Kinetoterapia in afectiunile geriatrice

KINETOTERAPIA IN AFECTIUNILE GERIATRICE

Obiective

Insusirea notiunilor de: somatotip al batranului, imbatranirea normala si patologica.

Problematica entitatilor morbide la varstnic.

Atitudinea nuantata a kinetoterapeutului in activitatea recuperatorie geriatrica. Continut:

1. Problematica generala a imbatranirii 1.1.Teoriile imbatranirii; 1.2.Criterii ale imbatranirii 1.3.Imbatranirea aparatului respirator 1.4.Imbatranirea aparatului locomotor 1.5.Imbatranirea sistemului nervos 1.6.Imbatranirea aparatului cardiovascular

1.7.Clasificarea persoanelor in varsta in functie de nivelul conditiei fizice 2.Probleme ale asistentei kinetice la varstnici 2.1.Evaluarea capacitatii de efort 2.2.Modalitati de antrenament la varstnici

Cuvinte cheie: imbatranire, conditie fizica, evaluare, kinetoterapie

1. Problematica generala a imbatranirii

1.1Teoriile imbatranirii

Este cunoscut faptul ca viata omului este determinata genetic si limitata biologic. Mecanismele imbatranirii sunt complexe si probabil insuficient descifrate, motiv pentru care in decursul timpului au fost lansate numeroase teorii ale imbatranirii, in momentul de fata fiind acceptate urmatoarele:

Teoria genetica a imbatranirii, care sustine ca aceasta este codificata in ADN, senscenta si moartea fiind inscrise in gene, fiecare celula detinand propriul program de evolutie, care conduce in mod inevitabil la distrugera acesteia dupa un anumit timp. Informatia genetica pe care o contine celula prevede distrugerea ei in momentul cand a realizat un anumit numar de diviziuni dinainte stabilit.

Teoria acumularii aleatorii a erorilor sustine ca imbatranirea reprezinta un proces haotic, neprogramat de distrugere a organismului prin acumularea la intamplare in cursul vietii a unor erori moleculare la nivel celular. Aceste erori survin in cursul diviziunilor celulare si anume in momentul sintezei proteinelor, aparand in timpul transcriptiei si translatiei. Ca urmare, proteinele nu isi mai indeplinesc corect rolul, generand alterari metabolice cumulative, determinand in timp moartea celulei si in final exitusul.

Teoria alterarii progresive proteice arata ca alterarea proteica are loc dupa o sinteza corecta a proteinelor, dupa translatie, cu consecintele de rigoare mentionate anterior.

Teoria acumularii radicalilor liberi sustine ca in cadrul metabolismului celular scade treptat capacitatea de neutralizare si eliminare a radicalilor liberi de tipul O, O₂, H, H₂O₂, etc, rezultati in faza catabolica a metabolismului radicali liberi care altereaza membranele organitelor celulare, determinand in timp moartea celulei.

1.2. Criterii ale imbatranirii.

Exista mai multe criterii ale imbatranirii, iar in lucrarea de fata ne vom limita doar la a le enumera: Criterii moleculare; Criterii celulare si tisulare: Criterii metabolice; Criterii functionale; Criterii cardiovasculare; Criterii ale sistemului nervos; Criterii respiratorii; Criterii renale; Criterii digestive; Criterii dermatologice; Criterii hematologice; Criterii endocrine; Criterii de imbatranire a aparatului locomotor; Criterii ale sistemului termoreglator; Criterii ale organelor de simt.

1.3. Imbatranirea aparatului respirator.

Odata cu inaintarea in varsta acesta sufera modificari variate, numeroase si cu efecte importante asupra intregului organism.

Factorii care influenteaza imbatranirea pulmonara. Modificarile produse la nivelul aparatului respirator al varstnicului sunt generate de urmatoarele procese principale: deteriorarea progresiva din punct de vedere calitativ si cantitativ a tesutului pulmonar; cresterea rigiditatii cutiei toracice; scaderea randamentului muschilor respiratori.

Alaturi de acesti factori principali exista si o serie de factori secundari: atmosfera poluata: gaze, praf, vapori, tutun etc.; afectiuni pulmonare aparute de-a lungul vietii, care nu se vindeca prin restitutio ad integrum, diminuand astfel randamentul pulmonar; microtraumatisme bacteriene, chimice, fizice care scad performanta respiratorie; diferite infectii locale inaparente; actiunea alteranta a radiatiilor - radiatiile directe au o actiune fibrozanta, radiatiile din mediul ambiant au o actiune mitogena, radiatiile din atmosfera accelereaza procesele de imbatranire in general cat si la nivel pulmonar; diferiti factori ereditari; conditii imuno-biologice si structurale locale deficitare.

In ceea ce priveste mecanismele prin care se produc modificari involutive la nivelul aparatului respirator exista diferite opinii ale cercetarilor. Unii sustin rolul principal al cutiei toracice avand la baza dilatatia alveolara cu alterarea ventilatiei pulmonare. Numerosi specialisti sustin ca reducerea fortei de retractie elastica pulmonara constituie factorul esential in evolutia pulmonara (Cristea C., Lozinca, I, 1999).

Criterii de apreciere a imbatranirii pulmonare. Aprecierea imbatranirii normale pulmonare se face luandu-se in considerare criterii morfologice, clinice, radiologice si functionale.

a. Criterii morfologice: Parenchim; Interstitiu; Cutie toracica;

b. Criterii clinice

In majoritatea cazurilor, modificarile clinice sunt minore si nesemnificative pana in decada a VI-a; spre sfarsitul decadei VI si inceputul decadei VII intalnim in practica clinica diferite aspecte: largirea bazei cutiei toracice, torace in butoi sau in clopot; cifoze, cifoscolioze; largirea progresiva a unghiului epigastric; largirea moderata a spatiilor intercostale; diminuarea lent-progresiva a amplitudinii cutiei toracice in cadrul ciclului respirator de la 5,6 cm in medie in decada VI la 2,9 cm in decada X; frecventa respiratorie creste in repaus de la 10-14 miscari respiratorii pe minut in decada a II-a, ajungand la o frecventa de 19 respiratii pe minut in decada X; inaintarea in varsta este insotita de modificarea raportului inspir/expir astfel: de la un raport de 0,56 in decadele IV-VI se ajunge la un raport de 0,88 in decadele

IX-X.

c. Criterii radiologice: luminozitate crescuta a campurilor pulmonare; marirea moderata a
spatiilor intercostale; calcificarea cartilajelor costale: 45% in decada VI, 98% in decada IX-X; artroze ale
articulatiilor costovertebrale si intervertebrale toracice; dinamica diafragmatica in limite normale, chiar la
varste avansate.

d. Criterii functionale

-Volumele pulmonare: a) capacitatea pulmonara totala (CPT) se modifica nesemnificativ la varstnici, reprezentand in medie 95% din valorile medii pentru cele doua sexe; b) capacitatea vitala (CV) scade liniar intre 20-60 de ani si anume cu aproximativ 270 ml/decada/barbat si 170 ml/decada/femeie; c) volumul rezidual (VR) are valoarea de 1000-1500 cm cubi, creste liniar intre 20-60 de ani cu 200ml/decada, iar din decada a VII-a cresterile devin inegale; d) volumul expirator maxim pe secunda (VEMS) scade in medie cu cca 330 ml la barbat si 260 ml la femeie.

-Raporturi volumetrice: a) VR/CPT - creste progresiv cu 3% pe decada, mai accentuat la sexul masculin; b) VEMS/CV - scade in proportie de 90% la barbati si 89% la femeie.

-Timpul de mixtica intrapulmonara: reprezinta durata contactului aerului atmosferic cu patul vascular pulmonar; valoarea normala este cuprinsa intre 120-180 s. Aceasta creste la sexul masculin cu cca 78% iar la cel feminin cu cca. 67%

-Mecanica pulmonara: a) Complianta pulmonara reprezinta rezistenta structurilor elastice pulmonare in timpul inspirului, iar la batrani este crescuta fata de valorile standard ale adultilor, la barbati cea statica creste cu cca. 165%, iar la femei cu 203%; iar cea dinamica are valori apropiate de standard: 105% la barbati si 128% la femei; b) Rezistenta pulmonara la flux reprezinta suma rezistentei cailor aeriene si a celei tisulare si se incadreaza in limitele normale; c) Saturatia arteriala cu O este situata in limite normale, lucru care demonstreaza ca tulburarile de mecanica existente nu sunt capabile sa produca alterari importante ale raportului ventilatie-perfuzie datorita mecanismelor compensatorii.

Astfel, modificarile functionale principale care survin odata cu inaintarea in varsta sunt: redistributia volumelor pulmonare; distributia inegala a proprietatilor mecanice pulmonare in diferite unitati functionale. Prima modificare este pusa pe seama cresterii VR, a scaderii CV astfel incat CPT ramane practic nemodificata.

Kinetoterapia respiratorie

Descriem separat kinetoterapia aparatului respirator, avand in vedere importanta deosebita a acesteia, care ramane cea mai completa metoda de recuperare cu multiple valente in corectarea variatelor verigi fiziopatologice respiratorii. Va fi adaptata fiecarui pacient varstnic in parte, strict individualizata, variabila in timp si intensitate. Programul de kinetoterapie trebuie obiectivizat obligatoriu prin spirometrie, examene radiologice si date de laborator.

Kinetoterapia respiratorie va avea ca obiective: 1.Tonifierea musculaturii respiratorii; 2. Sincronizarea miscarilor celor doua hemitorace. 3. Armonizarea miscarilor toraco-abdominale; 4. Ameliorarea mobilitatii costovertebrale; 5.Refacerea pozitiei de repaus toracal; 6. Refacerea modificarilor de statica ale coloanei dorsale; 7. Reeducarea respiratiei diafragmatice

Echilibrarea psihica prin mijloace specifice: controlul respiratiei; relaxare musculara progresiva Jacobson; bio-feedback; auto-trainingul Schultz; terapie comportamentala; terapie recreationala

Recomandari privind desfasurarea sedintelor de kinetoterapie la varstnic: numarul sedintelor va fi de 2-3 pe saptamana; exercitiile aerobice terapeutice vor fi submaximale: 60% din valoarea maxima teoretica; durata scurta urmata de pauze prelungite, raport 1:4, 1:5; se vor evita exercitiile izometrice care incarca aparatul cardiovascular; la pacientul varstnic vor fi preferate exercitiile dinamice; sedintele vor debuta prin exercitii de relaxare si incalzire si se vor incheia prin procedee de autorelaxare sau meloterapie este preferabil ca sedinta de kinetoterapie sa fie precedata de termoterapie blanda sau masaj.

1.4. Imbatranirea aparatului locomotor

Imbatranirea osteoarticulara reprezinta un proces involutiv normal, care nu trebuie confundat cu procesul artrozic de degenerare a articulatiei si include totalitatea modificarilor considerate ca normale la care este supus individul de-a lungul vietii.

Imbatranirea osteoarticulara reprezinta un proces de lunga durata, mult timp fara expresie clinica, determinat genetic, peste care se suprapune actiunea factorilor de mediu, proces ireversibil, care prin mijloace specifice de profilaxie, tratament si recuperare, poate fi incetinit.

Functionarea aparatului locomotor in timp si variate conditii de mediu ( temperatura, presiune. umiditate, incarcare etc.) genereaza multiple alterari ale acestuia: fisuri osteocartilaginoase, reactii locale iritativ-inflamatorii, depuneri de calciu, pierderea supletii capsuloligamentare, a elasticitatii tendinoligamentare, hipotrofii/retracturi musculare, toate acestea creind conditii propice instalarii procesului artrozic.

Imbatranirea osoasa. Pierderile osoase se inregistreaza incepand cu a doua decada de viata, fiind invers proportionale cu capitalul osos conditionat genetic, geografic, alimentar si comportamental (activitatea fizica). La sexul masculin pierderile se realizeaza lent, regulat, la varsta de 80 de ani prezentandu-se o pierdere de 27 % din capitalul prezent la 20 de ani.

La femei pierderile sunt inegale, putand fi raportate la trei etape:

intre 20-50de ani, pierderi lente si constante

intre 55-65 de ani, pierderi rapide, corelate cu activitatea endocrina

dupa varsta de 65 de ani, pierderile de tesut osos devin mai lente comparativ cu etapa a II-a

la 90 de ani, femeia pierde circa 42% din capitalul osos inregistrat la 20 de ani. Imbatranirea lichidului sinovial si a capsulei articulare. Membrana sinoviala sufera modificari

odata cu inaintarea in varsta, de tipul inflamatiei nespecifice, sinovita senila, iar capsula articulara pierde din elasticitate, se fibrozeaza, reducand gradul de mobilitate in articulatie.

Imbatranirea cartilajului articular. Se traduce prin cresterea gradului de hidratare si formarea de legaturi incrucisate la nivelul colagenului de tip II, care determina reducerea proprietatilor elastice ale cartilajului articular, crescand astfel sensibilitatea acestuia la variatiile de presiune la care este supus.

Imbatranirea sistemului muscular. Sistemul muscular ca si componenta efectoare a aparatului locomotor sufera si el o serie de modificari cantitative si calitative, multifactoriale.

Se inregistreaza: diminuarea volumului corpului muscular; ingrosari ale septelor inter si intramusculare; reducerea patului capilar; reducerea glicogenului muscular; reducerea debitului circulator muscular; reducerea diferentei arteriovenoase musculare; cresterea datoriei de oxigen; alterari in captarea si eliberarea calciului in timpul contractiei musculare; scaderea capacitatii de lucru mecanic muscular; prag diminuat de oboseala musculara

1.5. Imbatranirea sistemului nervos

Din punct de vedere teoretic imbatranirea sistemului nervos se poate explica printr-un proces de acumulare progresiva de erori, variabile cantitativ si calitativ, cu aparitie in timp aleatorie si o distributie cronologica de tipul unei curbe exponentiale (Poisson), la care se adauga o puternica determinare genetica.

Procesul de imbatranire normala a sistemului nervos prezinta doua cai distincte:

a.Imbatranirea celulei nervoase - neuronul, care se stie ca nu se divide in timpul vietii si nu se reinnoieste, avand varsta organismului respectiv = imbatranirea postmitotica.

b.Imbatranirea sistemului ne-neuronal (celule gliale, conjunctive, epiteliale, menigiale, coroidiene) al nevraxului = imbatranirea clonala (Cristea C., Lozinca I, 1999).

Analizata cibernetic, imbatranirea sistemului nervos prezinta doua aspecte:

imbatranirea structurilor informationale inscrise in retelele neuronale - senescenta software-ului cerebral.

imbatranirea structurilor de suport, aparare si reparatie ale sistemului nervos - senescenta hardware-ului nevraxului.

Imbatranirea sistemului nervos este determinata genetic si conditionata de ansamblul factorilor de mediu: naturali, psihici si sociali.

Particularitati neurologice la varsta a treia

Semnele neurologice la persoanele varstnice prezinta numeroase particularitati care ar putea sugera o afectiune neurologica acolo unde nu exista decat senescenta.

Intalnim astfel modificari de: atitudine; ortostatism; mers; facies; motilitate; miscari involuntare; reflexe; sensibilitate; cerebeloase; legate de nervii cranieni; trofice; de limbaj, praxice, gnozice

Dezadaptarea posturala

Consideram deosebit de importanta mentionarea acestui sindrom, data fiind incidenta sa crescuta si faptul ca nu l-am gasit in literatura de specialitate din Romania, cel putin nu in felul descris in cele ce urmeaza.

Apare de obicei la batranii cu polipatologii si este caracterizata de: dificultati ale mersului; pierderea aptitudinilor posturale; situatii de dependenta.

O alta caracteristica a dezadaptarii posturale este si sindromul regresiei psihomotrice care are ca si caracteristica generala dezechilibrarea spre inapoi, lucru care poate fi observat in orice pozitie. In diferite grade pot fi asociate bineinteles dificultati de mers, semne neurologice cu diminuarea reactiilor posturale si a celor de protectie. Semnele comportamentale sunt dominate de bradifrenie.

Pe plan fiziopatologic, acest sindrom poate fi considerat ca o decompensare a functiilor motrice complexe, care sunt sub dependenta structurilor neuronale in mare parte subcorticale si responsabile de postura si miscare. Numeroase maladii cronice favorizeaza aparitia sa.

Evaluarea in vederea determinarii existentei sindromului de dezadaptare posturala va cuprinde urmatoarele aspecte: reactiile de adaptare posturala si de protectie (reflexul gata pentru saritura), prin intermediul unor impingeri efectuate la nivelul toracelui, in pozitie ortostatica; capacitatea de a mentine o pozitie unipodala cu sau fara ajutor si durata mentinerii acestei posturi; calitatea musculaturii membrelor inferioare, mobilitatea articulatiilor tibio-tarsiene si integritatea piciorului; transferul din asezat in ortostatism si invers; echilibrul dinamic din timpul mersului.

Principiile de reeducare in acest gen de afectiune se aplica dupa cum urmeaza: evaluarea capacitatilor restante; actionarea pe toate nivelele functionale, solicitand diferite surse de aferenta, stimuland activitatea sistemului nervos central si imbunatatind performantele sistemului muscular si articular

Tehnicile de lucru pot fi schematizate in trei categorii, in functie de obiectivul urmarit: 1. polistimularea aferentiala; 2. ameliorarea calitatii efectorului; 3. stimularea globala a functiei

1.6. Imbatranirea aparatului cardiovascular

Involutia fiziologica de varsta, la care se adauga modificari patologice, influenteaza parametrii cardiovasculari ai varstnicului. Este esentiala in patologia acestei grupe de varsta delimitarea aspectelor de imbatranire normala si patologica, dificil de realizat in practica, intrucat de multe ori acestea pot fi asociate.

Atat varstnicii antrenati cat si cei neantrenati prezinta in procente variate, dar vitale: scaderea progresiva a capacitatii de munca; scaderea raspunsului cronotrop la stimuli adrenoizi; alura cardiaca nemodificata la repaus, cresterea acesteia nu este paralela cu intensitatea exercitiului; scaderea consumului de oxigen maximal mai marcata la varstnicul neantrenat, comparativ cu cel antrenat; cresterea progresiva si graduala a tensiunii arteriale atat sistolice, cat si diastolice; scaderea sensibilitatii baroceptorilor care are ca rezultat scaderea reflexului tahicardic la trecerea din clinostatism in ortostatism.

Particularitati ale capacitatii de efort la varstnici

Marea majoritate a bolnavilor cardiovasculari cronici apartin varstei a treia. Consumul maxim de oxigen (capacitatea maxima aeroba), indicator principal al capacitatii de efort, in special ca celui cu rezistenta, scade in medie cu 5 ml O₂ /min/kg corp ( cca. 10-11%) pe decada de varsta, intre 25-65 de ani.

Odata cu inaintarea in varsta are loc o crestere a travaliului muschilor respiratori, o scadere a elasticitatii pulmonare, precum si a peretelui toracic, o scadere a capacitatii de transport a oxigenului, la care se adauga alterari in distributia si utilizarea oxigenului celular.

Varsta inaintata este caracterizata de scaderea diferentei artero-venoase, de micsorarea indicelui de utilizare a oxigenului, de reducerea numarului de capilare si a capacitatii functionale ale enzimelor oxidative.

Toate aceste date pot fi ameliorate printr-un program de antrenament fizic, ce poate fi practicat pana in decada VII-VIII. Odata cu inaintarea in varsta scade capacitatea de efort muscular aerob local. Aceasta capacitate de efort muscular aerob este conditionata de: aportul de oxigen; schimburile gazoase alveolo-capilare; vascularizatia intramusculara (indeosebi capilarizarea); distributia sangvina intramusculara; continutul de mioglobina; activitatea enzimelor celulei musculare; continutul in glicogen muscular; capacitatea metabolica celulara;

Cu cat este mai mare capacitatea de efort dinamic local, cu atat diferenta artero-venoasa a oxigenului la efort este mai mare si necesarul de flux sangvin este mai mic. In aceasta rezida importanta efortului fizic dozat, stiintific al antrenamentului, fie profilactic, recuperator sau de performanta.

Antrenamentul fizic bine dozat al persoanelor in varsta cu afectiuni cardio-vasculare reprezinta un mijloc foarte important in recuperarea acestora, deoarece asigurarea unei capacitati oxidative crescute in segmentul muscular face ca necesitatile de flux sangvin sa fie mai reduse, realizandu-se o "crutare' eficienta a activitatii cardiace.

1.7. Clasificarea varstnicilor in functie de nivelul activitatii fizice

Conform tipologiei elaborate de catre W. Spirduso, exista urmatoarele categorii de persoane varstnice:

a. Varstnici aflati intr-o excelenta conditie fizica. Aceste persoane sunt adesea performante pe plan
sportiv, practica activitati in timpul liber si sunt de multe ori un model demn de urmat.

b. Varstnici aflati intr-o buna conditie fizica. Au o capacitate fizica peste cea a multor persoane de
varsta mai tanara care nu practica nicio activitate fizica. Gratie acesteia pot fi in continuare angajati in
activitati profesionale sau sociale si pot practica activitati fizice sau sportive.

c. Varstnici autonomi. Au obiceiuri de viata variabile, acelasi lucru se poate spune si despre starea
lor de sanatate. Chiar daca nu au o conditie fizica buna si pot avea anumite limitari datorate patologiilor
cronice, acest lucru nu le afecteaza major capacitatea functionala. Aceste persoane pot indeplini toate
activitatile de baza si cea mai mare parte a activitatilor utilitare ale vietii cotidiene, si uneori chiar
activitati de nivel avansat. Sunt insa supusi stresului fizic, mai ales daca acesta apare intr-o maniera
neasteptata. Odata cu inaintarea in varsta au insa tendinta de a deveni fragili sau dependenti ca urmare a
unei boli, caderi, a unui soc emotional sau a propriei inactivitati.

d. Varstnici fragili. Pot efectua activitatile de baza ale vietii cotidiene, dar sufera de o maladie
limitativa careia trebuie sa-i faca fata zilnic (hipertensiune arteriala, infarct miocardic in antecedente,
artrite, cancer, obezitate etc.). Capacitatea lor functionala este redusa, nu sunt capabili de a efectua
anumite activitati ale vietii cotidiene cum ar fi sa se deplaseze pe distante medii sau sa faca menajul. Pot fi
insa autonomi, cu ajutor fie de natura umana, fie tehnologica. Expusi in mod deosebit caderilor, pot fi
frecvent spitalizati, necesitand ingrijiri medicale prelungite.

e. Varstnici dependenti. Nu sunt neaparat bolnavi, dar sufera de o incapacitate sau pierdere a
autonomiei functionale ca urmare a unui accident, a degenerescentei sau a unei boli. Aceasta incapacitate
nu le permite sa-si indeplineasca sarcinile de altadata, sunt incapabili de a efectua anumite sau chiar toate
activitatile de baza ale vietii de fiecare zi. Au nevoie de ingrijire de specialitate la domiciliu sau in
institutii specializate.

Exemple de activitati de baza, utilitare si de nivel avansat, dupa W. Spirduso.

Activitati de baza ale vietii cotidiene; Mancatul si bautul; Baia sau dusul; Toaleta personala (ingrijirea mainilor, picioarelor, parului, fetei, dintilor); Necesitati fiziologice; Ridicarea de pe scaun; Imbracatul; Culcatul si sculatul din pat; Deplasarea prin casa; Urcarea si coborarea scarilor; Deplasarea in afara casei pe o suprafata plana; Activitati utilitare ale vietii cotidiene; Menajul; Prepararea hranei; Facutul patului; Spalatul si calcatul; Cumparaturile; Folosirea telefonului; Scrisul; Descuierea si incuierea usii cu cheia; Urcatul in autobuz sau taxi fara asistenta; Activitati de nivel avansat; Voluntariatul sau chiar o slujba; Calatoriile in strainatate; Activitati sportive si recreative (golf, pescuit, dans); Conducerea automobilului; Gradinaritul; Tamplaria

2. Probleme ale asistentei kinetice la varstnici 2.1. Evaluarea varstnicilor.

Exista diferite scale de evaluare globala a varstnicilor, kinetoterapeutul fiind insa direct interesat in evaluarea fitnessului, a fortei musculare, a mobilitatii articulare, echilibrului, stabilitatii si coordonarii.

Testarea la efort pentru varstnici

Pentru orice persoana care ar putea prezenta un risc la testare devine imperios necesar un examen clinic atent si o monitorizare in timpul efortului, la aceste persoane testarea la efort mai este cunoscuta si sub denumirea de "testarea la stres' (Sbenghe, T, 2002), caci poate deveni intens solicitanta. Testarea pe paliere este cea mai corecta, deoarece permite, pornind de la nivele joase de efort, tatonarea tolerantei, avand tot timpul pacientul monitorizat. Aparitia semnelor clinice nefavorabile (durere precardiaca, ameteala, aritmii, dispnee etc.) alaturi de valori ale pulsului si tensiunii arteriale care pot creste alarmant indica oprirea imediata a efortului indiferent pe ce palier ne aflam. Efortul pe primul palier va fi redus, durata unui palier fiind cuprinsa intre 2-6 minute. In general, VO maxim se aproximeaza teoretic si se testeaza la eforturi intre 40 si 80% (maximum 60% la varstnici ) din VO₂ maxim sau la 30-60% din rezerva maxima cardiaca.

Alte metode de testare pot fi utilizate in general in afara laboratoarelor de testare, pe baza aprecierii starii de sanatate-boala a fiecarui caz in parte.

Mersul este deseori utilizat ca modalitate de testare, exista astfel "mersul de 6 minute', " mersul pe o mila', mersul pe 2 km etc., dupa cum si o serie de nomograme sau calcule teoretice care apreciaza marimea consumului de oxigen prin mers.

Iata de exemplu calculul testului lui Rockport (mers cat se poate de repede pe distanta de o mila):

Pentru femei: VO = 139,168 - (0,388 x varsta) - (0,077 x greutatea in lb.) - (3,265 x timpul realizat pe o mila) - 0,1566 x ritm cardiac de final).

Pentru barbati se adauga 6, 318 la ecuatia de mai sus. 1 lb = 1 livra = 1 pound = 435, 592 gr.

Activitatile fizice de munca, sport sau ale vietii zilnice pot constitui testari de efort pornindu-se de la valoarea echivalentilor metabolici consumati in aceste activitati si care pot fi consultati in tabelul descris anterior. Testele de forta, mobilitate, echilibru si coordonare sunt cele clasice, motiv pentru care nu le mai amintim aici.

2.2. Modalitati de antrenament aerob la varstnici

Scaderea treptata a activitatii fizice la persoanele in varsta determina aparitia sindromului de deconditionare, care are la baza in diferite proportii varsta in sine si totodata diversele boli cronice care se pot acumula odata cu trecerea anilor. Exista si posibilitatea ca inactivitatea fizica in sine sa determine aparitia unor boli la varstnici.

Chiar daca sindromul de deconditionare a aparut, programele de kinetoterapie pot duce la o imbunatatire a parametrilor acestuia. In practica nu este simpla deloc incercarea de a ridica nivelul de fitness la varstnici. Pentru aceasta ar trebui rezolvate 3 aspecte importante (Caspersen C. J, Kriska A.M., si Dearwater S.R., 1994): 1. Trebuie ameliorata preferinta varstnicului pentru activitatile fizice, pentru un nou stil de viata. Pentru aceasta sunt necesare cercetari si studii serioase care sa identifice si sa indeparteze impedimentele unei activitati fizice la varstnici; 2. Multi varstnici pot avea totusi boli care limiteaza abilitatile fizice, motiv pentru care trebuie alese cu grija exercitiile aerobice care sa influenteze pozitiv si deficitele functionale ale respectivelor boli si tendinta de deconditionare fizica de varsta; 3. Exista posibilitatea ca in anumite situatii programul de activitate fizica sa determine accentuari ale unor perturbari organice si functionale, din acest motiv programele de kinetoprofilaxie la batrani trebuie alcatuite in cele mai multe cazuri numai cu avizul medicului.

Programele de antrenament pot fi deosebit de variate, avand intensitati si durate diferite, putandu-se lucra pe grupuri musculare mari sau mici, pe membrele superioare sau inferioare, ori pe intreg corpul. Nivelul conditiei fizice nu poate fi schimbat decat de un anumit tip de travaliu aerob. Antrenamentul la varstnici se va face numai respectand anumiti parametri (Sbenghe, T., 2002).

Acesti parametri sunt:

Alegerea exercitiilor are la baza o serie de criterii: ce muschi vor fi intariti, ce abilitati fizice are individul, ce disponibilitati administrativ-organizatorice avem etc.

Ordinea in care se succeda exercitiile: se incepe cu grupele mari sau exercitiile mai complexe, cu membrele superioare, apoi cele inferioare.

Numarul de seturi. Se incepe cu un set pentru fiecare exercitiu, apoi se va creste progresiv la 3 sau mai multe seturi, dar in general nu se vor depasi 6 seturi.

Repausul intre seturi si exercitii este de 3 minute sau mai mult pentru rezistentele mari, 2-3 minute pentru cele medii si l-2 minute pentru exercitiile mai usoare.

Repausul este obligatoriu, iar reducerea lui sub 2 minute se face numai daca subiectul tolereaza solicitarile metabolice.

Intensitatea este cel mai important parametru care trebuie avut in vedere atunci cand se alcatuieste un program de exercitii aerobice si are doua principii de baza si anume "principiul supraincarcarii' si "principiul specificitatii'.

Variatia si periodizarea programului sunt deosebit de importante pentru o crestere optimala a fortei si rezistentei. Variatia se concretizeaza si asupra alternantei de intenditate, durata, volum, ordine a exercitiilor, tipurilor de exercitii, organizarii intervalelor de repaus.

Antrenarea aerobica a organismului se poate face in multe moduri, dintre care le amintim doar pe cele care consideram ca ar fi cele mai potrivite pentru varstnici: mersul (cu ritm rapid); alergarea (joggingul); covorul rulant (mers, alergare); mersul pe bicicleta sau ergociclu; inotul; echipamentul mecanic de forta; exercitiile de tip calisthenics; greutati libere, arcuri, elastice etc.; exercitii partiale (urcat-coborat scari, genuflexiuni, flotari, tractiuni la bara etc.)

Bibliografie

Cristea, C, Lozinca, I (1999) Principii de kinetoterapie recuperatorie la varsta a treia, Editura Universitatii din Oradea

De Lima, Joel A. (1988) Rehabilitation medicine. Principles and practice, J.B. Lippincot, Philadelphia

Derevenco P. (1976) Efortul si sistemul endocrin, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

Drimer D., Savulescu A., (1991) Speranta pentru varsta a treia, Editura Tehnica, Bucuresti

Duda R.(1983) Gerontologie medico-sociala, Editura Junimea, Iasi

Dumitru M. (1982) Geriatrie, Editura Medicala, Bucuresti

Obrascu C. (1986) Recuperarea bolnavilor cardiovasculari prin exercitii fizice, Editura
Medicala, Bucuresti

Mogos T. V. (1990) Infarctul miocardic si efortul fizic, Editura Medicala, Bucuresti

Sbenghe T. (1983) Recuperarea medicala a bolnavilor respiratori, Editura Medicala, Bucuresti,

Sbenghe T. (1982) Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura Medicala, Bucuresti

Sbenghe T. (1996) Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, Editura Medicala, Bucuresti

Vlaicu R., Olinic N. (1983) Reabilitarea precoce a bolnavilor de infarct miocardic, Editura
Dacia, Cluj-Napoca