Kinetoterapia in angina pectorala stabila de efort

KINETOTERAPIA IN ANGINA PECTORALA STABILA DE EFORT

Angina pectorala: tulburare de irigare a miocardului; are ca semne: durerea retrosternala sau in regiunea precordiala care iradiaza inspre gat, umeri si in lungul membrului superior stang. Aceasta durere apare indeosebi in timpul unui efort fizic sau intelectual scazut.

In linii principale, recuperarea bolnavilor cu angina pectorala de efort este asemanatoare fazei a II-a si ulterior fazei a III-a de recuperare a IMA.

Exista insa o serie de deosebiri rezultate din natura evolutiei cronice a anginei pectorale stabile de efort, din faptul ca ea intereseaza in cea mai mare parte bolnavii aflati in plina activitate profesionala, precum si din faptul ca, capacitatea de a presta efort fizic al bolnavilor este foarte diferita, dependenta atat de natura sedentara sau fizica a muncii prestate, cat si de nivelul pragului anginos, care are influente, mai mult sau mai putin, asupra posibilitatii bolnavului de a presta efort fizic.

Prima mare deosebire este notata inaintea recuperarii fizice propriu-zise, fiind adusa de evaluarea prerecuperatorie a bolnavului, evaluare facuta prin test maximal limitat de simptome. Acesta poate fi un test clasic, cuplat numai cu electrocardiografia sau poate fi cuplat cu echocardiografia, cu scintigrafia miocardica sau angiohrafia nucleara.

In urma TE, bolnavii vor fi clasificati in tre mari categorii.

1. In prima categorie se incadreaza subiectii cu un mare deficit aerobic miocardic, cu dublul produs cu valori sub 14 000. Desigur, acest prag anginos scazut va evolua practic intotdeauna si cu o capacitate de efort scazuta, deci cu un deficit aerobic functional important.

La aceasta categorie de bolnavi, antrenamentul fizic va avea un efect redus, posibilitatile de crestere a capacitatii de efort fiind limitate de imposibilitatea cresterii consumului miocardic de O2. Clasic, aceasta categorie de bolnavi este supusa coronarografiei, in vederea evaluarii posibilitatilor de revasculare miocardica. In cazul in care aceasta nu poate fi efectuata, din diferite motive, bolnavii vor fi, de necesitate, inclusi in programe de recuperare fizica. Aceste programe vor fi insa simple, in sensul ca nu vor urmari in primul rand cresterea capacitatii de efort, ci evitarea deconditionarii in continuare a bolnavilor, ca urmare a sedentarismului impus de stenoza coronariana severa.

Cea de a doua categorie de bolnavi este aceea la care, la testarea de efort, dublul produs depaseste 14 000 dar exista un deficit aerobic functional (DAF) mult mai important decat deficitul aerobic miocardic (DAM).

Acesti bolnavi, de regula sedentari, beneficiaza in cea mai mare masura si au rezultatele cele mai bune prin aplicarea unui program de recuperare fizica. Programele de recuperare se apropie cel mai mult de faza a II-a a recuperarii IMA si urmaresc sa reduca cat mai mult din diferenta procentuala dintre DAM si DAF, in sensul ideal al suprapunerii acestora, prin reducerea DAF pana la valoarea DAM.

Trebuie mentionat ca aceasta grupa de bolnavi este eterogena, cu deficite aerobice miocardice de la usoare pana la moderate (dublul produs produs intre 15 000 si 30 000). De aici rezulta doua lucruri:

promul se refera la intensitatea antrenamentului fizic care poate fi prestat si care este cu atat mai mare cu cat dublul produs realizat la TE este mai mare. Din acest punct de vedere, bolnavii cu angina pectorala stabila de efort sunt intrutotul usperpozabili bolnavilor cu capacitati functionale diferite dupa IMA si adaptarea antrenamentului fizic la nivelul capacitatii lor functionale se face identic cu adaptarea post IMA.

In al doilea rand, cu cat diferenta intre DAF si DAM este mai mare, cu atat cresterea capacitatatii de efort, prin antrenament fizic, este mai mare si deci rezultatele recuperarii fizice sunt mai bune. De asemenea, cu cat aceasta diferenta este mai mare, antrenamentul poate fi mai intens iar rezultatele mai rapid obtinute.

In sfarsit, a treia categorie de bolnaviinclude subiectii la care dublul produs depaseste 14 000 dar DAF si DAM sunt apropiate, practic superpozabile.

Sunt inclusi aici bolnavi cu activitate fizica constanta anterior aparotiei bolii, la care reducerea capacitatii de efort se face aproape exclusiv pe seama stenozei coronariene, nu si pe seama lipsei de antrenament.

Acesti bolnavi nu pot sa-si creasca prin antrenament fizic capacitatea de efort sau aceasta creste foarte putin.. De aceea, bolnavii nu pot fi supusi unui antrenament fizic de faza a II-a a recuperarii, ci in cazul in care doresc, pot fi inclusi intr-un program de recuperare asemanator fazei a III-a IMA, faza in care se urmareste mentinerea capacitatii fizice, care risca sa se deterioreze pe parcurs, prin limitarea impusa de crizele de durere toracica.

Situatia este oarecum asemanatoare cu aceea a bolnavilor cu DAM sever, la care nu se urmareste decat mentinerea capacitatii de efort existente dar, desigur, exista o mare diferenta in ceea ce priveste nivelul de efort fizic la care se refera aceasta mentinere. Daca prima categorie de bolnavi va urma un program simplu de recuperare, de evitare a deconditionarii fizice, asemanator celui din insuficienta cardiaca, in schimb, cea de a doua, respectiv bolnavii cu o buna capacitate de efort, vor urma un antrenament fizic intens si o activitate sportiva de agrement, ca si bolnavii cu rezultate excelente ale recuperarii dupa IMA.

Antrenamentul fizic propriu-zis va consta din aceleasi elemente ca si in cazul recuperarii de faza a II-a a bolnavilor cu IMA ca si in cazul acestor subiecti, nivelurile de antrenament utilizate, in watts exprimate prin FC de antrenament sau rata de autoapreciere a efortului fizic, sunt diferite in functie de TE.

Este obligatorie utilizarea, pe parcursul antrenamentului, a cel putin 3 - 4 tipuri de efort fizic: aparat de vaslit, bicicleta ergometrica, civir rulant, gimnastica medicala etc. Ca si pentru pacientii cu IMA, incalzirea si revenirea dupa efort sunt deosebit de importante.

Deoarece, in general, bolnavii cu angina pectorala sunt mai putin sedentari decat bolnavii dupa IMA iar capacitatea lor de efort, cel putin initiala, este mai mare decat a primilor, se indica adaugarea unei sedinte de 20 - 30minute de activitati de agrement. Aceste activitati se efectueaza dupa antrenamentul propriu-zis, dupa o pauza de 5 - 10 minute si vor consta din jocuri de grup, mai rar individualizate.

Sfarsitul programului de recuperare, care are o durata de 8 - 12 saptamani, va fi marcat printr-un test de efort final, in baza caruia bolnavul va fi sfatuit cu privire la terapeutica ce trebuie urmata: intreventie chirurgicala, tratament conservator etc.

Mijloacele kinetoterapiei sunt:

gimnastica igienica zilnica, care consta din complexe de exercitii fizice sub forma miscarilor de trunchi si membre, de intensitate mica si medie, a exercitiilor de respiratie si de tonifiere a abdomenului. Aceste exercitii se pot executa din decubit, sezand sau stand; ritmul lor va fi lent si coordonat cu respiratia;

antrenamentul de rezistenta;

masajul toracelui, in special al regiunii precordiale,

activitati de agrement,

plimbari.

Sunt contraindicate exercitiile de incordare ca si cele care determina un lucru nuscular static cu blocarea toracelui.