Factorul pregatirii fizice antrenament

Factorul pregatirii fizice antrenament

Acest indicator asigura fondul energetic al performantei, stimuland cresterea indicilor functionali si morfologici (intarirea articulatiilor, ligamentelor, dezvoltarea musculaturii si, mai corect, prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic) si, in consecinta, a calitatilor motrice, deci sporirea capacitatii generale de efort a organismului, care va permite evidentierea bagajului tehnico-tactic prevazut in regulamentul de concurs al probei in care este specializat sportivul. Corect dozat, acest factor favorizeaza procesele de refacere pe calea alternarii structurii efortului.

Mijloacele care compun acest factor izvorasc preponderent din marea diversitate a structurilor atletismului (indeosebi alergarea uniforma, in teren variat, uneori cu modificari usoare de tempo, sarituri in structuri variate, aruncari de mingi medicinale, ale gimnasticii de baza (exercitii analitice), acrobatice si sportive (la aparate), halterelor (ridicari, impingeri, trageri), schiului (de fond), inotului si jocurilor sportive. Esentialul rezulta din modul in care practicarea lor influenteaza sursa energetica a pregatirii sportivului, cat mai apropiata de cea specifica concursului. Evolutia gandirii si teoriei antrenamentului modern, evidentiata prin modelare si programare, a determinat o revizuire profunda a continutului si metodologiei acestui factor, directionandu-l - la nivel de inalta performanta - cat mai mult pe linia nevoilor reale ale competitiei. Ca atare, traditionala diviziune intre pregatirea generala si speciala, fiecare cu inventarul sau de mijloace care incarcau economia planificarii, risipeau si departau capacitatea de de efort si de adaptare de esntial, intarziind procesul logic al pregatirii si obtinerii performantei, este depasita. Pregatirea fizica generala, prezenta inca in modelul de pregatire al copiilor si juniorilor, a disparut aproape complet dupa modelul antrenamentului sportivilor de inalta performanta, care prin pregatirea speciala si continuitatea antrenamentelor pastreaza avutia energetica dobandita anterior si o amplifica dupa nevoi. Spre exemplu, in haltere numarul mijloacelor s-a micsorat considerabil in urma rationalizarii, mai ales ca din inventarul lor lipsesc cele cu profil tactic, gandirea tactica manifestandu-se doar in concurs. Dinte acestea predominante sunt cele cu profil de pregatire fizica, mai ales cele specifice de dezvoltarea fortei. Evident, in celelalte ramuri si probe sportive, relatiile sunt altele, pregatiri tehnico-tactice revenindu-i un procentaj mai mare, indeosebi in jocurile sportive sau in sporturile aciclice (gimnastica, patinaj, aruncari - atletism, sarituri in apa). Structura concursului, impusa de regulament, determina raporturile dintre factori in economia modelului. Interesant de retinut, din acest punct de vedere, este urmatorul exemplu din practica jocului de rugby. Prin prisma raportului dintre diferitele tipuri de efort, acest joc se incadreaza in grupa ramurilor de sport cu efort mixt, in care fazele aerobe si anaerobe se succed permanent. In timpul competitiei se efectueaza alergari in tempouri maximale, submaximale si moderate (pe distante scurte, medii si lungi) combinate cu schimbari de directie si ritm, opriri, caderi, plonjoane, accelerari, dezaccelerari, eforturi statice de forta (la impingeri si la gramada), eforturi dinamice de forta (la jocul de margine si jocul de impingere in gramada ordonata), sarituri - toate acestea pe fondul unor intense solicitari fizice in dispute cu adversarul.

Se manifesta, de asemenea, o diferentiere intre efortul specific al jucatorilor din compartimentul inaintarii (care este preponderent de forta, forta in regim de viteza si rezistenta in regim de forta) si acela al jucatorilor ce formeaza liniile dinapoi (efort preponderent de viteza, sub toate formele, combinat cu un inalt nivel de indemanare).

Astfel se explica diversitatea si cumulul de efort si, de aici, necesitatea pregatirii fizice, pana nu demult factorul esential care a asigurat succesul rugbyului romanesc. Din cele 80 min. de joc regulamentar, timpul efectiv este de regula 26-28 min.

Rezulta ca 56% din totalul actiunilor dureaza pana la 10 s., iar 85% din actiuni pana la 20 s., raporturi care, corelate cu alti indicatori ai modelului de joc, permit folosirea mecanismelor energogene. Astfel, indicatorul distantei de alergare arata ca, in medie, un rugbyst parcurge 6000 m. (cu cca. 3000 m. mai putin decat un fotbalist), 1/3 acoperita in efort submaximal si 2/3 in efort mediu.

Ca atare, contactul dur cu solul si adversarul, numarul mare de actiuni motrice, desfasurate in tempouri diferite si cu un caracter relativ omogen pentru majoritatea jucatorilor, cu pauze scurte dar repetate, reclama o temeinica pregatire fizica, asigurata de combinatia dintre exercitiile de alergare in teren variat si in tempouri diferite, cu cele de forta, de natura izotonica si preponderent izometrica si de indemanare, reclamata in primul rand de forma ovala a obiectului de joc, atat de dificil de prins si de expediat cu forta si precizie.

Metodele de valorificare a exercitiilor destinate pregatirii fizice sunt multiple si incomparabil mai variate decat cele utilizate in domeniul pregatirii tehnice si tactice. Unele metode de antrenament deriva din activitatea practica, altele din cercetarile de laborator (antrenamentul cu intervale, antrenamentul cu repetari, metoda izometrica etc.). Circuit-trening, power-trening, fartlek, metoda maraton, izotonia, stretching-ul ca metoda izocinetica din interiorul si folosul biomecanicii procedeului tehnic folosit in pregatire si in concurs sunt frecvent folosite in teoria si practica antrenamentului contemporan.