Strategii de abordare psihopedagogica a dificultatilor in invatarea scolara

STRATEGII DE ABORDARE PSIHOPEDAGOGICA A DIFICULTATILOR IN INVATAREA SCOLARA

Prevenirea insuccesului scolar si a consecintelor lui are punct de pornire organizarea procesului de invatamant pe criterii stiintifice, psihologice si pedagogice. Distribuirea corecta a elevilor pe clase, asigurarea cu manuale si rechizite, orar judicios reprezinta conditiile elementare ale invatarii scolare. Climatul stenic, stimulativ, din clasa se creeaza prin actiunea plina de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin actiunea lor unitara.

Activitatea didactica propriu-zisa, de inalta competenta stiintifica, rnetodica si psihopedagogica ofera ,suportul angajarii elevilor in efortul invatarii. Este necesar sa se realizeze in fapt diferentierea si individualizarea invatarii, asigurandu-se sanse de reusita (succes) tuturor elevilor. Evaluarea rezultatelor invatarii trebuie se faca sistematic, cu maximum de obiectivitate. Solicitarile scolare sa fie echilibrate, sa se previna suprasolicitarea si subsolicitarea. Colaborarea sistematica si cu tact cu familia prin convorbiri si lectorate pentru parinti previne atitudinile de rezistenta fata de obligatiile scolare. Supravegherea starii de sanatate si a modului cum se implineste maturizarea la varstele pubertatii si adolescentei previn instalarea inapetentei pentru invatare.

Cand prevenirea este ineficienta si fenomenul insuccesului se instaleaza trebuie sa se stabileasca planuri de interventie terapeutica. Sa se corecteze deficientele procesului, de invatamant, sa se intervina in familie, familia sa devina o aliata a scolii pentru corectarea handicapului scolar.

Practica meditatiilor si a consultatiilor convinge elevul de unele intentii ale profesorului. Interventia terapeutica asupra elevului marcat de handicapul scolar, de insucces, se desfasoara in timp. Cunoasterea si incurajarea elevului prin antrenarea in activitati, care-1 intereseaza si prin care se poate valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul caruia se poate actiona in favoarea redresarii handicapului scolar.

Diferentierea invatarii prin programe cu grade treptate de dificultate si prin procedee didactice adecvate constituie una dintre solutiile cele mai sigure de profilaxie si de terapie a insuccesului scolar.

Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate diferite, prin folosirea fiselor de munca independenta limiteaza aria de gravitate a insuccesului scolar.

Munca in echipe favorizeaza colaborarea si utilizarea de sine a fiecarui membru dupa capacitatile lui. Activitatea psihopedagogica de orientare scolara si profesionala pentru examinarea corecta a optiunilor previne nesansa insuccesului si a esecului si favorizeaza adaptarea scolara.

Activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiala si individualizata a elevilor aflati in situatie de esec scolar. Punerea in aplicare a unor astfel de strategii necesita insa o buna cunoastere a particularitatilor psihologice individuale si de varsta ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultaii scolare sau a unor compensari eficiente. In sens pedagogic, individualizarea presupune doua tendinte complementare: pe de o parte, asigurarea unei inde-pendente mai mari a elevului in activitatea de invatare, iar pe de alta parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate, in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Variatiile mari de ritm intelectual si de stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive care exista intre elevi, impun intr-adevar actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare (de lucru). Poate ca nimeni n-a exprimat mai sugestiv decat Emile Planchard acest desiderat al individualizarii pedagogice: 'Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata'.

Un rol important in obtinerea succesului scolar il are sistemul de recompense (intariri) si de pedepse. Este cunoscut mecanismul conditionarii operante, studiat de reprezentanti ai scolii « comportamentiste': daca un anumit tip de comportament este in mod consecvent urmat de recompensa, comportamentul respectiv are o mai mare probabilitate de a se produce din nou. Si invers: comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta cu o frecventa mai mica. Conditionarile negative iau adesea, in scoala si in familie, forma ,,nerecompensarii frustrante' : este cazul, de exemplu, al acelui elev ramas in urma la invatatura care depune, la un moment dat, eforturi evidente pentru a-si imbunatati prestatia scolara, dar care se demobilizeaza ulterior, deoarece eforturile lui bine intentionate nu sunt urmate de recompensele asteptate (de exemplu: laude, incurajari din partea parintilor sau a profesorilor).In folosirea sistemului de recompense si de pedepse trebuie sa alegem un moment optim. In acest sens, Mowrer a constatat ca, daca o persoana se angajeaza in realizarea unui comportament indezirabil (de exemplu, in cazul unui elev, copiatul la teze) ce conduce la un beneficiu (avantaj) imediat mic, dar la o pedeapsa ulterioara mare (in cazul descoperirii faptei), beneficiul, desi mic, poate fi suficient pentru mentinerea comportamentului respectiv. Sau situatia inversa:o pedeapsa imediata mica poate duce la renuntarea realizarii unui anumit tip de comportament, chiar daca aceasta ar conduce pe terment lung la obtinerea unei recompense considerabile. Realitatea acestor fapte impune adoptarea unor masuri educative adecvate, care sa valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau a pedepselor. Astfel este necesara fixarea unor obiective intermediare, clare si precise, atunci cand ne propunem atingerea unui obiectiv final indepartat in timp. De asemenea, in stransa legatura cu aceste obiective intermediare, trebuie sa recurgem la realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevului respectiv, care vor avea drept efect intarirea motivatiei pozitive a elevilor respectivi fata de activitatea lor de invatare. Realitatile scolare curente arata, ca succesul scolar are o pronuntata dimensiune intelectuala si motivationala, el neputand fi obtinut de un elev care nu si-a dezvoltat judecata critica, nu si-a format deprinderi de lectura personala si care nu are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri sau explicatii noi. Un elev pasiv, dezinteresat sau neobisnuit sa gandeasca si sa discute logic nu dispune in fond de acele premise psihologice (sau instrumente operationale) care alcatuiesc substanta activitatii intelectuale de invatare.

Este stiut ca insuccesul scolar este foarte strans legat de nivelul motivatiei activitatii. Se constata, in acest sens, ca unii elevi prezinta o fluctuatie ingrijoratoare a acestui nivel, fapt care-i ridica problema asigurarii de catre elevii in cauza a unui prag optimal al motivatiei in activitate. Acest prag este numit optimal, deoarece el evita cele doua extreme ale motivatiei la care recurg unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristica persoanelor orgolioase (vanitoase), la care expectantele (asteptarile) cu privire la rezultatele pe care le vor obtine sunt intotdeauna exagerate, fapt care le determina sa-si propuna obiective care intrec de regula propriile posibilitaii si capacitati de a le realiza, iar pe de alta parte, submotivarea, proprie persoanelor neincrezatoare in ele insele, care, de teama inregistrarii unui esec, isi fixeaza obiective (sau performante) care se afla cu mult sub nivelul posibilitatilor si a capacitatilor lor psihice reale. Si o extrema, si cealalta sunt la fel de periculoase pentru elevi: dorintele sau expectantele exagerate sunt urmate, de regula, de esec si, implicit, de puternice deceptii sau suferinte care vor influenta in mod negativ performantele viitoare. Dar nici mentinerea persoanei numai la un nivel de aspiratii usor accesibil nu este recomandabila, deoarece acest fapt echivaleaza, in general, cu stagnarea activitatii si a performantelor. Faptele scolare curente releva influenta pozitiva pe care o are asupra performantelor un nivel de aspiratii sau de expectante usor superior fata de posibilitatile psihice de moment: un astfel de nivel va avea darul de a determina, o data cu treptata ridicare a stachetei (sau a expectantei), si o dezvoltare progresiva a capacitatilor proprii. Nivelul optim de aspiratii sau de expectante exclude, asadar, atat decalajele in minus fata de posibilitati, cat si fixarea nivelului de aspiratii la un prag exagerat de inalt, in raport cu dificultatile sarcinii de moment sau cu posibilitatile proprii de realizare a celor propuse. Acest nivel optim al motivatiei poate fi asigurat prin realizarea de catre elevi a unor aprecieri realiste atat cu privire la dificultatea performantelor atinse, cat si cu privire la posibilitatile proprii de a le indeplini.

Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar sunt dependente, in mare masura, si de atitudinile de expectanta ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Este cunoscut, astfel, faptul ca expectantele scazute ale profesorilor si parintilor, derivate din neincrederea manifestata in posibilitafile elevului, determina nu numai o subsolicitare a capacitatilor acestuia, care va intra astfel intr-o situatie de criza informationala, dar prezinta si pericolul formarii la elevul in cauza a unui sentiment ai neputintei, a unui sentiment de inferioritate, care-l va face sa coboare tot mai mult expectantele in raport cu sine. Altfel spus, asteptarile scazute ale unui parinte sau profesor in raport cu un elev vor avea ca efect mobilizarea a foarte putine resurse din partea elevului respectiv, marind astfel probabilitatea esecului si fixand, totodata, sentimentul ineficientei personale. Dar si suprasolicitarea, derivata din expectante exagerate in raport cu un elev, este la fel de periculoasa. Fenomenul suprasolicitarii este periculos, deoarece genereaza, mai devreme sau mai tarziu, stari subiective penibile, specifice oboselii cronice. Pentru astfel de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protectie afectiva generala a elevului. Acesta va fi ajutat sa-si organizeze cat mai bine timpul zilnic de lucru, acordand atentie ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de a altema activitatile abstracte cu cele recreative, pentru a crea astfel conditiile necesare realizarii unor fenomene compensatorii la nivelul activitatii corticale.

Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze simultan restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala si de familie, cat si modificari in trasaturile individuale, de personalitate, ale elevului.

Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:

Sporirea rolului invatamantului prescolar. Statisticile pedagogice arata ca aproximativ jumatate din rebuturile scolare constatate in ciclul primar si gimnazial isi au originea in diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii (disponibilitatea de a comunica cu ceilalti din jur), cunostintele si deprinderile minime necesare insusirii scrisului-cititului, familiarizarea cu rigorile unui program scolar organizate.

Stabilirea unor relatii stranse de parteneriat intre scoala si familie, deoarece pentru multi elevi factorii esecului scolar se situeaza in familie, si nu in cadrul contextului scolar. Pentru buna functionare a relatiei »scoala-familie' este necesar ca parintii sa acorde importanta scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, sa se arate preocupati de formarea profesionala a copiilor, de perspectivele lor sociale. Nu mai putin importanta este asigurarea in familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat ca precaritatea culturala a familiei poate provoca un retard al dezvoltarii intelectuale generale a copilului.

Sprijinirea scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane corespunzatoare unui invatamant de calitate: dotare cu laboratoare si echipamente moderne; cadre didactice calificate si motivate in activitatea lor; programe scolare de calitate, periodic revazute si imbunatatite; un climat scolar tonifiant, stimulator.

Profesorul reprezinta piesa de baza in actiunea de asigurare a reusitei scolare. Pentru aceasta, el trebuie sa dispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si de o competenta psihopedagogica, exprimata prin urmatoarele capacitati: diagnosticarea capacitatii de invatare, care sa permita o discriminare corecta dintre elevi; stimularea si incurajarea elevilor, prin cristalizarea sentimentului de succes; respectarea ritmului individual al invatarii; ierarhizarea si diferentierea sarcinilor didactice; identificarea lacunelor si a dificultatilor intampinate de elevi; alternarea predarii unitare cu a celei diferentiate; organizarea recapitularii si sistematizarii; folosirea mijloacelor didactice in concordanta cu continutul celor predate si cu particularitatile de asimilare ale elevilor; evaluarea corecta a rezultatelor obtinute; modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina dificultati in activitatea de invatare; dozarea temelor si a exercitiilor folosite la ore.

Proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionala adecvate, care sa se desfasoare pe tot parcursul scolaritatii, dar mai ales la sfarsit de cicluri si la trecerea in viata activa. In realizarea acestor actiuni trebuie sa primeze interesele elevilor, dar si cererea pietei muncii.