Forme de organizare a procesului de invatamant

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Practica didactica a identificat trei moduri de organizare a activitatii didactice, in functie de maniera de desfasurare, fiecare configurand continuturi, relatii, suporturi si resurse specifice: activitati frontale, activitati de grup si activitati individuale.

Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile in cabinetele pe specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc.

Predarea frontala se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti elevii din aceeasi clasa.

Predominanta este aici activitatea profesorului, bazata exclusiv pe expunere, pe transmitere de cunostinte unei clase intregi de elevi, ceea ce reduce invatarea la achizitionarea pasiva de cunostinte si limiteaza foarte mult activitatea colectiva propriu-zisa. Motiv pentru care cei mai buni profesori se dezic, in multe feluri, de ea.

Este adevarat, elevii urmarese aceleasi scopuri, numai ca identitatea de scopuri nu este totuna cu comunitatea de scopuri; identitatea de sarcini nu este tot una cu rezolvarea prin eforturi comune a acestora.

Intr-o asemenea situatie, elevii executa in acelasi timp si in acelasi sistem, aceleasi sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fara a se stabili legatun de interdependenta intre ei. Comunitatea intre colegi si posibila invatare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele avand loc numai in afara predarii, in pauze si in timpul liber. Aflati in raporturi de depenedenta fata de profesor, ei raman, oarecum, unii fata de ceilalti.

Totusi, aceasta forma de activitate este de preferat atunci cand se intentioneaza expunerea unor notiuni fundamentale, sintetizarea unei informatii mai cuprinzatoare, efectuarea unor demonstratii, sensibilizarea si castigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci cand se cauta modelarea unor opinii si atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emotional-educativ.

Organizarea frontala a activitatii elevilor care presupune, indrumarea si controlarea activitatii tuturor elevilor din clasa, simultan, intr-un anumit interval de timp, in conformitate cu obiective educationale comune. In aceste situatii, profesorul, in mod frontal, transmite informatii, explica, demonstreaza, argumenteaza, formuleaza intrebari, dirijeaza activitatea tuturor elevilor, iar elevii rezolva, simultan si in acelasi ritm, sarcinile de instruire comunicate de profesor sau se autoinstruiesc.

Invatamantul frontal in care profesorul are rolul principal, organizeaza, conduce si dirijeaza activitatea elevilor, este denumit magistral. La randul sau, invatamantul magistral poate fi individual (daca profesorul preda unui singur elev), frontal (profesorul preda unei clase de elevi) si pe grupe (profesorul preda unor grupe de elevi).

Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita in grupuri mici, cercul de elevi, intalniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si dezbateri scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.

De tip traditional ramane si instruirea in grup, pe clase conventionale, cu un efectiv de aproximativ 30 de elevi. Un grup sau o clasa scolara se defineste prin comunitatea scopurilor (oobiectivelor) si aceasta comunitate de finalitati este generatoare de legaturi de interdependenta intre membrii casei respective.

La randul ei, aceasta interdependenta devine o sursa generatoare de energii, intrucat creeaza posibilitati favorabile intercomunicarii si cooperani sau colaborarii in activitate. In consecinta, fiecare dintre membrii grupului dat va dispune de posibilitati in plus de a-si mobiliza energiile si de a-si pune in valoare o cantitate sporita din energiile proprii.

Clasa are astfel toate sansele sa se afirme ca un grup puternic ce utilizeaza o parte a energiei de care dispune pentru a progresa, pentru a-si atinge scopurile si o alta parte pentru a-si regla actiunile sale, pentru a-si mentine coeziunea necesara. Se poate vorbi astfel despre o energie de proces si o despre o alta de conservare.

Important este ca o astfel de viata si activitate de grup favorizeaza structurarea gandirii si a cunoasterii

Grupul permite elevului sa-si dezvaluie multe aspecte ale lui insusi si concomitent, sa perceapa diferite fapte al altora, de aici rezultand o imbunatatire a imaginii de sine.

Organizarea colectiva a activitatii elevilor reprezinta acea varianta a organizarii colective, in care elevii clasei alcatuiesc un grup, un colectiv autentic, in cadrul caruia colaboreaza si coopereaza intre ei, se ajuta reciproc in vederea atingerii unor finalitati comune. Asadar, se poate realiza diferenta intre organizarea frontala si cea colectiva a elevilor, intrucat un invatamant impreuna cu ceilalti nu este, neaparat, un invatamant colectiv Organizarea pe grupe a activitatii elevilor se caracterizeaza prin faptul ca profesorul indruma si conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivitati (denumite grupe) alcatuite din elevii unei clase si care urmaresc anumite obiective educationale, identice sau diferite de la o grupa la alta

Grupele sunt alcatuite, de obicei, din 3-8 elevi si pot fi omogene -microcolectivitati formale, respectiv alcatuite dupa criterii bine stabilite in prealabil si cu o structura precisa (de exemplu, elevi cu acelasi nivel de pregatire la disciplina respectiva, cu aceleasi nevoi educationale, cu aceleasi interese sau motivatii) sau neomogene/ eterogene - microcolectivitati informale, respectiv constituite prin  initiative spontane, individuale, dupa prerintele elevilor si care au un coordonator

Organizarea in binom/ grup didadic a activitatii elevilor presupune activitatea acestora in perechi; perechile sunt alcatuite fie de profesor, fie de elevi in mod aleatoriu, dupa anumite preferinte sau dupa criterii bine precizare.

Organizarea combinata a activitatii elevilor se refera la imbinarea celor prezentate mai sus, in functie de obiectivele operationale urmarite si curacteristicile concrete ale contextelor educationale.

Activitatile individuale cuprind studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa, studiul in biblioteci, lectura suplimentara si de completare, intocmirea de proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrari scrise, comunicari stiintifice, alte proiecte practice.

Formele individuale de activitate pun accentul pe munca independenta, fara supraveghere directa si consultanta din partea profesorului. Ele isi gasesc o tripla justificare in datele psihologiei, sociologiei si pedagogiei.

Psihologic- invatarea este, prin natura ei, individuala. Acasa sau in scoala, o buna parte din invatare se realizeaza prin studiu individual si independent. Desi, o clasa de elevi este supusa acelorasi experiente, procesul de invatare este relativ diferit pentru fiecare in parte, pentru ca fiecare se angajeaza cu propria experienta anterioara, cu propriile sale potentialitati, cu propria istorie a devenirii sale in procesul invatarii; in plus, indivizii nu invata.- nici aceleasi lucruri, nici in acelasi ritm.

Din punct de vedere sociologic - studii si crecetari recente intaresc ideea ca "marea tema specifica pentru sfarsitul secolului al XX-lea este triumful individului', ca, dupa o lunga perioada de amenintare a totalitarismului, "individul este acum, in prejma sfarsitului de mileniu, mai puternic ca oricand'. Intram, asadar, intr-o era a individualitatii. Este vorba de o filosofie etica, prin care individul este inaltat la un nivel global', cultivarea personalitatii umane devenind o cerinta contrara tendintelor de omogenizare, de uniformizare.

Pe acest fundal, al unei perioade noi, in care forta de creatie si de comunicare a individului este in evidenta crestere, in care forta personalitatii individuale devine o necesitate cardinala, este natural ca efortul, autonom de invatare sa fie in crestere.

In ordine psiho-pedagogica, promovarea formelor individuale isi gaseste justificare in orientarile si tendintele actuale imprimate evolutiei invatamantului. 0 evolutie marcata de trecerea de la un invatamant bazat predominant pe transmitere de cunostinte spre unul axat pe exercitiul fortelor mintale, de la un invatamant intelectualist la unul centrat pe forme active de invatare, in care efortul gandirii se imbina cu actiunea practica.

Conditiile noi de invatare atrag dupa ele forme noi de organizare a invatarii si a muncii, de natura sa puna mai bine in valoare potentialitatile fiecaruia dintre elevi.

O serie de tehnici noi de invatare prin descoperire, prin rezolvari de probleme se insusesc cel mai bine in cadrul activitatilor individuale si de echipa.

Totodata, cresterea cerintelor de invatare continua (educatie permanenta) si de autoinstruire, fac necesara deprinderea elevilor cu studiul independent si intensificarea acestei modalitati de lucru.

Instruirea bazata pe forme de munca individuale se poate realiza prin:

.studiu independent (studiu auto-dirijat, semi-autodirijat);

.invatare programata;

.invatare asistata de calculator;

.adoptarea unui sistem tutorial + "invatare deplina' (de tipul un profesor - 3-4 elevi);

.planuri de activitate individuala;

.elaborari de proiecte;

.activitati de cercetare;

.programe individualizate auto-propuse (autonome);

.programe puternic independente etc.

Organizarea individuala a activitatii elevilor se asigura in doua categorii de situatii educationale diferite:

- in situatiile in care profesorul isi exercita influentele educative asupra unui singur elev (forma care se mentine in educatia estetica, muzicala, fizica, in invatamantul special, in cazul consultatiilor, meditatiilor si al activitatilor independente, desfasurate cu sau fara ajutor partea cadrului didactic)

- in situatiile in care fiecare elev realizeaza sarcinile de instruire mod independent de colegii sai, cu sau fara sprijin din partea profesorului sau se autoinstruieste.

Se impune aici precizarea ca termenii 'individual' si 'independent' nu sunt superpozabili. Activitatea individuala a elevilor poate fi independenta - atunci cand elevii rezolva sarcinile fara ajutor/ sprijin din partea profesorului sau indrumata de catre profesor, in timp ce activitatea independenta poate, fi individuala si pe grupe si  presupune autoinformarea elevilor, autoorganizarea si autoinvatare.

Exista mai multe variante de organizare individuala a activitatii alevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferentiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pennu fiecare elev. In acest ultim caz, activitatea se numeste individualizata sau personalizata, pentru ca tine cont de particularitatile fizice si psihice ale fiecarui elev, de nivelul pregatirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educationale.

Cele trei forme de desfasurare a activitatii didactice sunt complementare si se pot desfasura concomitent, in functie de obiectivele si continutul didactic. Dintre ele, lectia este considerata cea mai importanta, fiind cea mai eficienta forma de organizare  a activitatii de predare - invatare - evaluare. Totusi profesorul va organiza activitatile didactice astfel incat sa sporeasca sansele de reusita a atingerii obiectivelor propuse, adoptand o varietate de activitati la specificul si potentialul elevilor sai.

In concluzie, se poate spune ca fiecare dintre formele amintite prezinta evidente avantaje, dar si unele dezavantaje. Dezavantajele uneia pot fi, insa, compensate prin avantajele alteia