Virusul - ce afectiuni produce asupra organismului

VIRUSUL

CE AFECTIUNI PRODUCE ASUPRA ORGANISMULUI

Virusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe (limfocitele T CD4+) care fac parte din sistemul imunitar. Pe masura ce sistemul imunitar incepe sa slabeasca, globulele albe devin incapabile sa opuna rezistenta impotriva bolilor si de a lupta impotriva germenilor. Germenii care in mod normal ar fi rapid neutralizati, raman in organism si se inmultesc. SIDA nu este cauzata de virusul HIV insusi, ca in cazul unei boli virale obisnuite, ci se datoreaza incapacitatii sistemului imunitar de a lupta impotriva infectiilor. In termeni medicali, o serie sau un grup de simptome si afectiuni ce tind sa actioneze impreuna poarta numele de sindrom. De aici si denumirea bolii de SIDA, adica Sindromul Imunodeficientei Dobandite.

Primele cazuri de SIDA au fost diagnosticate in mod oficial in SUA. In anul 1981, in functie de modul de raspandire si alti factori, medicii au dedus ca boala nou-aparuta era cauzata de un germen minuscul, un tip de virus. Prin 1983, oamenii de stiinta din SUA si Franta au descoperit, independent, virusi despre care se credea ca provoaca SIDA. Francezii au denumit virusul descoperit Virusul Asociat al Limfoadenopatiei sau VAL, deoarece cauzeaza adenomegalie (cresterea in dimensiuni a nodulilor limfatici din organism). Cercetatorii americani au dat virusului descoperit numele de Virusul Limfatic Celular Uman III sau HTLV III, datorita modului in care acesta ataca celulele corpului. Dupa mai multe controverse privind numirea virusilor si echipa de cercetatori care ii identificase prima data, virusii s-au dovedit a fi aproape identici. In final, acestia au fost de numiti HIV, adica Virusul Imunodeficientei Umane. Majoritatea cercetatorilor cred ca virusul isi are originea in cimpanzeii si maimutele din Africa. Virusii asemanatori cu HIV, denumiti VIP (Virusii Imunodeficientei Primatelor) sunt caracteristici maimutelor. Se crede ca HIV ar fi evoluat din acesti virusi, in urma experimentelor cu sange si organe de maimute sau a ceremoniilor traditionale ce implica sacrificiul acestora.
Analizele genetice si cercetarile asupra raspandirii HIV-ului arata ca virusul are sub 100 de ani, dar peste 20. Probabil a aparut intr-un grup restrans de persoane dintr-o zona indepartata, cu multi ani in urma si s-a raspandit odata cu intensificarea calatoriilor.

Numeroase cercetari au fost intreprinse pentru a se afla cum afecteaza virusul HIV sistemul imunitar, insa, pana la mijlocul anilor '90, nu au fost descoperite toate detaliile.  Ceea ce se stie este ca virusul ataca unele tipuri de celule din organism. Printre acestea sunt globulele albe din sange, denumite limfocite si alte celule ale sistemului imunitar care in mod normal ajuta organismul sa se apere impotriva virusilor, bacteriilor si altor germeni. De obicei, cand un anumit tip de germen patrunde in organism, sistemul imunitar creaza molecule speciale impotriva acestuia, numiti anticorpi. Anticorpii plutesc in sange si in lichidele corpului si se lipesc de germeni sau ii distrug, facandu-i inofensivi. Intr-o anumita masura, la fel se intampla si atunci cand HIV patrunde in organism. Sistemul imunitar produce anticorpi impotriva virusului. In acest stadiu, o analiza a sangelui sau a unui lichid din corp poate demonstra daca o persoana are HIV. Testul nu detecteaza virusul propriu-zis, ci anticorpii impotriva acestuia. Daca anticorpii sunt prezenti, testul este pozitiv, indicand prezenta virusilor. Intre timp, virusii "adormiti" se ascund si se modifica permanent in interiorul celulelor corpului, neatinsi de anticorpi. Dupa un timp, virusul HIV incepe sa se multiplice din nou, iar primele simptome fizice de SIDA incep sa apara. Din cand in cand apar pareri conform carora virusul HIV nu provoaca SIDA. Se spune ca virusul este prezent doar la persoanele care au SIDA si chiar ca unele cauze necunoscute declanseaza atat HIV cat si SIDA. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de stiinta si medicilor considera ca HIV este cauza SIDA.
Cercetarile intensive incepute in anii '80 au facut din HIV unul din cel mai studiat virus cunoscut pana in prezent. Cercetatorii au descoperit structura detaliata a acestuia si au trasat o harta a genelor sale. Ei au ajuns la concluzia ca exista mai multe tipuri de virus HIV, nu doar unul. Acestia se modifica continuu, facand dificila producerea de vaccinuri.
Organismele persoanelor afectate de aceasta boala nu mai pot lupta impotriva germenilor; de cele mai multe ori boala iese invingatoare din aceasta lupta crunta.

Retrovirusurile si HIV

Virusurile sunt cele mai simple forme de viata. Multe boli, cum ar fi pojarul, oreionul, racelile si gripa sunt provocate de virusi. Un virus tipic prezinta o portiune centrala sau miez construita din ADN-acid dezoxiribonucleic. Acest acid stabileste genele unui virus-codurile chimice necesare construirii mai multor virusi identici cu el. Miezul de ADN este acoperit de un invelis asemanator cu un mozaic, format din diverse molecule de proteine. Cu toate acestea, un virus nu se poate multiplica singur, ci are nevoie de o celula vie, cum ar fi o celula din corp, care sa-i fie gazda. Virusul patrunde in celula gazda, adauga genele sale celor ale gazdei si determina mecanismul chimic al celulei sa fabrice sute de mii de copii ale sale. Apoi, acesti virusi ies din celula-gazda, o distrug si sunt pregatiti sa infecteze si alte celule. 

HIV este un virus neobisnuit, apartinand unui grup de virusi denumiti retrovirusi. Acestia nu contin ADN, in schimb prezinta ARN. In interiorul celulei-gazda, ARN-ul este mai intai transformat in ADN, iar apoi acest ADN este folosit drept cod pentru inmultirea virusurilor.

Virusul HIV este neobisnuit deoarece principalele efecte ale acestuia nu se simt o perioada de timp, cuprinsa in general intre 5-10 ani dupa ce a patruns in organism. Cand o persoana este infectata cu HIV, virusul se multiplica rapid. El poate fi detectat in sange si in lichidul din jurul creierului si maduvei spinarii. Persoana in cauza poate sa nu fie afectata in aceasta faza sau poate avea unele simptome asemanatoare cu cele ale gripei, cum ar fi curgerea nasului si febra, eruptie pe piele, adenopatie axilara sau dureri de cap frecvente. Aceste simptome vor fi adesea atribuite unei raceli sau unei

epidemii.
Aceste simptome si nivelurile ridicate ale virusului HIV in organism dispar de obicei dupa cateva saptamani, cand persoana infectata se simte bine din nou. Virusul este prezent, dar inactiv. Persoana respectiva poate transmite inconstient virusul si altora. Pana la urma, probabil dupa multi ani, HIV se reactiveaza si incepe sa se multiplice din nou. Acum este momentul cand apare SIDA. Afte bucale si leucoplazia paroasa apar adesea pe limba bolnavului de SIDA. Aftele bucale apar sub forma unor pete albe pe limba; leucoplazia consta in niste bube albe de-a lungul limbii. In acest stadiu, sistemul imunitar incepe sa lupte, iar numarul globulelor albe din sange incepe sa scada.
In unele cazuri treptat sau in altele dupa doar cateva saptamani, incep sa se dezvolte diverse boli. Acestea pot fi infectii ale pielii si ale mucoaselor. Corpul poate ceda in fata unor infectii, ca pneumonia si tuberculoza sau infectii si inflamatii din creier sau in jurul lui - meningita sau encefalita. Astfel de inflamatii pot cauza confuzie sau probleme mentale. Pot aparea de asemenea tulburari de vedere, diaree sau probleme digestive si rani cu sangerari excesive. Alte boli ce pot sa apara sunt: diferite forme de cancer, ca sarcomul lui Kaposi, care provoaca rani grave ale pielii. Dupa cateva saptamani sau luni, bolnavul intra in ultimele faze ale bolii, deoarece afectiunile variate coplesesc organismul.

In comparatie cu alte virusuri, HIV se transmite relativ dificil. El nu poate supravietui in afara organismului, departe de caldura si lichide si, prin urmare, nu se gaseste in aer. Aceasta inseamna ca oamenii nu se pot infecta inspirandu-l. In conditii normale HIV nu poate fi contactat prin tuse, stranut, insecte, ca muste si tantari sau prin folosirea colectiva a prosoapelor, tacamurilor sau a altor obiecte.

HIV se poate transmite prin trei cai principale, fiecare implicand schimbul de sange sau de lichide din organism. Oamenii pot contacta virusul atunci cand sangele sau un lichid (de exemplu sperma) din corpul unei persoane infectate intra in contact cu propriul lor sange sau lichide in interiorul organismelor lor.

O cale de transmitere a virusului HIV este prin contact sexual. Acesta include atat relatiile heterosexuale cat si pe cele homosexuale. Virusul este transmis de la un partener la celalalt prin intermediul lichidelor din corp.

A doua cale prin care se transmite HIV este cea transplacentara, de la mama infectata la copilul aflat inca in uter. Virusul poate patrunde in sangele copilului inainte ca acesta sa se nasca, cand se dezvolta in uter sau in timpul nasterii.

A treia cale de contactare a virusului este prin sange sau prin lichidele corpului, de obicei prin injectare. Inainte ca sangele sa fie testat pentru HIV, unele persoane au donat sange. Unii dintre ce care au primit sangele contaminat au fost infectati. In prezent, sangele donat este examinat cu atentie, in scopul prevenirii raspandirii virusului HIV prin transfuzii. Virusul poate fi transmis si prin refolosirea unui ac hipodermic nesterilizat sau a unei seringi nesterile, deja folosita de o persoana infectata.