Modalitati de integrare curriculara (monodisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea)

Modalitati de integrare curriculara (monodisciplinaritatea,  pluridisciplinaritatea,  interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea)

In organizarea curriculumului invatamantului sunt cunoscute mai multe practici, fiecare avand anumite avantje, dar si limite. Organizarea logica - se pleaca de la logica stiintei care este transpusa intr-o disciplina scolara. Nu in toate situatiile logica unei stiinte se poate adecva corespunzator la nivel didactic.

+Organizarea lineara - continuturile se prezinta intr-o succesiune, care se afla in relatie si se preconditioneaza - cele anterioare le predetermina pe cele prezente. Este specifica acestei modalitati abordarea o singura data a unei cunostinte, fara a se mai reveni ulterior, in alte clase.

+Organizarea concentrica - structurarea cunostintelor in asa fel incat se revine ulterior cu imbogatirea sau aprofundarea lor, pe diferite trepte de invamant. Prin combinarea acestui mod cu cel anterior (linear) se ajunge la o structura spiralata a predarii-invatarii. 

Dintre orientarile si practicile noi in organizarea curriculumului amintim: interdisciplinaritatea, organizarea modulara, organizarea de tip integrat, curriculum diferentiat si personalizat.
Disciplinaritatea presupune existenta personalului specializat care activeaza intr-un cadru institutional bine definit si care produce lucrari scrise, validate de critica de specialitate, exprimate intr-un limbaj specializat, accesibil numai la nivelul comunitatii academice (interne) a disciplinei. Abordarea procesului curricular implica o anumita intelegere a copilului, considerat ca un intreg, ca o fiinta unitara, complexa; de aceea curriculum-ul nu trebuie sa se adreseze separat unui aspect sau altul al dezvoltarii copilului, ci sa-l priveasca pe acesta in integralitatea sa. Curriculum-ul  integrat este prezentat de educatia organizata astfel incat traverseaza barierele obiectelor de studiu,aducand impreuna diferite aspecte ala curriculum-ului in asociatii semnificative care sa se centreze pe ariile mai largi de studiu. Predarea si invatarea sunt vazute intr-o perspectiva holistica, reflectand lumina reala, care este interactiva. Integrarea  are mai multe nivele; aceste nivele, descrise  mai jos, pot fi privite ca pasi spre transdisciplinaritate.

Conexiunile dintre discipline se manifesta la 4 niveluri:

+Multidisciplinaritatea - primul nivel de conexiune - inseamna juxtapunerea, combinarea unor elemente ale diverselor discipline, fara evidentierea elementelor comune

+Pluridisciplinaritatea - nivel superior de integrare disciplinara, bazat pe o comunicare simetrica, ca modalitati explicative 

+Interdisciplinaritatea - o forma de cooperare, duce la convergenta intre discipline, cu referire la o problematica care nu poate fi rezolvata de nici una dintre disciplinele respective

+Transdisciplinaritatea - nivelul cel mai inalt de conexiune - intrepatrunderea mai multor discipline, din care pot rezulta in timp noi discipline sau domenii de cunoastere; trebuie sa existe axiome si concepte comune.

Monodisciplinaritatea

Organizarea monodisciplinara are la baza criteriul de diviziune clasica a cunoasterii in: discipline cu caracter stiintific (matematica, fizica, chimica, biologie etc.)si disciplinele cu caracter tehnic. O asemenea organizare centreaza activitatea profesorului mai mult pe disciplina ce o preda si mai mult pe disciplina ce o preda si mai putin pe activitatea si dezvoltarea intelectuala a elevului si transferul continuturilor pe o axa verticala in cadrul disciplinei respective. Monodisciplinaritatea  este centrata pe obiectele de studiu independente, pe specialitatea cestora, promovand suprematia disciplinelor formale. Elementele de integrare pot sa apara inca de la acest nivel intradisciplinar, in cel putin doua moduri:

-insertie a unui fragment in structura unei discipline (in continutul unui obiect de studiu este inserat un fragment care are rolul de ajuta la clarificarea unei teme sau care aduce informatii noi despre problema investigata). Un exemplu il poate constitui introducerea, la literatura romana, a unui fragment din proza lui George Toparceanu, pentru o cat mai buna clarificare a problematicii stilului la autorul mentionat.

-armonizare a unor fragment independente (aparent) din cadrul unui obiect de studiu pentru a permite mai buna rezolvare a unor probleme,pentru intelegerea cat mai completa a unui subiect sau pentru dezvoltarea anumitor capacitati si atitudini.

Pluridisciplinaritatea

Nevoia stringenta de punti  intre diferitele discipline s-a concretizat prin aparitia, catre mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinaritatii si a interdisciplinaritatii. Pluridisciplinaritatea se refera la studierea unui obiect dintr-una si aceeasi disciplina prin intermediul mai multor discipline deodata. De exemplu, un tablou  poate fi studiat din perspectiva istoriei artei intersectata de aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor, istoriei si geometriei. Obiectul va iesi astfel mai imbogatit in urma incrucisarii mai multor discipline. Cercetarea pluridisciplinara aduce un plus disciplinei in cauza dar acest 'plus' se aflain slujba exclusivaa disciplinei respective. Cu alte cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsapeste limitele disciplinelor dar finalitatea sa ramane inscrisa in cadrul cercetarii disciplinare. Pluridisciplinaritatea presupune organizarea continutului in jurul unor probleme cum ar fi energia, locuinta, alimentatia, pentru rezolvarea caror se folosesc cunostinte de fizica,chimie, biologie, deci mai multe discipline.

Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea)se refera la situatia in care o tema apartinand unui anumit domeniu este supusa analizei din perspectiva mai multor discipline,acestea din urma mentinandu-si nealterata structura si ramanand independente unele in raport cu celelalte. Obiectele de studiu contribuie, fiecare in functie de propriul specific, la clarificarea temei investigate.La acest nivel vorbim de o corelare a demersurilor mai multor discipline in vederea clari ficarii unei probleme din mai multe un- ghiuri de vedere.Un bun exemplu in acest sens il constituie problematica clonarii,tratata de regula in studiile de genetica dar la fel de relevanta de studiat in perspectiva eticii, psihologiei, politologiei, chimiei etc.

Interdisciplinaritatea

Organizarea interdisciplinara raspunde mai bine atat progresului stiintific, tehnologic si al disciplinelor umaniste, cat si cerintelor socio - economice, privind formarea personalitatii omului contemporan. In acelasi timp, interdisciplinaritatea are un caracter deschis restructurarilor si invoirii continuturilor, permitand transferul acestora pe o axa orizontala si intrepatrunderea disciplinelor:

-transferul intre mai multe domenii invecinate (matematica, fizica, chimie);

-transferul intre mai multe teme sau probleme studiate;

-transferul de metode si categorii de cercetare stiintifica;

-transferul de concepte intre disciplinele

Interdisciplinaritatea are mai multe avantaje,dintre care doua sunt esentiale:

-asigura "un anumit grad de integrare intre diferite domenii de cunoastere";
-permite schimburi de ordin conceptual si metodologic, precum si utilizarea uni limbaj comun
-a devenit o necesitate a lumii contemporane fiind o consecinta logica a inegrarii tuturor tipurilor de continuturi in perspectiva educatiei permanente;

-vine ca o solutie la situatia de organizare pe discipline, situatie ce risca la o ruptura intre acestea;

-satisface nevoia de globalitate in stiinta.

Principala modalitate de introducere a interdisciplinaritatii in invatamant o reprezinta regandirea continuturilor si colaborarea planurilor, programelor si manualelor scolare in perspectiva conexiunilor posibile si necesare sub raport epistemologic (cunoasterea stiintelor) si pedagogic.

Interdisciplinaritatea are o alta ambitie, diferita de aceea a pluridisciplinaritatii. Ea se refera la transferul metodelor dintr-o disciplina intr-alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:

a) un grad aplicativ. De pilda, metodele fizicii nucleare transferate in medicina duc la aparitia unor noi tratamente contra cancerului;

b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii formale in domeniul dreptului genereaza analize interesante in epistemologia dreptului;

c) un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor matematicii in domeniul fizicii a generat fizica matematica, al metodelor din fizica particulelor in astrofizica a dat nastere cosmologiei cuantice, al matematicii in studierea fenomenelor meterologice sau de bursa a generat teoria haosului, al informaticii in arta a dus la arta informatica.

Daca in cazul pluridisciplinaritatii vorbim de o "corelare" a eforturilor si potentialitatilor diferitelor discipline pentru a oferi o perspectiva cat mai completa asupra obiectului investigat, interdisciplinaritatea presupune o  intersectare a diferitelor arii disciplinare, in urma acestei intersectari putand lua nastere noi obiecte de studiu. De cele mai multe ori, nucleul acestor "hibrizi"-care pot capata un caracter institutionalizat-se afla intre discipli- nele formale; noile obiecte de studiu vin sa acopere asa-numitele "pete albe" de pe harta cunoasterii- exemplu: fizica + chimie = chimia fizica; psihologie + drept = psihologie juridica.

In abordarea interdisciplinara incep sa fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, cautandu-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de invatare de grad mai inalt; intre aceste se numara si capacitatile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, insusirea metodelor si tehnicilor de invatare eficienta etc.

Ca si pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea debordeaza limitele disciplinei insa finalitatea sa ramine de asemenea inscrisa in cercetarea interdisciplinara.

Transdisciplinaritatea

Transdisciplinaritatea priveste - asa cum indica prefixul 'trans' - ceea ce se afla in acelasi timp si intre discipline, si inauntrul diverselor discipline. Din confruntarea intre discipline, a fenomenelor si proceselor complexe, transdisciplinaritatea face sa apara noi puncte de intersectie intre discipline. Finalitatea ei este intelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoasterii. Transdisciplinaritatea  se deosebeste de pluri si interdisciplinaritate prin finalitatea sa - intelegerea lumii prezente. 

Transdisciplinaritatea - reprezinta gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului, mergand adesea pana la fuziune. Fuziunea este, asadar, faza cea mai complexa si mai radicala a integrarii.Abordarea de tip transdisciplinar tinde catre o "decompartimentare" completa a obiectelor de studiu implicate. Fuziunea cunostintelor ("cunoasterilor") speci- fice diferitelor conduce la emergenta unor campuri de investigatie , la dezvoltarea unor proiecte integrate sau chiar la conceperea unor programe de cercetare conforme noii paradigme.

Transdisciplinaritatea reprezinta "punerea in act" a unei axiomatici comune pentru ansamblu de discipline. Prin gradul sau de complexitate, abordarea transdisciplinara le inglobeaza pe cele anterioare, propunand un demers bazat pe dinamica si interactiunea a patru niveluri de interventie educativa: disciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar si transdisciplinar. Trebuie subliniat faptul ca recunoasterea caracterului distinct al abordarilor mentionate nu implica ignorarea caracterului lor profund complementar. Pentru a folosi o metafora a unui autor cunoscut in domeniu, vom spune ca "disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea si transdisciplinaritaatea sunt cele patru sageti ale unuia si aceluiasi arc: al cunoasterii".(B. Nicolescu, 1997).

Louis D' Hainaut distinge, in plan curricular, intre transdisciplinaritatea instrumentala si cea comportamentala:

+transdisciplinaritatea instrumentala urmareste sa-i furnizeze elevului metode de munca intelectuala transferabile la situatii noi cu care acesta se confrunta; ea este orientata mai mult catre rezolvarea anumitor probleme, decat pe achizitia de cunoastere "de dragul cunoasterii".

+transdisciplinaritatea comportamentala intentioneaza, dupa cum sublinia D' Hainaut, sa ajute elevul "sa-si organizeze fiecare dintre demersurile sale in situatii diverse". 

Acest tip de abordare se focalizeaza pe activitatea subiectului care invata; tinand seama de psihologia procesului de invatare, transdisciplinaritatea comportamentala se situeaza permanent intr-o stransa legatura cu situatiile de viata semnificative (care au sens) pentru cel ce invata. Considerandu-se ca deschide calea catre atingerea unui nivel epistemologic superior, transidisciplinaritatea a fost ridicata la rangul de "noua viziune asupra lumii". Aceasta "etichetare" isi are sursa in convingerea ca domeniul de pertinenta al  transdisciplinaritatii este singurul capabil sa conduca la intelegerea si solutionarea multiplelor si complexelor provocari ale lumii prezente.

Problematica transdisciplinaritatii are cel putin doua laturi esentiale:

-latura filosofica, care tine de promovarea unei viziuni si a unei noi intelegeri a realitatii in general si a realitatii educationale in special- atitudinea transdisciplinara.

-latura metodologica, care tine de dezvoltarea unor modalitatii concrete de utilizare a diverselor trepte ale integrarii in procesul educational- competenta transdisciplinara

 Predarea integrata a cunostintelor

Predarea integrata a disciplinelor de invatamant vizeaza realizarea unui curriculum centrat pe rolurile si trebuintele celor care invata, pe capacitatile si ritmurile lor de munca intelectuala. Ea se realizeaza vertical, vizand formarea unui ideal de om si orizontal, vizand diferite achizitii: cognitive, afective etc.

Intr-un asemenea curriculum predarea integrata se poate realiza in jurul unei discipline de sinteza (cum este informatica); in jurul unor teme sau activitati fundamentale cum sunt: energia, locuinta etc.,sau in cadrul unor capitole si lectii tratate interdisciplinar, cuprinzand:conceptele stiintifice de baza, metodele de cercetare, deschideri spre probleme practice si sociale. Este o maniera de organizare a invatamantului asemanatoare cu interdisciplinaritatea, dar se deosebeste de aseasta prin facptul ca se ia ca referinta o idee sau un principiu integrator care transcende granitele dintre disciplinele stiintifice si grupeaza cunoasterea in functie de noua perspectiva;. este o notiune dinamica ce sufera permanente modificari; in principal, ea evidentiaza unitatea funciara (originara) a gandirii stiintifice si ntrebuie sa evite accentuarea neadecvata a distinctelor dintre diversele discipline stiintifice;

Se fundamenteaza pe doua sisteme de referinta: unitatea stiintei si procesul de invatare la copil.

Modalitati de organizare a integrarii:

- integrarea continuturilor ce apartin diferitelor subdiviziuni ale unei discipline stiintifice majore;

- integrarea a doua sau mai multor domenii in proportii mai mul sau mai putin egale;

- integrarea a doua sau mai multor discipline cu preponderenta uneia dintre ele;

- una sau alta dintre cele trei modalitati amintite, corelata cu integrarea unei discipline nestiintifice.
Modularitatea:
- este rod al necesitatii de a arunca punti intre filierele scolare, intre educatia formala, nonformala si informala, oferind adultilor o a doua sansa de instruire;

- presupune o organizare supla a continuturilor invatamantului care sa asigure continuitate educativa, care sa rezerve posibilitati de intrare, de ietire, de reorientare, de schimbare de persectiva, de adecvare la diferite medii. Un modul pedagogic este un mijloc de invatamant care trebuie sa raspunda la patru criterii fundamentale:

* sa defineasca un ansamblu de situatii de invatare;

* sa vizeze obiective bine definite;

* sa propuna probe de verificare a celui care invata pentru a realiza feed-back-ul;

* sa poata sa se integreze an contexte variate ale invatarii.

Curriculumul diferentiat si personalizat:

- trecerea de la o scoala pentru toti la o scoala pentru fiecare;

- diferentierea experimentului de invatare se face de catre profesori in continut, metode de predare-invatate, mediu psihologic;

- diferentierea se exprima la nivelul elevului prin: extensiunea cunostintelor, profunzimea intelegerii, ritmul si stilul de invatare (creativ, reproductiv, investigat);

- la nivelul liceului; organizarea diferentiata a continutului apare chiar in plan de invatare in functie de profilul liceului.