Factorul pregatirii tactice - antrenament

Factorul pregatirii tactice - antrenament

Pregatirea tactica presupune valorificarea complexa, adecvata si eficienta a pregatirii tehnice si fizice a sportivilor, a echipei sau echipajelor in desfasurarea concursului, in concordanta cu conditiile concrete de adversitate si cu obiectivele de performanta (victorie, puncte, record, titlu, loc, calificare etc.) prestabilite.

Ponderea acestui factor in economia pregatirii depinde, pe de o parte, de specificul ramurilor de sport respective, iar pe de alta parte de rolul sau hotarator pentru obtinerea victoriei.

In functie de caracteristicile pregatirii tactice, se diferentiaza cinci grupe de ramuri de sport:

- grupe I, in cadrul careia sportivii participanti la concurs nu se confrunta direct, ci actioneaza succesiv si independent, in ordinea tragerii la sorti. In aceasta categorie se includ: schiul alpin, patinajul artistic, gimnastica sportiva si ritmica, sariturile si aruncarile din atletism, sariturile in apa, halterele, sariturile cu schiurile de la trambulina, cursa de 100 km. contracronometru din ciclism;

- grupa a II-a, caracterizata prin prezenta la start a tuturor participantilor sau a grupelor de doi (a perechilor). In cadrul concursurilor sunt posibile contacte directe cu adversarii, ca si intrajutorarea dintre coechipierii perechii sau grupei. In aceasta grupa se includ: alergarile atletice cu start comun, cursele de inot, de ciclism (pista si sosea), patinaj viteza, schi fond, stafete, canotaj si caiac-canoe, motociclism;

- grupa a III-a, caracterizata prin lupta directa dintre concurenti, confruntarea desfasurandu-se intr-un spatiu delimitat (box, lupta, scrima, judo) sau separat (prin plasa) in parti egale (tenis de masa si de camp);

- grupa a IV-a, in care participantii la concurs sunt constituiti in doua echipe ce se confrunta direct, contactul intre sportivi fiind nemijlocit (fotbal, rugby, handbal, baschet, polo, hochei) sau absent prin aparitia fileului (volei);

- grupa a V-a, care cuprinde toate ramurile de sport de tipul poliatloanelor (decatlon, heptatlon, triatlon, pentatlon modern, biatlon, combinata nordica si alpina), in care factorul tactic este abordat diferentiat dupa specificul fiecarei probe componente.

Evident, acest grupaj nu epuizeaza posibilitatea altor clasificari sau departajari, in functie de durata concursului (divizat sau schimbat la set sau la repriza), de numarul sportivilor angajati simultan sau alternativ, de numarul sportivilor admisi prin regulament (pe echipe, individual), de prezenta sau absenta obiectului de intrecere (minge) etc., dar care in totalitatea lor, accentueaza intr-o masura mai mare ori mai mica importanta factorului tactic in obtinerea superioritatii intermediare si finale, in recuperarea decalajului, intr-un cuvant, in adjudecarea victoriei.

Dintre aceste grupe, cea de-a IV-a, a jocurilor sportive colective atribuie cea mai mare pondere factorului tactic, mai cu seama in situatia in care procesul de omogenizare valorica pe plan national si international a condus la egalizarea potentialului de concurs al echipelor. De fapt, conceptul de sistem de joc este propriu sporturilor de echipa, el presupunand dispunerea jucatorilor in teren si valorificarea lor diferita in fazele de atac si de aparare in vederea obtinerii superioritatii si a concretizarii ei prin goluri marcate sau puncte inscrise, a mentinerii posesiei mingii, a evitarii situatiilor de intrare in criza de timp etc. Acest concept nu este sinonim cu conceptia de joc, care include planul de joc, elaborat pentru o situatie concreta. Stilul de joc insumeaza caracteristicile somatice, fizice si tehnice ale jucatorilor unei echipe. Conceptia de joc variaza in functie de adversar, pe cand sistemul de joc este relativ constant. Relatia dintre cele doua concepte este asemanatoare cu cea stabilita intre strategie si tactica, primul dintre acestea trasand liniile generale, directoare ale pregatirii, iar cel de-al doilea evidentiind modul concret de aplicare in conditiile date. Oricum, intre cele doua concepte exista o stransa relatie de interdependenta. In ultima vreme se foloseste si conceptul de stiinta a jocului, care le include pe toate celelalte, alcatuind un sistem inchegat.

Daca factorii fizic si tehnic actioneaza constant in pregatirea marii performante sportive moderne in toate ramurile de sport, dar cu dozari diferite, cel tactic se evidentiaza fie preponderent (grupa a IV-a), fie estompat, uneori lipsind aproape total. Elocvent in acest sens este cazul halterelor si al gimnasticii, unde factorul pregatirii tactice nu este inclus in modelul de antrenament, dar figureaza in cel de concurs. Prin urmare, in aceste ramuri de sport nu se pune problema formarii si perfectionarii unor actiuni sau deprinderi tactice ale sportivilor in procesul de antrenament. In schimb, gandirea antrenorului este profund tactica atunci cand stabileste succesiunea sportivilor (sportivelor) la aparate, urmarind indeosebi ca in concursul pe echipe sa evolueze primul sportivul cel mai bine cotat, pentru a permite coechipierilor abordarea relaxata a intrecerii ulterioare. Desigur, o atare tactica a concursului nu este o improvizatie, ci o constanta a tuturor competitiilor - de verificare - care prefigureaza concursul oficial. De asemenea, la haltere, tactica concursului se manifesta doar la stabilirea greutatilor de "intrare", decizia fiind luata de comun acord de catre antrenor si halterofil, pe baza cunoasterii posibilitatilor reale ale sportivului de a ridica haltera in cele doua stiluri ale concursului (smuls si aruncat), potrivit prevederilor regulamentare (minime si maxime) de adaugare a suplimentului de greutati in cadrul celor trei incercari consecutive (pentru fiecare stil in parte). Tactul cu care va actiona antrenorul la intrarea halterofilului sau in concurs va influenta in buna masura conduita acestuia in raport cu aceea a adversarilor (de valoare sensibil egala), respectiv stabilirea propriilor intrari, care pot fi marcate de dificultati obiective si subiective (criza de timp, diferenta fata de kilogramele ridicate de adversar, egalitatea posibila a kilogramelor propriei greutati la cantarul categoriei, numarul disponibil ramas pentru restul incercarilor fata de ceilalti concurenti).

In majoritatea ramurilor de sport, pregatirea tactica presupune:

a) stabilirea directiilor valorificarii - in conditiile reale ale concursului - potentialului somatic, functional, motric si tehnic al sportivului, echipei sau echipajului, dobandit prin selectie si antrenament;

b) elaborarea sistemelor de actionare (a planului tactic de lupta) ce vor sta la baza organizarii si evolutiei sportivilor in concurs, in functie de particularitatile adversarilor si de nivelul obiectivelor de performanta prestabilite;

c) pregatirea mentala a sportivilor pentru intelegerea eficientei modelului tactic si a metodelor de insusire si realizare a lui in conditiile limita de concurs;

d) automatizarea executiei in conditii asemanatoare celor de concurs, tinand seama de situatiile anticipate sau neprevazute ale competitiei oficiale.

Sarcinile pregatirii tactice se rezolva prin actiuni, cunostinte si deprinderi tactice. O discutie terminologica se impune pentru clarificarea raporturilor dintre aceste concepte inrudite. Astfel, actiunea tactica este componenta de baza a factorului pregatirii tactice, care se manifesta intr-o forma combinata, intrucat este alcatuita in egala masura din calitatile fizice, psihice si deprinderi motrice si include un sistem de structuri care se rezolva mai intai mintal si apoi motric. In acest fel, memoria are un rolcentral. In clipa in care jucatorul a analizat situatia din teren, el va trebui sa aleaga actiunea care i se pare cea mai adecvata din punct de vedere tactic. Sub aspect cibernetic, actiunea tactica se identifica precum un sistem care, din multiple considerente, pare a fi cel mai indicat pentru rezolvarea favorabila a situatiei concrete din joc. Pentru ca eficienta sa fie maxima, sistemul trebuie perfectionat pe principiul de reglare din cibernetica. Informatiile proprii ale sportivului sau primite din afara, ca si aferentatia inversa au rol de autoreglare.

Daca sarcina a fost eficient rezolvata, atunci jucatorul va opta in viitor, in situatii similare, pentru aceeasi solutie. In caz de nereusita, este necesara cunoasterea cauzelor care au generat-o: analiza grabita, insuficienta sau superficiala a situatiei, gandire slab dezvoltata, memorizare inexacta, executie tehnica eronata, calitati motrice si psihice necultivate.

In schimb, deprinderea tactica, reprezentand ansamblul miscarilor automatizate, structurate intr-o anumita succesiune, prin care se rezolva o sarcina tactica, se caracterizeaza prin precizie, ritmicitate si similitudine a miscarilor la fiecare reluare. Automatizarea este o conditie a formarii deprinderii tactice. De aceea, e nevoie de un mare numar de repetari constientizate pentru eventualele adaptari la situatiile imprevizibile sau limita.

Cunostintele tactice se bazeaza pe informatiile generale si speciale furnizate de concurs, care reprezinta premisa dezvoltarii capacitatii tactice si a creativitatii sportivilor. Aceste informatii rezulta din cunoasterea regulamentului de concurs, a conditiilor organizatorice si a datelor furnizate de literatura de specialitate cu privire la metodica instruirii tactice, care urmareste valorificarea rationala si eficienta a potentialului de concurs in functie de anumiti parametri (calitatea adversarului, slabiciunile lui, conditiile exterioare ale concursului - temperatura, umiditatea, fusul orar, ora concursului, distanta de parcurs, calitatea arbitrajului, reactia suporterilor echipei gazda etc.).

In sfarsit, calitatea tactica poate fi definita drept capacitatea sportivului de a-si valorifica potentialul fizic, motric, psihic si intelectual in concordanta cu realitatile concursului, care, desi pot fi anticipate, poarta in sine un oarecare procent de neprevazut, ceea ce impune adoptarea unor solutii de moment. Oportunitatea acestora depinde de instruirea tactica generala atat in planul cunoasterii, cat si al creativitatii.

Mijloacele pregatirii tactice deriva din acelea ale factorilor de pregatire tehnica si fizica. Astfel, in cazul pregatirii tactice specifice sporturilor ciclice (grupele a II-a si a V-a indeosebi) predomina mijloacele proprii pregatirii fizice. In cazul sporturilor predominant aciclice (grupele I, a III-a si a IV-a), pregatirea tactica se realizeaza cu ajutorul mijloacelor tehnice. Deci, profilul efortului si structura tehnica a concursului deterina natura mijloacelor necesare formarii si automatizarii actiunilor si deprinderilor tactice.

Metodele de pregatire tactica sunt multiple, dar predominant empirice, nefondate stiintific. Acestea se pot grupa astfel:

a) Ingreuierea, in pregatire, a conditiilor din concursul anticipat, prin crearea unor dificultati de ordin obiectiv si subiectiv: conditii potrivnice, limitative (atmosferice - ploaie, furtuna, frig, teren alunecos, care reclama echipament adecvat); folosirea adversarilor conventionali, egali sau superiori, cu caracteristici asemanatoare celor intalnite in concursurile oficiale sau in competitii cu handicap (de timp, de spatiu, de superioritate numerica etc.).

b) Repetarea mijloacelor tehnice combinate, care prefigureaza concursul, pana in momentul automatizarii acestora.

c) Schimbarea directiilor si procedeelor tehnice ca urmare a modificarii rapide si neprevazute a situatiei competitionale impuse de adversar (cu ajutorul diferitilor excitanti vizuali si auditivi ori sisteme de semnalizare pentru a obisnui echipa, sportivii sa actioneze nestingheriti, corespunzator strategiei si tacticii stabilite si insusite).

e) Insusirea de combinatii si actiuni noi in vederea perfectionarii sistemului tactic de baza, caracteristic potentialului propriu de concurs (bine insusit).

f) introducerea cu efect de surpriza a unor actiuni si deprinderi tactice noi, ca si valorificarea jucatorilor de rezerva sau cu alte sarcini tactice decat cele cunoscute ca atare de adversar.

Ponderea factorului tactic in elaborarea modelului de antrenament sporeste pe masura ce sportivul, echipajul sa echipa se apropie de perioada competitionala. In prezent, probele de control sunt tot mai mult selectionate si structurate pe deprinderile si actiunile tehnico-tactice, ele prefigurand cel mai bine modul de crestere si de inscriere a lor in graficul formei sportive si in abordarea corecta a concursului ori jocului, nu la modul general, ci profund specific.

Acest factor reclama in egala masura un efort volitional si cognitiv, inrudindu-se cu cel teoretic.