DESPRE PEDEPSE SI ROLUL LOR IN MANAGEMENTUL CLASEI

Combinarea autoritatii si a puterii profesorului asigura posibilitatea controlului unei clase si mentinerea disciplinei. In acest context, disciplina defineste conformitatea cu regulile negociate in prealabil cu elevii. Incalcarea flagranta a sistemului de reguli negociat impune recurgerea la pedepse. Suntem in prezenta unei pedepse - scria Peters - cand sunt intrunite trei elemente: 1. aplicarea unei sanctiuni (sau provocarea unei neplaceri), 2. de catre cineva avand autoritate, 3. unui elev care a incalcat sistemul de reguli. Din acest punct de vedere, refacerea unei teme de catre un elev nu constituie o pedeapsa.

Desi pedeapsa, ca instrument de control, trezeste asocieri si conotatii negative, profesorul n-ar trebui sa ezite in aplicarea ei, daca imprejurarile o impun. Insa, ceea ce trebuie sa stie orice profesor este ca pedeapsa, ca remediu, nu are efecte pozitive decat in mod circumstantial si pe termen scurt.

In schimb, de cele mai multe ori produce reactii emotionale negative cu efecte pe termen lung: anxietate, frustrare, deterioarea relatiilor profesor-elev. De aceea, a anticipa o situatie conflictuala si a interveni inainte de a deveni exploziva - fapt ce ar impune recursul la arsenalul pedepselor - trebuie sa reprezinte o prioritate pentru orice profesor.

Evident, pedepsele nu trebuie sa incalce reglementarile legale in vigoare si nici traditia scolii, desi profesorul poate imagina alternative la pedepsele instituite in virtutea respectivei traditii. Asa cum sublinia Peters, pedepsele se impun ca solutii mai ales in cazul profesorilor dezinteresati si care tin lectii <plicticoase>; in conditii normale - entuziasm pentru ceea ce se intampla, prezenta unor tehnici de predare imaginative, existenta unui management eficient al clasei - se va evita solutia pedepsirii. Plictiseala este una dintre cele mai puternice cauze ale dezordinii.

Dintre pedepsele uzuale, a tine elevii la scoala dupa program reprezinta un tip eficient, dar care ridica si anumite probleme, la care s-a referit Peters: exista problema a ceea ce se poate face cu elevii intr-o astfel de situatie. Situatia poate deveni absurda si deci foarte greu de administrat daca profesorul nu ofera nimic constructiv. Totusi, conditiile sunt aproape ideale pentru a obtine o situatie educationala cu valente pozitive.

Pentru un singur elev o pedeapsa utila este aceea a izolarii, ea putand sa constituie (cum spunea Waller) <o parghie pe termen lung pentru obtinerea conformitatii>. Aceasta nu inseamna ca elevul aflat <in culpa> trebuie trimis afara din sala de clasa, unde nu mai poate fi controlat, ci este suficient sa fie asezat la colt, intr-o banca mai departe de colegi pentru a-i transmite sentimentul izolarii.

Deci ne aflam mai degraba in prezenta unei pedepse psihologice, care este eficienta daca izolarea nu dureaza prea mult. Thompson afirma ca in cazul acestui tip de pedeapsa conteaza mai ales sentimentul sociabilitatii elevului pedepsit si mai putin cat de obraznic s-a dovedit pana la situatia data. Pentru o fire sociabila izolarea poate fi resimtita ca o pedeapsa severa.

Limitarea unor privilegii este privita de elevi ca o pedeapsa suficient de aspra pentru a-i determina sa adopte un comportament dezirabil; in acest sens, amintim: renuntarea pentru un timp determinat la anumite procedee didactice pe care elevii le-au indragit (experiente de laborator, utilizarea aparaturii audio- video, renuntarea la excursia proiectata sau amanarea ei etc.), interzicerea pauzelor, a timpului de joaca (afectati vor fi mai ales baietii), interzicerea posibilitatii de a sta la locul preferat in sala de clasa (probabil pe locurile din spatele clasei) etc.

Pe de alta parte, anumite tipuri de pedeapsa nu sunt recomandabile din cauza posibilelor efecte secundare negative:

- activitatea scolara n-ar trebui folosita drept pedeapsa, pentru a nu crea asocierea afectiva (cu efecte negative) intre scoala si pedeapsa. Daca unui elev i s-a interzis sa se joace in pauza, acest tip de pedeapsa nu trebuie asociat si cu obligativitatea realizarii unor teme scolare suplimentare (la limba si literatura romana, la matematica, la fizica etc.);

- n-ar trebui aplicate pedepse colective pentru vini individuale; de pilda, nu trebuie tinuta toata clasa la scoala dupa program daca in culpa s-au aflat doar unul sau doi elevi; altfel, profesorul va trezi resentimente din partea elevilor nevinovati;

- mijloacele psihologice de pedeapsa (de genul: critica severa a persoanei, ridiculizarea elevului, sarcasmul etc.) nu sunt recomandabile;

- nu sunt recomandabile nici acele sanctiuni care fac apel la procedee dureroase: bataia, zgaltaitul etc.;

- nu este recomandabila trimiterea unui elev aflat in culpa la director decat in cazuri deosebite, deoarece acest lucru slabeste considerabil autoritatea profesorului;

- trebuie evitata eliminarea elevului din sala de clasa; daca este necesara izolarea, ar fi bine ca aceasta sa fie pusa in practica in sala de clasa;

Louis Cohen si Lawrence Manion au realizat o trecere in revista a pedepselor uzuale intarite de traditia scolara si care sunt recomandabile in situatii conflictuale:

- a tine un elev pentru o discutie de cateva minute dupa ce restul clasei a plecat, astfel incat sa piarda un autobuz (nu este cazul pentru elevii navetisti) sau sa fie asteptat de prieteni;

- a tine un elev la scoala dupa program pentru a indeplini o sarcina anume, dar care sa nu aiba legatura cu lectiile;

- a tine un elev la scoala dupa program pentru a termina tema pe care in mod deliberat nu a terminat-o in timpul orei de clasa;

- retragerea unor privilegii de genul: accesul in sala computerelor dupa program, accesul in spatiul de joaca al scolii, accesul la programele extraclasa ale clasei (excursii etc.);

- izolarea de restul clasei, insotita de obligatia de a indeplini o sarcina; daca au fost stricate bunuri apartinand scolii, i se poate cere elevului (daca actiunea este adecvata din punct de vedere educativ) sa repare ceea ce a stricat sau sa indeplineasca alte sarcini de genul: a face ordine in sala de clasa, a strange hartiile din curtea scolii sau de pe terenul de sport etc.;

- ca raspuns la utilizarea unui limbaj inacceptabil, i se poate cere elevului sa scrie cuvantul/ cuvintele incriminat(e) de un numar de ori.

Caracterul controversat al pedepselor este subliniat si de Kasambira care recunoaste in acelasi timp, ca sunt inerente managementului clasei; pedeapsa trebuie sa constituie consecinta <naturala> a abaterii elevului; astfel, daca acesta a spart un geam, fie din neatentie, fie cu buna stiinta, el ar trebui sa curete resturile si sa restituie contravaloarea pagubei (iar daca este posibil, chiar sa inlocuiasca geamul pe care l-a spart).

Analizand relatia abatere-pedeapsa, Kasambira pune in evidenta necesitatea transparentei acesteia: "In general, daca pedeapsa reprezinta consecinta logica a comportamentului inacceptabil, este probabil ca elevul sa o accepte fara resentimente, invatand, poate, sa nu mai repete greseala respectiva; de aceea, o pedeapsa este mai eficienta daca elevul ii intelege ratiunea, iar profesorul ar trebui sa se preocupe de masura in care elevul intelege ratiunea si justetea pedepsirii sale." (34, p: 111)   

Recursul la pedepse ar trebui sa fie sporadic, deoarece utilizarea excesiva a acestora creeaza o atmosfera represiva, inadecvata invatarii; in plus, aminteste Kasambira, sfarseste prin minimalizarea pedepsei ca instrument: "Uneori ea cauzeaza minciuna, inselatorie, absente nemotivate, comportamente de rebel; de aceea instrumentul pedeapsei ar trebui tinut in rezerva si ar trebui utilizat numai cand apar situatii conflictuale grave." (34, p: 111)

Pedepsele nu trebuie sa constituie un instrument banal din arsenalul managementului clasei; profesorul care pedepseste fara discernamant, prea repede si prea des va fi descoperit in situatii care realmente presupun recursul la pedeapsa (intre timp, utilizata prost si excesiv, aceasta si-a pierdut atat eficienta, cat si valentele educationale).

Utilizarea pedepsei, odata decisa, trebuie sa fie rapida, precisa, vizibila; profesorul nu trebuie sa pedepseasca niciodata sub imperiul sentimentelor, dar decizia o data luata, trebuie sa fie prompta; in fapt, ceea ce se urmareste este <compatibilitatea> dintre pedeapsa, abatere si cel care a comis abaterea; pedepsele trebuie intotdeauna dublate cu masuri pozitive (recompense), pentru ca elevul sa poata conexa fara probleme consecintele pozitive, respectiv negative cu comportamentele sale.

Este extrem de important ca profesorul sa stie modul in care elevii se raporteaza la scala pedepselor pe care a eleborat-o, pentru ca, deseori, ceea ce acesta considera ca fiind o pedeapsa aspra, nu are deloc aceeasi conotatie si pentru elev; in acest sens, Kasambira povesteste cazul unui elev de gimnaziu, care in urma problemelor pe care le crea, a fost retinut la scoala dupa ore timp de o luna, fara a parea ca aceasta il afecteaza prea mult; la un moment dat s-a aflat si de ce: elevul trebuia oricum sa-si astepte tatal in fiecare dupa-amiaza, iar uneori era destul de dificil sa gaseasca o modalitate de a-si petrece timpul.

Kasambira analizeaza opt tipuri de pedepse:

- pedeapsa corporala: presupune recursul la durerea fizica drept pedeapsa; chiar si astazi sunt persoane care reproseaza scolii faptul ca nu mai recurge la fel de des sau la fel de tare la acest gen de pedepse; ceea ce surprinde este increderea in eficienta educationala a acestora, cu toate ca timpul a demonstrat de cele mai multe ori contrariul; desi este adevarata constatarea ca elevii din medii dezavantajate inteleg mai degraba semnificatia pedepsei corporale, aproape intotdeauna este mai eficienta utilizarea altor metode; in concluzie, ultimul instrument la care poate recurge profesorul, ar trebui sa fie acest gen de pedepse.

- retinerea elevilor la scoala dupa orele de curs: este una dintre cele mai utlizate pedepse, desi in invatamantul romanesc lipsa de spatiu sau de organizare a impiedicat pana acum recursul frecvent la aceasta; in realitate, exista doua tipuri de organizare: in scolile mai mari exista un spatiu special amenajat, elevii fiind supravegheati de personalul scolii, iar in scolile mai mici profesorul isi supravegheaza singur elevii pedepsiti; in genere, metoda nu este foarte eficienta, cu exceptia situatiilor in care elevul respectiv are ceva foarte important de facut pentru el dupa orele de scoala.

- pedeapsa verbala: mustrarea reprezinta una dintre cele mai comune si mai slabe pedepse; o mustruluire nu strica nici unui elev daca deranjeaza in mod repetat lectia, dar nici efectele unei asemenea pedepse nu dureaza prea mult, mai ales daca este utilizata in exces. Kasambira noteaza: "Mustrarile frecvente, facute pe un ton ridicat sunt ineficiente; ele nu fac decat sa dea amploare incidentului; mustrarile calme si ferme au mult mai mult efect; ca o regula, mustrarile ar trebui facute intre patru ochi; mustrarile facute in public pot constitui intariri pentru comportamentul inadecvat: clasa ar putea simpatiza cu elevul mustrat si l-ar putea privi, chiar, ca pe un erou." (34, p: 113) Sarcasmul si ridiculizarea par sa faca parte si ele din tipul pedepselor verbale, dar nici un specialist nu recomanda utilizarea acestora, chiar daca, in anumite circumstante si cu anumiti elevi ar da rezultate.

- izolarea: presupune schimbarea locului unui elev, pentru a impiedica o colaborare prea apropiata intre acesta si colegii din jur; se recomanda utilizarea acestei pedepse doar daca profesorul are garantia ca nu va urma o bulversare si mai mare a lectiei: adica soaptele sa devina strigate, iar biletelele aruncate peste colegi sa le distraga si acestora atentia. Unii profesori prefera sa aseze elevii-problema cat mai aproape de catedra; impotriva acestui tip de aranjament se pot aduce doua obiectii: in primul rand, asezat astfel, elevul poate fi vazut de toata lumea ceea ce ar putea constitui o intarire pentru comportamentul indezirabil anterior (ii creste prestigiul in ochii unor colegi), iar in al doilea rand, profesorul insusi va ramane cantonat in fata clasei, ceea ce nu este deloc recomandabil; un alt procedeu de izolare este eliminarea elevului de la lectie; recursul la acest procedeu este acceptabil doar in situatii extrem de grave si cand profesorul crede ca realmente situatia nu se poate rezolva in sala de clasa.

- teme suplimentare: una dintre cele mai vechi pedepse din sistemul educational european este aceea de a obliga elevii-problema sa traduca un anumit numar de versuri din poetii latini; si astazi temele suplimentare constituie un tip de pedeapsa foarte raspandit, chiar daca specialistii nu o recomanda; obiectia acestora vizeaza asocierea inadecvata care se poate crea in mintea elevului intre pedeapsa si un anumit obiect de studiu, sau chiar intre pedeapsa respectiva si institutia scolii ca intreg; dar aceasta obiectie n-ar trebui sa vizeze refacerea temelor lucrate superficial, chiar daca profesorul va fi nevoit sa ceara de mai multe ori acest lucru, fapt ce ar putea fi perceput ca o pedeapsa.

- privarea de privilegii: reprezinta una dintre putinele pedepse care intruneste acordul expertilor si se dovedeste si eficienta; punctul slab il constituie faptul ca elevii care creaza probleme au in genere prea putine privilegii, deci nu prea au ce sa piarda prin suspendarea acestora; in mod evident, privarea de privilegii trebuie sa fie insotita de acordarea unor  privilegii elevilor cu un comportament dezirabil; pentru a reprezenta o miza, privilegiile trebuie sa fie dorite de elevi.

- scaderea notelor: desi tentanta aceasta metoda trebuie evitata; notele elevilor trebuie sa corespunda intotdeauna efortului lor intelectual, fara a fi afectate in vreun fel de comportamentul acestora; scaderea notei pentru comportamentul inadecvat nu este corecta nici fata de elev si nici fata de parinti; in plus, fiind consemnata in actele oficiale (diplome, certificate etc.) va influenta pe termen lung viata acestuia, iar pe termen scurt il poate determina sa nu mai invete la obiectul de studiu respectiv, ca o reactie la masura injusta a profesorului.

- trimiterea elevilor la director: desi fiecare profesor este responsabil pentru disciplina din sala sa de clasa, unii elevi, prin comportamentul lor, pot crea o situatie care sa reclame trimiterea lor la director; aceasta pedeapsa nu trebuie utilizata prea des, deoarece se poate crea impresia ca profesorul respectiv nu este in stare sa-si rezolve singur problemele, pe de o parte, iar pe de alta parte, directorul nu cunoaste in amanuntime situatia din clasa respectiva, deci nu poate lua intotdeauna o decizie corecta; de aceea, doar elevii care comit delicte majore trebuie sa fie trimisi la director. Kasambira noteaza: "Uneori, directorul simpatizeaza cu elevul; mai mult, trimiterea elevului in biroul acestuia poate fi perceputa de elevi ca pe un semn de slabiciune din partea profesorului, ceea ce va avea ca efect scaderea prestigiului acestuia. Fara indoiala, exista si situatii de criza cand profesorul este nevoit sa-l puna pe elev intr-o ipostaza mai putin obisnuita, dar aceste situatii trebuie reduse la minimum." (34, p: 115) Pedeapsa reprezinta o masura eficienta de schimbare a comportamentului unei persoane, chiar daca sunt necesare anumite masuri de precautie; astfel, persoana pedepsita poate invata sa evite atat sanctiunea, cat si persoana indreptatita sa aplice sanctiuni; exista totusi probleme, cand pedepsele se impun fara prea multe discutii: furtul, inselatoria, copiatul sau bataia. De aceea, in momentul aplicarii pedepsei, profesorul trebuie sa creeze conditii pentru o eficienta maxima, ceea ce include si masuri de minimizare a comportamentului evaziv din partea vinovatului; pedeapsa eficienta se aplica imediat; ea presupune, de exemplu, retragerea privilegiilor sau a incurajarilor, dar si relevarea pasilor necesari pentru recastigarea acestora; cu alte cuvinte, elevii trebuie sa inteleaga caracterul tranzitoriu al pedepsei, dar si faptul ca anularea acesteia depinde numai de comportamentul lor. Exista, totusi, destule argumente impotriva utilizarii frecvente a pedepselor; astfel, pedepsele presupun aplicarea unor stimuli neplacuti sau suspendarea stimulilor care fac placere. In conceptia lui Kasambira "utilizarea stimulilor neplacuti trebuie evitata pe cat se poate, nu pentru ca nu ar avea efect, ci datorita consecintelor secundare nedorite. Parintii si profesorii ar trebui sa-i obisnuiasca pe copii sa le ceara ajutorul in rezolvarea problemelor, indiferent de natura acestora, dar efectul major al utilizarii stimulilor neplacuti este comportamentul de evitare si nu implicarea adultilor." (34, p: 115) Cu alte cuvinte, comportamentul inadecvat este intarit pentru faptul ca il indeparteaza pe elev de stimulii neplacuti; in plus, efectul pedepselor nu se traduce intotdeauna printr-o schimbare reala a comportamentului nedorit, ci printr-o suspendare temporara a acestuia.

In concluzie, aplicarea unei pedepse ar trebui sa respecte urmatoarele elemente:

- prevenirea sustragerii de la pedeapsa: retragerea incurajarilor sau a privilegiilor reprezinta o forma eficienta de pedeapsa, cu conditia ca pasii necesari recastigarii acestora sa fie limpezi celui pedepsit; indiferent de conditii, elevul trebuie sa stie ca pedeapsa nu-i va marca definitiv viata, pentru ca in acest caz va face tot ce depinde de el pentru a se eschiva.

- minimizarea repetarii pedepsei in viitor: in acest scop se utilizeaza doua etape: in primul rand, folosirea ca prima etapa a avertismentului, iar in al doilea rand, incurajarea comportamentului considerat dezirabil, in dauna comportamentului nedorit.

- evitarea modelului agresiv: presupune retragerea privilegiilor in locul aplicarii unor stimuli neplacuti si incurajarea comportamentului acceptabil prin incurajari si recompense; in acest mod elevul nu va veni in contact cu un model agresiv de pedeapsa.

- aplicarea prompta a pedepsei: procedand astfel, se obtine o maximizare a efectelor pedepsei (inclusiv prin efectul de unda) datorita posibilitatii de a se stabili o conexiune directa intre comportamentul indezirabil si pedeapsa aplicata.

- retragerea privilegiilor trebuie insotita de modalitatile necesare recastigarii lor: de exemplu, daca unui elev i se interzice participarea la jocurile de pe terenul de sport pentru ca s-a batut cu niste colegi, este recomandabil sa i se spuna ca maine va fi primit din nou, cu conditia ca pana atunci sa nu se mai bata cu nimeni.

- utilizarea avertismentelor: la prima abatere elevul va primi un avertisment, la a doua abatere i se vor retrage unele privilegii si abia apoi, daca va continua, va fi pedepsit.  

- consecventa atitudinii profesorului: profesorul nu va face exceptii nici de la algoritmul aplicat celor care gresesc, nici de la aplicarea aceluiasi algoritm indiferent de elevul aflat <in culpa>.

Dincolo de sfaturi si recomandari, profesorul trebuie sa-si asume atat evaluarea gravitatii comportamentului nedorit al elevului, cat si selectarea unei pedepse adecvate atat gravitatii abaterii, cat si personalitatii celui care a gresit; desi pedepsele nu reprezinta cel mai potrivit instrument din punct de vedere educational, exista cel putin doua imprejurari cand utilizarea acestora este necesara: in primul rand, atunci cand frecventa comportamentelor nedorite este atat de mare incat nu se poate recurge la incurajarea comportamentului dezirabil alternativ; in al doilea rand atunci cand actele elevului sunt atat de violente incat ii poate rani pe altii sau se poate rani pe sine.

Indiferent de situatie, exista cateva recomandari pentru profesorul care a hotarat ca se impune pedepsirea unui elev:

- nu recurge la amenintari, actioneaza

- nu folosi sarcasmul, ridiculizarea sau crearea unei situatii stanjenitoare pentru elev; acestea produc resentimente, instraineaza clasa de profesor si pot determina chiar riposte

- nu pedepsi la manie, nu atinge elevul la manie, este importanta mentinerea calmului indiferent de situatie

- nu aplica pedepse umilitoare din punctul de vedere al persoanei sau al colectivului; nu mustrului un elev in public, nu prelungi incidentul

- nu recompensa elevii pentru un comportament inadecvat

- nu utiliza temele ca pedeapsa pentru un comportament inadecvat, deoarece poti distruge valoarea temelor pentru procesul de invatare

- nu pedepsi intreaga clasa pentru vini individuale, deoarece se pot produce resentimente in raport cu profesorul

- nu ameninta cu folosirea pedepsei corporale

- nu face publica nici abaterea unui elev si nici pedeapsa primita

Gary Sturt (66)  stabileste chiar o scala a pedepselor:

- contactul din priviri

- semn cu mana

- reamintirea regulii

- avertismente (maximum trei)

- sanctiuni determinate de comportamentul nepotrivit

- schimbarea locului ocupat in sala de clasa

- eliminarea de la lectie

- scrisoare catre parinti

- scrisoare catre parinti intocmita de director

- referat catre director

- avertisment scris din partea directorului

- eliminare de la scoala o zi

- eliminare de la scoala doua zile

- eliminare de la scoala cinci zile

- eliminare definitiva de la scoala.