Afectivitatea

Afectivitatea

In viata psihica a omului distingem trei domenii: activitatea, inteligenta si afectivitatea. Cele trei elemente sunt indisociabile.

Afectivitatea este partea absolut fundamentala a vietii metale, nu numai baza pe baza careia se construiesc relatiile umane, ci toate legaturile care il ataseaza pe individ de mediul sau.

Chiar si o functie abstracta ca gandirea, rationalul este sub-inteleasa prin modurile noastre de a simtii, fiind afectata de emotiile noastre. Securitatea, bucuria, fericirea, pot favoriza dezvoltarea intelectuala, rationalitatea. Preocuparile anxioase si insecuritatea, in schimb, franeaza si inhiba dezvoltarea individului, fiind responsabile de numeroase inadaptari sociale. Ele se regasesc in esecurile scolare, nevroze, psihoze. De exemplu, un baiat indragostit de profesoara lui ii fura acesteia o batista. Intrebat mai apoi de ce a facut asta, el spune ca a avut nevoie de ea si ca nu a indraznit sa o ceara.

Afectivitatea este o stare a sentimentelor, caracterizata, pe de o parte printr-o considerabila inervatie corporala si pe de alta parte, printr-o perturbare specifica a derularii reprezentarilor.

Afectul poate fi considerat ca o emotie a individului, dar nu poate fi considerat un sentiment. Orice sentiment, daca atinge o anumita intensitate declanseaza interventii corporale, devenind astfel un afect. Pe de alta parte sentimentul poate fi o functie supusa vointei, afectul - nu.

Afectivitatea este o suma intre afecte si sentimente, generand o anumita atitudine. Astfel, atitudinea este definita ca o predispozitie a psihicului de a reactiona intr-o anumita directie.

Atitudinea este importanta pentru psihologia fenomenelor sufletesti complexe, deoarece exprima acest fenomen psihologic specific care face ca anumiti stimuli, in anumite momente, sa actioneze puternic, iar alti stimuli sa actioneze slab sau deloc.

Sentimentul poate fi individual (trait de un singur individ, la un moment dat), sau colectiv (acele continuturi psihice proprii mai multor indivizi in acelasi timp: ideea colectiva de Dumnezeu este un sentiment colectiv).

Orice individ traieste sentimente placute si neplacute.

Inventariati-va, intr-un tabel sentimentele placute si cele neplacute, pe doua coloane.

Pornind de la placerea sau durerea fizica infatisarea sentimentelor este extrem de variata:

un sentiment neplacut ne influenteaza negativ, fiind deprimant; acesta este numit astenic;

un sentiment placut, dimpotriva, stimuleaza la actiune; il numim stenic.

Intre durere si bucurie exista un punct limita in care aceste categorii de sentimente par a coincide. Acest punct limita arata ca marginirea fiintei noastre nu ar putea suporta mai mult, fara sa ne punem in primejdie. Pana la acest punct limita, insa, bucuria este binefacatoare.

Tonusul psihic este promovat de sentimente si este in acelasi timp un promotor pentru activitatea noastra. De aceea, bucuria este indispensabila oricarei munci productive. Iata deci, ca bucuria are o functie valorizatoare.

Procesul emotional este constituit din

procese emotionale primare: dispozitii organice si afectele;

emotiile propriu-zise;

dispozitiile afective;

sentimentele.

Emotiile sunt ceea ce noi simtim: tristete, veselie sau angoasa. Pentru a trai avem nevoie de o cunostinta permanenta si precisa a emotiilor. Cand totul este in regula, cunoasterea lor nu are nici o importanta de vreme ce, in ansamblu, emotiile sau starea afectiva generala sunt bune. Dimpotriva, cand totul merge rau, cunostinta imprecisa a afectelor persista si devine amenintatoare pe masura ce suportam fara a constientiza impactul emotiilor negative, care constituie un factor agravant. Nu este deci usoara o reperare precisa a emotiilor care ne incearca atunci cand suntem deprimati.

Emotiile pot fi agreabile si pozitive, fie jenante si negative. Cele mai frecvente, mai familiare emotii sunt:

De multe ori emotiile negative sunt dominante si ne coplesesc viata mentala in detrimentul emotiilor pozitive si agreabile. Trebuie sa invatam, insa, sa le scoatem la lumina: imediat ce vom realiza aceasta actiune de evaluare, vom observa faptul ca dificultatea este mai redusa decat ne-am fi asteptat. Daca suntem deprimati este pentru ca ne gandim ca lucrurile sunt imposibil de schimbat si nu incercam sa le schimbam.

Sunt diverse interpretari care s-au dat naturii sentimentului. Dar nu sunt aprobate parerile celor care vad in sentiment numai reflexe ale vietii intelectuale. Bergson sustine ca sentimentul, emotia si sensibilitatea constituie "o zguduire afectiva a sufletului". Aceasta "zguduire" poate fi superficiala sau adanca. El vede in emotie, sentiment, ceva ireductibil, primar. Sentimentul constituie elementul tipic pentru originalitatea de manifestare a sufletului uman.

Din observarea atenta a starilor sufletesti descoperim doua categorii de rezonante afective, in noi:

prima este definita de datele pe care le putem numi obisnuite, favorizate de lumea externa sau ea interna, de aspectul zilnic al realitatii. Aici putem vorbi despre lumea valorizarii (imi place sa fiu cel mai bun) - este de natura conformista;

cea de-a doua se reflecta in vederea clara a spiritului, care genereaza o stare emotionala specifica si are o valorizare esentiala.

Valorizarea conformista presupune tendinte de apropiere, de participare, de devotament, de creare, de contemplare estetica.

Valorizarea esentiala presupune o emotivitate cu un caracter spiritual si ni se prezinta sub forma de reprezentari. In acest caz emotivitatea noastra se afla in fata unui fel de presimtire a unui indemn spiritual.

Omul cauta necontenit fericirea, desi fiecare om da o alta definitie fericirii, o resimte intr-un mod specific si se bazeaza pe criterii individuale.

Analizati ce este fericirea pentru voi si apoi da-tii o definitie.

In definirea fericirii, omul tine cont de mai mult de trebuintele sale obiective (aspecte materiale) si mai putin de cele subiective (nevoi spirituale). Acest punct slab poate duce uneori la suferinta.

Sentimentele unei persoane variaza in functie de temperament, sex, precum si in functie de gradul de cultura si maturizare afectiva.

Afectivitatea - functie de temperament

introvertitul - are un comportament negativ fata de "obiect", cauta sa se sustraga lui, se pazeste de o eventuala dominatie a acestuia; este in cautarea unei imagini de ne-gasit in realitate, obiectele nu sunt niciodata pe masura telurilor sale; intensitatea interioara pe care o cauta si si-o doreste n-o primeste niciodata de la "obiecte" si el este convins de asta, afiseaza o uluitoare indiferenta.

extravertitul - are o atitudine pozitiva fata de "obiect", isi raporteaza tot timpul atitudinea la acesta; un lucru este "frumos" sau "bun" pentru ca asa se cuvine, nu pentru ca asa simte el neaparat sau pentru ca o judecata contrara ar jigni pe altii; acesta este un act de integrare si nu de simulare, minciuna; se pierde caracterul personal al sentimentului; sentimentele devin in acest caz reci, lucide, ne-convingatoare.

Afectivitatea - functie de sex

femeile - isi conduc viata dupa sentimente, iar gandirea este o anexa a sentimentului; femeile sunt, majoritatea, extravertite, deci caracteristicile extravertitului, din punct de vedere al sentimentelor , predomina la ele; "apele linistite sunt adanci" se potriveste perfect in cazul femeilor: indiferenta si raceala lor afisata de multe ori, ascunde, de fapt, timiditatea, melancolia, profunzime sufleteasca, ceea ce le face sa para introvertite;

barbatii - sunt stapani pe sentimentele lor; isi conduc sentimentele rational.

Afectivitatea - functie de mediul social

Un anumit anturaj cere o anumita atitudine, de aceea ne comportam diferit de la un anturaj la altul. Cu cat mai des este ceruta aceasta atitudine, cu atat aceasta devine mai obisnuita. Foarte multe persoane din clasa cultivata trebuie sa se comporte diferit, in doua anturaje diferite: in familie si in viata profesionala. Ea trebuie sa adopte atitudini diferite, precum si dedublarea caracterului. Astfel, caracterul poate fi in acest sens individual si colectiv. Caracterul social (colectiv) se orienteaza dupa asteptarile si cerintele mediului profesional, iar cel individual se orienteaza dupa intentiile si ambitiile subiectului.

Ruperea copilului de mama la varsta mica genereaza o criza afectiva, respectiv un comportament specific (isi va suge degetul, se leagana etc.) - acest fenomen sau comportament specific fiind , de fapt, un fenomen de compensare, echilibrare. Compensarea vietii afective nu face altceva decat sa suplineasca ceea ce lipseste afectului pentru o echilibrare generala, functionala, pentru autoreglarea aparatului psihic.

Nevoia de comunicare afectiva creste o data cu varsta, maturizarea psihologica. Manifestarile comportamentale externe constau in mimica, pantomimica, inrosirea obrajilor, oftatul, tremurul, grimasele, contractarea muschilor faciali, tipatul, rasul, tremurul vocal etc.

Starile afective prezinta valoare motivationala. Orice stare afectiva poseda o tensiune gata de descarcare. Exista, deci un camp afectiv, in care ne plasam permanent. Polaritatea vietii afective este data de existenta unor cupluri contrare in viata noastra afectiva ( de exemplu, iubirea se poate usor transforma in ura cand intervine o ruptura).

Intrebare: Poate un om sa traiasca fericirea asa cum o vad eu?

Intrebare: Ce factori din copilarie ne influenteaza viata afectiva?

Intrebare: Ce elemente dovedesc maturitatea vietii mele afective?

refularea - alungarea sentimentelor ce ne fac rau (ascund ceea ce-mi face rau, pentru a fi fericit)

disimularea - ascund ceea ce-mi face rau si ma prefac a fi fericit (eu nu pot fi cel adevarat, deoarece semenii ma obliga sa-mi ascund gandurile; fiindca nu pot fi ceea ce sunt cu adevarat, ma fac ca sunt ceea ce cred si se asteapta ceilalti sa fiu)

visul - refularea sentimentelor vietii noastre disimulate (visez sa fiu asa cum cred ceilalti ca sunt)

Procesele afective pot fi:

primare - la nivel de obiect

complexe - la nivel de activitate

superioare - la nivel de personalitate

Interpretati urmatorul text:

" Dezvoltarea personalitatii mai inseamna si altceva decat frica pura si simpla de profitori odiosi sau de insingurare; ea inseamna si fidelitate fata de legea proprie." C.G.Jung