DIFICULTATI DE INVATARE LA VARSTA ADOLESCENȚEI

1. Ce este adolescenta?

Nici o alta varsta nu a fost caracterizata prin atatea atribute, epitete si metafore.

J.J. Rousseau numeste aceasta etapa "varsta ratiunii" , dar si "revolutie furtunoasa", "a doua nastere"; pentru Stanley Hall este "furtuna si stres", pentru Schopenhauer este "vremea nelinistii" iar pentru Mihai Ralea este "timpul in care luam Universul prea in serios". In alte texte vom gasi metafore precum: "varsta de aur", "varsta ingrata", "varsta marilor elanuri", "varsta dramei", "varsta crizelor", "a anxietatii", "a nesigurantei", "a insatisfactiei", "varsta integrarii sociale", "varsta contestatiei", "varsta marginalitatii", "a subculturii" etc.

Etimologic, termenul adolescenta are originea in verbul latin adolescere care inseamna a creste, a se dezvolta, punand accent in special pe maturizarea biologica si dezvoltarea psihologica specifica acestei varste.

Autori romani precum Emil Verza, definesc adolescenta ca fiind perioada cuprinsa intre 14/15, 18/25 ani. Totodata, E. Verza (2000, p. 78) supranumeste adolescenta drept 'perioada scolarului mare', care vine in continuarea pubertatii si precede tineretea, si 'imparte stadiul in 3 substadii, dupa criteriul caracteristicilor biopsihosociale specifice:

Subperioada preadolescentei (14-16 ani), caracterizata prin stabilizarea maturizarii biologice, dezvoltare psihica intensa, dezvoltarea constiintei, in general si a constiintei de sine, in special

Subperioada adolescentei propriu-zisa (16-18 ani), caracterizata prin expansiunea personalitatii, prin intelectualizare intensa, imbogatirea si diversificarea experientei afective, structurarea conduitelor bazate pe nevoia de independenta, originalitate si autodepasire

Subperioada adolescentei prelungite (18- 20/25 ani), caracterizata prin afirmarea unei personalitati independente, interes pentru viata sociala si profesionala crescut'.

In concluzie, adolescenta este acea etapa din viata omului care face trecerea de la copilarie la maturitate - varsta la care incepe emanciparea copilului, la care se contureaza personalitatea viitoare. Aceasta etapa este incarcata de transformari biosomatice si mai ales psihologice, de un extrem efort de adaptare a fiintei umane la exigențele si diversitatea structurii vietii sociale.

2. Consideratii cronologice

Unii istorici au gasit prima mentiune a adolescenței in traducerile latinesti ale scrierilor bizantine din secolul al XIII-lea; referiri la adolescenta apar insa cu precadere incepand cu secolul al XVI-lea, cand au fost infiintate primele scoli pentru fiii de nobili (in Franta). Totusi, informatii subtile privind adolescenta se gasesc in "Retorica" lui Aristotel si in scrierile lui Lucretiu, Seneca, ale medicilor antici.

Lucrarile lui J.J. Rousseau redau la un nivel mai elaborat imaginea adolescentului. Pentru el, adolescenta este "o varsta a ratiunii, caracteristica ei fiind dezvoltarea fortelor fizice si a celor spirituale, mai repede decat sfera trebuintelor; este perioada unica in viata, in care copilul are forte mai mari decat ii sunt necesare" (J.J. Rousseau, 1969, p. 82).

In 1904, Stanley Hall lanseaza prima si cea mai vasta lucrare despre aceasta etapa de viata (doua volume pe tema adolescentei, insumand 1372 pagini) pe care o intituleaza ,,Adolescenta". Lucrarea a avut, la timpul ei, un rasunet extraordinar. Realizarea a fost considerata partiala, dar ea a depasit cu mult in importanta tot ceea ce vor reusi sa faca in primele decade ale secolului nostru cercetarile pe tema adolescentei. De aceea numele lui este legat de descoperirea acestei varste in intelesul ei modern.

Optica lui S. Hall cu privire la adolescent nu este luminoasa. El enumera 12 forme de opozitii si instabilitati ale adolescentului fata de viata sociala, fapt ce ii creeaza un portret de instabilitate psihica opus portretului efectuat de J. J. Rousseau. Pentru S. Hall adolescentul este un fel de candidat la delicventa, pe cand pentru Rousseau adolescentul este, in esenta, sub toate vicisitudinile evenimentelor, "bun de la natura".

Mai tarziu, antropologii (ne referim in special la M. Mead) pun problema comparatiilor intre adolescențele diferitelor culturi si se descopera ca psihologia unei varste se manifesta in interiorul individului ca traire spirituala autentica, dar nu numai atat, pentru ca determinantele ei sunt in exterior, in cultura in care se naste respectivul individ. Aceste comparatii au dus la contradictii ce au generat o adevarata "deruta a clasificarilor"(G.H. Mead, 1934, apud G. Allport, 1993, p. 102)

Se contureaza trei etape principale in evolutia cercetarilor despre adolescenta (Steiner & Lerner, 2004, apud T. Cretu, 2009, p. 123):

Primele 6-7 decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor modele teoretice ale adolescentei (Freud, Erikson, Hall). In aceasta perioada au fost realizate studii descriptive despre toate fatetele dezvoltarii adolescentului: ritmurile dezvoltarii, adaptarea, relatiile cu egalii si parintii etc.

Perioada care debuteaza cu anii '70 si pana in prezent este marcata de preocuparile de testare a ipotezelor si verificare a teoriilor anterioare prin cercetari empirice. In acesti ani, interesul s-a concentrat mai ales asupra gasirii unor explicatii coerente pentru plasticitatea si diversitatea dezvoltarii, precum si aplicarea cunostintelor teoretice in rezolvarea unor probleme practice acute.

In prezent, cercetarea adolescentei este considerata un capitol important al psihologiei dezvoltarii, iar principalul sau rol este acela de a veni in sprijinul practicienilor din domenii diverse, al dezvoltarii de politici sociale sau educationale, astfel incat sa ofere sprijinul necesar pentru asigurarea unui curs pozitiv al dezvoltarii individului in particular si al societatii in ansamblu.

3. O perspectiva bio-psiho-sociala asupra personalitatii adolescentului

In sens strict psihologic, prin personalitate se intelege modul specific de organizare a trasaturilor si insusirilor psihofizice si psihosociale ale persoanei. Termenul de personalitate in cel mai larg sens este o structura dinamica de natura bio-psiho-sociala care, la un anumit individ asigura adaptarea originala la mediul natural si social.

Adolescenta este privita de mulți autori ca fiind o perioada foarte "dificila"a vietii, in care indivizii sunt puternic stresati si instabili afectiv, datorita faptului ca trebuie sa faca fata unor schimbari spectaculoase, atat pe plan biologic, cat si pe plan psihologic si social. Schimbari majore apar in plan social: adolescentii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceeasi varsta si mult mai putin timp cu parintii si familia, decat atunci cand erau cop Totodata, adolescenta este perioada in care se iau decizii importante pentru dezvoltarea personala si se fac planuri cu privire la viitor.

3.1. Dezvoltarea biologica a adolescentului

Debutul adolescentei sta inca sub semnul in sensul maturizarii fizice. Daca in timpul pubertatii cresterea este disproportionata atat la nivel individual, cat si prin comparatie intre fete si baieti, foarte intensa si obositoare, spre mijlocul perioadei adolescentei, dezvoltarea biologica da semne de echilibrare prin imprimarea caracteristicilor stabile.

In aceasta etapa are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele masuratori pun in evidenta faptul ca intre 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maxima si se apropie de finalizare - osificarea diferitelor parti ale craniului. Procesul de osificare al scheletului se realizeaza insa progresiv, incheindu-se intre 20 si 25 de ani. Concomitent, se dezvolta volumul muschilor si se mareste forta musculara. Pe la mijlocul perioadei, se constata si o stabilizare relativa a cresterii adolescentilor in inaltime si greutate. Corpul castiga in inaltime intre 20 - 30 cm, iar in greutate cate 4 - 5 kg anual. Cresterea in talie si greutate da corpului proportia, vigoarea, gratia si frumusetea care il caracterizeaza pe adolescent.

Dintre factorii care influenteaza procesele de crestere un rol deosebit il au glandele cu secretie interna. Astfel hipofiza secreta mai multi hormoni.

Unii din acestia influenteaza cresterea, altii stimuleaza si regleaza functia altor glande endocrine. Glanda tiroida exercita, de asemenea, actiune asupra sistemului nervos central, asupra functiilor organismului, precum si asupra dezvoltarii psihice.

Asadar, dezvoltarea biologica a intregului organism tinde la aceasta varsta, spre un anumit echilibru si stabilizare, in timp ce evolutia psihica se realizeaza prin tensiuni si conflicte. Totusi, se constata un anumit paralelism intre dezvoltarea biologica (sexuala mai ales) si cea psihica, cu o evolutie pertinenta spre maturizarea sociala, ce determina implicarea adolescentilor in rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.

3.2. Dezvoltarea psihica a adolescentului

Personalitatea - definita ca mod specific de organizare dinamica a insusirilor bio-psiho-sociale ale subiectului este esentiala pentru intelegerea persoanei si structurilor relationale prin care aceasta fiinteaza si se manifesta activ, prin integrare in sistemul social real.

Va propunem un profil psihologic al personalitatii adolescentului, ce poate servi celor interesati de cunoasterea particularitatilor psihice de dezvoltare a adolescentilor.

Perceptia. De la 15 ani, adolescentul deja dobandeste capacitate completa de discriminare a detaliilor. Criza de originalitate va apare ca efect al eroizarii senzatiilor si perceptiilor (cauzata de explozia hormonala) si il va impinge pe adolescentul nesigur, nepregatit, sa alerge dupa senzatii tari, sa socheze, provocand la randul sau senzatii similare anturajului si parintilor.

Particularitatile capacitatilor senzorial-perceptive, de observare si de reprezentare.

In legatura cu dezvoltarea perceptiilor J. Piaget sublinia: "conditiile organice ale perceptiei nu sunt deplin realizate decat in faza adolescentei" (J. Piaget, B. Inhelder, 1971, p. 130). Prin urmare, in adolescenta se constata scaderea pragurilor senzoriale, cresterea rapiditatii explorarilor perceptive, realizarea unor estimari relativ corecte ale lungimilor, volumului, vitezei etc. Sunt verbalizate cu usurinta toate insusirile percepute dar la acestea se asociaza semnificatii personale legate de eu si de unicitatea personalitatii fiecaruia.

Adolescentii isi pot organiza si dirija propriile observatii fara a mai avea nevoie de vreun ajutor, iar postadolescentii le investesc in veritabile activitati de cercetare. Ei pot avea atat reprezentari foarte bogate in detalii cat si altele ce au un grad foarte inalt de generalitate.    Aceasta este o conditie necesara pentru bogatia planului mental al adolescentului. Adolescentii ating usor nivelul inalt al generalizarilor in reprezentare, cel propriu conceptelor figurale.

Adolescentii cu dificultati de invatare sunt mai putin interesati in a se specializa intr-un domeniu, dobandesc abilitati mai mici de reprezentare. Ei au dificultati sa reprezinte, in detaliu, aspecte semnificative din fel de fel de structuri si sa surprinda noi insusiri si functionalitati. Aceste particularitati ale capacitatii de reprezentare sunt demonstrate atat in rezolvarea unor sarcini practice cat si in momentele de reverie ce apar relativ frecvent la aceasta varsta.

Limbajul. Daca evolutia scolara este fireasca, la 17-18 ani subiectul distinge limba uzuala de cea literara si se foloseste de normele conduitei verbale in relatiile sociale, are acces la limbajul stiintific specializat si isi dezvolta chiar un stil personal de exprimare. Adolescentul cu dificultati de invatare nu atinge aceste standarde de obicei; el este ostil la dialog, raspunde vag si lacunar, comunica greu si monosilabic. Adera la limbajul argotic pentru a-si ascunde, de fapt, abilitatile verbale sarace.

Particularitatile comunicarii si limbajului in adolescenta

La varsta adolescenței progresele limbajului se pot constata in urmatoarele planuri:

vocabularul inregistreaza pana la sfarsitul stadiului o crestere de pana la 20.000 cuvinte, ceea ce asigura adolescentului o competenta lingvistica mult crescuta fața de stadiul anterior. Cei ce aprofundeaza studiile iși insusesc foarte multi termeni stiintifici. Adolescenții sunt foarte exigenti in legatura cu respectarea sensurilor exacte ale cuvintelor. Aceștia iși insusesc in scoala, dar si pe alte cai tehnicile moderne de comunicare, extinzandu-si orizontul de cunoastere;

adolescenții iși insusesc doua sau trei limbi straine, beneficiaza de avantajele informationale ale internetului. Pot angaja in comunicare in mod adecvat, toate mijloacele nonverbale;

vorbirea adolescenților are un debit adaptat la situatii, este fluenta, expresiva, controlata de norme gramaticale și stilistice bine stapanite;

adolescentii isi pot elabora un stil propriu de exprimare verbala, pe care il apreciaza ca fiind masura inteligentei si a gradului de cultura. Dialogul este diferentiat in functie de interlocutor: fata de adulti, adolescenții se exprima reverentios, elevat, ingrijit, corect, fata de egali isi permit lejeritati verbale, din spirit de gasca;

in adolescenta se insusesc tehnici de citire rapida si se reduc in schimb, capacitatile de citire expresiva;

limbajul scris se caracterizeaza prin accentuarea particularitatilor individuale in realizarea grafemelor, prin exigente privind normele gramaticale si ortografice, prin cresterea importantei fazei de proiectare a ceea ce se va exprima in scris.

Gandirea. La varsta adolescentei elaborarea mentala si consolidarea structurilor superioare ale gandirii sunt dezvoltate, elevul poate interpreta totdeauna in mod critic realitatea, el poate formula explicit unele intrebari de esenta asupra locului si menirii propriei persoane. Autoreflexia si autoanaliza - specifice acestei etape - sunt dezvoltate.

Particularitatile gandirii adolescentului

Intrarea in adolescenta inseamna, dupa J. Piaget, desavarsirea operatiilor formale. Acelasi autor impreuna cu numerosii sai colaboratori, au sustinut prin cercetari ample ideea ca in adolescenta, in jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai inalt al functionarii structurilor operatorii mentale si a manifestarii inteligentei umane.

Acest nivel se 'caracterizeaza prin:

operatii ale gandirii deplin eliberate de continuturile informationale, care se generalizeaza, se transfera si devin formale.

operatiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizari ale generalizarilor, abstractizari ale abstractizarilor etc.) sunt bine consolidate si pe deplin reversibile;

in timpul insusirii cunostintelor la diferite discipline se formeaza scheme de gandire riguroase care pot fi aplicate cu usurinta in diferite situatii si astfel gandirea se poate desfasura cu mare viteza;

perfectionarea si extinderea aplicarii schemelor de gandire permite rezolvarea unui numar mare si variat de probleme;

gandirea prelucreaza un mare volum de informatii si foloseste variate sisteme de simboluri (din matematica, fizic, chimie etc.); adolescentii ajung la o gandire cauzala completa' (J. Piaget, B. Inhelder, 1971, pp. 144-145).

Gandirea adolescentilor include concepte de mare generalitate si complexitate, are capacitatea de a opera probabilistic. Studierea matematicii devine din ce in ce mai complexa adolescentii avand capacitatea de a opera cu numeroase forme de relatii logice (geometria plana si in spatiu, algebra), cu fractii, cu simboluri, cu numere zecimale, irationale, cu proportii, cu formule, in domeniul fizicii se insusesc cunostinte noi referitoare la nivelul vaselor comunicante, cunostinte in problema gravitatiei, a masei corpurilor, are loc utilizarea si intelegerea unitatilor de masura, se familiarizeaza cu cunostintele din domeniile matematicii, hidraulicii, electrotehnicii, electronic

Rationamentele, judecatile tanarului devin din ce in ce mai complexe, fiind prezente din ce in ce mai des in exprimarea adolescentului si in demonstrarea afirmatiilor pe care le sustine.

Adolescentii cu dificultati de invatare la matematica au o abilitate mai scazuta sa combine aceste operatii, in moduri foarte variate si sa ajunga la un gen de combinatorica mentala prin care sa verifice toate insusirile obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele, respectand totodata legile logice. In acest fel este scazut in mod considerabil mersul deductiv al gandir

Cercetari mai noi au constatat ca sunt diferente intre adolescenti in ce priveste nivelul pe care il poate atinge gandirea lor, datorita numerosilor factori interni, subiectivi si externi care pot actiona, de-a lungul anilor. Prin urmare, desi adolescentii au un potential cognitiv deosebit, acesta nu se realizeaza in mod egal la toti.

Imaginatia. Procesul imaginativ il ajuta in mod firesc pe adolescentul normal sa redescopere lumea si sa-si contureze un sens al viet Adolescentul cu dificultati de invatare se caracterizeaza printr-o fantezie deosebita, fabulatii si reverii, disimuleaza frecvent, recurge la minciuna de imaginatie (de loisir) pentru a-si exprima un "eu ideal".

Memoria. Memoria de lunga durata, care prevaleaza la aceasta varsta, il ajuta pe adolescent sa isi reprezinte mai precis spatiul si timpul, configurandu-si reprezentari. El poate retine si reda sase cifre consecutive in ordine inversa, recurgand la diferite tehnici de memorare.

Particularitati ale memoriei si imaginatiei adolescentilor

Caracteristicile cele mai importante sunt:

atingerea volumului celui mai inalt care asigura insusirea cunostintelor din variate domenii si construirea bazelor culturii generale si a celei profesionale;

dominarea memoriei logice;

cresterea capacitatii de a memora aspectele abstracte si generale ale cunostintelor;

formarea unor noi procedee mnezice: identificarea ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea detaliilor nesemnificative etc.;

reproducerea activa a cunostintelor.

Imaginatia ajunge la nivelurile inalte ale celorlalte procese. Imaginația reproductiva se desfasoara din ce in ce mai usor si mai bine si este investita in invatare, in activitatile curente, in realizarea lecturilor de diverse feluri. Imaginatia creatoare este cea care se manifesta la cote foarte inalte. Este favorizata de legaturi stranse cu gandirea. In ansamblu, imaginatia creatoare a adolescentilor se remarca printr-un grad mai mare de originalitate, comparativ cu alte stadii si prin personalizarea modurilor de exprimare.

Adolescentii cu dificultati de invatare, in majoritatea cazurilor, elaboreaza scheme rezumative care se caracterizeaza prin claritate. Astfel, memoria logica devine o forma importanta de memorare.

Continutul memorial la adolescentul cu dificultati de invatare reflecta in mare masura interesele lui. Astfel el retine mai usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala indreptata spre stiintele realiste sau umaniste, adesea aceasta selectie facandu-se in detrimentul celorlalte preocupari.

Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale, faciliteaza desfasurarea activitatii scolare. Adolescentul descopera ca invatarea este de cateva ori mai eficienta decat pana atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura informatiile pe care trebuie sa le fixeze. In continuare conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai capacitatea de stocaj dar si construirea la adolescent, a clasificarilor spontane interne in cadrul stocurilor de cunostinte.

Motivatia si procesele volitive. Caracteristice pentru adolescentul cu dificultati de invatare sunt conflictele motivationale care determina minciuna de justificare (de motivatie, de aparare si cea de vanitate). Nivelul sau de aspiratie este scazut, se amageste, este incapatanat. Slabiciunea controlului voluntar genereaza lasitatea, disimularea, tentatia vicioasa catre alcool, droguri, distractii carora nu le poate rezista. Adora falsii eroi, in lipsa unora reali, demni de elanurile sale.

Procesele afective si sexualitatea. Majoritatea specialistilor admit afectivitatea ca fiind sursa principala a crizei adolescentine. Prin urmare, devianta afectiva reprezinta starea de normalitate a acestei categorii de varsta, raportata la normele sociale acceptate. In drumul sau catre mult-ravnita conditie de adult, adolescentul (imatur afectiv) este entuziast, idealist, de multe ori imprudent, chiar irational. Manifesta pudoare, hipersensibilitate, dorinte nelamurite, stari nebuloase, critice, conflictuale. Inchiderea in sine afisata trebuie inteleasa ca expresie a nevoii lui interne de a gasi raspunsuri la problemele care-l framanta. Insingurarea ascunde vulnerabilitate, carente afective preluate din pubertate.

Ursula Schiopu afirma ,,Exista o mare cantitate de solicitare emotionala care se consuma intre nivelurile vietii de fiecare zi . . Totusi, nu putine sunt momentele in care tanarul se manifesta in familie dornic de afectiune, incercand sa o faca sa se exprime. Cautarea prieteniei este un alt argument legat de cautarea de afectiune ca o trasatura a adolescentei." (Ursula Schiopu, 2008, p. 212)

Trairile emotionale prezente in lectiile la diferite obiecte de invatamant capata un caracter din ce in ce mai complex. Adolescentii manifesta curiozitate la orele de literatura, matematica, fizica, curiozitate intelectuala care trebuie imperios satisfacuta si care de cele mai multe ori se realizeaza prin culegerea de informatii de catre fiecare individ in parte. De cele mai multe ori insa, acestea declanseaza si anxietate, frustrari, culpabilitate. Adolescentii traiesc nuantat esecul si succesul. In activitatea scolara sunt prezente si invidia, admiratia, modestia, ipocrizia si suspiciunea.

Mediul scolar cuprinde de fapt numerosi factori stimulatori si traumatizanti in acelasi timp, cauzati de profesori, programe scolare, note, elevi. In acelasi timp exista si multe dominante ce conditioneaza emotional relatiile profesorilor si elevilor cu valorile umanitatii, locale si universale.

In acelasi timp exista si emotii pozitive ca: sentimentul de comuniune afectiva, de indeplinire. Un loc aparte in viata afectiva a adolescentului il are plictiseala prin functiile pe care le produce si un loc incert il are dragostea prin efectele pe care le produce. Dragostea are un caracter eterogen, deoarece dragostea poate fi indreptata spre parinti, spre probleme de natura sexuala sau poate fi directionata spre o ideologie.

'In relatiile cu parintii starile afective actioneaza mai acut, la o tensiune mai mare in pubertate, apoi cu o temperare treptata in adolescenta, cand are loc o redeschidere spre spatiul familiei prin scaderea tensiunii de opozitie si culpabilitate' (Ursula Schiopu, 2008, p. 231). Deschiderea spre familie se accentueaza in perioada adolescentei prelungite, fiind insa secundata de disponibilitati afective foarte mari extra familiale.

Temperamentul. Pendularea intre introversiune si extraversie creeaza aparenta instabilitate temperamentala care isi pune amprenta pe toate actele de conduita: impulsivitatea, entuziasmul debordant urmat de inhibitie si apatie prelungita, explozia de energie si de afect, care se consuma ducand la epuizare, indispozitie. Aceste manifestari contradictorii isi au sursa primara in efervescenta transformarilor hormonale si a unor sisteme (circulator, osos, muscular) si dau nastere uneori la conduite deviante, chiar cu aspecte infractionale.

Teama si anxietatea sunt alte doua tipuri de stari afective prezente in adolescenta. Teama este considerata emotia cea mai caracteristica adolescentului si este o reactie la un obiect, fenomen, persoana, identificabile care poate duce la un pericol, disconfort sau la un efect de nedorit pentru persoana respectiva. Intre aceste doua tipuri de stari afective este greu sa se faca o delimitare precisa.

Conflictele si situatiile de frustrare a dorintelor sunt cele mai des intalnite cauze pentru declansarea starii de teama. Conflictele sunt endogene si exogene. Conflictele endogene tin de domeniul subiectiv si se manifesta intre dorinte si responsabilitati, aspiratii si posibilitati. Conflictele exogene familiale, scolare, socio-relationale, de generatie, pot fi ocazionale sau cu caracter permanent si declanseaza teama, strategii de evitare, de lupta, de camuflare sau de modificare de rol sau statut pentru a deveni de neatacat. Conflictele pot fi normale, patologice si intermediare si se prezinta foarte tensionate in adolescenta.

Caracterul reprezinta portretul psihic global al personalitatii, reflectand relatiile pe care subiectul le intretine cu lumea si valorile dupa care el se conduce. La structurarea caracterului contribuie atat trebuintele, convingerile si sentimentele superioare, cat si conceptia despre lume si viata a subiectului.

Perkins (2001, p. 2) arata ca in incercarea de a se defini pe sine si, in acelasi timp, de a redefini relatiile lor cu lumea, adolescentii sunt preocupati sa gaseasca raspunsul la cateva intrebari majore:

Cine sunt eu? "Cum raspund la aceasta intrebare, cu referire in primul rand la asumarea noilor roluri sociale si sexuale?

Sunt o persoana normala?" Altfel spus, in ce masura ma incadrez intr-un anumit grup pe care eu (sau altii, a caror opinie conteaza) il consider(a) "normal"?

"Ce voi fi / ce voi face cand voi fi mare?"

Sunt o persoana competenta?" Sunt capabil sa realizez ceva care este valorizat de catre parinti mei, de catre cei de aceeasi varsta cu mine, de societate in general?

Sunt iubit? » Si, mai ales, ,,Sunt demn de a fi iubit?'' Altfel spus, ar putea cineva sa ma iubeasca (in afara proprii mei parinti)?

3.3. Dezvoltarea sociala a adolescentului

Adolescenta este perioada in care copiii sunt in cautarea unei noi identitati, de a fi cineva, de a ocupa o anumita pozitie in contextul social. Transformarile ce se produc in intreaga structura a personalitatii adolescentului nu raman fara urmari sub aspecte foarte variate. Un proces al intelegerii de sine a adolescentului este dezvoltarea sinelui social, constientizarea ca sinele este strans legat de cei din jurul sau. Grupul prin cerintele pe care le formuleaza il ajuta pe adolescent sa-si constientizeze mai mult calitatile si, mai mult, sa si le demonstreze in activitatile comune.

Dezvoltarea sociala a adolescentului are loc in contextul tuturor relatiilor interpersonale in care se angajeaza, in particular cele cu familia si grupul de egali. Observatii sistematice realizate asupra comportamentului adolescentului in grup au condus la opinia, impartasita de multi psihologi, ca in aceasta etapa de dezvoltare, viata sociala are o intensitate mai mare decat in _{orice alta perioada a viet}

_{Tabelul 1.1.}

Aspecte cheie ale dezvoltarii sociale in adolescenta [The American Psychological Association APA), 2002, p. 13]

Una dintre schimbarile majore care apare in viata sociala a adolescentilor se refera la importanta pe care o castiga in aceasta perioada persoanele de aceeasi varsta (grupul de egali), care permite adolescentului sa isi castige treptat independenta fata de familia de origine. Prin identificarea cu persoanele de aceeasi varsta, adolescentul interiorizeaza noi tipuri de valori si dezvolta judecati morale, incepe sa exploreze lumea pentru a afla in ce fel ea sau el sunt diferiti fata de parintii lor " (APA, 2002, p.15).

Grupul de egali Interactiunea cu adolescentii de aceeasi varsta contribuie in mod semnificativ la formarea imaginii de sine. Relatiile cu covarstnicii sunt cele care faciliteaza adolescentului stabilirea si perfectionarea relatiilor interpersonale, deprinderile de comunicare si trairea sentimentului de prietenie. Toate acestea, ofera cadrul necesar pentru experimentarea intimitatii, dar si a diferitelor roluri sociale, oferind adolescentului posibilitatea de a se "oglindi" in ceilalti pentru a-si forma propria identitate. Pe de alta parte, multiplicarea relatiilor sociale ale adolescentului determina extinderea simtului eului.

Scoala. Scoala cu profesorii, disciplinele de invatamant, colegii de clasa, sistemul de reguli si valori specifice etc., reprezinta un alt agent important al integrarii adolescentului in complexul angrenaj social. ,,Pe de o parte, scoala inlesneste procesul formarii si functionarii grupurilor de covarstnici; pe de alta parte, ea stimuleaza (sau ar trebui sa stimuleze) confruntarea cu status-urile profesionale adulte (Margareta Modrea, 2006, p. 83).

Familia Relatiile dintre adolescent si parintii sai se modifica pe masura ce acesta se dezvolta. Schimbarea centrului lumii sociale a adolescentului − de la familie la grupul de prieteni si covarstnici − nu inseamna ca importanta familiei in viata adolescentului diminueaza. Relatiile familiale stranse, legaturile afective si apropierea emotionala de membrii familiei, reprezinta un factor de protectie extrem de important fata de comportamentele cu potential inalt de risc specifice adolescentei (de exemplu, fumatul, consumul de alcool si droguri, initierea prematura a vietii sexuale etc ). Asa cum am aratat deja, cresterea autonomiei si dorinta de independenta a adolescentului conduce uneori la conflicte deosebit de acute intre adolescent si parintii sai. Totusi, atunci cand nu se depaseste un anumit prag critic, conflictele si certurile minore dintre parinti si copii reprezinta o consecinta normala a ajustarii la schimbare si, de fapt, a intregului proces de reasezare pe noi baze a relatiilor familiale care debuteaza in aceasta perioada.

Comunitatea. Caracteristicile comunitatii in care creste si se dezvolta adolescentul au un impact major asupra dezvoltarii sale sociale. Comunitatile pot fi caracterizate prin trasaturi precum: statusul socioeconomic al vecinatatii (de exemplu, tipul de cartier in care traieste adolescentul), existenta unor retele de suport pentru familiile cu status socioeconomic scazut, tipul si statutul scolilor frecventate de adolescent, organizatii religioase care activeaza in comunitate, mass-media, oamenii care traiesc in acea comunitate si caracteristicile lor comportamentale (de exemplu, delicventa) etc..

4. Caracteristici ale adolescentului cu dificultati de invatare

Actualmente, in literatura de specialitate se iau in considerare doua grupe de caracteristici: primare si secundare, care ilustreaza intr-o masura mai adecvata profilul unui adolescent cu dificultati de invatare.

Caracteristicile primare sunt factori care afecteaza dezvoltarea individului si capacitatile sale in domeniul cognitiei si limbajului. Acestea sunt:

Procese atentionale deficitare: distractibilitate, camp atentional ingust ;

2. Tulburari la nivelul proceselor memoriei, incluzand memoria de scurta si de lunga durata ;

3. Probleme globale legate de functionarea limbajului, deficit comunicational ;

4. Deficite cognitive; incapacitatea de a urmari instructiuni orale sau scrise ;

5. Slab control al impulsurilor si hiperactivitate ;

6. Procesarea ineficienta a informatiei ;

7. Dificultati specifice: inversarea literelor sau cuvintelor, greseli ortografice constante, caligrafie mediocra, abilitati de calcul slabe sau mediocre.

Caracteristicile secundare pot fi atribuite interactiunii elementelor constitutionale ale dificultaților de invațare cu mediul individual. Ele pot sa rezulte in urma mai multor ani de esecuri repetate. Problemele socio-emotionale sunt concomitente cu esecurile repetate, producand simptome ce indica tulburari afective sau de comportament: imagine gresita despre sine, accese colerice sau de ostilitate, inchidere in sine sau dezorientare., imaturitate sociala. Aceste caracteristici pot fi subimpartite in urmatoarele subcategorii:

1. reactii de adaptare la dificultatile de invatare, incluzand: dificultatile de socializare, de stabilire a relatiilor interpersonale si gandire sociala deficitara, fluctuatii comportamentale, schimbari dispozitionale, comportament inadecvat situatiei, capacitate slaba de autocontrol;
2. caracteristici asociate cu interactiunea individului cu dificultați de invațare cu mediul instructional si cu interventiile educative din scoala, incluzand: deficientele legate de comportamentul in cazul executarii unei sarcini, anxietate legata de actul invatarii;
3. caracteristici asociate interactiunii generale a dificultatilor de invatare cu mediul individului, incluzand o imagine de sine deteriorata, toleranta scazuta la frustrare, pasivitate generala legata de invatare, reglarea deficitara a comportamentului.

Aceste dificultati pot fi asociate, in unele cazuri, cu unele de ordin social: tendinta de a comunica cu copii mult mai mici decat ei, dificultatea de a stabili raporturi cu colegii, evitarea situatiilor sociale noi. De asemenea, uneori, pot fi intalnite si o serie de caracteristici care indica prezenta unor probleme vizuale: capul foarte aplecat, simptome de tensiune vizuala (clipitul des,)

Prezentam cateva forme de manifestare a dificultatilor de invatare la varsta adolescentei, in plan afectiv, motivational, volitiv si al personalitatii:

in domeniul afectiv:

hiperemotivitate;

grad redus de toleranta la frustrare;

timiditatea - definita drept "forma de comportare caracterizata prin lipsa de siguranta, de incredere in sine, prin lipsa de indrazneala, teama, ezitare, reactie de aparare, defensivitate";

anxietatea - caracteristica cea mai importanta a copilului anxios este faptul ca el traieste ca periculoasa orice situatie in care este implicat si anticipeaza esecul propriei sale activitati;

frica de scoala este cea mai fireasca si frecventa forma de frica ;

nervozitatea - o modalitate de reactie fata de conditiile si relatiile de viata si educatie ale adolescentului.

Formele de manifestare a dificultatilor de invatare in domeniul afectiv sunt: iritabilitatea, furia, ostilitatea, depresie, vulnerabilitate, tulburari in alimentatie si tulburari ale somnului, instabilitatea psihomotorie, crize isteroide, mutismul reactiv, capriciile.

in domeniul motivational:

absenta intentiei de a invata;

in domeniul volitiv:

negativismul, lipsa de perseverenta;

in domeniul personalitatii:

tulburari afective - transformarea afectelor:

introiectia - consta in a lua asupra sa faptele altora fie din admiratie, fie din incercarea de a invinge teama pe care o inspira;

identificarea - sublimarea - este admiratia pentru un coleg care indrazneste sa infrunte pe oamenii mari, admiratie ce genereaza o atitudine provocatoare prin identificare;

transformarea in contrariul sau - subiectul transforma impulsurile in contrariul sau sau se ia pe el insusi drept tinta pentru a cruta pe un altul; este o auto-agresiune sub forma melancoliei, inclinatii spre esecuri in viata;

tulburari temperamentale;

tulburari atitudinale - atitudinea negativa fața de invatatura.

De cele mai multe ori, problematica dificultatilor de invatare se discuta in raport cu scoala si cu adaptarea copilului la sarcinile invatarii scolare. Astfel, in spatiul scolii, dificultatile de invatare semnifica existenta unor piedici, probleme in abordarea invatarii scolare.

5. Dominanțe in profilul de dezvoltare al adolescenților

5.1. Crearea unei identitati stabile

Reprezentand o perioada de tranzitie intre copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de cristalizare a personalitatii tanarului.

In acceptiunea lui Erik Erikson, adolescentul isi adreseaza de cele mai multe ori intrebarea "cine sunt?", osciland intre statutul de copil sau adult. Adolescentul manifesta o dorinta puternica de afirmare personala care este expresia intensei sale socializari. In conceptia lui Erikson problemele referitoare la rezolvarea identitatii 'vizeaza:

a) Identitatea difuza sau identitatea confuza care se caracterizeaza prin incoerenta, fragmentari ale sinelui;

b) Descoperirea sau realizarea identitatii prin experimentarea si explorarea unor roluri;

c) Identitatea negativa care presupune selectarea unor identitati care nu sunt dezirabile din punct de vedere al societatii' (E.H. Erikson, 1993, p. 56).

Erikson apreciaza ca maniera in care se solutioneaza conflictele copiilor si adolescentilor va influenta personalitatea adultului de mai tarziu. El considera ca dezvoltarea personalitatii reprezinta o schimbare care are loc in urma a opt crize psihosociale. Aceste crize se manifesta sub diferite forme la toate varstele si capata o semnificatie aparte la numite varste cand se prezenta mai violent.

Individualizarea se exprima in constituirea in elementele lor fundamentale, a celor trei Euri - Eul fizic, Eul social si Eul spiritual, proces care are loc pana la sfarsitul adolescentei prelungite.

Individualizarea fizica - constituirea Eului fizic - este procesul prin care se dobandeste identitatea fizica. Elementele componente ale acestui Eu apar inca din anteprescolaritate dar, in adolescența are loc definitivarea, prin asimilarea noii scheme corporale.

Individualizarea sociala - constituirea Eului social (individualizarea relationala), este procesul prin care se dobandeste identitatea sociala.

H. Wallon a analizat relatia eu - complementaritatea cu alter care este, figurativ vorbind "oglinda" Eului, a sinelui. Relatia eu-alter este, (eul proiecteaza altora propriile insusiri, trairi, sentimente) sociala (se constituie cadrul, limitele impuse social). Prin intermediul Eului social, individul uman se pozitioneaza campul relatiilor sociale.

Crearea unei identitați stabile, cu scopul de a deveni un adult matur, complet si productiv. Pe masura ce isi dezvolta o constiinta de sine clara, experimenteaza diferite roluri si se adapteaza la schimbarile pe care le traieste, adolescentul realizeaza o serie de pasi in cadrul evoluției, pasi care reprezinta ei insiși sarcini importante ale dezvoltar

5.2. Imaginea de sine in adolescenta

Autorul P. Golu opineaza: "Adolescenta este varsta oglinzii, varsta la care adolescentul cauta sa coincida cu sine" (P. Golu, E. Verza, M. Zlate, 1994, p.159), mai ales atunci cand resimte o lipsa de concordanta intre ceea ce ar dori sa fie, ceea ce crede ca este la un moment dat si ceea ce este de fapt. Aceasta relatie sintetizeaza practic problematica imaginii de sine pe care individul si-o construieste de-a lungul existentei sale.

Perioada pubertatii si a adolescentei repune problemele dezvoltarii constiintei de sine, datorita, pe de o parte, modificarilor ce survin in sistemul general de cerinte. ,,E vorba de intensificarea perceptiei de sine care are cateva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporala, identificarea si constiinta egoului, identificarea sensului, rolului si statutului sexual si mai ales al celui social (in adolescența)." (Ursula Schiopu, 2008, pp.178-179)

Imaginea de sine cat si perceptia corporala devin critice influentate de transformarile de fizionomie, de tinuta si corporale.

1. Imaginea corporala devine din ce in ce mai prezenta in adolescența si treptat este inclusa in constiinta de sine si incepe sa fie constientizata ca atare. Este demn de retinut faptul ca fara perceperea noii scheme corporale nu se poate realiza identificarea. In aceste etape Eul fizic dispune de o schema corporala noua datorita transformarilor cauzate de dezvoltarea fizica, de maturizarea sexuala si de schimbarea fizionomiei. Adolescentii acorda o mare atentie modificarilor corporale si mai ales celor legate de fata. Este momentul cand poposesc mai mult in baie in fata oglinzii (narcisism) cu scopul de a afla cat mai multe despre zambet, ochi, gat sau frunte.

Neconcordantele care apar in structura imaginii de sine se refera de fapt la conflictul dintre Eul real si Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stres si o scazuta stima de sine. Pentru unii adolescenti acest conflict este coplesitor si conduce la depresie si deznadejde; pentru altii un asemenea conflict constituie impulsul care conduce la mobilizarea resurselor necesare compensarii si atingerii idealurilor propuse.

5.3. Stima de sine - vector al personalitatii adolescentului

Analizam conceptul de "stima de sine" in contextul mai larg al celui de "imagine de sine", acesta din urma putand fi privit din perspectiva dimensiunilor sale: conceptul de sine, aprecierea de sine si prezentarea de sine (C. Stan, 2001, p. 47). Interrelationarea, interconditionarea celor trei elemente in formarea imaginii de sine este prezentata in figura urmatoare:

Fig.2.1. Elementele constitutive ale imaginii de sine (dupa S. Brehm, S.M. Kassin, apud C. Stan, 2001, p. 47)

Pentru autorul citat, conceptul de sine, care reprezinta dimensiunea cognitiva a eu-lui, este definit ca "suma constatarilor individuale ale unui subiect uman, referitoare la atributele si calitatile sale personale" (C. Stan, 2001, p. 48). La nivelul conceptului de sine are loc interpretarea tuturor informatiilor primite, pe de o parte din mediul in care traieste individul, iar pe de alta parte de la nivelul propriului comportament. Autorul amintit mai sus defineste si analizeaza si celelalte doua dimensiuni ale eu-lui. Astfel, aprecierea de sine, reprezentand dimensiunea afectiva, presupune modul cum individul se autopozitioneaza in cadrul unei structuri ierarhice, locul pe care el considera ca-l are in cadrul acestei structuri existente la nivelul unui grup. Prezentarea de sine care implica dimensiunea comportamentala, relationala a individului reprezinta procesul prin care acesta incearca sa confirme celor din jur acea imagine pe care el crede ca o au despre el sau, dimpotriva, sa-si creeze o imagine, fara a tine cont de aceasta, in acest caz, imaginea fiind mai apropiata de realitate. Intre cele trei domenii fundamentale ale eu-lui exista evidente interdependente care in final vor asigura o imagine de sine adecvata.

O conceptie similara poate fi intalnita si la Adriana Baban. Astfel, 'stima de sine este parte componenta a imaginii de sine, reprezinta dimensiunea evaluativa a acesteia' (Adriana Baban, 2003, p. 83).

Altfel spus, stima de sine se refera la evaluarile pe care fiecare persoana si le face si care-i confera o anumita pozitie in cadrul grupului din care face parte si la care se raporteaza.

Stima de sine are un rol esential in obtinerea succeselor in activitatea desfasurata, fiind evident faptul ca acestea sunt strans legate de existenta unei atitudini pozitive fata de sine. In formarea unei stime de sine pozitive o importanta deosebita o au experientele copilului din perioada copilariei, atitudinea parintilor si a educatorilor fata de acesta. Esential in acest sens este modul in care persoanele implicate in educatia copilului utilizeaza sistemul pedepselor si al recompenselor, al incurajarilor, al intaririlor pozitive sau negative, modul in care copilul este tratat, locul pe care el il ocupa in cadrul familiei sau al colectivului scolar, interesul, atentia care i se acorda etc.

Elena Cocorada arata in cartea sa ,,Fundamentele psihopedagogiei speciale. Introducere in logopedie", ca relatia dintre imaginea de sine si stima de sine a primit solutionari diferite in psihologie, cu impact puternic asupra activitatii de predare-invatare-evaluare:

s-a apreciat ca indivizii care se vad pe ei insisi mai buni, mai atractivi, mai inteligenti au o stima de sine ridicata;

indivizii care au o stima de sine inalta isi accepta abilitatile, insusirile.

In concordanta cu aceasta viziune asupra stimei de sine, Smith si Petty (1995, apud. Myers, 1996, p. 78) au demonstrat ca nivelul inalt al stimei de sine intretine emotiile pozitive, iar nivelul scazut al stimei de sine favorizeaza emotiile negative. Prezentam mai jos ilustrarea acestei idei, dupa (Elena Cocorada, 2007, p.130)

Efectele unei stime de sine joase sunt numeroase si frecvente la copiii cu diverse dificultați: elevii cu stima de sine scazuta sunt mai defensivi, mai critici, mai dispusi sa-i discrediteze pe ceilalti, mai nepoliticosi). In general, cei nemultumiti de propria persoana sunt nemultumiti si de cei din jurul lor.

Desfasurarea de activitati scolare este un prilej de formare a unei imagini de sine pozitive, daca ea este dirijata de catre profesor. Inactivitatea, hiperprotectia, interzicerea implicarii in activitate sunt punctele de plecare ale autodeprecierii si impiedica elevul sa se autocunoasca si sa aiba succese. Existenta succeselor este decisiva pentru formarea unei imagini de sine pozitive

Elena Cocorada precizeaza: ,,asigurarea unui succes scolar timpuriu devine cruciala pentru constituirea unei imagini de sine pozitive, deoarece succesele ulterioare se vor construi pe succesele primilor ani de scoala, care dau copilului sentimentul de competenta si implinire si face mai suportabile eventualele esecuri viitoare. Performantele scolare, ca si cele din alte domenii, sunt percepute de subiect ca dovezi ale competentelor sale ceea ce mascheaza originea lor in imaginea de sine." (Elena Cocorada, 2007, p.131)

Totalitatea acestor experiente influenteaza intreaga evolutie ulterioara a copilului, respectiv a tanarului. Astfel, s-a demonstrat faptul ca cei care au o stima de sine pozitiva sunt capabili sa se implice in rezolvarea de probleme noi, se bucura de realizarile proprii, manifesta independenta si autonomie comportamentala, isi exteriorizeaza cu usurinta trairile, fie pozitive, fie negative, manifesta o atitudine cooperativa, de intrajutorare.

Dimpotriva, cei carora nu li se asigura formarea unei stime de sine pozitive manifesta reticenta in a se implica in activitati si sarcini noi, manifesta neincredere in propriile forte si in propriul potential, considerandu-se lipsiti de calitati, incapabili sa rezolve ceva, sa duca la bun sfarsit o sarcina, nu au curajul sa-si asume propriile esecuri, incercand sa gaseasca mereu alti vinovati etc. (Adriana Baban, 2003, p.145).

In acest spirit, Adriana Baban arata ce pot face profesorii pentru formarea la elevi a unei stime de sine adecvate:

,,sa formuleze sarcini conform posibilitatilor reale ale copiilor;

sa planifice din timp activitatile cu elevii, sa anticipe eventuale obstacole, precum si modalitati concrete de depasire a lor;

sa exprime cerintele intr-un limbaj clar, accesibil;

sa-si centreze activitatea pe stimularea elevilor, pe incurajarea lor, pe intarirea pozitiva a activitatii lor si nu pe pedepse, dezaprobari etc.;

sa ofere in permanenta elevilor alternative, posibilitati, optiuni (Adriana Baban, 2003, M. Craciun, 2004).

Toate aceste incercari au rolul de a asigura formarea unei stime de sine pozitive a elevilor, aceasta permitandu-le acestora sa se integreze mai bine in activitatile scolare si extrascolare pe care le desfasoara, in colectivitatile din care fac parte. Un elev cu o stima de sine pozitiva este mult mai sigur pe posibilitatile sale scolare, intelectuale, fizice, este mult mai constient de acestea si le poate valorifica in mod corespunzator ori de cate ori este nevoie. De asemenea, el stie cu certitudine care este locul pe care il ocupa in cadrul grupului din care face parte. Formarea unei stime de sine pozitive nu este doar garantia integrarii scolare a elevilor, ci si a integrarii sociale a acestora, in cadrul societatii elevul putandu-si exercita aceleasi roluri si responsabilitati pe care le exercita, la nivel micro, in scoala.

Dupa cum s-a putut remarca, formarea stimei de sine are o importanta deosebita in asigurarea succesului scolar si social al elevului. De aceea, se impune o intensificare a preocuparilor cadrelor didactice, o coordonare a eforturilor acestora cu cele ale parintilor, care sa le permita elevilor sa-si formeze o stima de sine pozitiva.

Formarea stimei de sine se realizeaza in contextul mai larg al formarii imaginii de sine, proces dificil si sinuos, care incepe in copilarie si se desavarseste in perioada adolescentei.

Dificultatile de invatare pe care un elev le poate intampina in viata scolara reflecta, adesea, o lipsa de motivare sau de implicare fata de anumite sarcini cerute. Ori, interesul reusitei scolare depinde, in mare parte, de imaginea pe care o persoana o are despre sine. Sentimentele pozitive si valorificarea imaginii de sine sunt factori importanti pentru motivarea activitat In adolescenta elevii isi formeaza o imagine despre ei insisi fondata pe modul in care sunt tratati de catre persoanele care joaca un rol important in viata lor: parinti, profesori, prieteni, colegi de scoala etc. Aceasta apreciere pozitiva sau negativa despre imaginea de sine constituie stima de sine.

Deci, stima de sine este expresia unei aprobari sau dezaprobari privind sinele insusi. Ea ne indica in ce masura un individ se crede capabil si important. Este o experienta subiectiva care se traduce la fel de bine atat verbal, cat si prin comportamente semnificative.

Anumiti autori considera ca, spre adolescenta, individul isi formeaza o imagine despre el care ramane relativ constanta in cursul viet Aceasta apreciere a sinelui va fi afectata, in decursul evenimentelor vietii, dar, se pare ca isi regaseste nivelul obisnuit, atunci cand conditiile mediului se normalizeaza. S-a demonstrat ca aprecierile despre sine rezista relativ bine schimbarilor, nevoia de coerenta si stabilitate fiind mai puternice.

Stima de sine are un rol esential in realizarea echilibrului psihologic al adolescentului: atunci cand are un nivel ridicat si o anumita stabilitate, ea conduce la actiuni eficiente, ii poate ajuta sa faca fata dificultatilor, sa obtina performante bune si foarte bune in activitatea desfasurata si sa intretina relatii bune cu cei din jur; in cazul in care stima de sine este instabila si are un nivel scazut, efectele constau in inadaptare, frustrare, eficienta scazuta in actiuni.

Adolescentii cu un nivel scazut al acestei variabile de personalitate au sentimentul ca nu se cunosc prea bine, vorbesc despre ei mai degraba intr-o maniera neutra, nesigura, ambigua, au o parere despre propria persoana care depinde de circumstante si interlocutori. Amana luarile de decizii, sunt adesea nelinistite de consecintele posibile ale alegerilor lor, sunt influentate de anturaj in luarea deciziilor, sunt uneori ezitante sau conventionale in luarea deciziilor. Astfel de adolescenti reactioneaza emotional la esec, se simt respinse daca sunt criticate in domeniile in care se considera competenti, se justifica dupa obtinerea unui esec, manifesta anxietate puternica in fata evaluarii de catre ceilalti; au o buna capacitate de a asculta criticile.

Adolescentii cu un nivel ridicat al stimei de sine au pareri clare si stabile despre ei insisi, intrucat acestia nu depind prea mult de context, vorbesc despre ei insisi intr un mod transant, coerent, pozitiv; risca sa faca exces de certitudini si simplificari; actioneaza _{eficient, tin cont de ei} insisi _{in luarea deciziilor, persevereaza in hotararile lor, in ciuda} dificultatilor, pot fi inovatori, insa, uneori, sunt prea sensibili la interesele lor pe termen scurt. Esecul nu lasa urme emotionale durabile asupra unor astfel de persoane, pot rezista la criticile asupra punctelor lor sensibile, nu se simt obligate la justificarea unui esec si nici nu se simt respinse daca sunt criticate, insa se poate intampla sa nu tina cont de critica.

Adolescentii reactioneaza diferit, in functie de nivelul stimei de sine, fata de succes si in ceea ce priveste alegerile importante in viata. Astfel, cei cu o stima de sine scazuta nu au o atitudine realista in fata succesului, neapreciindu-se la justa lor valoare si, de cele mai multe ori, atribuie succesul factorilor externi si nu propriilor lor resurse; reusita le poate produce teama de a nu mai fi la inaltime in viitor bucurie anxioasa), adica teama de esec; in fata acestor temeri, multi dintre ei sunt prudenti, nu si asuma riscuri, prefera sa fie mediocri, progreseaza lent.

Dimpotriva, la adolescentii cu o inalta stima de sine, reusita le confirma imaginea stimei de sine, le provoaca emotii pozitive si motivatie crescuta; ei sunt, insa, dependenti de recompense. Astfel de persoane isi asuma riscuri, cauta sa isi depaseasca limitele, se simt stimulate de noi experiente, au un progres rapid si rationeaza in functie de succese.

Numeroase cercetari de laborator si de teren intaresc opinia clinicienilor asupra importantei stimei de sine in viata personala si in raporturile sociale. Studii asupra motivatiei sugereaza ca vointa de a ajunge la un statut social mai elevat sau o puternica recunoastere sociala provin din dorinta de a pastra o imagine pozitiva de sine.

6. Influenta si comportament psihosocial

6.1. Definirea, caracterizarea si clasificarea relatiilor de influenta

Semnificativa in psihologia sociala este intrebarea: in ce masura con­tribuie ceilalti la formarea si modificarea imaginii despre sine a individului. Experimentele arata ca adolescentii au tendinta de a se descrie intotdeauna in asa fel incat sa se deosebeasca de ceilalti din anturajul foarte apropiat. In cercetarea experimentala efectuata in contextul acestei lucrari, noi ne-am intrebat in ce masura compararea sociala cu colegii, modifica stima de sine a adolescentilor cu dificultati de invatare.

Aceasta deoarece, teoretic, in structura fenomenelor si proceselor psihosociale, influenta are un rol important si reprezinta unul din factorii majori ai integrarii, ai schimbarii ai progresului scolar si social. Adolescentii cu dificultati de invatare au nevoie tocmai de atingerea acestor tinte.

Dupa D. Cristea (2000, pp.191-192), abordarea problematicii influentei psihosociale presupune evidentierea si analiza urmatoarelor aspecte:

- Identificarea si caracterizarea elementelor aflate intr-o relatie de influenta, respectiv circumscrierea rolului de 'agent de influenta' si 'obiect de influenta'; aceste elemente pot fi persoane, grupuri, organizatii, institutii sau situatii sociale;

- Influenta psihosociala, cea care afecteaza sistemul atitudinal al persoanei, sistem ce reprezinta un bun indicator prognostic asupra comportamentului individual si de grup.

Herbert Kellman (1958, p. 54) distinge trei procese ale influentei sociale:

Complianta (acceptanta, conformismul) - se produce cand o persoana accepta influenta.

Identificarea - adaptarea comportamentului ca modalitate de satisfacere a trebuintei de autodefinire a relatiei fata de agentii de influentare.

Interiorizarea - comportamentul adoptat este integrat in valorile proprii ale individului ca parte a unui sistem personal; treptat comportamentul devine independent de sursa sa externa.

In cazul adolescențelor din cadrul experimentului, noi am dorit sa modificam elemente din mediul lor social cu scopul de a observa cum se modi­fica si autodescrierea spontana. Astfel, dorim sa intarim ideea ca Eul este un construct social si ca elevii se definesc, cel putin partial, folosindu-i pe ceilalti drept etalon.

Este ceea ce sustine, in 1954, Leon Festinger in teoria comparatiei sociale: atunci cand oamenii nu sunt siguri de capacitatile si de opi­niile lor (pentru ca informatiile obiective nu le sunt la indemana), ei se autoevalueaza prin comparatie cu alti indivizi asemanatori.

6.2. Mecanismele psihosociale de realizare a influentei

Cele mai importante mecanisme de realizare a influentei psihosociale implicate in schimbarea atitudinilor si comportamentelor, dupa D. Cristea (pp. 196-199), sunt: imitatia, contagiunea, comparatia sociala, disonanta cognitiva, etc.

Imitatia consta in reproducerea activa a unor modele atitudinale si comportamentale oferite de o alta persoana care, contextual, poseda o anumita relevanta sau ascendenta sociala. Ea are un caracter dinamic si selectiv, implicand elemente de reelaborare si creatie, ceea ce permite adecvarea modelului preluat la specificul personalitatii celui care imita.

Contagiunea se caracterizeaza prin tendinta de imitare inconstienta a unui model dominant de comportament, care se propaga de la o persoana la alta, intr-un context favorabil.

Comparatia sociala este unul din procesele prin care se elaboreaza imaginea de sine, prin raportarea continua la cei din jur care, in anumite conditii, devin referentiale sociale cu functii modelatoare si corective pentru propria personalitate. Cu cat suntem mai nesiguri in ceea ce priveste propriile conduite, si cu cat acestea sunt mai indepartate de normele consacrate ale grupului, cu atat influenta rezultata in urma comparatiei sociale este mai mare.

Disonanta cognitiva reprezinta unul din cele mai subtile procese prin care se asigura echilibrul cognitiv si afectiv. Orice discordanta apartinand sistemului cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal sau comportamental genereaza o tensiune orientata in sensul eliminarii sau reducerii respectivei disonanțe, implicit a reducerii tensiunii psihice generate de aceasta.

In partea practic-experimentala a lucrarii vom studia si efectul in plan social al dificultaților de invatare a matematicii, in liceu. Un factor care va fi analizat in interactiunile sale este ,,Compararea sociala ''.

Am ales acest lucru deoarece comparatia sociala este un proces prezent in viata școlii, ea genereaza la adolescenti necesitatea de a avea criterii care sa le permita evaluarea propriilor atitudini si comportamente, in scopul evitarii starilor de penibil si de incertitudine.

Literatura de specialitate evidentiaza faptul ca cercetatorii au vrut sa raspunda urmatoarelor doua intrebari: (1) Cand ne orientam spre ceilalti pentru informatii comparative? si (2) Cu cine preferam sa ne comparam? Raspunzand la intrebarea 'cand?', cercetarile arata ca indivizii prefera sa se autodefineasca prin comparatie cu altii chiar si atunci cand le sunt accesibile standarde obiective de evaluare.

La intrebarea 'cu cine ne comparam?', studiile arata ca de obicei ne compa­ram cu cei apropiati noua. Daca joc fotbal ca amator, nu ma voi compara cu un superstar din Champions League, ci cu vecinii si prietenii cu care joc din cand in cand. Vom vedea ca exista si exceptii, cazuri cand preferam sa ne comparam cu altii mai putin dotati sau mai putin norocosi decat noi insine.

Compararea sociala este o notiune legata de prezenta celuilalt, studiata in psihologia sociala. Traditia "behaviorista' nu considera individul decat ca loc de producere a unei reactii la un stimul, ca o "masina de raspuns'; psihologia sociala "cognitivista' a reintrodus notiunea de subiect in masura in care individul este considerat un actor cu anumite scopuri si strateg Individul devine, din "reactant pasiv', actor, deci subiect, sursa a propriului sau comportament, relativ autonom.

Teoria compararii sociale a lui Festinger se bazeaza pe aceasta incertitudine a subiectului in privinta opiniilor si aptitudinilor sale: cand nu se simte in masura sa-si evalueze aptitudinile, individul va cauta un altul cu care sa se compare, cautand astfel sa restabileasca o certitudine care pecetluieste, in acelasi timp, dependenta lui.