Kinetoterapia bolnavilor valvulari

KINETOTERAPIA BOLNAVILOR VALVULARI

Valvulopatiile realizeaza un real impact medico-social, pe de o parte prin limitarea functionala indusa de insuficienta cardiaca generata de viciul valvular ± angorul asociat iar pe de alta parte, prin directiile evolutive ale bolii: sincope, aritmii grave, embolii periferice, accidente survenite in cursul tratamentului anticoagulant.

Recuperarea valvularilor neoperati

In recuperarea bolnavilor valvulari pentru selectionarea cazurilor ce pot beneficia de rezultatele unui program de antrenament fizic, se recurge la un test de efort deliberat submaximal, definit ca un criteriu limitativ al probei: 80% din FCMxt, TAS de 200 mmHg.

Determinarea unor parametri metabolici in cursul efortului fizic ca si urmarirea evolutiei indicatorilor cardio-respiratori, ne permit concluzii cu privire nu numai la rasunetul functional al valvulopatiei, ci si aprecieri in ce priveste o posibila ameliorare a capacitatii cardiovasculare prin antrenament.

Obiectivele recuperarii

1. recuperarea valvularului poate antrena corectia unei conditii fizice precare, ea insasi capabila sa amplifice dispneea, prin deficitul de utilizare periferica a oxigenului. Prin ameliorarea conditiilor efortului muscular in periferie, se poate spera la o economie de travaliu cardiac si deci la restrangerea tahicardiei de efort.

2. prin antrenamentul fizic pe termen scurt se urmareste mentinerea unei bune ventilatii si , prin aceasta, conservarea functiei pulmonare.

3. limitarea activitatii fizice impusa de valvulopatie ar putea avea o serie de consecinte care sa agraveze rasunetul functional: obezitate, reducerea dinamismului ori tendinta anxios-depresiva.

Efectuarea TE submaximal la bolnavii valvulari, permite fixarea unor limite precise ale efortului si indicatia unei activitati profesionale optime.

Indicatii si contraindicatii

Educarea comportamentala la efort este mai dificil de realizat la valvulopat, care este obisnuit sa-si dozeze efortul in functie de un element limitativ, dispneea. Este util a informa pacientul asupra avantajelor oferite de o activitate fizica usoara (medie) dar regulata, desfasurata la un prag inferior celui cauzator de dispnee neta, ca si efectele nedorite asupra functiei miocardului, induse de eforturi importante.

Includerea unui bolnav valvular intr-un program de recuperare presupune un bilant riguros al functiei cardiace pentru a putea desprinde contraindicatiile relative sau absolute.

Pentru cardiopatiile valvulare usoare este suficienta o evaluare minima, ce trebuie sa cuprinda: examen clinic - EKG, Rx toracic, ecografie cardiaca. In formele evoluate, bilantul inimii va fi mai riguros. Cateterismul cardiac va aprecia direct presiunile pulmonare ca si rasunetul valvulopatiei asupra functiei ventriculare. In absenta posibilitatilor de efectuare a cateterismului cardiac, investigatia ecografica (eco Doppler) a devenit explorarea de rutina care permite aprecierea gradului de dilatare si a functiei contractile a ventriculului stang si drept.

La sfarsitul acestui bilant, in formele compensate de valvulopatie, se poate proceda la un test de efort limitat de simptome. El va servi ca baza pentru determinarea nivelului de antrenament ca si referinta pentru urmarirea evolutiei ulterioare a tolerantei la efort.

Bazat pe datele furnizate de explorarile de mai sus, se poate formula indicatia recuperarii cardiace pentru valvularii initiali sau aortici, in clasa functionala NYHA I sau II.

Preoperator, recuperarea fizicala este contraindicata doar in urmatoarele situatii: valvulopatii insotite de:

hipertensiune pulmonara severa

cardiomegalie importanta (index cardiotoracic ≥ 0,55)

alterarea functiei ventriculare stangi (presiune telediastolica VS ≥ 15 mm Hg, presiune capilara pulmonara ≥ 20 mm Hg, fractia de ajectie ≤ 0,30)

aritmii ventriculare maligne

stenoza pulmonara cu gradient de repaus ≥ 30 mm Hg sau ≥ 50 mm Hg la efort

stenoza aortica simptomatica si /sau cu gradient transvulvar ≥ 50 mm Hg

stenoza aortica calcificata, stransa, cu risc sincopal

cardiomiopatie hipertrofica obstructiva

coarctatie de aorta.

Metodologia recuperarii fizice a valvularilor neoperati

In prescrierea programului de antrenament se va porni de la determinrea capacitatii fizice a bolnavului valvular si / sau precizarea programului de intoleranta functionala, determinate prin TE.

Capacitatea functionala a valvularului este redusa comparativ cu cea a bolnavului coronarian iar TE clasic nu este intotdeauna cel mai convenabil, fiind adesea necesara intreruperea prematura a probei, odata cu aparitia precoce a dispneeie ca factor limitativ al testului. Se pot utilsiza la acesti pacienti, pentru stabilirea VO2 Mx (consum maximal de O2), trepte de efort de 1 minut cu crestere de 10 W pe treapta de efort.

Evaluarea tolerantei la efort este extrem de utila in aprecierea rasunetului functional al valvulopatiei. Pe de alta parte, acest TE initial are avantajul de a scoate in scena posibilele aritmii la efort, decurgand de aici nu numai particularitatile recuperarii bolnavului valvular, ci si indicatiile terapeutice cele mai potrivite.

Este utila precizarea modificarilor induse de tratamentul medicamentos. Astfel, o fibrilatie atriala controlata in repaus prin digitala, poate deveni rapida la o sarcina relativ joasa a efortului, justificand readaptarea dozei sau asocierea unui betablocant sau a amiodaronei. Alteori, un TE poate demasca semnele latente ale unei intoxicatii digitaline: extrasistole bigeminate, tahicardie jonctionala.

TE efectuat bolnavului cu cardiopatie valvulara neoperata este util nu numai ca baza pentr determinarea nivelului de antrenament ci si ca referinta pentru urmarirea evolutiei ulterioare a tolerantei la efort.

Ca element comun al TE in recuperare, se constata ameliorarea tolerantei subiective la efort, sustinuta prin cresterea capacitatii functionale, cresterea VO2 Mx si prin reducerea FC pentru acelasi travaliu.

Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:

kInetoterapia respiratorie

Antrenament fizic: exercitii fizice globale, elemente din diferite sporturi si jocuri sportive, masaj si tehnici de relaxare

Antrenamentul de rezistenta

Kinetoterapia respiratorie se adreseaza tuturor valvolarilor, inclusiv celor la care masurile de recuperare fizica sunt contraindicate. Exercitiile propuse vor antrena intreaga musculatura respiratorie, cu participarea preponderenta a diafragmului si a musculaturii abdominale. Efectele pozitive ale acrstor exercitii vor conduce in timp la ameliorarea capacitatii vitale si a VEMS - ului.

Antrenamentul fizic este util, in primul rand, pentru valvularii care fac parte din grupa NYHA I si intr-o masura oarecare, pentru cei din grupa a II-a.

Obiective:

evitarea efectelor nocive ale sedentarismului, in ceea ce priveste deconditionarea aparatului cardio-vascular silocomotor;

imbunatatirea activitatii motrice, asa incat ea sa se desfasoare intr-un mod economic, fara contractii musculare inutile, excesive, fara a impune cordului un efort prea mare;

realizarea unei activitati economice a cordului, circulatiei periferice si metabolismului muscular, pentru a putea executa eforturile fizice cu o solicitare cat mai mica a cordului.

Antrenamentul fizic se va desfasura in sedinte a caror ritmicitate, intensitate si durata nu difera prea mult de cele ale programului omoninm al coronarianului.

Intensitatea efortului va fi apreciata prin TE initial, pe baza tolerantei si a bilantului respirator. In cazul valvulopatiilor usoare intensitatea va fi de 70% din capacitatea functionala estimata prin TE si se va reduce la 50-55% in formele cu rasunet cardiac si functional marcat.

Se recomanda ca pe durata de 45 de minute a unei sedinte de recuperare sa se realizeze o alternanta a miscarilor propriu-zise, respiratorii, cu cele de forta iar la sfarsitul sedintei bolnavul sa fie deprins cu tehnicile de relaxare, urmete de masaj.

O degradare a tolerantei la efort: dispnee, galop ventricular stang, tahicardie / aritmii, imploca stoparea programului de recuperare (cand simptomele apar pe parcursul recuperarii). Sunt in general suficiente serii a cate 10, maximum 20 sedinte, pentru a cuantifica rezultatele. In acest timp, bolnavul, deprins cu particularitatile programului de recuperare adaptat starii sale functionale, atinge practic nivelul suficient pentru autointretinere. Exercitiile fizice repetate, chiar limitate, vor ameliora in timp randamentul, si, in absenta gestului chirurgical, ar putea realmente ajuta valvularii cu dezadaptare cardiovasculara indusa de inactivitate prelungita.

Bolnavii din grupa I NYHA sunt apti pentru antrenamentul de rezistenta. Matodica acestuia pentru valvulari este in principiu aceeasi ca si pentru coronarieni. Dozarea efortului pentru valvularii care nu prezinta si cardiopatie ischemica se face in functie de capacitatea maxima aeroba a fiecarui bolnav, de reactia la efort a FC si TA si de functia ventriculara. In antrenamentul de rezistenta se aplica eforturi cu o intensitate de 50 - 75% din capacitatea aeroba a bolnavului. Sunt necesare 3 - 4 sedinte de antrenament pe saptamana, cu o durata de 20 - 45 minute. Daca valvularul are si o CI, atunci dozarea efortului trebuie sa tina seama si de FC tolerata, fara modificari ischemice clinice sau EKG, precum si de faptul ca ischemia agraveaza valvulopatia.

Modalitatea optima pentru obtinerea unor efecte bune este practicarea unor exercitii analitice a tuturor segmenelor corpului si antrenamentul de rezistenta, realizat prin efort prelungit sau "cu intervale", pe bicicleta ergometrica, alergare sau elemente din sporturi.

Exercitiile analitice a tuturor segmentelor corpului trebuie sa vizeze dezvoltarea mobilitatii articulare, a fortei musculare segmentare si a coordonarii motrice, prin exercitii dozate in functie de capacitatea maxima aeroba si de reactia la efort a fiecarui bolnav. Pentru valvularii din grupa II NYHA, programul de exercitii fizice cuprinde numai exercitii analitice si plimbari, intensitatea efortului mergand pana la 75% din capacitatea maxima aeroba a fiecarui bolnav. Semnalam aici ca la astfel de bolnavi au fost gasite valori ale capacitatii maxime aerobe numai de 40 - 65% din cele normale.

Recuperarea valvularilor operati

Asupra unui aparat valvular remaniat, printr-o serie de procese patologice, chirurgul tenteaza initial un gest conservator, remodeland valvula spre a o face functionala: valvulotomie in stenoza, valvulopatie in insuficienta valvulara.

Adeseori, aceasta chirurgie reconstructiva este imposibila, impunandu-se inlocuirea valvulara: proteze biologice (autogrefe sau heterogrefe) sau mecanice.

Pregatirea preoperatorie este extrem de importanta. Elementul "recuperator" esential in aceasta etapa il reprezinta kinetoterapia respiratorie, care va asigura nu numai un drenaj bronsic eficient ci si "invatarea" respiratiei diafragmatice. Asocierea unei bune pregatiri psihologice va ameliora reusita chirurgicala si va asigura o convalescenta activa.

Remarcabile regresiuni ale unor cardiomegalii importante contrasteaza cu cazuri in care cordul, initial moderat marit, continua sa se dilate cu toate ca proteza implantata asigura o hemodinamica satisfacatoare. Se va banui, in asemenea situatii, interventia unui factor miocardic asociat, adeseori greu de identificat, fie el reumatic, coronarian sau toxic.

Rezultatele postoperatorii demonstreaza ca, in inlocuirile valvulare aortice, ameliorarea hemodinamica si regresia volumului cardiac sunt precoce, in primele saptamani si mai bune in stenoza decat in insuficienta aortica.

In schimb, in cazul protezelor mitrale, ameliorarea este mai lenta: scaderea presiunii pulmonare (scaderea rezistentelor) si a presiunii capilare (adaptarea VS) poate sa se prelungeasca aproximativ 2 ani iar regresia volumului ventricular stang este mai putin neta.

Prognosticul vital este mai nefavorabil in cazul inlocuirilor valvulare in pozitie mitrala, comparativ cu protezarea aortica. Aveasta diferenta este explicabila prin rata ridicata a complicatiilor respiratorii, mai ales tromboembolice, survenite in evolutia mitralelor. Ele sunt favorizate de o aritmie completa, de tipul fibrilatiei atriale sau de un atriu stang dilatat. In asemenea situatii este justificata medicatia anticoagulanta care ar elimina riscul trombozei murale sau a protezei.

Desigur ca si alte complicatii, independent de sediul protezei, pot compromite actul chirurgical de reconstructie valvulara: grefa bacteriana, dezinsertii partiale ale protezei, factorul miocardic. In ansamblu se poate afirma ca prognosticul ramane rezervat pe plan miocardic. Urmarirea cardiologica periodica si explorarea functionala - ecografie si TE - vor permite adaptarea cardiovasculara gradata la efort si vor demasca, precoce, o eventuala deteriorare a functiei miocardice, ce reclama o prompta interventie terapeutica.

Obiectivele recuperarii

In primele zile postoperator, masurile de recuperare vor fi centrate pe kinetoterapie respiratorie, pentru a asigura o corecta ventilere dar si pentru a preveni complicatiile decubitului. In urmatoarele zile bolnavul ramane astenic, tahicardic si deseori prezinta manifestarile unei hiposistolii mai mult sau mai putin exprimate. Repausul la pat este inca prezent iar exercitiile fizice sunt cele de mobilizare a musculaturii respiratorii, a centurilor si a membrelor.

Abia dupa 4 - 8 saptamani se constata, in general, ameliorarea hemodinamica. Este etapa in care recuperarea va realiza de fapt obiectivele sale generale

1. Daca perioada repausului relativ este dominata de dispnee, tahicardie si palpitatii la efort, prin recuperare se va urmari readaptarea progresiva la efort. Acest antrenament dozat va trebui sa sigure o FC optima si nu va accentua hipertensiunea pulmonara si /sau nu va precipita insuficienta VS.

2. Va ajuta pacientul sa se adapteze treptat efortului, depasind faza de anxietate, cand unii bolnavi devin timorati de accelerarea FC la cel mai mic efort.

3. Va permite reconsiderarea tratamentului medicamentos prin aprecierea comportamentului hemodinamic la efort: tahicardie si galop, aritmii (adeseori absente in repaus).

4. Sfaturi ergonomice in functie de gradul readaptarii la efort.

Metodologia recuperarii

Aplicarea precoce a masurilor de recuperare confera valvularului operat posibilitatea de a fi scutit de unele posibile complicatii postoperatorii si, practic, redau pacientului o rapida autonomie functionala.

Faza 0 - preoperatorie

In faza 0 se va insista pe gimnastica respiratorie, avand in vedere disfunctia ventilatorie a pacientilor valvulari cu decompensare stanga. Functia respiratorie a acestora se caracterizeaza printr-o disfunctie predominant restrictiva, cu reducerea compliantei pulmonare si diminuarea capacitatii de difuziune alveolo-capilara. Rezistenta la fluxul aerian poate fi moderat crescuta - disfunctie obstructiva. Respiratia pacientilor va fi deci superficiala si rapida (dispnee stadiul IV, ortopnee), impunand corectarea prin exercitii respiratorii. In paralel, bolnavul va primi o serie de informatii generale privind interventia chirurgicala si modalitatile de recuperare postoperatorie.

Faza I - intraspitaliceasca

Cele 24 - 48 de ore petrecute in blocul operator sau ATI sunt dominate de masurile imediate privind profilaxia complicatiilor de decubit - mobilizare pasiva, apoi activa a membrelor inferioare si asigurarea permeabilitatii cailor respiratorii.

Notiunea de plaman mitral, antecedentele bronsitice sau fumatul vor fi luate in considerare cand sunt analizate tulburarile ventilatorii, tehnicile medicale fiind cele bine cunoscute: aspiratie bronsica, expectoratie dirijata, ventilatia diafragmatica.

Progresiunea sedintelor de kinetoterapie in ceea ce priveste durata, tipul exercitiilor si momentul reluarii mersului vor fi conditionate de evolutia imediata a pacientului. Astfel, in cazul valvulopatiilor mitrale, fibrilatia atriala, favorizata de dilatatia atriului stang, este frecvent notata in perioada preoperatorie, fara a influenta negativ mobilizarea postoperatorie a bolnavului, cu conditia ca ea sa fie controlata medicamentos. Alteori, reducerea volumelor pulmonare, la care concura disfunctia ventilatorie preexistenta ± atelectazii lamelare bazale, epansamente pleurale, prezenta unei aritmii recente ori a sindromului postpericardectomiei, sunt factori care limiteaza temporar desfasurarea programului de recuperare.

Pentru valvularii operati a caror evolutie clinica este lenta, cu episoade de suprainfectie bronsica, cu aritmii, sau pentru valvularul varstnic, in primle zile postoperator, esentialul ramane mobilizarea centurilor si a musculaturii respiratorii. Din contra, la cei cu evolutie favorabila, mersul sprijinit, ajutat, poate fi incercat din a treia zi, urmand ca in a sasea zi sa se instituie un program de recuperare precoce.

In principal se admite ca reluarea mersului se va indica in urmatoarele situatii: absenta dispneei, absenta unei astenii fizice importante, puls de repaus sub 100/ min., absenta galopului ventricular stang la efort.

Intre a 5 - a si a 10 - a zi postoperator, bolnavulpoate parasi patul, continuindu-se cu plimbare prin salon si inafara acestuia, daca stautul hemodinamic este optim. In cazul bolnavilor valvulari operati, antrenamentul pe bicicleta ergometrica este relativ contraindicat, avand in vedere urmatoarele consecinte:

cardiomegalia si disfunctia pulmonara (mai exprimata la mitrali) - susceptibilitate crescuta pentru aritmii;

risc crescut de deteriorare a suturilor de insertie a protezelor valvulare.

Practic, la sfarsitul fazei de spital, bolnavul trebuie sa cunoaca si sa repete programul ambulator de recuperare: exercitii respiratorii, exercitii fizice ce implica mobilizarea centurilor, mersul progresiv pentru a-si redobandi, de fapt autonomia de deplasare. Sunt autori care recomanda un simplu program de mers, cuprinzand 3 - 5 plimbari/ saptamana, cu o durata de 20 - 30 de minute, astfel incat FC sa fie de 100 - 120 batai/ minut. Continuarea acestui program pe parcursul a 6 luni poate creste cu pana la 11% capacitatea aeroba a valvularilor operati.

Beneficiile aduse de chirurgia valvulara sunt categoric conditionate de starea functionala preoperatorie a miocardului. Numeroase studii demonstreaza ca atunci cand fractia de ejectie este de peste 40%, sansele de ameliorare dupa interventia chirurgicala sunt importante.

Ameliorarea capacitatii de efort dupa 6 luni ste relativ modesta, mai buna insa dupa inlocuirea aortica decat dupa inlocuirea mitrala. Toleranta la efort ramane inferioara valorilor paredictive chiar si pentru valvularii aortici operati, aspect explicabil prin existenta unei relative insuficiente cardiace reziduale, scoasa in scena de efortul fizic. Astfel, presiunea medie in artera pulmonara creste de la 17 ± 5 (repaus) la 32 ± 10 mmHG in efort maximal, in cazul aorticilor si de la 24 ± 8 (repaus) la 42 ± 9 mmHg in efort, in cazul mitralilor.

Studiile privind toleranta la efort dupa 6 luni postoperator demonstreaza ca:

rezultatele sunt mai bune in cazul inlocuirii valvulare aortice cedat mitrale sau dubla protezare;

rezultatele sunt similare in cazul interventiilor chirurgicale pentru stenoza aortica sau insuficienta aortica;

rezultatele sunt mai bune dupa interventia chirurgicala pentru stenoza mitrala decat cele pentru insuficienta mitrala de aceeasi vechime.

Faza a II - a - convalescenta

Faza a II-a marcheaza trecerea de la perioada acuta postoperatorie la revenirea la viata socio-profesionala. De aceea, principalele obiective ale acestei faze sunt:

1. Precizarea programului de antrenament: intensitatea, frecventa, durata si tipul efortului muscular, in functie de particularitatile evolutive si modalitatile de repaus la recuperarea inisiala, in perioada anterioara.

2. Masurile de profilaxie si tratament (atentie la riscul carditei reumatice evolutive).

3. Deprinderea, pe cat posibil, a tehnicilor de relaxare.

Programul fazei a II-a va fi precedat de un TE maximal limitat de simptome, cu urmarirea parametrilor cardiorespiratori si metabolici. Acesta, impreuna cu o serie de elemente - astenia, pragul dispneei, tahicardia, fractia de ejectie - ne permit o prima orientare si decizia includerii in unul din urmatoarele programe:

a) program usor - exercitii respiratorii, plimbari scurte;

b) program mediu - exercitii respiratorii, gimnastica usoara, mers normal, exercitii la bicicleta ergometrica 50 - 60W;

c) program "normal" de antrenament - daca functia VS (ventriculara stanga) este normala in absenta unor complicatii postoperatorii.

Acest program devine operational cam dupa a doua luna postoperator.

Daca exercitiile respiratorii si cele fizice globale se pot desfasura nesupravegheat, testarea capacitatii de efort va fi strict urmarita medical (monitorizare EKG, determinarea TA si a FC). Practic programul de antrenament "normal" va consta din:

- cateva minute de incalzire, gimnastica respiratorie, mobilizarea centurii scapulare, exercitii fizice globale;

- 30 minute de efort repartizate astfel:

2 minute pentru incalzirea pe cicloergometru, cu cresterea progresiva a sarcinii (50 - 60% VO2Mx)

4 x 2 minute la 80 - 90% VO2Mx

3 minute la 50 - 60% VO2Mx

5 minute la 50 - 30% VO2Mx

- 5 minute de exercitii fizice de intensitate medie / usoara, in revenire

Este oportuna respectarea a 3 sedinte pe saptamana la cicloergometru pentru o perioada de 8 saptamani, 6 saptamani realizand 70% din FCMx si 2 saptamani pentru 80% din FCMx. Beneficiul este net pentru inlocuirea valvelor aortice in clasa I NYHA, dar ramane minim pentru inlocuirile valvilare mitrale, ca si pentru cazurile cu aritmie completa. Se impune precizarea ca pentru cazurile cu insuficienta ventriculara reziduala sau cu hipertensiune pulmonara la efort, este necesara individualizarea programului de antrenament.

Doua situatii particulare: pacientul varstnic sau cel cu insuficienta cardiaca, sunt cele care ridica probleme deosebite in recuperare. Astfel, in cazul bolnavului varstnic, incalzirea si faza de recuperare vor fi progresive si mai indelungate iar intensitatea efortului, raportata la capacitatea maxima initiala, va fi redusa (cca. 50% VO2Mx) cu cresterea sa treptata, in functie de tolaranta.

Insuficienta cardiaca a valvularului operat, prin particularitatile de raspuns ale FC (FC devine un factor limitativ al cresterii debitului cardiac) si ale TAS la efort (cresterea TAS este atenuata pentru clasele C si D ale insuficientei cardiace), in functie de clasa functionala, impune o anumita conduita:

- efectuarea unui TE preliminar, cu determinarea parametrilor ventilatori si metabolici;

- antrenamentul va fi lent, progresiv, pentru a asigura o activitate fizica pe seama pragului ventilator (cresterea disproportionala a ventilatiei in raport cu consumul de O2, aproximativ 50% din rezerva functionala) de durata, peste 6 luni si numai in centre medicale specializate.

O reevaluare finala (TE, ecocardiografie) va permite aprecierea costului energetic al fazei a II si, in functie de aceasta, remodelarea ulterioara a programului de antrenament fizic, ca si reorientarea profesionala a acestor pacienti.

Faza a III - a sau de intretinere

Aceasta etapa va fi utila valvularului operat ce urmeaza a-si relua activitatea profesionala. El trebuie sa depaseasca momentul activitatilor fizice minime, atunci cind starea hemodinamica o permite.

Intensitatea programului de antrenament ales va trebui sa evite o tahicardie marcata sau o ejectie sistolica importanta. De aceea, se apreciaza ca o frecventa cardiaca de antrenament de 50 - 70% din FC, calculata potrivit raspunsului la testul de efort, este optima.

Exercitiile fizice nu difera de cele prevazute in programul de recuperare al coronarianului. Pornind de la o pregatire fizica globala se va continua cu gimnastica respiratorie si se va insista asupra grupelor musculare ce urmeaza a fi preferential solicitate prin profesie.

Concluzii

1. Indiferent de tipul interventiei chirurgicale se constata o crestere a VO2 si o reducere a frecventei cardiace la un travaliu egal.

2. Pe plan subiectiv, asistam la ameliorarea dispneei, disparitia palpitatiilor si a altor manifestari legate de deconditionarea fozoca anterioara.

3. Desi beneficiul recuperarii este cert, valvularii operati nu progreseaza in acelasi ritm:

progresul este mai evident pentru cardiopatiile valvulare de etiologie nereumatismala;

pentru valvulopatiile reumatice, ameliorarea este mai lenta si mai mediocra pentru determinarea mitrala comparativ cu cea aortica;

valvularii in aritmie completa beneficiaza cel mai putin de recuperare.

4. Programul de recuperare fizica nu influenteaza negativ dimensiunile si functia VS (ventriculului stang).

5. Pe plan profesional se raporteaza reluarea activitatii in 81% din cazuri la un an de la interventie, in grupul celor antrenati, fata de 61% in grupul celor neantrenati.

6. Operat sau nu, bolnavul cu cardiopatie valvulara trebuie sa beneficieze de un program de recuperare fizica. Fara a urmari performanta, ci numai pentru a asigura un confort functional, trei sedinte pe saptamana, timp de 4 - 8 saptamani, sunt suficiente pentru a elimina deconditionarea indusa de boala.

Efectele antrenamentului fizic asupra cordului cu valvulopatii

Efectele de antrenament sunt limitate:

Capacitatea maxima aeroba nu creste semnificativ la nici un bolnav;

Indicele care sufera o modificare semnificativa este FC, valorile de repaus scad la toti bolnavii, in afara de cei cu capacitatea de efort initiala cea mai mica;

Aceasta este o modificare foarte importanta si de dorit, avand in vedere ca FC creste in mod exagerat la valvulari, chiar si la eforturi de intensitate mica, mai ales la cei cu stenoza mitrala (au fost semnalate valori de 130/ min. la efort de 25W) si la cei cu stenoza aortica (s-au semnalat valori de 120/ min. la efort de 25 W). Diminuarea FC dupa antrenament este expresia unei activitati mai economice a cordului, repreuentand o crutare a lui.

Subdenivelarea segmentului ST la efort este diminuata la bolnavii ce prezentau aceasta modificare EKG.

Efectele obtinute prin antrenament fizic consta in imbunatatirea economiei functionale. Deci, dupa o perioada de antrenament, se pot executa eforturi ale aparatului locomotor cu o solicitare relativ mica a cordului.