Elevul si familia sa

Elevul si familia sa

1. Implicarea familiei in procesul educational

Teoria si practica educatiei trebuie sa isi asume problematica interferentei dintre influentele pe care le exercita scoala si influentele pe care le exercita familia asupra dezvoltarii elevului. Utilizarea in scopul cresterii eficientei procesului educativ a acestui important factor de formare a personalitatii umane care este familia nu mai poate fi neglijata mai ales in contextul dramaticilor schimbari din societatea contemporana cand tendinta parintilor de "a incredinta in exclusivitate scolii educatia copiilor ( ) fara a fi si personal implicati intr-un proces de participare activ si constructiv, in momentele cele mai semnificative, risca sa creeze o ruptura intre generatii, care ulterior poate fi greu de inlaturat.'(Telleri, 1996, p.7).

Termenul 'implicare parentala' include diferite forme de participare a parintilor la actiunile instructiv-educative din scoli si alte institutii de educatie. S-a observat ca parintii tind sa se implice mult mai mult in etapa studiilor prescolare si in clasele primare ale copiilor lor decat in anii de gimnaziu, devenind tot mai putin implicati pe masura ce copii cresc.

Motivele acestei situatii sunt diverse: copiii pleaca la scoli mai mari si mult mai departe de casa, materiile studiate sunt mai diverse si vehiculeaza mai multe informatii care pot lipsi parintilor, elevii incep sa afiseze nevoia separarii si independentei fata de parinti.

Studiile axate pe problematica implicarii familiei in viata de elev a copilului lor au relevat ca factori ai implicarii parentale in educatia copilului:

1. Conceptiile parintelui despre ceea ce este important, necesar si permis fata de copil;

Gradul pana la care parintii considera ca pot avea o influenta pozitiva asupra educatiei copiilor;

3. Perceptia parintilor ca scoala si copilul doresc ca ei sa se implice.

Joyce Epstein (2003) a identificat sase factori in functie de care poate fi analizata implicarea parintilor in educatia si instruirea copiilor:

1. sprijinul pe care il primesc parintii in acest sens pentru a-si construi un mediu familial propice (instruirea prin diferite cursuri pentru parinti, programele de ajutor in care sunt inclusi);

comunicarea cu scoala (intalnirile si instiintarile permanente prin telefoane sau scrisori de la scoala spre parinti);

3. voluntariatul (implicarea in programe de ajutorare si suport pentru profesori, elevi, parinti si personalul scolii);

4. posibilitatea de a invata acasa (asigurarea informatiilor si ideilor necesare pentru familii despre cum sa-si ajute copii la teme sau alte activitati scolare, luarea de decizii si realizarea planurilor; informarea familiilor despre abilitatile elevilor la diferite materii; participarea familiei in stabilirea obiectivelor scolare din fiecare an, precum. si in realizarea planurilor pentru colegiu sau munca);

5. luarea deciziilor (includerea parintilor in deciziile scolare, alegerea unor reprezentanti ai parintilor; infiintarea comitetelor de parinti si a consiliilor, a grupurilor individuale care sa apere si sa promoveze interesele scolii);

6. colaborarea cu comunitatea (identificarea si integrarea resurselor si a serviciilor din partea comunitatii pentru a intarirea programelor scolare, a practicilor familiala, precum si invatarea si dezvoltarea elevului; informatii pentru elevi si familii despre activitatile comunitatii, despre programele culturale, suport social si alte tipuri de programe si servicii; informatii despre activitatile comunitatii legate de dezvoltarea abilitatilor de invatare si a talentelor).

Cercetarile lui Epstein au reliefat faptul ca familiile ai caror copii obtin rezultate bune in scoala indeplinesc urmatoarele caracteristici:

practica o rutina familiala zilnica (ore fixe si loc linistit de studiu, distribuire a responsabilitatilor in indeplinirea activitatilor casnice, fermitate in ceea ce priveste ora de culcare si luarea cinei impreuna cu toata familia);

monitorizeaza activitatile extra - scolare ale copiilor (stabilesc limite de uitat la televizor, controleaza in diferite forme copiii chiar si cand parintii nu sunt acasa, stabilesc activitati extrascolare sub supraveghere);

modeleaza atitudinile legate de invatare, autodisciplina si munca sustinuta (converseaza cu copiii, argumenteaza ideea ca totul se obtine prin munca);

exprima asteptari inalte dar realiste (stabilesc obiective si standarde corespunzatoare cu varsta copilului si gradul de maturitate, recunosc si sustin talentul, impartasesc succesele copilului cu familia si prietenii);

incurajeaza dezvoltarea si progresul scolar (mentin un mediu familial cald si protector, arata interes pentru progresul scolar, ajuta la teme, discuta importanta unei bune educatii si a optiunilor legate de cariera, pastreaza legatura cu profesorii);

incurajeaza cititul, scrisul si discutiile intre membrii familiei. (Epstein, apud Cotton, K; Wikelund, Reed, K., 2005).

Principalele obstacole care apar in calea implicarii parentale in educatia si instruirea copiilor sunt:

experientele personale negative ale parintilor din perioada propriilor ani de scoala;

atitudinea implicit negativa fata de sistemul de invatamant;

riscul pierderii slujbei atunci cand parintii trebuie sa isi ia liber de la serviciu pentru a se implica in activitatile scolare ale copiilor;

nivelul de instructie scazut care le limiteaza posibilitatile de a-si ajuta copiii la teme;

existenta usor suspiciuni in legatura cu posibile atitudini negative din partea profesorilor.

S-a observat ca "Implicarea parintilor create atunci cand angajatii scolii comunica in mod direct familiei ca doresc ca acestia sa se implice pentru a satisface anumite nevoi.

De exemplu, atunci cand scolile stabilesc sedintele cu parintii la anumite ore in concordanta cu programul parintelui, cooperarea va avea mai mult succes. Este important sa se gaseasca mijloace de a include ambii parinti in educatia copilului' (Cotton, K; Wikelund, Reed, K, 2005).

Autorii prezinta ca mijloace pe care scolile si familiile ar trebui sa le foloseasca pentru a creste nivelul comunicarii intre ele:

Pregatirea profesorilor asa incat sa-i vada pe parinti ca pe niste parteneri implicati in procesul educational;

Stabilirea usor intruniri periodice;

Posibilitatea asigurarii transportului pentru parintii care nu dispun de masini;

Alegerea unui coordonator la scoala sau acasa care sa dezvolte programe si sa actioneze ca o punte de legatura intre parinti si profesori;

incurajarea mamelor si tatilor sa se implice in diferite comitete de organizare;

incurajarea infiintarii unui comitet al parintilor si profesorilor.

Modelul parental care exprima "un ansamblu de cerinte si prescriptii asociate rol-statusului de parinte impus de catre societate la un moment dat, ca exemplu, ca ideal.' (I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1991, p.224), este, asa cum am vazut o importanta sursa de influenta pentru configurarea identitatii personale.

Modelul mamei traditionale prezinta o mama care conduce gospodaria, asigura igiena fizica si psihica a copiilor, ii antreneaza intr-un program bine stabilit de activitati, emite asteptari specifice in legatura cu comportamentul copiilor, este perseverenta si usor rigida.

Modelul mamei moderne implica preocuparea pentru incurajarea si sustinerea afectiva a copilului. In ierarhia activitatilor sale, rolul menajer ocupa un loc secund in comparatie cu preocuparile pentru dezvoltarea personalitatii copiilor.

Tatal traditional asigura securitatea financiara a familiei, disciplineaza si sfatuieste, educa prin forta exemplului sau.

Tatal modern disciplineaza copiii cu mai multa flexibilitate, recurge mai rar la metode punitiv-restrictive, sustine copiii in indeplinirea propriilor roluri.

In fazele initiale ale dezvoltarii personalitatii identificarea ia forma imitarii modelelor parentale ca apoi sa se extinda si la modele din afara familiei. Mai tarziu, copilul se identifica cu modelele generate de conduita social-umana. Pe masura ce se formeaza Eul si Supraeul copilului, el se identifica tot mai coerent cu parintele de acelasi sex fara a mai intra in competitie cu el (conform modelului psihanalitic). Intr-o dezvoltare normala copiii vor cauta modele de identificare corespunzator sexului biologic, baiatul isi imita (in ce priveste gesturile, imbracamintea, comportamentele) tatal, iar fata mama. Aceasta dinamica este foarte importanta pentru felul in care baiatul sau fata vor intra in relatie cu mediul, orientarile de baza initiale devenind determinante ale personalitatii adulte. O serie de cercetari au dovedit ca femeia preia, mai mult sau mai putin constient conduite de rol proprii mamei sale iar barbatul, pe cele oferite de tatal sau. Diferentele dintre functiile materne si paterne sunt percepute diferit de copii in functie de varsta lor. Daca mama ramane in camin si tata este singurul care intretine financiar familia, tata va avea un prestigiu mai mare in fata copiilor de varsta mai mare si mama in fata copiilor mai mici care apartin, inca, in intregime mediului familial. Daca insa, copilul este in contact cu medii unde ocupatiile casnice sunt considerate ca servile imaginea rolului mamei va fi alterata. Fata, mai mult decat baiatul are un mai mare grad de anxietate in dobandirea identitatii de sine datorita modelelor cuturale noi si absentei unor modele validate. (I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1991).

O serie de cercetari au investigat relatia dintre dezvoltarea intereselor profesionale si identificarea cu unul din parinti. S-a relevat faptul ca baietii care se identifica puternic cu tatal, arata o orientare inspre aria afacerilor, cei care se identifica moderat cu tatal, se orienteaza inspre stiintele sociale dar si inspre activitati fizice, iar cei care se identifica slab cu tatal, se orienteaza inspre literatura (Crites, 1968). Studiile Annei Roe realizate pe subiecti specialisti in chimie, fizica si biologie si stiinte sociale au aratat diferente semnificative intre acestia in functie de experienta lor din familie, mai ales in functie de atitudinea parintilor fata de ei, de sentimentele pe care le-au avut cu privire la propria persoana sau cu privire la cei din jur, influentele exercitate de timpuriu asupra preferintelor si intereselor lor. Experientele din copilarie ale subiectilor au fost foarte diferite: un mare numar de biologi proveneau din familii dezintegrate fie prin divort, fie prin decesul unui parinte, acestia raportand in mai mare masura decat altii, dificultati in dezvoltarea psihosexuala. Si fizicienii si biologii au relatat despre relatii distante cu parintii in timp ce specialistii in stiintele sociale (psihologii si antropologii) au avut mai multe interactiuni (nu obligatoriu pozitive) cu membrii familiilor lor. Acestia din urma par sa fi avut parinti mai supraprotectori sau autoritari decat fizicienii si biologii. Antropologii s-au descris in cea mai mare masura ca rebeli sau ostili in relatiile lor cu parintii. (Roe, 1952)

Suport parental si neglijarea copilului in familie

Climatul familial definit ca "formatiune psihosociala foarte complexa, cuprinzand ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini, nivel de satisfactie etc. ce caracterizeaza grupul familial o perioada mai mare de timp' (I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1991, p.72) este unul dintre factorii cu cea mai mare forta de influenta asupra reusitei scolare a copiilor dar se afla si el, ca multe alte aspecte ale familiei contemporane, intr-un impas care ar trebui sa preocupe specialistii in psihologia educatiei. Daca tendinta de transformare a climatului familial contemporan este cea surprinsa in citatul de mai jos, atunci ingrijorarea educatorilor din scoli ar trebui sa creasca. Astfel, F. Telleri scrie: 'Singuratatea copilului si a parintilor sai in societatea noastra, asa cum demonstreaza si cercetarile recente, tinde sa fie tot mai extinsa nu numai datorita timpului scurt petrecut impreuna de parinti si copii, dar si din cauza calitatii raportului insusi. De asemenea, tot mai frecvent, chiar si atunci cand sunt prezenti, parintii au tendinta de a umple timpul si spatiul vietii cotidiene cu 'obiecte', in special jucarii, acestea avand functia de mediere a raportului interpersonal insusi, ajungand in final sa-l altereze pe plan calitativ (Telleri, 1996, p. 23). Articolele publicate pe tema rolului familiei in sprijinirea educatiei realizate in sistemul institutionalizat de educatie par sa confirme "evolutia' (de fapt - involutia) climatului familial inspre incomunicare si dezangajare afectiva in raport cu educatia copiilor.

Suportul parental exprima mai mult decat sprijinul pe care il acorda familia, parintii copilului, exprima satisfacerea tuturor nevoilor copilului in mediu familial. Din ratiuni mai mult didactice, suportul parental este analizat sub trei dimensiuni: suport material, cognitiv/educational - instructiv si afectiv. Prin fiecare dintre aceste trei dimensiuni si prin toate trei conjugat, suportul parental are importante influente atat asupra dezvoltarii fizice si intelectuale a copilului cat si asupra dezvoltarii unor constructe ale personalitatii sale: imagines de sine, stima de sine, sistemul de valori, increderea in sine, sentimentele de buna-stare, de confort psihic (well-being), de satisfactie si optimism cu privire la evolutia sa ca fiinta umana, ca membru al unei comunitati sanatoase. Acestea sunt afectate de configuratia suportului parental afectiv chiar mai mult decat de configuratia celorlalte doua tipuri de suport parental (material si cognitiv).

Privarea copilului de suportul parental intra in categoria 'rele tratamente aplicate copilului', alaturi de toate formele de abuz (in plan fizic, sexual, emotional) si de neglijare. Desi nu exista o definitie comuna, unanim acceptata, a abuzului si neglijarii copilului prin acestea se intelege in general 'vatamarea fizica si mentala, abuz sexual, tratament neglijent ori maltratarea unui copil sub varsta de 18 ani de catre o persoana care este responsabila de binele opilului, in circumstante ce indica faptul ca sanatatea si bunastarea copilului sunt afectate sau amenintate'. (De Bellis 2005). Una dintre formele de rele tratamente aplicate copilului, la fel de condamnabile ca si abuzul fizic si sexual este abuzul emotional. Abuzul emotional (psihologic) include comportamente care in mod intentional pun in pericol sau intimideaza un copil (amenintarile, poreclirea, deprecierea, jignirea si intimidarea). Unii autori includ in categoria abuzului psihologic gesturile si cuvintele care transmit copilului mesajul ca este inutil, slab, neiubit, nedorit, in pericol. Lipsa gesturilor care transmit faptul ca este iubit, dorit si valorizat intra mai degraba in categoria neglijarii afective desi poate fi considerata tot un abuz, deoarece copilul are nevoie de aceste gesturi si absenta lor chiar ii produce durere.

Neglijarea unui copil, la fel de grava ca si abuzul si mult mai des intalnita decat acesta, este definita ca 'Esecul tutorilor in a satisface nevoile fundamentale ale copilului'. Neglijenta fata de copil (a nu i se acorda adapostul potrivit, scolarizarea, imbracamintea necesara, ingrijirea medicala sau protectia in fata riscurilor) ii pericliteaza sanatatea si bunastarea. Desi neglijarea copilului de catre familie (sau tutori) pare sa presupuna in primul rand a nu-i oferi alimentatia adecvata, locuinta, haine, ingrijire medicala si educatie, ea include  si a nu-i oferi afectiune, sentimente pozitive si securizante. Printre nevoile bazale ale copilului, trebuie incluse, alaturi de cele fiziologice (pentru ca sunt vitale pentru dezvoltarea lui) nevoi ca: a se simti "vizibil' pentru cei din jur, a se simti aprobat (cand copilul arata un desen adultului si adultul il trateaza cu indiferenta, cu tacere, aceasta nevoie nu este satisfacuta); a-si simti existenta inteligibila, de a primi explicatii cu privire la semnificatia lucrurilor pe care le face (de ce sa mearga la gradinita, de ce sa stea in locul care i se indica in clasa etc.); a se simti important (valoros), de a primi semne ca este important pentru cei din jur; a fi iubit si a iubi, a avea cui sa ofere din preaplinul de iubire care este in sufletul lui; a fi respectat, a i se respecta persoana si faptele.

Printre simptomele generate - efecte atat ale abuzului cat si ale neglijarii copilului sunt mentionate: intarzieri in dezvoltarea fizica si psihica; regresie catre un stadiu de dezvoltare inferior sau pierderea unor abilitati avute la un moment dat; inclinatie inspre interactiuni neobisnuite cu adultii (copilul poate fi foarte sensibil la starile parintilor incercand sa atenueze orice potential conflict, pot sa incline inspre o inversare de roluri, copilul fiind cel care monitorizeaza indeaproape parintele); afectarea sanatatii mintale, cu scaderea nivelului stimei de sine, cu manifestari de teama, nervozitate, anxietate uneori chiar depresie in cele mai banale situatii de viata; declin progresiv al performantelor scolare; probleme de comportament (dezordine, fuga de acasa); interes scazut fata de ceea ce se intampla in jurul lui si apatie (absenta dorintei de a se implica chiar si in activitatile curente); reactii exagerate fata de durere, fata de alti oameni sau fata de schimbarile din mediul lui; evitarea persoanelor adulte (parinte/ tutors); comportamente hetero sau autodistructive. (Ballen, Moles, 1994).