de dezvoltare'. "Zona proximei dezvoltari' (concept elaborat de psihologul rus L. S. Vigotski) desemneaza gradul dezvoltarii potentiale a copilului si se masoara pornind de la nivelul dezvoltarii actuale la care se adauga capacitatea sa de invatare intr-o situatie data in care este condus, ajutat de educator.

"Nisa de dezvoltare' reprezinta totalitatea elementelor cu care copilul (prescolarul /elevul) intra in relatie la o varsta data si care ii influienteaza dezvoltarea. Aceasta nisa include in structura ei obiectele utilizate, cerintele si solicitarile adultului, competentele impuse / incurajate /acceptate, activitatile impuse / ingaduite / propuse, reactiile adultului fata de copil. Aceasta inseamna ca educatoarea, pentru a stimula dezvoltarea copilului, va avea in vedere sarcini pe care acesta, nu le va putea rezolva singur / de la sine, ci cu ajutor, va solicita anumite comportamente /abilitati /competente posibil de format sub indrumare, va manifesta reactii / comportamente/ atitudini stimulative. intrucat precolarii se diferentiaza sub aspectul zonei proximei dezvoltari si a nisei de dezvoltare, tratarea diferentiata si individualizata va fi o strategie fundamentala.

Tratarea diferentiata desemneaza adaptarea activitatii didactice (sub raportul continutului, formelor de organizare a copiilor si a metodelor) la particularitatilor comune unui grup de copii (nivel de dezvoltare cognitiva, nivel de dezvoltare a limbajului, capacitate de intelegere, timp necesar unei abilitati, forme dominante de motivatie), la tipurile de copii.

Tratarea individualizata semnifica adaptarea activitatii instructiv educative la particularitatile individuale ale copilului. Nu se identifica cu activitatea individuala (independenta) care poate fi individualizata numai sub raportul ritmului de lucru. Necesitatea diferentierii si individualizarii izvoraste din specificul fiintei umane si din esenta idealului educational ('dezvoltarea integrala si armonioasa a individualitatii'). Personalitatile nu trebuie uniformizate (ar fi chiar imposibil date fiind ereditatea individuala si parcurgerea unor experiente diferite prin traversarea unor medii fizice si socioculturale diferite), nivelate, ci, dimpotriva trebuie sa-si dezvolte la maximum propriile potentialitati. Diferentierea si individualizarea permit descoperirea si valorificarea acestor potentialitati.

Respectarea principiului analizat este o obligatie nu numai in proiectarea si desfasurarea activitatilor, ci si in elaborarea planului de invatamant, a programelor si caietelor de activitate independenta.

f. Principiul corelatiei dintre senzorial si rational sau intuitiv si logic (principiul intuipei) se fundamenteaza pe relatia dintre cunoasterea senzoriala si cea logica, rationala (cunoasterea senzoriala constituie premisa pentru cea logica care, la randu-i, o valorifica si valorizeaza, iar perceptiile si reprezentarile noastre contribuie la verificarea constructiilor gandirii, contolul prin intermediul lor anticipand controlul logic) ca si pe caracteristicicile gandirii prescolarului (intuitiva, concreta, opereaza in limitele a ceea ce se percepe). J. A. Comenius il impune ca "regula de aur a cunoasterii'. Acest principiu exprima cerinta asigurarii unui suport concret - senzorial necesar pentru identificarea, de catre copil, a caracteristicilor concrete ale obiectelor si fenomenelor. Pornind de la concret si particular, prescolarul va putea ajunge (cu ajutorul educatoarei care ii ghideaza actul observativ) la abstractizari si generalizari partiale. Principiul poate fi respectat daca se foloseste adecvat, rational, materialul didactic necesar. Utilizarea materialului didactic (M. Diaconu, 2004, 302) necesita respectarea urmatoarelor reguli: alegerea materialului menit sa sprijine activitatea si intelegerea copiilor si sa mijloceasca realizarea obiectivelor propuse, determinarea cu exactitate a momentului si modului de integrare a respectivului material pe parcursul activitatii didactice, stabilirea planului de observare, a tehnicilor care vor fi utilizate, a explicatiilor, a cerintelor care vor fi impuse copiiloror, a modalitatilor de valorificare a informatiilor receptate. Copilul (prescolar /elev) va fi solicitat sa observe, sa compare, sa analizeze, sa selecteze ceea ce este important, sa verbalizeze actul observativ, sa consemneze cu mijloace si sub forme accesibile lui, sa valorifice propriile observatii in rezolvarea problemelor cotidiene. Cuvantul (acel mecanism fundamental al activitatii de cunoastere, implicat in orientarea / reglarea demersurilor psihice, prelucrarea / fixarea / comunicarea informatiilor) insotit de mijloace expresive si intuitia senzoriala se imbina in pondere diferita, in functie de varsta, de specificul tipului de activitate, de obiectul sau fenomenul studiat. Respectarea acestui principiu constituie o premisa pentru invatarea generatoare de dezvoltare ca si pentru construirea la diferite cote valorice a structurilor si strategiilor perceptive, a spiritului de observatie, a atitudinilor receptive fata de realitatea inconjuratoare, pentru cultivarea calitatilor atentiei, pentru formarea unui stil cognitiv.

g. Principiul conexiunii inverse exprima cerinta reintoarcerii informatiei despre calitatea predarii si a invatarii in vederea reglarii si perfectionarii lor. Deriva din caracterul sistemic al procesului didactic: eficienta lui depinde de asigurarea celor mai adecvate caracteristici ale componentelor si a celor mai optime relatii dintre componente. Ca in orice sistem, controlul si reglajul asigura perfectionarea functionarii. Din acest punct de vedere sunt importante informatiile pe care educatoarea le primeste de la copii (prin starea de atentie, intrebari, calitatea raspunsurilor, profunzimea implicarii intr -o invatare activa), dar si informatiile pe care prescolarul le are despre propriile rezultate.

h. Principiul liberei optiuni exprima cerinta ca in antrenarea copiilor in activitate (atat in activitatile comune cat si in jocuri si activitati alese), in formarea grupurilor de lucru sa se tina cont de dorintele, preferintele si interesele lor. Activitatile optionale reprezinta domeniul cel mai important de respectare a acestui principiu. Bineinteles ca educatoarea sugereaza, ofera alternative, conduce chiar, dar cu discretie. Copilul intelege valoarea, limitelele si responsabilitatea libertatii, invata sa respecte si dorintele celuilalt.

Acestor principii didactice, comune procesului didactic din scoala si gradinita, li se adauga o serie de principii particulare, specifice obiectului /categoriei de activitati, principii care reflecta logica /domeniului de cunoastere sau de practica.