Urologie pediatrica - aspecte generale

UROLOGIE PEDIATRICA -

Aspecte generale

Urologia reprezinta un capitol important al chirurgiei pediatrice deoarece afectiunile aparatului urogenital (malformatiile congenitale, tumorile si traumatismele) in majoritatea cazurilor necesita tratament chirurgical. Prognosticul acestora este dependent de precocitatea diagnosticului.

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice generale, semnelor locale, semnelor urinare si a investigatiilor paraclinice (de laborator si de imagistica medicala):

I.Semne generale. Nu au o specificitate particulara dar corelatia cu simptomatologia locala si urinara orienteaza diagnosticul spre o suferinta reno-urinara ce urmeaza a fi confirmata de investigatiile paraclinice.

-Modificarea starii generale cu inapetenta, astenie, paloare teroasa, retard staturo-ponderal.

-Subfebrilitate sau stare febrila trenanta, recidivata, aparent fara explicatie (,,sindrom febril prelungit").

-Tulburari digestive: greturi, varsaturi, diaree, dureri lomboabdominale.

-Asocierea unor malformatii: dismorfism facial, anomalii ale pavilioanelor auriculare, ale extremitatilor, fanerelor etc. Asocierea dintre malformatiile aparatului genital (hipospadias, epispadias, criptorhidie, malformatii vulvo-vaginale, intersexualitate etc.) si afectiunile aparatului reno-urinar este frecventa .

II.Semne locale. Examenul fizic atent poate oferi date importante pentru diagnostic.

-Durerea lombara cu iradieri in flancuri si hipogastru este un semn caracteristic. Adesea are caracter colicativ. Palparea permite evidentierea durerii provocate la nivelul punctelor ureterale. Manevra Giordano este pozitiva.

-Marirea volumului abdomenului si palparea unor mase tumorale lombare sau in hipogastru se intalneste in multe afectiuni (hidronefroza, rinichi polichistic, tumori renale, vezicale, ovariene etc.).

-Examenul organelor genitale externe poate depista asocieri malformative. Tuseul rectal are valoare deosebita in diagnosticul multor afectiuni genitale si reno-urinare.

III.Semne urinare.

Tulburari mictionale: disurie, polakiurie, modificari de jet urinar (filiform, discontinuu), retentie acuta sau cronica de urina.

-Retentia acuta de urina demasca un obstacol functional sau organic al colului vezical sau al uretrei. Cauzele functionale includ: infectiile acute, edemele alergice si unele suferinte neurologice de tip psihic. Cauzele organice mai frecvente: calculi inclavati, tumori vezicale sau pelvine, corpi straini uretro-vezicali introdusi din exterior, valve de uretra posterioara, hipertrofie de verum-montanum, leziuni traumatice si cauze iatrogene: sondaje intempestive, examinari si tratamente endoscopice, etc.

-Retentia cronica de urina este antrenata de obstacole mecanice progresive ale colului vezical si uretrei cu rasunet si asupra cailor urinare superioare. Evolueaza, de regula cu incontinenta urinara ,,prin prea plin". Poate fi si cauza unor suferinte neurologice medulare sub forma ,,vezicii neurogene".

-Incontinenta de urina se defineste ca fiind pierderea capacitatii vezicii urinare de a stoca si elimina controlat urina. Poate fi continua sau discontinua cu pierderi la intervale scurte de timp. Recunoaste cauze organice (extrofie de vezica, epispadias posterior, malformatii de sinus urogenital) sau neurologice.

-Enurezisul se defineste ca fiind o mictiune completa, involuntara si inconstienta si poate fi nocturn, diurn sau mixt. Preponderent are etiologie neuropsihica dar la aproximativ 25% din cazuri poate fi simptomatic asociat unei suferinte functionale sau organice a aparatului reno-urinar.

Modificarile aspectului urinei:

-Hematuria. Exceptand glomerulonefrita acuta ne va orienta diagnosticul spre o suferinta uropatica.

-Piuria (urini tulburi, floconoase, spumoase) demasca o infectie severa a cailor urinare posibil grefata pe un substrat malformativ.

IV. Investigatii paraclinice.

1.Examinarile de laborator ale urinii includ: examenul sumar de urina, sedimentul Addis, urocultura, ionograma urinara. Testele sanguine obligatorii sunt: ionograma sanguina si dozarea ureei si creatininei. Pentru aprecierea fidela a functiei renale in practica clinica se determina clearance-ul ureei (75 ml/min) si al creatininei (130 ml/min).

2.Imagistica medicala:

- Examinarile radiologice sunt indispensabile si valoroase pentru diagnostic. Ele cuprind: radiografia abdominala pe gol, urografia intravenoasa, uretrocistografia mictionala. Examinarile radiologice mai invazive de tipul pielografiei ascendente, arteriografiei renale selective, cavo- si aortografiei, retropneumoperitoneului vor fi aplicate cu discernamant si doar in caz de dificultati diagnostice.

- Ecografia abdominala se impune ca o metoda de investigatie de uz curent. Este inofensiva si alaturi de examinarile de laborator si radiologice permite stabilirea unui diagnostic pozitiv la majoritatea cazurilor.

-Alte examinari paraclinice care se pot folosi sunt: scintigrafia renala (nefrograma izotopica furnizeaza informatii in caz de rinichi mut urografic), tomografia computerizata, rezonanta magnetica nucleara, examenul endoscopic si laparoscopic sunt de mare valoare dar nu se fac de rutina, fiind indicate la cazuri selectate la care s-au epuizat metodele amintite mai sus.